Referat:

,Specificul lucrului psihodramei cu copiii Şi

adolescenţii”

Cuprins:

1. Psihodrama petru copii: apatriţia şi abordări teoretice 20

2. Indicaţiile şi specificul psihodramei aplicate la copii şi adolescenţi __ ..21

3. Fazele şedinţelor de psihodramă 22

4. Psihodrama individuală aplică la copii şi adolescenţi 23

5. Contractul cu părinţii şi copilul 24

Bibliografie 25

1. Psihodrama petru copii: apatriţia şi abordări teoretice

Jocul este limbajul natural al copiilor, având un rol foarte important în dezvoltare
acestora. Winnicott consideră criteriul sănătăţii emoţionale unui copil (chiar şi unui
adult) capacitatea sa de a juca.

După cum se cunoaşte, cogmţiile complexe, autoreflecţia, planificarea şi

categorizarea se dezvoltă treptat, între 6-12 ani, vocabularul copilului este mult mai
sărac decât al adultului iar capacitatea narativă este precară. Abia după 8 ani
copilul poate să se autodescrie verbal în raport cu alţii, dar până la vârsta de 11-12
ani, copiii nu reuşesc să descrie coerent lumea lor internă, nu reuşesc să se
exteriorizeze eficient pe cale verbală. [4]

Psihodrama pentru copii, conform abordării lui Hanna Kende, care este considerată
fondatoarea psihotrapiei prin psihodramă pentru copii, are la bază acest principiu,
se bazează pe acţiune şi pe capacitatea creativă a copiilor de reprezentare a
propriilor trăiri şi emoţii prin simboluri individuale şi inedite.

Bazele teoretice ale psihodramei pentru copii elaborată de dna Hanna Kende:
psihodramă moreniană şi psihoterapia adleriană
Desigur că psihodrama pentru copii are la bază teoriile fondatorilui Moreno, care a
afirmat că spontaneitatea şi creativitatea ajung să fie reprimate în mare parte la
vârsta adultă, astfel un scop al psihoterapiei adulţilor este regăsirea şi eliberarea
acestora. Aceste resurse sunt mult mai uşor accesibile în cazul copiilor.

Nevoia de a aplica psihodrama la grupuri de copii a apărut destul de timpuriu în

rândul specialiştilor şi s-a exprimat pe două căi diferite [1, p. 40]:

-■ prin transpunerea directă, nemodificată a psihodramei moreniene clasice în

psihoterapia copilului (abordare care s-a răspândit mai ales în SUA). Această
abordare are ca scop schimbarea comportamentului copilului cu ajutorul
psihodramei. Şedinţele sunt identice cu cele ale psihodramei adulţilor: scenele
reale sunt evocate şi retrăite în timpul şedinţelor. Se folosesc toate tehnicile
psihodramei pentru adulţi. Necesită un insight conştient şi multă verbalizare din
partea participanţilor J prin apariţia unor variante modificate, care au în comun
adaptarea psihodramei moreniene la caracteristicile de vârstă a copiilor.
Reprezentanţii abordărilor din a doua categorie provin în mare parte din şcolile
psihanalitice (mai ales din Germania şi Franţa) şi au o viziune profund diferită
despre şedinţele de psihodramă pentru copii. Principiul de bază comun este: într-un
mediu potrivit pentru eliberarea creativităţii şi spontaneităţii înnăscute a copilului,
el devine capabil să depăşească blocajele, să-şi dezvolte personalitatea, să-şi
schimbe comportamentul. Este considerată chiar iatrogenă reprezentarea pe scenă a
unor întâmplări reale, fiindcă poate traumatiza copilul (de exemplu retrăirea pe
scenă al unui conflict cu părinţii i-ar putea crea sentimente de vinovăţie).

Integrarea psihodramei şi a psihoterapiei psihanalitice pentru copii a avut ca

rezultat elaborarea unei abordări specifice în care jocul psihodramatic este perceput
ca o posibilitate de proiecţie, un spaţiu de autovindecare. Abordarea lui Hanna
Kende face parte din această categorie, având ca bază teoretică pe de o parte
psihoterapia individuală a lui Alfred Adler, iar pe de altă parte psihoterapia prin
psihodramă, elaborată de Jacob Levy Moreno.

2. Indicaţiile pentru psihodrama aplicată la copii şi adolescenţi

MetodaHannei Kende este recomandată pentru psihoterapia de grup a copiilor între

4 şi 12/14 ani (inclusiv până la vârsta de preadolescent). Pentru grupurile de
psihodramă cu adolescenţi se aplică o combinaţie între psihodrama pentru adulţi
respectiv cea pentru copii.

Metoda s-a demonstrat a fi benefică pentru vindecarea sau ameliorarea

simptomelor în cazul multor probleme [1, p. 41]:
Vs tulburări de anxietate, atacuri de panică,

Vs simptome psihosomatice (de exemplu cefalee, enuresis, tulburări a sistemului

digestiv şi/sau respirator),

Vs anorexie/bulimie,

Vs tulburări comportamentale (deficit de atenţie, hiperactivitate, agresivitate),

anxietate de performanţă, stimă de sine scăzută („complex de inferioritate"),

Vs dificultăţi cauzate de diferite situaţii de viaţă: relaţie tensionată între părinţi,

divorţ, abuz de orice fel (copii neglijaţi, abuzaţi psihic/fizic, agresaţi),

Vs probleme psihosociale grave (pseudodebilitate),

Vs mediu defavorizant (părinţi alcoolici, etc.),

Vs copii cu nevoi speciale, boli cronice, delicvenţi juvenili.

De cele mai multe ori grupurile de psihodramă pentru copii sunt alcătuite din 5-6
copii (cu probleme diferite), sunt conduşi de doi terapeuţi, iar şedinţele au o
frecvenţă săptămânală şi o durată de 1-1,5 oră. De obicei se desfăşoară de-a lungul
unui an şcolar, incluzând 20-24 de şedinţe de grup [1, p. 41].

La primul interviu sunt invitaţi doar părinţii, fără copil, pentru că prezenţa
copilului nu le-ar permite exprimarea liberă sau dacă nu ar ţine cont de această
prezenţă, copilul ar putea fi expus la relatarea sau interpretarea problemei într-un
mod traumatizant. În cadrul primului interviu se obţine o anamneză detaliată
privind dezvoltarea copilului, relaţiile intrafamiliare, apariţia
simptomelor/dificultăţilor prezentate de copil, respectiv are loc psihoeducaţia
părinţilor, normalizarea problemei, socializarea la psihoterapie etc.

Deşi, în cele mai multe cazuri, copilul nu este inclus într-un grup de psihodramă în
urma propriei sale iniţiative sau dorinţe, este totuşi foarte important să i se
transmită mesajul că este subiectul, nu obiectul terapiei, respectiv că această
decizie se ia în interesul lui, nu în locul lui şi că aceasta este pusă în practică doar
în cazul în care copilul o acceptă. În cadrul interviului individual preliminar cu
copilul, care precede includerea sa în grup, trebuie să se găsească împreună cu el
un scop, o motivaţie proprie, ceva ce el ar dori să-şi schimbe. Terapeutul nu poate
să se angajeze în acceptarea unor scopuri nerealiste, miraculoase (de exemplu nu i
se poate promite că va deveni mai frumoasă, doar că se va autoaccepta mai bine).

Încheierea procesului terapeutic se poate desfăşura în mai multe modalităţi, în

funcţie de nevoile copiilor, respectiv stilul terapeutului. Poate fi o şedinţă de
încheiere numai cu copiii, dar poate fi organizată o şedinţă mai specială, comună
cu părinţi şi copii, în care părinţii pot fi invitaţi să participe la inventarea poveştii şi
reprezentarea psihodramatică. În cazul în care şi părinţii sunt invitaţi în grup,
fiecare copil trebuie să fie de acord.

3. Fazele şedinţelor de psihodramă pentru copii. Tehnici moreniene modificate.

Fiecare şedinţă de psihodramă pentru copii are trei faze, care aparent sunt similare
cu cele ale psihodramei pentru adulţi, dar totuşi prezintă caracteristici profund
diferite [3, p. 19-20]:

Prima fază a şedinţelor de psihodramă pentru copii este faza de încălzire („warm-
up"). Dat fiind că adesea copiii sosesc la şedinţele de psihodramă plini de energie,
această fază, deşi poartă denumirea tradiţională de „încălzire", în realitate este de
multe ori de „răcire", având ca scop încetinirea ritmului cotidian alert a copiilor, a
le creşte deschiderea şi receptivitatea la atmosfera „magică" a întâlnirii. Pentru a
facilita acest proces de acomodare, se pot folosi anumite activităţi care se repetă de
fiecare dată: desenatul, mişcarea, muzica, modelajul. Scopul fiecăruia este
asigurarea atmosferei de lucru, facilitarea conectării copiilor la propriile lor trăiri şi
emoţii.

În a doua fază, denumită faza de acţiune, copiii, împreună cu terapeuţii,

dramatizează şi reprezintă pe scenă o poveste scrisă şi adusă de unul dintre copii
sau alcătuită împreună cu toţi copiii din grup. Punerea pe scenă se realizează sub
formă de teatru (sau ocazional teatru de păpuşi) iar pentru această transpunere se
folosesc costume, accesorii, marionete. Acestea au un

22

puternic potenţial „magic", invită pe copii la joacă, îi provoacă, la proiecţie, la

identificare. În această fază copiii au posibilitatea să-şi exprime pe cale simbolică
dificultăţile emoţionale prin intermediul poveştilor şi jocului dramatic, nefiind însă
constrânşi să se confrunte cu ele conştient, în realitate.

În psihodrama pentru copii unele tehnici moreniene au suferit modificări. De

exemplu, rolul de protagonist este gestionat altfel în acest cadru. Cunoscând
anamneza şi problemele fiecărui copil terapeuţii pot evalua ce poate fi o poveste
simbolică de importanţă majoră pentru un copil. Fiind „creatorul" principal al
propriei poveşti, copilul în cauză devine astfel protagonist, dar este liber să aleagă
sau nu un rol principal în propria poveste. Când un copil îşi asumă rolul de
protagonist, de obicei unul dintre terapeuţi i se alătură, asumându-şi un rol
secundar prin care poate să-l susţină. Psihoterapeuţii sunt participanţi activi în
jocul copiilor, se costumează şi se implică în scenete, asumându-şi totdeauna
fiecare rol în care au fost distribuiţi de copii.

A treia fază a şedinţei de psihodramă pentru copii este cea de încheiere, o fază
scurtă de liniştire, de integrare a experienţelor. Rolul acesteia este ventilarea
emoţiilor, conectarea, reîntoarcerea în viaţa reală. O diferenţă majoră faţă de
psihodrama pentru adulţi este că nu se analizează, nu se interpretează verbal rolul
sau sceneta reprezentată. Există un sharing special: copiii răspund pe scurt sau
desenează despre ceea ce le-a plăcut foarte mult din scenetă.

4. Psihodrama individuală aplicată la copii şi adolescenţi

Apelând la funcţia simbolică, utilizînd marionete sau piese de şah personalizate,

focalizând atenţia cu ajutorul luminii şi orientînd-o către scena microspaţiului,
psihodrama individuală în microspaţiu reuşeşte să fie un instrument util pentru
terapia copiilor şi adolescenţilor, fiind asemănătoare jocului simbolic, atât de
cunoscut acestora.

Această metodă nouă lărgeşte aria de aplicare a psihodramei, putând fi scoasă din
studiourile de psihodramă şi abordată în cabinetele individuale de psihoterapie, în
spaţii mai mici, cu o recuzită redusă.

Utilizarea psihodramei în microspaţiu poate fi foarte eficientă în cazul copiilor şi

adolescenţilor care nu se pot integra sau exterioriza în grup, cum ar fi victimele
abuzului sexual, cei cu mutism selectiv, heteroagresivitate şi autoagresivitate, fobie
socială, teamă de expunere, capacitate empatică redusă, egocentrism, sindrom
Asperger sau autism înalt funcţional, precum şi pentru cei cu anumite limitări din
punct de vedere psihomotor [6, p. 21].

Psihodrama individuală în microspaţiu, ca metodă de acţiune, le permite copiilor

sau tinerilor să intre într-un proces terapeutic bazat pe acţiune, caie-i învaţă să se
descopere pe ei şi pe ceilalţi, în care exprimarea verbală a gândurilor şi emoţiilor
joacă un rol important.

Etapele demersului terapeutic sunt similare celor propuse de Giovanni Boria în

psihodrama individuală pentru adulţi, cu trecere de la macrospaţiu la microspaţiu.
In cazul copiilor, pentru stabilirea alianţei terapeutice sunt folosite jucării, jocuri,
figurine, marionete de deget sau de mână, interviul conducându-se sub formă de
joc, desen (utilizarea testelor proiective), copilul având libertatea să se mişte în
spaţiul sălii de terapie. Spre final, copilul este condus subtil către un spaţiu bine
detenniirat, microspaţiul, pentru a-1 obişnui cu cadrul terapeutic [6, p. 22]
Directorul joacă atât rolul de regizor, cât şi pe cel de eu auxiliar, fiind mult mai
activ şi mai implicat în acţiunea scenică decât în cazul psihodramei individuale
pentru adulţi, deoarece copiii verbalizează foarte puţin şi cu greutate propriile
conţinuturi interne. Sunt utilizate întrebări clarificatoare. Se impune o conduită
uşor mai directivă la copii faţă de adulţi, directorul fiind perceput pe parcursul
terapiei ca adultul responsabil cu regulile jocului[6, p. 23].

Ca şi în psihodrama pentru adulţi, finalul şedinţei este marcat prin oglinda oferită
de director protagonistului, care este formulată concis, într-un limbaj cât mai
simplu şi mai uşor de înţeles pentru copil.

5. Contractul

In cadrul psihoterapiei prin psihodramă pentru copii se încheie un contract

terapeutic atât cu părinţii cât şi cu copiii.

Contractul cu părinţii se referă la problema pentru care au adus copilul, dar se

reformulează împreună cu ei în termeni psihologici, cât mai concret posibil.
Contractul se încheie pe termen de un an (de obicei an şcolar) şi poate fi reînnoit.
Se stabileşte onorariul, frecvenţa şi ora întâlnirilor, durata şedinţelor. Se explică
părinţilor ce înseamnă confidenţialitatea: terapeutul nu le va împărtăşi conţinutul
şedinţelor respectiv, părinţii, la rândul lor, sunt rugaţi să nu-l întrebe nici ei pe
copil despre cele întâmplate în grup. In acelaşi timp sunt informaţi despre cum se
desfăşoară la modul general o şedinţă de psihodramă pentru copii, respectiv sunt
asiguraţi că vor primi informaţii despre evoluţia copilului la nivel de proces, fiind
confidenţial doar conţinutul propriu- zis al şedinţelor. Pe tot parcursul procesului
terapeutic părinţii sunt consideraţi parteneri, terapeutul având nevoie de ajutorul
lor. Părinţii sunt rugaţi să anunţe terapeuţii dacă observă stări emoţionale foarte
accentuate după şedinţele de psihodramă (copilul e foarte trist sau prea vesel,
excitat). Cel puţin o şedinţă de evaluare cu părinţii se planifică aproximativ la
mijlocul perioadei funcţionării grupului, respectiv una la încheiere [3, p. 18].

Cu copiii se realizează contract adaptat vârstei.

Bibliografie:

1. Mâria Orbân, Eniko Szoke - Psihodrama pentru copii: metoda autovindecării

copiilor în cadrul unui grup. Partea I. Revista română de psihodrama, nr. 5, Editată
de Asociaţia Română de Psihodrama Clasică, 2015

2. Adler, A. Practica şi teoria psihologiei individuale. Ed Trei, Bucureşti, 2011.

3. Mâria Orbân, Eniko Szoke - Psihodrama pentru copii: metoda autovindecării
copiilor în cadrul unui grup. Partea II. Revista română de psihodrama, nr. 5,
Editată de Asociaţia Română de Psihodrama Clasică, 2016.

4. Alina Sandu - Psihodrama individuală aplicată la copii şi adolescenţi. Revista

română de psihodrama, nr. 6, Editată de Asociaţia Română de Psihodrama Clasică,
2017.

5. Холмс П., Карп М. - Психодрама. Вдохновение и техника. М.: Независимая

фирма “Класс”.