Arta secolului al XIX-lea

Istoria picturii debutează încă din perioada preistorică a istoriei lumii și continuă și în
zilele noastre.
Incepand cu secolul al XIX-lea pictura se orienteaza spre stiluri precum:
Romantismul
Succesoare imediată a neoclasicismului, romantismul introduce gustul pentru medieval
și mister, dar și pentru pitorescul și sublimul din natură. Rolul jucat de imaginația individuală ce
dă libertate emoției și sentimentelor înlocuiește abordarea intelectual-rațională a
neoclasicismului.
Ca si curent, romantismul s-a manifestat in tari precum: Anglia, Germania, America.
Și în Anglia înflorește pictura peisajelor romantice. Debutul are loc la începutul secolului
al XIX-lea cu operele lui John Constable și Joseph Mallord William Turner. Deși diferiți ca stil, cei
doi erau preocupați de redarea efectelor de lumină și a atmosferei. Deși avea o abordare
punctuală și științifică, Constable realizează tablouri poetice, care elogiau viața rurală liniștită.
Turner s-a orientat către sublimul fenomenelor naturii dezlănțuite. Modul în care utiliza culorile
și reda lumina avea să influențeze impresionismul francez de mai târziu.
Cel mai mare pictor romantic german a fost Caspar David Friedrich. Peisajele au
constituit modul său favorit de a se exprima. A combinat transcendentalul imaginii cu
misticismul religios, înfățișând pământul, natura suferind transformări și mai ales în situații-
limită, cum ar fi în lumina dimineții sau a amurgului sau în condiții de ceață etc.
Primul pictor american cu adevărat romantic a fost Washington Allston. Picturile sale
sunt misterioase, meditative, evocative sau înclinate către reverie poetică. Ca și alți romantici,
s-a inspirat din religie și din literatură.
În perioada 1820 - 1880, se disting artiștii școlii Hudson River. Pânzele acestora exprimă
admirația față de frumusețile naturii americane. Thomas Cole, cel mai valoros dintre aceștia,
adaugă scenelor puternice implicații morale, lucru vizibil mai ales în seria sa de cinci picturi epic-
alegorice Evoluția imperiului ("The Course of Empire", 1836, New-York Historical Society, New
York)
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, începe să se manifeste o nouă tendință în pictura
romantică americană, numită iluminism, care se caracterizează prin interesul acordat efectelor
atmosferice ale luminii difuze. John Frederick Kensett, Martin Johnson Heade și Fitz Hugh Lane
sunt câțiva din artiștii acestui nou concept. La fel ca în perioada timpurie a Școlii Hudson River, și
aici apare ideea prezenței divinității în natură.
Realismul
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pictorul francez Gustave Courbet respinge atât
neoclasicismul, cât și romantismul și proclamă o nouă mișcare, realismul. Nu îl interesa pictura
cu subiecte istorice, portrete de șefi de stat sau subiecte de tip exotic. Consideră ca artistul
trebuie să fie realist, să reflecte evenimente cotidiene, la care să participe oameni obișnuiți.
Mediul ales de Courbet pentru multe din pânzele sale îl constituie satul său natal, Ornans.
Pictează muncitori construind o șosea, orășeni participând la funeralii sau oameni stând la masă
și care ascultă muzică sau fumează.
 Alți pictori care pot fi considerați realiști sunt: Honoré Daumier, cunoscut mai ales
pentru litografiile care reflectă scene de pe străzile pariziene, Jean François Millet, care
aparținea Școlii de la Barbizon, artist realist de factură socială.
Impresionismul
Édouard Manet a fost un inovator al anilor 1860, stilul său fiind considerat ca precursor
al impresionismului. Ca și Courbet, subiectele tratate aparțineau vieții cotidiene. Multe din teme
și moduri de compoziție au fost împrumutate de la maeștri ca Velázquez și Goya. Dar noutatea
introdusă de Manet, pentru care este considerat primul pictor modern, constă în utilizarea
tușeelor libere, schematice, prin care se obțineau mari pete de culoare, juxtapuse fără tranziție
între ele.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, cel mai însemnat reprezentant al acestui nou curent a
fost Edgar Degas. A tratat cu predilecție subiecte în mișcare, redate ca și cum erau surprinse cu
o cameră ascunsă. Stilul său este influențat de arta fotografică și de stampele japoneze, aflate la
modă în acea perioadă. Picturile sale cu dansatoare, muzicieni, spălătorese, femei făcând baie,
apar la prima vedere neglijent elaborate, dar compoziția, de multe ori sugerând mișcarea prin
asimetrie, este opera unui studiu profund. Degas se mai remarcă și prin modul de utilizare a
pastelurilor, acea suprapunere de culori intense care conferă puternice efecte vizuale.
Stilul impresionist a fost dezvoltat de și alți pictori, care au studiat efectele luminii asupra
obiectelor, modul cum lumina coloreaza umbrele și dizolvă obiectele. Aparenta neglijare a
formelor și utilizarea de tușeuri separate de culori pure - ce venea în contradicție cu stilul
academic predominant în acea perioadă - toate acestea au contrariat atât publicul, cât și criticii
de artă.
Abia peste două decenii, Claude Monet (1840-1926), devenit lider al mișcării
impresioniste, dobândește justa recunoaștere a valorii sale. Tema sa predilectă este peisajul, pe
care îl redă în diferite anotimpuri și stări ale vremii. Surprinde efectele sclipitoare ale luminii
asupra copacilor, dar și strălucirea monotonă a urmelor de pași în zăpadă. Ultimii ani ai carierei
îi dedică redării splendorii grădinilor, mai ales celei din jurul casei sale de la Giverny, unde
puternica strălucire a luminii și culorii dau senzația inedită de evanescență.
Alți mari inovatori ai impresionismului au fost Camille Pissarro și Pierre-Auguste Renoir.
Motivele favorite ale lui Pissaro erau peisajele, scenele cu râuri, strada pariziană și muncitorii
aflați la lucru. Renoir are aceleași teme ca și Pissaro sau Monet, dar realizează și un mare număr
de portrete și nuduri-femei, care devin foarte celebre.
Spre deosebire de ceilalți impresioniști, care se ocupau de efectele tranzitorii, schimbătoare ale
luminii, Paul Cézanne studiază aspectele eterne ale naturii, explorând principiile sale structurale.
Preocuparea sa pentru formele geometrice a stimulat apariția și evoluția de mai târziu a
cubismului.
Postimpresionismul
Georges Seurat dezvoltă, în cadrul impresionismului, o noua tehnică numita pointilism,
pe care o aplică în multe lucrări ale sale, dintre care cea mai celebră este Duminica dupa-amiaza
pe insula "Grande Jatte" (1884 - 1886, Institutul de Artă din Chicago.)
La sfârșitul secolului al XIX-lea, trei mari artiști au manifestat influențe impresioniste: olandezul
Vincent van Gogh și francezii Paul Gauguin și Henri de Toulouse-Lautrec.
Ca și Pissaro, Van Gogh experimenteză divizarea culorilor. Aplica stropi strălucitori de
culoare pură, conferind picturii sale o puternică expresie emoțională. Pictura sa avea să
influențeze expresionismul, curent ce va apărea în nordul Europei la începutul secolului al XX-
lea.
Și opera lui Gauguin prezintă distorsionări ale liniilor și culorilor, dar este diferită de cea a
lui van Gogh, fiind mai degrabă simbolistă decât expresionistă. Astfel, Gauguin devine figura
centrală a unui nou curent, denumit sintetism sau simbolism.
Toulouse-Lautrec pictează figuri și siluete umane, cum ar fi: cântăreți, dansatori, actori și
prostituate, opera sa devenind o expresie a decadenței sociale a Parisului.
Printre pictorii care reprezinta prin arta lor secolul al XIX-lea se numara:

Claude Monet

Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el
avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar
Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air -
schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în
1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a
învățat să deschidă ochii asupra naturii.
În 1862 el a studiat arta cu Charles Gleyre la Paris, unde l-a întâlnit pe Pierre-Auguste
Renoir împreună cu care a fondat mișcarea impresionistă. Ei au pictat împreună și au rămas
prieteni toată viața.
El a pictat-o pe Camille Doncieux și, mai târziu, s-au căsătorit. Monet a pictat Femei în
Grădină la sfârșitul anilor 1860. După nașterea primului lor copil, Jean, s-au mutat la o casă în
Argenteuil, în apropierea Râului Sena. Au locuit acolo timp de șase ani, până când Camille a
murit; el a pictat-o moartă pe pat. Monet s-a mutat apoi la o casă din Giverny, Eure, în regiunea
Haute-Normandie, unde a plantat o grădină mare.
În 1872 Monet a pictat răsărit de soareun peisaj din Le Havre, care a fost expus la prima
expoziție impresionistă din 1874.Se spune că Louis Leroy, un critic ostil, a folosit numele de
"Impresioniste" din titlul acestei picturi, comentând că picturile lui Monet erau mai degrabă
"impresii" decât lucrări de artă terminate. La a treia expoziție, din 1876, pictorii pe care noi îi
grupăm cu termenul de impresioniști, foloseau deja termenul acesta pentru a se descrie.El s-a
căsătorit cu Alice Hoschede pe data de 16 iulie 1892, cu care avea o aventură în timpul

căsătoriei cu Camille.
În anul 1892 Monet a pictat o serie de lucrări reprezentând Catedrala Rouen, din diverse
unghiuri și la perioade diferite ale zilei. Douăzeci de vederi ale catedralei au fost expuse la
galeria Durand-Ruel în 1895. El a pictat de asemenea și câteva mori de făină.
Lui Monet îi plăcea foarte mult să picteze natură controlată - grădina sa, eleșteul, nuferii
săi sau podul său. În grădină avea o livadă cu sălcii și o mlaștină. Monet a pictat între altele și
malurile Senei. În 1914, Monet a început o nouă serie de picturi ale nuferilor săi la sugestia
prietenului său, politicianul Georges Clemenceau. În anul 1911 artistul își pierde soția, Alice,
urmând ca peste doar trei ani să-și piardă și primul său fiu, Jean. În 1923 suferă o intervenție
chirurgicală la unul din ochi deoarece artistul suferea tot mai mult de pierderi de vedere.

Vincent Van Gogh

Vincent Willem Van Gogha fost un pictor olandez

post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influentă profundă asupra artei secolului al XIX-
lea, prin culorile lor vii si impactul emotional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-
au dus la sinucidere.Van Gogh si-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo
a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, si, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune
minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885,
a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri
închise.
În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi.
A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din cauza nebuniei Van Gogh l-a
atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar Van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-
a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo,
fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie Van Gogh a ieșit
din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împușcat în piept cu pistolul și a murit peste 2 zile.
Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de
desene și schițe. Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și
picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume.
Fiind puțin apreciat în timpul vieții, faima sa a crescut în anii de după moarte. Astăzi el este în
general considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți pictori din istorie.

Pierre-Auguste Renoir Tinere fete la pian

A fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet,
Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă
figurativă și portrete l-a îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres,
începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine
strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieții", Renoir pictează cu pasiune până în
ultima clipă a existenței sale.
Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl său a fost croitor.
Copilăria și-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează
deja ca pictor de porțelanuri, mai târziu pictează evantaie și jaluzele, reușind să strângă o sumă
de bani pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază lucrările
expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în școala pictorului Charles Gleyre, în 1862 este
admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La școala de pictură a lui Gleyre cunoaște și se
împrietenește cu Claude Monet, Fréderik Bazille și Alfred Sisley care studiau și ei pictura. Ei
resping arta somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra expoziție anuală
pariziană, unde lucrările erau admise după o selecție minuțioasă.
Renoir reușește să expună în 1865, dar în anul următor este respins, împreună cu Manet și
Cézanne. Lucrul se repetă și în 1867. Renoir se mută, împreună cu Monet, în casa lui Bazille din
strada Visconti. Bazille dispune de mijloace financiare grație averii tatălui său, cei trei prieteni
lucrează împreună toată ziua, iar serile și le petrec la cafeneaua Guerbois, loc de întâlnire a
avangardei artistice.
În 1869 Renoir petrece mult timp la Bougival, împreună cu Monet. În 1867 și 1970
expune din nou la Salon. Moartea prietenului său, Bazille, căzut pe front în 1870 în Războiul
franco-prusac îl afectează profund. După sfârșitul războiului, îl vizitează des pe Monet, care
locuia atunci la Argenteuil, în apropiere de Paris. Vin aici și Sisley, Pissarro și Manet, pentru a
picta împreună.
Cei patru fondează asociația Société d'artists, care organizează în 1874 prima expoziție a
impresioniștilor. Câțiva colecționari încep să se intereseze de pictura impresionistă și unele
pesoane influente îi comandă portrete. La sfârșitul anului 1879 pleacă în Italia, unde descoperă
pe marii maeștrii ai Renașterii. Renoir începe săși formeze propriul său stil. Personajele scoase în
evidență cu contururi ferme din fundalul deschis al pânzelor sale amintesc de frescele italiene,
iar trupurile albe ca porțelanul trimit la arta lui IngresPânza "Les grandes baigneuses", pictată în
1884 și expusă în 1887, aparține acestei epoci. În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în
Montmartre și, în 1890, se căsătorește cu cu Aline Charigot. Directorul "Academiei de Arte
Frumoase" îi achiziționează tabloul "Jeunes filles au piano", care ajunge încă în timpul vieții
artistului într-un muzeu. Pe măsura înaintării în vârstă, liniile lui Renoir devin mai blânde și
artistul se îndreaptă către un stil mai armonios și mai fin Artistul este chinuit de o paralizie
parțială și de reumatism. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 își
cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de
Onoare. Ultimii ani ai vieții sunt marcați de moartea rudelor apropiate, de război și de boală.
Renoir continuă însă să picteze. Lucrează șezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă
că nu mai poate picta tablouri mari. "Cred că n-a trecut nici o zi "Le Déjeuner des canotier"în
viața mea în care să nu fi pictat" - mărturisește artistul cu puțin înainte de a muri. Se stinge din
viață la 2 decembrie 1919.

Referat realizat de Marilena- Nicoleta Simion

Clasa a X-a A