Stancu Marina, anul al II-lea,

seria II, grupa 9

“Ceea ce a fost este, ceea ce este va fi“

Folclorul reprezintă înțelepciunea poporului, creația poporului menită să insufle sufletul

său, spiritul, credințele și legile sale dintotdeauna, felul de a înțelege lumea și viața, felul de a
trăi. Artă (literară, muzicală, plastică, decorativă sau a dansului) și tradiție, folclorul cuprinde
obiceiuri, datini, cântece, legende, povești, ghicitori, proverbe și zicători, superstiții, mituri și
ritualuri.
“Folclorul nu doar că este sublim,dar te face să înțelegi totul. E mai savant și mai melodic
decât orice, Poate fi duios, ironic, vesel, drag.” (G. Enescu)
Joc și instrument al reîntoarcerii, valori și origini care se spun și se dăruiesc pe sine-
aceasta înseamnă cea dintâi forță a unei națiuni. Cunoașterea trecutului aprobă șansa
recuperării unei identități naționale, a nădejdii și a speranțelor. Înțelepciunea creează
răspunsuri universale la Marile Întâmplări ale vieții, filosofia eternă a vieții și face posibilă
regenerarea, prin redescoperirea esenței.
Templu, centru arhaic al culturii populare, folclorul se definește ca putere ancestrală. El
semnifică deopotrivă amintire, suvenir, memorie a inimii, a sentimentelor unui popor și redă
perspectiva adâncimii sinelui ca parte din imensul întreg, spațiu și timp. Limba sa este naivă și
grațioasă, reflectând toate energiile acelui tărâm. Spirală a timpului în joncțiune cu spațiul,
folclorul mântuie și redimensionează sensurile experiențelor repetate într-o conștiință unică.
“Suntem unul multiplicat “ (E. Ionescu), unul multiplicat în semnele conștiinței de la
Odinioară, până la un Atunci înscris în viitor. Înțelepciunea neamurilor instaurează, cu
bunătate, pacea de dincolo de freamătul neîntrerupt al existenței individuale. Ceea ce s-a
petrecut într-un timp primordial se poate repeta și redobândi prin forțele ritului, la nesfârșit.
Metamorfoză a trăirilor comune, manifestări ale celor mai importante momente,
întrepătrundere a experiențelor, limbajul național exprimă tainele cele mai profunde ale
sufletului în atâtea împrejurări minunate sau nenorocite prezente pe parcursul trecerii sale prin
viață. Aceasta “arhivă vie“ ilustrează o istorie, un destin mai ales și desfășurarea lui de-a
lungul epocilor.
Funcțiile folclorului sunt multiple: magice, ceremoniale, istorice, distractive, estetice,
dar suprema funcție a sa este aceea de a împărtăși revelația adevărurilor, de a produce
renașterea lăuntrică. de a înzestra cu aripi trecutul, reverberând în viitor.
Asemenea unei minți străluminate, folclorul strânge în sine intuiții, învățături, bucurii și
tristeți. Un “Acasă“ al neamului, al sufletului omenesc călătorind prin lume, această matrice
posedă ancorele secrete ale cunoașterii și ale recunoașterii. Ființa umană migrează de-a lungul
existenței sale dintr-un loc într-altul și de la o stare la alta: migrează și se transformă, se
pierde pentru a se realcătui. Iar în iureșul infinit care înseamnă toate acestea, există o insulă de
demult pe care nu o uită întreaga viață, de cele mai multe ori, chiar fără să realizeze –ea e
acolo, cuibărită adânc în sine și poartă amprenta locului din care vine, neamului din care
descinde, originii numelui și pământului din care s-a născut.
Simbol al personalității unui popor, folclorul are caracter anonim, colectiv și oral. Prin
al său grai străbătând veacurile,această entitate spirituală, neamul, învie mereu și își păstrează
o puritate a credințelor.
Pentru că ”La început a fost Cuvântul” și cuvântul a dăruit viața.