I.

ETAPELE INVESTIGATIEI SOCIOLOGICE

ETAPELE INVESTIGATIEI SOCIOLOGICE:

1. Formarea problemei colective

2. Formarea ipotezei

3. Stabilirea grup de studio

4. Alegerea metodei de cercetare

5. Aplicarea instrumentelor de lucru

6. Analiza datelor

1. Formarea problemei colective

Formarea problemei de cercetare trebuie facuta de asa natura incat sa se poata indentifica solutii care
sa constituie raspunsul la respectiva problema.

2. Formarea ipotezei

Ipotezele sunt modele de raspuns la problemele cercetarii si au doua proprietati esentiale :

- sa contureze o relatie cauzabila

- sa fie testabile

• Testabilitatea este o ipoteza corect formulata (care trebuie sa fie intodeauna testata); testarea
presupune capacitatea de a masura fenomenele (ea se va folosi de variabile)

- presupune, capacitatea de a masura caracteristicile fenomenelor (astfel, daca nu putem masura

valoarea lui x sau lui y, relatia de implicare intre x si y nu va putea fi testata)

• Variabila este o caracteristica a unui proces sau fenomen care poate avea valori pe un anumit
interval.

Orice proces trebuie masurat – o caracteristica masurabila specifica unui proces => variabila.
Variabilele trebuie sa fie valide si fidele.

- prin masurare trebuie sa se ia in considerare natura domeniului cercetat si sa se evidentieze

caracteristicile lor cantitative specifice.

Elementele componente ale operatiei de masurare sunt:

a. obiectul de masurat: din perspectiva masurarii, fenomenele sociale pot fi grupate in doua mari
categorii:

- variabilele sociale: acele fenomene carora le este proprie in mod explicit, o expresie cantitativa
- atributele sociale: fenomenele care nu au o astfel de expresie cantitativa explicita

b. unitatea de masurare/etalonul: elementul de comparatie prin intermediul caruia se realizeaza det.

calitativa si cantitativa a sistemului de masurare.

- trebuie sa indeplineasca 2 conditii:

1. sa corespunda naturii domeniului de cercetat.

2. sa fie in acord cu obiectul urmarit la un moment dat in cadrul cercetarii

3. Stabilire grup de studio

Stabilirea grupului de studiu: dupa ipoteza se alege un esantion – un numar mic de persoane care sa fie
reprezentativ pentru populatia studiata

Esantionarea: e procedeul de selectare a unui grup de persoane dintr-o populatie data astfel incat
acesta sa fie reprezentativ. Presupune alegerea diferitelor tehnici, principiul selectarii intamplatoare
sau tragerea la sorti.

4. Alegerea metodei de cercetare

Alegerea metodei de cercetare:

- ancheta sociologica

- observatia

- experimentul

- analiza documentelor sociale.

Ancheta sociologica: este cea mai raspandita forma; rezultatele ei sunt bazate pe
chestionare/interviuri, iar rezultatele sunt facute publice.

- este una dintre cele mai complexe metode, complexitatea sa fiind data de:

• fenomene subiective

a) aspiratii, trebuinte, motivatii;

b) opinii, atitudini si comportamente;

c) cunostiinte/ marturii despre fenomene, fapte si procese sociale

• fenomene obiective

a) caracteristici demografice – ocupatie, genul F/M, varsta;

b) caracteristici ale mediului social si ale mediului de viata

Atributele anchetei sociologice:

1. ofera posibilitatea de a culege informatii foarte bogate

2. rapiditatea si usurinta aplicarii instrumentelor de ancheta

3. aria larga de aplicabilitate

4. economicitatea – economisesti timp, munca, resursa umana si financiara

Tipuri de anchete sociologice:

1. dupa telul urmarit si modul de desfasurare distingem:

a) intensive (o problema)- extensive (mai mule probleme)

b) individuale – colective

c) directe – indirecte

d) calitative – cantitative

2. dupa continutul problemelor investigate:

a) socio-economice

b) comerciale

c) de opinie publica

d) asupra mijloacelor de comunicare in masa

Interviul: este o tehnica de obtinere a unor informatii pe baza unor intrebari si raspunsuri verbale de la
indivizi si grupuri umane.

- se utilizeaza atunci cand studiem probleme mult mai complexe, mentalitati, obiceiuri, atitudini,
comportamente, credinte si traditii.

Avantajele interviului:

1. posibilitatea de a studia comportamente nonverbale

2. inregistrarea spontaneitatii raspunsurilor

3. posibilitatea de a studia probleme mult mai complexe

4. utilizarea unor mijloace audio-video

Dezavantajele interviului:

1. nu asigura anonimatul

2. dureaza foarte mult

3. este foarte costisitor

Tipuri de interviuri:

1. dupa continutul comunicarii/domeniul abordat putem avea interviuri:

a) politice;
b) economice;

c) culturale;

d) sociale.

2. dupa calitatea informatiilor:

a) interviuri intensive – extensive

b) interviuri individuale – de grup

Calitatea informatiilor este data de durata interviului (5-10 minute pana la 1 ora) si de pregatirea
operatorului de interviu.

3. dupa modalitatea de comunicare:

a) face to face (directe)

b) prin telefon (indirecte)

Chestionarul: reprezinta o succesiune logica si psihologica de intrebari scrise cu functie de stimuli in

raport cu ipotezele cercetarii pentru a obtine informatii despre fenomene sociale in baza unor
raspunsuri scrise de la indivizi.

- O succesiune logica deoarece intrebarile se succed de la cele cu un continut general la unele cu un

continut particular.

- O succesiune psihologica deoarece intrebarile de inceput au rolul de a atrage subiectul catre tema
in cauza.

Avantajele chestionarului:

- poate fi aplicat pe un esantion foarte mare

- asigura anonimatul

- dureaza foarte putin

- nu este costisitor

Dezavantajele chestionarului:

- nu putem observa comportamente nonverbale

- nu obtinem informatii corecte in totalitate si raspunsuri la toate intrebarile

- nu putem utiliza mijloace audio-video

Tipuri de chestionare:

1. dupa continutul informatiei:

a) cantitatea informatiei:

1. chestionare specifice cu o singura tema

 2. chestionare omnibus cu mai multe teme

b) calitatea informatiei:

1. chestionare de date factuale de tip administraiv

2. sondaje de opinie

2. dupa forma intrebarilor

a) intrebari inchise de tipul: da, nu, nu stiu/ non-raspuns; rareori , uneori, deseori,

b) intrebari deschise ce necesita raspunsuri libere din partea celui investigat

c) intrebari mixte sunt utilizate prin alternanta intrebarile inchise si deschise

3. dupa modalitatea de aplicare

a) chestionare autoadministrate ( chestionare postale, in ziare, reviste)

b) chestionare administrate de catre operatorul de ancheta

Experimentul: este metoda ce deriva direct din observatie cu scopul determinarii unei reactii, a unor
evenimente (care vor fi observate si masurate)

- presupune stimularea, determinarea unei reactii, observarea si masurarea ei, intr-un mediu controlat,
fara interferente din exterior

Tipuri de experimente:

1. experimentul de laborator: se realizeaza intr-un spatiu special amenajat, iar experimentele sunt
realizate in conditii artificiale.

2. experimentul social: presupune conditii speciale de realizare, laboratoare, aparatura de inregistrare.

3. experimentul de teren: se realizeaza in mediul natural al oamenilor (ex: clasa de elevi, pe strada)
El poate fi realizat insa si in mediul in care subiectii sau grupurile studiate isi desfasoara in mod
obisnuit activitatea Acest aspect se leaga de efectul perturbator pe care il poate produce experimentul
insusi.

Analiza documentelor sociale: tip de metoda ce ne permite sa studiem studiile sociale prezente, cat si
procesarea si fenomenele trecutului care au la baza documente oficiale, publice-ziare, emisiuni TV,
radio, documente oficiale etc.

- e folosita analiza de continut,nr de repetabilitatea a cuvintelor-cheie,a temelor

- e determinat de spatiu si timp

- persoanele sunt influentate de analiza

- itemi
5. Aplicarea instrumentelor de lucru

Ancheta pe baza de chestionar:

- sociologul formuleaza nu doar intrebarile ci si raspunsurile

- majoritatea intrebarilor din chestionar sunt intrebari inchise la care sunt variante prestabilite
de raspuns

Sondajul de opinie: e un tip special de ancheta pe baza de chestionar - facultativ pe o problema

limitata.

- e centrat pe intrebari care vizeaza opiniile subiectilor

- se incearca estimarea opiniilor cu caracter public (daca subiectul cercetat nu e de actualitate

dar are interese => interes public)

- pentru a exista o opinie publica trebuie sa fie un interes general al populatiei fata de acea
problema.

Ancheta pe baza de interviu:

- sociologul nu pune decat intrebari (nu si un raspuns)

- are avantajul de a se exprima mai clar

- are dezavantajul de a cuantifica raspunsurile

- se folosesc intrebari deschise, cercetatorul are o mai mare libertate

Observatia sociologica:

- metoda de cercetare stiintifica ce isi propune sa analizeze comportamentele pe care le au

oamenii in diferite situatii

- foloseste ca instrument: grila de observatie

1. Observatia structurata - cunoastere prestabilita a fenomenelor cercetate

2. Observatia nestructurata - cercetatorul nu cunoaste fenomenele care se vor produce in cadrul

demersului de cercetare pentru a asigura un instrument prestabilit de inregistrare a comportamentelor

3. Observatia nedistorsionata - are succes in sociologie; se foloseste de tehinca moderna

Dupa modelul de participare :

• participativa – presupune prezenta cercetatorului in grupul studiat

• non-participativa – nu presupune participarea cercetatorului.

Observatia participativa: participarea directa a cercetatorului

• Sub acoperire - nu isi dezvaluie indentitatea dar participa la activitati

• Deontologic intern - membrii grupului nu stiu ca sunt alesi, iar el nu se implica in activitatea
grupului din motive deontologice sau morale.

• Deontologic extern - in grup se cunoaste statutul cercetatorului, iar el se implica in activitatea

grupului

• Nedeterminanta - un membru al grupului nu se implica in activitati

Deontologia : codul moral al unei profesii sau meserii.

In cazul sociologului, codul deontologic presupune, in primul rand, respect si consideratie fata de
oameni, indiferent de cultura, mediul, etnia din care fac parte. Sociologul trebuie sa aiba grija ca, prin
activitatea sa de cercetare, sa nu afecteze libertatile si valorile umane fundamentale.

II. SOCIOLOGIA CA STIINTA

a. Auguste Comte

- este cel care a propus numele de sociologie pentru aceasta stiinta

- a utilizat la inceput numele de “fizica sociala”

- sociologia este stiinta despre societate

El a incercat sa gaseasca legile universale ale evolutiei societatilor. Pentru el legea universala care
putea explica evolutia societatii era legea celor 3 stadii.

Legea celor 3 stadii:

1. Teologic – realitatea se confunda cu adevarul, omul crede ca prin credinta afla adevarul

2. Metafizic – pune accent pe esenta si ratiune (principiul lumii prin ratiune)

3. Pozitiva – pune accent pe experienta si observatie

Cunoasterea pozitiva - cea bazata pe analiza cu mijloace stiintifice a realitatii.

b. Herbert Spencer

- a luat ca model o stiinta consacrata a vremii, dar nu fizica, insa, ci biologia

- a fost preocupat de evolutia societatilor si de legile care guverneaza aceasta evolutie

Pentru el societatile evolueaza si se comporta asemanator unor organisme: se nasc, cresc, se dezvolta,
imbatranesc, si chiar dispar. Din acest motiv, sociologia lui a mai fost si numita si “darwinism social”,
dupa numele autorului teoriei evolutiei speciilor, Charles Darwin, desi Spencer a inceput sa publice
aceste teze inaintea aparitiei celebrei lucrari “Originea speciilor” a lui Darwin.

El considera ca in istorie au existat 2 mari tipuri de societati:

- societati militare

- societati industriale
c. Karl Marx

- renunta la termenul de “societate”, care este considerat mult prea “filozofic” si utilizeaza in locul
acestuia conceptul de formatiune social-economica. Acest termen se refera la un tip particular de
societate, care este caracterizata de un mod de productie economica.

- formuleaza o lege universala a evolutiei societatilor, legea concordantei dintre fortele si relatiile de
productie. Potrivit acesteia, fiecare formatiune social-economica este caracterizata de un mod de
productie. Acesta este determinat de relatia dintre cele 2 componente ale sale: fortele de productie si
relatiile de productie.

Fortele de productie sunt formate din mijloacele necesare productiei (masini, utilaje) si din forta de
munca.

Relatiile de productie sunt relatiile care se stabilesc intre oameni la nivelul modului de productie.

Intre fortele de productie si relatiile de productie apare o contradictie manifestata intre:

- caracterul social al muncii

- caracterul privat al proprietatii

d. Max Weber

- considera ca procesul de cunoastere a vietii sociale trebuie sa plece de la intelegerea actiunilor pe

care oamenii le savarsesc in societate si pe care le putem numi actiuni sociale.

Acest tip de metoda, „a intelegerii” poarta numele de comprehensiune.

Pentru M. Weber sociologia nu mai este o stiinta a societatii in general, ci o teorie despre actiunea
sociala.

Daca in lumea fizica nu putem spune ca miscarea corpurilor ar avea la baza intentii, motivatii sau
vointa, actiunea sociala pe care o studiaza sociologia, se bazeaza pe aceste elemente. Ea are o baza
subiectiva, este guvernata de vointa si de motivatie, iar actiunile oamenilor au semnificatie imp.

Sociologia are 2 dimensiuni:

- o dimensiune academica

- o dimensiune aplicativa

3. GRUPURILE SOCIALE

- este o pluritate de indivizi aflati intr-o interactiune de cooperare si solidaritate; ei au scopuri

comune, aspiratii si atitudini.

Clasificarea grupurilor sociale:

A. Dupa marime

1. grupul mic –format de la 2 pana la 10 membri (ex: familia, prietenii)

2. grupul mijlociu – intre 16 si 40 membri; maxim 50 (ex: clasa, echipa de fotbal)

3. grupul mare – peste 50 membri (ex: parlamentul, scoala)

B. Dupa tipul de relatii ce se instituie

1. relatii informale – implicare emotionala

2. relatii formale – protocolare

C. Dupa tipul de organizare

1. grupuri organizate (ex: sindicatele)

2. grupuri semi-organizate (ex: un grup de elevi care reprezinta interesele tuturor)

In interiorul grupului apar relatii de interactiune ce duc la coeziune, ce are un rol important deoarece
evidentiaza climatul psiho-afectiv din interiorul grupului.

Consensul – reprezinta accordul sau concordanta punctelor de vedere a membrilor grupului.

Fiecare om apartine unui numar foarte mare de grupuri: familia, prietenii cu care jucam carti, prietenii
cu care iesim la petreceri, colegii de clasa, vecinii de bloc etc.

In fapt, ne formam si traim in si prin grupuri. Mai mult decat atat, atunci cand suntem intr-un grup, ne
purtam altfel decat atunci cand suntem singuri. La adapostul sentimentului de securitate pe care ni-l da
grupul si din cauza presiunii de grup, facem lucruri pe care singuri nu le-am face. (Astfel, cei mai
multi tineri incep sa fumeze sau chiar sa se drogheze din cauza presiunii de grup. Tot din cauza
presiunii de grup se produc cele mai multe chiuluri de la scoala – de regula, nu chiulim singuri, ci
impreuna cu alti colegi sau pentru a fi alaturi de alti prieteni. Tot din cauza presiunii de grup, tinerii
ajung sa isi inceapa viata sexuala din ce in ce mai devreme.) Aparent, notiunea de grup este simpla si
usor de inteles. Cu toate acestea, la nivelul limbajului comun, folosim o serie de cuvinte care, intr-o
anumita masura, desemneaza lucruri asemanatoare: grup, echipa, multime, adunare, gloata, clica,
gasca.

Nici in sociologie definirea notiunii de grup nu este foarte simpla, existand o serie de concepte
distincte care definesc “grupuri de oameni” aparte si anume:

a) Multimea este un tip aparte de grupare umana in care oamenii nu se cunosc intre ei, se intalnesc
intamplator si stau impreuna pentru perioade scurte de timp. Tinerii adunati la un concert formeaza o
multime, nu un grup.

b) Echipa este un tip aparte de grup in care membrii au roluri definite si exersate pentru a atinge un
scop comun, constientizat si asumat de toti membrii. Astfel, cand ne uitam la un meci de fotbal, vedem
o echipa, nu un grup de fotbalisti. In acelasi fel, spunem despre colegii nostri de clasa ca formeaza un
grup si doar in anumite situatii o echipa.

c) Categoria sociala este un concept folosit in sociologie pentru a desemna mai multi oameni care au
caracteristici similare la nivelul unei populatii – spre exemplu, profesorii dintr-un judet formeaza o
categorie sociala, fara a forma un grup.

In sociologie, grupul social este definit ca fiind orice agregare umana de doua sau mai multe
persoane, avand urmatoarele caracteristici:
- sentimentul de apartenenta la grup – membrii grupului constientizeaza faptul ca formeaza un grup si,
mai mult decat atat, ei sunt perceputi ca atare de catre ceilalti membri ai societatii (ceilalti se
raporteaza la ei ca la un grup)

- intre membrii grupului exista interactiuni – altfel spus, daca intre membrii unei colectivitati umane
nu exista niciun fel de relatii, atunci nu avem de a face cu un grup, ci, cel mult, cu un grup potential
sau cu o categorie sociala.

- existenta unor caracteristici comune (valori, credinte, aspiratii, obisnuinte, interese comune)

- existenta unor interese comune si a unui scop comun.

Cele mai importante tipuri de grupuri sociale sunt:

a) Grupuri primare si grupuri secundare:

- grupurile primare sunt grupuri mici, in care membrii comunica direct si au relatii de tipul “fata in
fata”. Ele au o puternica incarcatura afectiva, avand o mare putere de influentare a individului. (Ex:
familia sau grupul de prieteni – grupuri primare)

- grupurile secundare desemneaza grupurile care nu se bazeaza pe interactiuni afective; sunt, adesea,
grupuri de interese sau profesionale care au scopuri precise si in care interactiunile sunt mijlocite de
instrumente. Implicarea emotionala a individului in aceste grupuri este redusa.

b) Grupuri formale si grupuri informale:

- grupuri formale sunt grupuri care au o forma prestabilita, create in mod normal de o structura
organizationala. Pozitiile si relatiile din interiorul grupurilor formale sunt independente de subiectii
care le ocupa. Relatiile si interactiunile din grupurile formale se realizeaza dupa anumite reguli scrise,
in interiorul grupului existand o ierarhie oficiala (toti profesorii dintr-un anumit liceu formeaza un
grup formal)

- grupurile informale sunt grupuri “naturale” care apar in decursul interactiunilor dintre anumiti
subiecti. Aceste grupuri nu au scopuri, reguli sau structuri interne clar precizate. Apartenenta la un
astfel de grup are la baza simpatia si atractia dintre membri.

Aceste 2 tipuri de grupuri sunt incompatibile, ele putand coexista. Astfel, intr-un grup formal
mare (cum este grupul profesorilor liceului vostru sau grupul elevilor din clasa din care apartineti) pot
exista unul sau mai multe grupuri informale formate din 3-4 profesori sau elevi intre care exista relatii
de apropiere, de simpatie reciproca. La nivelul unui grup, ansamblul interactiunilor dintre membrii sai
poate avea la baza trei tipuri mari de relatii: atractie, respingere sau indiferenta.

c) Grupuri de apartenenta si de referinta:

- grupurile de apartenenta sunt grupurile din care facem parte la un moment dat

- grupurile de referinta sunt acelea din care nu facem parte, desi luam ca reper valorile, normele sau
simbolurile lor. Grupurile de referinta sunt grupuri pe care le apreciem si la care aspiram sa ajungem,
ele putand avea o influenta covarsitoare asupra noastra.

Aceste grupuri de referinta au un rol esential in socializarea anticipative, fiind grupuri ale caror
specificitati (valori, atitudini, comportamente) avem tendinta de a le imita. Mai mult decat atat, din
randul grupurilor de referinta cei mai multi tineri isi selecteaza idolii. Dorinta prea puternica de a face
parte dintr-un anumit grup de referinta poate, in unele cazuri, genera frustrari, insatisfactii si stari de
disconfort fata de grupul actual.

d) Inauntru si in afara grupului (in-group si out-group)

Aceasta distinctie scoate in evidenta tendinta unor grupuri de a se delimita clar de ceilalti
indivizi care nu sunt membri ai grupului. Astfel, unele grupuri pot fi inchise, exclusiviste sau ermetice,
membrii lor neputand face parte din alte grupuri complementare. (Ex: clasele de elevi)

Astfel de grupuri pot ajunge foarte usor sa intre in competitie intre ele si chiar sa dezvolte
comportamente agresive, asa cum este cazul suporterilor unei echipe de fotbal. Astfel de interactiuni
se pot dezvolta intre diferite licee, intre elevii diferitelor clase de acelasi liceu, Simpla apartenenta la
un astfel de grup determina individul sa imparta lumea in “noi” si “ei” si sa dezvolte atitudini si
comportamente de superioritate sau chiar de denigrare si ostilitate fata de ceilalti. Trebuie precizat ca
astfel de grupuri intra in competitie, competitia determinand, totodata, si cresterea coeziunii interne.

Intr-un astfel de grup, indivizii care exceleaza in a promova identitatea propriului grup
dobandesc cu usurinta o pozitie centrala in cadrul grupului.

Dinamica grupurilor – efecte si presiuni de grup

- procesele care au loc in interiorul unui grup (acest domeniu de analiza fiind cunoscut sub numele de
dinamica grupurilor)

Cele mai importante aspecte legate de dinamica grupurilor sunt:

Formarea grupurilor:

Grupurile nu sunt elemente statice; natura relatiilor dintre membrii unui grup fiind intr-o
permanenta schimbare. Grupurile sunt entitati vii care trec prin anumite etape in care membrii grupului
se raporteaza unii la altii in moduri diferite.

!!! Una dintre cele mai cunoscute analize ale etapelor pe care le parcurge un grup ii apartine
sociologului Bruce Tuckman potrivit caruia orice grup parcurge sau poate parcurge urmatoarele 4
etape:

1. ormarea – este etapa de inceput a grupului, in care membrii nu se cunosc intre ei, relatiile fiind
extrem de politicoase si protocolare. In aceasta etapa preocuparea indivizilor este de a-i cunoaste pe
ceilalti si de a explora propriile sanse de afirmare in cadrul grupului.

2. Furtuna - este etapa conflictuala in care indivizii isi negociaza pozitiile in cadrul grupului.

Acum apar tensiuni si se negociaza relatiile de autoritate si sferele de influenta intre membrii grupului.

Grupurile care nu reusesc sa depaseasca aceasta etapa ajung sa traiasca intr-o permanenta stare de
tensiune si neincredere, indivizii irosindu-si energiile pentru a mentine luptele interne.

3.Normarea – este etapa in care se stabilesc normele pe baza carora va functiona grupul, in care se
ratifica rezultatele negocierii din etapa anterioara. Astfel, grupul ajunge sa isi defineasca o anumita
ordine interioara. In aceasta etapa apar ceea ce s-ar putea numi statusuri emergente, adica pozitii in
grup care sunt rezultatul interactiunilor si negocierilor.
4. Functionarea – etapa in care grupul functioneaza respectand regulile agreate, perioada de
productivitate maxima.

Evident ca nu toate grupurile trec prin toate aceste 4 etape si nu peste tot cele 4 etape se
manifesta cu aceeasi intensitate. Apar astfel comportamente de delimitare a “teritoriului” propriu si
comportamente de dominare care nu fac altceva decat sa defineasca structura de puterea a grupului
(cum este impartita puterea intre membrii grupului). Nu exista grupuri in care toti membrii sa aiba
pozitii egale. La prima vedere, unele grupuri ar parea simetrice in ceea ce priveste distribuirea puterii
si influentei intre membrii, insa, la o analiza mai atenta, se poate distinge clar diferentele dintre
indivizi, unii avand o pozitie centrala, altii, o pozitie periferica in grup.

Relatii sociale si interpersonale

Toate relatiile din cadrul unei societati si anume dintre colectivitati, institutii, dintre institutii si
persoane sunt relatii sociale.

Relatiile interpersonale influenteaza profound satisfactia de viata a individului si calitatea

mediului uman.

Relatiile interpersonale implica procese psiho-afective de tip interactiv, legaturi directe dintre
2 sau mai multe persoane. Au o puternica incarcatura afectiv- emotionala si o puternica implicare in
aspectele particulare ale vietii individului (fam, prieteni, timpul liber, munca)

Relatiile interpersonale sunt:

1. reciproce: persoanele influenteaza si sunt influentate la randul lor

2. directe: interactiunea dintre persoane se realizeaza constient si nemijlocit

3. valorizatoare: creeaza mediul natural necesar structurarii si afirmarii individuale prin raportare
la cadrul de referinta valoric (cine sunt eu?; spre ce tind?; ce vreau?; ce aspiratii am?)

4. motivate: fiecare persoana tinde sa intre in relatii cu ceilalti in scopul tranzactionarii unor
informatii, sentimente, trairi, idei, bunuri, servicii;

Importanta relatiilor interpersonale pentru viata umana:

Toate relatiile din cadrul societatii se cristalizeaza intre indivizi si poarta amprenta specifica a
personalitatii umane.

Personalitatea umana - sistem dinamic deschis, complex, organizat, compus atat din activitati
complementare, potentiale cat si din activitati actualizate.

Relatiile interpersonale in varietatea lor reprezinta un mediu necesar pentru interactiunea

dintre indivizi, un mediu activ si semnificativ pentru viata personala a individului.

In societatea traditionala/ comunitatea arhaica rolurile sociale sunt bine delimitate, astfel ca
acsetea sunt reduse doar la cateva ce vizau sfera familiei, a vecinatatii si a cooperarii in munca.

În societatea contemporana (moderna) cu greu am mai putea realiza o lista a rolurilor sociale,
deoarece fiecare individ este stimulat sa-si dezvolte potentele la nivelul cerintelor sociale. Astfel ca
acesta indeplineste mai multe roluri sociale de aceea nu mai putem sa facem o lista.
 Aceasta explozie a rolurilor duce la o saracire a relatiilor umane

In societatea moderna sunt reduse posibilitatile de implicare a relatiilor interpersonale de

durata si implicare emotionala afectiva mica. Astfel ca fiecare persoana se implica la un moment dat
foarte putin deoarece indeplineste un anumit rol si interactioneaza cu alte persoane doar in masura in
care acestea joaca roluri complementare.

Modele si stiluri interpersonale

1. Modelul mecanicist: se bazeaza pe relatii interpersonale puternic standardizate.

Caracteristic relatiilor interpersonale din perspectiva mecanicista este lipsa de angajare

afectiva si reducerea stricta a rolurilor sociale dintre exigentele cerute de acestea.

Oamenii se raporteaza intre ei exclusiv in termeni dictati de normele generale si formale cerute
de situatiile sociale existente in diferite sfere ale vietii sociale (ex. muncitor - maestru, doctor -
pacient, profesor - student).

Putem vorbi de o standardizare a comportamentelor umane atunci cand ne raportam la relatia

medic- pacient ( acesta invata nu numai cum sa trateze pacientii, ci si cum sa relationeze cu acestia),
vanzator- cumparator.

Modelul mecanicist si criza identitatii de sine.

Limitarea stricta a relatiilor dintre persoane doar la modelul mecanicist are in timp efecte distructive
asupra autenticitatii persoanei, a echilibrului psihoemotional. Omul nu mai stie clar cine este el cu
adevarat, care este identitatea lui de sine, ce rol il reprezinta mai bine, incotro se indreapta.

Astfel ca, omul nu se mai regaseste pe el ca individ cu un statut propriu, nu se mai recunoaste ca
persoana distincta in ansamblul relatiilor sale.

2. Modelul complementaritatii: suprimata in identitatea si unicitatea sa, in campul inalt standardizat

al relatiei sociale, individul isi cauta posibilitati de exprimare si autoactualizarea in sfera vietii private
in timpul liber.

3. Modelul organic: pune accent pe refacerea unitatii organice dintre sistemele sociale, tot mai
complexe si diferentiate si nevoia persoanei umane de exprimare completa, globala a propriei sale
identitati in toate sferele de activitate.

Comunicarea - un process social prin care se transmite un mesaj intr-o maniera codificata
unui destinatar in vederea receptarii.

Comunicarea in viata sociala are loc ca urmare a anumitor imprejurari si nevoi intre anumite
limite ale indivizilor unei comunitati.

Una dintre caracteristicile umane a interactiunii o constituie relationarea interpersonala.

Interactiunea interpersonala se naste din nevoia de comunicare. Nu toti comunicam la fel

deoarece tine de personalitatea fiecaruia de a fi comunicativ, de a stabili un numar mare de relatii
interpersonale sau dimpotriva a fi izolat, a comunica greu, a fi mai putin dispus catre dialog.
Tipuri de comunicare:

1. sursa de presiune in a comunica = se realizeaza in functie de motivele pentru care individual este
determinat sa comunice

a) presiuni spre uniformitate in grup care pot exista din diferite motive: individuale (dorinta de o
identificare cu grupul) sau sociale (presiunea grupului)

b) presiuni pentru schimbarea pozitiei individului in grupul respectiv sau pentru a trece la un alt
grup. Aceasta schimbare se realizeaza datorita atractiei pentru un status social mai inalt.

c) presiuni datorate unor stari emotionale: bucurie, furie, veselie, ostilitate par sa produca presiuni in
procesul de comunicare.

2. din punctul de vedere al caracterului comunicarii distingem:

a) comunicare formala – realizata in mod official intre indivizi, plasati la diferite nivele ierarhice si
intre individ si institutii

b) comunicare informala – realizata intre indivizi situati la aceeasi nivel ierarhic

Dialogul – o metoda de comunicare utilizata in rezolvarea conflictelor, a problemelor si este necesar

in activitati ce necesita solutii.

Interactiune si comunicare, si spatiul public

Ca proces social care implica o relatie sociala prin comunicare se exercita o anumita influenta,
pe de o parte a celui ce transmite un mesaj si pe de alta parte a celui care recepteaza mesajul.

Influenta depinde de urmatoarele elemente:

1. cine transmite mesajul

2. situatia sau controlul

3. caracteristicile mesajului

4. procesele solicitate receptorului (atentia, intelegerea, acceptarea) care implica anumite efecte
in plan comportamental

In functie de aceste particularitati ale procesului de comunicare in care se remarca o tipologie a

proceselor ce influenteaza anumite tipuri de putere : recompensatoare, coercitiva, legitima, puterea
specialistului, a expertului.

In relatia de comunicare pot fi sesizate 2 tipuri de asteptari:

a) a celui care transmite mesajul, care incearca sa exercite o putere de influenta asupra celorlalti

b) a celui care recepteaza mesajul, care poate sa-si manifeste sau nu disponibilitatea spre
influenta
 Acest comportament poate fi:

1. de identificare care rezulta din concordanta dintre opinia publica, dar si opinia
comunicatorului cu cea a receptorului, de acceptare a influentei (conformarea) pentru a obtine o
recompense sau a evita pedeapsa.

2. de internalizare – prin asimilare de informatii pentru ca receptorul resimte corespondenta cu

propria valoare.

Conformarea – un proces de influenta si are probabilitatea cea mai scazuta de a produce o comunicare
reala pentru ca depinde in mare masura de situatia sociala.

Forme ale comunicarii:

1. interpersonala – realizata intre 2 persoane fiecare putand detine alternative calitatea de

emitator si receptor.

2. de grup – se realizeaza pe baza a 3 structuri comunicationale:

a) structura centralizata: in cadrul sau un singur membru al grupului primeste informatii de la ceilalti,
identifica solutia, adopta decizia si o comunica celorlalti

b) structura omogena: fiecare membru transmite celorlalti informatiile detinute si le prelucreaza pe

cont propriu comunicand solutia identificata

c ) structura intermediara: pune accent pe combinarea celor 2 structuri – omogena si centralizata

3. comunicarea de masa – o sursa transmite simultan mesaje catre o masa mare de oameni –
comunicare pin mass-media

Comunicarea de masa si spatiul public

Mijloacele de comunicare in masa, presa, radioul si televiziunea au devenit indispensabile

vietii noastre cotidiene.

Ele constituie un element de modernitate si civilizatie deoarece:

a) permit aflarea in timp a informatiilor referitoare la problemele de interes public

b) usurarea schimbului de idei la timp si in conditii optime

c) pun la dispozitia cetatenilor mijloace de exprimare a unui drept (ex: libertatea de exprimare)

STRATIFICARE SOCIALA

- este un fenomen care ne afecteaza profound vietile

- stratificarea sociala inseamna ordonarea pe verticala a indivizilor unui grup sau a unei societati in
functie de resursele pe care acestia le au la dispozitie

Prin resurse intelegem, orice “lucru” care are valoare pentru membrii unui grup sau ai unei societati.
Ex: banii – ca resursa financiara. Aurul, bijuteriile, automobilele de lux, hainele, operele de arta,
locuintele, pamantul constituie resurse ori bunuri intens valorizate in societatile contemporane.

Prin influenta sociala avem in vedere 2 lucruri:

• putere – capacitatea unui individ de a-si impune propria vointa in ciuda rezistentei altora.

• prestigiul ori stima de care se bucura o persoana datorita pozitie pe care o are. Un director de
scoala se poate bucura de mai mult prestigiu in localitate decat personalul auxiliar al institutiei.

Consecinta directa a stratificarii sociale este inegalitatea sociala – faptul ca membrii unei
societati au acces inegal la resurse, pozitii si influenta sociala.

Stratificarea si inegalitatile sociale sunt fenomene universale in sensul ca ele sun prezente in
toate societatile umane, indiferent de perioada istorica.

CLASELE SOCIALE

Pentru a clasifica indivizii in clase sociale, sociologii au in vedere urmatoarele elemente:

a) Educatia ori nivelul de scolarizare al unei persoane

Educatia are un rol hotarator pentru stabilirea pozitiei sociale pe care o detine o persoana. In
societatile contemporane, educatia – inteleasa ca ani de scoala absolviti – reprezinta o resursa deosebit
de importanta pentru bunastarea indivizilor.

De obicei, cu cat un individ este mai educat ori cu cat are un nivel de scolarizare mai ridicat,
cu atat va detine o pozitie mai importanta in societate si va dispune de mai multe resurse materiale.

b) Ocupatia este un indicator extreme de important al pozitie detinute de o persoana in ierarhia unei
societati. Fara indoiala, ocupatia unei persoane este influentata, printre altele, de educatia pe care
aceasta o are. Asa cum am vazut in teoria functionalista a stratificarii sociale, ocupatiile de prestigiu
dintr-o societate (ex: medic, avocat, professor, inginer) sunt cele care necesita o pregatire scolara si de
specialitate insa ocupatiile difera intre ele si prin prestigiul ori stima sociala care le sunt asociate.

c) Venitul – salariile obtinute de indivizi la locul de munca si sumele de bani castigate din alte surse
precum investitiile ori dividentele

d) Averea – reprezinta totalitatea bunurilor si valorilor pe care le detine o persoana, cum ar fi

economiile in bani sau de alta natura: proprietatile detinute, actiunile la diverse companii si fonduri de
investitii

Desi in prezent exista diferente din punctul de vedere al inegalitatilor sociale, populatia
fiecarei societati poate fi impartita in urmatoarele clase sociale:

a) La varful ierarhiei se afla clasa de sus care cuprinde circa 0,5% din populatie. Desi din punct de
vedere numeric este redusa, clasa de sus serveste drept grup de referinta pentru celelalte clase sociale.

b) Urmatoarea clasa este formata din indivizi care detin pozitii importante in corporatii si companiile
multinationale. Aceasta este asa numita clasa manageriala ori clasa corporatista si cuprinde circa 0,5%
din populatie; indivizii care fac parte din aceasta categorie au, de asemenea, venituri si averi
considerabile. Diferenta dintre clasa de sus si cea corporatista tine de faptul ca prima este alcatuita cu
precadere din membri ai unor familii vechi ori cu traditie. Cei din clasa corporatista sunt indivizi care
au reusit sa acceada, prin educatie si eforturi proprii, in paturile superioare ale unei societati. Cel mai
adesea, indivizii din clasa manageriala provin din clasa de mijloc.

c) Clasa de mijloc ii include pe cei mai multi (45%) dintre cetatenii societatilor capitaliste dezvoltate.
In aceasta clasa intra micii meseriasi si mici antreprenori, specialistii cu ocupatii intelectuale
(ex:medicii, avocatii, profesorii, inginerii) si micii functionari (ex: vanzatorii, politistii, secretarele,
mici functionari din administratia publica, invatatorii, asistentele medicale). Ca nivel de educatie,
persoanele din clasa de mijloc au absolvit cel putin liceul, iar o proportie insemnata sunt absolventi de
invatamant superior; sursa principala de venit este salariul.

d) Clasa muncitoare – circa 38% din populatie – ii include pe muncitorii calificati, semicalificati si
necalificati din industrie, comert si agricultura.

e) Clasa de jos – circa 16% din populatie – include persoanele cu venituri foarte mici, care nu detin
proprietati si au un nivel de scolarizare foarte scazut. Cel mai adesea, in aceasta categorie intra somerii
si cei care traiesc din ajutoarele sociale. Aceasta clasa este cea a saracilor unei societati – persoane
care au resurse materiale si influenta sociala extreme de reduse si care depend adeseori de ajutorul
unor institutii specializate (guvern sau organizatii de calitate) pentru a supravietui.

MOBILITATEA SOCIALA - miscarile unor indivizi sau grupuri dintr-o clasa sociala in alta

Este de mai multe feluri, in functie de crieterii de clasificare folosite:

A) dupa crieteriul directiei miscarii persoanelor, mobilitatea poate fi:

a. Mobilitatea sociala verticala – miscarea unor indivizi sau grupuri de la o clasa sociala la alta.

Mobilitatea sociala verticala poate fi:

- acescendenta, miscarea de la o clasa sociala inferioara la o clasa sociala superioara

Aceasta poate fi cazul unei persoane din clasa de mijloc ai carei parinti apartin clasei muncitorilor

- descendenta atunci cand are loc trecerea unui individ dintr-o clasa sociala superioara intr-o clasa
sociala inferioara (mobilitatea sociala descendenta ori “in jos”)

Aceasta poate fi cazul unei persoane din clasa muncitoare ai carei parinti provin insa din clasa de
mijloc.

b. Mobilitatea sociala orizontala se refera la miscarile unui individ sau grup de indivizi dintr-o
pozitie sociala in alta aflata insa la acelasi nivel, cum ar fi, de pilda, un strungar care isi schimba locul
de munca de la firma A la firma B sau o asistenta medicala care se transfera de la un spital la altul,
continuand sa aiba aceeasi ocupatie. Cu alte cuvinte, in aceste cazuri este vorba de miscari in interiorul
aceleiasi clase sociale.

B) in functie de criteriul directiei de miscare a unei persoane de la o clasa sociala la alta in

raport cu parintii sai (mobilitate intergenerationala), sunt mentionate alte 2 forme:
- mobilitatea sociala intergenerationala ascendenta, cand copiii ajung intr-o clasa sociala superioara
celei din care au facut parte parintii;

- mobilitate sociala intergenerationala descendenta, cand copiii coboara dintr-o clasa sociala
inferioara celei a parintilor.

C) din punctul de vedere al modificarilor produse pe baza educatiei si ocupatiei copiilor

comparate cu cele ale parintilior se poate discuta despre mobilitate educatioanala sau ocupationala.
Aceasta poate fi ascendenta sau descendenta in comparatie cu parintii.

D) un ultim criteriu se refera la modul in care se produce modificarea pozitie sociale. Prin
aplicarea lui se obtin:

a. Mobilitatea de schimb ori individuala care se refera la miscarile persoanelor dintr-o clasa sociala in
alta, miscarile care se datoreaza eforturilor si meritelor individuale determinate de educatie, calificari
si merite personale.

b. Mobilitate structurala se refera la miscarile unor indivizi de la o clasa sociala la alta, miscari
datorate unor schimbari majore in configuratia unei societati. (ex: revolutia industriala)

4. ORGANIZAREA SOCIALA

Organizarea sociala – procesul prin care oamenii isi coordoneaza activitatile in vederea realizarii unor
obiective comune.

In societate, oamenii isi urmaresc propriile scopuri si propriile finalitati. ((Scopurile se refera
la intereselor pe termen lung sau pe termen scurt ale indivizilor: obtinerea unui castig, a unui loc de
munca, obtinerea unei note bune la examen.))

Exista si scopuri comune mai multor oameni, cum ar acelea ale unui grup, comunitati sau chiar
natiuni. Pentru realizarea scopurilor comune este nevoie de coordonarea activitatilor mai multor
indivizi, astfel incat contributia fiecaruia sa fie optima pentru atingerea finalitatii propuse.

Coordonarea activitatilor este necesara datorita diferentierii actiunilor individuale in realizarea

obiectivului comun.

Diferentierea si separarea activitatilor sociale pe sectoare specializate, in conditiile existentei

unei coordonari de sarcini sau relatii de schimb de bunuri si servicii, poarta denumirea de diviziune a
muncii.

Diviziunea muncii este procesul care sta la baza organizarii sociale. Acesta din urma
presupune, mai intai, diferentierea activitatilor individuale si apoi coordonarea acestora in vederea
realizarii scopurilor comune.

Complexitatea modului in care se organizeaza oamenii poate fi surprinsa prin 2 caracteristici:

- nivelul de agregare al indivizilor: el poate sa plece de la nivel de grup si poate sa ajunga

pana la organizatii, state, organizatii internationale;
 - formalizarea relatiilor dintre membri: organizarea poate sa fie slab formalizata, relatiile
dintre indivizi sa fie slab preformulate si pot sa ajunga pana la un grad inalt de formalizare, adica
relatiile dintre indivizi sunt prescrise, au o forma prestabilita pe care membrii o respecta cu strictete.

Organizarea oamenilor bazata pe un cadru formal de relationare formeaza un tip special de

structuri sociale pe care le vom denumi organizatii.

ORGANIZATIILE SOCIALE

Organizatiile sunt grupuri mari de oameni intre care exista relatii formale (care sunt
predefinite, exista dinaintea intrarii lor in organizatie), la nivelul carora exista scopuri clar definite,
norme si reguli care le reglementeaza activitatea. Au intotdeauna scopuri clar definite si, ele trebuie
privite ca instrumente pentru a realiza anumite lucruri in societate.

Exista organizatii specializate nu doar in domeniul industrial, dar si in domenii precum:

a. ingrijirea persoanelor aflate in nevoie (spitale, azile, centre de plasament)

b. socializarea primara se secundara (scoli, universitati, centre de educatia adultilor)

c. prezervarea culturii (muzee, galerii de arta, biblioteci)

d. protectia personala si financiara (politie, firme de asigurari, fonduri de investitii)

!!! Importanta organizatiilor si caracterizarea societatii drept una organizationala rezulta si din
faptul ca viata indivizilor este in mod fundamental afectata de organizatii.

Toate domeniile de activitate sociala sunt caracterizate de un proces de rationalizare.

Procesul de rationalizare determina aparitia organizatiilor formale, bazate pe contracte si

norme scrise, impersonale, spre deosebire de formele de organizare informale bazate pe rudenie sau
relatii personale.

Clasificarea organizatiilor

Exista mai multe criterii posibile de clasificare a organizatiilor.

1. Dupa criteriul marimii, exista:

- micro-organizatii care dispun de maximum 9 angajati

- organizatii mici, avand 10-49 de salariati

- organizatii mijlocii cu 50-249 de angajati

- organizatii de mari dimensiuni numarand peste 250 de angajati.

2. Dupa criteriul obiectului de activitate exista:

- organizatii care functioneaza in agricultura, in industria extractiva, in industria prelucratoare, in

constructii, comert, hoteluri si restaurante, posta si telecomunicatii.
 - organizatii care desfasoara activitati financiare, bancare si de asigurari, invatamant sau sanatate si
asistenta sociala. Clasificarea activitatilor din economia natioanala (CAEN) prevede toate obiectele de
activitate pe care o organizatie le-ar putea avea.

3. Dupa criteriul formei de proprietate, organizatiile pot fi:

- organizatii publice, cand acestea apartin statului sau autoritatilor locale fiind infiintate prin decizii
parlamentare, guvernamentale sau ale consiliilor locale carora li se si subordoneaza. (primariile,
agentiile guvernamentale, scolile, liceele, spitalele)

- organizatii private, cand acestea sunt rezultatul liberei initiative a indivizilor si astfel sunt autonome
in conditiile respectarii legii.

In cazul organizatiilor private, exista:

- organizatii private pentru profit, societatile comerciale cu raspundere limitata sau pe actiuni care pot
actiona fie in domeniul industrial, fie in cel al serviciilor. Ele desfasoara activitati economice si
urmaresc obtinerea unui profit.

- organizatii private nonprofit, asociatiile si fundatiile care urmaresc interese comunitare sau generale,
nu doar pe cele ale membrilor organizatiei; astfel de interese tin de respectarea drepturilor
monoritatilor sau animalelor, promovarea unor cauze sociale, asistenta oferita persoanelor aflate in
nevoie. Ele urmaresc obiective de interes general sau comunitar.

In practica sociologica foarte importante sunt deosebirile dintre organizatiile publice si cele
private. Acestea influenteaza modul in care organizatiile se constituie, se structureaza si functioneaza.

A. Mediul concurential

In timp ce organizatiile economice functioneaza intr-un mediu concurential, organizatiile

publice functioneaza intr-un mediu neconcurential.

Mediul concurential determina organizatiile de imbunatatire a serviciilor si de atragere de noi

clienti, acest lucru asigurandu-le supravietuirea si performanta.

Mediul neconcurential determina o dependenta a cetateanului de organizatiile publice. Acest

lucru permite organizatiilor publice sa fie mai rigide, pentru ca supravietuirea lor nu depinde de
performantele inregistrate.

B. Definirea scopurilor

Analizele sociologice au aratat ca scopurile si obiectivele organizatiilor publice sunt mult mai
vagi si mai ambigue decat acelea ale organizatiilor private economice sau nonprofit.

Organizatiile publice recurg uneori la aceasta practica, in special pentru a evita conflictele si
contradictiile cu alte organizatii sau interese publice.

C. Mecanisme de evaluare a performantelor

Daca la nivelul organizatiilor economice evaluarea performantelor se face foarte simplu, prin
intermediul profitului realizat, la nivelul organizatiilor publice evaluarea este cu mult mai complicata.
Exista 2 cauze majore:

- definirea vaga si ambigua a scopurilor organizationale face dificila si evaluarea

performantelor organizationale.

- in cazul institutiilor publice, evaluarea se face, de alte institutii publice.

D. Autonomia organizationala

Organizatiile private se bucura de o autonomie mai mare, avand un grad de libertate ridicat
comparativ cu organizatiile publice.

Organizatiile publice sunt obligate, prin lege, sa respecte un numar mare de proceduri de
organizare si functionare, in timp ce organizatiile private sunt cu mult mai flexibile.

Organizatiile private au autonomie maxima in stabilirea regulilor de organizare si functionare,

pe cand organizatiile publice functioneaza pe baza unor aprobari de la institutii ierarhic superioare.

E. Surse de finantare

alta diferenta majora, care explica numarul mare de reguli si proceduri impuse organizatiilor
publice, tine de sursele de finantare: organizatiile publice sunt finantate din bani publici, pe cand cele
private sunt finantate din bani privati.

Institutiile publice sunt obligate sa cheltuiasca, prin respectarea regulilor si procedurilor, banii
publici, pe cand organizatiile private sunt obligate sa cheltuiasca nu numai corect, ci si eficient
resursele.

Astfel, intr-o organizatie publica, o persoana care cheltuie eficient, dar incorect resursele
organizatiei isi poate pierde locul de munca, in timp ce o persoana care cheltuie corect, dar ineficient
poate fi promovata. Nu acelasi lucru se intampla intr-o organizatie privata.

F. Modalitatile de motivare a angajatilor

Studiile sociologice cu privire la motivatia si moralul angajatilor au aratat diferente foarte mari
intre organizatiile publice si cele private, angajatii din organizatiile private imregistrand un nivel
motivational cu mult mai ridicat. Nivelul motivational ridicat, fiind acompaniat de o preocupare
crescuta a angajatilor pentru eficienta si performanta proprie si a organizatiei, este un factor important
care contribuie la performanta organizatiilor.

- in organizatiile publice nu exista o legatura directa si clara intre performanta individuala si

performanta organizatiei si nici intre performanta individuala si nivelul recompenselor.

- persoanele care prefera sa lucreze in sectorul public difera de acelea care prefera sa lucreze
in sectorul privat. Angajatii sectorului public apreciaza intr-o mai mare masura securitatea locului de
munca si, in al doilea rand, masura in care locul de munca ii ofera satisfactii financiare sau
profesionale.

Nu acelasi lucru se intampla la nivelul angajatilor care prefera sectorul privat, acestia
valorizand, in primul rand, masura in care locul de munca ofera satisfactii profesionale si financiare.

O alta cauza a nivelului scazut de motivatie a angajatilor din organizatiile publice tine de
modalitatile foarte reduse de motivare pe care le poate utiliza managerul unei organizatii private.
 Organizatiile private dispun de un fond de recompensare a performantelor cu mult mai flexibil
folosit in stransa legatura cu performantele angajatilor. In institutiile publice, desi exista “fonduri de
premiere”, acestea se distribuie angajatilor nu in functie de performante, ci in functie de alte criterii
(vechime in organizatie…)sau se distribuie fara nici un fel de criteriu.

Analiza critica a modului de functionare a organizatiilor publice a dus la dezvoltarea unor

modalitati alternative de organizare a institutiilor publice si identificarea unor modalitati menite sa
creasca eficienta acestora cum sunt:

- dezvoltarea de parteneriate public-privat pentru furnizarea unor bunuri sau servicii.

- cresterea autonomiei institutionale

- externalizarea anumitor servicii furnizate in mod traditional de stat si crearea unor mecanisme care sa
permita organizatiilor private sa concureze cu organizatiile publice.

Consecinte pe care mobilitatea resurselor umane le aduce in prim-plan in cadrul unei

organizatii:

- posibilitatea de a promova dintr-o functie inferioara in una superioara.

- prefectionarea sa - mobilitatea pe orizontala

Birocratia

Birocratiile sunt organizatii de mari dimensiuni, avand o structura ierarhica si o buna definire a
sarcinilor asociate fiecarui rol. Comunicarea intre membri este predominant formala, iar relatiile sunt
functionale si impersonale.

Organizatia birocratica este specifica organizatiilor moderne de mari dimensiuni, indiferent

daca acestea sunt publice sau private.

Organizatiile birocratice sunt caracterizate prin:

- au dimensiuni mari

- majoritatea angajatilor lucreaza in cadrul organizatiei cu norma intreaga cea mai mare partea a vietii
lor, aceasta fiind principala lor sursa de venit.

- angajatii sunt numiti pe baza unui tip de evaluare a competentelor lor, nu pe baza vreunei
caracteristici prescrise (religie) si nici ca urmare a unui proces de alegere publica

- sunt conduse prin structuri de autoritati ierarhice, intre superior si subordonat, drepturile si oligatiile
fiind stabilite prin norme stricte

- subordonarea este datorata pozitiei de autoritate, nu persoanei care ocupa respectiva pozitie

- mentin o separatie stricta intre pozitia de autoritate si persoana care o detine

Birocratizarea a raspuns nevoii de organizare sistematica, eficienta a muncii pentru a produce

randamente superioare organizarilor mai putin rationalizate.
 Din punct de vedere istoric, birocratia a reprezentat o inovatie sociala prin care munca era
sistematizata, iar capacitatea de munca intens solicitata, in schimbul unui salariu care le asigura
muncitorilor sursele de subzistenta.

Birocratia a devenit repede forma perfecta de organizare in societatile moderne.

Societatea organizatiilor s-a transformat treptat intr-o societate birocratica.

Birocratia nu are insa doar consecinte pozitive.

• Cele 2 disfunctionalitati importante sunt:

Birocratul virtuos care respecta, orice s-ar intampla, rolul prescris, este excesiv de disciplinat,
nu poate veni in ajutorul clientilor, ci devine sclavul propriilor rutini.

Antrenarea incapacitatii sau pericolul supraspecializarii

In sistemul birocratic functionarii trebuie sa se specializeze pentru a fi eficienti. In acest mod,

ei pot sa ajunga la o supereficienta a activitatilor.

Organizatiile neguvernamentale si non-profit

Revolutia din decembrie 1989 a permis, reaparitia si dezvoltarea unui tip special de
organizatii, cele neguvernamentale si non-profit.

Existenta acestor organizatii fiind expresia dreptului de asociere libera al oamenilor.

Sectorul ONG a cunoscut in ultimele decenii o crestere spectaculoasa. Acest sector al vietii
sociale include un numar foarte mare de organizatii, de marimi diferite si avand domenii de activitate
distincte.

Exista organizatiile foarte mari, cu cateva mii de angajati care actioneaza la nivel international,
dar si organizatii mici cu foarte putini angajati.

In ceea ce priveste domeniile de activitate, varietatea organizatiilor private non-profit este

foarte mare.

Exista multe tipuri de astfel de organizatii si chiar mai multe tipuri de definitii ale lor.

!!! Cateva caracateristici general valabile pentru organizatiile acestui sector sunt urmatoarele:

- sunt private ca forma de proprietate, dar publice ca scopuri urmarite

- pot genera profit, insa este interzisa distribuirea profitului catre cei ce formeaza sau conduc aceste
organizatii

- sunt independente de institutiile publice, avand un grad ridicat de autonomie

- presupun participarea voluntara a unor persoane; aceasta caracteristica este una definitorie, in ciuda
faptului ca foarte multe organizatii private non-profit isi desfasoara activitatea cu personal platit
 Studiile realizate asupra organizatiilor neguvernamentale au aratat ca acestea au un rol
important (organizatiile civice), din mai multe puncte de vedere:

a. Organizatiile civice duc la cresterea perfomantelor organizatiilor publice, ele mediind relatiile
dintre cetateni si institutiile publice. Astfel, cu cat cat organizatiile civice sunt mai numeroase, si mai
active, cu atat institutiile publice functioneaza mai bine.

b. Organizatiile civice faciliteaza dezvoltarea economica si cooperarea civica, reprezentand un

fundament solid pentru cooperarea economica.

c. Organizatiile civice reprezinta o alternativa cu mult mai eficienta la o serie de servicii

furnizate in mod traditional de stat.

d. Organizatiile civice satisfac o nevoie fundamentala de asociere si afiliere a oamenilor.

e. Organizatiile civice reprezinta un spatiu de invatare si formare de competente pentru tineri.

Integrarea socio-profesionala

Integrarea se refera la interiorizarea normelor si valorilor dominante in grupul din care facem
parte. In urma proceselor de integrare, individul capata sentimentul de apartenenta si identificare cu
grupul.

Integrarea socio-profesionala este rezultatul procesului de socializare prin care indivizii

dobandesc cunostintele si competentele specifice in vederea indeplinirii rolului de organizare asumat,
dar isi interiorizeaza obiectivele, valorile si normele asociate acesteia. Vorbim de integrarea socio-
profesionala doar in cazul persoanelor care indeplinesc roluri, fiind angajate in cadrul organizatiei
(salariati cu contract de munca, colaboratori, voluntari), si nu in cazul clientilor sau beneficiarilor
serviciilor oferite.

Integrarea socio-profesionala presupune mai multe etape:

- socializarea anticipativa se realizeaza inainte ca persoana sa devina membra a organizatiei in

care urmeaza sa functioneze; in general are loc in cadrul sistemului formal de educatie, in scoli, licee,
scoli profesionale, facultati, unde indivizii dobandesc cunostinte si abilitati necesare indeplinirii
anumitor roluri sociale (meserii)

- adaptarea se realizeaza imediat ce individul se alatura unei organizatii, confruntand propriile

asteptari despre viata organizationala cu realitatea de zi cu zi

- nou-venitul se acomodeaza stilului de lucru al colegilor si sefilor, rutinelor, procedurilor,

normelor

- integrarea propriu-zisa se realizeaza atunci cand individul se identifica total cu organizatia si isi
autocontroleaza comportamentul, astfel incat sa raspunda cat mai bine rolurilor organizationale

De gradul de integrare socio-profesionala a indivizilor depind performanta, implicarea si

corectitudinea acestora in cadrul organizatiei. Organizatiile isi dezvolta propriile strategii si programe
de integrare a nou-venitului, care completeaza socializarea anticipativa realizata in cadrul scolilor si
universitatilor.
 Toate aceste strategii contribuie la crearea unor trasaturi de personalitate specifice omului
organizational, acel individ capabil sa gandeasca si sa actioneze in spiritul obiectivelor organizatiei,
responsabil fata de societate si comunitate.

Cultura

Cultura - reprezinta toate modurile de gandire, de comportament si de productie transmise de

la o generatie la alta prin comunicare sau prin orice alt mijloc,cu exceptia celui genetic.

Functiile culturii:

1. de adaptare – asigura supravietuirea ca raspuns la conditiile de mediu si contribuie la mentinerea

speciei biologice si autodeterminarea omului prin raportare la natura sa

2. de socializare – presupune transformarea fiecarui individ intr-un membru al comunitatii prin

insusirea normelor, codurilor si simbolurilor specifice sistemului de valori

Prin procesul de socializare, elementele din cultura poporului sunt invatate inca din primii ani
de viata.

3. de reproducere a comunitatii prin memorizare, stocare si transmitere a culturii

Aceasta aduna in jurul sau obiecte comune, simboluri sau imagini pe care le impartasesc cei
care fac parte din comunitatea respectiva, asigurand stabilitate, coeziune si continuitate.

4. de comunicare – se exprima prin accordul sau dezaccordul in relatiile interumane si se impartasesc

valori si semnificatii, opinii, atitudini si comportamente.

Identitatea culturala este data de valorile si atitudinile care permit populatiei majoritare sa-si
exprime continuitatea intr-un spatiu dat.

Aceasta poate fi cunoscuta si prin examinarea unor aspecte ce sunt date de:

- limba vorbita

- obiceiuri, traditii, populare de consum

- un mod de viata

- nivelul de trai

- petrecerea timpului liber

- structuri familiale

- trasaturi specifice de personalitate (ospitalitate, entuziasm, harnicie, grija fata de avutul personal si
civic)

Cultura poate fi inteleasa:

- ca produs - deoarece ceea ce se obtine in urma productiei culturale (creatii, opere de arta) ea
functioneaza ca patrimoniu, ca zestre ce se transmite din generatie in generatie
 - ca si comportament uman – un mod de a face transmis printr-un act cultural acumulata de individ pe
tot parcursul vietii prin intermediul procesul de socializare si invatare

- ca proces de producere de bunuri, valori, norme, simboluri si semnificatii

Tipuri de cultura a functiei de reproducere:

1. culturi traditionale : predominante in societatile traditionale – comunitati rurale ce se caracterizeaza

prin traditii, obiceiuri, valori si atitudini specifice satului

2. culturi moderne : regasite in societatea contemporana, specifice comunitatilor urbane in care

elementul de noutate se intrepatrunde cu acele caracteristici proprii fiecarei culturi generand
fenomenul de aculturatie

Forme de cultura:

1. culturi orale al caror suport il reprezinta memoria colectivitatilor.

2. culturi scrise sau istorice pentru care cultura inseamna traditie scrisa.

3. culturi multimediatice: caracterizate prin coexistenta unor suporturi diverse specifica civilizatiei in
care informaria este stocata si transmisa prin intermediul bibliotecilor, videotecilor, sau arhivelor
sonore.

Cultura si civilizatie

Din punct de vedere sociologic, diferenta dintre cele 2 notiuni este data de amploarea sau de
raspandirea culturii. Astfel, spunem ca o cultura a atins stadiul de civilizatie in masura in care
produsele sale sunt apreciate si preluate de alte culturi sau societati.

Termenul de civilizatie are o extensie mult mai mare, el trecand adesea dincolo de granitele
unei societati sau natiuni.

Structura culturii:

In general, toate aspectele vietii sociale fac parte din cultura unei societati, aceasta incluzand:

valorile, credintele, obiceiurile, ritualurile, modelele de comportament si obiectele folosite in viata

cotidiana.

Intalnim 3 componente majore ale culturii:

a. Componenta ideatica

- se refera la totalitatea ideilor (valori,credinte,mituri), care sunt vehiculate intr-o societate data

- categoria speciala a acestora o formeaza valorile care sunt idei pretuite, respectate de catre
membrii unei comunitati

Valorile precizeaza ceea ce este bun sau rau, ghideaza actiunile oamenilor, in general, pe baza
lor elaborandu-se majoritatea normelor sociale.
 Credintele - sunt idei despre lume si viata, despre ceea ce este adevarat sau fals.

b. Componenta obiectuala

- se refera la toate tipurile de produse culturale care au o existenta materiala

Orice obiect creat sau utilizat de om cu un anumit scop, in masura in care este transmis
generational ca modalitate de utilizare apartine culturii.

c. Componenta normativa

- se refera la totalitatea regulilor pe care oamenii le respecta intr-o societate.

Normele sociale sunt de o mare diversitate, astfel ca putem spune, intemeiat, ca traim intr-un
univers normativ.

Intalnim mai multe clasificari:

1. dupa modul de transmitere:

- norme scrise

- norme nescrise

2. dupa gradul de aplicare a lor in viata obisnuita:

- norme ideale

- norme reale

3. dupa domeniul pe care il reglementeaza:

- norme juridice

- norme tehnice

- norme de organizare

- norme educationale

Totalitatea normelor dintr-o societate formeaza ordinea normativa. Aceasta reprezinta un

element esential in caracterizarea unei anumite societati.

Intalnim : - societati cu regimuri normative puternice

- societati cu regimuri normative slabe

Nerespectarea normelor atrage sanctiuni in orice societate.

Pedepsele asociate unor norme pot fi :

• din punctul de vedere al consecintelor lor asupra subiectilor care incalca respectivele norme:

- puternice
- slabe
Normele pot fi :

- formale – exprimabile intr-o forma scrisa, precisa

- informale – fara o forma scrisa, impuse in practica sociala reala

Legile penale exprima intotdeauna sanctiuni privative de libertate sau penalitati foarte mari.

Legile civile au sanctiuni financiare moderate sau mici.

• Normele morale – au exprimate sanctiuni foarte dure, mergandu-se pana la izolarea totala
(sociala) a individului in comunitate, in timp ce pentru majoritatea obiceiurilor incalcate nici nu exista
propriu-zis sanctiuni.

Astfel acestea sunt evidentiate prin:

1. cultura inalta (a elitei)- o gasim la oras si functioneaza cu ajutorul unor specialisti.

2. cultura de masa – reprezinta un corp de simboluri, mituri, nu are modele proprii de creatie.

3. contracultura sau subcultura

4. folclorica apartine satului si rezulta din dialogul omului cu natura.

Cultura, subcultura si contracultura:

Cea mai simpla componenta a unei culturi poarta numele de element cultural (o melodie, o
norma de salut, etc.)

Aceste elemente functioneaza intr-o cultura doar intr-o maniera integrata, adica in cadrul unor
complexe culturale.

Complexele culturale – sisteme in care sunt asociate mai multe elemente culturale.

Mai multe comunitati pot avea aceeasi cultura de baza, insa pot avea complexe culturale
proprii, capabile sa le diferentieze.

Intalnim :

- cultura dominanta

- subculturi

Subculturile pot sa apartina:

- unor comunitati profesionale (subcultura sociologilor – formule de comunicare proprii, un anumit stil
de viata)

- unor comunitati care au valori, norme si stiluri proprii de viata (subcultura rockerilor)

Contracultura – un tip special de subcultura in care unele valori, credinte, norme sunt in
opozitie sau acelea ale culturii dominante.
Contactul intre culturi:

Este o realitate indiscutabila faptul ca oamenii din comunitati si din societati diferite
interactioneaza in permanenta.

Culturile diferitelor societati sunt puse continuu in contact.

Intalnim 3 tipuri de situatii:

a. Aculturatia – procesul prin care, ca urmare a contactului dintre doua culturi, se ajunge la aparitia
unor complexe culturale noi, care au in componenta elemente din culturi diferite.

b. Acomodarea – procesul prin care doua culturi diferite ajung sa isi defineasca granite clare si sa
convietuiasca, fara sa se transforme in mod radical.

c. Asimilatia – procesul prin care o cultura a unei comunitati si-a pierdut identitatea si a fost inglobata
in cultura dominanta, respectiva populatie nu pastreaza decat, cel mult, anumite complexe culturale
proprii si, prin urmare, cultura sa nu mai exista decat ca o subcultura a unei culturi dominante.

Cultura si constiinta colectiva

- un ansamblu de valori materiale, spirituale, un mod de viata relativ stabil dobandit si

transmis de la o generatie la alta prin schimbari continue si fixe prin mecanisme constiente sau
subconstiente.

Socializarea

Socializarea – procesul prin care se formeaza personalitatea umana, prin care individul invata
(de la parinti, profesori, prieteni, colegi, din familie, din scoala, si din alte institutii) comportamente,
abilitati, informatii care il transforma in fiinta sociala, capabila sa traiasca si sa se dezvolte intr-o
societate.

Factorii care influenteaza procesul de socializare se numesc agenti de socializare.

Procesul de socializare – influentat de mai multi factori:

a. Factorii biologici

Formarea personalitatii individului si procesul de achizitie a culturii unei societati sunt

influentate de anumite caracteristici biologice, inclusiv ereditare.

Un anumit tip de temperament, anumite caracteristici afective fac ca individul sa asimileze

diferit si sa reactioneze diferit la realitatea sociala.

b. Mediul fizic

Ne influenteaza in procesul de socializare intr-o masura semnificativa. Aceasta deoarece

suntem permanent obligati sa ne adaptam la el.
c. Cultura

Profilul cultural al unei societati imprima anumite caracteristici procesului de socializare.

Procesul de socializare difera foarte mult de la o societate si de la o comunitate la alta in

interiorul aceleiasi societati.

Socializarea in mediul rural difera de socializarea in mediul urban, stilul de viata al acestor
comunitati, cultura lor, influentand masiv credintele, atitudinile, normele si comportamentele care sunt
cultivate.

d. Experienta de grup

Viata in grupuri este o caracteristica general umana.

Experienta indivizilor, la nivelul grupurilor in care traiesc ii influenteaza in mod deosebit.

e. Experienta personala

Este un factor esential in procesul de socializare.

Situatiile prin care trecem lasa intotdeauna in urma o serie de invataturi care ne modifica
urmatorul comportament sau modul in care, in viitor, ne vom raporta la o situatie similara.

Cele mai multe conflicte dintre adolescenti si parintii lor pornesc tocmai din diferenta dintre
experienta personala a parintilor, pe care acestia incearca sa o trasmita copiilor, si dorinta de a
experimenta a adolescentilor.

Tipuri de socializare:

A. In functie de momentul in care se realizeaza, socializarea poate fi:

• Socializare primara – are loc in primii ani de viata si se incheie in jurul varstei de 7 ani (in
acest timp: copilul invata limbajul, normele de baza pentru viata in societate si asimileaza valorile
fundamentale ale societatii in care traieste)

Cel mai important agent de socializare il reprezinta familia.

• Socializare secundara – incepe in jurul varstei de 7 ani si se incheie odata cu adolescenta (in
aceasta etapa: copilul asimileaza toate rolurile sociale, produsele culturale si normele care il fac sa
poata trai normal in societate)

• Socializare continua – dureaza cel mai mult in viata unui individ, incheindu-se doar odata cu
disparitia acestuia (in aceasta etapa: asimilam cunostinte si comportamente care tin de rolul nostru de
cetateni ai unei comunitati, de angajati la un loc de munca, de soti/sotii, de parinti ai urmatoarei
generatii)

B. In functie de scopul pentru care se realizeaza, socializarea poate fi:

• Socializare anticipatorie – se refera la procesul prin care un individ se pregateste pentru

anumite roluri sociale pe care nu le detine inca si, nici nu poate sa le detina in momentul socializarii.

Majoritatea jocurilor copiilor reprezinta procese de socializare anticipatorie.

• Socializare negativa – procesul prin care individul invata modele comportamentale, valori
sau norme care sunt opuse celor specifice comunitatii/societatii in care traieste.

• Resocializarea – un proces de socializare in care individul invata noi metode

comportamentale, valori sau norme diferite de cele pe care le poseda deja.

Resocializarea presupune renuntarea la anumite valori, credinte, obiceiuri, norme si acceptarea

altora noi. Acest proces se regaseste in procesele de tranzitie de la o etapa a vietii la alta (trecerea de
la copilarie la adolescenta sau de la adolescenta la viata adulta)

Agenti de socializare:

Socializarea se realizeaza in urma actiunii unor agenti de socializare, adica a unor persoane,
grupuri sau organizatii care intervin in procesul de socializare si care influenteaza ceea ce invata
individul – valorile, convingerile si compotamentele acestuia.

Cei mai importanti agenti de socializare sunt:

1. familia – are un rol fundamental in socializarea primara a copilului

2. scoala – contribuie la socializarea indivizilor si la consolidarea si rafinarea anumitor valori,

convingeri, atitudini sau comportamente dezirabile

3. biserica – norme morale: casatorie, botez, nasie

4. grupurile de egali – reprezinta grupurile formate din membri care au aproximativ aceeasi varsta;
aceste grupuri reprezinta pentru tineri cel mai important agent de socializare, alaturi de familie, iar
odata cu socializarea secundara ele devin uneori chiar mai importante

5. mass-media – are capacitatea de a impune si de a promova anumite valori, norme sau model de
comportament

Educatie si socializare:

Educatia reprezinta ansamblul actiunilor si proceselor sociale prin care societatea transmite
noilor generatii cunostintele, valorile, atitudinile si comportamentele necesare intregrarii sociale.

Intre notiunile de educatie si de socializare exista o mare asemanare, ambele procese ducand la
promovarea si cultivarea a ceea ce societatea considera ca fiind important, valoros si util.
Socializarea are insa o acceptiune mai larga, incluzand toate influentele sociale care isi pun
amprenta asupra formarii individului.

Educatia este un proces continuu.

Intalnim : - educatia continua

- educatia adultilor
Intalnim 3 tipuri majore de educatie:

a. educatie informala – procesul de invatare voluntara sau involuntara realizat prin intermediul
relatiilor si interactiunilor noastre cu ceilalti

b. educatie formala – ansamblul proceselor de invatare derulate in cadrul sistemului de invatamant

(educatia este atent planificata si controlata, realizata de personal specializat – cadre didactice – avand
obiective clare, prestabilite). Cea mai importanta este educatia formala prin intermediul institutiilor de
invatamant: gradinite, scoli, licee, universitati. In perioada 6-18 ani, aceste institutii de invatamant au
rolul cel mai important in formarea si pregatirea individului pentru viata in societate.

c. educatia non-formala - reprezinta activitatile de invatare derulate intr-un cadru formal, insa in
afara sistemului de invatamant.

Scoala indeplineste o multitudine de functii dincolo de rolul ei central de a organiza si de a

conduce procesul de invatare al copiilor si adolescentilor. Cele mai importante functii ale scolii sunt:
functia de socializare, de integrare sociala, de control social etc.

Status si Rol

Statusul - pozitia pe care un individ o detine intr-o anumita structura sociala

- reprezinta tot ceea ce un individ asteapta de la ceilalti pe baza pozitiei pe care o are

Rolul - ansamblul comportamentelor pe care le performeaza un individ in baza statusului pe care il

detine

O persoana poate detine mai multe statusuri (de ex: cineva poate avea statusul de student ,
prieten, de fiu/fiica, de cetatean, dar poate avea in acelasi timp si statusul de barbat/femeie, de
adolescent)

In oricare asemenea situatii pot aparea multe probleme de comunicare, precum si tensiuni in
relatiile dintre oameni, pentru ca ei vor performa anumite comportamente in functie de statusul
principal pe care il iau ca referinta intr-o situatie data (ex: atunci cand un profesor trebuie sa predea
propriilor copii, fiind atat parinte --ceea ce presupune protejarea propriilor copii--, cat si profesor
--ceea ce presupune echidistanta si obiectivitate--)

Tipologia statusurilor

Intalnim 2 tipuri de status:

- dobandite

- care nu pot fi dobandite - sex, numele (atribuite)

Toate statusurile profesionale sunt dobandite, nu atribuite.

Majoritatea statusurilor atribuite pot fi si dobandite in conditii speciale

Indicatorii de status - elemente care pot sa ajute la indicarea statusului unei persoane

Pentru multe statusuri exista indicatori foarte precisi (ex: pentru statusul de persoana casatorita
exista verigheta ca indicator de status, pentru profesor - catalogul)

Niciun obiect nu are in sine calitatea de indicator de status (aceasta este obtinuta doar intr-un
anume context social dat) ex: cartea de identitate este un indicator de status daca o utilizam, in rest, ea
nu are aceasta calitate pentru ca, daca o tinem in buzunar, nefiind vizibila, ea nu poate indica nimic

Indicatorii pot fi utilizati:

- voluntar

- involuntar (de ex: cand este vorba de uniformele pe care diferitele institutii le impun
membrilor lor) Fie ca este vorba de armata, de inchisoare sau de o manastire, toate aceste institutii
impun uniforme.

Salopeta unui muncitor are o functie protectoare, insa ea are si rolul de a sublinia ca in acel
spatiu persoana respective nu este mama sau tata, barbat sau femeie, nu este prieten, nu este nimic
altceva decat muncitorul, angajatul acelei institutii.

Calitatea esentiala a unui indicator de status este aceea de a indica statusul cel mai important
pe care o persoana considera ca il are intr-un anumit moment sau, statusul pe care o institutie il
impune ca status central.

Tipologia rolurilor sociale:

- unui status ii sunt asociate mai multe roluri in functie de grupul sau persoana cu care
interactioneaza individul

Rolurile sociale pot fi clasificate in multe modalitati.

Intalnim 2 tipuri de rapoarte la rolurile sociale:

- exista roluri prescrise pentru un anumit status si pe care ceilalti se asteapta sa le performeze
cineva,de aceea le numim roluri asteptate.

- exista roluri performate in mod real de o persoana pe care le numim roluri performate.

Pot exista dificultati in indeplinirea rolurilor datorate lipsei de experienta sau invatarii
neadecvate a acestora.

Pot exista incompatibilitati intre personalitatea unui individ si cerintele comportamentale si

atitudinile pe care le impune statusul pe care acesta il detine.

Mai exista o situatie care poate genera diferente majore intre rolurile asteptate si cele
performate. Ea este legata tot de dificultatile de indeplinire a unor roluri si poarta numele de conflict
de rol.

Conflict de rol apare atunci cand exista cerinte contrare intre 2 roluri care provin din 2
statusuri diferite pe care le detine aceeasi persoana (ex: profesor si propriul copil)
Institutiile sociale si tipologia lor

In limbaj obisnuit, institutia este o organizatie delimitata intotdeauna spatial si temporal.

In sociologie, prin institutie se intelege ceva mai mult. Familia este, spre exemplu, o institutie,
ca si biserica sau statul. Dar si banii sunt o institutie sociala, ei avand functia de a reglementa circulatia
monedei intr-o societate.

Orice organizatie functioneaza pe baza unei institutii sociale, insa nu orice institutie exista sub
forma unei organizatii.

In raport cu tipul de functie sociala pe care o indeplinesc, institutiile pot fi:

- institutii politice – se refera la conducerea comunitatilor si a societatilor

- institutii juridice – privesc administrarea controlului social si asigurarea ordinii

- institutii economice – se ocupa cu producerea de bunuri si servicii

- institutii culturale – se indeletnicesc cu producerea si difuzarea culturii

- institutii religioase – administreaza practicile si ideologiile religioase

- institutii ale vietii private – asigura desfasurarea vietii private a indivizilor

Din punct de vede istoric, aparitia unor noi institutii sociale s-a manifestat, prin procesul de
diferentiere institutionala.

Diferentierea institutionala – procesul prin care dintr-o institutie sociala,de regula,

fundamentala, ce indeplineste mai multe functii in societate, apar alte institutii noi care preiau unele
dintre functiile institutiei de origine.

Un tip special de institutie este institutia totala care incearca sa isi controleze si sa isi
influenteze membrii la un nivel maximal.

Cel mai important exemplu de institutie totala din care oricare dintre noi a facut parte este
familia.

Foarte multe institutii sociale pot indeplini roluri de institutii totale doar pentru anumiti
membri, in anumite situatii.

Familia ca institutie sociala

Familia - reprezinta un grup de oameni care relationeaza datorita unor legaturi de sange,
mariaj sau adoptie (cele 3 forme de relatii pe baza carora se pot intemeia familiile)

- reprezinta un grup social, primar, mic construit din 2 persoane de sexe diferite care
au o gospodarie comuna si au relatii natural biologice, psihologice, morale si juridice; si care raspund
una pentru ala in fata societatii.

Relatiile dintre membrii familiei sunt relatii de rudenie.

Rudenia poate fi:

- biologica – bazata pe legaturi de “sange”

- sociala – prin casatorie

Exista si rudenia de tip spiritual: nasia, fratia de cruce

Exista si grupuri de oameni care au relatii afective puternice si care nu formeaza totusi o
familie.

- rude fictive (atunci cand rudenia nu se refera la relatiile dintr-o familie bazate pe legaturi de casatorie
sau de sange)

Familia – ca institutie sociala, detine in societate cateva functii principale:

- functia de status – se refera la faptul ca, in mod uzual, cele mai importante statusuri ale unei
persoane sunt oferite de familie

- functia afectiva – se refera la faptul ca orice fiinta umana isi gaseste echilibrul afectiv, in primul
rand, in cadrul familiei

- functia protectiva – se refera la faptul ca oamenii sunt protejati, in orice societate, in primul rand, de
institutia familiei, si mai apoi de alte institutii

- functia economica – se refera la faptul ca familia reprezinta o unitate economica,atat ca productie,

cat si ca registru de consum

- functia de socializare – prin care se asigura invatarea comportamentelor, abilitatilor, informatiilor

necesare fiecarei persoane pentru a putea sa traiasca si sa se dezvolte intr-o societate

- functia de reproducere biologica – este una biologica si sociala in acelasi timp, presupunand
dezvoltarea demografica a unei societati. asigura perpetuarea speciei, functia vitala a familiei si a
societatii in sine

Tipologia familiei:

Tipul cel mai raspandit astazi il reprezinta familia nucleara.

A. Familia nucleara - constituita din sot, sotie si copii, deci familia constituita din membrii a cel
mult 2 generatii

B. Familia conjugala - sot + sotie si eventual copii, pune accent pe functia biologica (perpetuarea
speciei - procreare)

C. Familia monoparentala – un singur parinte + copil

D. Familia extinsa - formata din membrii a mai mult de 2 generatii care traiesc in aceeasi
gospodarie

• familia traditionala – familia extinsa

Casatoria ca moment de intemeiere a familiei.

1. Casatoria ca aranjament familial - parintii aleg pentru fiul, fiica lor un partener/a de viata

2. Casatoria ca strategie patrimoniala - familia este cea care gestioneaza averea noului venit ( fata
casatorita va locui la baiat, iar parintii baiatului va gestiona averea fetei)

3. Casatoria izvorata din legatura dragostei impartasita de ambii parteneri

4. Noua alianta (concubinaj)/coabitare consensuala - partenerii stau impreuna fara un act oficial si
uneori precede casatoria.

Norme ale familiei:

A. Normele de casatorie sunt normele sociale care reglementeaza alegerea partenerilor.

- casatorie endogama – presupune alegerea partenerului din interiorul grupului din care facem parte

- poate lua forma unei presiuni sociale care ne determina sa ne casatorim cu persoane cu un status
social similar cu al nostru (tineri cu tineri)

- casatorie exogama – se refera la casatoria “in afara” grupului

Cele mai importante norme de casatorie sunt normele de incest.

B. Normele care reglementeaza numarul partenerilor - acestea precizeaza foarte clar cu cate persoane
ne putem casatori in acelasi timp.

Intalnim 2 tipuri de casatorii sau familii:

- casatoriile de tip monogam – se incheie intre un singur barbat si o singura femeie

- casatoriile de tip poligam - intalnite mai ales la nivelul comunitatilor arhaice

C. Normele de autoritate – normele care privesc conducerea si exercitarea puterii la nivelul familiei

Intalnim: - familii patriarhale - puterea fiind exercitata de tata

- matriarhale - presupune un tip de familie in care conducerea si autoritatea este exercitata de

mama

- familii bazate pe norme de exercitare comuna a puterii

In societatea contemporana cel mai des intalnite sunt cazurile de impartire intre soti a
autoritatii in familie, desi aceasta este rareori una egala si, de aceea, este greu de definit o limita
tipologica pentru aceasta familie.

D. Normele de locatie – norme care stabilesc unde se intemeiaza gospodaria unei noi familii

- patrilocatie – cand noua familie poate sa se stabileasca in gospodaria parintilor baiatului

- matrilocatie – cand noua familie poate sa se stabileasca in gospodaria parintilor fetei

- neolocatie – cand se intemeiaza o noua gospodarie

Neolocatia – este cea mai raspandita norma contemporana de locatie, insa respectarea ei depinde, in
mod evident, de resursele pe care se poate baza o noua familie.

E. Normele pentru alegerea partenerului

- in societatea contemporana - atractia reciproca si afectivitatea reciproc impartasita constituie

baza selectiei partenerilor sau ceea ce in sociologie numim dragoste romantica

Homogamia – selectia partenerilor in vederea casatoriei se face pe baza asemanarii acestora

din punctul de vedere al statusurilor pe care le detin.

Proximitatea (apropierea) - un alt factor important in alegerea partenerilor/persoanelor care ne

plac si de care ne indragostim

Divort si casatorie:

Casatoria – institutie sociala -

Divortul - are ca functie anularea casatoriilor. -

Cele 2 institutii functioneaza foarte diferit.

In orice societate exista incomparabil mai putine divorturi decat casatorii.

Numarul divorturilor este important si se masoara printr-un indicator special care se numeste
divortialitate.

Divortialitatea – reprezinta numarul de divorturi la o mie de casatorii

Exista mai multi factori care conduc la instabilitatea familiilor:

1. varsta – diferentele foarte mari de varsta intre soti, constituie o sursa majora a instabilitatii

Casatoriile cele mai stabile sunt cele in care barbatul are o varsta cu 2-4 ani mai mare decat femeia.

2. socuri in familie – experientele traumatizante de la nivelul familie, moartea copiilor, a unor rude
apropiate, pot conduce la tensiuni capabile sa creasca instabilitatea familiei

3. nevoia de indepartare a unuia dintre soti de una sau de ambele familii din care provin partenerii

4. diferentele sociale, economice sau culturale majore intre cei 2 soti

5. regula celor 6 luni si a celor 3 ani (dacacei 2 soti s-au casatorit la mai putin de 6 luni sau la mai mult
de 3 ani de la prima intalnire, acea familie va avea un coeficient mai mare de instabilitate)

6. instabilitatea familiilor din care provin partenerii

Alternative la familia clasica:

Familia ca institutie a evoluat permanent de la inceputurile civilizatiei umane, forma actuala,

reprezentand doar o etapa in acest proces evolutiv.

1. Familia de tip poligam - un tip de familie des intalnit in unele state arabe si orientale

2. Casatoria de tip homosexual – a devenit legala in unele societati

3. Coabitarea consensuala – presupune ca 2 persoane sa traiasca in comun,ca o familie, insa in afara
unei casatorii formale

Coabitarea consensuala este de 2 tipuri:

- premaritala: cand cei 2 traiesc impreuna o perioada de timp, inaintea casatoriei sau in vederea unei
casatorii ulterioare

- propriu-zisa: cand cei 2 decid sa traiasca permanent in acest mod

4. Celibatul – este o forma de menaj, a unei singure persoane

Cauze:

A. de ordin subiectiv:

- psiho-sociale – lipsa de afectivitate, intergrare a individului in societate

- traume suferite in familie

- certurile dintre parinti

B. ordin obiectiv

- situatie economica precara

- impotenta

Religia ca institutie sociala

Religia – reprezinta ansamblul credintelor si comportamentelor umane cu privire la fiinte, forte sau
puteri supranaturale, sacre sau divine.

Este un sistem unitar de credinte si practici cu privire la lucrurile sacre.

La baza religiei sta distinctia dintre sacru – tot ceea ce este supranatural, divin – si profan – tot
ceea ce este obisnuit, pamantesc.

Face distinctia intre sacru si profan, deoarece sacru face referiri la divinitate, iar profanul la
real.

Reprezinta latura spirituala, activitatea sociala a unei comunitati.

Biserica – un fenomen social deoarece reuneste intr-o comunitate morala pe toti cei ce adera la ea.

Gandirea primitiva a generat urmatoarele sentimente religioase:

- animism (credinta in fiinte insufletite)

- fetisism (credinta intr-un lucru, obiect, animal - fetus)

- cultul mortilor si al stramosilor (este legat de ginta si trib)

- cultul zeilor legat de popoare si natiuni

 Evolutia religioasa a cunoscut urmatoarele forme:

1. politeismul (credinta grecilor si a romanilor)

2. dualismul (in religia persana – credinta in 2 zei)

3. triteismul ( la Indieni)

4. monoteismul - regasit in cele 3 religii:

- iudaismul - Moise

- mahomedaismul - Mahomed

- crestinismul - Fiul lui Dumnezeu

Auguste Comte – evidentiaza evolutia religiei de la forma inferioara – fetisism- la cea superioara –
monotheism. Teoria sa face referire la legile universale ale evolutiei societatilor. Pentru el legea
universala care putea explica evolutia societatii era legea celor 3 stadii.

Legea celor 3 stadii:

1. Teologic – realitatea se confunda cu adevarul, omul crede ca prin credinta afla adevarul

2. Metafizic – pune accent pe esenta si ratiune (principiul lumii prin ratiune)

3. Pozitiva – pune accent pe experienta si observatie

Cunoasterea pozitiva - cunoasterea bazata pe date empirice, cea bazata pe analiza cu mijloace
stiintifice a realitatii

Religia este deschisa, publica; oamenii se intalnesc la biserica.

Statul in societatea contemporana

Termenul de stat - acea institutie ce asigura unitatea si coeziunea comunitatii.

Pentru a exista statul trebuie sa se instituie relatia stat-societate.

Pentru a exista aceasta relatie este nevoie de:

1. grupuri sociale ce au o existenta indelungata

2. o organizare bazata pe legi sociale si culturale

3. o diviziune sociala intre condusi si conducatori

4. o structura ierarhica complexa si durabila

Sociologii marxisti considerau ca diviziunea principala este intre clasa dominanta si dominata.

Daca elitele se constituie intr-un grup prea inchis, ele se expun la contestarea puterii din partea
elitelor urcate din straturile inferioare ale societatii. Astfel W. Mills considera ca exista 3 domenii
aflate la putere:
1. domeniul economic condus de marii administratori de firme

2. domeniul politic condus de stat

3. domeniul militar condus de ofiterii superiori.

Principii de guvernare a statului modern:

1. Principiul suveranitatii nationale

Suveranitatea este unica, inalienabila, perpetua. Aceasta exprima calitatea exercitarii puterii de a fi
suprema pe teritoriul national. Statul are dreptul de a-si fixa propriile reguli.

Suveranitatea exprima unitatea puterilor si reprezinta izvorul general al vointei cetatenilor.

2. Principiul separarii puterilor in stat si echilibrul dintre acestea:

- puterea legislativa – emite legi

- puterea executiva – aplica legi

- puterea judecatoreasca – judeca diferendele si restabileste legalitatea

3. Principiul guvernarii reprezentative.

Poporul delega puterilor: legislativa, executiva, judecatoreasca, dreptul de a comanda.

4. Principiul garantarii constitutionale (suprematia constitutionala)

Constitutia fixeaza activitatea organelor de stat in limitele legii.

5. Principiul consacrarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale oamenilor.

- dreptul la viata, egalitate, libertate, la munca, securitate, sanatate

Regimul politic si sistemul politic

Sistemul politic – un ansamblu coerent de elemente aflate in relatii de interdependenta integrat in viata
sociala si aflat in raportul de interconditionare cu societatea in ansamblul ei.

Nu se confunda cu sistemul social deoarece acesta difineste modul in care isi exercita puterea
politica si cum este organizata viata sociala.

Sistemul politic cuprinde:

1. institutii politice reprezentate de stat si organele sale, partide politice – organizatii

2. relatiile politice – constituite din ansamblu raporturilor intre institutiile politice, cetateni si
institutii

3. ideile politice regasite in teorii, conceptii, idei, programe si strategii politice

4. normele si valorile sistemului politic - impuse fie prin traditii, fie prin autoritate

Regimul politic cuprinde modul concret in care functioneaza un sistem politic.

 Tipologia cel mai des utilizata imparte regimurile politice in:

1. democratii pluraliste - caracterizate prin mai multe partide politice si o societate civila activa

2. autoritarismul – puterea se exercita in mod autoritar

3. totalitarismul - puterea executiva este impartita astfel incat masele sa se supuna

Sistemul politic cuprinde:

- ansamblul elementelor aflate in relatii de interactiune, interdependenta integrate in viata

sociala

- acesta pune accent pe raportul de interconditionare cu societatea in ansamblul ei

Sistemul politic din punctul de vedere al specificului sau consta in faptul ca defineste modul in
care se exercita puterea politica precum si organizarea vietii sociale a unei societati.

Sistemul politic isi exercita puterea asupra societatii, dar si organizeaza viata sociala a acesteia
in functie de:

- caracteristicile institutiilor politice ce sunt reprezentate de stat si organele sale

- relatiile politice constituite din raporturile instituite intre institutii, institutii si cetateni, intre cetateni

- ideile politice regasite in teorii, conceptii, strategii politice, programe, convingeri

- norme si valori politice ce exprima reguli de activitate impusa fie prin traditie fie prin autoritate

Toate aceste componente ale sistemului politic interactioneaza, se schimba , deci toate aceste
elemente se afla intr-o permanenta interactiune si interdependenta.

Partide politice:

Partidul politic - este o organizatie al carui obiectiv final este cucerirea sau influentarea puterii
guvernamentale.

- promoveaza si exprima interese politice, ideologii, ale unor grupuri sau clase sociale

- au luat nastere in jurul unor personalitati sau in conditiile unui eveniment istoric de o importanta
deosebita

Functiile partidelor:

1. medierea intre societatea civila si stat; rezolvarea conflictelor.

2. mentinerea puterii pentru a beneficia si distribui avantaje materiale membrilor sai

3. propulsarea sociala pentru indivizii carora le sunt refuzate o serie de cariere ravnite.

4. promovarea unor interese nationale, locale, regionale.

Partidele de opozitie pun accent pe urmatoarele functii:

1. informarea si explicarea guvernului, dar si publicului larg a intereselor pe care le promoveaza.

2. demonstrarea unor politici alternative la initiativele guvernului.

In exercitarea acestor functii exista 3 stadii pe care le parcurg partidele si anume:

1. strategii si mijloace politice specifice.

2. influentarea puterii

3. exercitarea puterii

Pluralismul democratic poate fi identificat in urmatoarele sisteme:

1. bipartitismul – SUA, Anglia

2. multipartitismul – tari scandinave

3. multipartitismul cu un partid dominant – Japonia, Mexic

Criterii ce tin de alegerea liderului politic:

1. pregatirea profesionala si educatia

2. mediul familial din care provine liderul

3. ocupatia avuta inainte de a intra in politica.

Probleme sociale

Ordine si control social

Ordinea sociala - ansamblul institutiilor si relatiilor stabilite dintre acestea intr-o societate data

Aceasta este:

1. conceputa ca emanatie a autoritatii ce exercita controlul social din afara.

Reprezentantii acestei orientari considera ca in absenta legii si puterii suveranului, oamenii ar

trai intr-un razboi continuu. Depasirea acestei stari sociale este imaginata de Hobbes ca un contract
social in care fiecare individ renunta la o parte din libertatea sa si primeste in schimb protectie.

2. conceputa ca un produs al actiunii sociale in care prioritar este autocontrolul.

Reprezentantii acestei orientari sustin ca ordinea sociala este un efect al procesului de

integrare a normelor si valorilor sociale ale grupului care nu se mai impun din afara prin constrangere.

Instanta morala: “constiinta colectiva” sau “constiinta comuna” - este cea care reglementeaza
viata sociala a oamenilor.

- actiunea sociala este definita prin partile ei componente, scopurile, situatia de actiune si integrarea
individului in societate prin trecerea de la intentionalitatea interioara a actiunii umane la cea simbolica
a actelor care devin dependente de norme, simboluri.

Prin caracterul normativ si axiologic individul accepta legile, normele si valorile sociale.
Prejudecati si Discriminare

Prejudecata – atitudine fata de o persoana sau grup de persoane, care nu se bazeaza pe

realitate, ci doar pe considerentul apartenentei persoanei sau persoanelor resprective la un anumit grup
(etnic sau rasial), ori la o categorie sociala sau profesioanala. La baza lui stau stereotipurile care pot fi
numite prejudecati pe ca le avem despre anumite categorii sociale.

Stereotipurile pot fi pozitive sau negative.

! Exemple (stereotipuri pozitive):

„nemtii sunt oameni seriosi si muncitori”, “persoanele cu fruntea inalta sunt deosebit de inteligente”
sau “romanul s-a nascut poet”

! Exemple (stereotipuri negative):

“femeile sunt fiinte sensibile ce se lasa conduse numai de emotii” si “locul femeii este in bucatarie, nu
in politica”

Prejudiciile sunt opinii si atitudini ce tradeaza sentimente de profunda antipatie si dispret fata
de membrii unui alt grup sau ai unei categorii de persoane (ex: persoanele de alta religie, persoanele
varstnice)

Prejudiciile (parerile preconcepute despre alte persoane) se bazeaza pe zvonuri, pe informatii

“din auzite” si nu pe cunoasterea directa a persoanelor fata de care exista stereotipuri si respectiv
prejudicii.

Prejudiciile sunt foarte greu de schimbat.

Multi dintre noi avem prejudicii fata de diverse categorii sociale ori persoane; multe dintre
acestea ne sunt transmise prin intermediul grupurilor primare (familia, cercul de prieteni) si al
comunitatii mai largi din care facem parte (grupul etnic)

Discriminarea – comportamentul ce este generat si ghidat de prejudiciile despre persoane

care apartin altor grupuri sau categorii sociale si implica un tratament incorect aplicat acestor
persoane.

Cineva poate insa sa discrimineze fara a avea prejudicii.

Cele mai frecvente prejudicii si comportamente discriminatorii sunt intalnite in raport cu alte
grupuri etnice (ex: cineva poate sa nu aiba o parere proasta despre un membru al unui anumit grup,
dar, la presiunea celorlalti, sa discrimineze resprectiva persoana)

Etnia este o categorie construita social care este formata din indivizi care au aceeasi limba,
origini, cultura, traditii si, uneori, religie.

Prejudiciile etnice isi au de multe ori originea in faptul ca percepem alte persoane ca fiind
diferite de noi.

Discriminarile si conflictele pe crieterii etnice apar insa mai ales cand indivizii apartinand unor
grupuri etnice diferite intra in competitie pentru resurse.
 Prin resurse intelegem, orice “lucru” care are valoare pentru membrii unui grup sau ai unei
societati (ex: banii- ca resursa financiara. Pamanturile, petrolul, metalele pretioase constituie alte
resurse ori bunuri intens valorizate in decursul istoriei in mai toate societatile)

Xenofobia – este o atitudine extrema si implica refuzul, respingerea radicala a “strainilor”; ea

conduce aproape intotdeauna la prejudecata si la discriminare.

Prejudecatile si discriminarea pe criterii etnice genereaza probleme sociale, uneori foarte

grave, cum ar fi conflictele armate intre populatii diferite si exterminarea in masa a persoanelor care
fac parte din anumite grupuri.

Discriminarea pe criterii etnice poate lua si forme oarecum mai blande, insa cu urmari
dramatice pentru cei discriminati cum ar fi excluderea de la anumite bunuri, servicii, pozitii sociale –
fapt care ii impinge pe cei discriminati la marginea societatii, in saracie.

Cauzele prejudiciilor si discriminarii pe criterii etnice:

Psihologii sociali invoca tendinta oarecum naturala a indivizilor de a blama alte grupuri si
persoane pentru problemele pe care le au ei insisi. Aceasta este asa-numita strategie a “tapului
ispasitor” – gasirea unui vinovat pentru dificultatile pe care le intalnim.

Strategia tapului ispasitor a avut efecte dramatice in cazul evreilor si inainte si in timpul celui
de al Doilea Razboi Mondial, cand regimul lui Hitler i-a considerat vinovati pentru dezstrul economic
din Germania si a pus in aplicare un plan sistematic de eliminare fizica a populatiei evreiesti din
Europa prin lagarele de munca si exterminare.

Prejudecatile si comportamentele discriminatorii fata de alti indivizi se datoreaza existentei

unei asa numite personalitati de tip autoritar.

Indivizii cu aceasta personalitate proveneau din parinti care se comportasera foarte sever, dur,
autoritar cu ei. Ca urmare a modului in care fusesera crescuti in familie, indivizii cu o personalitate de
tip autoritar erau, incapabili sa-si exprime sentimentele si sa fie deschisi fata de persoane din alte
grupuri, neputand sa accepte diferentele.

Prejudecatile si discriminarea se intemeiaza pe perceperea diferentelor dintre indivizi si

grupuri. Putem intalni multe alte tipuri de prejudecati si forme de discriminare (ex: prejudecatile fata
de persoanele de alta religie, fata de persoanele de alt sex, fata de persoanele apartinand minoritatilor
sexuale ori fata de indivizi care sufera de anumite boli precum SIDA)

Exista numeroase forme de discriminare:

- femeile sunt excluse de la anumite pozitii si functii sociale, sunt mai prost platite decat barbatii, desi
au acelasi nivel de pregatire si sunt, de obicei, primele victime ale somajului si saraciei

In Afghanistan, femeile nu aveau nici cele mai elementare drepturi sociale, politice si civice
(le era interzis accesul la educatie, nu aveau voie sa munceasca in afara gospodariei si nu aveau drept
de vot). Aceste forme de tratament inegal si incorect al femeilor sunt numite discriminari pe crieterii
de gen.

In anumite tari, indivizii care apartin unei minoritati religioase sunt exclusi, discriminati si
persecutati in raport cu persoanele care fac parte din grupul religios dominant (discriminare pe criterii
religioase)
 Informatii importante despre prejudecati si discriminare:

A. prejudecatile sunt construite social prin interactiunea dintre indivizi care apartin unor grupuri
diverse

B. prejudecatile sunt atitudini si opinii care indica, adesea, o profunda antipatie fata de persoanele
care sunt percepute ca diferite.

C. discriminarea este consecinta comportamentala uzuala a prejudecatilor; ea implica exluderea

din viata economica, sociala si politica, si persecutarea sistematica a persoanelor apartinand altor
grupuri (etnice, religioase, de gen, bolnavi…)

Grupurile ori categoriile sociale ale caror membri sunt discriminati sunt desemnate prin
termenul de minoritati sociale.

- o minoritate sociala este un grup care, pe baza perceputei sale diferente fata de alte grupuri
dintr-o societate, are resurse materiale si putere sociala mai reduse

- minoritate sociala nu se defineste pe baza numarului indivizilor ce o compun, ci pe baza

discriminarii si excluderii acestora din viata sociala, economica si politica

Devianta

- reprezinta ansamblul abaterilor de la normele si valorile societatii acceptate la nivelul unei

societati de indivizi sau grupuri sociale.

Devianta cuprinde o arie larga de conduite sau acte de la cele excentrice (ex: gesturi
nonconformiste) pana la cele imorale (ex: atitudini obscene) si care de regula nu sunt sanctionate de
lege.

Sociologii definesc devianta ca un ansamblu de conduite si manifestari dezaprobate de

societate cum ar fi prostitutia, consum de alcool, droguri, infractiunile, dar si orice alta incalcare a
normelor sociale (ex: salutul atunci cand intram intr-o incapere)

Devianta poate fi definita:

1) intr-un sens mai restrans prioritar – normativ: devianta negativa echivalenta cu incalcarea normelor
si regurilor sociale si care genereaza de regula comportamente antisociale prejudicii, materiale si
morale.

2) intr-un sens mai larg prioritar – social: devianta pozitiva: echivalenta cu revolta individului fata de
anumite norme, reguli si conventii sociale si tendinta de a le schimba cu altele.

Devianta este facilitata de:

1) lipsa de claritate sau consistenta a anumitor norme – individul nu stie daca norma permite, impune
sau interzice anumite actiuni (ex: cati oameni nu stiu ca nerestituirea unui bun se sanctioneaza sau ca
procurarea si consumul de droguri, de medicamente cu efect halucinogen este interzisa de lege, sau ca
bagabontajul prelungit al copiilor pe strazi reprezinta un delict)

2) incompatibilitatea dintre normele si asteptarile individului – multi indivizi considera ca sunt

nedreptatiti de lege, motiv pentru care incearca sa-si realizeze scopurile (sa-si procure hrana,
imbracaminte, resurse financiare) prin mijloace imorale inegale (coruptie, frauda)
3) agentii – mecanisme si influente: anumite medii sociale incurajeaza comportamentul sau tendintele
nonconformiste astfel incat unii indivizi care manifesta un comportament bizar sau insolent, si care le-
a fost tolerat sau permis in anumite contexte sociale, considera legitim sa se comporte identic in alte
contexte; insa nu sunt acceptati.

Relativitatea notiunii de devianta in diferite contexte pune accent pe un comportament care

poate fi calificat ca deviant, depinde de coeziunea (omogenitate) grupului de gradul sau de toleranta si
de mijloacele de control social (sanctiuni) pe care le au la dispozitie.

Ceea ce intr-un grup social poate aparea ca devianta, in alt grup poate constitui un
comportament normal, obisnuit.

Totodata indivizii nu sunt socializati intr-o cultura comuna unei singure sau intregi societati ci
doar intr-o serie de subculturi sau culturi diferite.

Devianta fata de normele si valorile unei culturi sau subculturi, comportamentul poate fi
conform cu normele si valorile alteia.

Devianta nu exclude deci conformitatea fata de normele unui grup sau subculturi

Din punct de vedere sociologic, devianta nu poate fi luata in considerare decat in contextul
unei definitii sociale care tine seama de relatia dintre indivizii care se angajeaza in anumite
comportamente si comunitatea sociala.

Marginalitate si devianta

In majoritatea societatilor exista un conflict normativ intre cultura dominanta si diversele

subculturi deviante, intre socializarea concordanta si discordanta. Acest conflict odata interiorizat si
resimtit de indivizi le produce acestora o stare ambivalenta atitudinala facandu-i sa oscileze intre
reperele normative ale culturilor aflate in conflict.

Marginalitatea:

- din punct de vedere sociologic, marginalitatea este echivalenta cu starea de inadaptare sociala si
fustrare resimtita de individ ca urmare a oscilatiei comportamentului sau intre sistemul normativ al
subculturii de care apartine sau pe care o ia ca baza de referinta

- omul marginal - acel individ care este simultan membru a doua sau mai multor grupe ale caror norme
si valori culturale sunt diferite unele fata de altele

Cauze ale deviantei:

Etimologia termenului comportament deviant duce catre personalitatea individului.

Devianta ca fenomen de inadaptare sociala generata de conflictul intre idealul individului,

sitemul sau de valori si posibilitatile oferite de societate determina un conflict acompaniat de controlul
social dintr-o societate.

Specificul crimei:

Intre formele de devianta sociala se regaseste si crima.

 Crima include acte si fapte care violeaza flagrant codurile penale impunand adaptarea unor
sanctiuni accordate de organizatii coercitive si punitive fata de persoanele respective.

Crimele reprezinta violari ale codurilor penale, unele fiind insa mai grave si mai frecvente
decat altele.

Un comportament criminal poate fi definit printr-o serie de caracteristici:

1) este consecinta unei actiuni sau inactiuni cu caracter ilicit, imoral si ilegal prin care sunt violate o
serie de valori sociale (ex: viata si sanatatea individului, libertate, proprietate)

2) actiunea sau fapta este comisa de o anumita persoana care nu este constienta si responsabila (ex: in
consecinta minorii sau persoanele sub o anumita varsta sau bolnave psihic, chiar daca comit o crima
nu au raspundere penala deoarece nu au constiinta si vointa actelor comise)

3) actiunea sau fapta este prevazuta de lege si sanctionata printr-o pedeapsa (ex: nici o persoana nu
poate fi pedepsita pentru o fapta care nu este legal definita drept crima)

Exista tendinta de a grupa crimele in functie de valorile care sunt violate, frecventa sau
intensitatea, amploarea si gravitatea acestora:

1) crime comise impotriva persoanei - cu violenta si agresiune care genereaza insecuritate si neliniste
in randul oamenilor (ex: violul, talharia)

2) crime comise impotriva proprietatii - implica luarea ilegala a unor bunuri si valori materiale care
apartin altcuiva (ex: inselaciune, delapidare)

3) crime comise prin frauda si coruptie - implica mita, coruptia si santajul, constrangerea fizica si
morala

4) crimele comise fara victime - include acte si fapte care nu au victime evidente, in sensul ca nimeni
nu depune o plangere

5) crime comise de gulerele albe - include violari ale legilor de catre indivizi respectabili si onorabili
din clasa de sus a societatii ce utilizeaza pozitia sociala pentru derularea unor actiuni ilegale
frauduloase (ex: publicarea de reclame false, fixarea preturilor, poluarea mediului, vanzarea ilegala de
bauturi, droguri)

Tipuri de devianta si crima:

1) reala – se refera la totalitatea actelor deviante si criminale comise in mod real intr-o societate,
indiferent daca au fost descoperite sau instumentate juridic.

2) descoperita – amploarea si intensitatea este mai redusa fata de cea reala deoarece nu toate crimele
comise sunt descoperite sau instrumente de organele de politie.

3) de judecata – al carei volum este mult mai diminuat deoarece nu toate delictele descoperite sunt si
judecate, si nu toti delicventii sunt judecati.

Anomia sociala:

- termenul deriva din grecescul a ”fara” si nomos “lege”, si desemneaza, starea de dereglare a
functionalitatii unui sistem sau subsistem social
 Emile Durkheim a utilizat pentru prima ora termenul in sociologie, pentru a defini o anumita
ambiguitate normativa, o lipsa sau o absenta a regulilor. Conform lui Durkheim, starea de anomie se
manifesta atunci cand, la nivelul societatii, se inregistreaza schimbari bruste care afecteaza “sanatatea
medie” a acesteia (revolutii sau calamitatile naturale). Rezulta suicidul.

Merton a conturat 5 modalitati prin care oamenii se adapteaza idealurilor societatii si

mijloacelor de atingere a lor:

- conformitatea reprezinta tipul ideal de adaptare a conduitei, caracterizat prin compatibilizarea

scopurilor propuse de sitemul social si a mijloacelor institutionalizate care asigura buna functionare a
unei societati. (accept scopul si mijloacele)

- inovatia reprezinta acceptarea scopurilor si respingerea mijloacelor legale in vederea atingerii lor
creandu-se metode noi (nelegale).

exemplu: un hot are un scop legitim, acela de a obtine bani, dar mijloacele pe care le utilizeaza
nu sunt legitime, adica nu sunt corecte

- ritualismul reprezinta un tip de comportament in care mijloacele de a obtine un rezultat sunt legale,
dar scopurile nu sunt legitime in societate.

exemplu: cineva utilizeaza un chestionar de angajare care era utilizat in perioada comunista si
in care sunt cerute date despre parintii sau rudele canditatului, desi acest scop nu mai este legitim

- evaziunea este tipul de comportament prin care indivizii sau grupurile sociale resping atat scopurile
culturale, cat si mijloacele pentru atingerea lor

- rebeliunea: este caracterizata de respingerea scopurilor si mijloacelor legale si de incercarea de a

stabili o noua ordine.

Cauzele deviantei si delicventei:

Majoritatea indivizilor se conformeaza normelor si valorilor societatii in care traiesc datorita

procesului de socializare.

DELICVENTA JUVENILA

Desemneaza conduitele morale inadecvate ale tinerilor care nu au implinit varsta majoratului.

In sens restrans in categoria minorilor sau adolescentilor care sunt delicventi sunt vinovati dar
si victime.

Adesea cauzele comportamentale antisociale pot fi independente de individul in cauza.

Ele apar in absenta sprijinului moral oferit de adulti a lipsei de protectie in familie a esecului
in educatia din scoala.

In aceasta categorie intra persoanele care manifesta tulburari de comportament ca urmare a:

a) abandonarii de catre parinti sau educatori si care intra in diverse anturaje nefaste

b) abandonul scolar sau fuga de acasa in urma aplicarii unor sanctiuni

 Se considera a fi fapte predelicvente anumite acte de devianta ale adolescentilor precum:
indisciplina, atitudinea negativa fata de scoala manifesta prin absenteism, randament scolar scazut,
nerespectarea regulamentului scolar.

Se considera a fi fapte irationale cele care intrunesc cumulativ trei elemente:

1) pericol social

2) vinovatia

3) incriminarea

Intre faptele antisociale cele mai frecvente comise de minori sunt infractiunile de furt,
tulburarea linistii publice (agresare, insulte, batai , scandal etc.)

Cauze care conduc la inlaturarea caracterului penal:

1) iresponsabilitatea dovedita pe baza unor expertize medico-psihiatrice

2) varsta - minorii pana la o anumita varsta nu au raspundere penala considerandu-se ca prezinta o

insuficienta maturizare psihica.

Pentru minorii care au savarsit fapte antisociale, societatea adopta diferite masuri in scopul
educatiei lor si evitarea repetarii faptelor.

Masurile pot fi:

a) internarea intr-o scoala de reeducare

b) internarea intr-o scoala generala de munca si reeducare

c) incredintarea minorului spre educarea unui colectiv scolar sau de munca

COPIII STRAZII

Fenomenul copiii strazii cuprinde persoane si comportamente deviante cu un grad de pericol

scazut.

In categoria copiilor starzii intra minorii care au abandonat familia sau institutia de ocrotire si
isi duc existenta pe strazi, in gari, in canal, la subsolul blocurilor- spatii improprii de locuit.

Acesti copii provin din familii dezorganizate cu nivel minim de existenta sau abandonati in
casele de copii.

Acestia isi castiga existenta fie prin efectuarea unor munci sporadice platite din mila
cetatenilor (spalare de parbrize, cararea unor bagaje etc.), fie din cersit.

Ei traiesc in grupuri, duc o viata lipsita de conditii igienice de trai fiind supusi bolilor si
faptelor antisociale.

In Romania acest fanomen a aparut dupa 1989, avand explicatii economice morale si sociale.

Masurile de diminuare a acestui fenomen au fost sortite esecului.

CORUPTIA

Coruptia este un fenomen anomic, o problema sociala generata de anumite interese.

Poate sa apara coruptie atunci cand vorbim de o competitie in cadrul unui grup de interese,
membrii acestuia prin diverse mijloace (ilicite) sa atinga anumite scopuri.

Coruptia nu poate avea o definitie universal valabila si poate fi regasita cu intelesuri:

a) acte sau fapte ilicite de utilizare frauduloasa a puterii ( politica, administrativa si judecatoreasca)

b) obtinerea unor avantaje personale de catre functionarii publici (manageri, administratori, judecatori,
directori si alte persoane publice)

c) modalitati de obtinere a unor foloase personale, imorale, ilicite, ilegale cum ar fi: furtul din avutul
public, evaziune fiscala, abuz in serviciu si falsificare de monede.

In orice fapt de coruptie exista doua tipuri de relatii de complicitate:

1) Persoana sau grupul care corupe - are rolul de a influenta alt individ sau grup in scopul obtinerii
unor avantaje materiale sau morale. Sunt utilizate in acest scop diverse mijloace imorale, ilegale,
ilicite: mita, abuz, santaj, forta etc.

2) Persoana sau grupul care se lasa corupt/a - care incalca normele morale ale deontologiei
profesionale, juridice, in scopul obtinerii de foloase necuvenite.

Ca fenomen social, coruptia a existat in toate timpurile si in toate societatile.

Ea poate fi explicata atat prin lipsa sau marimea stimulentelor materiale ale celor care se abat
de la deontologia profesionala, dar si prin nevoia de fonduri pentru sustinerea unor activitati (ex:
sustinerea campaniei electorale)

Operationalizarea conceptului de coruptie pune in lumina urmatoarele dimensiuni:

a) coruptia economica

b) coruptia politica

c)coruptia administrativa

d) coruptia profesionala

Fenomenul de coruptie are o istorie lunga in societatea romaneasca astfel ca darul, tributul,
peschesul, ciubucul, sau bacsisul reprezinta forme care sau platit de-a lungul timpului pentru obtinerea
diverselor foloase economice politice sau sociale.

Fie ca ele au obtinut linistea tarii sau linistea personala ele reprezinta fapte de coruptie.

Concluzie: Fenomenul coruptie este un fenomen anomic, este o problema sociala complexa ce
caracterizeaza societatea in general si pe cea romaneasca in special.
SARACIA

- situatia individului in care ii lipsesc resursele necesare traiului

- in sens relativ - saracia desemneaza absenta resurselor unui individ sau ale unui grup atunci cand sunt
comparate cu cele ale altor membrii ai societatii.

Saracia poate fi definita ca o lipsa de resurse necesare asigurarii unui trai decent.

Cauze imediate ale saraciei:

1. nivelul venitului- scazut

2. caracterul neregulat al venitului

3. numarul mare al membrilor

4. pierderea sustinatorului de familie

5. sanatatea subreda care conduce la posibilitatea de a munci in conditii optime

6. somajul

7. varsta inaintata

Concluzie:

Saracia nu este determinata de slabiciunile individului (lene, nesabuinta), ci mai degraba de

factori economici, structurali sau calamitati naturale.

INFRACTIONALITATEA

Reprezinta o fapta care prezinta un pericol social savarsita cu vinovatie si sanctionata de legea
penala.

Infractionalitatea reprezinta deci totalitatea conduitelor cu un grad ridicat de periculozitate.

Ca fenomen juridic, faptele de infractiune cad sub incidenta Codului Penal, adica sunt
sanctionate penal.

Infractionalitatea prezinta urmatoarele caracteristici:

- este savarsita cu vinovatie adica deliberat, fiind faptuitorul constient si responsabil

- prezinta un pericol social prin incalcarea normelor morale de convietuire sociala care apara interesele
individului, drepturile omului si ordinea publica

- este prevazuta de legea penala .

Starea de infractionalitate este greu de estimat pentru ca nu toate infractiunile sunt cunoscute
(ex: cazul conducatorilor auto aflati in stare de ebrietate si nedescoperiti de organele de control)
Clasificarea infractiunilor:

• dupa obiectul infractiunii

- infractiuni contra statului, pacii si omenirii (terorismul)

- infractiuni contra persoanei si contra convietuirii sociale

- infractiuni asupra organelor de stat sau a unor organizatii sociale

• varsta faptasului

- infractiuni comise de minori pana in 18 ani

- infractiuni comise de tineri (18- 25 ani)

- infractiuni comise de adulti sau persoane in varsta (majore) ( 25- 60 ani)

• sexul faptuitorului

- infractionalitatea barbatilor

- infractionalitatea femeilor

• gravitatea faptei

- infractiuni grave ( tradare, spionaj, atentat, omor)

- de gravitate mijlocie (omor din culpa, viol, talharire, mita, inselatorie)

- infractiuni usoare- incalcari ale unor reguli de circulatie

• mediul in care se produce:

- infractionalitate urbana

- infractionalitate rurala

Cauzele infractiunilor

-trebuie cautate atat in mediile sociale (saracie, lipsuri) cat si in psihologia persoanei
(neimpliniri, frustari, psihoze, agresivitate, etc.)

Aceste cauze pot fi si de natura biologica; cauze organice: imbolnaviri grave care afecteaza
sanatatea psihica.

Legi sociale si legi juridice

Legea exprima o relatie necesara stabila, esentiala si generala care se stabileste intre laturile
aceluiasi fenomen social si intre fenomene sociale diferite sau intre stari succesive ale unui social.

Legile sociale se manifesta intotdeauna prin intermediul actiunii subiective a oamenilor.

Legile sociale au o existenta obiectiva, ele nu se confunda cu legile apartinand stiintei, legile
sociologice care sunt enunturi despre regularitatile din viata sociala cunoscute si aprobate de oamenii
de stiinta.
 Legile sociale nu se confunda cu legile juridice, legi scrise care reglementeaza niste raporturi
intre indivizi.

Spre deosebire de legile sociale care genereaza un anumit tip de ordine sociala (cea naturala,
fireasca, umana), legile juridice impun un anumit tip de comportament indivizilor tocmai pentru a
pastra si restabili ordinea sociala.

Legile juridice orienteaza comportamentul uman si se refera la interesele cu probleme publice

ridicate (circulatia pe drumurile publice, educatia in scoli) sau personale (familie, proprietate)

Acceptarea si supunerea sunt atitudini care exprima adeziunea la actiunea umana si comuna de
elaborare a lor. La fel si sanctiunea aplicata de organele de stat celor care nu respecta legea, exprimata
constrangerea ce se exercita pentru a se pastra sau restabili ordinea sociala.

NORME SI VALORI SOCIALE

Orice societate pune accent pe valori: etnice, morale. Acestea duc la formularea normelor
sociale deoarece o societate functioneaza pe baza acestora.

Normele sociale vizeaza comportamente precise ce sunt adresate indivizilor doarece acestia
actioneaza in anumite contexte situationale (ex: a invata sa saluti, sa inveti – constituie reguli de
comportare in scoala; ele sunt elemente concrete din viata scolara si deriva din valorile societatii, cum
ar fi functionalitatea, corectitudinea, respectul ; elemente abstracte identificate de societate)

Controlul social

- reprezinta un ansamblu de forme, mijloace si mecanisme de constrangere si presiune sociala,

dar si de recunoastere si recompensare prin care societatea evolueaza comportamentele si actiunile
indivizilor, respingand pe unele si acceptand pe altele

Controlul social include un ansamblu de mecanisme sociale si culturale prin intermediul carora:

a) sunt impuse indivizilor o serie de interdictii si constrangeri

ex: nu ai voie sa faci un anumit lucru sau iti este interzis sa faci o anumita actiune: nu ai voie sa vi fara
uniforma scolara si iti este interzis sa faci o anumita forma de protest

b) sunt permise indivizilor anumite actiuni sau fapte

ex: tot ceea ce nu este interzis, este permis cu conditia sa nu dauneze societatii: tinuta

Dimensiunile controlului social:

1. dimensiunea externa – se refera la conformarea individului fata de norme datorita presiunilor si

influentelor exercitate asupra lor fie de societate, fie de grupul in care traiesc

Consecinte: individul respecta normele din cauza fricii impuse de pedeapsa sau impuse de existenta
acesteia.

ex: nu trec pe culoarea rosie a semaforului de teama ca ma vede agentul de circulatie si ma amendeaza
(frica de pedeapsa sau sanctiune)
2. dimensiunea interna – individul este incadrat prin conformare deliberata constienta si voluntara
fata de norme si valori datorita invatarii si interiorizarii acestora considerand ca facand parte din “eul”
lor

Consecinte: individul respecta normele nu din cauza fricii de pedeapsa ci datorita convingerilor si
credintelor in valabilitatea acestora.

ex: nu trec pe culoarea rosie a semaforului pentru ca nu am voie.

In orice societate exista un sistem de institutii si mijloace de influentare si integrare a

indivizilor, de promovare si aparare a normelor, a valorilor sociale care ii sunt proprii si de respingere
si sanctionare a conduitelor nepermise - sanctiuni sociale.

Sanctiunea – o modalitate de stimulare, impunere, descurajare sau prevenire a unor

comportamente individuale sau de grup, in raport cu normele morale si juridice.

Orice sanctiune implica fie o pedeapsa, fie o recompensa (rasplata). Scopul lor este acela de a
creea comportamente concordate cu normele considerate a fi legitime

Clasificarea sanctiunilor

• Dupa intensitatea reactiei sociale fata de anumite comportamente:

1. pozitive – repezinta moduri de aprobare a comportamentelor care respecta normele sociale

(ex: diplome, premii, lauda)

2. negative – concretizate in relatii de dezaprobare a celor care incalca normele, legile (ex:
dispret, marginalizare, privare de libertate)

• Dupa autoritatea care accorda sanctiunea:

1. formale sau organizate – autoritatea legala si legitima (ex: scoala, politia)

2. informale sau neorganizate (neformale) – acestea sunt accordate de rude, prieteni, vecini.
(Ex: aprecieri verbale din partea vecinilor, atunci cand savarseste o fapta buna - este olimpic, iar din
partea parintilor primeste o excursie; cand se abate de la norme este dispretuit de vecini si pedepsit de
parinti)

Tipuri de sanctiuni:

1. Sanctiunile pozitive organizate – include reactiile de exprimare ale cunostintei publice,

accordarea de distinctii, premii, ordine si recompense pentru acele comportamente care sunt conforme
cu normele si valorile sociale sau care se remarca peste media comportamentelor recunoscute in
societate. (Ex: se acorda note si calificative pentru elevii care invata foarte bine, sau diplome de merit
sau excelenta)

2. Sanctiunile pozitive neorganizate – include reactiile de aprobare din partea membrilor

unui grup social (familie, prieteni, vecini) sau chiar a opiniei publice fata de comportamente care sunt
in conformitate. (Ex: aplauze, flatare, idolarizare; mediatizarea prin mass media-ziare, reviste)

3. Sanctiunile negative organizate - fundamentate pe forta si constrangerea unor institutii si

organizatii prin care sunt amendate sau pedepsite persoanele care incalca normele si valorile sociale
(ex: privare de drepturi, excludere, expulzare)
 4. Sanctiunile negative neorganizate - reprezentate de expresiile de respingere verbala (ex:
dispret, batjocura, satirizare) sau condamnare morala (izolare, marginalizare) a conduitelor
neconforme cu regulile grupului

ex: Daca folosim un limbaj indecent sau te manifesti agresiv, prietenii sau colegii se feresc de tine, te
evita sau chiar te marginalizeaza.

Tipuri si mijloace de control social

1. in functie de caracterul permisiv (a permite) sau represiv (a respinge) al mijloacelor utilizate:

a) control social pozitiv – se fundamenteaza pe cunoasterea si interiorizarea de catre individ a

normelor si valorilor sociale ca si pe motivatia acestora de a le respecta din convingere. Motivatia
poate fi realizata prin aprobari, sugestii, recompense, stimulente si prin recunoastere oficiala a
actiunilor si comportamentelor dezirabile

b) control social negativ – se bazeaza pe temerile individului ca va fi sanctionat in cazul nerespectarii

sau incalcarii normelor si regulilor sociale. El include o serie de tabuuri si interdictii de natura juridica,
morala, religioasa, culturala, administrativa prin care societatea respinge si pedepseste
comportamentele care violeaza normele sociale.

2. in functie de instantele sau institutiile care exercita controlul social:

a) control social organizat – exercitat in societate prin intermediul institutiilor si organizatiilor

specializate (politie, justitie, armata)

b) control social neorganizat – realizat de grupuri sociale (prieteni, familie) prin intermediul unor
obiceiuri, traditii, practici morale si culturale.

3. mijloace – controlul social include o serie de forme, mijloace si instrumente de presiune si

recompensare directe-indirecte, formale-informale si explicite-implicite.

Functiile controlului social:

1. Asigura ordinea si stabilitatea sociala

2. Realizeaza evaluarea rolurilor prescrise si rolurilor jucate de individ

3. Asigura realizarea sistemului de recompense si pedepse

Limite ale controlului social:

1. Reprezinta o interventie in sfera vietii private a individului.

2. Instituie controlul paternalist al statului, chiar al bunastarii.

3. Creaza devianta in mediile defavorizate.

Perspectiva sociologica referitoare la ordinea sociala se inscrie in 2 mari orientari:

-ordinea sociala este conceputa ca un sistem functional de societati integrate, tinute in echilibru
datorita unor mecanisme reglatoare
-ordinea sociala construieste o explicatie pe baza conceptelor de constrangere si forta In societatile
structurate in clase

In sens general controlul social desmneaza procesul prin care o instanta (institutie, grup,
persoana) influenteaza, reglementeaza, modifica sau orienteaza comportamentele sau actiunile altei
instante care apartine aceluiasi sistem cu ajutorul unor instumente si materiale simbolice in vederea
asigurarii, echilibrului si functionarii specifice sistemului.

Concluzie: pornind de la aceasta afirmatie facuta cu privire la controlul social, putem spune ca
functiile de baza ale acestuia sunt de prevenire, limitare si elimanare a abaterilor de la normativitatea
existenta.

Tipuri ale controlului social:

a) control psiho-social – reprezinta coordonarea si reglementarea comportamentelor individuale si de

grup prin intermediul mijloacelor si instrumentelor formale sau informale

b) control social formal - construit din ansamblul de norme si reguli, perceptii impersonale elaborate
de institutiii, organizatii si asociatii. Acestea stipuleaza drepturi si obligatii, recompense si sanctiuni
avand drept scop buna functionare a subsistemului sau sistemului social.

c) control social informal - se indentifica la nivelul rolurilor sociale dintr-un sistem social. El este
rezultatul socializarii primare si secundare si asigura conformitatea comportamentelor individuale si
colective cu nomativitatea sociala.

- in sens particular acesta se manifesta si ca autocontrol, in sensul de

asumare rationala a propriilor comportamente si relatii

- controlul social ca rezultat al socializarii il determina pe individ sa

determine puternice tendinte de adeziune la normele si valorile sociale

Conformitate si conformism:

Conformitatea - tendinta comportamentului de a fi in concordanta cu regulile sociale ale

grupului sau societatii.

Aceasta se deosebeste de conformism care consta in acceptarea mecanica a unor

comportamente, norme chiar impotriva convingerii proprii ale individului.

Comportamentul unui individ se conformeaza normei grupului din care face parte, insa in
societate pot aparea comportamente “variante” sau “deviante” care se indeparteaza de la standardele
valorice existente.

Un comportament deviant este un comportament care incalca normele si valorile sociale

intrand in conflict cu standardele acceptate social si moral, dar si cultural in cadrul unor grupuri sau
sisteme sociale.

Comportament excentric: definit prin gesturi sau vestimentatie aparte si dezordine

comportamentala pana la comportamente aberante, delicvente sau chiar criminale. (Ex: tinerii cu parul
lung, se imbraca neglijent – blugi rupti, decolorati)
 Un astfel de comportament este considerat deviant, dar nu reprezinta o amenintare suficienta
pentru ordinea sociala.

Daca anumite acte si fapte comise de indivizi, cum ar fi crimele, furturile sau violurile sunt
mai usor de definit intrucat incalca codurile legale (juridice), mai dificil de definit sunt acele fapte care
desi sunt deviante din punct de vedere social, nu intra in conflict cu legile penale(ex: alcoolismul,
prostitutia, sinuciderile, bolile psihice)

Problemele sociale

Problemele sociale – evidentiaza influenta vietii sociale asupra grupurilor sau comunitatilor

Conflictul social – desemneaza o competitie la nivel economic, politic, etnic , religios , astfel
ca putem vorbi de conflicte industriale, religioase, etnice; acestea conturandu-se intr-o teorie a
conflictelor sociale.

In functie de sensul valoric pt membrii societatii putem vorbi de distantele sociale intre idealul
social si realitatile imediate (Ex: scoala in mediul rural se afla la o distanta mare fata de rezidenta
(urban), sunt incadrate cadre didactice necalificate astfel incat se adopta programe sociale si
educationale in vederea corectarii efectelor negative. Aceasta problema sociala se incadreaza in sens
pozitiv)

Insa in cadrul societatii sunt evidentiate si probleme sociale negative - discriminarea,

infractionalitatea, coruptia, saracia. Deci toate conflictele sociale ce apar la nivelul societatii.

Problemele sociale genereaza necesitatea solutionarii lor prin participarea unor organisme
specifice sau a societatii in ansamblu.

Conflictele sociale pot fi formale sau informale, iar acestea se pot evidentia intr-un mediu
industrial.

Conflictul industrial - orice nemultumire ce apare in cadrul raporturilor de munca, in general cea
legata de contractul de munca si negocierea salariilor.

Conflictele formale - expresiile organizate ale conflictului si sunt puse in practica de catre sindicate
sau alti reprezentanti.

Conflictele informale - organizarea sistematica si sunt rezultatul unui sentiment de nemultumire –

sabotaj, forme de protest individuale, intreruperea lucrului, schimbarea locului de munca – insa aceste
comportamente generate sunt greu intelese de conducere.