Articolul 4.

Funcţiile de bază ale instituţiilor serviciului

diplomatic
(1) Instituţiile serviciului diplomatic au următoarele funcţii de bază:
a) elaborarea şi realizarea concepţiilor, strategiilor şi direcţiilor de bază ale politicii externe a
Republicii Moldova;
b) coordonarea în exclusivitate a activităţii autorităţilor centrale de specialitate şi a altor
autorităţi publice ale Republicii Moldova pentru asigurarea realizării unei politici unice în
domeniul relaţiilor internaţionale;
c) analiza situaţiei politice şi economice din lume, a politicii externe şi interne a statelor străine,
a activităţii organizaţiilor internaţionale;
d) informarea autorităţilor publice ale Republicii Moldova, în funcţie de competenţa lor, despre
evenimentele internaţionale relevante pentru ţară;
e) acordarea de asistenţă şi protecţie cetăţenilor Republicii Moldova, persoane fizice şi juridice,
aflaţi peste hotare, în limitele prevăzute de dreptul internaţional;
f) reprezentarea Republicii Moldova în relaţiile ei cu alte state şi cu organizaţiile internaţionale;
g) organizarea şi participarea la negocieri în vederea încheierii tratatelor internaţionale cu alte
state şi cu organizaţiile internaţionale;
h) contribuirea la funcţionarea liberă a misiunilor diplomatice şi consulare străine pe teritoriul
Republicii Moldova, precum şi asigurarea controlului asupra respectării privilegiilor şi
imunităţilor diplomatice şi consulare ale acestora;
i) asigurarea depozitării, înregistrării, evidenţei şi păstrării tratatelor internaţionale ale
Republicii Moldova;
j) asigurarea protocolului de stat;
k) întreprinderea de acţiuni pentru respectarea, elaborarea şi iniţierea modificării legislaţiei
naţionale privind activitatea externă, generalizarea practicii de aplicare a acesteia;
l) instruirea şi perfecţionarea profesională a personalului instituţiilor serviciului diplomatic;
m) îndeplinirea altor funcţii prevăzute de legislaţie.
(2) Instituţiile serviciului diplomatic exercită funcţiile consulare stipulate în Statutul consular,
aprobat de Guvern.
Articolul 5. Sistemul instituţiilor serviciului diplomatic
(1) Sistemul instituţiilor serviciului diplomatic este format din următoarele structuri:
a) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, cu statut de instituţie centrală;
b) misiunile diplomatice, inclusiv reprezentanţele permanente de pe lîngă organizaţiile
internaţionale, delegaţiile şi misiunile ad-hoc;
c) oficiile consulare;
d) alte unităţi, create în scopul asigurării activităţii instituţiilor serviciului diplomatic, inclusiv
pentru instruirea şi reciclarea personalului acestora.
(2) Instituţiile menţionate la alin.(1) alcătuiesc sistemul unic al serviciului diplomatic, care este
condus de ministrul afacerilor externe şi integrării europene, şeful diplomaţiei Republicii
Moldova.
[Art.5 al.(2) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
(3) Misiunilor diplomatice li se atribuie de către Preşedintele Republicii Moldova următoarele
ranguri:
[Art.5 al.(3) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
rangul I - ambasadei, conduse de un ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, sau reprezentanţei
permanente, conduse de un reprezentant permanent;
rangul II - misiunii conduse de un trimis;
rangul III - misiunii conduse de un însărcinat cu afaceri en titre (permanent).
(4) Oficiilor consulare li se atribuie de către Guvern următoarele clase:
[Art.5 al.(4) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
clasa I - consulatului general;
clasa II - consulatului;
 clasa III - viceconsulatului;
clasa IV - agenţiei consulare.
Articolul 6. Funcţionarea instituţiilor serviciului diplomatic
şi dotarea lor materială
(1) Pentru asigurarea funcţionării instituţiilor serviciului diplomatic, Guvernul aprobă structura
şi regulamentele de funcţionare ale acestora, iar Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării
Europeneemite ordine, dispoziţii şi aprobă instrucţiuni şi regulamente interne.
(2) Misiunea diplomatică a Republicii Moldova este condusă de şeful acesteia - ambasador
extraordinar şi plenipotenţiar sau reprezentant permanent, sau delegat, sau trimis, sau însărcinat
cu afaceri en titre ori ad-interim - care poartă răspundere pentru activitatea instituţiei pe care o
conduce.
(3) Oficiul consular al Republicii Moldova este condus de şeful acestuia - consul general sau
consul, sau viceconsul, sau agent consular, sau gerant interimar - care poartă răspundere pentru
activitatea instituţiei pe care o conduce.
(4) Înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea rangului misiunilor diplomatice sînt iniţiate
de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi aprobate de Preşedintele Republicii
Moldova, la propunerea Guvernului.
(5) Înfiinţarea, desfiinţarea şi schimbarea clasei oficiilor consulare ale Republicii Moldova sînt
iniţiate de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi aprobate de Guvern.
(6) În cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare pot fi deschise birouri (secţii) pentru
reprezentarea şi apărarea intereselor comerciale şi economice ale Republicii Moldova în statul
acreditar.
[Art.6 al.(6) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
(7) Dotarea materială a instituţiilor serviciului diplomatic se efectuează sistematic, în funcţie de
sarcinile şi necesităţile acestora. La propunerea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării
Europene, Guvernul adoptă în acest scop hotărîri, care vor prevedea alocarea fondurilor bugetare
necesare.
(8) Finanţarea cheltuielilor de întreţinere a misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale
Republicii Moldova peste hotare se efectuează, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe
şi Integrării Europene, de la bugetul de stat, în monedă naţională convertită în valută străină,
inclusiv din veniturile obţinute prin prestarea de servicii consulare.
[Art.6 al.(8) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
[Art.6 al.(8) introdus prin LP430 din 31.10.03, MO239-242/05.12.03 art.956]
(9) Mijloacele obţinute în valută străină de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale
Republicii Moldova prin prestarea de servicii consulare în străinătate se reflectă drept venit la
bugetul de stat şi se utilizează, ca sursă de finanţare bugetară, pentru acoperirea cheltuielilor
misiunilor, în limita alocaţiilor prevăzute la bugetul de stat în acest scop, în
baza rapoartelor privind încasarea şi utilizarea mijloacelor respective, prezentate în conformitate
cu legislaţia în vigoare Ministerului Finanţelor.
[Art.6 al.(9) modificat prin LP208 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.623]
[Art.6 al.(9) introdus prin LP430 din 31.10.03, MO239-242/05.12.03 art.956]
(10) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene este în drept să redistribuie misiunilor
diplomatice şi oficiilor consulare mijloacele obţinute prin prestarea de servicii consulare, mijloace
care depăşesc limita alocaţiilor aprobate pentru întreţinerea acestora.
Atât în relaţiile oficiale, cât şi în cele private, cu parteneri interni sau străini, diferitele
modalităţi de reunire cu aceştia – cum ar fi recepţiile – sunt excelente prilejuri de
apropiere între parteneri, de mai bună cunoaştere reciprocă, ceea ce contribuie la
crearea unui climat favorabil conlucrării.
Referindu-se la recepţii, un reputat specialist canadian în materie de etichetă şi protocol
apreciază că „recepţiile de afaceri devin un foarte puternic instrument pentru cel care
ştie să se servească de el: ele generează bunăvoinţă şi pun bazele unor fructuoase relaţii
de afaceri”.
„Să inviţi pe cineva la masă este expresia maximă a politeţii, dovada stimei, expresia
unor raporturi armonioase şi reciproc utile”, consideră un alt cunoscut specialist
canadian. Un dejun, un dineu au semnificaţii multiple; participând la ele, fiecare
comesean îşi demonstrează interesul faţă de motivele care au dat naştere evenimentului
respectiv, îşi exprimă stima pentru gazda a cărei invitaţie o onorează; în general,
participanţii la o manifestare de acest gen sunt animaţi de interese comune, de scopuri
comune şi se recunosc reciproc drept parteneri valabili, de încredere.

Reuniuni de acest fel pot fi, pe parcursul unor negocieri anevoioase, un moment de
răgaz benefic pentru găsirea unor soluţii de compromis; a te afla laolaltă cu ceilalţi, la un
dejun sau dineu, a-i privi şi a-i auzi de aproape, într-un alt cadru decât cel al tratativelor,
poate duce, în ciuda dezacordurilor, la calmarea spiritelor, întrucât o masă în comun
favorizează dialogul, naşte prietenii, conduce la relaţii interpersonale, gesturile
spectaculoase sau discrete, prilejuite de asemenea evenimente fiind întotdeauna pline
de semnificaţii.

Tradiţia de petrecere a recepţiilor a venit din trecutul depărtat şi este simbolul iubirii de
pace şi binevoinţei, iar ospitalitatea rămâne şi în prezent a fi un indiciu al cinstei şi
demnităţii statelor. Includerea în meniul recepţiei oficiale a bucatelor tradiţionale ţării
oaspetelui este gestul unei atenţii deosebite faţă de delegaţia străină.

În viaţa de toate zilele, invitaţia la dejun la orele 12 şi 13 sau prânz la orele 20 va fi

privită ca ceva straniu şi neobişnuit.

Însă, aceasta nu înseamnă deloc că gazda sau oaspeţii dorm până la orele 10 sau 11 şi
apoi pleacă să „ia dejunul”. Toate acestea rămân departe în istoria atunci când
reprezentanţii „sângelui albastru” îşi puteau permite acest lux. Dacă să ne referim la
regulile actuale de convieţuire a majorităţii oamenilor atunci şi preşedintele ţării, şi
cetăţeanul de rând se trezesc aproximativ la aceeaşi oră, iau dejunul, iar numai după
aceasta preşedintele poate avea „dejunul” diplomatic, care de acum prezintă o acţiune cu
caracter oficial şi politic.

Recepţia, denumire care vine de la cuvântul francez „recevoir” (a primi), presupune o

reuniune cu caracter festiv, care se desfăşoară după un anumit ceremonial. Se
organizează de către autorităţile unui stat sau de către ambasade, consulate cu ocazia
zilelor naţionale, a vizitelor unor personalităţi importante, a altor evenimente cu
caracter naţional şi internaţional, sau de către organisme ale vieţii economice, social-
culturale ori persoane private, cu prilejul inaugurării unor obiective de interes deosebit,
al semnării unor contracte importante, al unor vernisaje, aniversări ale unor firme etc.
Recepţia este calificată ca oficială dacă la ea sunt invitate exclusiv persoane oficiale.

În cazul recepţiilor diplomatice, este vorba de o formă de contacte şi de dezvoltare a

relaţiilor între membrii corpului diplomatic dintr-o capitală şi între aceştia şi
autorităţile, cercurile politice, economice şi culturale ale statului de reşedinţă.

Recepţiile organizate de lumea oamenilor de afaceri, de cultură şi artă etc. sunt şi ele
prilejuri de contacte şi de schimburi de păreri asupra diferitelor probleme de interes
pentru participanţi. Recepţiile diplomatice pot avea loc stabilit ordinii de zi a activităţii
diplomatice, în practica agenţilor şi reprezentanţilor diplomatici, aceste recepţii se
bucură de o răspândire mai largă.
Invitaţii la recepţii au ocazia potrivită de stabilire a contactelor, lărgirea cercului de
cunoştinţe, de transmitere sau primire a unei informaţii, de polemizare asupra unor
probleme majore de caracter internaţional. Indiferent de tipul şi scopul recepţia
diplomatică poartă un caracter politic, deşi în cadrul ei are loc întâlnirea
reprezentanţilor oficiali de stat.

La recepţii este foarte importantă respectarea strictă a regulilor ceremonialului, a

normelor speciale de etichetă, inclusiv a ordinii de precădere şi a ţinutei vestimentare.
Cunoaşterea acestor reguli va permite determinarea modului de comportament, de a
evita greşelile şi imitarea oarbă a manierelor proaste.

În exercitarea funcţiilor şi misiunilor sale, organizarea diferitor acţiuni oficiale,

participarea la diferite ceremonii, diplomaţii activează în conformitate cu protocolul
diplomatic. Însă nu trebuie de confundat că protocolul diplomatic şi eticheta sunt
lucruri cu totul diferite.

De regulă, recepţiile au loc în a doua parte a zilei, cu începere de la ora 18.00 sau 19.00.
în unele cazuri, durata recepţiei este indicată pe cartonul de invitaţie, pe care se
menţionează că acţiunea se va desfăşura între orele 18.00-20.00 sau 19.00-20.30; în
alte cazuri se precizează doar ora începerii, rămânând ca încheierea manifestării să se
facă „odată cu plecarea ultimului musafir”, contându-se pe faptul că invitaţii nu vor
abuza de ospitalitate şi se vor retrage, după un timp rezonabil, care se aproximează, în
cazul unor astfel de acţiuni protocolare, la cea. două ore.

Privitor la numărul participanţilor la o recepţie, nu există o limită stabilită, totul

depinzând de amploarea pe care gazda doreşte să o dea acţiunii, de mijloacele financiare
afectate acesteia şi de spaţiul de primire de care dispune, în cazul sărbătorilor naţionale,
unii şefi de stat invită câteva mii de persoane, iar ambasadorii, câteva sute: cu prilejul
altor evenimente, numărul invitaţilor poate fi doar de câteva zeci.

Organizarea şi petrecerea recepţiilor diplomatice nu mai amintesc acele „mese regale”

de pe timpul lui Ioan cel Groaznic sau aşa-numitele „Asamblee a lui Petru I”

În practica diplomatică s-a stabilit o tipologie variată a recepţiilor diplomatice: cupa de

şampanie, vin d’honneur, masa – bufet (la fourchette), dejunul, ceaiul, dineul, cina,
cocteilurile.
Practica protocolară permite alegerea acelui tip de recepţie care este adecvat unei
situaţii anumite după formă (adică se petrece în picioare sau cu plasamentul la masă) şi
după timpul stabilit pentru petrecere: ziua sau seara. La recepţiile ce au loc ziua se
referă cupa de şampanie, cupa de vin, dejunul, iar cele de seară – ceaiul, coctailul,
dineul, masă – bufet, cina.
Cupa de şampanie. A devenit tradiţional ca la ceremoniile de semnare a unor
acorduri sau documente oficiale, înmânarea de ordine şi medalii, conferinţe de presă,
prezentare de felicitări sau la alte acţiuni protocolare să se ofere cupa de şampanie,
aceasta prezentând avantajul îndeplinirii unei obligaţiuni protocolare cu cheltuieli de
reprezentare minime. Cupa de şampanie acoperă o perioadă de timp circa 15 – 30 de
minute. Durata scurtă a acestei acţiuni impune gazdei o atenţie deosebită faţă de oaspeţi
în vederea realizării unor contacte, dacă nu cu toţi oaspeţii, cel puţin cu principalele
persoane prezente la ceremonie.
Se recomandă să se servească şampanie „sec” sau „demisec” (nu concomitent ambele
tipuri), întotdeauna şampania trebuie să fie însoţită de un pişcot, pentru reducerea
acidităţii acesteia. Se serveşte de către ospătari îmbrăcaţi corespunzător (smocking sau
frac şi mănuşi albe), care poartă printre invitaţi cupele de şampanie pe tăvile acoperite
de şervet. Pişcoturile se servesc pe aceeaşi tavă, pe un suport de cristal sau argint.

Analogică este şi recepţia de tipul cupa de vin sau vin d’honneur însă denumirea va
accentua caracterul deosebit al recepţiei diplomatice.
Vin d’honneur este o acţiune protocolară similară cocteilului, însă mai restrânsă decât
acesta în privinţa varietăţii şi cantităţii produselor oferite invitaţilor. De origine
franceză, ea era iniţial concepută ca o „mică ceremonie oferită de municipalităţi,
societăţi etc. In cursul căreia se bea vin în onoarea cuiva sau pentru a sărbători ceva”. Se
organizează, mai ales, în jurul orei 12, cu o durată, de obicei, de o oră.
Coctailul este manifestarea protocolară cu nume asemănător denumirii anglo-
americane a amestecului de băuturi care conţin alcool şi cărora li se adaugă sau nu,
după gust. sirop, suc de fructe, sifon – coincidenţa de nume explicându-se prin faptul
că, la origine, era o reuniune la care se consumau respectivele amestecuri de băuturi.
În prezent, prin cocteil înţelegem o întâlnire de mai mica anvergură decât o recepţie, ce
poate avea loc atât în jurul amiezii, cât şi după-amiază sau la începutul serii. Durata
coctailului este scurtă, iar cantitatea şi sortimentul de preparate şi băuturi sunt mai
reduse. La cocteil se stă în picioare, acesta fiind modul preferat de organizare deoarece
creează un mai mare confort oaspeţilor şi gazdelor, care pot discute cu cine doresc.
Serviciul poate fi asigurat fie exclusiv de ospătari, care circulă printre invitaţi, cu
platourile de mâncare şi băuturi, fie prin instalarea unei mese – bufet, oaspeţii
servindu-se singuri sau cu ajutorul a câtorva ospătari. În unele ţări există obiceiul
organizării de recepţii la mese (cu plasament) sau cu tacâmuri fixe, oaspeţii rămânând
însă în picioare. Mâncărurile şi băuturile servite la cocteiluri diferă în funcţie de ocazia
cu care sunt oferite, de nivelul invitaţilor, precum şi de felul în care se face serviciul.

Prilejul cu care se organizează cocteilurile şi durata de desfăşurare a acestora sunt

aceleaşi ca şi în cazul recepţiilor.
Dejunul – masa de prânz şi dineul – masa de seară sunt alte genuri de reuniuni
protocolare folosite în activităţi de relaţii oficiale, de afaceri sau private. Invitaţia la
astfel de reuniuni este considerată expresie a unei atenţii deosebite din partea gazdei,
faţă de cel căruia îi este adresată, precum şi a dorinţei de a întreţine şi dezvolta raporturi
apropiate cu invitatul. Răspunsul favorabil dat unei invitaţii reprezintă o dovadă a
disponibilităţii pentru relaţii cu respectiva gazdă. Dejunurile se organizează, de regulă,
începând cu orele 12.30/13.30 şi, pe considerentul că se desfăşoară la mijlocul zilei, ceea
ce presupune că unii invitaţi mai pot avea şi alte activităţi, de obicei au o durată de două
ore, pe când dineurile, care încep, de obicei, în jurul orei 20.00, se pot prelungi şi peste
trei ore. Dintre aceste două acţiuni protocolare, dineul este cel care are un caracter mai
solemn, semnificând un grad superior de manifestare a consideraţiei faţă de cei invitaţi.
Numărul participanţilor la un dejun sau un dineu poate varia de la o persoană la câteva
sute, în funcţie de prilejul cu care este oferit şi de posibilităţile materiale ale
organizatorilor.

În ultimul timp se constată, atât în cercurile politice, cât şi în cele de afaceri, un interes
în vădită creştere pentru organizarea de mici dejunuri de lucru. Preocupaţi să câştige
timp, oamenii zilelor noastre, din diferite domenii de activitate, sunt doritori să
folosească orice posibilitate ce li se oferă de a economisi timpul ce îl au la dispoziţie, iar
micul dejun se dovedeşte a fi un cadru potrivit, atât pentru a discuta probleme politice,
cât şi pentru soluţionarea diferitelor treburi profesionale, permiţând totodată realizarea
economiei de timp dorite.
Un mic dejun se desfăşoară la primele ore ale dimineţii, respectiv cu începere de la ora
8.00 sau 9.00, cel târziu, şi nu durează mai mult de o oră şi jumătate. Meniul se
întocmeşte luând în consideraţie tradiţiile şi obiceiurile ţării, şi ca regulă include una
sau două gustări reci, un fel de mâncare din peşte sau carne şi desertul. În timpul
dejunului se poate servi felul întâi şi bucatele fierbinţi, înainte de dejun li se oferă
oaspeţilor sucuri, în timpul dejunului se va servi vinul sec, şi la sfârşit se va propune
şampanie, cafea sau ceai. Dejunul se petrece o oră sau o oră şi jumătate, adică 45 – 60
minute se oferă pentru servirea mesei şi 15 – 30 minute pentru cafea. De obicei, se
invită un număr mic de persoane, de la una la zece-douăsprezece, pentru a permite
discuţii cu participarea tuturor comesenilor. Deşi dejunul de obicei poartă un caracter
de afaceri (excepţie fiind dejunul oficial în numele unui oaspete înalt), invitaţii vor veni
fără femei.

Această formulă se foloseşte şi în cazul vizitelor unor delegaţii străine, când, din cauza
programului încărcat, nu se poate realiza o reuniune protocolară de mai mare amploare.
Dineul este considerat cel mai onorabil tip de recepţie şi începe de obicei la orele 20-21.
Durata de petrecere a dineului este de două ore sau două ore şi 30 de minute, din care
50 – 60 minute se oferă pentru servirea mesei. Meniul poate include câteva feluri de
gustare rece, supă, bucate din peşte şi carne, desert, cafea, ceai.
În timpul dineului se servesc vinuri seci, iar la sfârşit şampanie. Meniul dineului se
deosebeşte de cel al dejunului prin aceea că după gustările reci se serveşte supă.

În unele cazuri îndată după dineu se petrece recepţia de tipul „a la fourchette”.

îmbinarea acestor două tipuri de recepţii se organizează cu precădere în legătură cu
sosirea în ţară a unui reprezentant oficial de stat străin sau a delegaţiei străine în cinstea
cărora are loc dineul.

În aceeaşi categorie de reuniuni protocolare restrânse intră şi invitarea la „

un ceai” sau la „o cafea”. In trecut considerate doar ca întâlniri mondene, mai ales
pentru femei, aceste reuniuni sunt astăzi tot mai des folosite ca modalităţi de
desfăşurare a relaţiilor cu caracter politic sau de afaceri. Se organizează fie dimineaţa
între orele 10.30-11.30, fie după-amiaza între orele 16.00-18.00. In practica protocolară
acest tip de recepţie este organizat la invitarea soţiei şefului de stat sau a ministrului
Afacerilor Externe, a soţiilor înalţilor oaspeţi aflaţi în ţară sau a şefilor reprezentanţelor
diplomatice. La ceai se invită nu mai mult de 7-10 femei fiind aşezate de obicei la o
singură masă. Se servesc biscuiţi, bomboane, fructe, sucuri, vinuri de desert. Şi în cazul
acestor activităţi, uzanţele protocolare cer gazdei să întâmpine invitaţii la intrarea în
încăperile destinate primirii.
Jour fix. Este organizat de către soţia ministrului Afacerilor Externe, unui alt membru
al guvernului sau soţia ambasadorului odată pe săptămână în aceeaşi zi şi oră pe
parcursul întregii perioade toamnă – iarnă. Invitaţii la acest tip de recepţie se trimit
odată la începutul sezonului şi sunt valabile până la sfârşitul acestuia. După timpul de
petrecere, ospătare şi tipul vestimentaţiei, acest tip de recepţie nu se deosebeşte de
„ceai”. La recepţiile „jour fix” pot fi prezenţi şi bărbaţii.
Masa – bufet. Când există interesul invitării unui număr mai mare de persoane, se
obişnuieşte organizarea unei mese – bufet. In acest caz, mâncărurile se aranjează pe
mese lungi, în centrul sau pe una din laturile salonului, având aspectul unei expoziţii.
Platourile cu preparate se aranjează în flux: gustări, preparate din carne, produse de
patiserie, de cofetărie, fructe, etc., fiecare platou având tacâm de serviciu. Oaspeţii se
servesc singuri sau ajutaţi de câţiva. Se poate mânca în picioare în acelaşi salon sau în
unul şi mai multe saloane alăturate (în funcţie de numărul invitaţilor).
Pe masa – bufet se pun grupuri de veselă cu tacâmurile respective, pahare, şerveţele de
hârtie, scobitori, solniţe, vase speciale cu gheaţă, suporturi pentru lumânări, cafea,
sucuri, etc.

Băuturile (vinuri, coniac, lichior, sucuri, apă minerală, etc) se servesc de barman la o
masă special amenajată.

În saloane se pot aranja şi grupuri de măsuţe, de 3 – 4 persoane, în care caz, în faţa

fiecărei persoane se aşează câte o farfurie cu tacâmurile respective. Nu se face
plasament: invitaţii se servesc de la bufet şi apoi iau loc la măsuţe cu cine doresc.

Masa – bufet oferă posibilitatea unei mari mobilităţi. Gazda şi colaboratorii săi pot trece
de la un grup de invitaţi la altul sau de la o măsuţă la alte, luând contact cu persoanele
care îi interesează. Mai mult decât masa propriu-zisă, masa – bufet se pretează şi la
aranjarea unor programe artistice, înainte sau după servirea bufetului.

Toate aceste tipuri de acţiuni oferă posibilitatea de a primi, în acelaşi timp, multă lume
şi, pe lângă marcarea unor evenimente oficiale, de afaceri sau private, ele permit
organizatorilor să răspundă unor invitaţii anterior onorate de ei.

Ceremonialul, atât la recepţie, la cocteil, cât şi la vin d’honneur, cere ca gazda să stea
aproape de uşa de intrare în încăperea în care se desfăşoară acţiunea, pentru a saluta
invitaţii la sosire. În cazul unor recepţii / coctailuri oficiale importante, sunt ţări unde se
obişnuieşte ca numele invitaţilor sa fie anunţat, cu voce tare, de către un uşier, în
momentul intrării lor în sală. La noi, de regulă, şeful protocolului sau un asistent pe
probleme de protocol prezintă gazdei invitaţii necunoscuţi de către aceasta.

Dacă gazda doreşte să se retragă, pentru a se întreţine cu oaspetele principal ea va fi

înlocuită de cineva dintre colaboratorii săi mai apropiaţi, de rang înalt, cart să salute
oaspeţii. Trebuie asigurată o permanenţă din partea gazdelor, în apropiere; uşii,
întrucât, atât la sosire, cât şi la plecare, oaspeţii salută gazda, în ultimul ca; spre a-i
mulţumi pentru invitaţie.

În general, organizarea unei mese oficiale trebuie să urmărească un obiectiv precis, să

constituie o acţiune de muncă care să contribuie la susţinerea şi dezvoltare activităţii
instituţiei parlamentare, la lărgirea contactelor cu oaspeţii străini a ţării. S oferă cu
ocazia unor vizite oficiale sau la aniversarea unor evenimente deosebite, care participă
anumite persoane oficiale.

Orice tip de recepţie necesită o pregătire minuţioasă şi include: alegerea tipului de

recepţie, stabilirea listei invitaţilor, transmiterea invitaţiilor, primirea oaspeţilor,
plasamentul la masă, întocmirea meniului, aranjarea mesei şi sălii, pregătirea
toasturilor şi alocuţiunilor, ordinea de petrecere a recepţiilor

Stabilirea listei de invitaţi: operaţiunea se face consultându-se neapărat persoana în

numele căreia se vor adresa invitaţiile. Dacă pentru un dejun / dineu sau un ceai cu
caracter privat este uşor de stabilit o astfel de listă, afinităţile personale fiind criteriul
principal de alegere, în cazul recepţiilor, cocteilurilor şi al celorlalte reuniuni cu caracter
oficial sau de afaceri, întocmirea listei este o operaţiune dificilă, din cauza multitudinii
criteriilor de alegere a persoanelor ce trebuie luate în consideraţie, ţinându-se seama de
sensibilităţile oamenilor faţă de invitarea lor sau nu la o manifestare protocolară şi
imposibilitatea materială de a invita, în acelaşi timp, pe toţi cei care s-ar considera
îndreptăţiţi să participe la acţiunea în cauză.Ca urmare, pentru recepţii, cocteiluri, vin
d’honneur, unul dintre criterii poate fi motivul organizării reuniunii respective, ceea ce
permite includerea pe listă în primul rând categoriilor de oficiali şi a altor persoane care
lucrează nemijlocit în domeniul vizat de acţiune sau au afinităţi cu evenimentul ce
prilejuieşte sus-amintita manifestare. Astfel, la o acţiune consacrată vizitei unei delegaţii
străine, vom avea în vedere, în primul rând, omologii membrilor delegaţiei şi
reprezentanţii organismelor de stat şi private care au relaţii cu ţara de unde vine
delegaţia sau sunt interesate de stabilirea de relaţii cu aceasta.

În cazul dejunurilor / dineurilor oficiale – mai puţin al celor la nivel înalt – este bine să
se aibă în vedere ca, pe cât posibil, să fie invitată câte o singură personalitate de prim
rang, în onoarea căreia, de regulă se oferă dejunul sau dineul, pentru a permite gazdei
să-i acorde atenţia cuvenită, prezenţa a două sau mai multor figuri marcante la acelaşi
dejun / dineu putând prilejui unora dintre ele nemulţumirea de a nu se fi bucurat de
atenţia aşteptată.

Un element de luat în seamă la stabilirea listei de invitaţi este forma mesei şi numărul
de locuri la aceasta, spre a evita ca persoane importante să fie aşezate pe locuri
marginale, fapt care, în mod firesc, le va nemulţumi.

Odată proiectul listei de invitaţi întocmit, cu excepţia recepţiilor, coctailurilor şi a vin

d’honneur, pentru celelalte acţiuni protocolare se trece la consultarea telefonică a celor
vizaţi spre a vedea dacă pot accepta invitaţia – operaţiune ce se face, de regulă, prin
secretariatele sau compartimentele de protocol ale gazdelor şi ale celor invitaţi. Este
politicos să se răspundă în aceeaşi zi sau a doua zi, pentru a permite organizatorului
acţiunii să invite o altă persoană, în cazul primirii unui răspuns negativ din partea celui
iniţial avut în vedere. Acest răspuns trebuie dat în termeni politicoşi, mulţumindu-se şi
exprimându-se regretul de a nu putea participa. Primirea confirmării verbale a
participării nu exclude necesitatea trimiterii cartonului de invitaţie, acesta dând
invitatului certitudinea că acţiunea despre care a fost încunoştinţat va avea loc şi
oferindu-i, spre aducere aminte, elemente asupra datei şi locului de desfăşurare.

Trebuie precizat că, în cazul recepţiilor, cocteilurilor şi vin d’honneur-ului, se poate

accepta, pe motive întemeiate, înlocuirea invitatului iniţial cu o altă persoană desemnată
de el; la dejunuri / dineuri acest lucru este inacceptabil, deoarece lista invitaţilor şi
planul de aranjare la masă a fost făcut ţinându-se seama de rangul fiecărui invitat. Se
pot face excepţii în cazuri cu totul deosebite, când o instituţie de stat sau o societate
privată foarte importantă trebuie să fie prezentă, cu orice preţ, la acţiunea în cauza,
procedându-se la modificare aranjamentului iniţial al mesei – operaţiune nu o dată
dificilă din punct de vedere protocolar.

Textul invitaţiei este de dorit să fie văzut şi aprobat de gazdă. Conţinutul unei invitaţii
trebuie să fie întocmit în termeni curtenitori, cât mai concis, şi să cuprindă: cine invitaşi
numele celui care este invitat; motivul şi natura acţiunii; locul, data şi ora desfăşurării
acesteia; ţinuta vestimentară solicitată, precum şi telefonul la care să se comunice
răspunsul (solicitat prin tipărirea pe invitaţie a iniţiatelor R.S.V.P. – vă rugăm să
răspundeţi), în cazul în care locul de desfăşurare a acţiunii este mai puţin cunoscut, se
va indica modul de ajungere la destinaţie, anexându-se o schiţă a traseului de urmat.
Pentru recepţiile / dineurile oferite de capete încoronate, invitaţiile nu sunt adresate de
către împărat sau rege, ci de prim-ministru sau de ministrul Casei Regale cu menţiunea
că o fac din ordinul suveranului lor.
Alegerea cartonului şi a elementelor de grafică, în vederea tipăririi invitaţiei,
controlându-se de către un reprezentant al compartimentului de protocol corectitudinea
executării modelului de invitaţie stabilit.

Scrierea, preferabil de mână – ca expresie a curtoaziei faţă de invitaţi, a numelui

acestora în spaţiul liber, anume lăsat pe cartonul invitaţiei, precum şi a plicurilor
respective.

Transmiterea invitaţiilor prin poştă sau prin curier trebuie făcută din timp, ca semn al
atenţiei faţă de destinatarii lor. Astfel, o invitaţie la o recepţie / coctail este de dorit sa
ajungă la cel în cauză cu 10-14 zile înaintea evenimentului, iar pentru dineuri / dejunuri
cu 2-3 săptămâni înainte.

Stabilirea meniului se va face ţinându-se seama de evenimentul ce urmează a fi marcat,

de caracterul acţiunii organizate, de ora când se va desfăşura aceasta, în cazul
participării unor oaspeţi străini – mai ales dacă este vorba de dejun / dineu – se va ţine
seama de tradiţii culinare sau de rigori religioase pe care aceştia trebuie să le respecte.

Este bine ca şi meniul să fie văzut şi aprobat, în prealabil, personal de către gazdă, în
cazul dejunurilor / dineurilor oficiale, se obişnuieşte tipărirea meniurilor sau scrierea de
mână a acestora, pe cartoane destinate anume acestui scop, şi plasarea lor în dreptul
locului fiecărui invitat, pe farfuria acestuia sau în partea ei stângă, lângă furculiţe.

Aranjarea sălii în care va avea loc acţiunea presupune: amplasarea mesei sau a meselor
şi barurilor, dotarea acestora cu feţe de masă, tacâmuri şi pahare corespunzătoare,
stabilirea atentă a modului de decorare cu flori a sălii şi a meselor.

Hotărârea modului de desfăşurare a servirii este o alta etapă a organizării acţiunilor în

cauză. Astfel, la unele cocteiluri, atât preparatele culinare, cât şi băuturile pot fi servite,
toate, pe tăvi purtate, printre invitaţi, de către chelneri, după cum, la cocteilurile mai
bogate şi la recepţii, preparatele culinare se aşază pe mese, de unde fiecare oaspete,
eventual ajutat de chelneri, se poate servi, iar băuturile se oferă de la baruri special
amenajate, în aceeaşi încăpere.

În unele cazuri, oaspeţii rămân în picioare pe toată durata acţiunii, în altele, mai ales la
recepţii, pot fi amplasate, în diferite locuri din sala de desfăşurare a acţiunii, mese mici
cu scaune, pentru ca invitaţii să se poată aşeza şi servi ceea ce aleg din preparatele
culinare oferite.

Pentru dejunuri / dineuri se poate avea în vedere fie servirea, de către chelneri, a
oaspeţilor aşezaţi la o masă sau la mai multe mese, fie organizarea de bufete, cu
preparatele expuse, de unde fiecare se serveşte şi apoi se aşază la mesele anume
pregătite, dotate cu tacâmuri şi pahare, urmând ca băutura să le fie servită de către
chelneri, la masă.

Pentru dejunuri / dineuri se va întocmi planul deplasare, la masă, în ordinea

protocolară, a invitaţilor – chestiune deosebit de importantă, dacă ţinem seama de
sensibilitatea oamenilor în ce priveşte locul ce li se oferă. Legat de aceasta, respectarea
strictă a regulilor de precădere este singura modalitate de a răspunde eventualelor
reproşuri ce pot apărea, în acelaşi timp, însă, este de avut în vedere faptul că, la un
dejun sau dineu mixt, trebuie asigurată, la plasarea invitaţilor, alternanţa bărbaţi /
femei, iar în cazul acţiunilor cu oaspeţi străini, intercalarea acestora cu participanţii
autohtoni la masa respectivă.

Pentru indicarea locurilor la masă, se va scrie, pe cartoane, aşezate în dreptul fiecărui

loc, numele oaspetelui şi eventual funcţia acestuia, dacă este vorba de o acţiune oficială
importantă.

Planul de aşezare la mese se va pune, pe o măsuţă, la intrarea în sala în care se

desfăşoară dineul / dejunul, pentru a putea fi văzut de către invitaţi, sau va fi ţinut în
mână şi prezentat fiecărui invitat – mai ales la dineuri cu o participare nu prea
numeroasă – de către un funcţionar de protocol sau un maitre d’hotel, spre a facilita
găsirea de către invitaţi a locurilor ce le sunt destinate. Când numărul invitaţilor este
mare, pentru a evita circulaţia acestora în jurul meselor, în căutarea locului, se va folosi
un al doilea rând de cartonaşe, pe care este schiţat planul general al mesei sau al
ansamblului de mese şi este marcat locul invitatului, cartonaşe ce se vor înmâna la
intrarea în sala unde urmează să aibă loc acţiunea.
Dacă la acţiune se va tine un discurs sau toast, este necesară pregătirea în acest scop a
unui punctaj de idei sau a unui text complet, pentru gazdă. La recepţii, discursurile se
anunţă la începutul manifestării, iar la dejun / dineu, de obicei, toastul se tine spre
sfârşit, a servirea desertului.

Toastul se ţine în onoarea unei persoane, de obicei a invitatului principal, ş. se încheie

prin ridicarea paharului, cu formula: Ridic acest pahar în onoarea…. sau Să ridicam
paharul pentru…

Primul toast este al gazdei, căreia i se răspunde de către imitatul omagiat. Atunci când
are loc un schimb oficial de toasturi, gazda trebuie sa trimită oaspetelui principal copia
textului pe care are intenţia să-1 rostească, pentru a-i permite să pregătească răspunsul;
la reuniuni politice importante, răspunsul oaspetelui se comunică şi el dinainte gazdei.

În cazul unor dejunuri / dineuri pentru oaspeţi străini, a căror limbă diferă de cea a
gazdelor, se convine în prealabil, între compartimentele de protocol respective, asupra
limbii ce urmează a fi folosite la pronunţarea toasturilor. Fiecare îşi poate pronunţa
toastul m limba sa. cu condiţia asigurăm prealabile a traducerii şi a imprimării textelor
respective m limba celeilalte părţi. Procedându-se astfel, la venirea la masă, fiecare
invitat găseşte lângă farfuria sa textul celeilalte părţi tradus în limba ce îi este accesibilă.

Astăzi organizarea amintitelor reuniuni a încetat să mai fie o simplă acţiune de curtoazie
protocolară devenind o modalitate de lucru, un instrument care, folosit în mod adecvat,
poate permite atât realizarea unor contacte mai strânse între participanţi, cât şi
discutarea sau chiar rezolvarea unor probleme de muncă.

Reuşita atingerea scopului urmărit depind atât de oportunitatea acţiunii şi de alegerea

oaspeţilor, cât şi de priceperea şi tactul cu care gazda invită, primeşte şi, mai ales, se
ocupa de invitaţi.
În ce priveşte recepţiile, coctailurile şi vin d’honneur, o preocupare deosebită a gazdelor
trebuie să fie atenţia faţă de oaspeţi, pe timpul desfăşurării acţiunilor respective
urmărind să se întreţină cu cât mai mulţi dintre aceştia, în special cu personalităţile
marcante.

Dejunurile / dineurile trebuie să urmărească un obiectiv precis, sa constituie o activitate

in sensul propriu al cuvântului, să contribuie la susţinerea şi dezvoltarea activităţilor
organizatorului, la lărgirea şi întărirea contactelor cu persoanele invitate.

Întrucât plasamentul la masă este o chestiune foarte sensibilă, consideră utile unele
precizări. Astfel, locul de onoare rezervat persoanei, celei mai importante care participă
la dejun / dineu este fie la mijlocul mesei, în faţa gazdei, fie la dreapta gazdei in fond de
forma mese. şi de modul de aşezare la masă, următorul loc in ordinea importanţe, fiind
cel din stânga gazdei, alternându-se, în continuare, dreapta – stânga. Locul de onoare
trebuie stabilit, întotdeauna, pe latura care oferă privirii ocupantului în funcţie de
configuraţia încăperii, fie uşa de intrare, fie fereastra, dacă uşa este laterala, fie, in cazul
în care şi uşa şi fereastra sunt aşezate lateral, perspectiva cea mai largă. Plasamentul se
face întotdeauna după ce a fost stabilită ordinea de precădere a participanţilor atât la
bărbaţi, cât şi la femei, ţinându-se seama de funcţiile acestora. La nivel egal, vechimea în
funcţie şi apoi vârsta sunt cele care se iau în consideraţie; pentru ambasadori, data
prezentării scrisorilor de acreditare, iar pentru ceilalţi diplomat, gradul şi vechimea la
post sunt elementele pe baza cărora se poate stabil, ordinea de precădere.

La mesele-bufet, care se organizează atunci când se doreşte invitarea unui număr mai
mare de persoane, nu se face un plan de plasament. Totuşi, pentru a marca atenţia
deosebită acordată oaspetelui de onoare, gazda va avea grijă să se aşeze la masa la care
se află deja oaspetele principal sau soţia acestuia, ori să-1 ghideze pe unul dintre aceştia
spre o masa unde să ia loc împreună. Acelaşi lucru urmează să-1 facă şi soţia gazdei cu
soţul / soţia oaspetelui de onoare sau cu o altă persoană importantă, dacă oaspetele de
onoare a venit singur.

eguli de bună purtare la masă

16. Femeile se așază primele la masă, apoi bărbații, iar când o femeie se ridică, bărbații
prezenți trebuie să se ridice și ei în semn de respect.
17. Nu se țin coatele pe masă și se adoptă o poziție cât mai decentă.
18. Nu se suflă în ciorbă sau în ceai. Se așteaptă până se răcește mâncarea și se
servește.
19. Nu se vorbește și nu se mestecă mâncarea cu gura deschisă.
20. Friptura se taie bucată cu bucată, pe măsură ce se servește, iar furculița se ține în
stânga și cuțitul în dreapta.

Citește mai mult: https://www.publika.md/codul-bunelor-maniere-25-de-reguli-pe-care-toata-

lumea-trebuie-sa-le-stie_2868991.html#ixzz5YHnqKUjS
Follow us: @publikatv on Twitter | publika.md on Facebook