Tema și viziunea despre lume în ”Fântâna dintre plopi

Fântâna dintre plopi

Publicat în anul 1928, volumul „Hanul Ancuței” este o creație de mare valoare a scriitorului Mihail
Sadoveanu, în care tema și viziunea despre lumea țăranească ale autorului sunt valorificate prin povestirile
conturate și prezența unui limbaj specific contextului. Creația „Hanul Ancuței” este realizată prin tehnica povestirii
în ramă, având un cadru suport inițial: un han în care veneau drumeții pentru a se relaxa, a revedea lumea și a
asculta diverse povești captivante. Inovația pe care o prezintă această creație este aceea că prezintă nouă povestiri,
redactate de către nouă persoane diferite, personaje ce ajung la Hanul Ancuței si istorisesc o întâmplare reală, din
experiența personală. Există un personaj al narațiunii-cadru, care introduce fiecare povestitor în parte și de
asemenea asistă la nararea întâmplărilor. Prezența sa este redată prin narațiunea la persoana I, oferind textului
iluzia autenticității. Acest personaj este un delegat al vocii autorului spre a-l reprezenta, explicându-se astfel și
statutul său anonim. Ceilalți naratori vor fi introduși rând pe rând de către naratorul principal, iar faptele lor vor
fi relatate în cadrul hanului, timpul povestirii referindu-se la timpul „celeilalte Ancuțe”. În total sunt nouă povestiri,
iar cea de-a zecea îi aparține comisului Ioniță care pe parcursul acțiunii promite „o poveste cum n-am mai auzit”,
promisiune neonorată până în final, ceea ce dovedește că povestea poveștilor este aceea niciodată rostită, acordând
tăcerii valoarea absolută a misterului inaccesibil. În ceea ce privește cadrul în care se relateaza poveștile, reperele
spațio-temporale referitoare la Hanul Ancuței aparțin unor factori mitici, locul căpătând rol de centru al lumii, loc
de întâlnire a diferitelor destine și oameni din diverse straturi sociale. De asemenea, hanul este locul unei vechi
cetăți, fapt sugerat de zidurile ce înconjoara locul, cu rol simbolic de granițe între lumea reală și cea a ficțiunii, iar
hanul este un topos al povestirii. „Fântâna dintre plopi” este a patra povestire din volumul „Hanul Ancuței”,
personajul-narator fiind Neculai Isac. Narațiunea la persoana I focalizează două planuri de narare: reprezentarea
evenimentelor trăite in tinerețe (timpul narat) si autoanaliza faptelor prin perspectiva maturității (timpul
narațiunii). Povestea are la bază o întâmplare pe care personajul a trăit-o cu mai mult de douăzeci de ani în urmă,
o poveste de dragoste cu un final tragic. Într-o toamnă, când Neculai duce vinuri în ținutul Sucevei face popas la
Hanul Ancuței. Plimbându-se călare pe malul râului Moldova, surprinde un grup de țigani care se scăldau și este
întâmpinat de unul dintre ei, Hasanache, și o tânără de optsprezece ani, Marga, care îl cucerește pe bărbat prin
frumusețea ei, deși Hasanache spune despre ea că e doar o fată proastă. Impresionat de fată, Isac le dă celor doi
câte un ban de argint, iar a doua zi fata îl va întâmpina pe bărbat la han, arătându-i papucii pe care și i-a
cumpărat cu bănuțul. Apoi tinerii vor petrece o noapte la fântâna dintre plopi, unde își promit o nouă întâlnire în
seara următoare. În cadrul celei de-a doua întâlniri, după un timp de șovăială din partea fetei, deși știe că va fi
ucisă pentru asta, Marga îi va mărturisi lui Neculai că țiganii au trimis-o să îl ademenească pe bărbat la fântâna
dintre plopi pentru a-l putea jefui și omorî. În urma acestor vorbe, bărbatul își încalecă calul și fuge, însă o prăjină
aruncată de urmăritorii lui îi scoate un ochi. În final, împreună cu niște insotitori de la han, Neculai se întoarce la
fântâna dintre plopi, iar urmele proaspete de sânge din jurul fântânii îl fac să realizeze că Marga a fost ucisă, iar
trupul ei aruncat în fântână. Autenticitatea povestirii este dată de narațiunea la persoana I și de intervențiile
Ancuței care face legătura dintre întâmplare și hanul din prezent. Conflictul este de natură exterioară, dar și
interioară. Cel exterior este conturat de lupta dintre Neculai Isac și banda de țigani a lui Hasanache care vor să-l
jefuiască și să-l ucidă. Conflictul nu este unul complex, însă urmările sale sunt puternice, ilustrate prin urmele fizice
lăsate de pierderea „unei lumini” a ochilor și de sentimentul vinovăției pe care îl simțea Neculai pentru că nu a
putut-o salva pe Marga, dând naștere astfel unui puternic conflict interior. Numărul personajelor este redus,
atenția fiind concentrată pe fiecare personaj narator în parte, în cazul de față pe Neculai Isac. Trăsăturile sale sunt
prezentate atât la sosirea lui la Hanul Ancuței în timpul prezent, de către personajul-narator inițial, dar se
autocaracterizează și în relatarea sa, unde se contureaza un portret fizic și moral al personajului Marga. Ca specie,
povestirea în ramă se individualizează prin trăsăturile sale. La început, cadrul este trecut prin filiera personajului-
narator prim, delegatul vocii autorului, care introduce fiecare personaj povestitor în parte, încă de la sosirea lor la
han. Povestea din poveste aparține fiecareia dintre cele nouă caractere introduse, precum este și cazul lui Neculai
Isac. O altă particularitate pe care o prezintă această specie este și vocea naratorului, deși la început se
materializează în persoana cititorului, odată asumat rolul de povestitor de către unul din drumeții de la han,
naratorul devine colectiv, cititorul alăturându-li-se celorlalți ascultători. Originalitatea creației sadoveniene este
prezentă nu doar prin abordarea acestei specii, ci prin aprofundarea ei cu un limbaj ce se adaptează spațiului și
timpului descrise, specifice fiecărui personaj în parte: arhaismele, limbajul specific țiganilor, dar si prezența unui
limbaj expresiv redat prin frumusețea metaforei și a epitetului. În concluzie, povestirea „Fântâna dintre plopi” este
o creație aparte a lui Mihail Sadoveanu în primul rând prim tema și viziunea asupra lumii rurale, valorificate de
ilustrarea unor personaje speciale și a unui stil naratorial și limbaj distinse.

Bibliografie: Roșu Alin, ”Tema și viziunea despre lume în ”Fântâna dintre plopi” (eseuribac.ro)