Anda di halaman 1dari 1

Mihai Eminescu, supranumit Luceafarul poeziei romanesti, face parte din generatia marilor clasici.

Temele
favorite ale poetului sunt: timpul, natura, istoria nationala si dragostea.Poezia "Lacul" este alcatuita din cinci
catrene, organizate gradat ca stare sufleteasca, de Ia speranta implinirii iubirii pina la tristetea sfisietoare din final.
Aceasta creatie eminesciana este o opera lirica intrucat sentimentele poetului sunt exprimate in mod direct,
nemijlocit.Nu apare actiune, nu apar personaje, ca in operele epice, nu exista un narator, iar elementele cadrului
natural constituie doar decorul unei iubiri romantice, profunde. Poetul viseaza la o dragoste ideala, la posibilitatea
implinirii ei in decorul fascinant al codrului. Strofa intai ”…” descrie cadrul naturii, Imaginea vizuala, construita prin
epitete cromatice, a lacului "albastru", incarcat de "nuferi galbeni", este la inceput statica, apoi creste in dinamism,
deoarece tresare emotional "in cercuri albe". Tabloul naturii anticipeaza, astfel, emotia poetului in asteptarea
nerabdatoare a iubitei. Strofa a doua compune spatiul interior al trairii, al visarii eului liric la iubirea ideala. Motivul
asteptarii este relevat prin verbe ce exprima nesiguranta, incertitudinea "parc-ascult", "parc-astept", stare
accentuata si de repetitia acestora. Strofele a treia si a patra imagineaza, in continuare, eventuala poveste de
iubire, idila, care se manifesta ca un ritual incarcat de emotia posibilei intalniri: "Sa sarim in luntrea mica / inganati
de glas de ape, / Si sa scap din mana carma, / Si lopetile sa-mi scape;". Elementele auditive "inganati de glas de
ape"; "vantu-n trestii lin fosneasca", "unduioasa apa sune!". se desprind ideea armoniei perfecte intre planul real,
al naturii si planul ideal, al visului de iubire absoluta, dintre planul exterior, al decorului natural si cel interior, al
sentimentelor. In strofa finala visul ia sfarsit, poetul revine la o realitate trista, dureroasa, din care izvorasc
deceptia si singuratatea care se consuma in acelasi decor, al lacului, dar mai putin luxuriant. Intensitatea tristatii, a
durerii este direct exprimata prin epitetul singuratic si prin verbele suspin si sufar. '' Dar nu vine...Singuratic / In
zadar suspin si sufar / Langa lacul cel albastru / Incarcat cu flori de nufar.'' /