Anda di halaman 1dari 4

Educatoare Colda Maria

Grădiniţa PN nr. 16 Alba Iulia

BARIERE ÎN COMUNICARE –
FACTORI PERTURBATORI AI COMUNICĂRII

Comunicarea interpersonală este caracteristica cea mai importantă a omenirii şi cea


mai mare realizare a sa. Fiinţa umană dispune de capacitatea de a comunica în virtutea
determinismului său natural şi social. Atributul de a fi comunicativ adaugă acestei
disponibilităţi calitatea de a comunica eficient. Comunicativitatea şi sociabilitatea sunt
considerate trăsături definitorii ale personalităţii umane care exprimă şi explică modul
original, unic şi irepeteabil de manifestare la fiecăruia 1. Este un proces deosebit de
complex de care depinde „structura reuşitelor, miracolelor sau dezastrelor umane".
În termeni simplificaţi, comunicarea este procesul prin care un emiţător şi un
receptor schimbă mesaje între ei, mesaje care conţin deopotrivă idei şi sentimente.
Emiţătorul codifică mesajele folosind elemente verbale, vocale şi vizuale; receptorul
primeşte mesaje şi le decodează, punând în ordine şi interpretând cele trei elemente în
funcţie de propriile experienţe, credinţe şi nevoi. Comunicarea este verbala sau non-
verbala, efectiva sau virtuala. Exista suficiente studii asupra comunicarii corespunzatoare
intereselor pentru care au fost facute. În ciuda tuturor eforturilor, un numar de bariere se pot
interpune în calea unei comunicari eficiente.
Un obstacol major este ca nici un mesaj nu e receptat exact în forma în care el a fost
emis. Receptorul poate amplifica, modifica, interpreta gresit sau chiar ignora mesajul.
Bariere apar datorită lipsei unui sistem de referinţă comun sau unei diferenţe de experienţă
între emiţător şi receptor.
Una dintre caracteristicile principale ale procesului de comunicare este eficienţa
coordonării ei. Informaţia disponibilă trebuie să fie: completă, exactă şi oportună.
Succesul răspunsului la fiecare mesaj depinde de precizia mesajului original, de
interpretarea şi înţelegerea sa de catre receptor şi de către conexiunea inversă.
Cu toate eforturile, nu totdeauna se găseşte formula potrivită de comunicare.
Blocajele care pot interveni au diverse cauze; atât emiţătorul cât şi receptorul trebuie să fie
constienţi ca între oameni există diferenţe de ordin psihologic, de pregatire, de sisteme în

1
Liliana Ezechil, Comunicarea educaţională în context şcolar. Bucureşti: ed. Didactică şi Pedagogică, 2002, p. 96
1
care trăiesc şi care pot crea greutăţi ori relaţii tensionate. De aceea, gospodărirea
comunicării este importantă.
Barierele în calea comunicării sunt multiple şi pot fi clasificate în diverse categorii.
Cercetătorii fenomenului informaţional descoperă bariere de infrastructură (exprimă
posibilităţile desfăşurării concrete), de structură (reprezintă realitatea desfăşurărrii
fenomenelor comunicaţionale şi pot fi lingvistice sau extralingvistice) şi de suprastructură
informaţională (rezultatul tehnicizării, numite şi bariere de acces) 2.
Alţi cercetători clasifică barierele informaţionale astfel: lingvistice, geografice,
politice, de vârstă, istorie, socio-profesionale, profesionale, organizatorice.
Întotdeauna comunicarea are loc într-un anumit mediu şi într-un context specific, ce
îi conferă semnificaţie. Natura acelui context poate împiedica procesul de comunicare.
Există o serie întreagă de obstacole care pot duce la întreruperi sau care determină
alterarea mesajului.
Blocajele comunicării pot avea o asemenea intensitate, încât între informaţia
transmisă şi mesajul perceput să existe diferenţe vizibile. Comunicarea ineficientă
cauzează singurătate, conflicte, probleme în familie, insatisfacţii profesionale, stres
psihologic, boli fizice şi chiar moartea, atunci când comunicarea este complet întreruptă.
În raporturile interumane E. Limbos identifică patru tipuri de bariere personale care
blochează comunicarea:
 bariere cauzate de contextul socio-cultural (conflictul de valori şi lipsa cadrelor de
referinţa, condiţionarea şi manipularea prin mass-media, prejudecăţile, diferenţele
culturale);
 bariere cauzate de frica endemică (înfruntarea, agresivitatea, principiul competiţiei,
rezistenţa la schimbare, lipsa încrederii în sine);
 bariere cauzate de atitudinile individualiste (comportament egocentric,
necunoaşterea propriei persoane, sentimentul de incompetenţă sau ineficienţă, lipsa
de obiectivitate şi realism, pasivitate excesivă);
 bariere referitoare la relaţiile individ-grup (marginalizarea, lipsa de
autenticitate, izolare).
Leonard Saules considera ca în procesul de comunicare pot interveni:
 bariere de limbaj (aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane, starea
emoţională a receptorului poate deforma ceea ce aude, ideile preconcepute şi rutina
influenţează receptivitatea, dificultăţi de exprimare, etc);
 bariere de mediu (climat de munca necorespunzator, folosirea de suporturi

2
Maria Cornelia Bârliba, Paradigmele comunicării, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987, p.99
2
informaţionale inadecvate, etc);
 bariere de concepţie (existenta presupunerilor, exprimarea cu stângăcie a mesajului
de către emiţător, concluzii pripite asupra mesajului, lipsa de interes a receptorului
faţă de mesaj).
Sidney Shore identifica trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme in realizarea
procesului de comunicare:
 bariere de ordin emoţional (teama de a nu comite greşeli, neîncrederea faţă de
superiori, colegi, dificultatea de a schimba modul de gândire, dependenţa excesivă
de opiniile altora, etc);
 bariere de ordin cultural (dorinţa de a se conforma modelelor sociale, dorinţa de
apartenenţa, slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile, etc);
 bariere de ordin perceptiv (incapacitatea de a distinge între cauză şi efect, refuzul de
a sesiza, de a releva, incapacitatea de a defini lucrurile, îngustarea excesivă a
punctului de vedere).
În privinţa primului tip de blocaje, de natură personală, capacitatea de a-l asculta pe
cel de lângă noi se poate învăţa. Cu toţii avem tendinţa de a fi pseudo-ascultători din când
în când. Acest lucru este cu siguranţă util, pentru că energia noastră este limitată. În
probleme importante însă, este bine să ne ascultăm interlocutorul, încercând să eliminăm
blocajele.
Un astfel de blocaj este comparaţia. Avem tendinţa ca, în loc să-l ascultăm pe
partenerul nostru de discuţie, să ne comparăm cu el, să încercăm să stabilim cine e mai
competent, cine are mai multă dreptate, cine a greşit sau cât de jigniţi ne simţim. Mesajul
celuilalt ne trece astfel pe langă ureche.
Recapitularea o practicăm atunci când, în loc să fim atenţi la interlocutor, ne
pregătim în minte un răspuns usturător sau bine construit, cu argumente solide, care să ne
transforme în învingători în discuţia respectivă.
Tendinţa exagerată de a vedea dincolo de vorbele partenerului pentru a afla ceea ce
gândeşte sau urmăreşte cu adevărat, de a interpreta şi de a analiza în detaliu vorbele,
tonul, gesturile sau privirea celuilalt ne împiedică să înţelegem cu adevărat ceea ce
interlocutorul tocmai ne comunica.
Filtrele se referă la tendinţa de a selecta doar informaţiile care ne convin, care ne
confirmă aşteptările sau care sunt legate strict de domeniile noastre de interes. A pune
etichete de la bun început, a emite judecăţi de valoare, înainte de a întelege cu adevarat
mesajul celuilalt, a-l introduce deja pe interlocutor într-o categorie până să spună tot ce are
de spus este, de asemenea, nociv pentru ascultare.

3
Identificarea are loc atunci când povestea pe care ne-o spune celălalt reactivează o
insatisfacţie personală, o suferinţă. Din acel moment, nu mai suntem disponibili pentru
ascultare şi pentru povestea partenerului. Visarea cu ochii deschişi în timpul unui dialog,
mai ales atunci când suntem obosiţi sau plictisiţi, este un alt blocaj în ascultare. Oricare
dintre noi tanjeste dupa aprobare, însa a fi de acord cu absolut orice, încercând să ne
facem placuţi cu orice pret sau să evităm conflictul, este o acţiune nesănătoasă pentru
ascultare.
Nevoia de a avea întotdeauna dreptate ne închide la critici şi la sugestii poate utile.
Nu mai ascultăm ceea ce ne comunică interlocutorul. Contestarea, nerăbdarea de a-l
contrazice, de a ne manifesta opoziţia, ne determină să nu mai ascultăm restul ideilor
expuse. Cei care au convingeri foarte puternice sau care au tendinţa de a contesta
autoritatea celuilalt sunt cei mai predispuşi pentru acest tip de blocaj.
Diferenţele de percepţie sunt doar rădăcina altor bariere de comunicare. „Modul în
care noi privim lumea este influenţat de experienţele noastre anterioare, astfel că persoane
de diferite vârste, naţionalităţi, culturi, educaţie, ocupaţie, sex, temperamente etc. vor avea
alte percepţii şi vor recepta situaţiile în mod diferit”, afirmă Nicki Stanton 3.
Toate aceste bariere trebuie însă depăşite printr-o educaţie a comunicării. Acesta
presupune instituirea unei noi didactici a comunicării, care înseamnă:
 favorizarea autocunoaşterii prin resursele de comunicare;
 familiarizarea cu toate formele procesului de comunicare;
 descoperirea disponibilităţilor personale latente;
 activarea aptitudinilor de comunicare;
 descoperirea resurselor de comunicare ale celorlalţi;
 folosirea optimă a multiplelor canale de emitere şi receptare didactică;
 valorizarea comunicării integrale etc.

BIBLIOGRAFIE
Anghel, Petre. Stiluri şi metode de comunicare. Bucureşti: Aramis, 2003.
Abric, J.. Psihologia comunicării, Iaşi: Polirom, 2002;
Baban, A. Consiliere educaţionala, Cluj-Napoca: Ardealul, 2001.
Bârliba, Maria Cornelia. Paradigmele comunicării, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987.
Ezechil, Liliana. Comunicarea educaţională în context şcolar. Bucureşti: Ed. Didactică şi
Pedagogică, 2002.
Pânişoară, Ion –Ovidiu. Comunicarea eficientă. ed. a II-a, Iaşi: Polirom, 2004.
Stanton, Nicki. Comunicarea. Bucureşti: Societatea Ştiinţă şi Tehnică, 1995.

3
Nicki, Stanton. Comunicarea. Bucureşti: Societatea Ştiinţă şi Tehnică, 1995, p. 45.
4