Iarna si Mezul iernei

Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri este creatorul pastelului romanesc, in care poetul

contureaza un tablou descriptiv din natura, exprimand in acelasi timp o stare, o
traire sau o emotie a eului liric. Pastelurile lui Alecsandri amintesc de Thomson
prin "poezia anotimpurilor", deosebindu-se de romantici prin aceea ca succesiunea
anotimpurilor nu simbolizeaza trecerea ireversibila a timpului, ci dimpotriva,
creatia lui exprima sentimentul stenic (care fortifica, da putere) al eternei
regenerari a naturii.
Desi Alecsandri a detestat anotimpul friguros, avand o evidenta preferinta
pentru anotimpul "imbracat in diamanturi", cele mai multe pasteluri ale sale
descriu iarna, careia ii construieste un tablou maret, feeric si plin de
stralucirea zapezii, care se asterne, fara oprire, pe intinderea nemarginita.
In ceea ce priveste titlul poeziei �Iarna� sugereaza atat particularitatile ce
compun tabloul ei maret si fastuos, precum si sentimentul de admiratie al poetului
pentru noianul de ninsoare ce s-a asternut "pe ai tarii umeri dalbi", de cealalta
parte, in poezia �Mezul iernei� titlul semnifica esenta ideatica a pastelului,
descrierea anotimpului friguros, deja instalat si in plina manifestare, zapada
oferind un spectacol sclipitor, iar fiarele salbatice cutreierand nestanjenite alba
intindere pustie.
Ca structura, cele doua poezii se aseamana, ambele fiind construite din patru
catrene cu versuri lungi, masura fiind de 15-16 silabe, rima imperecheata si ritm
trohaic, o caracteristica tipica a pastelurilor acestui poet.
Din punct de vedere compositional, poeziile incep sa se diferentieze. Poezia
�Iarna� cuprinde doua tablouri inegale ca intindere. In prima parte -
corespunzatoare primelor trei strofe - este descris un spatiu vast, nemarginit,
peste care ninsoarea cade necontenit, acoperind intreaga tara, iar partea a doua -
ultima strofa - contureaza acelasi peisaj, dar stralucitor, inseninat de aparitia
soarelui si insufletit de prezenta omului si de clinchetul de zurgalai al saniei,
pe de alta parte in poezia �Mezul iernei� cele patru catrene sunt dispuse simetric,
conform celor doua planuri: prima si ultima strofa apartin planului real, iar
strofele a doua si a treia tin de planul transfigurat.
O trasatura specifica celor doua poezii este imbinarea spatiului terestru cu
spatiul cosmic, Alecsandri compunand tabloul anotimpului descris prin imagini
vizuale, imagini auditive si figuri de stil care-i particularizeaza lirismul
creatiei.
Imaginea, bazata pe perceptie, in ambele poezii traduce momentan senzatia, fara
digresiuni sau paranteze. Tabloul e dinamic si concis. Dese comparatii gratioase
("Fulgii zbor, plutesc �n aer ca un roi de fluturi albi"), sau pline de o calma
maiestate ("Fumuri albe se ridica �n vazduhul sc�nteios/Ca �naltele coloane unui
templu maiestos"), �ntaresc sentimentul de seninatate clasica.
Daca ne referim la poezia �Iarna� putem vedea ca in prima strofa se remarca
sobrietatea peisajului zugravit in alb si negru. Vazduhul devine coplesitor
deoarece nu sugereaza infinitul ci cumplita apasare. Aceasta tensiune este redata
prin inversiunea �Din vazduh cumplita iarna�. Sentimentele poetului fata de iarna
sunt conturate prin epitetul personificator �cumplita� care sintetizeaza asprimea
iernii. Comparatia, �ca un roi de fluturi albi� sugereaza abundenta si viteza
fulgilor de nea. In cel de-al patrulea vers apare o imagne tactila � fiori de
gheata� provocata de raceala fulgilor de zapada. Epitetul �dalbi� simbolizeaza
cromatismul de un alb excesiv, consistenta, puritatea.
De cealalta parte, in poezia �Mezul iernei� prima strofa ilustreaza planul
real, conturat din elemente terestre si cosmice. Procedeul artistic folosit pentru
a crea efecte muzicale este cezura (pauza ritmica in interiorul unui vers, care il
imparte in doua sau mai multe emistihuri). Primele doua versuri sunt impartite
fiecare in cate doua emistihuri, propozitiile sunt scurte, sacadate, pentru a
exprima concentrat caracteristicile anotimpului hibernal, conturand o natura
statica, incremenita, intr-o noapte foarte geroasa: "in paduri trasnesc stejarii! E
un ger amar, cumplit! Tabloul dobandeste alta infatisare sub biciuirea inghetata a
gerului, totul capatand un aspect rece si inghetat 'stelele par inghetate', bolta
cereasca este rece, cu un luciu ca al otelului, iar pe pamant zapada nu mai este
pufoasa si moale, ci capata stralucirea si taria cristalului, a diamantului,
scartaind sub picioare.
In versul al doilea din a doua strofa a poeziei �Iarna� apare metafora �zale
argintie� care identifica tara printr-o imagine vizuala, argintul fiind un metal
dur, dar nobil. In aceasta strofa remarcam imaginea obsesiva a norilor care in
prima strofa erau negrii, plini de zapada, dar acum sunt mai putin infricosatori.
Versul patru este construit pe o comparatie prin care termenul concret soarele este
asemanat cu un termen abstract �visul�, acesta sugerand tineretea care trece
repede; frumusetea vietii fiind ca o iluzie. Remarcam astfel paralelismul intre
planul uman si cel natural deoarece la Vasile Alecsandri putem vorbi despre iarna
ca o metafora a batranetii. In inversiunea �lungi troiene calatoare� ce accentueaza
cantitatea zapezii, remarcam jocul artistic prin care poetul proiecteaza troienele
pe cer.
In strofa a doua a poeziei �Mezul iernei� , natura este surprinsa in intregime sub
forma
unui templu maiestuos, legatura tainica intre cer si pamant. 'Fumurile albe' ce se
inalta spre vazduhul stralucitor, 'scanteios', sunt asemuite cu 'inaltele coloane'
ale unui templu maret unind cerul cu pamantul. Pe ele se asaza ca o cupola 'bolta
cerului senina / Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina'. Lumina lunii
izvorand tainic de pe bolta cereasca face sa straluceasca si mai mult comorile
iernii. Singurul semn de viata si de caldura in acest univers stralucitor si rece
este fumul, inaltandu-se in vazduh sub forma unor colonade albe si subfiri.
In poezia �Iarna� strofa a treia intregeste tabloul de iarna si schiteaza
planul terestru, unde totul pare cufundat intr-un noian de zapada: "Tot e alb pe
camp, pe dealuri, imprejur, in departare". Imaginea este predominant vizuala, iar
pustietatea alba este sugerata prin enumeratiile "pe camp, pe dealuri, imprejur, in
departare", intindere "pustie, fara urme, fara drum". Se constituie o imagine a
irealului, fabuloasa, realizata prin comparatia "ca fantasme albe plopii () se
pierd in zare" si epitetele "intinderea pustie", "satele pierdute", "clabuci
albii". Ca si in celelalte doua strofe, culoarea dominanta a peisajului este albul,
In �Mezul iernai� strofa a treia debuteaza printr-o interjectie urmata de
semnul exclamarii -"O!" - sugerand sentimentele de admiratie si uimire ale poetului
in fata acestui tablou ireal si incantator, exprimate printr-un epitet dublu:
"tablou maret, fantastic/ ". Emotia poetului este amplificata de semnul exclamarii
si de punctele de suspensie, care indeamna la meditatie si reflectie, accentuand
extazul in fata maretiei naturii. Dimensiunea cosmica a peisajului este redata prin
stralucire cereasca, imagine vizuala realizata prin epitetele"Mii de stele
argintii" si "nemarginitul templu", ultima fiind si o metafora sugestiva pentru
imensitatea boltii ceresti. Comparatia "stele argintii () ard ca vecinice faclii"
si metaforele "Muntii sunt a lui altare" si "codrii organe sonoare", creeaza o
imagine sacra, impunand o stare de religiozitate eului liric, in fata acestui
tablou al naturii.
In partea a doua a poeziei �Iarna�- corespunzatoare ultimei strofe -peisajul
se insufleteste si iarna nu mai inspaimanta firea, deoarece ninsoarea se opreste si
norii personificati "fug". Tabloul de natura este dominat acum de lumina
mangaietoare a soarelui. Luminozitatea peisajului aduce bucuria in sufletul
poetului, sentiment pe care acesta il transmite prin epitetele in inversiune
"doritul soare", "voios rasuna" si personificarea "soarele () dizmiarda". Poezia se
incheie cu o imagine auditiva: "in vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai"
Descrierea tabloului natural este concreta, obiectiva, in cadrul careia se
manifesta pregnant elementele abstracte ale meditatiei si gandirii, procedeu cu
totul nou in realizarea pastelurilor. Astfel, comparatiile "Ca un vis de tinerete
pintre anii trecatori" si "Ca fantasme albe plopii insirati se pierd in zare"
ilustreaza o reflectare asupra scurgerii timpului si o referire la mitologia
populara, exprimand ideea armoniei perfecte dintre om si natura.
Ultima strofa a poeziei �Mwzul iernei� reia imaginea din strofa intai, aceea
a naturii statice, incremenite -"Totul e in neclintire"-, realizata printr-o
enumeratie gradata ascendent - "fara viata, fara glas"; "nici un zbor (), nici un
pas". Peisajul inghetat este dinamizat in finalul poeziei prin prezenta unei fiinte
care s-a incumetat sa iasa din adapost, starnind uimirea si teama poetului: "Dar ce
vad? in raza lunei o fantasma se arata / E un lup ce se alunga dupa prada-i
spaimantata". Imaginea motorie este introdusa de interogatia retorica "Dar ce
vad?", sugerand surprinderea poetului in fata tabloului fabulos, prin ivirea unui
lup, care, in inchipuirea sa, este exprimata prin metafora "o fantasma".
Pastelurile lui Vasile Alecsandri evoca natura asa zis domestica, adica tot
ce constituie cadrul obi?nuit al unei vie?i patriarhale, idilice. Elementele
descriptive apar aici nu incidental, ca un cadru al unui conflict de natura
romantica, ci sunt scopul elementar al acestei poezii. Natura nu mai este un
refugiu, ca �n marea poezie romantica, ci cadrul natural privit cu obiectivitate
descriptiva.