Capitolul 6

TEHNOLOGIA ÎNMULŢIRII FAMILIILOR DE

ALBINE
Fenomenul de roire se manifestă ca un instict natural de
înmulţire prin diviziunea repetată a unei familii de albine ajunsă la
dezvoltarea maximă în scopul perpetuării speciei. Sporirea numărului
de familii de albine prin roire poate avea loc pe cale naturală sau pe
cale artificială.

6.1. ROIREA NATURALĂ

Roirea naturală este determinată de instinctul de conservare a

speciei şi se manifestă în momentul atingerii dezvoltării maxime a
unei familii traduse prin blocarea cuibului cu provizii şi puiet, lipsa
spaţiului, temperatură prea ridicată în stup, ventilaţia
necorespunzătoare, vârsta înaintată a mătcii, predispoziţa ereditară a
albinelor spre roire etc.
În condiţiile României, roirea naturală are loc după culesul de
la salcâm, având ca dezavantaje compromiterea culesului următor şi
reducerea creşterii puietului. În plus, desfăşurându-se întâmplător
împiedică activitatea de selecţie şi necesită personal suplimentar
pentru supravegherea permanentă a familiilor şi prinderea roiurilor.
Pe lângă dezavantajele menţionate, roirea naturală prezintă
avantajul obţinerii unor familii noi, sănătoase, fără nici o intervenţie
din partea apicultorului.
Modul de manifestare a roirii naturale a fost prezentat anterior
în cadrul dinamicii sezoniere a familiilor de albine.
După aşezarea roiului, recuperarea acestuia trebuie să se facă
în cel mai scurt timp deoarece el poate pleca în orice moment. La
recoltarea roiului se foloseşte roiniţa, care poate fi un recipient
oarecare, în care albinele roiului sunt scuturate şi păstrate până la
introducerea lor într-un stup. Trecerea albinelor din roiniţă în stup, se
face spre seară după ce în prelalabil în stupul respectiv s-au introdus
4 - 5 faguri artificiali.
 Operaţiunea se execută fie scuturând albinele peste fagurii
artificiali şi apoi cu ajutorul fumului se aranjează uşor podişorul şi
capacul, urdinişul fiind larg deschis, fie prin răsturnarea roiniţei pe o
pânză în faţa urdinişului la o distanţă de 30 - 40 cm. Pentru a uşura
orientarea şi pătrunderea albinelor în stup este bine să se pună o
planşetă între pânză şi scândura de zbor sub forma unui plan înclinat.
La început albinele zboară dezorientate în toate direcţiile dar
majoritatea lor, atrase de mirosul fagurilor artificiali, pătrund în stup
lansând mesaje din glanda Nasonov, cât şi mesaje sonore către
celelalte albine.
În şirurile de albine care se îndreaptă spre urdiniş poate fi
observată matca sau mai multe mătci în cazul roiurilor secundare sau
terţiare, din care unele pot fi recuperate de apicultor după ce s-a
asigurat că cel puţin una a intrat în stup.
Îngrijirea roiurilor ieşite în perioada normală de roire şi în
prezenţa unui cules este simplificată, deoarece dezvoltarea este foarte
rapidă ca urmare a energiei de lucru caracteristice.
La 24 de ore după instalarea roiului în stup se verifică
prezenţa mătcii, iar în cazul roiului primar începerea ouatului (la
roiul primar există matca vârstnică fecundată). În lipsă de cules se va
asigura roiurilor de cel puţin de două ori pe săptămână hrăniri cu 700
- 800 g sirop de zahăr care determină o stimulare a mătcii şi
realizarea rapidă a 5 - 6 faguri cu puiet înainte de a începe perioada
de criză care se instalează la trei săptămâni de la fixarea roiului ca
urmare a dispariţiei unor albine prin moartea lor şi lipsei albinelor
tinere. După apariţia propriilor albine, roiul capătă un nou avânt în
dezvoltare şi trebuie să-i asigurăm faguri artificiali şi hrăniri
stimulative. În condiţii normale, un roi primar ieşit în primele două
decade ale lunii iunie, trebuie să aibă la începutul lunii septembrie 8
faguri clădiţi, din care 5 - 6 faguri cu puiet şi o parte din proviziile de
hrană pentru iernare.
În cazul roiurilor secundare, dezvoltarea lor este mai lentă din
cauza faptului că apar mai târziu cu 7 - 8 zile decât cele primare,
precum şi datorită faptului că este necesară o perioadă pentru
maturarea, fecundarea şi declanşarea ouatului mătcii care poate
cuprinde alte 10 - 15 zile. Pentru buna dezvoltare a acestor roiuri este
necesară asigurarea unei cantităţi de 1,5 kg albine şi verificarea la
fiecare 2 - 3 zile pentru urmărirea realizării împerecherii mătcii şi
începerea ouatului, urmând ca după 10 - 12 zile să se verifice
calitatea împerecherii mătcii după modul de căpăcire a puietului
(puiet de lucrătoare sau de trântor). Aceste roiuri vor intra în iarnă
mai slabe decât cele primare, dar cu perspectiva unei bune dezvoltări
în anul următor, datorită tinereţii mătcilor.
Productivitatea roiurilor este determinată de data ieşirii
acestora.
Roiurile timpurii ies cu 50 - 55 zile înaintea culesului, având
posibilitatea de a creşte două generaţii de albine până la declanşarea
culesului principal, devenind puternice, iar familiile car au roit au
timp suficient pentru refacere.
Roiurile târzii ies cu 5 - 10 zile înaintea culesului. Aceste
roiuri sunt recuperate şi adăpostite apoi în stupi echipaţi cu o ramă cu
puiet necăpăcit, rame cu faguri cu hrană şi rame cu faguri artificiali.
Stupul se instalează pe locul familiei care a roit, iar aceasta se mută
pe un loc nou în stupină.
O altă variantă constă în scoaterea mătcii din roi şi
introducerea ei în familia care a roit, iar roiului i se repartizează o
botcă căpăcită aproape de ecloziune. Dacă roiurile nu sunt suficient
de puternice în preajma culesului se procedează la unificarea a 2 - 3
roiuri, iar surplusul de mătci se valorifică în alt scop.
Roiurile ieşite la date medii, cu circa 25 - 30 zile înaintea
culesului, nu pot valorifica culesul fiind slabe ca şi familiile care au
roit. În acest caz şi roiurile şi familiile pot fi utilizate cu precădere
pentru clădirea fagurilor, putându-se obţine până la 20 de faguri
clădiţi.
Dacă apicultorul are sub control procesul de roire naturală, va
lua măsurile necesare ca familia de albine să nu producă mai mult de
unul sau două roiri, pentru ca acestea să fie suficient de puternice, iar
familia să nu slăbească prea mult. După ieşirea ultimului roi se
verifică familia pentru a constata eventuala prezenţă a unei mătci
eclozionate urmând să fie distruse toate botcile sau dacă nu există se
va lăsa o botcă din care va rezulta o matcă nouă. În continuare
familiile roite vor beneficia de îngrijiri corespunzătoare pentru a se
reface cât mai rapid.
 6.2. ROIREA ARTIFICIALĂ

Roirea artificală constă în dirijarea procesului natural de

înmulţire a familiilor de albine. În cazul roirii artificiale trebuie să se
acţioneze pentru început asupra familiilor care vor servi la
producerea de roiuri, în sensul dezvoltării maxime a acestora, urmând
ca ulterior, în scopul prevenirii roirii naturale, să se procedeze prin
diferite tehnici la obţinerea unor roiuri cât mai timpurii şi cât mai
puternice care în toamnă vor forma unităţi biologice puternice,
urmând să devină productive în anul următor.
Prin aplicarea metodelor de roire artificială se realizează o
selecţie corespunzătoare prin alegerea pentru înmulţire a celor mai
valoroase familii sub aspectul însuşirilor productive, fiind necesară
obţinerea de mătci cu care vor fi dotate roiurile pentru a se înregistra
dezvoltarea scontată.
Metodele de roire artificială sunt multiple, în funcţie de
situaţie şi condiţii, apelându-se la cele mai accesibile.

6.2.1. Roirea prin stolonare

Roirea prin stolonare se practică după terminarea culesului de

la salcâm, când familiile sunt foarte puternice, prevenindu-se roirea
naturală.
În acest scop se ridică 1 - 2 faguri cu puiet căpăcit şi albinele
de acoperire dintr-o familie (stoloni individuali) sau de la mai multe
familii (stoloni colectivi) şi se introduc într-un stup gol, dezinfectat,
pregătit în prealabil. Ramele cu puiet în număr de 2 - 4, se aşează în
mijloc, iar de o parte şi de alta se aşează câte o ramă cu provizii.
Pentru întărirea roiului şi evitarea depopulării, se vor scutura albinele
tinere de pe 1 sau 2 faguri cu puiet din alte familii. Roiul format se
aşează pe un loc nou în stupină cu urdinişul redus la 1 - 2 cm. La
aproximativ 6 ore de la formare, roiul va primi o matcă împerecheată,
protejată în colivie, iar dacă nu se dispune de matcă împerecheată,
după 24 de ore se va da o botcă căpăcită (fig. 92).
 Fig. 92 Schema roirii prin stolonare

În primul caz, roiul se va forma mai puternic cu patru faguri

cu puiet, iar în cel de-al doilea, mai slab cu numai doi faguri cu puiet.
Roiul neavând albine culegătoare, se recomandă turnarea a
circa 250 ml apă în faguri, urmând ca după câteva zile să fie ajutat cu
1-2 faguri cu puiet căpăcit, fără albine, pentru întărire.
Această metodă prezintă ca avantaje faptul că nu conduce la
slăbirea familiilor din care se formează şi că se poate practica şi mai
târziu în vară sau chiar spre toamnă.

6.2.2. Roirea prin divizare

Metoda constă în ridicarea unei jumătăţi din fagurii cu puiet,

provizii şi albinele care se găsesc pe aceştia şi introducerea lor într-
un stup pregătit anterior. Cei doi stupi se aşează de o parte şi de alta a
locului pe care l-a ocupat familia iniţială la o distanţă de 0,5 m, unul
de altul, cu urdinişurile mult micşorate. Albinele culegătoare nu vor
mai găsi vechiul urdiniş şi se vor distribui între cei doi stupi în mod
aproximativ egal. Către seară roiul fără matcă va primi o matcă
protejată în colivie sau se va încastra o botcă căpăcită într-o margine
a unui fagure cu puiet. În zilele următoare stupii se vor deplasa
treptat cu câte 0,5 m zilnic spre locurile definitive pe care le vor
ocupa în stupină (fig. 93).
 Metoda se dovedeşte simplă şi prezintă avantajul că cele două
familii posedă de la început albine tinere, puiet şi albine culegătoare
într-un raport normal, iar ca dezavantaj faptul că ambele familii sunt
relativ slabe.
În zonele unde culesul principal este salcâmul este necesar ca
familia de bază să participe ca atare la cules, diviziunea să se facă
imediat după cules, prevenindu-se în acest fel roirea naturală.
În zonele caracterizate prin culesuri principale tardive (tei,
fâneţe, floarea-soarelui) se recomandă ca divizarea să se facă cu 40 -
50 zile înainte de începerea culesului pentru ca familiile rezultate să
beneficieze de timp suficient pentru refacere.

Fig. 93 Schema roirii prin divizare

6.2.3. Roirea artificială prin mutare simplă

Într-o primă variantă, familia de albine se deplasează într-un

loc nou în stupină iar în locul acesteia se amplasează un stup echipat
cu 5 - 6 rame cu faguri artificali şi clădiţi. Din familia de bază se
ridică matca şi fagurele cu puiet pe care aceasta se găseşte şi se
transferă în stupul pregătit. Culegătoarele, obişnuite cu vechiul loc,
se întorc şi vor popula noul stup, găsind matca, iar datorită faptului
că nu există puiet de crescut, vor recolta cantităţi mari de nectar.
Stupul cu familia de bază, fără matcă, dar cu puiet de toate vârstele şi
albine tinere, va primi o matcă împerecheată protejată în colivie sau o
botcă căpăcită şi se va reface rapid.
În a doua variantă se folosesc două familii puternice. Din
cuibul unei familii se ridică 3 - 4 rame cu faguri cu puiet fără albine
şi 2 rame cu provizii care se introduc într-un stup gol care se va aşeza
în locul celei de-a doua familii de la care va primi albinele
culegătoare (fig. 94). Familia a doua se va muta într-un alt loc din
stupină. Familiei nou formate i se dă o matcă împercheată. În locul
ramelor cu puiet şi provizii ridicate de la prima familie se vor
introduce faguri clădiţi pentru refacerea cuibului.

Fig. 94 Schema roirii artificiale prin mutare simplă:

A, B – familii de bază folosite pentru roire: R – roiul;
A1, B1 – poziţia familiilor în urma roirii prin mutare

6.2.4. Metoda familiilor perechi sau a roiului culegător

La aplicarea acestei metode participă două familii de albine

puternice, amplasate pe vatra stupinei aproape una de cealaltă. Cele
două familii se îndepărtează aşezându-se pe un loc nou în stupină, iar
în locul lor se aşează un stup gol în care se pun jumătate din ramele
cu puiet, provizii şi albine provenite de la cele două familii. Mătcile
rămân în familiile lor, iar roiului după 24 de ore i se dă o botcă
căpăcită. Roiul primeşte toate albinele celor două familii, care au fost
mutate în alt loc. În timpul culesului deasupra roiului se aşează două
magazine sau un corp, realizându-se cantităţi mari de miere datorită
întreruperii creşterii puietului din cauza lipsei mătcii, majoritatea
albinelor tinere trecând la activitatea de culegătoare (fig. 95).
Familiile de bază se vor reface pe baza activităţii propriilor mătci dar
activitatea de cules este mai redusă.

Fig. 95 Schema roirii din familii perechi:

A, B – familii de bază care pierd albinele culegătoare
şi jumătate din fagurii cu puiet; R - roiul

6.2.5. Roirea prin metoda evantai

Pentru aplicarea acestei metode serveşte o familie foarte bine

dezvoltată care va fi orfanizată. În acest scop se scoate matca cu un
fagure cu puiet şi cu miere şi un fagure artificial care se trec într-un
stup gol care va fi amplasat în faţa vechiului stup, la circa 1 m sub
forma unui prim nucleu. Restul familiei de albine din stupul iniţial se
aşează pe vechiul loc. La trei zile după orfanizare se procedează la
distrugerea larvelor din botci şi eventual la recoltarea lăptişorului.
Această operaţie obligă albinele să crească alte mătci care vor fi
hrănite mult mai bine din cauza numărului mai redus de larve. După
12 zile de la orfanizare, familia de albine se divide în 4 - 5 nuclee în
funcţie de numărul de faguri cu puiet din cuib.
Fiecare nucleu aşezat în stup separat va fi alcătuit dintr-un
fagure cu puiet căpăcit sau necăpăcit, o ramă cu provizii de hrană, o
botcă căpăcită şi albinele de acoperire. Pentru ca şi albinele
lucrătoare să fie împărţite între nuclee, aşezarea acestora se va face
sub formă de evantai în jurul locului vechiului urdiniş. Nucleele
rezultate vor fi urmărite cu atenţie pentru ca accesul culegătoarelor în
ele să se facă în mod aproximativ egal prin apropierea sau
îndepărtarea lor. Dacă un nucleu primeşte prea multe albine, stupul
respectiv se va retrage iar dacă se întâmplă invers se va apropia.
În următoarele zile nucleele se deplasează câte puţin pentru a
permite efectuarea zborurilor de orientare ale albinelor şi mătcilor.
După 5 - 6 zile de la apariţia mătcilor locul stupului nu se mai
schimbă. Fiecare nucleu va fi urmărit individual privind eclozionarea
şi împerecherea mătcilor, cât şi în privinţa dezvoltării, administrându-
se săpătmânal circa 1 kg sirop de zahăr.

6.2.6. Metoda nucleelor

Metoda nucleelor poate fi practicată în două variante: prin

păstrarea familiei de bază şi prin desfiinţarea acesteia.
În varianta păstrării familiei de bază, după finalizarea
primului cules principal se face un contol stabilindu-se numărul de
rame cu puiet necesar familiei de bază, iar cu restul se vor forma
nuclee. Fiecare nucleu va fi format dintr-un fagure cu puiet şi un
fagure cu hrană împreună cu albine, la care se adaugă câte o botcă
căpăcită.
În varianta desfiinţării familiei de bază se procedează mai
întâi la întărirea familiei de bază cu o familie ajutătoare. Pentru
început se ia matca cu o ramă cu puiet şi albine şi un fagure cu
provizii care se introduc într-un stup separat, urmând ca apoi din
restul fagurilor să se formeze celelalte nuclee în funcţie de numărul
ramelor cu puiet. La 24 de ore după instalarea nucleelor li se vor
administra botci căpăcite. După realizarea împerecherii mătcilor şi
începerea pontei, nucleele se întăresc cu 1 - 2 faguri cu puiet din
familiile puternice, iar cuibul se lărgeşte pentru asigurarea spaţiului
pentu depunerea ouălor.
Neajunsurile acestei metode constau în repartizarea
neuniformă a culegătoarelor între nuclee şi menţinerea repartiţiei
iniţiale a acestora. Pentru evitarea neajunsurilor menţionate, nucleele,
după formare, sunt ţinute închise timp de 36 - 48 ore la loc răcoros,
urmând a fi aşezate cât mai departe de stupină, la cel puţin 2 km,
după care se deschid. Este mai indicat ca familiile din care se
formează nucleele să fie mutate la distanţa menţionată, iar după
formarea nucleelor acestea să fie mutate pe vatra pe care s-au crescut
mătcile.
În general nucleele obţinute prin această metodă sunt slabe,
motiv pentru care formarea lor trebuie să aibă loc cât mai timpuriu, în
primăvară, pentu a avea suficient timp pentru dezvoltare. Această
recomandare este îngreunată de posibilităţile mai reduse de asigurare
a mătcilor împerecheate pentru nuclee. Din această cauză se
administrează botci căpăcite obţinute chiar în familia mamă sau în
alte familii.

6.2.7. Metoda roiului pachet

Denumirea metodei vine de la faptul că albinele şi matca care

alcătuiesc roiul sunt ambalate într-o ladă pachet ca să reziste pe
timpul tranportului la distanţă.
Această metodă este larg răspândită în ţări ca SUA, Canada,
Rusia etc. în care este mai convenabilă sacrificarea albinelor toamna
în zonele mai reci şi cumpărarea altora în primăvară din zonele din
sud, mai calde, sub forma roiurilor pachet.
În ţara noastră metoda este mai puţin utilizată şi poate fi totuşi
aplicată în zonele cu un cules timpuriu de la salcâm, urmat de o
perioadă îndelungată fără cules (sudul Olteniei, Câmpia de Vest) când
în familiile de albine apare un excedent de albine care poate favoriza
intrarea în frigurile roitului sau care ar determina un consum mare de
hrană.
Formarea roiurilor pachet urmăreşte valorificarea acestui
surplus de albine după terminarea culesului de la salcâm.
Lada pachet este confecţionată din cherestea de răşinoase cu
pereţii laterali din plasă de sârmă cu ochiuri de 2 mm. La partea
superioară a lădiţei se găseşte un orificiu circular prin care se introduce
roiul şi se fixează hrănitorul (fig. 96).
 Fig. 96 Lădiţă pentru roiuri pachet:
1 – placă pentru închiderea orificiului lădiţei; 2 – orificiu pentru hrănitor;
3 – plasă de sârmă; 4 – hrănitor

Pentru început se fixează colivia cu matca, cu sau fără albine

însoţitoare, în partea superioară a lădiţei, iar cu ajutorul unei pâlnii se
va scutura cantitatea de albine necesară, după care se amplasează
hrănitorul de formă cilindrică perforat la partea inferioară pe unde se
prelinge siropul care va fi consumat de albine. După umplerea cu
sirop a hrănitorului se pune capacul şi se lipeşte.
Pachetele formate se ţin la umbră, iar transportul se face de
preferinţă noaptea la cel puţin 3 km distanţă de familia sau familiile
de formare.
După transport, lădiţele cu roiurile pachet se introduc în
camere răcoroase pentru liniştirea albinelor, iar apoi se introduc în
stupi echipaţi în prealabil cu faguri artificiali sau faguri clădiţi. Se
eliberează albinele prin scoaterea căpăcelelor de lemn, a hrănitorului
cu sirop, a coliviei cu matcă care se fixează pe un fagure din stup,
după care stupul se închide. Albinele ies din cuşca de transport
aşezată lângă ultimul fagure din stup, se ridică pe faguri, eliberând
matca izolată în cuşcă. În ziua următoare lădiţele de transport se scot
din stupi şi roiurile se lasă liniştite pentru organizarea cuibului. Dacă
nu există cules în natură, se face hrănirea periodică cu sirop de zahăr.
Dacă se doreşte ca aceste roiuri să devină productive la culesurile
următoare, în sezonul de roire sunt ajutate cu faguri cu puiet căpăcit
luaţi din familiile intrate în frigurile roitului sau din alte familii
puternice din stupină.

Îngrijirea ulterioară a roiurilor

Succesul oricărei metode de roire artificială depinde de
îngrijirea ulterioară care se acordă familiilor de albine nou formate.
După organizarea noului cuib, în centru vor fi ramele cu faguri
cu puiet, apoi de o parte şi de alta se pune câte o ramă cu fagure
artifical, în lateral lângă acestea câte o ramă cu provizii de hrană.
Prezenţa puietului căpăcit are o importanţă deosebită deoarece
prin eclozionarea noilor albine nu se ajunge la situaţia de criză a
roiului, asigurându-se continuitatea dezvoltării.
În lipsa culesului natural, la intervale de 3 - 4 zile, se
administrează cantităţi de 600 - 700 g sirop de zahăr în hrănitor.
Activitatea în intimitatea fiecărui roi format trebuie urmărită
foarte atent pentru ca matca să-şi înceapă depunerea pontei. Dacă
nucleele au fost formate cu mătci neîmperecheate ouatul trebuie să
înceapă după cel mult 15 zile, iar dacă nucleelor le-au fost
administrate botci căpăcite ouatul trebuie să înceapă la 25 de zile.
Dacă după datele menţionate nu sunt observate ouă, roiurile
respective sunt lipsite de matcă şi situaţia trebuie imediat remediată
înainte ca familia respectivă să ajungă bezmetică.
Roiurile formate pe patru rame cu faguri vor trebui să ajungă
în interval de 60 de zile la cel puţin 10 rame cu faguri acoperiţi cu
albine , din care 7 - 8 rame cu faguri cu puiet.
Pentru ca roiurile formate să ierneze corespunzător se asigură
cantităţile de hrană necesare şi se împachetează corespunzător,
urmând ca în sezonul următor să devină productive.