COPILUL-O RESPONSABILITATE SI UN DAR AL SOCIETATII

Bunăstarea viitoare a colectivităţii depinde în mod fundamental de calitatea stării de

sănătate, de gradul de educaţie şi profilul socio-moral al generaţiilor tinere. Din acest punct de
vedere copiii sunt un bun social, sunt percepuţi ca fiind cea mai importantă resursă a oricărei
societăţi din moment ce ei reprezintă chiar viitorul acelei societăţi. Investitia in viitor reprezinta
in primul rand investitia in copii.
Părinţii sunt asociaţi cu dragoste, afecţiune, confort. Cei mai mulţi părinţi îşi îndeplinesc
rolul de părinţi cu succes. Există însă şi situaţii în care părinţii nu pot sau nu vor să-şi asume
această responsabilitate, ceea ce face ca evoluţia copilului spre viaţa adultă să fie pusă sub
semnul întrebării.
În cazurile în care responsabilitatea familiei nu funcţionează aceasta este preluată de
colectivitate (locală, judeţeană, naţională - statuI asumându-şi aici un angajament fundamental)
prin serviciul de Asistenţă Socială.
Tocmai de aceea copilului trebuie să i se asigure o protecţie specială împotriva factorilor
agresivi ai mediului, asistentul social având un rol important în această direcţie.
Copilul devine astfel o investiţie vitală pentru societatea actuală. Trebuinţele comune ale
tuturor copiilor nu diferă în mod fundamental de cele ale lumii adulte. Ele acoperă toate
aspectele activităţii umane. Acestea sunt trebuinţe materiale, afective, morale, intelectuale,
culturale şi spirituale. Copilul este o parte dintr-un întreg începând de la venirea sa pe lume.
Totuşi, condiţia de copilărie se caracterizează prin precaritatea sa: copilul depinde de adulţi
pentru satisfacerea nevoilor sale:
- nevoi fizice, care includ: căldură, hrană adecvată, odihnă, aer, apă, protecţie în faţa pericolelor;
-nevoia de afecţiune şi ataşament, care include o persoană de care să se poată ataşa, afecţiune,
contact fizic, tandreţe, încurajare, aprobare;
-respectarea individualităţii fiecărui copil, adică respectarea caracteristicilor sale individuale, a
temperamentului, a ritmului propriu de dezvoltare;
 -nevoia de securitate care implică: continuitatea îngrijirilor, un mediu şi o rutină stabilită şi
predictibilă, reguli sau limite simple şi clare;
-nevoia de securitate care implică: continuitatea îngrijirilor, un mediu şi o rutină stabilită şi
predictibilă, reguli sau limite simple şi clare;
-stimularea potenţialului înnăscut prin încurajarea curiozităţii şi a comportamentului explorator;
-ghidare şi control pentru a învăţa comportamente sociale, o disciplină adecvată şi consistentă
-independenţă în a lua propriile decizii;
-responsabilitate pentru lucruri simple la început şi apoi din ce în ce mai complexe, pe măsură ce
copilul se maturizează.
Bibliografie:

1.Petru Boişteanu, Ataşamentul şi proiecţia sa comportamentală, Editura PsihOmnia, Iaşi, 1998,

2. Bocancea, C., Neamţu, G. (1999), Elemente de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi.