Anda di halaman 1dari 2

Arta scitică

Ionel Buduroi
21 ian 2014
http://ionelbuduroi.blogspot.com/2014/01/v-behaviorurldefaultvmlo.html
Arta reprezintă cultura materială și spirituală unite, ea fiind unul din factorii ce
caracterizează o populație sau un grup etno-cultural existent într-o perioadă pe un anumit
spațiu. Arta constituie unul dintre criteriile de definire și de separare, de diferențiere a unei
culturi în raport cu altele.[1]
Dintre toate popoarele răsăritene, sciții ne sunt cei mai cunoscuți datorită relatărilor
din scrierile antice și faptului că literatura referitoare la ei este mai veche și cuprinde mai
multe informații. Herodot spunea despre ei că sunt poporul ce stăpânea ținuturile nord-pontice
și neamurile ce locuiau acolo.[2]Arta vânătorilor sciți, saturată de subiectele animaliere
incizate în piatră sau os, cioplite în lemn sau modelate în lut ori pictate pe pereții unor peșteri,
este prima sursă asupra căreia s-au oprit cei mai mulți dintre cercetători.
Această artă a fost profund influențată de Orientul Apropiat și de China. Nu
întâlnim în ea începuturile unui spirit creator, ci rămășițele stilistice ale unui trecut
îndelungat. Acest sistem ornamental animalier al popoarelor de stepă începe în sudul
Rusiei și nu poate fi atribuit decât unui singur popor, iar acesta este poporul scit. Ei
depășesc această graniță, intrând în contact cu orașele grecești de pe țărmul Mării
Negre, aprovizionându-se cu produse de artă decorativă și, mai ales, cu vin, căci se știe
că sciții erau mari băutori de vin.[3]
Sciții se întindeau pe întreg teritoriul dintre Dunăre și Don, fiind o adunare de popoare
diferite la un loc, având toate un nucleu scitic.[4] Ei vorbeau iraniana, între ei deosebindu-
se țăranii, care ocupau apusul, și nomazii, care erau la răsărit de Nipru, printre care se
afla un grup numit „tribul regal”, aceștia socotindu-i pe toți ceilalți sciți drept sclavii lor.
[5]Arta lor era creată de meseriași din alte părți, după cum ne-o arată descoperirile din
necropolele de pe întreaga întindere a Schytiei, însă motivul principal al decorării
rămâne același: imaginile animaliere, cum ar fi leul (care provine din Asia Anterioară),
mistrețul (de proveniență grecească), numeroase ființe hibride, de exemplu lei și vulturi,
au o lungă preistorie în Orient, dar pot fi foarte bine urmărite pe drumul stepelor, iar
reprezentarea cerbilor și țapilor sălbatici sciți, cu picioarele sub pântec, ar proveni din
arta sirianohurită.[6] O alta imagine, folosită cu scop decorativ este scena luptei dintre o
felină și un cervid, des utilizată în arta scitică. Fiecare reprezentare animalieră are un
anumit simbol, cu o încărcătură de forță, spre binecuvântarea și ajutorul războinicului.
[7]
Această artă, cu păsări răpitoare, animale de pradă, cervide, țapi și grifoni, își
menține prezența până pe la sfârșitul secolului al VI-lea, începutul secolului al V-lea
î.e.n. Apelarea la artiștii greci, după această perioadă, face să se simtă o degenerescență:
reprezentările de animale își pierd din ce în ce mai mult plasticitatea, rămânând doar
niște simple linii sau ia naștere un element-vrej într-o formă bogată.[8]
În vara anilor 1947 și 1948, s-a descoperit al doilea curgan de la Pazîrîk. Pe peretele
nordic al mormântului se păstrase loc pentru caii sacrificați, patru cai având zăbale de lemn,
cioplite frumos, cu terminațiile în formă de cap de animal (pisică sălbatică, gâscă, oaie și țap
sălbatic), acoperite cu cositor și folii de aur. Un cal cu zăbale simple de corn purta o placă
frontală din corn de cerb, reprezentând două gâște ordonate heraldic în gâtlejul unui animal de
pradă cu coarne și urechi lungi. Harnașamentele cioplite din lemn aveau plăci pe care erau
reprezentate animale de pradă acoperite cu folie de aur. Șeile se compuneau din pături de
pâslă și perne de piele cu aplicații multicolore din pâslă, observându-se un grifon, un elan și
chiar o scenă dintre un leopard și un elan.[9] Se descoperă, de asemenea, o combinație de
motive dintre capuri de cerbi în botul grifonilor, care are o semnificație religioasă sau
heraldică, apoi s-au găsit diferite plăcuțe decorative cu reprezentări de figuri, uneori doi țapi
așezați față în față, alteori doi grifoni-vulturi.[10]
Ceramica constituie categoria de inventar specifică sciților. Vasele sunt lucrate cu
mâna, din pastă grosolană, amestecată cu nisip și pietricele, arse destul de slab. Culoarea
vaselor variază de la gălbui-cafeniu sau brun roșcat la nuanțe de brun-cenușiu, mergând până
la negru. Ca forme caracteristice, avem vase bitronconice, străchini cu buza invazată și cești
cu toartă supraînălțată ; apoi vase borcan, vase cu torți și vase miniaturale.[11]
Aplicile cruciforme de tolbă sunt obiecte caracteristice culturii scitice nord-pontice,
atât ca funcționalitate, cât și ca ornamentație[12], precum și pumnalele akinakes, amintite
chiar în izvoarele antice[13], reprezentate pe statuile menhir.[14] De asemenea, s-au
descoperit fel de fel de podoabe, cum ar fi inelele de buclă, mărgeluțe din pastă caolinoasă,
mărgele tronconice de caolin cu caneluri verticale, cochilii Kauri, mărgele de sticlă, mărgele
de chihlimbar, mărgele de bronz, spirale de bronz, ace de păr, precum și brățări de bronz, dar
și obiecte de toaletă și ornamentale: oglinzi, vârfuri de baldachin și aplici în stil animalier.[15]
Așadar, în arta scitică deosebim o serie de obiecte numeroase și ornamentație
deosebită. Astfel, întâlnim corpuri geometrice simple, conuri, bile, o ornamentație spiralată
sau în volută, motive care redau forme de plante, palmete, flori, lotus, cârcelul geometric. De
asemenea, vedem redate schematic unele atribute animaliere, cum ar fi cornul berbecului,
coarnele cerbului, colții mistrețului, gheara animalului de pradă, precum și imagini reale de
animale sau părți ale acestora, ca pești, păsări, cervide, antilopa, oaia sălbatică, capra
sălbatică, mistrețul. Frecvente sunt animalele de pradă, precum tigrul, lupul, leul, leopardul
zăpezilor, iar dintre păsările de pradă cel mai important este vulturul.[16] Prin toate acestea
descoperirile de artă scitică ne pun în fața unei culturi nomade surprinzătoare, cu
numeroase motive și cu deosebite împrumuturi din locurile prin care a trecut, arta lor
fiind un adevărat conglomerat de stiluri și simboluri.

[1] Valentin Vasiliev, Sciții agatârși pe teritoriul României, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980, p. 119
[2] E. Minns, Schythians and Greeks, Cambridge, 1913, p. 35
[3] Karl Jettmar, Arta stepelor, traducere de Cristina Petrescu, Editura Meridiane, București, 1983, p. 23
[4] Cronica ilustrată a omenirii – Roma și elenismul (323-27 î. Hr.),vol. 3, Editura Litera, București, 2011,
p. 342-343
[5] Karl Jettmar, op.cit., p. 25
[6] Ibidem, p. 39
[7] Ibidem, p. 41
[8] Valentin Vasiliev, op.cit., p. 121-124
[9] Karl Jettmar, op.cit., p. 102
[10] Ibidem, p. 110
[11] Valentin Vasiliev, op.cit., p. 62-71
[12] Ibidem, p. 77
[13] Alexandru Vulpe, Gheorghe Poenaru Bordea, Dacia înainte de romani, în Istoria Românilor –
Moștenirea timpurilor îndepărtate, vol.I, ediția a II-a revăzută și adăugită, coord. Acad. Mircea Popescu-
Dîmbovița și Acad. Alexandru Vulpe, Editura Enciclopedică, București, 2010, p. 425
[14] Valentin Vasiliev, op.cit., p. 78-88
[15] Ibidem, p. 98-119
[16] Karl Jettmar, op.cit., p. 136-137