Aprecierea stării de nutriţie a unei colectivităţi cu alcătuirea planului de

recomandări pentru ameliorarea situaţiei.

Scopul lucrării:
Posedarea metodei de determinare a necesarului în energie individual şi pentru
diverse grupe de populaţie. Însuşirea metodelor de studiere a alimentaţiei reale a unei
colectivităţi şi elaborarea unui complex de recomandări pentru ameliorarea
alimentaţiei.
Subiectele lucrării:
1. Actualităţi în nutriţia umană.
2. .Noţiune de “alimentaţie raţională”, „alimentaţia echilibrată”, “alimentaţie
reală”, “stare de nutriţie”.
3. Despre consumul energetic al organismului uman şi părţile lui componente.
4. Metodele utilizate în determinare a consumului de energie.
5. Importanţa substanţelor nutritive (proteine, lipide, glucide, vitamine, săruri
minerale) în nutriţia umană; necesarul, sursele.
6. Consecinţele consumului inadecvat de substanţe nutritive cu alimentele,
consecinţele asupra sănătăţii.
7. Avantajele şi dezavantajele metodelor social-igienice şi social-economice
utilizate în studierea alimentaţiei reale a unei colectivităţi.
8. Normele de alimentaţie individuale şi pentru diverse grupe de populaţie.
Aprecierea “masei ideale” (“masei normale”, “masei recomandabile”, “masei
optimale”).

Material informativ
Studiul stǎrii de nutriţie constǎ în aprecierea dezvoltării morfo-funcţionale a
organismului uman, cu ajutorul urmǎtoarelor metode:
1. Somatometria – măsurarea indicilor somatometrici;
2. Examenul clinic - dezvoltarea generalǎ şi a diferitelor componente, precum şi
depistarea eventualelor boli care ar putea altera starea de nutriţie;
3. Analize de laborator şi biochimice - proteinemia, glicemia, lipemia, sideremia,
hemograma;
4. Criterii funcţionale - aprecierea funcţionalitǎţii aparatelor şi sistemelor,
determinarea toleranţei digestive şi a rezistenţei la infecţii (reactivitatea
imunologicǎ);
5. Dezvoltarea psihomotorie - mai ales la copii.
1. SOMATOMETRIA
Mǎsurǎtorile somatometrice sunt cel mai frecvent folosite pentru aprecierea
stǎrii de nutriţie. La adult, un aport alimentar suficient se reflectă printr-o curbă
ponderală staţionară. La copil, o importanţǎ deosebitǎ în aprecierea stării de nutriţie o
are ritmul de creştere a taliei.
1.1. Somatometria la adult.
Constă în determinarea următorilor parametrii:
A. Greutatea corporală
 Măsurarea greutăţii corporale se face în mod corect cu subiectul complet
dezbrăcat, de preferat dimineaţa pe nemâncate şi după o prealabilă golire a vezicii
urinare. Există mai multe metode de calcul a greutăţii corporale ideale (în funcţie de
talie, în funcţie de înălţime, în funcţie de înălţime şi sex, în funcţie de indicele masei
corporale). Cele mai utilizate sunt cele legate de înălţime, sex şi vârstă.
Indicele Broca
Mn=Tcm – 100 (pentru Tcm 155 – 165 cm);
Mn=Tcm – 105 (pentru Tcm 166 – 175 cm);
Mn=Tcm – 110 (pentru Tcm mai mare de 175 cm).
Indicele Bongard
Mn
Formula lui Lorentz modificată:
B: Mn = [T (cm) -100 - ( (T, cm-150 ) /4 )] + ( (vârsta-20)/4)
F: Mn = [T(cm) -100 - ( (T,cm-150 ) /2,5)] + ( (vârsta-20)/6)
Formula Societăţii Asigurărilor Metropolitane din New York:
B: Mi = 50 + 0,75 [Talia (cm) –150] + [Vârsta (ani) –20]/ 4
F: Mi= 0,9 {50 + 0,75 [Talia (cm) – 150] + [Vârsta (ani) –20]/4}
Variaţii patologice:
 Se consideră obezitate dacă M actuală > 115 % Mi(> 15 %)
 Se consideră subnutriţie dacă M actuală < 90 % Mi (<10 %)
B. Indicele ponderal
IP = Mactuală /Mideală corespunzătoare vârstei;
Valoare normală: IP = 0,9-1,2
C. Indicele nutriţional
IN = Mactuală/Mideală corespunzătoare vârstei şi taliei;
Valoare normală: IN = 0,9-1,2
D. Indicele de masă corporală
IMC = Greutate actuală (kg)/ [Talie (m)] ².
Interpretare:
 Subnutriţie: < 18,5 kg/m² ;
 Normal: 18,5- 24,9 kg/m²;
 Supraponderal: 25-29,9 kg/m² ;
 Obezitate gr. I: 30-34,9 kg/m²;
 Obezitate gr. II: 35-39,9 kg/m²;
 Obezitate gr. III: > 40 kg/m².
Riscul pentru malnutriţia proteino-calorică poate fi definit ca:
 mediu: IMC = 17 – 18,4 kg/m²
 moderat: IMC = 16 – 16,9 kg/m²
 sever: IMC < 16 kg / m²
E. Determinarea compoziţiei organismului.
Unul din mijloacele moderne de determinare a masei grase este impedanţa
bioelectrică, care analizează rezistenţa electrică pe care o opun ţesuturile atunci când
sunt străbătute de un curent electric extrem de slab. Determinarea cantităţii de grăsime
2
este posibilă deoarece ţesutul gras prezintă o conductivitate infimă comparativ cu alte
tipuri de ţesuturi, care au o conductivitate semnificativ mai mare.
Alte metode care permit determinarea compoziţiei organismului sunt
reprezentate de:
- Densitometria – constă în cântărirea sub apă (hidrostatică). Se bazează pe
principiul lui Arhimede: volumul unui obiect scufundat în apă este egal cu volumul de
apă pe care obiectul îl dislocă. Cunoscând volumul şi masa, se poate calcula
densitatea. Nu este o metodă foarte practică, fiind folosită doar în scop de cercetare.
- Tomografia computerizată – permite aprecierea depozitelor subcutanate şi
intra-abdominale cu ajutorul radiaţiilor ionizante. Este utilă pentru aprecierea riscului
de morbiditate şi mortalitate.
- Rezonanţa magnetică nucleară şi ultrasonografia – sunt metode neinvazive,
care permit măsurarea dimensiunilor organelor viscerale, mărimea scheletului, precum
şi distribuţia grăsimii intraabdominale.
- DEXA (Dubla absorbţie cu raze X) – permite determinarea densităţii osoase
şi a grăsimii corporale. Rezultatele sunt influenţate de starea de hidratare şi de
calcifierea osoasă.
F. Indicele abdomeno-fesier (waist/hipp)
IAF = raportul dintre circumferinţa abdominală şi cea fesieră (la nivelul
bazinului). Valoarea sa normală e în medie de 0,85.
Se foloseşte pentru aprecierea tipului de obezitate:
 Obezitate androidă, caracterizată prin IAF >0,85 la femei şi >0,95 la bărbaţi,
acumularea ţesutului adipos în jumătatea superioară a corpului la subiecţi cu
musculatura dezvoltată, şi la care diametrul biacromial este mai mare decât
cel bitrohanterian.
 Obezitate ginoidă, manifestată prin IAF <0,85 la femei şi < 0,95 la bărbaţi,
acumularea predominantă a ţesutului adipos în jumătatea inferioară a
corpului, diametrul bitrohanterian mai mare decât cel biacromial,
musculatură slab dezvoltată.
G. Determinarea circumferinţei abdominale – se determină cu ajutorul
centimetrului la jumătatea distanţei dintre cutia toracică şi ombilic. Se foloseşte pentru
aprecierea ţesutului adipos abdominal. O valoare peste 102 cm la bărbaţi şi peste 88
cm la femei reprezintă un factor de risc independent pentru boala cardiovasculară.
1.2. Somatometria la copil.
Cuprinde determinarea următorilor parametrii:
A. Greutatea corporală – se apreciază cu ajutorul unor formule (Tabel 1).

3
 Variaţiile fiziologice ale greutăţii corporale în funcţie de vârstă
Tabel 1.
Vârsta Greutate/Câştig ponderal
Nou – născut la termen Sex feminin: 2900-3250 g
Sex masculin: 3250-355 g
Sugar
4 luni + 750 g/lună
5 – 8 luni + 500 g/lună
9 -12 luni +250 g/lună
Copil
2 ani + 2 kg/an
2 – 12 ani G ideală = 9 + 2 x vârsta (ani)
Pubertate
fete între 12 – 15 ani şi băieţi între 12- + 3 – 4 kg/an
17 ani + 2 – 3 kg/an
fete între 15 – 17 ani şi băieţi între 17 –
19 ani

B. Măsurarea taliei - se apreciază cu ajutorul unor formule (Tabel 2)

Variaţiile fiziologice ale taliei în funcţie de vârstă
Tabel 2.
Vârsta Talia /Câştig statural
Nou-născut la termen Sex feminin: 49 cm
Sex masculin: 52 cm
Sugar
prima lună de viaţă + 4 cm/lună
între 2 – 3 luni de viaţă + 3 cm/lună
în luna a – 4 – a de viaţă + 2 cm/lună
între lunile 5 – 12 de viaţă + 1 cm/lună
Copil
2 ani + 10 – 12 cm/an
2 – 12 ani + 4 cm/an
Talia ideală = 80 + 5 x vârsta
Prepubertate + 6 – 10 cm/an
Pubertate şi până la vârsta de 19 ani la fete + 1- 2 cm/an
şi 22 ani la băieţi

C. Indicele statural
Is = Talia actuală/Talia ideală corespunzătoare vârstei;
Valorile normale: 0,9-1,2
D. Indicele ponderal
IP = G actuală/G ideală corespunzătoare vârstei ;
Valorile normale = 0,9-1,2
E. Indicele nutriţional
4
 IN = G actuală/G ideală corespunzătoare vârstei şi taliei ;
Valorile normale = 0,9-1,2
F. Măsurarea diametrelor biacromial şi bitrohanterian.
G. Grosimea pliului cutanat.
H. Indicele de masă corporală.
2. EXAMENUL CLINIC
Permite aprecierea unor modificări ale organismului în caz de obezitate sau
denutriţie:
- scădere ponderală evidentă în denutriţie;
- stare generală alterată în denutriţie: astenie fizică marcată, fatigabilitate,
capacitate de muncă redusă;
- aspect caracteristic: turgor diminuat, proeminare a eminenţelor osoase, subţiere
a buzelor, ascuţire a nasului, hipotonie şi înfundare a globilor oculari, edeme
(albe, moi, pufoase, deplasabile cu poziţia);
- determinarea tensiunii arteriale (scăzută în denutriţie);
- determinarea frecvenţei cardiace (bradicardie sinusală în denutriţie);
- determinarea diurezei (poliurie în denutriţie).
3. ANALIZE DE LABORATOR ŞI BIOCHIMICE.
Se efectuează o serie de investigaţii de laborator care permit aprecierea
subnutriţiei/obezităţii, cele mai importante fiind:
- glicemia – hipoglicemie în denutriţie;
- proteinemie – scăderea proteinelor sanguine sub 6 g %, a albuminelor sub 3 g %
în denutriţie;
- lipemia – scădere a colesterolului şi trigliceridelor, metabolizarea lor în exces
accentuând cetogeneza şi determinând acidoză metabolică în denutriţie;
- hemograma – anemie pluricarenţială în denutriţie.
4. CRITERII FUNCŢIONALE
Constau în apariţia unor perturburbări la nivelul diferitelor sisteme şi organe,
cele mai importante fiind:
- perturbări endocrine – în denutriţie apar la copil întârzierea în creştere şi
dezvoltare, iar la adult tulburări sexuale;
- alterarea sistemului imunitar în denutriţie prin scăderea numărului de limfocite,
în special al limfocitelor T, şi scăderea capacităţii funcţionale a acestora , ceea
ce duce la diminuarea rezistenţei organismului la infecţii;
- afectarea tractului gastrointestinal în denutriţie, cu reducerea secreţiilor
digestive şi atrofia mucoasei, ceea ce are ca rezultat scăderea consecutivă a
absorbţiei intestinale.
5. DEZVOLTAREA PSIHOMOTORIE
Se apreciază dezvoltarea psihomotorie, întârziere în creştere şi dezvoltare
apărând în denutriţie mai ales la copii.
DETERMINAREA METABOLISMULUI BAZAL
Definiţie: metabolismul bazal reprezintă consumul minim de energie al
organismului în stare de veghe, necesar pentru asigurarea funcţiilor vitale.

5
 Principiu: determinarea metabolismului bazal se efectuează în condiţii bazale:
dimineaţa, repaus fizic şi psihic absolute, decubit dorsal, la punctul de neutralitate
termică de 18 – 22 º C şi după întreruperea medicaţiei sedative sau stimulante.
METODE DE DETERMINARE A METABOLISMULUI BAZAL:
A. Cu ajutorul spirografului
Etapele determinării metabolismului bazal
1. Determinarea consumului de oxigen. Se utilizează spirograful cu circuit
închis, care permite introducerea prealabilă a O2 şi fixarea CO2 expirat pe un amestec
de săruri de calciu şi sodiu. Subiectul, având nasul pensat, va respira în spirograf prin
intermediul piesei bucale, timp de 5 – 10 minute. Cu fiecare inspir, cantitatea de O2
din spirograf scade determinând denivelarea spirogramei faţă de punctual de pornire.
2. Calcularea metabolismului bazal (MB) (kcal/m²/h)
MB det. = [ VO2 (l/min) x Coef.termoch.O2 (kcal/l) x 60 min]/suprafaţa
corporală (m²)
Unde: Coef. Termoch. = coeficientul termochimic al oxigenului sau cantitatea
de energie rezultată prin arderea unui litru de O2 şi are valoarea de 20,2 kj sau 4,83
kcal. Suprafaţa corporală se determină cu ajutorul nomogramei DUBOIS.
3. Raportarea procentuală a MB la valorile considerate ideale pentru un
subiect de aceeaşi vârstă şi sex. MB (%) = (MB det x 100)/ MBideal
B. Prin calcul
– cu ajutorul ecuaţiei Harris-Benedict care ia în calcul greutatea (g, kg),
înălţimea (h, cm), vârsta (v, ani) pentru a exprima MB:
MB la femei = 655 + (9,5 x G) + (1,8 x H) – (4,7 x V)
MB la bărbaţi = 66 + (13,7 x G) + (5 x H) – (6,8 x V)
La aceste consumuri energetice bazale se adaugă 30, 50 sau 100 de procente
pentru activitate sedentară, moderată sau mare. Pacienţii spitalizaţi necesită de obicei
120 de procente din MB pentru a preveni alterarea tisulară şi pentru a permite
anabolismul. Consumul energetic este crescut în febră (13 procente pentru fiecare grad
Celsius peste normal), arsuri (40 până la 100 de procente), traumatisme (40 până la
100 de procente) şi hipertiroidism (10 până la 100 de procente).
Valori normale: MB determinat variază între 90 % şi 115 % din valorile ideale
şi se exprimă sub forma limitelor din normal, respectiv – 10 % şi + 15 %.
Variaţii fiziologice ale metabolismului bazal:
 Vârstă – nou-născut – 30 kcal/m²/oră; 1 an – 55 kcal/m²/oră; 20 ani – 40
kcal/m²/oră; 60 ani – 35 kcal /m²/oră;
 Sex – MB este mai scăzut la femei, în medie cu 10 % faţă de MB al bărbaţilor
datorită diferenţei de masă musculară;
 Greutate şi înălţime (rol în determinarea suprafeţei corporale);
 Temperatura mediului – există o relaţie invers proporţională între temperatura
mediului şi valoarea MB;
 Sarcină – MB are valori crescute.
Variaţii patologice ale metabolismului bazal:
 MB este crescut (> + 15%) în hipertiroidism, stări febrile;

6
  MB este scăzut (>-10 %) în hipotiroidism, insuficienţa hipofizo –
corticosuprarenală
Valori ideale ale MB ( kcal /m²/oră)
Tabel 3
Grupe de vârstă ( ani ) BǍRBAŢI FEMEI
20 – 29 39,5 37
30 – 39 39 36,5
40 – 49 38,5 36
50 – 59 37,5 35
60 – 69 36,5 34
70 - 79 35,5 33
Metabolismul bazal în dependenţă de sex, masa corporală şi vârstă
Tabelul 4
Bărbaţi Femei
Masa Masa
18 – 30 – 40 – 60 – 18 – 30 – 40 – 60 –
corp. corp.
29 ani 39 ani 59 ani 74 ani 29 ani 39 ani 59 ani 74 ani
kg kg
50 1450 1370 1280 1180 40 1080 1050 1020 960
55 1520 1430 1350 1240 45 1150 1120 1080 1030
60 1690 1500 1410 1300 50 1230 1190 1160 1100
65 1670 1570 1480 1360 55 1300 1260 1220 1160
70 1750 1650 1550 1430 60 1380 1340 1300 1230
75 1830 1720 1620 1500 65 1450 1410 1370 1290
80 1920 1810 1700 1570 70 1530 1400 1440 1360
85 2010 1900 1780 1640 75 1600 1550 1510 1430
90 2110 1990 1870 1720 80 1680 1630 1500 1500
Calcularea necesarului energetic
Necesarul energetic (NE) reprezintă cheltuielile energetice zilnice care trebuie
acoperite prin consum de alimente. Necesarul energetic variază în limite largi de la
individ la altul şi chiar la aceeaşi persoană, în funcţie de starea fiziologică şi de
solicitările adaptative induse de mediu. El trebuie să acopere atât metabolismul bazal,
cât şi cheltuielile energetice suplimentare, dintre acestea cele mai importante fiind cele
legate de activitatea fizică, efortul de termoreglare, acţiunea dinamică specifică a
alimentelor (ADS) şi stări fiziologice, cum ar fi sarcina şi alăptarea.
1. Metabolismul bazal. Reprezintă cheltuielile energetice minime, în condiţii
de repaus şi în decurs de 1 oră ( kcal/h);
2. Activitatea fizică: Presupune un consum energetic cuprins între 50-400 kcal
/oră, în funcţie de intensitatea efortului:
 Uşor: 50 – 90 kcal /oră;
 Mediu: 100 – 150 kcal /oră ;
 Greu: 150 – 400 kcal /oră ;
3. Acţiunea dinamică specifică a alimentelor (ADS). Reprezintă energia
consumată cu ocazia metabolizării principiilor nutritive, reprezentând 4 % din NE

7
pentru lipide, 6 % pentru glucide şi 30 % pentru proteine. În cadrul unei alimentaţii
echilibrate, ADS nu reprezintă mai mult de 10 % din NE /zi .
4. Stări fiziologice:
 La femeia gravidă supliment de 400 kcal /zi ;
 La femeia care alăptează (lăhuzie) supliment de 1000 kcal /zi .
Etapele calculării necesarului energetic/zi
1. Corectarea MB. MB = kcal /m²/h x suprafaţa corporală = kcal/oră ;
2. Repartiţia necesarului energetic în funcţie de activitatea fizică :
 8 ore de somn; pentru 1 h de somn necesarul este de 90 % din MB = 0,9 MB;
 8 ore de stare de veghe; pentru 1 h necesarul este de 130 % MB = 1,3 MB;
 8 ore de activitate fizică; pentru 1 h sunt necesare MB + n kcal/h în funcţie de
efortul fizic depus.
NE /zi = NE pentru 8 h somn + NE pentru 8 h de veghe + NE în funcţie de
activitatea fizică depusă
NE /zi = 8 + 0,9 x MB + 8 x 1,3 MB + 8 x ( MB + nr.kcal / h de activitate)
3. Determinarea NE total / zi . Se adaugă ADS = 10 % NE /zi.
NE total/zi = NE/zi + ADS = NE /zi + 0,1 NE /zi = 1,1 NE/zi .
Variaţii fiziologice ale necesarului energetic
 Intensitatea activităţii depuse. Se consideră că necesarul energetic este de:
- 2000 kcal /zi – activitate sedentară;
- 2500 kcal /zi – activitate fizică uşoară;
- 3000 kcal /zi – activitate fizică medie;
- 3500 – 4500 kcal /zi – activitate fizică grea şi foarte grea.
 Vârstă. NE total/zi scade cu vârsta, fiind mai mare la copii în raport cu
greutatea corporală, faţă de adulţi şi având valorile cele mai scăzute la bătrâni;
 Sexul persoanei. NE total/zi este mai mare la sexul masculin decât la cel
feminin;
 Stări fiziologice – graviditatea, lactaţie;
 Condiţii de climă. NE este scăzut în zonele cu climă caldă şi creşte în zonele
reci.
Variaţii patologice ale necesarului energetic
 NE este crescut în hipertiroidism, stări febrile, infecţii, traumatisme;
 NE este scăzut în hipotiroidism, insuficienţa hipofizo – corticosuprarenală.

Bibliografie
1. Opopol N., Obreja Galina, Ciobanu Angela – Nutriţia în sănătatea publică.
Chişinău, 2006.
2. Chirlici A., Jalbă Uliana – Igiena alimentaţiei. Compendiu de lucrări practice,
Chişinău, 2001.
3. Popovici M., Jalbă Uliana, Ivanov Victoria – Alimentaţia echilibrată – factor
benefic pentru sănătate, Chişinău 2007.
4. Popovici M., Jalbă Uliana, Ivanov Victoria – Ghidul alimentaţiei sănătoase,
Chişinău 2001.
5. Королев А.А. – Гигиена питания, Москва 2007.
8