Strainul cu ochi de genune - Dan Botta

Treceam c�ndva calare

Pe-un aspru drum de munte,
Pe triste culmi carunte,
�n lume calator.

C�nd, ostenit de lunga

Prapastioasa cale,
Detei de-o verde vale
Cu chip fermecator.

Se aplecau asupra-i
Pini uriasi de straja,
Si fremata �n vraja
Un plop sub sure st�nci.

Si-ntunecatul verde,
Si gloria alpina,
Si limpedea lumina,
C�ntau c�ntari ad�nci.

�n marginea cararii
O casa se-naltase,
Si muschiul de matase
Si v�scul o-mbraca.

Si-n soapta unei muzici

Neauzite �nca,
�n linistea ad�nca,
O m�ndra fata sta.

�ncet se pleca ziua

C�nd umbrele se-ntind,
Si ochi fantastici prind
Sa arda-n geana zarii.

Iar ea sedea-n fereastra

Deschisa catre cale,
Privind spre verdea vale
Si plopul solitar,

Si-si pieptana cosita

Care-i cadea �n unde,
�n unde moi, profunde,
Ce straluceau arar.

Iar m�na ei pe fluviul

De unduioase fire,
Pe struna unei lire
Parea a mladia,

Cu plectrul de ivoriu,
O trista melodie,
Ce-n luna albastrie
Ciudata unduia.

Si iata ca un t�nar
Venea cu jalea-n fata,
Parea-nvelit �n ceata
De fum a �nserarii.

El era plin de praful

Cararilor batute,
Privirile-i pierdute
�n nesf�rsitul zarii.

Trecu pe sub fereastra

Si-si ridica privirile,
Copila-si torcea firele
Din parul ei de spume.

O �ntreba: � �Tu esti? �

Cu glas din alta lume,
Sopti din nou: � �Tu esti?�
Cu glasul lui de brume.

Ea-si pieptana cosita.

La graiul lui nu spuse
Cuv�nt, caci nu-l vazuse,
O-nvaluia tristetea.

Atunci el ma-ntreba
Cu glasul lui pustiu:
� �Ea este?� � �O, nu stiu,
E parca tineretea.�

Am tresarit vaz�ndu-l.
Era � nu stiu a spune �
�n ochii-i o genune
De ceturi viorii.

Se aseza pe st�nca,
Plec�ndu-si capu-n m�ni;
�n ochii lui f�nt�ni
De umbra scaparau.

Privea cu ochii tinta

Spre ea. M�na-i subtire
Pe unduioase fire
Trecea si-acum mereu.

Sub ochiu-i fara satiu

Ea prinse sa �ncetine,
Si tot mai rar sa pieptene
Cosita-i, tot mai greu.

O, m�na ei subtire
Ajunse stravezie,
Privind �n gol pustie,
Ea zise bl�nd: � �Sunt eu�.

Si nu o mai vazui,
Nu mai era-n fereastra.
Doar luna rece-albastra
Mai lumina �n hau.

Dar c�nd pe cal trecui

Atunci! Atunci! Vazui
�n negura ad�nca
Din ochii de genune
Plutea ca o minune:
Era �n ochii lui.

�n clipa-aceea v�ntul
A prins sa bata viu,
Cumplitul v�nt pustiu,
Si usa s-a deschis.

Ferestrele si usa
Bateau din aripi bete,
Pornii cu v�ntu-n plete
�n jelistea de vis.

II

Uitasem toate-acestea,
C�nd, ratacind calare
Pe drumuri solitare
De munte, si las�nd

�n urma bolta plina

De freamat a padurii,
Cu fagii ce-i sunt murii,
Intrai batut de-un g�nd,

�ntr-o �ngusta vale.

Sub negrul cer nocturn,
Din al Tariei turn
Lung rasarea Hecate,

Hecate fumeg�nd
De s�nge, chip de mort,
�n al fantasmei port
De valuri fluturate.

Si facla-i arunca,
�si arunca o zare
Pe trista dezolare
A plaiului si-a luncii,

Pe care rasareau
Trunchiate scorburi moarte,
Tentacole �ntoarte
De radacini de pini.

De pini batr�ni, str�ng�nd

Un trist pam�nt avar.
Doar plopul solitar
Pl�ngea printre ruini.

Si el mi-a fulgerat
�n g�nd o alta vale
Ce-mi rasarise-n cale
�ntr-o lumina-albastra.

�Acelas plop, acelas

Parete-nalt de st�nci.
Dar arborii ad�nci,
Dar casa cu fereastra

De vis, �n care-atunci
�si pietana o fata
Cosita desc�ntata,
Unde erau? O, spune!�

Zic�nd aceasta-n sine-mi,

Vazui �n dreapta mea
O st�nca, si pe ea,
Cu ochii de genune,

�nvaluit �n ceturi
Strainul! �nghetai.
Pe-ntunecatul plai
Hecate-si plimba facla,

Si-n ochiul sau haotic

Sticlira-ad�nc, hipnotic,
Solemni ca �ntr-o racla,
Si arborii, si casa,
Si fata din fereastra,
Si pleata ei maiastra.

Nebun pornii �n goana,

Caci lamurisem totul,
Stiam ca totul, totul
Avea sa intr-a acum,

�ncetul cu �ncetul
�n ochii lui haotici,
�n ochii lui narcotici,
�n ochii lui de fum.

III

Trecut-am multe nopti

De veghe, cu-ntrebarea:
Fusese �nt�mplarea
Aieve, sau un vis?

Si cum ma rodea g�ndul

Ne�ncetat si chinul,
M-am dus sa vad strainul
Cu ochiul larg deschis.

Las�nd �n urma bolta

Ad�nca a padurii,
Ca fagii ce-i sunt murii
Frematatori, intrai

�ntr-o rovina trista,

�n noaptea fara luna,
Sinistra vagauna,
�ntunecatul plai.

C�nd, despletit �n cer,

Un palid meteor
Pluti ca albul nor
Stelar �ntr-un desc�nt.

Si-n slaba-i licarire

Vazui acea pustie,
O mlastina-argintie,
Ce tremura sub v�nt.

Am dat sa plec, la g�ndul

Ca alta era valea,
Ca ratacisem calea,
Si-acum era t�rziu,

C�nd, d�nd calului pinten,

�n st�nga mea vazui
Fantastici ochii lui
Privindu-ma-n pustiu.

Iar mlastina-ncepu
�N albastra-i despletire
Un c�nt de peste fire.
Si-n ochiul lui mereu

Treceau, pierdute-n brume

Apusurile toate,
Refluxurile toate,
Fantastic mausoleu.

Iar mlastina undea

Parca aceleasi plete
Ale frumoasei fete
Demult pierduta-n soarte.

El ma sorbea-n privire,
Si-nvins de-o inertie,
Ciudata letargie,
Am zis �ncet: � �Sunt eu,

�nchide-aripa ta
Si lasa-te pe ape,
Si dormi asa, asa,
Cu larg deschise pleoape.

E dulce ca un somn
Plutind peste abise,
E neagra ca un somn
Neb�ntuit de vise.�

Si-n departari imense

Coline vagi si spatii,
Sub triste constelatii,
Se-ncununau �n moarte.