Se aplecau asupra-i
Pini uriasi de straja,
Si fremata �n vraja
Un plop sub sure st�nci.
Si-ntunecatul verde,
Si gloria alpina,
Si limpedea lumina,
C�ntau c�ntari ad�nci.
�n marginea cararii
O casa se-naltase,
Si muschiul de matase
Si v�scul o-mbraca.
Cu plectrul de ivoriu,
O trista melodie,
Ce-n luna albastrie
Ciudata unduia.
Si iata ca un t�nar
Venea cu jalea-n fata,
Parea-nvelit �n ceata
De fum a �nserarii.
Atunci el ma-ntreba
Cu glasul lui pustiu:
� �Ea este?� � �O, nu stiu,
E parca tineretea.�
Am tresarit vaz�ndu-l.
Era � nu stiu a spune �
�n ochii-i o genune
De ceturi viorii.
Se aseza pe st�nca,
Plec�ndu-si capu-n m�ni;
�n ochii lui f�nt�ni
De umbra scaparau.
O, m�na ei subtire
Ajunse stravezie,
Privind �n gol pustie,
Ea zise bl�nd: � �Sunt eu�.
Si nu o mai vazui,
Nu mai era-n fereastra.
Doar luna rece-albastra
Mai lumina �n hau.
�n clipa-aceea v�ntul
A prins sa bata viu,
Cumplitul v�nt pustiu,
Si usa s-a deschis.
Ferestrele si usa
Bateau din aripi bete,
Pornii cu v�ntu-n plete
�n jelistea de vis.
II
Uitasem toate-acestea,
C�nd, ratacind calare
Pe drumuri solitare
De munte, si las�nd
Hecate fumeg�nd
De s�nge, chip de mort,
�n al fantasmei port
De valuri fluturate.
Si facla-i arunca,
�si arunca o zare
Pe trista dezolare
A plaiului si-a luncii,
Pe care rasareau
Trunchiate scorburi moarte,
Tentacole �ntoarte
De radacini de pini.
Si el mi-a fulgerat
�n g�nd o alta vale
Ce-mi rasarise-n cale
�ntr-o lumina-albastra.
De vis, �n care-atunci
�si pietana o fata
Cosita desc�ntata,
Unde erau? O, spune!�
�nvaluit �n ceturi
Strainul! �nghetai.
Pe-ntunecatul plai
Hecate-si plimba facla,
�ncetul cu �ncetul
�n ochii lui haotici,
�n ochii lui narcotici,
�n ochii lui de fum.
III
Iar mlastina-ncepu
�N albastra-i despletire
Un c�nt de peste fire.
Si-n ochiul lui mereu
El ma sorbea-n privire,
Si-nvins de-o inertie,
Ciudata letargie,
Am zis �ncet: � �Sunt eu,
�nchide-aripa ta
Si lasa-te pe ape,
Si dormi asa, asa,
Cu larg deschise pleoape.
E dulce ca un somn
Plutind peste abise,
E neagra ca un somn
Neb�ntuit de vise.�