Anda di halaman 1dari 15

Adăugător la intrebările de la Nosologie

7. Elaboraţi profilul psihologic al unei personalităţi cu psihopatie borderline


Tulburarea de personalitate Borderline – manipulativi, cu sentimentul de gol launtric, impulsivi,
relatii personale instabile si intense cu oscilarea intre idealizare si devalorizare, amenintari sau gesturi
suicidare, auto-mutilare. cunoscută în literatura de specialitate și sub denumirea abreviată BPD (din
engl. borderline personality disorder), este descrisă ca tulburare prelungită a funcționării personalității
la o persoană în etate de peste 18 ani. Caracteristica principală a tulburării de personalitate borderline
este un model de instabilitate în relațiile interpersonale, a imaginii de sine și emoțiilor. Pacientul cu
personalitate borderline are dificultăți în controlarea emoțiilor și este deseori în stare de revoltă –
probabil datorită unor experiențe traumatice în copilărie sau unor disfuncționalități cerebrale. În cazul
acestei tulburări imaginea de sine a pacientului este distorsionată, făcându-l să se simtă fără valoare și
în mod fundamental imperfect. Mania, impulsivitatea și frecventele schimbări de dispoziție îl pot
îndepărta de cei din jur, deși pacientul își dorește cu disperare relații afectuoase.Conștientizarea
crescută și cercetările despre această afecțiune ajută la îmbunătățirea tratamentului și la o mai bună
înțelegere a personalității borderline. Noile date indică faptul că tulburarea de personalitate borderline
se ameliorează în timp, astfel încât pacienții pot avea o viață fericită și împlinită.
Diagnostic. Conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale
(DSM-5) există nouă criterii diagnostice pentru tulburarea de personalitate borderline. Pentru
diagnostic este necesar să fie întrunite cel puțin cinci din aceste criterii:

 eforturi susținute pentru a evita abandonul real sau imaginar;


 relații interpersonale intense și instabile;
 imagine de sine persistent instabilă;
 impulsivitate în cel puțin două domenii care sunt potențial auto-dăunătoare (sex, abuz de
substanțe etc.);
 comportament suicidar, gesturi suicidare sau amenințare de suicid; auto-mutilare;
 instabilitate afectivă datorită unei reactivități dispoziționale marcate;
 sentimentul de gol interior;
 furie inadecvată și intensă;
 simptome disociative legate de stres.

Persoana E foarte impulsivă într-o varietate de contexte și își asumă multe riscuri. Exemple:
pariază, cheltuie bani iresponsabil, mănâncă compulsiv, abuzează de substanțe, se angajează în
activități sexuale periculoase, conduce imprudent;Are relații instabile și intense, alternează între
extremele de idealizare și devalorizare a rolului celorlalți în viața personal. De exemplu, inițial
poate să vrea să petreacă mult timp cu cealaltă persoană și să împărtășească imediat cele mai intime
detalii, după care trece repede la sentimentul că cealaltă persoană nu oferă suficient și nu-i pasă
suficient; îi privește pe oameni ca buni sau răi alternativ, în momente diferite;. Se teme de abandon,
nu tolerează singurătatea și depune eforturi pentru a evita un sentiment de abandon real sau
imaginar. De exemplu, amenință că se rănește sau se sinucide, pentru a nu fi abandonată;
Are o identitate instabilă – își schimbă constant valorile, preferințele și scopurile în viață; are
dificultăți în integrarea propriilor caracteristici negative și pozitive într-o singură imagine de sine,
astfel că alternează între a gândi despre sine în termeni nerealist de pozitivi sau nerealist de negativi în
momente diferite;
Spune că are deseori sentimente de gol interior sau plictiseală intensă;
Are stări emoționale intense și poate trece rapid de la o stare emoțională la alta(poate deveni
repede deprimată, furioasă sau iritabilă);
Are dificultăți cu controlul furiei (fie își inhibă furia complet, fie are accese de furie), iar accesele de
furie pot fi urmate de sentimente de vinovăție sau rușine;
Face gesturi, amenințări sau comportamente suicidare sau de auto-mutilare.
Cele două caracteristici definitorii ale personalității borderline sunt așa dar instabilitatea și
impulsivitatea, însă în perioade de stres extrem pot apărea și simptome psihotice(exemple: confuzie,
halucinații, gândire paranoidă). De asemenea, TPB are o probabilitate mare de a se asocia cu alte
probleme de sănătate mintală cum ar fi depresia, anxietatea, tulburările alimentare sau abuzul de
substanțe.
Atenție! Comportamentele de auto-rănire sau suicidare nu apar doar pentru a atrage atenția și a evita
abandonul sau respingerea. Ele pot fi folosite și pentru a face față durerii emoționale și pot duce la
moarte. 80% dintre persoanele cu TPB se angajează în astfel de comportamente și 10% reușesc să se
sinucidă, astfel că este foarte important să le luăm în serios de fiecare dată.
Cauza apariției acestei tulburări nu este clară deocamdată, însă cel mai probabil nu e una singură, ci o
combinație de mai multe cauze care duc la dezvoltarea TPB:
Cauze genetice: existența unei tulburări mintale în familie crește riscul de apariție a tulburării
Cauze biologice: structură diferită sau funcționare deficitară a creierului
Experiențele trăite în copilărie și adolescență: modul de interacțiune din copilărie cu familia,
prietenii și alte persoane din jur, evenimente traumatice cum sunt abuzul fizic sau sexual, neglijarea,
pierderea unui părinte

Atenție! Primirea unui diagnostic de TPB poate părea devastator, însă aceasta se poate trata, iar
persoana se poate recupera. Noile descoperiri arată că majoritatea pacienților manifestă îmbunătățire,
iar în cazul multora tulburarea chiar se remite complet.
Psihoterapia este întodeauna tratamentul principal. Aceasta se poate face individual sau implicând
familia ori comunitatea. Medicația poate fi utilizată în combinație cu terapia pentru a stabiliza stările
afective, a ameliora simptomele psihotice sau a reduce comportamentele impulsive ori pentru a trata o
altă tulburare mintală asociată. Totuși, nu există încă medicamente specifice pentru TBP.

Cum să ajutați o persoană cu TPB?

1. Încurajați și susțineți persoana să apeleze la un specialist pentru tratament. Dacă refuză,


discutați motivele refuzului într-o manieră onestă și fără a judeca și încercați să o ajutați să
treacă peste obstacole, dacă e posibil. Recompensați orice progres.
2. Discutați cu persoana despre ceea ce simte, însă fără a-i invalida sentimentele sau gândurile,
fără a o judeca sau a o condamna – uneori simplul fapt că discută cu cineva care o înțelege îi
poate fi util pentru a ieși din criză.
3. Oferiți-i la fel de multă grijă și atenție când nu este în criză ca și atunci când este în
criză pentru a nu încuraja comportamentele de criză și a le pedepsi pe celelalte.
4. Gestionați-vă propriile emoții pentru a putea gândi mai bine atunci când persoana are nevoie
de ajutor și pentru a ști cum să o ajutați.
5. Dacă persoana manifestă intenții suicidare, luați-le întotdeauna în serios!

8.Comparati criteriile de diagnostic expuse in ICD-10 și DSM-V.

DSM (Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale) si ICD (Clasificarea Internaţională a


Bolilor şi Problemelor de Sănătate) reprezinta doua sisteme standard de clasificare a tulburarilor
psihice si comportamentale.

DSM V Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale reprezinta un sistem de clasificare


standard a tulburarilor psihice utilizat de catre specialistii din domeniul psihiatriei din SUA, fiind creat
de Asociatia Americana de Psihiatrie (APA). In prezent se afla la a V-a editie, aparuta la inceputul
anului 2013. Contine criterii pentru diagnosticarea a aproape 300 de tulburari psihice diferite, incepand
cu schizofrenia, tulburarile de personalitate, depresia pana la leziuni ale creierului.Scopul editiilor
anterioare a fost colectarea datelor pentru recensaminte si spitale, de aceea se numeste ,,Manual de
diagnostic si statistica”

ICD-10 Clasificarea Internaţională a Bolilor şi Problemelor de Sănătate (ICD) este publicata de catre
Organizatia Mondiala a Sanatatii.sistemul fiind folosita pentru statistici privind mortalitatea si
morbiditatea. In timp ce DSM se concentreaza pe clasificarea tulburarilor psihice, in ICD sunt descrise
toate bolile si conditiile de risc pentru sanatate

Care este diferenta intre cele doua? Sa luam spre exemplu criteriile pentru diagnosticarea
autismului. Observam ca ambele criterii de diagnostic sunt foarte similare, avand chiar pasaje unde
sunt folosite expresii identice, insa, difera gruparea si numarul anexat bolii. Nu se poate pune problema
corectitudinii sau validitatii uneia in favoarea celeilalte, asadar totul tine doar de preferinta. ICD este
folosit in mod preponderent in Europa in timp ce DSM este preferat de catre SUA si Australia.Exista
insa o convingere impartasita de tot mai multa lume care spune ca nu este benefic psihiatriei de a avea
doua sisteme de clasificare a tulburarilor psihice. In ciuda similaritatii dintre cele doua, exista cateva
diferente importante de mentionat si anume:

 ICD este produs de o agentie globala de sanatate avand o misiune constitutionala de sanatate
publica in timp ce DSM este produs de catre o singura asociatia profesionala, la nivel national
(APA)
 Prin clasificarea tulburarilor psihice, Organizatia Mondiala a Sanatatii are ca principal obiectiv
reducerea numarului de persoane afectate de tulburari psihice. ICD este dezvoltat la nivel
global, multidisciplinar si multilingv, in timp ce DSM este dezvoltat de catre psihiatri
americani
 ICD este aprobat de catre Adunarea Mondiala a Sanatatii, compusa din ministrii sanatatii din
toate cele 193 de tari membre OMS. DSM este aprobat de catre Asociatia Americana de
Psihiatrie, un grup asemanator Consiliului Reprezentantilor APA
 ICD este distribuit la o scara larga, avand un cost foarte scazut, cu reduceri substantiale pentru
tarile subdezvoltate sau aflate in curs de dezvoltare si este disponibil gratuit pe internet. DSM
genereaza o parte importanta a veniturilor Asociatiei Americane de Psihiatrie, atat din vanzarile
manualului propriu-zis cat si din produse afiliate si drepturi de autor pentru carti si articole
stiintifice.

Va fi oare DSM inlocuit cu ICD? Exista putina justificare pentru mentinerea DSM-ului pe termen
lung ca sistem de diagnosticare separat de ICD, insa DSM-ul are rolul sau deoarece contine foarte
multe informatii suplimentare care nu vor face parte niciodata din ICD. In viitor, poate fi privit ca un
manual important de diagnostic psihiatric, mai degraba decat ca o ,,Biblie” a psihiatriei.
9. Raportaţi modificările specifice persoanelor cu psihopatie histrionica.
Esential, pentru acest tip de psihopatie, este prezenta nu atat a manifestarilor isterice cu caracter critic,
cat a unui grupaj de trasaturi de personalitate ca: inclinatia catre demonstrativitate si inautentic,
egocentrismul, sugestibilitatea si labilitatea emotionala. Se considera ca ele reflecta existenta unui
anumit tip de imaturitate afectiv-comportamentala, la care predomina logica afectiva.Jaspers, afirma ca
psihopatul isteric este, in primul rand, marcat de dorinja exagerata de a parea mai mult decat ceea ce
este in realitate. Vanitatea exagerata se confunda dureros cu sentimentul propriei inferioritati.
Nemultumit de sine, el se refuza cu incapatanare, cautand prin toate mijloacele sa disimuleze realitatea
si sa se prezinte lumii intr-o lumina considerata de el favorabila. Dorinta morbida de a iesi din comun
si de a atrage atentia, cu orice mijloc, asupra sa sau de a soca, dublata de incapacitatea de a-si controla
doza si adecva reactiile si atitudinile in raport cu efectul lor real asupra anturajului si punctul de vedere
a celorlalti (trasatura egocentrica), dau manierei de a fi a psihopatului histeric o nota de
demonstrativitate teatrala si inautentica. Manifestarile emotionale sunt exagerat de vii, fara a fi la fel
de veridice, profunde si durabile. Stilul discursului sau este, mai degraba, emotional, caci evoca
impresii si este lipsit de precizie si detaliu. Are tendinta de a idealiza sau dimpotriva de a deprecia
excesiv persoanele din anturajul sau.Unul din personajele reprezentative ale acestui tip de personalitate
este Madam Bovary. Flaubert, prezentand o Madam Bovary care, cu a sa emotivitate, cu setea de
iubire, cu dispozitia schimbatoare, cu a sa inclinatie spre reverie, di si cu tendinta de a idealiza un
barbat mediocru, ar putea fi un portret graitov, elocvent al personalitatii histrionice.Si Nadejda, din
'Duelul' lui Cehov, care si-a parasit sotul si a plecat cu un tanar si frumos functionar, este o frumoasa
histrionica. Cand acesta se plictiseste de ea, Nadejda acuza brusc tot felul de dureri care nu numai ca
nu-l induioseaza pe iubit, ci dimpotriva si atunci Nadejda se resemneaza seducand un alt barbat, pe
ofiterul Kirilin.Un alt personaj celebru, Scarlet O'Hara din romanul 'Pe aripile vantului, vadeste
tendinta histrionica de a le starni barbatilor interesul, dar ea se indragosteste cu adevarat doar cand
acestia devin inaccesibili. Psihopatul psihastenie este, in primul rand, nehotarat, chinuit de indoieli
continue si in acelasi timp, un fanatic doritor, nesatisfacut de ordine, certitudini si perfectiune.Pe un
fond general de rigiditate afectiva, dubiile, neincrederea, nesiguranta, nehotararea si teama ca lor sau
celor apropiati li se poate intampla ceva rau, se intrepatrund cu prudenta excesiva, scrupulozitatea
exagerata si nevoia patologica de a controla si a verifica repetat si inutil. Sclav al nevoii acute de
ordine, precizie, corectitudine si constiinciozitate, se pierd in detalii si aspecte formale.
10. Elaboraţi un model de asistenţă psihologică pentru o persoană cu psihopatie anancasta.

Psihopatul psihastenie este, in primul rand, nehotarat, chinuit de indoieli continue si in acelasi timp, un
fanatic doritor, nesatisfacut de ordine, certitudini si perfectiune.Pe un fond general de rigiditate
afectiva, dubiile, neincrederea, nesiguranta, nehotararea si teama ca lor sau celor apropiati li se poate
intampla ceva rau, se intrepatrund cu prudenta excesiva, scrupulozitatea exagerata si nevoia patologica
de a controla si a verifica repetat si inutil. Sclav al nevoii acute de ordine, precizie, corectitudine si
constiinciozitate, se pierd in detalii si aspecte formale. Unii autori pun accentul, mai ales, pe latura
dubitativa a structurii psihastenice, in timp ce altii subliniaza incapatanarea pentru reguli rigide, ordine
si perfectionism (personalitatea compulsiva).Perfectionismul se reflecta printr-o exagerare extrem de
atenta fata de detalii, proceduri, reguli si organizare, adesea in detrimentul rezultatului final.Tulburarea
poate fi insotita de ganduri sau impulsii repetitive si intrusive, neatingand, insa, severitatea unei
tulburari obsesional-compulsive.Acest tip de personalitate trebuie diferentiata de nevroza anxioasa,
nevroza obsesiva si nevroza fobica.Unele personaje, cum ar fi Sherlock Holmes, M.Spock din serialul
televizat Star Treck sau neinduplecatul colonel Nicholson din Podul de pe raul Kwai se detaseaza prin
trasaturile lor predominant obsesionale.Intervenţia pe plan cognitiv: Pentru început după ce este
prezentat modelul de funcţionare a schemelor precoce inadaptate pacientului i se va prezenta
mecanismul care produce cercul vicios. Se urmăreşte conştientizarea schemelor, demonstrarea pe căi
logice pragmatice, empirice inadaptativitatea lor. Totodată se va prezenta pacientului modelul ABC,
după care se va explica relaţia gânduri iraţionale care generează emoţii disfuncţionale ce determină
comportamente dezadaptative Apoi având detectate schemele vom explica modul în care acestea au
apărut în copilărie atunci când la anumite evenimente într-un anume context şi în funcţie de modul de
interrelaţionare cu familia au apărut acele gănduri iraţionale care au generat schema dezadaptativă
(adică modul dezadaptativ de a se reprezente pe sine, ceilalţi şi viitorul).Acestea au fost întărite prin
faptul că la evenimente similare ele erau reactivate şi prin aceasta repetitivitate ele au devenit tot mai
rigide declanşând cele trei tipuri de coping care sunt dezadaptative pe termen lung ele întregind cercul
vicios. În acest mod dorim să introducem planul de acţiune pentru abordarea la nivel emoţional şi
comportamental al pacientului.Se demonstreză că metodele de coping utilizate erau eficiente doar pe
termen scurt, dar că pe termen lung ele generează un cerc vicios în care schemele dezadaptative sunt în
mod costant întărite.Analiza schemelor şi a coping-urilor. Se prezintă pacientului o conceptualiz zare a
modalităţii de generare a schemelor pentru a-l face să înţeleagă cum anume apar aceste scheme în
copilărie, de ce sunt dezadaptative şi de ce copingul utilizat este dezadaptativ. Se explică pacientului
că în perioada de dezvoltare ontogenetică copilul trece printr-o serie de schimbări. Acest lucru se
întâmplă şi în cazul dezvoltării raţionamentului. De exemplu, la o vârstă anume copilul gândeşte într-
un mod egocentric. Dacă la acestă vârstă persoanele cu care interrelaţionează nu o fac într-un mod
optim (nu intenţionat, toţi putem greşi crezând că facem un bine) copilul va interpreta realitatea prin
acel raţionament egocentric (care e normal la vârsta lui de dezvoltare) care, de fapt, este o distorsiune a
realităţii prin egocentricitate. Astfel, el va extrage o imagine distorsionată de sine, a celorlalţi sau a
viitorului. Aşa se formează schema. Apoi, el va reacţiona într-un anume fel la această schemă printr-un
mecanism de coping care de asemenea este biasat de distorsiune şi de abilităţile copilului de a alege
între mai multe variante posibile în funcţie de context. Atunci când apar evenimente similare de a
lungul timpului această schemă este mereu reactivată apărând totodată şi acel mecanism de apărare
care pe moment îl relaxează dar care fiind dezadaptativ pe temen lung duce la cercul vicios. Prin acest
mod de reactivare repetată a schemei la care se răspunde de fiecare dată cu acelaşi coping
dezadaptativ, schema se întăreşte, devine tot mai rigidă. Totodată, aceste scheme devin tot mai
complexe deoarece li se asociază şi alte elemente în timp care coincid cu momentul reactivării lor. Din
acest motiv, când avem de a face cu astfel de scheme complexe şi foarte rigide flexibilizarea lor va fi
mult mai anevoiasă. Flexibilizarea poate avea loc dacă pacientul înţelege cum funcţionează ele şi dacă
reuşeşte să rămână consecvent în hotărârea de a le modifica. Se efectuează o analiză funcţională
speculativă a tatălui care va permite înţelegerea modului în au fost generate acele scheme precoce. Se
demonstrează modul în care se activează ele în momentul confruntării cu anumite
evenimente.Pacientului îi sunt prezentate şi modalităţile prin care se poate ajunge la o flexibilizare
aschemelor. Se va explica modalitatea în care se pot flexibiliza aceste scheme. Prin detectarea
gândurilor iraţionale care stau la baza formării schemelor şi înlocuindu-le peacestea cu varianta lor
raţională schema devine mai flexibilă/mai puţin rigidă.Flexibilizarea schemelor În acest stadiu schema
şi copingurile sunt flexibilizate în plan cognitiv. Terapeutul îi propune pacientului schimbări sub forma
unor experienţe cognitive. După detectarea şi modificarea gândurilor în unele mai raţionale se va
rescrie schema într-o formă mai adaptată prezentului. De exemplu după ce este demonstrat faptul că
schema la vârsta copilăriei era adaptată la situaţia respectivă se incearcă găsirea împreună cu terapetul
a unei forme a schemei având la bază gânduri raţionale astfel schema devenind mai adaptativă. Se va
da sarcină pacientului ca atunci când apar evenimente ce stimulează apariţia schemei, acesta să
citească în mod repetat rezumatul noii scheme încercând să detecteze totodată gandurile iraţionale
găsindu-le corespondentul raţional.

Intervenţia pe plan experienţial.

Travaliul este continuat la nivel experienţial.Pentru început solicităm pacientului să-şi amintească
situaţia care ar fi putut declanşa formarea schemei. Pacientul ne spune că de câte ori obţinea un succes
sau reuşea să finalizeze o sarcină chiar dacă sarcina era apreciată de ceilalţi ca fiind foarte bine
realizată (numai note mari la şcoala), tatăl niciodată nu era mulţ umit spunându-i mereu ca” se poate şi
mai bine, dacă lucrai mai mult la sarcină în loc să te joci putea fi si mai bine”. Solicităm pacientului să-
şi imagineze una dintre aceste situaţii şi să ne spună ce iar fi spus tatălui aflându-se în locul copilului.
El va spune „nimic” Mecanism de coping adaptativ în copilărie, dacă ar fi spus ceva i s-ar fi reprosat
ca e obraznic. Propunem mai multe etape:

- Determinarea nevoii copilului, a ceea ce dorea acesta să exprime

- Permiterea intervenţiei eventuale a terapeutului ca model în cadrul amintiri

- Să determine copilul să-şi apere el insuşi drepturile, să-şi exprime nevoile.

Apoi abordăm confruntarea în imaginar cu schema într-o situaţie prezentă /actuală şi astfel o să-i
demonstrăm că se comportă la fel ca in copilarie.Pentu a demonstra cum se manifestă schema
respectivă la vârsta aceasta şi cum utilizează acel coping dezadaptativ ca reacţie vom face următorul
lucru: Îl rugăm să-şi imagineze momentul în care lucra la proiectul casei. Apoi solicităm să-şi
amintească momentul în care a arătat proiectul soţiei şi îl întrebăm ce a spus soţia. El va spune că soţia
a spus că îi place, e foarte bine. Îl întrebăm ce a răspuns în acel moment, la care el va spune
„nimic”.Atunci îl intrebăm ce a simţit atunci şi la ce s-a gândit el în acel moment. El va spune că în
acel moment s-a simţit nemulţumit şi s-a gandit că nu e chiar aşa de bine şi că ar trebui să-l refacă.
Apoi îl întrebăm ce a făcut efectiv. El va răspunde că s-a apucat imediat să-l refacă şi l-a refăcut de mai
multe ori (a lucrat zi şi noapte) dar niciodată când era gata nu a simţit că e suficient de bine, ci că mai
trebuie să lucreze pe ici pe acolo. Apoi întrebăm pacientul cum se simţea în momentele acelea în care
tot refăcea proiectul. El va spune că acest lucru îi genera o stare continuă de nemulţumire, era nervos şi
nu avea chef de nimic pentru că nu putea să-şi ia gândul că încă nu e gata proiectul iar muncitorii deja
urmau să vină. În acest fel vom face pacientul să conştientizeze cum s-a generat schema, cum apare ea
acum la un eveniment similar şi cum utilizează un coping inadaptativ care declanşează cercul vicios ce
poate genera la un moment dat detresă.În următoarele şedinţe, acest joc imaginar îl vom utiliza pentru
aducerea la suprafaţă a unei alte scheme precoce inadaptate şi a copingului de tip evitare. Pacientul
este rugat să-şi imagineze un eveniment de tipul. Are de făcut un proiect pentru care are un anumit
termen. Este rugat să fie atent şi să identifice ceea ce simte. Apoi i se spune să-şi imagineze că sună
telefonul iar şeful lui îl informează că proiectul trebuie predat a doua zi şi nu se poate amâna predarea.
În acest caz, este rugat pacientul să explice ceea ce a simţit. Ideea este de a sesiza emoţia resimţită prin
confruntarea în imaginar cu schema şi să descrie emoţia/intensitatea ei. Astfel îi putem demonstra
existenţa schemei. Apoi rugăm pacientul să menţioneze ce ar face efectiv în această situatie (utilizăm
aceasta pentru identificarea mecanismului de coping dezadaptativ).Pacientul probabil va spune ”renunt
la proiect, în atâta timp eu nu-l fac pentru că decât să-l fac de mântuiala mai bine nu-l fac”. Astfel
demonstrăm legătura dintre mecanismul de coping şi schemă. După fiecare astfel de demonstraţie
discutăm ineficienţa copingului dezadaptativ utilizat şi discutăm variantele de coping care ar fi putut fi
mai eficiente.Utilizăm metoda pentru toate schemele la care pacientul prezintă scor înalt la
chestionarul lui Young.În acest fel dorim să ne apropiem de introducerea ideii că s-ar putea să mai
existe ceva în spatele depresiei (o eventuală comorbiditate) care ar facilita recăderile Astfel dorim să
pregătim terenul pentu a putea discuta cu pacientul despre o posibilă TP care de obicei nu este
recunoscută (pentru că nu apar acele simptome relevante care să producă detresă).Dorim să atragem
pacientul să accepte discuţia pe mai departe.

Intervenţia pe plan comportametal. Vor fi elaborate sarcini pe care pacientul este rugat să le
execute. În această parte se iniţiază programul de antrenament.Se abordează efectuare unor paralele
între situaţiile ţintă şi cele modificate conform schemelor. Se pune în aplicare următorul
scenariu:Even. -------Detectare Schemă.--------Rezumat corectat-------Observarea consecinţei.Exemple
de sarcini:Să nu evite activităţile ci să încerce să-şi fixeze anumite termene. De exemplu. „Revăd
proiectul doar de două ori după ce-l termin pentru corecturi sau mâine depun proiectul aşa cum e cu
cele două corecturi ( care sunt suficiente) chiar dacă mai am termen o săptămână”.Încalcă regulile
laborioase de lungă durată intenţionat şi observă cum se simte şi ce se întâmplă. Altă activitate de tipul:
Să nu evite sarcinile unde are tendinţa să genereze reguli laborioase. Va trebui să numească regulile pe
care le consideră importante apoi negociază cu sine şi le reduce la jumătate, din care în final le alege
pe cele trei primordiale pe care le consideră indispensabile. Execută sarcina imediat şi observă
finalităţile.Să utilizeze mereu în toate activităţile o strategie de a reduce la minim prin eliminare a
regulilor.

16. Tulburarea de conversie. Ce este isteria sau tulburarea de conversie?

Una dintre cele mai controversate afectiuni, asupra careia nu exista un consens unanim nici astazi,
isteria este inca prezenta in societatea actuala, chiar daca sub denumiri diferite, cu manifestari
specifice. In mod uzual, o persoana este considerata “isterica” deoarece reactioneaza intr-un mod
disproportionat din punct de vedere emotional in diverse contexte, si acuza manifestari de tip
neurologic (motorii sau senzoriale) fara o afectiune asociata.Cunoscuta inca din perioada Antichitatii,
isteria a fost definita initial drept o tulburare de natura fiziologica, exclusiv feminina, cauzata de
deplasarea uterului prin corp (se credea ca uterul este mobil). Abia la inceputul secolului al XIX-lea,
datorita practicii neurologului Jean-Martin Charcot, isteria a inceput sa fie considerata o tulburare de
natura psihica. In anul 1980, odata cu publicarea celei de-a treia editii a Manualului de Diagnostic si
Statistica a Tulburarilor Mentale (DSM-III), o autoritate in domeniu, (publicatia oficiala a Asociatiei
Americane de Psihiatrie), s-a renuntat la termenului generic de nevroza isterica si a fost introdus
termenul de “tulburare de conversie”.Ulterior, a aparut o clasificare a acestei afectiuni in trei mari
categorii, pe baza simptomelor principale. Astfel, termenul de isterie a fost in mod oficial inlocuit
cu acelea de sindrom de expresie somatica (tulburari somatice si tulburari de conversie), tulburari
disociative (tulburari de identitate, amnezie, etc) si tulburarile histrionice.

Simptome isterie- Prin urmare, ceea ce defineste afectiunea cunoscuta drept “isterie” este fie
conversia suferintelor emotionale in manifestari fizice (fenomen definit astfel de catre Freud), fie
transformarea acestora in manifestari de tip disociativ, precum evadarea din realitate si starea de
transa.Pacientul care sufera de isterie poate prezenta simptome fizice foarte variate, de la tulburari ale
simturilor sau de miscare, pana la paralizii, ticuri, crampe si tulburari viscerale.Din punct de vedere
psihologic, reprezentative sunt dorinta de a fi in centrul atentiei, o teatralitate evidenta, labilitatea
emotionala, In mod traditional, nevroza isterica era asociata cu manifestarile paroxistice, celebrele
“crize isterice”, sau cu o stare opusa, de inertie, numita de Freud “la belle indifference”.

Diagnosticare isterie. In prezent, principalele criterii pentru diagnosticarea isteriei sunt clar
delimitate. Potrivit DSM-IV, in ceea ce priveste simptomele de tip isteric, trebuie exclusa in primul
rand cauza medicala (existenta dovedita a unei anumite afectiuni, ingestia anumitor medicamente sau
substante toxice), precum si posibilitatea simularii de catre pacient.In al doilea rand, trebuie evaluat
daca simptomele fac parte din manifestarile unei alte patologii psihiatrice sau daca peste simptomele
de baza s-a adaugat si o alta afectiune psihica. Astfel putem accentua ca manifestarie somatice sunt
modul prin care psihicul uman incearca sa-i atraga atentia persoanei asupra tulburarilor cu care se
confrunta si ca ar trebui sa fie un semn ca trebuie sa se adreseze unui specialist in sanatate mintala
(psihiatru, psihoterapeut).In al treilea rand, putem vorbi de prezenta isteriei daca manifestarea
simptomelor afecteaza in mod cert functionarea pacientului pe plan social si profesional, si daca
acestea sunt asociate unor factori psihologici si agravate de catre acestia.Tratament isterie. In absenta
unor afectiuni neurologice sau psihiatrice, simptomele isteriei raspund cel mai bine la psihoterapie.
Pacientul care prezinta manifestari de tip isteric are nevoie in primul rand de recunoasterea si
acceptarea experientei prin care trece, in conditiile in care, de multe ori, astfel de simptome sunt
minimizate si catalogate in mod peiorativ drept exagerari.Prin psihoterapie, poate fi identificat
mecanismul psihologic prin care se produce tulburarea de conversie sau tulburarea somatica, inclusiv
determinarea factorilor declansatori. Mai mult, psihoterapia poate furniza instrumente si tehnici prin
care pacientul sa poata constientiza si raspunde in mod adecvat la ceea ce ii provoaca manifestarile
isterice.Persoanele care se confrunta cu manifestari somatice sau disociative fara cauze organice
evidente nu trebuie sa se mai simta izolate sau stigmatizate. Cu ajutorul specialistului psihoterapeut,
pot invata sa se cunoasca mai bine si sa isi gestioneze intr-un mod pozitiv exprimarea emotiilor si
raspunsul la factori psihologici stresanti.
20.Tulburarăle somatiforme
Legatura dintre planul fizic si cel mental este mult mai puternica decat credem. Gandurile si emotiile
noastre pot sa ne ajute sa ne vindecam, pot creste riscul de imbolnavire sau pot sa creeze simptome
fizice aparent inexplicabile. Somatizarea (de la cuvantul “soma”, care inseamna corp) inseamna
manifestarea in plan fizic a unor probleme psiho-emotionale si este un fenomen normal in anumite
momente ale vietii, de exemplu atunci cand ne confruntam cu puternice dureri de cap, din cauza unei
perioade deosebit de stresante la locul de munca. Somatizarea devine, insa, ingrijoratoare atunci cand
se transforma intr-un fenomen extrem, si capata forma fie a unei boli psihosomatice, fie a unei
tulburari somatoforme.
Afectiuni psihosomatice versus Afectiuni somatoforme
Bolile psihosomatice sunt afectiuni fizice provocate intr-o mare masura de factori psiho-emotionali.
Hipertensiunea, astmul bronsic, sindromul colonului iritabil, ulcerul duodenal sunt cateva dintre cele
mai cunoscute boli puternic influentate de factorii emotionali. Aceste tipuri de boli prezinta modificari
organice sau functionale reale, insa cauzele principale sunt de natura emotionala, cum ar fi o reactie
exagerata la stres. Bolile somatoforme, in schimb, sunt tulburari psihice, care pot fi confundate la
prima vedere cu o boala psihosomatica, insa nu sunt asociate cu nicio modificare fizica reala, ci doar
perceputa. In cazul tulburarilor somatoforme, bolnavul acuza simptome fizice care ii afecteaza intr-
adevar viata de zi cu zi si functionarea normala, insa acestea nu corespund unei dereglari fizice
observabile, ci doar perceptiei alterate a persoanei in cauza.
O alta distinctie importanta este aceea dintre afectiunile psihice in care bolnavul simuleaza in mod
intentionat anumite simptome fizice, chiar daca nu constientizeaza ratiunile psihice profunde care il
imping spre acest comportament, respectiv tulburarile somatoforme, in care bolnavul percepe aceste
manifestari fizice ca fiind cat se poate de reale. De regula, acesti pacienti sunt nemultumiti ca nu au
primit un diagnostic sau un tratament pentru simptomele pe care le percep ca fiind fizice si nu
considera ca au nevoie de ajutor pe plan psiho-mental.
Tipuri de tulburari somatoforme
Tulburarile somatoforme include - tulburarea de somatizare,tulburarea de conversie, tulburarea algică,
hipocondria, tulburarea dismorfica corporala.
Cea mai recenta editie a Manualului de diagnostic si clasificare a tulburarilor mintale reuneste
tulburarea de somatizare si tullburarea somatoforma nediferentiata intr-un sindrom unic. Acesta este
caracterizat prin manifestarea repetata a unor simptome fizice de orice tip, fara justificare medicala,
insotite de convingerea pacientului ca sufera de una sau mai multe afectiuni inexplicabile,
nediagnosticate, in ciuda absentei unor dovezi clinice.Persoana care sufera de tulburare de somatizare
acuza simptome foarte diverse, de la probleme gastro-intestinale, pana la dureri, disfunctii sexuale si
probleme cardiace, toate acestea fiind descrise in mod exacerbat si percepute ca fiind foarte grave.
Astfel de pacienti prezinta, de regula, un lung sir de investigatii medicale, in incercarea neobosita de
cautare a justificarii clinice. Diagnosticarea este dificila, deoarece certitudinea inexistentei oricaror
cauze organice nu poate fi intotdeauana in procent de suta la suta.
Diagnosticare tulburari somatoforme.Tulburarile de conversie se numesc astfel deoarece
intotdeauna este vorba despre un fenomen psiho-emotional, de regula traumatizant, care este convertit
intr-o manifestare fizica. Aceste manifestari mimeaza simptome de tip neurologic, cum ar fi cele
senzoriale (pierderea mirosului sau auzului), motorii (paralizie), sau crize convulsive. Toate aceste
simptome pseudoneurologice nu sunt confirmate de investigatiile medicale, inclusiv EEG sau
tomografii.Diagnosticul nu se pune doar pe baza excluderii cauzelor neurologice, ci in primul rand pe
prezenta factorilor psiho-emotionali declansatori, care pot fi un eveniment traumatizant recent,
pierderea unei persoane dragi, tipare psiho-patologice in cadrul familiei, conflicte puternice sau orice
schimbare majora perceputa ca un factor de stres. Astfel de tulburari sunt frecvente in randul
adolescentilor si trebuie luate in considerare la diagnosticarea unor afectiuni precum epilepsia, in cazul
in care investigatiile standard nu confirma prezenta unei deficiente organice.
Caracteristici ale tulburarilor somatoforme. Tulburarile algice sunt focalizate in jurul durerii ca
simptom principal, resimtit intens si care afecteaza puternic intreaga viata a individului. Durerea este,
in astfel de cazuri, strans legata de factori psihologici, in ciuda tratamentelor medicale primite pentru
alinare.Tulburarea hipocondriaca este mai des intalnita in randul adultilor si este asociata cu o
convingere patologica privind prezenta unor boli grave, fara justificare clinica. Pacientii hipocondriaci
manifesta o preocupare excesiva pentru boli, simptome medicale, riscuri medicale si sunt convinsi ca
prezinta simptomele unei afectiuni grave, in ciuda infirmarii clinice a oricarui astfel de diagnostic.
Tulburarile dismorfice corporale nu trebuie confundate cu tulburarile de nutritie (anorexia si bulimia),
intrucat se bazeaza pe mecanisme psihice diferite si sunt centrate nu pe greutatea corporala, ci pe un
defect fizic de cele mai multe ori presupus (spre exemplu, o asimetrie faciala). Chiar si efectuarea unei
operatii plastice nu are un efect pozitiv asupra autoperceptiilor distorstionate ale acestor pacienti si nici
nu este recomandata.
Tratament tulburari somatoforme.Cauzele tulburarilor somatforme nu sunt clare si bine definite,
insa la baza se afla intotdeauna un mecanism psihologic de aparare. Dificultatea majora in astfel de
cazuri consta in evitarea si amanarea ajutorului psihiatric, din cauza convingerii acestor pacienti ca
suferinta lor este de natura organica, in ciuda sirului interminabil de analize medicale fara un
diagnostic.Psihoterapia este esentiala pentru ca acestia sa descopere si sa accepte factorii declansatori
reali, iar asocierea cu medicatia antidepresiva sau antipsihotica poate sa fie de un real folos in
calmarea simptomelor resimtite pe plan fizic si imbunatatirea calitatii vietii.

45. Tulburarea afectivă bipolară, cunoscută în trecut și ca psihoza maniaco-depresivă sau psihoza
periodică reprezintă o tulburare mintală ce constă în modificarea anormală și de lunga durată a
dispoziției afective, energiei și abilității de funcționare a unei persoane. Astfel, apare succesiunea
episoadelor depresive cu episoadele maniacale. Spre deosebire de variațiile de zi de zi ale stării
afective ale unei persoane normale de-a lungul vieții, simptomele acestei boli sunt mult mai severe. O
forma mai ușoară se numește ciclotimie.
Boala maniaco-depresivă se caracterizează printr-o alternanță de stări depresive și de exaltare. Aceste
”urcușuri” și ”coborâșuri” sunt perfect identificabile; între fiecare dintre ele, bolnavul își regăsește
comportamentul normal.
Numită în trecut psihoză maniaco-depresivă, această boală debutează cel mai adesea între 25 și 45 de
ani (ea poate, mai rar, să înceapă înaintea vârstei de 20 de ani sau după vârsta de 50 de ani). Ia o formă
zisă ”unipolară”, atunci când persoana este doar depresivă, sau o forma ”bipolara”, atunci când aceasta
este alternativ maniacă și depresivă. Această diferențiere este totuși contestată de anumiți psihiatri.
Depresia maniacală este frecventă, afectând 5% din populație în forma sa unipolară (femeile sunt cele
mai vizate) și 1% în forma bipolară (în acest caz bărbații sunt la fel de predispuși ca și femeile).
Natura bolii
Psihoza maniaco-depresivă (PMD) a fost definită la sfârșitul secolului al XIX-lea de către un psihiatru
german, Emil Kraepelin. Acest medic clasa boala în rândul psihozelor numite funcționale. Termenul
de psihoză funcțională trimitea pe atunci la două noțiuni: psihoză, căci raportarea bolnavului la
realitate era afectată;funcțională, în măsura în care nu poate fi evidențiată nicio leziune la nivelul
creierului prin examene complementare. Astăzi s-a constatat că persoanele afectate de această
tulburare, în afara unui episod de criză, au o funcționare cât se poate de normală. Nu pot fi prin urmare
considerați psihotici.În schimb, se presupune - și există numeroase studii în acest sens - că există
alterări neurobiologice în timpul acceselor boli; acționând asupra lor, prin intermediul medicamentelor,
această afecțiune poate fi tratată eficace. Aceste observații diverse i-au determinat pe psihiatri să
considere boala maniaco-depresivă drept o tulburare de dispoziție.
Simptomele bolii
Se caracterizează prin repetarea acceselor de depresie (care iau o forma ”clasică”) sau de exaltare
patologică (accese maniace). În limbajul curent, cuvântul ”maniac” este utilizat pentru a desemna o
persoană ordonată, scrupuloasă și dependentă de obișnuințe mărunte, puțin ridicole. În psihiatrie,
dispoziția unei persoane maniace se degradează în sensul unei exaltări bolnave. Complet în largul său
în societate, maniacul devine familiar cu toată lumea și nu mai respectă regulile obișnuite ale bunei
purtări. Poate face numeroase cumpărături, adesea inutile și negândite, până în punctul de a ajunge la
dificultăți financiare. Maniacul este hiperactiv și nu poate sta prea mult într-un loc, nu suportă să nu
aibă nimic de făcut și își fixează mai multe proiecte, fără a putea să le ducă la bun sfârșit.
Un anumit număr de semne fizice sunt, de asemenea, prezente: diminuarea duratei somnului, pierderea
apetitului, antrenând o pierdere în greutate, oboseală, care apar mai târziu. Ca și în cazul depresiei, un
acces maniacal netratat poate evolua spontan către vindecare la capătul mai multor luni. Dar
consecințele profesionale, familiale și sociale ale acestui tip de criză sunt unele care impun un
tratament rapid.
Evoluția și prognosticul. Persoanele maniaco-depresive au accese depresive sau maniacale succesive,
repetabile și, între fiecare episod al bolii, ele își regăsesc o funcționare psihologică absolut normală.
Numărul acceselor este imposibil de prevăzut. Este de altfel legat de diferiți factori, precum evoluția
naturală a bolii, personalitatea și vârsta pacientului, evenimentele care au loc de-a lungul existenței
sale, contextul general. Unele persoane dezvoltă un episod maniaco-depresiv la intervale de 20 de ani,
în timp ce la altele se înlănțuie an după an. Ca urmare a acestor crize afective - individul cu această
tulburare poate uneori strica relațiile familiale, de prietenie și profesionale, are probleme la locul de
muncă, performanțe scăzute, putând ajunge chiar la sinucidere.
Prognosticul acestei boli depinde de altfel, înainte de toate, de personalitatea bolnavului. Acesta va
avea o mare influență asupra calității îngrijirii medicale, asupra modului în care bolnavul va utiliza
mijloace pe care psihiatrul i le poate pune la dispoziție pentru a trata accesele, a limita consecințele lor
și preveni accesele ulterioare. Aceste mijloace sunt la ora actuală foarte eficace. Boala maniaco-
depresivă frecventă poate fi gravă prin consecința acceselor. Prognosticul se bazează deci, înainte de
toate, pe o supraveghere psihiatrică regulată și pe o bună colaborare dintre pacient și medic.
Cauzele
Cercetările clinice și de laborator nu au reușit să pună în evidență o singură cauză care să stea la baza
psihozei maniacal depresive.. Se consideră că există un model diferit de structurare și funcționare a
creierului persoanelor cu psihoză maniacal depresivă. Una dintre ipotezele legate de cauzele afecțiunii
este dezechilibrul neurotransmițătorilor dopamină, serotinină, noradrenalină. Simplist, episoadele
maniacale ar putea fi descrise printr-o creștere a nivelului de noradrenalină, iar cele depresive printr-o
scădere a acestui neuromediator. Conform studiilor știm că psihoza maniaco-depresivă apare mai
frecvent la femei. Deci presupunem că există o cuplare conexiune de gene responsabile pentru
dezvoltarea bolii, X-linked. De asemenea, s-a observat predispoziția spre anumite stări în funcție de
anotimp. Vara sunt frecvente episoadele maniacale, iar iarna cele depresive. În egală măsură, mania
mai poate fi declanșată și de privarea de somn. În privința declanșării simptomelor maniacale sau
depresive sunt incriminate, de cele mai multe ori, medicația sau abuzul de substanțe . Tratamentul de
lungă durată și necontrolat cu antidepresive poate determina simptome maniacale, Consumul de alcool
sau droguri poate induce atât simptome de manie, cât și specifice depresiei. În privința
medicației,mania poate fi generată de anumite medicamente care se administrează în răceală, cele
utilizate pentru reducerea apetitului alimentar, cofeina, corticoterapia, unele tratamente administrate în
afecțiunile tiroidiene.

43.Descrieți simptomele pozitive si negative în schizofrenie.


Factorii pozitivi · Debutul la o vârsta cât mai înaintată.
· Factorii declanşatori evidenţi · Debutul acut.
· Istoricul premorbid favorabil în plan social, sexual şi profesional.
· Simptome de tulburare afectivă (în special cea depresivă).
· Starea civilă – căsătorit. · Istoricul familial însoţit de tulburări afective.
· Sistemele de suport efective · Simptomatologia pozitivă.

Factorii negative · Debutul într-o vârsta tînără.


· Absenţa factorilor declanşatori. · Debut insidios.
· Istoricul premorbid în plan social, sexual şi ocupaţional este nefavorabil.
· Autoizolarea, comportamentul autistic.
· Starea civilă – celibatar, divorţat sau văduv.
· Istoricul familial cu cazuri de Schizofrenie.
· Sisteme de suport insuficiente.
· Simptome negative. · Simptome neurologice.
· Istoricul de traumatism perinatal.
· Absenţa remisiunilor în ultimii 3 ani. · Recidive multiple.
· Istoricul cu episoade de furie, violenţă, automutilări.
Simptome de prim rang în schizofrenie:
· Ecoul gândirii. · Inserţia gîndirii: „Cineva îmi introduce idei în cap”.· Difuzarea (răspîndirea)
gîndirii: „Oamenii aud gîndurile mele”.· Furtul gîndirii: „Gîndurile îmi sunt scoase din cap” (este
diagnosticată de obicei numai în prezenţa barajului ideativ, cînd se produce oprirea fluxului mintal cu
reluarea unui subiect diferit).· Sentimentele de supunere (sugestibilitate): „Cineva îmi ordonă; sunt
robotul lor”.· Prezenţa vocilor, care se adresează pacientului la persoana a treia, îi comentează acţiunile
şi comportamentul, îi ordonă sau îi dau indicaţii. · Pseudohalucinaţiile. · Delirurile primare, pe lîngă
ideile delirante menţionate anterior.Halucinaţiile corporale, adică impresia de a fi recipient pasiv şi
refractar al senzaţiilor corporale impuse de unele forţe externe: de exemplu, impresia actului sexual
realizat.