Alexandru Lapusneanul

-tema si viziunea-
Literatura pasoptista se dezvolta sub semnul romantismului european
si este marcata de sincronizarea manifestului romantismului francez si al
articolului-program al lui Kogalniceanu, publicat in 1840. In perioada
pasoptista literatura ocupa un loc din ce in ce mai important si incepe sa se
indeparteze de celelalte domenii culturale. Scriitorii epocii sunt, in primul
rand, luptatori ai crearii unei constiinte nationale puternice, ceea ce este de
fapt oglindirea ideologiei Revolutiei de la 1848 nu numai in viata sociala, ci
si in cea cultural-literara.
Publicata in primul numar al revistei „Dacia literara”, in anul 1840,
„Alexandru Lapusneanul” este o nuvela romantica, prima nuvela istorica a
literaturii romane, o capodopera a speciei. Opera raspunde articolului-
program, „Introductie”, al lui Mihail Kogalniceanu – publicat in acelasi numar
al revistei – fiind o compunere originala inspirata din istoria neamului.
Negruzzi se inspira in conturarea fundalului de epoca si reliefarea
caracterului malefic al domnitorului din „Letopisetul Tarii Moldovei” al lui
Grigore Ureche si Miron Costin. Din cronica lui Ureche, prozatorul preia si
metamorfozeaza artistic anii celei de-a doua domnii a lui Alexandru
Lapusneanul: intoarcerea domnitorului cu ajutor strain, solia ce-l intampina,
uciderea celor 47 de boieri si moartea prin otravire a domnitorului. Tot din
aceasta lucrare, scriitorul imprumuta ziceri memorabile, precum: „De nu ma
vor, eu ii voiu pre ei”. Din lucrarea istoriografica a lui Costin, Negruzzi va
prelua scena linsarii lui Batiste Veveli, petrecuta in timpul domniei lui
Alexandru Ilias si atribuita sfarsitului vornicului Motoc.
Tema nuvelei este prezentarea celei de-a doua domnii a lui
Lapusneanul in Moldova, tema care evidentiaza lupta pentru impunerea
autoritatii domnesti si urmarile detinerii puterii de un domnitor crud si tiranic.
Conflictul este complex, bine-conturat de la bun inceput, fiind vorba despre
un conflict social intre boieri si domnitor, punand in evidenta personalitatea
puternica a personajului principal. Intentia voievodului de a limita puterea
boierilor este benefica in contextul secolului al XVI-lea, dar Lapusneanul o
dubleaza cu setea de razbunare care il transforma intr-un tiran.
Titlul, element paratextual, este desemnat de numele domnitorului
Moldovei, ce polarizeaza interesul epic si mesajul operei. Substantivul
propriu este articulat hotarat si reprezinta un arhaism morfologic, al carui rol
este de a contura culoarea epocii. Devenit personaj eponim, Alexandru
Lapusneanul este un actant complex, viu.
Naratiunea se desfasoara linear, cronologic, prin inlantuirea
secventelor narative si a episoadelor, conferind nuvelei o compozitie
echilibrata si simetrica. Textul narativ este organizat pe patru capitole, care
fixeaza momentele subiectului. Fiecare capitol are cate un motto sugestiv,
cu caracter rezumativ, care este construit din replicile memorabile ale
personajelor. In primul capitol motto-ul este „Daca voi nu ma vreti, eu va
vreu...”, care este raspunsul dat de Lapusneanu soliei boierilor care il
intampina la granita tarii, la Tecuci, si ii spun sa renunte la tronul Moldovei
deoarece poporul nu-l vrea. Motto-ul celui de-al doilea capitol este „Ai sa dai
sama, doamna!”, care este replica vaduvei unui boier ucis de domnitor, o
amenintare indirecta la adresa lui Lapusneanu. Cel de-al treilea motto,
„Capul lui Motoc vrem!”, reprezinta cuvintele multimii de tarani veniti la curte
in timpul ospatului pentru a-si exprima nemultumirea fata de Motoc, care ii
exploata. Ultimul motto, „De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu...”,
este amenintarea rostita de Lapusneanu celor care il calugarisera.
Imitand stilul cronicaresc, perspectiva narativa a nuvelei impune o
naratiune obiectiva, la persoana a III-a si un narator omniscient, distantat de
evenimente, dar care uneori intervine direct prin cateva cuvinte prin care isi
caracterizeaza personajele („tiran”, „miselul boier”, „desantata cuvantare”).
Perspectiva spatiala este reala, actiunea se desfasoara in Moldova
secolului al XVI-lea, iar perspectiva temporala este lineara, are o
desfasurare cronologica, actiunea fiind situata intr-un trecut istoric mai
indepartat.
Costache Negruzzi valorifica, prin aceasta nuvela, conform principiilor
pasoptiste, o epoca istorica si transfigureaza adevarul istoric. Autorul face
din Alexandru Lapusneanul un domnitor crud, un tiran, sugerand astfel
caracterul exceptional al domniei sale, desi comportamentul sau seamana
cu cel al celorlalti domnitori medievali. Nuvela nu aduce un model de
patriotism, ci un antimodel de conducator si reconstituie culoarea de epoca,
in aspectul ei documentar. Prin urmare, „Alexandru Lapusneanul” este o
creatie valoroasa nu numai in ceea ce priveste raportul dintre realitate si
fictiune, ci si in ceea ce priveste maiestria ei artistica, capacitatea de
evocare a unei epoci, imbogatind-o cu semnificatii noi, cu intamplari si tipuri
umane memorabile.