Capitolul 1 AUDITUL FINANCIAR CONTABIL – DEFINIREA, ROLUL ŞI OBIECTIVELE AUDITULUI

FINANCIAR, TIPOLOGIA JURIDICĂ 1.1. AUDITUL – SCURT ISTORIC Auditul a fost cunoscut la
începuturile secolului al XVIII-lea, fără a fi precizată data exactă sau localizarea geografică într-un
stat. Istoria economică delimitează mai multe etape ale auditului, diferenţiate în funcţie de categoria
socială care ordona auditul, numiţi ordonatori de audit, în funcţie de auditori şi de obiectivele
auditului. Până la începutul secolului al XVIII-lea, auditul era ordonat de regi, împăraţi, biserică şi stat
cu un singur obiectiv: cel de pedepsire a hoţilor pentru fraudă şi prevenirea unor astfel de fapte cu
scopul de a proteja patrimoniul propriu al acelei entităţi. Auditorii erau numiţi din rândul preoţilor şi
primau calităţile morale ale acestora. Frământata istorie a sec. al XVIII-lea până la jumătatea sec. al
XIX-lea a produs schimbări şi în rândul ordonatorilor de audit. Statele, tribunalele jurisdicţionale şi
acţionarii au luat locul vechilor clase sociale, iar auditorii erau preferaţi din categoria celor mai buni
contabili. Auditul îşi extinde obiectivele asupra reprimării fraudelor, a pedepsirii celor care le
produceau şi a căutării soluţiilor, pentru păstrarea integrităţii patrimoniului. Sfârşitul secolului al XIX-
lea conturează relaţia între auditaţi şi auditori aleşi din rândul profesioniştilor contabili sau jurişti.
Obiectivul lor: atestarea realităţii situaţiilor financiare, cu scopul de a evita erorile şi frauda. Primele
patru decenii ale secolului XX, auditul este realizat de profesionişti specializaţi în audit alături de
contabili. Lucrările erau comandate de stat şi de acţionari. Perioada anilor 1940-1970, când comerţul
internaţional se dezvoltă, este dominată de schimburi între state cu bunuri şi servicii, ordonatorii de
audit îşi Auditul financiar contabil lărgesc sfera în rândul băncilor, patronatului şi al instituţiilor
financiare datorită pieţelor de capital. Executarea auditului era realizat de profesionişti de audit şi
contabilitate, iar obiectivele cunosc o formă elevată de atestare a sincerităţii şi regularităţii situaţiilor
financiare. În această perioadă, datorită dezvoltării profesiei contabile şi a influenţelor asupra
cadrului contabil conceptual, anglosaxonii dezvoltă activitatea de audit pe continentul european.
Două decenii mai târziu (1970-1990), obiectivele auditului sunt orientate spre atestarea controlului
intern, respectarea cadrului conceptual contabil (postulate, principii şi reguli de evaluare) şi a
normelor de audit. Cei care ordonau auditul sunt statele, terţii, acţionarii, băncile, întreprinderile
s.a., iar auditorii sunt tot profesionişti de contabilitate şi consiliere, organizate ca profesii liberale,
independente, societăţi de expertiză şi audit. Astăzi, fenomenele social economice sunt complexe şi
nu mai pot fi analizate multilateral pentru a clarifica anumite aspecte decât cu concursul
specialiştilor de înaltă probitate morală şi profesională. Faptele analizate, operaţiunile şi
documentele aveau ca scop formularea unor opinii care atestau imaginea fidelă a conturilor,
calitatea controlului intern, respectarea normelor şi protecţia contra fraudelor naţionale şi
internaţionale. Auditorii, ca specialişti cu o pregătire teoretică superioară, cu o autoritate şi
competenţă, sunt denumiţi experţi. Îşi face apariţia activitatea de expertiză, care reuneşte
profesionişti cu cunoştinţe teoretice şi practice care, în urma contractelor primite de la terţi,
cercetează situaţiile financiare. În ţara noastră, profesia contabilă a fost umbrită la limita simplului
funcţionar de aplicare a celor mai simple operaţii matematice, în lunga istorie a deceniilor
comuniste. După aproape 55 de ani (1994), această profesie onorabilă şi responsabilă este repusă în
drepturile sale. Expertul contabil, conform reglementărilor legale în vigoare, are dreptul să audieze
bilanţul contabil. Mulţi autori1 din ţara noastră şi din străinătate au definit activitatea de audit ca
fiind examinarea profesională a unei informaţii cu scopul de a exprima o opinie responsabilă şi
independentă în raport cu un criteriu de calitate. Conform normelor naţionale de audit, „o misiune
de auditare a situaţiilor financiare are ca obiectiv exprimarea de către auditor a unei opinii potrivit
căreia situaţiile financiare au fost stabilite, în toate aspectele lor semnificative, conform unei
referinţe contabile identificate“. Referinţele contabile pot fi: - normele contabile internaţionale -
normele contabile naţionale - alte referinţe contabile bine precizate şi recunoscute.