Rezervația naturală Vulcanii noroiosi

Pe teritoriul României există o gamă variată de parcuri naționale și naturale, recunoscute prin lege
de-a lungul timpului ca arii protejate. Astfel, pe teritoriul țării noastre întâlnim 13 parcuri naționale, 13
parcuri naturale, Rezervația Biosferei Delta Dunării și câteva sute de rezervații și monumente ale
naturii. Deși denumirile, scopurile și activitățile din cadrul acestor arii protejate sunt diferite, ideea
înființării acestora este bazată pe același principiu: protejare.

Vulcanii noroiosi reprezinta un fenomen natural destul de raspandit pe glob, insa foarte rar in Europa.
Oamenii de ştiinţă spun că impropriu sunt numiţi vulcani, pentru că prin conuri nu erupe magmă
fierbinte, ci un noroi sedimentar rece.
In Romania exista singurii vulcani noroiosi miniaturali din Europa. Acestia pot fi întâlniţi în locuri
precum Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar şi în anumite zone
colinare din Moldova, unde micii vulcani sunt numiţi ''gloduri'' sau ''ochiuri de glod''. Însă, zona cea
mai spectaculoasă în care se poate observa acest fenomen natural unic o reprezintă Vulcanii Noroioşi
de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici din judeţul Buzău.

La 33 km de Buzău, în zona comunelor Berca și Scorțoasa, în partea centrală a Subcarpaţilor de

Curbură, mai precis la Pâclele Mari și Mici, se află rezervația naturală de tip geologic și botanic
Vulcanii noroiosi, suprafata totala a zonei protejate fiind de 30 de hectare. Peisajul pare unul
selenar și dinamic, iar mirosul este ,,metalic''.
Vulcanii noroiosi din Subcarpații Buzăului sunt formați datorită erupțiilor de gaze din pamânt. Acestea
sunt generate de un zăcămând petrolifer situat la câteva sute de metri adâncime. Gazul eliberat de
magma neagră de țiței răzbate la suprafață prin falii și prin crăpături, antrenând spre
suprafață cantități variabile de nămol și apă.
La suprafață vulcanii prezintă cratere de până la 6-8 m înalțime. Au erupții permanente sau
intermitente. Intensitatea lor este dependentă de cantitatea apei meteorice care se infiltrează în
sol. Vulcanii Noroiosi sunt de fapt niște mici cratere pline de noroi lichid sau vâscos ce erup constant.
Acest fenomen se datorează gazelor naturale ce ies la suprafață și aduc cu ele apă freatică
amestecată cu argilă. La fiecare vulcan noroiul lichid este aruncat în exterior sub diverse forme și
viteze. Acest noroi ulterior formează conul vulcanului și mai departe se prelinge peste tot. Formele ce
reies astfel, alături de zona deșertică creează un aspect selenar. Peste tot sunt dune de pământ,
urme de ploi torențiale și stepă.

Rezervaţia Vulcanii Noroioşi are patru locuri în care se manifestă acest fenomen: La Fierbători,
Pâclele Mari, Pâclele Mici şi Beciu. Cei mai cunoscuţi sunt Pâclele Mari, care acoperă 15 hectare,
declaraţi rezervaţie geologică în 1955, şi Pâclele Mici, întinşi pe 10 hectare, care au fost incluşi pe
lista monumentelor naturii în 1924. Aceştia din urmă sunt cei mai vizitaţi pentru că accesul la ei este
mai uşor.

În timpul perioadelor de secetă, pe platourile Vulcanilor Noroioşi, se dezvoltă o eflorescenţă salină,

care ia naştere prin cristalizarea sării, în urma evaporării apei din noroiul aruncat în timpul erupţiei.
Deosebit de importantă din punct de vedere geologic şi botanic, în Rezervaţia naturală a Vulcanilor
Noroioşi, la marginea câmpurilor de noroi cresc doi arbuşti, declaraţi monumente ale naturii:
gârdurariţa (Nitraria schoberi) şi cătina ţepoasă (Obione verrucifera). Sunt plante halofile (adica se
dezvolta intr-un mediu sarat, avand de asemenea nevoie de saruri pentru hrana), protejarea prin lege
a acestora fiind unul dintre motivele pentru care zona Paclelor Mici a fost declarata rezervatie
naturala. Gârdurarița este o plantă originară din Asia, fiind prezenta în România doar în
această zona. Aceasta creste in tufe si prezinta tepi, iar florile roz sunt mult cautate de albine, motiv
pentru care in zona este numita si miericica. Planta suporta bine seceta si praful si este foarte
sensibila la umiditate.
Se mai întâlnesc o serie de asociații vegetale caracteristice zonelor de silvostepa: colilia, pirul stepic,
iarba de sadină, soschiul, rușcuța de primavară (plantă otrovitoare).
La rândul ei, fauna acestui loc înregistrează prezenţa a două specii rare: scorpionul şi termita.