Anda di halaman 1dari 2

Alternativă de politică publică privind accesul persoanelor

cu dizabilități în universități

Aceasta este o problemă destul de întâlnită în România, iar multe asociații, agenții,
ONG-uri, ministere și Guvernul României au încercat să găsească diferite soluții,
deși de multe ori problemele au rămas la fel de vizibile.

1. O primă alternativă ar putea consta în propunerea unei Ordonanțe de


Urgență pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale.
Modificarea alineatului (3) din Articolul 118, care spune: Studenții cu
dizabilități fizice au dreptul să aibă căi de acces adaptate acestora în
totalitatea spațiilor universitare, precum și condiții pentru desfășurarea
normală a activităților academice, sociale și culturale în cadrul instituțiilor
de învățământ superior. Modificarea s-ar putea face prin specificarea clară a
ce trebuie să dețină fiecare institut școlar pentru accesul persoanelor cu
dizabilități( rampe de acces, lift, băi adaptate nevoilor acestora etc.) și
adaptarea cursurilor la parterul instituțiilor până când facultățile iși vor face
modificările specificate, având o perioadă determinată de timp, dată de o
înțelegere între Ministerul Educației si ANPD.
2. A doua alternativă ar putea fi dată de sancționarea instituțiilor educaționale
care nu s-au conformat modificării alineatului (3) din Articolul 118 și care
nu au respectat termenul limită pentru îmbunătățirile impuse și restabilirea
unui nou termen pentru aceștia.
3. Ultima alternativă ar putea consta în existența asistenților personali în
instituțiile educaționale. Fiecare director trebuie sa analizeze numărul de
persoane cu handicap din cadrul școlii/universității și să solicite un număr
necesar de asistenți personali care să îi ajute în permanență pe
studenții/elevii în cauză. Asistenții se vor ocupa de aceștia doar în timpul
participării la cursuri pentru a le ușura activitatea acestora, în facultățile care
nu dețin echipamentul necesar. Această alternativă, presupune folosirea ei,
doar în cazul în care universitățile care trebuie să facă aceste modificări sunt
clădiri istorice care nu se pot modifica în vreun fel.

Anda mungkin juga menyukai