2.2.

4 Terapie ocupaŃională

Terapia ocupaŃională poate fi definită ca fiind o activitate mentală sau fizică, prescrisă şi dirijată,

pentru obiectivul bine determinat de a contribui la refacerea sau grăbirea ei, în urma unei boli sau unei

leziuni.

Terapia ocupaŃională, o artă şi ştiinŃa care dirijează modul de răspuns al omului faŃă de o activitate

selecŃionată, menită să promoveze şi să menŃină sănătatea, să împiedice evoluŃia spre infirmitate, să

evalueze comportamentul şi să trateze sau să antreneze pacienŃii cu disfuncŃii psihice sau psihosociale.

Terapia ocupaŃională, o metodă de tratament a anumitor tulburări fizice sau mentale, prescrisă de

medic şi aplicată de specialişti calificaŃi, folosind munca, sau orice altă ocupaŃie, în vederea vindecării

afecŃiunii sau sechelelor sale.

Terapia ocupaŃională, terapie prin muncă sau terapie prin ocupaŃie

OcupaŃia este recunoscută ca fiind unicul proces care implică performanŃa motorie individuală,

funcŃii integrate ale sistemului nervos, atenŃie mentală, soluŃionarea problemei şi satisfacŃia
emoŃională în

sarcini diferite şi puse în valoare de cultură. Natura ocupaŃiei, promotoare a unei stări generale fizice şi

morale, este aceea care o prezintă drept o formă unică de terapie, cu aplicaŃii foarte diferite.

Efectele recuperării în cadrul T.O. au un sens mai larg ce impune aplicarea acesteia ca proces

medical cu finalitate socială.

Alexandru Popescu arată că “în Terapia ocupaŃională ocuparea timpului liber are menirea să

deştepte interesul bolnavului pentru activităŃi oarecare, pe acest principiu bazându-se playterapia,

artterapia, cultterapia, kinetoterapia“ şi că în T.O. care are la bază semnificaŃia intrinsecă a muncii

renumerate în procesul de reinsercŃie profesională şi socială a bolnavului aceasta participă la activităŃi

ca:

Ńesutul, confecŃionarea unor obiecte, activităŃi agrozootehnice, cultura plantelor şi florilor, etc.

T.Sbenghe arată că T.O se preocupă de integrarea familială, socială şi profesională a

handicapaŃilor, care este o metodă specială a kinetoterapiei, o metodă sintetică, globală, care cere o
participare comandată şi întreŃinută psihic.

Din definiŃii T.O. poate fi clasificată astfel:

1.T.O. recreativă cuprinzând:

- tehnici de exprimare desen, pictură, gravură, mânuit marionete, scris, sculptură, etc;

- tehnici sportive: diverse jocuri sportive sau părŃi ale acestora;

- tehnici recreative jocuri distractive adaptate handicapaŃilor (şah cu piese grele, fotbal de masă cu

minge de ping-pong mobilizată cu pompiŃe de mână, popice, Ńintar cu piese care se înfig în găuri

preformate, jocuri cu figurine de plumb, etc.

2.T.O. funcŃională reprezintă o formă de ergoterapie dirijată şi controlată şi care are ca scop

executarea unor anumite mişcări în cadrul muncii sau ocupaŃiei respective în care sunt incluse:

57

- tehnici de bază formate din unele activităŃi practice încă de la începuturile societăŃii umane, când

mâinile omului prelucrau materia primă de bază (lut, lemn, fibre naturale, fier): împletitul, olăritul,
Ńesutul,

tâmplăria, feroneria;

- tehnici complementare, care reprezentă de fapt totalitatea restului activităŃilor lucrative umane

dintre care: cartonajul, marochinăria, tipografia, strungăria, dactilografia, etc.

3.T.O. profesională care se poate aplica în spitale bine dotate, cu centre de recuperare bine utilate,

în şcoli profesionale specializate sau în ateliere-şcoală, de pe lângă întreprinderi, cu două subcategorii:

a.T.O. pregătitoare pentru activitatea şcolară şi orientarea profesională a copiilor:

b.T.O de reprofesionalizare sau profesionalizare a adulŃilor în sensul reîntegrării în munca

desfăşurată anterior îmbolnăvirii sau accidentului sau a reorientării profesionale.

Pe lângă tehnicile de bază şi cele complementare aceasta foloseşte şi tehnici de „readaptare”,

formate din multitudinea şi diversitatea activităŃilor zilnice casnice, familiale, şcolare, recreative,

profesionale şi sociale, modalităŃi de deplasare. Aceste tehnici adaptează mediul ambiant al

handicapaŃilor
la propiile lor capacităŃi funcŃionale.

4.T.O retribuită care poate fi utilizată ca formă economică pentru bolnavii care recuperează

spontan o paralizie sau au suferit un tratament paliativ al sechelelor şi şi-au recâştigat mişcările
principale.

Această formă de T.O. poate completa lipsurile produse de pensionarea temporară sau definitivă a

bolnavului şi poate constitui un factor obiectiv de apreciere a reîncadrării bolnavului în circuitul

economico-social normal.

Scopul T.O.

- stimularea încrederii în sine a bolnavilor şi dezvoltarea firească a personalităŃii; organizarea unui

program de mişcări dirijate în condiŃii de lucru; constatarea capacităŃilor şi înclinaŃiilor restante ale

bolnavului; corelarea recuperării medicale cu cea profesională; reinsercŃia cât mai rapid cu putinŃă în
viaŃa

socială economică şi profesională.

Prin ocupaŃie şi muncă se realizează orice activitate, mai mult sau mai puŃin utilă şi cu multiple

posibilităŃi de rezolvare, iar prin selectarea activităŃilor se ajunge la atingerea scopului urmărit. Pentru

recuperarea gestuală a deficientului, ergoterapia se transformă într-o gimnastică utilă care folosită
metodic

şi progresiv, duce la munca organizată de la cele mai simple la cele mai complexe forme.

Obiectivele şi efectele T.O.

A. Principalele obiective ale T.O.sunt: 1. Înlăturarea tulburărilor funcŃionale pasagere simple sau

multiple, prezente într-o serie de afecŃiuni sau în variate asociaŃii morbide, în care este necesară

reeducarea gestuală, deci recuperarea unui deficit motor; 2. Reeducarea mijloacelor de exprimare,

implicând vorbirea, atitudinea, comportamentul; 3. Restabilirea independenŃei bolnavului, sub aspect

psiho-somatic.

În rezolvarea tuturor acestor obiective va trebui să se Ńină seama de cele „10 comandamente” ale

existenŃei integrate a handicapatului propuse de Holander : viaŃa de familie, locuinŃă, alimentaŃie,

instrucŃie, educaŃie şi formare, petrecerea timpului liber, servicii publice, asociaŃie, situaŃie
economică,

activităŃi politice.

B. Efectele T.O.: 1.Efectele fizice - constau în menŃinerea funcŃiei tuturor grupelor musculare atât

pentru regiunea afectată cât şi pentru celelalte regiuni şi conservarea unei bune funcŃii a articulaŃiilor

neimplicate în procesul patologic şi întărirea musculaturii deficiente. Prin mişcări analitice şi globale se

obŃin rezultate bune pe linia obŃinerii îmbunătăŃirii amplitudinii de mişcare a cadenŃei şi a progresiei;

2.Efecte psihice se reflectă în calmarea stării de nelinişte a pacientului, dezvoltarea atenŃiei, dispariŃia

descurajării şi renaşterii speranŃei, păstrarea obişnuinŃei activităŃilor zilnice şi diminuarea complexelor

de

inferioritate; 3.Efectele psiho-sociale se concretizează în întreŃinerea relaŃiilor cu celelate persoane în

căpătarea încrederii în sine şi în alŃii şi în obŃinerea perspectivei de încadrare socială în viitor.

Reguli de aplicare a T.O.

Reguli principale: având în vedere studiul handicapului, analiza ocupaŃiei, confruntarea

informaŃiilor obŃinute.

58

Reguli secundare: 1. OcupaŃia trebuie să fie una obişnuită şi la îndemâna pacientului; 2. OcupaŃia

trebuie să fie simplă; 3. OcupaŃia trebuie să fie utilă; 4. OcupaŃia trebuie să aibă cât mai multe
posibilităŃi

de diversificare; 5. OcupaŃia va fi abordată progresiv; 6. OcupaŃia trebuie să fie liber acceptată de

pacient

(terapeutul trebuie să aibă cunoştinŃe psihologice şi pedagogice); 7. OcupaŃia nu trebuie să aibă ca

scop

neapărat o prestaŃie tehnică de calitate; 8. OcupaŃia nu trebuie să fie renumerată; 9. OcupaŃia trebuie

efectuată în colectivitate pentru reinserŃie socială; 10. OcupaŃia trebuie să poată fi urmărită şi
controlată –

se urmăresc poziŃia, gesturile, starea, comportamentul, reacŃiile pacientului de corectare.

Obiective ale terapiei ocupaŃionale

Obiectivul principal al terapie ocupaŃionale este pregătirea progresivă şi raŃională pentru

activităŃile cotidiene cu un grad cât mai mare de independenŃă, educarea generală a pacientului, cât şi
a

familiei acestuia pentru a şti să se comporte cu acesta. Acest obiectiv poate fi împărŃit în alte câteva

obiective:

-Câştigarea independenŃei în ceea ce priveşte alimentarea, prin adaptarea tacâmurilor şi prin

învăŃarea modului de a se servi de ele. IntervenŃia T.O. nu va fi continuă ci episodică şi de scurtă

durată,

deoarece masa nu trebuie transformată în exerciŃiu de reeducare.

-Câştigarea independenŃei vestimentare, prin învăŃarea treptată a modului în care pacientul îşi

poate pune sau scoate unele obiecte de vestimentaŃie, dar acest lucru numai în cadru real şi bine
motivat

(echiparea pentru şedinŃa de kinetoterapie, ieşirea la plimbare, înainte de baie, etc.).

-Câştigarea independenŃei de mişcare - amenajarea locuinŃei.

-Pregătirea pentru activităŃile şcolare (învăŃarea, scrisul, cititul).

-Folosirea dispozitivelor ajutătoare.

Factorii de care trebuie să se Ńină seama în alegerea activităŃilor de terapie ocupaŃională sunt:

vârsta, sexul, afecŃiunea, gradul şi localizarea leziunii, scopul urmărit, efectele ergoterapiei asupra

funcŃionalităŃii, preocuparea pacientului pentru acest gen de terapie.

Formarea autonomiei personale vizează autoservirea şi autonomia în mediul ambiant

A.În cadrul autoservirii sunt vizate următoarele componente ale autonomiei personale: a.Corpul

omenesc; b.Igiena personală; c.Îmbrăcămintea; d.Încăltămintea; e.Hrana; f.Bucătăria; g.Veselă – tacâm;

h.Dormitorul

În procesul de învaŃare se folosesc diferite activităŃi şi jocuri prin care copilul este familiarizat cu

mediul în care se desfăşoară activitatea şi instrumentele necesare pentru realizarea activităŃii şi rolul pe

care îl are acea activitate.

B. În cadrul autonomiei personale în mediul ambiant se urmăreşte relaŃiile cu şi din familie şi

pregătirea acestuia pentru viaŃa de familie;

Formarea autonomiei sociale

În acest segment se urmăreşte obŃinerea sau îmbunătăŃirea următoarelor segmente:

a. Autonomia în clasă –şcoală; b. Autonomia în afara clasei şi a şcolii; Autonomia în mijloacele de

transport; d.Cunoaşterea mediului social; e.Normele de comportare civilizată; f. Autonomia în

manipularea financiară; g.RelaŃii în micro şi macrogrupurile sociale (relaŃiile cu familia, relaŃii în grupul

şcolar; relaŃii în macrogrupul social), h. RelaŃii între sexe, educaŃie sexuală; i.ViaŃa de familie.

b. ActivităŃi de socializare

- vizite în: parcuri, expoziŃii, muzee, instituŃii publice, intreprinderi, magazine;

- excursii – pe diverse teme în funcŃie de capacităŃile de înŃelegere a grupului sau cu teme prevăzute
de

programa şcolară;

- vizionări : filme, teatre, spectacole muzicale, întreceri sportive, programe TV., video, diafilme;

- competiŃii inter-clase, inter-şcoli cu conŃinut cultural, artistic, sportiv;

- audiŃii: poveşti, muzică, concerte, diverse spectacole;

- serbări, şezători, teatru de păpuşi, scenete, dramatizări;

- participarea la diverse manifestări ocazionate de sărbători naŃionale internaŃionale şi religioase;

- iniŃiative proprii de organizare a timpului liber;

59

- crearea de cluburi (croitorie, bucătărie,muzică, pictură, foto, etc.);

- înscrierea individuală a tinerilor la cluburi sportive din localitate;

- amenajarea spaŃiului de joacă şi a altor spaŃii pentru desfăşurarea de diverse activităŃi;

- organizarea unor tabere de vară cu scopul de întâlnire a copiilor instituŃionalizaŃi cu alŃi copii din

exterior.