Anda di halaman 1dari 3

Egalitatea între sexe

Cuvântul “egalitate” a început să fie folosit tot mai des după cel de-al doilea război mondial în
discursul privind relaţiile bărbatului cu femeia sau pur şi simplu pentru a se promova un nou mod
de a fi al femeii în societate, de a se realiza ca femeie. De fapt, în cuvântul egalitate între sexe
arhitecţii limbajului modern introduc două erori. Prima, déjà împă-mântenită în mentalul colectiv
este crearea, impunerea unei confuzii între gen si sex. Ca şi cum, definitoriu pentru deosebirea
dintre cei doi este sexul, şi nu o întreagă constelaţie de comportamente şi atitudini, de aşteptări şi
năzuinţe.

De asemenea, termenul de egalitate forţează transformarea femeii şi a bărbatului după un model


de tip androgin.

Aşadar, cei care vor să intervină în cursul firesc al lucrurilor generează un anumit haos, iar
întreaga realitate socială este direct afectată de noile idei. Aşa-zişii “renovatori” ai naturii au
declanşat lupta pentru egalitate, pentru a anihila divergenţele în rol, în purtare, în conducere, dar
chiar şi în lucruri aparent nesemnificative, cum este vestimentaţia, iar ţinta acestor demersuri e
de a o pune pe femeie pe aceeaşi treaptă cu bărbatul. Această luptă se dă pe toate planurile, nu
numai pe cel spiritual şi constituie, în primul rând, o ofensă adusă la adresa vechiilor principii şi
a societăţii tradiţionale în care femeia îşi avea statutul ei propriu şi incomparabil mai normal
decât imaginea denaturată pe care o avem astăzi despre femeie.

Mulţi consideră că inegalitatea dintre bărbat şi femeie nu este compatibilă cu lumea


contemporană care cere o reabordare şi reconsiderare a valorilor pe baza cărora a funcţionat
societatea pentru mult timp. Într-o viziune tradiţională, sensul femeii era legat în primul rând de
familie, de construirea climatului afectiv şi poate în primul rând de maternitate. Dar acest lucru
este desconsiderat în lumea actuală, această vocaţie a femeii fiind prezentată într-o perspectivă
negativă – femeia în ipostaza de sclav, o fiinţă docilă şi total supusă soţului. Aici îşi are
rădăcinile şi viziunea distorsionată asupra maternităţii, care, în loc să fie considerată un atribut
emblematic, devine o opţiune, un impediment în calea devenirii profesionale a femeii moderne.
Dorinţa febrilă a femeilor de a fi independente, de a submina autoritatea soţilor şi, prin
extrapolare, a bărbaţilor devine o mişcare obsesivă într-un cerc vicios. Femeile, în încercarea de
a deveni egalul bărbaţilor, au interpretat greşit filosofia activismului, uitând că pentru ele este
mai bine “să fii” decât „să faci”. Prin urmare, s-a ajuns la „masculinizarea” femeilor, la
transformarea lor treptată în nişte fiinţe care se agită inutil, în încercarea de a se descurca prin
forţele proprii şi de a nu depinde de nimeni. Comportamentul dominator, violenţa verbală şi
fizică, lipsa de feminitate şi tot ceea ce face din femeie un caracter masculin au un mare impact
asupra dezvoltării “sănătoase”, vorbind şi la propriu, şi la figurat. Nu doar că majoritatea ajung
inevitabil să fie victimele efectului de domino (divorţează, muncesc ca un bărbat, ajung să
locuiască singure), dar le este afectată şi sănătatea, întrucât s-a remarcat că o comportare
masculină exagerată, reflectată în atitudine, vestimentaţie, mentalitate şi activitate atrage cu sine
creşterea nivelului de testosteron şi, implicit, creşterea riscului de cancer la sân. Femeile, văzute
ca „egalul” bărbaţilor, deci nişte competitori în toate domeniile, fie că e vorba de tehnică,
industrie sau altceva, nu mai sunt identificate cu funcţiile potrivite, cu meseriile mai uşoare sau
mai puţin solicitante, iar consecinţa firească a acestui fapt este că nici nu mai sunt asociate cu
anumite trăsături, cum sunt fineţea, delicateţea şi nici nu li se mai acordă aceeaşi consideraţie. În
acest punct, atitudinea bărbaţilor faţă de femei se schimbă, mai ales când vine vorba de stabilirea
unor relaţii, de întemeierea unei familii. Bărbaţii nu mai percep nevoia de protecţie şi se pierde
ceva în modul în care îşi comunică dragostea.

Ideologiile feministe şi-au dorit să conducă lucrurile spre un alt rezultat, să precipite emanciparea
femeilor, însă toată această mişcare spasmodică este o expresie a unor frustrări şi complexe
nejustificate şi a incapacităţii de a înţelege relaţia dintre un bărbat şi o femeie, aşa cum a fost
lăsată de Dumnezeu.

Femeia în trecut era conștientă în ce constă puterea ei: în loialitatea față de ceea ce este și nu în
imitații, exhibiționism sau alte modalități ieftine de atragere a atenției. Și din acest punct de
vedere există în istorie modele feminine remarcabile. În mod paradoxal, deși are senzația că
feminismul reprezintă o mișcare pentru a câștiga cât mai multe drepturi și avantaje, femeia
modernă acționeză împotriva firii ei într-un demers care o îndepărtează de ea însăși și de
Dumnezeu, care-i indepărtează fericirea și care duce în ultimă instanță la o formă de schizofrenie
în care femeia se luptă în interior cu sine intr-un demers de anulare a nevoilor firești de tandrețe,
ocrotire, maternitate, etc. iar in exterior într-un demers de afirmare forțată a unor atribute care
nu-i sunt proprii.
Acestea sunt doar câteva dintre consecinţele unei manipulări a limbajului care, din păcate,
marchează major viaţa fiecăruia dintre noi, a societăţilor unde acest limbaj a fost însuşit, unde
ideologia emancipării femeii a devenit fondatoare pentru mentalitatea însuşită atât de femei cât şi
de bărbaţi.