Nevoinţele şi viaţa Cuviosului Părintelui nostru Sava cel Sfinţit (5 decembrie)

Fericitul Sava era atunci de treizeci şi cinci de ani de la naşterea sa, cînd s-a sălăşluit în
pustie singur, unde a fost ispitit de diavol, care, a ridicat asupra lui război. Odată,
odihnindu-se sfîntul după osteneală, la miezul nopţii s-a închipuit diavolul în mulţime
de şerpi şi de scorpii, venind asupra lui spre a-l înfricoşa. Dar el îndată s-a sculat la
rugăciune şi era în buzele lui psalmul lui David care zice:

Nu te vei teme de frica de noapte...; peste aspidă şi vasilisc vei călca... . Acestea
zicînd el, îndată a pierit diavolul, cu toate înfricoşările lui.

După cîteva zile iarăşi s-a închipuit diavolul în chipul unui leu înfricoşat şi s-a repezit la
sfînt, vrînd să-l sfîşie şi, apropiindu-se, se da înapoi; apoi iarăşi se repezea şi iarăşi se da
înapoi. Iar cuviosul, văzînd pornirea fiarei şi mişcările ei, a zis:

"Dacă ai îngăduinţă de la Dumnezeu a mă mînca, pentru ce te opreşti? Iar de nu,

pentru ce te osteneşti în deşert? Căci te voi călca pe tine, leule, fiind înarmat cu
puterea Hristosului meu!".

Atunci îndată diavolul, care se arătase în chip de fiară, a fugit cu ruşine. Din acea vreme
i-a supus Dumnezeu toate fiarele şi balaurii, încît umbla prin mijlocul lor ca prin
mijlocul oilor celor blînde.

Odată, umblînd prin pustie, a întîmpinat patru saracini foarte flămînzi şi slăbiţi. Acelora
poruncindu-le să stea, a scos din haina sa rădăcini înaintea lor, cu care şi el singur se
hrănea şi care se chemau melagrii, precum şi miez de trestie. Iar ei mîncînd s-au întărit
şi au însemnat locul şederii lui, apoi s-au dus. După cîteva zile au venit la dînsul,
aducîndu-i pîine, brînză şi dactile (un fel de fructe) dîndu-i mulţumire pentru facerea de
bine, căci în zi de foamete i-a hrănit pe dînşii. Iar el, umilindu-se, a zis în sufletul său cu
lacrimi:

"O, amar suflete al meu! Aceşti oameni pentru o mică facere de bine, pe care le-am
făcut-o odată, cît sînt de mulţumitori! Iar noi ce vom face? Primind întotdeauna
darurile lui Dumnezeu cele negrăite, sîntem nemulţumitori, vieţuind în lene şi în
nepurtare de grijă, nici păzind sfintele Lui porunci.