Elegie cu iepurași-drăgălași – Constantin Tănase

Textul articolului este puțin spus ironic, acest text este un amalgam de stări. Ironia este pe
picior de egalitate cu regretul. Stilul lui Tănase aici este ironico-sarcastic, care se pierde
îndeznădejde.

Sintagma din titlu iepurași-drăgălași, care are o conotație afectiv sentimentală,

diminutivale din sintagmă doresc să accentueze ironia și disprețul din textul ce va urma îndată
după titlu. Pe parcursul textului depistăm un element de intertextualitate – mistreții râmă
pădurea noastră de argint… – intertextul cu Ștefan Augustin Doinaș, “Mistrețul cu colți de
argint,,. Intertextul este utilizat cu scopul de a sensibiliza, a atrage atenția cititorului la niște
aspecte anumite a probleme, cum ar fi pericolul eminent din partea acestor viețuitoare sălbatice
din societate. Autorul nu se jenează să ironizeze toată această “politică,, prin utilizarea unui
limbaj popular, solemn-vulgar: rumene la chip și fălcoasă la minte; duhnesc a mahorcă și a
cazarmă; etc. La nivel lexical, în text se întâlnește un lexic poetic-popular (iepurești, liliachii),
prin utilizarea acestui lexic, pe alocuri livresc și ludic, autorul creează această stare ironică și de
amărăciune pe care o creează toată această lume pe care o creionează. Chiar dacă autorul
folosește tot acest limbaj popular-poetic, jocurile de cuvinte – chiar de pare uneori prea dur,
ironia se cufundă în regrete, din cauza că starea social-politică a iepureștilor, nu mai este cu
napi dulci.
Astfel, limbajul ironico-sarcastic utilizat de către autor, nu este folosit doar pentru a
atrage din partea cititorilor doar umorul, ci și pentru a le sensibiliza pe acestea și dintr-o
perspectivă mai mohorâtă. De aia autorul a utilizat un limbaj mai mult popular, pentru a fi mai
aproape pentru masa de cititori, să fie accesibil pentru fiecare cititor.