Anda di halaman 1dari 1

Imposibilitatea gasirii unui sens al vietii

Emil Cioran

Conceptul de sens al vietii desemneaza actele sau faptele ce determina desavarsirea


posibilitatilor noastre. Omul crede in anumite valori, pe care le promoveaza constant in
comportamentul sau, vizand implinirea propriilor expectatii existentiale, conferind astfel vietii
sale un anumit sens. “Care este sensul vietii? Exista intr-adevar un sens al vietii? Este
fericirea realizabila sau ea este numai un ideal catre care omul aspira, fara a constientiza?”
reprezinta numai cateva dintre intrebarile la care filosofii au incercat sa raspunda.
Unul dintre ganditorii care se intreaba retoric daca exista un sens al vietii este Emil Cioran,
filosof si scriitor roman al secolului al XX-lea, autor al unor lucrari precum “Pe culmile
disperarii”, “Silogismele amărăciuni” si “Despre neajunsul de a te fi născut”. Ideea principal a
textului surprinde credinta potivit careia fericirea este realizabila numai atunci cand omul se
multumeste cu posibilitatile limitate ale clipei.
Potrivit lui Cioran, adevarata suferinta reprezinta, prin instrainarea si insingurarea
absoluta a individului si prin durerea provocata, o cale de purificare si ardere interioara, ce
au ca efect situarea acestuia pe un plan particular fata de viata. El considera ca „a invata sa
suferi este a invata sa ierti”. Astfel, ganditorul stabileste existenta a doua tipuri de oameni in
raport cu suferinta: omul normal sau mediocru, incapabil de a intelege „starile maladive”, care
nu poate ierta nimic, dar pentru care surprizele vietii au un rol imperios necesar si omul
suferind, chiar si lipsit de cultura. Pentru cel din urma, filosoful argumenteaza ca nu poate fi
mediocru, intrucat a suferi implica a avea un destin.
A doua problematica analizata de acesta este caracterul imuabil al destinului. Emil Cioran
argumenteaza imposibilitatea schimbarii cursului vietii prin actiunea Mantuitorului Iisus
Hristos de a rascumpara pacatele stramosesti, sustinand ca acesta a fost „mai mult decat
iluzionat”, deoarece acest lucru nu a contribuit cu nimic la fericirea oamenilor. Astfel, in
viziunea sa, este imposibil sa suferi pentru altcineva sau sa incerci sa duci o responsabilitate a
altcuiva.
Totodata, ganditorul considera ca sensul vietii reprezinta un ideal irealizabil si imposibil
de inteles pentru omul superior si afirma ca „toti cautatorii de sensuri sunt oameni
iremediabil pierduti”, sustinand credinta potrivit careia „daca iti depasesti limitele esti
pedepsit” (Gabriel Liiceanu) pentru ca acei ce au cercetat prea mult insemnatatea vietii au fost
pedepsiti fie prin renuntare, fie prin disperare. Numai in naivitate, argumenteaza filosoful,
poate exista fericirea, doar atunci cand individul se multumeste cu limitele umane.
Spre a concluziona, in viziunea lui Emil Cioran probabilitatea aflarii sensului vietii este
imposibila omului care sufera, intrucat suferinta reprezinta o calitate a omului de geniu, ce nu
poate cunoaste plenaritatea vietii atat timp cat este ingradit de un destin implacabil.