ALCOOLISMUL -CAUZĂ A DISFUNCŢIONALITĂŢII FAMILIALE

Familia alcoolicului
Studiile care au încercat să individualizeze principalele motivaţii ale consumului de alcool,
au recunoscut faptul că familia este un agent optim de promovare al acestuia, într-un mod mai
mult sau mai puţin conştient. În acest sens s-au descoperit şi surprinzătoare analogii între familia
alcoolicului şi aceea în care el a fost educat.
Familia este recunoscută ca responsabilă de controlul informal asupra consumului de
băuturi alcoolice, obiceiurile care se verifică în cadrul acesteia, dinamica relaţiilor care se
stabilesc, stigmatizează obiceiurile consumatorului, dând naştere unor procese controlabile sau nu.
În familiile în care există consumatori de alcool, se declanşează o serie de conflicte şi
disfuncţionalităţi profunde în distribuirea rolurilor, fapt care duce către diagnosticarea întregii
familii ca fiind bolnavă. Nu este necesar ca, spre exemplu, ambii părinţi să fie consumatori de
alcool, ci, din cauza faptului că, chiar şi atunci când un singur membru este consumator, boala este
asimilată de ceilalţi, devenind reperul în baza căruia se stabilesc dinamismele convieţuirii în acea
familie.
Copiii care se nasc în familiile în care există probleme în ceea ce priveşte consumul de
alcool se lovesc, de multe ori, de incapacitatea părinţilor de a se îngriji de ei în mod adecvat şi
chiar şi de incapacitatea acestora de a gestiona chiar şi cele mai simple probleme familiale. Într-
un astfel de cadru, copiii dezvoltă abilităţi în ceea ce priveşte gestionarea autosuficientă a propriei
existenţe. Ei merg până la a-şi asuma responsabilităţi care în mod normal ar reveni părinţilor, astfel
sărind peste copilărie. Aceşti copii sunt în aparenţă maturi dar, în timp, ei se dovedesc a fi mereu
suferinzi şi neliniştiţi. Totodată, părinţii alcoolici devin de multe ori izolaţi din punct de vedere
social, fiind incapabili de a-şi gestiona atât propriile nevoi cât şi cele ale copiilor, însă, treptat,
dezvoltă expectanţe suprarealiste cu privire la aceştia.
O familie funcţională, cu responsabilităţi, roluri şi norme bine stabilite şi corect îndeplinite,
poate asigura o educaţie corespunzătoare copiilor. Spre deosebire de aceasta, familia alcoolică este
una disfuncţională, de tip anxios - nevrotic, unde funcţiile ei de bază nu sunt îndeplinite decât
parţial, iar necesităţile afective şi rolurile membrilor sunt perturbate.
Funcţia de bază, biologică este afectată, persoana consumatoare de alcool fiind predispusă
la declanşarea unor boli cum ar fi: gastrită, ulcer gastric, tulburări de absorbţie a vitaminei B12,
ficat de stază (ficat gras), ciroză hepatică cu varice esofagiene, polineuropatie (afectarea tuturor
nervilor periferici), leziuni cerebrale toxice (modificări de caracter, scăderea performanţelor
intelectuale), consumul de alcool poate să afecteze negativ fătul şi poate fi asociat cu cancerul la
sân la femei, cancerul cavitaţii bucale, al esofagului, al faringelui şi laringelui şi lista poate
continua. La rândul ei viaţa sexuală este afectată, ca urmare putând apare o formă gravă de gelozie
între parteneri.
Funcţia economică este şi ea periclitată. Agravarea dependenţei declanşează probleme
financiare, deoarece, cheltuindu-se mulţi bani pe băutură, scade venitul familiei. Poate apărea şi
şomajul că urmare a absenteismului, randamentului scăzut, dificultăţilor de adaptare la locul de
muncă a celui care bea şi de aici o serie de consecinţe negative asupra familiei. În cazul în care
unul dintre soţi bea, acesta nu mai face faţă responsabilităţilor privind bugetul familiei, acestea
fiind preluate de partener. Partenerul îşi asumă toate responsabilităţile, inclusiv cea economică,
devenind în timp tensionat, hiperprotectiv, transmiţând în acest fel propriile nelinişti şi preocupări,
copiilor (cu consecinţe grave asupra viitoarei personalităţi a acestuia).
De asemeni şi funcţia psiho-afectivă suferă ample modificări. Se reduce afectivitatea,
înţelegerea reciprocă, protecţia şi atenţia din partea părinţilor, deoarece persoana dependentă
atrage acum toate energiile membrilor familiei. Apar carenţe în comunicarea între membrii
familiei şi, mai ales, se pierde stima şi respectul reciproc între partenerii cuplului, dar şi între copii
şi adulţi. Copiii încep să aibă îndoieli faţă de normele morale ale părinţilor, sunt debusolaţi,
nemulţumiţi, frustraţi şi, mai ales, se simt vinovaţi. Relaţiile tensionate în familie merg până la
violenţă domestică şi conflicte cu legea. Consumul de alcool poate declanşa şi psihoze, cum ar fi:
beţia patologică, delirium tremens, halucinoza alcoolică, gelozia obsesivă a alcoolicului,
encefalopatia Wernicke, sindromul Korsakov.
Uneori, orice discuţie purtată cu persoana consumatoare de alcool este imposibilă,
deoarece chiar şi mimica, vocea, pot să semnaleze alcoolicului reproşuri moralizatoare sau
desconsiderare din partea celui cu care discută. Şi din acest motiv familia consumatorului de alcool
nu suferă doar perturbări interioare, dar şi exterioare. Aceştia se izolează, apar scuzele fata de
prietenii mai vechi de familie, apare jena, iar contactele se întrerup. Joan K. Jackson pe parcursul
a trei ani de investigaţii asupra acestor tip de familii, a propus un model de adaptare a familiei la
crizele de alcoolism.
Acest proces presupune mai multe etape:
 1. faza de negare;
2. faza izolării sociale;
3. faza dezorganizării;
4. faza de organizare în ciuda problemelor;
5. stadiul eforturilor de a scăpa de problemă;
6. reorganizarea unei părţi a familiei;
7. refacerea familiei (etapă existentă doar în unele cazuri)
Toate acestea întăresc ideea că dependenţa de alcool nu are un efect izolat, care să afecteze
un singur individ, în fiecare caz victimele sunt multiple. În afară de persoana dependentă, celelalte
victime sunt soţia, părinţii şi copiii.
Funcţionalitatea familiei este direct influenţată de persoana alcoolică, iar membrii ei
operează într-un sistem în cadrul căruia sunt interdependenţi şi cooperează pentru a supravieţui şi
a menţine armonia. Când apare stresul provocat de alcoolic, toată familia se readaptează şi se
rearanjează pentru a instala un simulacru de echilibru şi stabilitate.
Familia persoanei dependente este un grup de oameni răniţi şi confuzi, care sunt victimele
dependenţei, fără să facă abuz de alcool. Membrii familiei suferă în spatele persoanei bolnave, dar
rar sunt trataţi ca şi cum ar avea nevoie de ajutor, rar li se oferă un program de recuperare
personalizat pentru problemele şi suferinţele lor. În realitate şi ei au nevoie de ajutor calificat, de
sprijin şi înţelegere. Aceste persoane care nu consumă alcool, dar sunt victimele lui, poartă
denumirea de codependenţi. Codependenţa este o reacţie normală la comportamentul anormal al
unui dependent, fiind o stare emoţională, psihologică şi comportamentală ce apare că rezultat al
unor situaţii care împiedică exprimarea deschisă a sentimentelor, ca şi discutarea directă a
problemelor personale şi interpersonale.. Termenul de codependenţă se foloseşte pentru a descrie
o persoană a cărei viaţă este afectată că urmare a interacţiunii ei cu persoana dependentă. În mod
obişnuit, codependentul îşi dezvoltă un mod nesănătos de a face faţă vieţii şi, cu toate că vrea ca
alcoolicul să renunţe complet a băutură, îşi asumă inconştient anumite roluri defectuoase şi
distructive, care îi întăresc acestuia dependenţa.
Majoritatea greşelilor membrilor unei familii în care există un dependent nu se fac din rea
voinţă, ci din înţelegerea greşită a îngrijirilor pe care le necesită acesta sau din cauza temerilor
refulate. Membrii familiei ar trebui să evite anumite atitudini care, de cele mai multe ori, se
dovedesc cele mai frecvente cauze ale necazurilor lor, şi să ţină seama de următoarele reguli:
 - să nu facă reproşuri inutile atunci când lucrurile nu se petrec după aşteptări;
- să nu arate o neîncredere exagerată sau dimpotrivă, faţă de capacitatea de abstinenţă a
celui în cauză;
- să nu îi fie teamă să-i ceară să-şi asume unele responsabilităţi;
- să nu evite total evenimentele unde se consumă alcool;
- să nu arate dezinteres faţă de noile pasiuni şi activităţi ale dependentului;
- să nu evite total discuţiile cu privire la reglementarea consumului de alcool;
- să nu aştepte o atitudine servilă din partea dependentului pe considerentul că acesta
este dator să îşi repare multe greşeli din trecut.

Nu este în intenţia dependentului să provoace dezamăgirea membrilor familiei sale atunci

când el nu este capabil să păstreze măsura consumului. Dependentul face pauze de băut şi are
succese de scurtă durată. El este convins şi promite că pe viitor se va controla însă, în timp, observă
că se înşeală, căci dependenţa nu poate fi controlată prin simplă voinţă.
Tocmai acest lucru însă este greu acceptat de alcoolic şi acesta continuă să se amăgească
până când nu mai poate face diferenţa între realitate şi imaginaţie. Membrii familiei încearcă, atât
cu bunătate cât şi cu duritate, cu ameninţări şi promisiuni, să-l aducă la normal. Cel în cauză
reacţionează şi el cu promisiuni, sau cu retragere, ameninţări, crize de mânie, cu minciuni
intenţionate sau de autoamăgire. Conştientizarea acestor reacţii în momentele de luciditate
adâncesc nesiguranţa dependentului şi îi creează o stare de însingurare.
Doar dacă aparţinătorii realizează că au de-a face cu o persoană bolnavă, care crede că este
în deplinătatea facultăţilor sale mentale, dar în realitate nu-şi mai poate controla acţiunile, pot
înţelege şi de ce acesta îi dezamăgeşte. Important ar fi ca aceştia să conştientizeze faptul că sunt
la fel de neputincioşi în faţa dependenţei, ca şi cel în cauză.