DR.

ANTON KNIELING

NECROPSIA MEDICO-LEGALĂ

Cadrul juridic – Codul de procedură penală

Art. 185
Autopsia medico-legală
Autopsia medico-legală se dispune de către organul de urmărire penală
sau de către instanţa de judecată, în caz de:
 moarte violentă ori când aceasta este suspectă de a fi
violentă
 când nu se cunoaşte cauza morţii
 există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct
sau indirect printr-o infracţiune ori în legătură cu comiterea
unei infracţiuni.
În cazul în care corpul victimei a fost înhumat, este dispusă
exhumarea pentru examinarea cadavrului prin autopsie.
Procurorul dispune de îndată efectuarea unei autopsii medico-
legale dacă decesul s-a produs în perioada în care persoana se află în
custodia poliţiei, a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în timpul
internării medicale nevoluntare sau în cazul oricărui deces care ridică
suspiciunea nerespectării drepturilor omului, a aplicării torturii sau a
oricărui tratament inuman.
Pentru a constata dacă există motive pentru a efectua autopsia
medico-legală, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate
solicita opinia medicului legist.
Autopsia se efectuează în cadrul instituţiei medico-legale, potrivit
legii speciale.
La efectuarea autopsiei medico-legale pot fi cooptaţi şi specialişti
din alte domenii medicale, în vederea stabilirii cauzei decesului, la
solicitarea medicului legist, cu excepţia medicului care a tratat persoana
decedată.
Cu ocazia efectuării autopsiei medico-legale pot fi utilizate orice
metode legale pentru stabilirea identităţii, inclusiv prelevarea de probe
biologice în vederea stabilirii profilului genetic judiciar.
Organul de urmărire penală trebuie să încunoştinţeze un membru
de familie despre data autopsiei şi despre dreptul de a desemna un expert
independent autorizat care să asiste la efectuarea autopsiei.
Medicul legist care a efectuat autopsia întocmeşte un raport de
expertiză, care cuprinde constatările şi concluziile sale cu privire la:
a) identitatea persoanei decedate sau elemente de identificare, dacă
identitatea nu este cunoscută;

1
DR. ANTON KNIELING

b) felul morţii;
c) cauza medicală a morţii;
d) existenţa leziunilor traumatice, mecanismul de producere a acestora,
natura agentului vulnerant şi legătura de cauzalitate dintre leziunile
traumatice şi deces;
e) rezultatele investigaţiilor de laborator efectuate asupra probelor
biologice prelevate de la cadavru şi a substanţelor suspecte descoperite;
f) urmele biologice găsite pe corpul persoanei decedate;
g) data probabilă a morţii;
h) orice alte elemente care pot contribui la lămurirea împrejurărilor
producerii morţii.

Art. 186
Exhumarea
(1) Exhumarea poate fi dispusă de către procuror sau de către instanţa de
judecată în vederea stabilirii felului şi cauzei morţii, a identificării
cadavrului sau pentru stabilirea oricăror elemente necesare soluţionării
cauzei.
(2) Exhumarea se face în prezenţa organului de urmărire penală.

Art. 187
Autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului
(1) Autopsia medico-legală a unui fetus se dispune pentru a se stabili
vârsta intrauterină, capacitatea de supravieţuire extrauterină, felul şi cauza
morţii, precum şi pentru stabilirea filiaţiei, când este cazul.
(2) Autopsia medico-legală a unui nou-născut se dispune pentru a se
stabili dacă copilul a fost născut viu, viabilitatea, durata supravieţuirii
extrauterine, felul şi cauza medicală a morţii, data morţii, dacă i s-au
acordat îngrijiri medicale după naştere, precum şi pentru stabilirea
filiaţiei, când este cazul.

NECROPSIA MEDICO-LEGALĂ

Necropsia medico-legală se face numai în baza unei adrese scrise

(ordonanţă) eliberată de către organele competente (procuratură, poliţie,
judecătorie).
Ordonanţa cuprinde:
- datele de identificare ale victimei (nume/prenume/data naşterii etc)
- scurt istoric
- obiectivele expertizei
! Necropsia medico-legală se efectuează complet.

2
DR. ANTON KNIELING

! Necropsia medico-legală se efectuează la cel puţin 24h de la constatarea

decesului.

Reguli generale de efectuare a necropsiei medico-legale

- necropsia medico-legală se efectuează numai în cazul în care organele
judiciare (poliţie, procuratură, judecătorie) pun la dispoziţia
medicului legist:
a. ordonanţa de efectuare a necropsiei
Ordonanţa de efectuare a necropsiei cuprinde:
- datele de identificare ale victimei (nume/prenume/data naşterii etc)
- scurt istoric
- obiectivele expertizei
b. procesul verbal de cercetare la faţa locului
c. copia după Foaia de observaţie medicală, completă, în cazul
persoanelor decedate în cursul spitalizării
- necropsia cadavrului se efectuează numai de către medicul legist, la
morga serviciului de medicină legală sau a spitalului în a cărui rază
teritorială s-a produs decesul sau a fost găsit cadavrul
- necropsia medico-legală trebuie să fie completă: se deschid toate
cavităţile corpului şi se examinează toate viscerele in situ şi pe masa
de necropsie
- necropsia medico-legală se efectuează la minim 24 de ore de la
stabilirea decesului (posibilitatea morţii aparente sau a morţii clinice)
- necropsia medico-legală nu se efectuează la cererea familiei sau
aparţinătorilor; de asemenea, familia nu poate refuza efectuarea
necropsiei medico-legale, dacă s-a eliberat ordonanţa de efectuarea a
necropsiei
- necropsia medico-legală se realizează cu respectarea eticii medicale şi
a demnităţii persoanei decedate
- necropsia se efectuează metodic – la fiecare caz se face un plan de
cercetare a cadavrului, în funcţie de datele de anchetă sau de
informaţiile din foile de observaţii. Ca regulă generală se examinează
şi se autopsiază fiecare regiune corporală, începîndu-se de regulă cu
extremitatea cefalică şi cavitatea craniană
- necropsia nu va distruge viscerele examinate; se vor face numai
secţiunile strict necesare (utile pentru o eventuală contraexpertiză
ulterioară).

Necropsia medico-legală are două părţi principale:

A. Examenul extern al cadavrului
B. Examenul intern al cadavrului

A. examenul extern al cadavrului

3
DR. ANTON KNIELING

Acest examen urmăreşte să stabilească:

- date de identificare ale cadavrului
- realitatea morţii – semnele morţii reale
- prezenţa semnelor de violenţă
- prezenţa unor boli locale sau generale

A.1. Date de identificare ale cadavrului – urmăresc să verifice datele

referitoare la persoana decedată:
- sexul – feminin sau masculin – dificultăţi: în cazuri de hermafroditism
(rare) sau cînd organele genitale externe sunt distruse de animale şi
insecte în timpul putrefacţiei
- vârsta – din datele de stare civilă; în cazul în care acestea nu există,
etatea se apreciază în limitele de 10 ani
- talia – se măsoară cu metrul şi reprezintă distanţa dintre vertex şi talon
- starea de nutriţie – normostenic/hiperstenic/astenic
- particularităţi – sunt descrise: cicatricile, tatuajele, amputări de
membre

În cazul cadavrelor cu identitate necunoscută (CIN) este necesar ca

medicul legist să folosească o serie de metode pentru stabilirea identităţii
cadavrului:
A1.1. – portretul vorbit al lui Bertillon – este considerată una dintre
cele mai vechi metode de identificare.
Alphonse Bertillon (24.04.1853-13.02.1914) a fost ofiţer de poliţie
francez şi cercetător în domeniul biometriei; acesta creat antropometria,
un sistem de identificare bazat pe măsurătorile fizice.
Se vor nota:
- circumferinţa capului
- circumferinţa gâtului şi toracelui (la nivelul punctelor maxime)
- particularităţi ale părului de pe cap (culoare lungime etc)
- particularităţi ale sprâncenelor, mustaţă, barbă
- forma frunţii, a nasului, urechilor, gurii
- culoarea ochilor
- particularităţi ale dentiţiei (gradul de uzură, carii vizibile etc)
- membrele şi trunchiul se examineazăpentru a se evidenţia: tatuaje,
cicatrici, deformări
- aspectul mâinilor şi a degetelor (se va nota forma unghiilor, culoarea,
depozitul acumulat sub unghii etc)
A.1.2. Identificarea odonto-stomatologică – este cea mai utilizată
metodă pentru identificarea victimelor după o catastrofă sau pentru
identificarea unui singur individ. Identificarea comparativă presupune
cercetarea compatibilităţii între datele obţinute de la cadavru cu date
prealabile consemnate de medicul stomatolog, pe baza unor documente

4
DR. ANTON KNIELING

întocmite în timpul vieţii (fişa dentară, radiografii dentare şi craniene,

amprente dentare şi mulaje în gips etc).
A.1.3. Metoda dactiloscopică – reprezintă examinarea caracterelor
desenului epidermic digital. Se vor cerceta:
- crestele epidermice
- centrul figurii
- delta – este figura care se formează la intersecţia a 3 linii sau sisteme de
creste
Aplicarea metodei este condiţionată de conservarea părţilor moi şi
de existenţa unui desen dactiloscopic în baza de date a organului de
anchetă. Datorită caracterului imuabil al desenului papilar, metoda are o
valoare incontestabilă.
A.1.4. Determinarea grupei sangvine pentru sisteme eritrocitare:
- sistemul AOB
- sistemul Rh
- sistemul MN
Pe leucocite se poate determina sistemul HLA
A1.5. Identificarea ADN este considerată cea mai fidelă metodă

A.2 Semnele morţii reale

A.2.1 Semne precoce

- dispariţia reflexelor
- absenţa respiraţiei
- absenţa activităţii cardio-circulatorii
A.2.2 – Semne semitardive
- răcirea cadavrului
- deshidratarea
- lividităţile cadaverice
- rigiditatea cadaverică
A.2.3. – Semne tardive
- autoliza
- putrefacţia

Diagnosticul de moarte se stabileşte pe baza unor constatări imediate:

- relaxarea musculaturii – hipotonia musculară care apare în această
fază se numeşte flaciditate primară; aceasta persistă pînă la
instalarea rigidităţii cadaverice.
- imobilitatea feţei
- lipsa oricărei sensibilităţi

A.2.1 Semne precoce

5
DR. ANTON KNIELING

A.2.1.1. Dispariţia reflexelor – anoxia determină distrugerea celulelor

nervoase; sensibilitatea lor la hipo/anoxie este cu atât mai mică cu cât
sunt mai vechi apărute pe scara dezvoltării filo şi ontogenetice. Astfel,
reflexele arhaice dispar mai greu la anoxie faţă de reflexele apărute mai
nou în dezvoltarea filogenetică. Moartea encefalică este certificată prin
linie izoelectrică pe electroencefalogramă.
Important
 auzul este ultimul dintre simţuri care dispare.
 reflexul corneean este ultimul reflex care dispare.
A.2.1.2. Absenţa respiraţiei – se evidenţiază prin:
- absenţa mişcărilor ventilatorii
- absenţa murmurului vezicular la ascultaţia pulmonară
- metode empirice: o oglindă pusă în dreptui gurii sau a orificiilor
narinare prin lipsa de aburire indică absenţa respiraţiei; introducerea unui
fragment de vată în orificiile narinare (se va mişca în caz de persistenţă a
respiraţiei).
În general, dispariţia respiraţiei precede dispariţia circulaţiei.
A.2.1.3. Absenţa activităţii cardio-circulatorii – se evidenţiază prin:
- dispariţia pulsului
- absenţa zgomotelor cardiace
- paloarea cadavrului
- diagnosticul sigur: electrocardiograma – linie izoelectrică

A.2.2 – Semne semitardive

A.2.2.1. Răcirea cadavrului (algor mortis)

Răcirea cadavrelor se datorează dispariţiei circulaţiei şi a metabolismului
bazal iar ulterior prin schimbul de căldură dintre cadavru şi mediul
înconjurător. Scăderea temperaturii se face lent de la suprafaţă spre
interiorul corpului.
Ordinea răcirii diverselor segmente ale corpului este următoare:
 mâna – după 1 oră
 faciesul – după 2 ore
 trunchiul după 8-12 ore
Factori care influenţează răcirea cadavrelor:
 masa cadavrului
 raportul masă/suprafaţă (în cazul sugarilor răcirea este mai
accelerată)
 temperatura corporală în timpul decesului
 poziţia cadavrului: extensia sau poziţia fetală
 îmbrăcămintea – tipul de material
 obezitatea – ţesutul adipos este un bun izolator termic

6
DR. ANTON KNIELING

 temperatura mediului înconjurător

 alte condiţii de mediu: ploaie, umiditate, vânt etc
 scufundarea cadavrului în apă – un cadavru se răceşte mai repede
în apă decât în aer deoarece apa este un conducător de căldură mai
bun decît aerul
 boli infecto-contagioase care evoluează cu hipertermie (ex.
septicemie, tetanois etc)
Important!
Temperatura cadavrului se măsoară prin termometrizare intrarectală; dacă
temperatura măsurată intrarectal este de 20C, aceasta reprezintă un semn
sigur de moarte reală.

A.2.2.2. Deshidratarea
Deshidratarea reprezintă pierderea apei prin evaporare, proces care începe
la nivelul mucoaselor şi ulterior la nivelul tegumentului (acolo unde
acesta este mai subţire). Acest proces mai poartă numele de
pergamentare, deoarece suprafeţele deshidratate sunt dure la palpare,
uscate, de culoare brună, amintind aspectul pergamentului.
Mucoasele supuse acţiunii deshidratării sunt:
- mucoasa labială – buzele se usucă, se întăresc şi au culoare brună
- mucoasa conjunctivală – la ochi mucoasa descoiperită capătă culoarea
cenuşie care virează spre negru; se numeşte pata lui Liarche şi
constituie un semn de certitudine al morţii
Regiunile tegumentare supuse procesului de deshidratare sunt:
- vârfurile degetelor – tegumentele devin mai aspre şi se usucă
- scrotul – tegumentul la acest nivel este mai dur la palpare şi capătă o
coloraţie brună (aprox 24-48 ore după deces)
A.2.2.3. Lividităţile cadaverice (pete cadaverice – „livor mortis”) – apar
ca o consecinţă a încetării circulaţiei sanguine cu migrarea masei
sanguine prin vase în zonele declive necompresate.
Faza I – hipostatică
- sîngele este dispus decliv
- apar iniţial pete mici care ulterior confluează
- lividităţile dispar la digitopresiune pe pată
- lividităţile îşi schimbă poziţia odată cu modificarea poziţiei
cadavrului
- apar la 30’-1 oră şi se generalizează în 12-16 h
Faza II – difuziune
- o parte din hemoglobina hemolizată impregnează ţesutul interstiţial
- lividităţile pălesc la digitopresiune
- lividităţile îşi schimbă sediul la modificarea poziţiei cadavrului, dar
nu dispar cele din poziţia iniţială
- L apar după 15h pînă la 24h

7
DR. ANTON KNIELING

Faza III – imbibiţie

- culoarea L este roşie vişinie
- apare cel mai rapid după 18 ore de la deces
- L nu dispar la digitopresiune
- L nu îşi modifică sediul cu modificarea poziţiei cadavrului
Lividităţile nu apar în zonele în care tegumentul este comprimat de planul
dur subjacent.
A.2.2.4. Rigiditatea cadaverică (rigor mortis) – apare datorită scăderii
ATP-ului muscular cu formarea unui gel actomiozinic şi imposibilitatea
relaxării musculare. Rigor mortis interesează atît muşchii somatici cît şi
netezi, cu predominenţă pe muşchii flexori.
Rigiditatea evoluează în 3 faze:
Faza I -de instalare
- durează 2-6 ore
- cuprinde muşchii în sens cranio-caudal, evoluînd mai rapid la
muşchii mici
Faza II – de stare (generalizare)
- care durează 14-24h postmortem
- cuprinde toţi muşchii striaţi, în special flexori rezultînd aspectul de
semiflexie
- se învinge cu dificultate după care nu se mai reinstalează
Faza III – de rezoluţie
- debutează la 1-2 zile şi este completă la 3-7 zile postmortem
- coincide cu începerea putrefacţiei
- dispariţia rigidităţii are loc în aceeaşi ordine în care aceasta s-a
instalat (legea lui Nysten)

A.2.3. – Semne tardive

A.2.3.1. Autoliza - reprezintă procesul de alterare celulară imediat cu

încetarea metabolismului celular; imediat după moarte se activează
hidrolazele, inhibîndu-se redoxidazele şi fosfotransferaza.
Organele parenchimatoase devin intumescente, procesul autolitic imitînd
degenerescenţa hidropică şi granulară.
! proteoliza este mai rapidă în suprarenală, pancreas, rinichi, porţiunea
inferioară a ficatului, splină.

A.2.3.2. Putrefacţia – este o modificare cadaverică distructivă de natură

microbiană prin care substanţele organice sunt descompuse în substanţe
anorganice.
Dpdv chimic se succed 2 faze:

8
DR. ANTON KNIELING

- faza de fermentaţie care are ca rezultat descompunerea glucidelor

- faza de proteoliză care are ca rezultat descompunerea proteinelor
Iniţial, rolul principal în procesele de putrefacţie îl au microbii saprofiţi
din intestin, cavitatea bucală, laringe, trahee.
Semnul extern cel mai evident îl constituie pata verde de putrefacţie
din fosa iliacă dreaptă, de unde se generalizează