Anda di halaman 1dari 1

Acornion

Solul lui Burebista trimis pe lângă Pompeius din Heracleea. Concetăţenii săi din Dionysopolis
l-au iubit, de vreme ce la moartea sa i-au aşezat o piatră din care reiese că a fost în slujba lui
Burebista. Inscripţia, datând din anul 48 î.Hr., a fost descoperită la sfârşitul secolului XX la
Balcic (Bulgaria) şi se păstrează în Muzeul Naţional din Sofia. Iată un fragment: „Şi în timpul
din urmă regele Burebista ajungând cel dintâi şi cel mai mare din regii din Tracia şi
stăpânind tot teritoriul de dincoace de fluviu (Dunărea) şi de dincolo şi a ajuns de asemenea
la acesta (la Burebista) în cea dintâi şi cea mai mare prietenie, a obţinut cele mai bune
foloase pentru patria sa ... atrăgându-şi şi bunăvoinţa regelui spre binele oraşului ... Şi fiind
trimis de regele Burebista ca ambasador la Cn(aeius) Pompeius şi întâlnindu-se cu acesta în
părţile Macedoniei, lângă Heracleea Lyacestis (azi Bitolia-Monastir) ... a purtat cele mai
frumoase negocieri.“