Alexandru Lăpușneanul

de Costache Negruzzi

Prima nuvela istorica din literatura română, " Alexandru Lăpușneanul " de Costache
Negruzii, aparține prozei romantice, fiind publucată în primul număr al revistei " Dacia
literară " din 1840, inspirată din istoria națională, potrivit recomandărilor formulate de
Mihail Kogălniceanu, în mainfestul literar al romantismului românesc, articolul program
intitulat " Introducție ". " Alexandru Lăpușneanul " este o nuvelă, deoarece este o
construcție riguroasă, epică, în proză, cu un fir narativ central și un conflict concentrat,
perspectiva narativă fiind obiectivă, faptele sunt verosimile, personajele relativ puține,
caracterizate succint, pun în lumină trăsăturile personajului principal. Este o nuvelă
romantică, prin tema de inspirație istorică, personaje excepționale, în situații
excepționale, construite în antiteză ( blânzimea doamnei -> cruzimea domnitorului ),
culoarea epocii în descrieri cu valoare documentară ( portretul fizic al domniței, cap. II,
vestimentația lui Lăpușneanul în biserică, masa domnească ), gesturi spectaculoase și
versuri devenite celebre " Proști dar mulți ".

Nuvela istorică este o specie literară care se inspiră din trecutul istoric în ceea e privește
tema, subiectul, personajele, culoarea epocii ( mentalitate, comportament, relații
sociale, obiceiuri, vestimentație, limbaj ).

Nuvela are ca temă evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul 1564-
1569, lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de
către un domnitor crud, se raportează la realitățile social-politice din Moldova secolului
al XVI -lea.

Două episoade care înfățișează tema luptei pentru putere sunt: unul concentrat în
replica rostită de Alexandru Lăpușneanul: " Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu ", la
întâlnirea cu solia boierilor în capitolul I și scena uciderii celor 47 de boieri în capitolul III,
ilustrativă pentru cruzimea tiranului.

Raportul realitate-ficțiune este ilustrativ pentru viziunea despre lume a scriitorului care
se inspiră din " Letopisețul Țării Moldovei " de Grigore Ureche și din cel al lui Miron
Costin. Din cronica lui Ureche, Negruzzi preia imaginea prsonalității domnitorului
Alexandru Lăpușneanu, unele fapte, uciderea boierilor și replici, motto-ul capitolele I și
IV, dar modifică ficțional realitatea ( la revenirea lui Alexandru Lăpușneanul, Moțoc fuge
în Polonia, unde este decapitat , Negruzzi îl păstrează ca personaj ca să-l poată
caracteriza mai bine pe domnitor), scena uciderii lui Moțoc, pe care o preia din cronica
lui Miron Costin, boierul Stoici este lipsit e atestare documentară.

Perspectiva narativă este obiectivă, cu narator omniscient și narațiune la persoan a III a.

Titlul evidențiază personalitatea puternică a personajului principal, excepțional, ieșit din

comun, prin hotărârea și cruzimea sa.

Din punct de vedere compozițional, narațiunea se desfășoară linear, cronologic, prin

înlănțuirea secvențelor narative și a episoadelor. Textul este structurat în 4 capitole care
fixează momentele subiectului, având câte un motto cu rol rezumativ, fiind replici
importante rostite de personaje : capitolul I (expozițiunea, intriga) " Dacă voi nu mă
vreți, eu vă vreu..."Răspunsul dat Lăpușneanul soliei de boieri; capitolul II ( desfășurarea
acțiunii ) " Ai să dai samă, doamnă! ", avertismentul adresa de văduva unui boier
decapitat doamnei Ruxanda pentru că nu oprește crimele soțului său; capitolul III
( punctul culminant ) " Capul lui Moțoc vrem... " cererea norodului revoltat capitolul IV,
( deznodământul ) " De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu ... ", amenințarea
împotriva tuturor rostită de Lăpușneanul, care bolnav, fusese călugărit și pierduse astfel
puterea domnească.

Capitolul I cuprinde expozițiunea, întoarcerea lui Lăpușneanul la tronul Moldovei 1564,

în fruntea unei armate turcești și întâlnirea cu solia formată din cei 4 boieri, trimiși de
domnitor, Spancioc, Stroici, Veveriță, Moțoc și intriga : hotărârea domnitorului de a-și
relua tronul și dorința lui de răzbunare față de boierii trădători.

Capitolul II cuprinde desfășurarea acțiunii, prezintă întâmplările declanșate de revenirea

la tron a lui Lăpușneanul, fuga lui Tomșa în Muntenia, incendierea cetăților Moldovei,
desființarea armatei pământești, confiscarea averilor boierești, uciderea unor boieri,
fapte urmate de intervenția doamnei Ruxanda pe lângă domnitor pentru a înceta
omorurile.

Capitolul III punctul culminant, conține mai multe scene romantice: discursul
domnitorului la slujba religioasă de la Mitropolie, ospățul de la palat și uciderea celor 47
de boieri, omorârea lui Moțoc de mulțimea revoltată și leacul de frică pentru doamna
Ruxanda.

Capitolul IV este înfățișat deznodământul, moartea tiranului prin otrăvire. După 4 ani de
la cumplitele evenimente, Lăpușneanul se retrage în Cetatea Hotinului. Bolnav de friguri,
domnitorul este călugărit după obiceiul vremii deoarece când își revine amenință să-i
ucidă pe toți, inclusiv pe propriul fiu, urmașul său la tron și pe domniță. Doamna
Ruxanda acceptă sfatul boierilor de a-l ucide prin otrăvire.
Conflictul nuvelei pune în lumină personajul principal. Conflictul principal, politic, relevă
lupta pentru putere între domnitor și boieri, iar cel secundar, răzbunarea domnitorului
împotriva Vornicului Moțoc, conflictul social între boieri și popor este limitat la revolta
mulțimii din capitolul III.

Contrastul dintre Lăpușneanul și doamna Ruxanda, evidențiat în capitolul III, plasează

personajele între o relație de antiteză specific romantică. Timpul și spațiul acțiunii sunt
precizate și conferă veridicitatea acțiunii. Nuvela începe cu Întoarcerea lui Lăpușneanul
pe tronul Moldovei în a II a domnie, acțiunea desfășurându-se apoi la curtea domnească
și la Mitropolie.

Ultimul capitol redă moartea domnitorului, 4 ani mai târziu în Cetatea Hotinului.
Personajele sunt excepționale, au calități și defecte ieșite din comun, în situații
excepționale, construite în antiteză, puternic individualizate, construite cu minuțiozitate
( *detalii biografice, mediu relații motivate psihologic ) sau portretizate succinct.
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal, excepțional, romantic, acționează în
împrejurări excepționale, de exemplu: scena uciderii boierilor, a pedepsei lui Moțoc,
scena uciderii domnitorului otrăvit. Este tipul domnitorului sângeros, tiran și crud,
construit din contraste, cu calități și defecte puternice, crud, hotărât, viclean, disimulat,
inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic, este puternic individualizat,
este caracterizat direct de către narator, alte personaje, se autocaracterizează, dar și
indirect prin fapte, limbaj, comportament, relații cu alte personaje, gesturi, atitudini,
vestimentație. Prin forța sa excepțională domină în relațiile cu celelalte personaje în
general manipulate. Doamna Ruxanda este un personaj secundar, romantic, construit în
antiteză cu Alexandru Lăpușneanul blândețe-cruzime, caracter slab-puternic. Ea nu
acționează din voință proprie nici când îi cere soțului său să înceteze cu omorurile, nici
când îl otrăvește. Boierul Moțoc reprezintă tipul boierului trădător, viclean, laș, nu
urmărește decât propriile interese, de aceea îl trădează pe Lăpușneanul în prima
domnie, iar la întoarcere acestuia după refuzul de a renunțat la tron îl lingușește. Este laș
în fața primejdiei, comportându-se grotesc când încearcă să îl determine pe domn să nu-
l dea mulțimii. În schimb, Spancioc și Stroici reprezentând boierimea mai tânără, capabili
să anticipeze mișcările adversarului. Personajul colectiv, mulțimea revoltată de târgoveți
apare pentru prima dată în literatura noastră. Psihologia mulțimii este surprinsă cu
finețe, gradat, în mod realist: strângerea norodului nemulțumit la porțile curții domnești
din cauza unor vești nelămurite, găsirea unui vinovat pentru toate suferințele " Capul lui
Moțoc vrem..! ". Se observă capacitatea domnitorului de manipulare și de dominare a
gloatei pe care o orientează spre exprimarea unei singure dorințe pentru a se răzbuna.

În opinia mea, nuvela " Alexandru Lăpușneanul " ilustrează principiile ideologiei
pașoptiste, Costache Negruzzi face din personajul Alexandru Lăpușneanul un tiran de o
cruzime ieșită din comun și reconstituie culoarea de epocă.

În concluzie, " Alexandru Lăpușneanul " deschide drumul realismului prin tehnica
detaliului semnificativ și prin surprinderea psihologiei mulțimii.