IV.

Agenţiile de presă

Dezvoltarea agenţiei de presă a cunoscut o evoluţie iniţiată în secolul al XIX-lea, pe linia marilor
transformări politice şi sociale, contribuind uneori la anticiparea lor şi servindu-se de tehnologiile
cele mai avansate disponibile în momentele respective. Agenţiile de presă au apărut ca răspuns la o
cerere tot mai mare de informaţii care provenea nu atât din partea presei cotidiene, cât mai degrabă
din partea noilor centre de putere economică şi financiară şi, desigur, din partea puterii politico-
administrative. Ele coincid cu apariţia reţelelor de comunicare globală. După J. B. Thompson,
însemnătatea agenţiilor în acest context comportă trei aspecte: „În primul rând, agenţiile se ocupau
de culegerea sistematică şi de răspândirea ştirilor şi a celorlalte informaţii pe mari teritorii – la
început, mai ales în Europa, dar extinzându-se în curând şi în celelalte părţi ale lumii. În al doilea
rând, după o perioadă iniţială de rivalitate competitivă, principalele agenţii de ştiri au consimţit în
cele din urmă să împartă lumea în sfere de acţiune reciproc exclusive, creând astfel o reordonare
multilaterală a reţelelor de comunicare, ce avea într-adevăr o anvergură globală. În al treilea rând,
agenţiile de ştiri lucrau în legătură strânsă cu presa, furnizându-le ziarelor evenimente, extrase şi
informaţii care puteau fi tipărite şi difuzate unui public larg. Aşadar, noile agenţii erau legate în
reţele de comunicare care, prin imprimerie (şi, mai târziu, prin radio şi televiziune), vor ajunge la un
procent semnificativ şi în creştere al populaţiei“. După Anthony Smith, inventarea agenţiilor de ştiri
a fost un act de cea mai mare importanţă în dezvoltarea industriei presei din anii 1880, la fel de
semnificativă ca şi presa rotativă.
Charles Louis Havas deschide la Paris, în 1835, Agenţia Publicaţiilor Politice – Corespondenţă
Generală, ce vindea ştiri ziarelor. Aceasta dispune de o acoperire largă a actualităţii mondiale, graţie
unei reţele de corespondenţi. Se bucură de relaţii privilegiate cu puterile publice şi difuzează în
străinătate informaţii franţuzeşti. Va vinde în acelaşi timp ştiri şi anunţuri, propunându-le ziarelor să
plătească în spaţii publicitare o parte din informaţiile pe care le furnizează. În Statele Unite, şase
ziare newyorkeze vor fonda, în 1848, Associated Press (AP), o societate bazată pe un sistem
cooperativ (informaţiile sunt gratuite pentru cei şase fondatori, dar vor fi vândute celorlalţi membri)
şi cooptativ (unul dintre membri poată să se opună unei noi adeziuni, ceea ce va favoriza
monopolurile locale). Doi dintre discipolii lui Charles Havas vor înfiinţa agenţii de presă ce le vor
purta numele: Bernhard Wolff la Berlin în 1849 şi Julius Reuter la Londra în 1851. În 1859,
agenţiile europene încep să colaboreze între ele şi constituie un front comun împotriva concurenţei.
În 1870, ele îşi delimitează zona de influenţă. Reuter şi Havas vor exploata în comun, pe lângă
coloniile ţărilor lor, Imperiul Otoman, Egiptul şi Belgia; Havas, ţările latine; Reuter, Ţările de Jos,
Continental (ex-Wolff), Scandinavia şi Rusia. În SUA, grupul Scripps fondează în 1907 United
Press, foarte activă şi fără să se arate deranjată de cel mai mic acord cu cineva. International News
Service al grupului Hearst, fondată în 1909, avea o importanţă secundară. În Germania apar

1
Telegraphen Union, a grupului Hugenber, în 1913, şi, în 1914, Telegraphen Transozean
Gesellschaft, agenţia oficială care transmitea informaţiile germane prin radio. Capitularea Franţei
din 1940 a produs destrămarea agenţiei Havas, în cele din urmă înlocuită de o nouă agenţie, France
Press (AFP), care a preluat multe dintre avantajele şi legăturile predecesoarei sale. Odată cu
ascensiunea nazismului şi înfrângerea lui ulterioară, precum şi cu împărţirea Germaniei după cel de-
al Doilea Război Mondial, agenţia Wolff şi-a pierdut poziţia de influenţă în domeniul internaţional
şi, în cele din urmă, a dispărut. După 1945, cele patru agenţii principale – Reuters, AP, UPI şi AFP –
şi-au menţinut poziţiile dominante în sistemul internaţional de strângere şi de difuzare a ştirilor şi a
celorlalte informaţii. Multe alte agenţii au fost înfiinţate şi şi-au extins sferele de acţiune; iar unele
agenţii, precum TASS şi Deutsche Presse Agentur, au dobândit (cel puţin temporar) un rol
internaţional proeminent. Dominaţia principalelor agenţii de ştiri, combinată cu alte inegalităţi ale
fluxului internaţional de informaţie şi de comunicare, a dus la solicitări din diferite părţi de a
reorganiza ordinea informaţională globală. O serie de conferinţe şi de comisii sponsorizate de
UNESCO în anii 1970 şi la începutul anilor 1980 au generat o amplă dezbatere pe tema unei „New
World Information and Communication Order“ (NWICO), căutându-se o balanţă mai echitabilă a
fluxului internaţional şi a conţinutului informaţional, precum şi o întărire a infrastructurilor
tehnologice şi a capacităţilor productive ale ţările mai puţin dezvoltate în sfera comunicării.
Potenţialul concurenţial al spaţiului informaţional contemporan a fost amplificat de noile inovaţii
tehnice, care au promovat o nouă sursă de competiţie pentru recucerirea zonelor de influenţă. Încă
din 1973, AP, pentru transmiterea fotografiilor de presă, a început să se servească de razele laser, iar
pentru creşterea operativităţii comunicaţiilor a introdus 150 de telexuri cu ecran. După ce piaţa
americană a serviciilor a fost dominată de serviciul tradiţional Dow Jones mai multe generaţii, în
1971 Reuters a înlăturat acest monopol prin Ultronic Report, a cărui viteză de comunicare este
dublă faţă de Dow Jones. Concentrarea şi centralizarea intereselor de ordin economic în cadrul
Comunităţii Economice Europene, având ca efect transformarea Europei Occidentale în sferă de
influenţă zonală, îndeosebi prin aderarea Marii Britanii la CEE, a avut ca efect în planul mass-
mediei o importantă redistribuire a ariei de răspândire şi a rangului de prestigiu al unor agenţii de
presă. În acest context, Bruxelles-ul a devenit „un centru european al agenţiilor“, iar în 1971 UPI a
fondat un centru de texte şi imagini privitoare la Europa. Din aceste exemple, după Şt. Buzărnescu,
se poate formula aprecierea conform căreia sfera de cuprindere a agenţiilor de presă este direct
proporţională cu sfera de interes zonal şi internaţional a transformărilor economico-sociale,
culturale şi politice aflate în curs. Cumulând prerogative preponderent informative, agenţiile de
presă, ambiţionând racordarea la real a publicului pe care îl servesc, adresează şi lansează mesaje cu
caracter factual, dinamica actualităţii răsfrângându-se într-o restructurare corespunzătoare a sferelor
de interes ale agenţiilor de presă. În prezent, potenţialul tehnologic deosebit de costisitor din câmpul
mass-mediei face tot mai dificilă înfiinţarea de noi agenţii de presă, consolidând în acest mod

2
statusul de prestigiu al celor existente şi facilitând redistribuirea sferelor de influenţă prin
reorganizarea monopolistă a agenţiilor de presă.