Antibioterapia

Tratamentul ce utilizeaza medicamentele tip antibiotic. Este indicat in cazuri bine

determinate de infectii sau suprainfectari cu bacterii.
Poate fi urmat ambulator sau dupa caz, in timpul unei spitalizari, numai la
recomandarea si sub supravegherea medicului, pentru a se preveni complicaţiile sau
aparitia rezistentei la antibiotice.
Alegerea antibioticelor nu este simpla, ea trebuie sa tina cont de istoricul
(antecedentele) pacientului, boli asociate, sindromul clinic (starea clinica), date despre
germenii microbieni (Gram pozitv/negativ, aerobi/anaerobi) si despre rezistenta
microbiana in populatia generala locala (aspectul rezistentei).
Antibioterapia in urgenta trebuie sa tina seama de:
 necesitatea de a furniza pacientului cel mai bun tratament cu maxima
rapiditate, adaptat fiecarei situatii;
 asigurarea/pastrarea bazei de diagnostic;
 asigurarea celui mai bun raport beneficiu/risc pentru pacient;
 prevenirea instalarii rezistentei microbiene la AB (impactul ecologic
asupra individului si a colectivitatii).
Orice antibioterapie trebuie sa respecte principiul celor 4 D:
 drug (medicament adecvat);
 doza adecvata;
 durata suficienta;
 dez-escaladare.
Antibioterapia este folosita atunci cand prognosticul vital este pus sub semnul
intrebarii:
 meningite comatoase;
 existenta socului infectios;
 starea febrila la neutropenic;
 cand nu este necesara amanarea terapiei datorita diagnosticului evident,
simplu si rapid: pielonefrita ac
Terenul:
 splenectomizati;
 neutropenici (mai ales dupa chimioterapie);
 grefa medulara;
 sarcina;
 diabet zaharat, mai ales decompensat;
 ciroza.
De retinut !!!!
 antibioterapia este uneori doar unul din elementele de terapie in urgenta;
 urgenta trebuie sa asigure si interventia chirurgicala, atunci cand este
necesara (peritonita, obstacol urinar sau biliar);
  nu toate urgentele febrile sunt bacteriene! (parazitare-malarie, virale, sau
fungi).
Tratamentul antibiotic se face:
 pe criterii epidemiologice;
 in functie de locul de manifestare al infectiei;
 de teren;
 de probabilitatea ca infectia sa fie comunitara sau nozocomiala; deoarece
gravitatea infectiei sau potentialele complicatii impun inceperea terapiei
inaintea obtinerii rezultatelor microbiologice.
Antibioterapia de dezescaladare = utilizarea antibioticului cu spectrul cel mai larg
indicat pentru tipul de infectie.
Dupa obtinerea rezultatelor microbiologice si precizarea etiologiei, terapia se
simplifica conform antibiogramei (antibioterapia tintita).
Este dificil de schematizat; prea simplificata predispune la erori, prea complexa
devine de nefolosit!
Esential este ca obiectivul principal = eficacitatea, sa fie atins.
Insuficienta renala concomitenta modifica doza si intervalul de administrare in
functie de clearence-ul creatininei.
Antibioticele supuse acestei ajustari sunt:
 gentamicina;
 amikacina;
 ofloxacina;
 vancomicina;
 teicoplanina.
Nu trebuie pierdute din vedere contraindicatiile relative sau absolute,
precautiunile de folosire, posibilitate aparitiei efectelor adverse.
Reevaluarea tratamentului este intotdeauna necesara dupa 12-14 ore de terapie
initiala.
Alegerea antibioterapiei adecvate:
 cat mai curand si in prima ora la sepsis sever si soc septic;
 antibiotice cu spectru larg;
 reevaluare zilnica a regimului de antibiotice;
 limitarea duratei tratamentului la 7-10 zile;
 se opreste daca sursa nu este infectioasa.
Atitudinea in fata unei suspiciuni de infectie:
 prelevare probe pentru etiologie;
 initierea terapiei etiologice:
o prompt cu reducerea letalitatii/morbiditatii;
o adecvat in functie de:
 localizarea infectiei;
 suspiciunea etio;
 teren particular;
 severitate.
 asanarea focarului septic.
 Alegerea schemei initiale de antibiotice:
 epidemiologie: germeni frecventi si rezistenta regionala;
 teren: CI, antibiotic recent, status imun;
 afectiunea actuala: focare septice si severitate-mono sau asociere de
antibiotice;
 antibiotice disponibile si politici de antibioterapie;
 terapie combinata la pacientii cunoscuti sau suspectati de pseudomonas;
 combinatii empirice la neutropenici cu sepsis sever;
 daca se utilizeaza combinatii empirice atunci nu mai mult de 3-5 zile apoi
dezescaladare.
Clasificarea antibioticelor:
1. Betalactamine:
A. Peniciline;
B. Cefalosporine;
C. Carbapeneme;
2. Inlocuitori ai betalactaminelor in caz de sensibilizare sau
rezistenta:
A. Macrolide;
B. Lincosamide;
C. Vancomicina;
D. Rifampicina.
3. Aminoglicozide si polimixine
4. Tetracicline
5. Cloramfenicol
6. Chinolone
7. Sulfamide

1. Bectalactamine
Au structura chimica cu nucleu betalactamic, actioneaza prin interferarea sintezei
peretelui bacterian cu actiune bactericida si pot fi inhibate de betalactamaze.
A. Peniciline:
1. naturale:
 PG, PV, benzatinpenicilina
2. semisintetice:
 antistafilococice: meticilina, oxacilina;
 aminopeniciline: ampi/amoxicilina;
 amidinopeniciline: mecilinam;
 carboxipeniciline: carbenicilina, ticarcilina;
 asocieri cu inhibitori de βlactamaze (clavulanat de potasiu) -
augmentin, timentin.
B. Cefalosporine - betalactamine cu spectru larg:
 generatia I: cefalexina;
 generatia II: cefuroxima, cefaclor;
 generatia III: ceftriaxona, ceftazidima, cefotaxima, cefoperazona (in
asociere cu sulbactam = Sulperazona);
 generatia IV: cefepima, cefpiroma.
 Sunt AB care determina in 25% din cazuri reactii alergice incrucisate cu
penicilina si sunt rezervate cazurilor severe de boala.
C. Carbapeneme: sunt AB cu spectru ultralarg, folosite in tratamentul infectiilor
severe, in terapia de dez-escaladare. Putem aminti aici:
 imipenem (Tienam);
 meropenem (Meronem);
 ertapenem (Invanz).

2. Inlocuitori de betalactamine (sensibilizare sau rezistenta)

A. Macrolide – sunt AB bacteriostatice cu mecanism de actiune asupra sintezei
proteice. Putem aminti: eritromicina, spiramicina (Rovamycina).
B. Lincosamide - sunt mai active pe stafilococ. Cea mai de temut este colita
pseudomembranoasa determinata de Clostridium difficile. Putem aminti aici:
lincomicina, clindamicina.
C. Vancomicina - interfera sinteza ARN-ului bacterian, indicata in tratamentul
MRSA.
D. Rifampicina - antistafilococic de rezeva si antituberculos.

3. Aminoglicozide - antibiotice bactericide care inhiba sinteza proteinelor bacteriene.

 generatia I: streptomicina, neomicina, kanamicina;
 generatia II: gentamicina, tobramicina, sisomicina;
 generatia III: amikacina, netilmicina.
Polimixine - bactericide cu actiune de alterare a membranei citoplasmatice: polimixin B
si Colistin. Au actiune asupra bacililor G-

4. Tetraciclinele - bacteriostatice, se fixeaza de subunitatea ribozomala 30 S si inhiba

sinteza proteinelor bacteriene. Putem aminti aici: tetraciclina, doxiciclina, minociclina.

5. Cloramfenicolul - bacteriostatic cu spectru larg actionand atat pe aerobi cat si pe

anaerobi. Se elimina ca metabolit inactiv prin bila si urina. Aplazie medulara de tip
idiosincrazic si nu legata de doza.

6. Cotrimoxazol (trimetoprim + sulfametoxazol) - inlocuieste sulfamidele clasice.

7. Chinolone - actiune prin inhibarea girazei, enzima care determina spiralarea AND-ului
bacterian.
 generatia I: acidul nalidixic (Negram);
 generatia II: nu mai sunt in uz datorita unei toxicitati accentuate;
 generatia III: ciprofloxacina, norfloxacina, ofloxacina, levofloxacina
(Tavanic), moxifloxacina (Avelox).
Chinolonele nu se administreaza la copii sub 13 ani datorita afectarii cartilajelor
de crestere.