POSTTRAUMATIC LA ADULTI
CUPRINS
CAPITOLUL1…………………………………………………………….. pag.5
CAPITOLUL II ………………………………………………….……… pag.32
CAPITOLUL III ………………………………………………….……… pag.73
CAPITOLUL IV ………………………………….……………………… pag.84
BIBLIOGRAFIE …………………………………..…………………… pag.85
CAPITOLUL I
Introducere
După definiţia dată de Kapandji :”cotul este articulaţia membrului superior care
permite antebraţului, orientat în cele trei planuri de către umăr, de a purta mai mult
sau mai puţin departe extremitatea sa activă – mâna.”
Membrul superior,cu toate articulaţiile sale are rolul de a pune mâna în poziţia cea
mai favorabilă pentru o acţiune determinată, cu posibilitatea să execute deplasări în toate
direcţiile şi la nivele diferite faţă de poziţia de repaus. Mişcările mâinii, fără mişcarea de
pronosupinaţie ABD-ADD, Fl-E şi circumducţii ar fi limitată la simpla mişcare de
apucare-prehensiune.
Deoarece cotul este articulaţia care permite antebraţului să poarte la diferite distanţe
mâna, recuperarea trebuie să refacă la minimum unghiurile funcţionale şi toate gradele de
mişcare. Este foarte importantă recâştigarea flexiei, deoarece în lipsa ei pacientul va fi
privat de posibilitatea efectuării mişcărilor necesare realizării activităţii cotidiene.
Legătura dintre braţ şi antebraţ este realizată de cot. Din punct de vedere anatomic
şi biomecanic cotul este astfel structurat încât să permită mişcarea de flexie a antebraţului
pe braţ. La formarea articulaţiei cotului participă trei oase: extremitatea inferioară a
humerusului, extremitatea superioară a cubitusului şi extremitatea superioară a radiusului.
A. Scheletul cotului
HUMERUSUL
Humerusul este un
os lung şi pereche. Prezintă o diafiză şi
două epifize.
Faţa posterioară prezintă şanţul nervului ulnar, pe unde trece muşchiul omonim. Pe
epicondilul medial se inseră muşchii pronatori ai antebraţului, respectiv flexori ai
antebraţului, mâinii şi degetelor(rotundul pronator, flexor radial al carpului, palmar lung,
flexor ulnar al carpului, flexor superficial al degetelor.)
Scheletul antebraţului este format din două oase paralele: unul situat în
prelungirea degetului mic, numit-ulnă şi celălalt situat în prelungirea policelui, numit-
radius. Aceste două oase se articulează prin epifiza lor, rămânând însă distanţa la nivelul
diafizei prin spaţiul interosos.
Radiusul depăşeşte ulna prin epifiza lui inferioară şi este depăşit de aceasta prin
epifiza superioară. Ca urmare ulna precumpăneşte în formarea articulaţiei cotului, iar
radiusul în formarea articulaţiei radiocarpiene.
ULNA
Fig.nr.
2
RADIUSUL
Este un os lung şi pereche, situat în partea
laterală a antebraţului, în dreptul policelui. Prezintă un corp şi două
epifize.
Fig.nr.
3
Articulaţia humero-cubito-radială este
din punct de vedere osos o trohleartroză, cu o
alcătuire complex şi permite mişcarea de flexie a
antebraţului
pe braţ. Ea este pusă în mişcare de grupele musculare denumite muşchi flexori şi muşchi
extensori.
Dacă luăm însă în considerare faptul că pentru toate acestea există o singură
capsulă şi o singură sinovială, atunci se descrie o singură articulaţie.
Această articulaţie este cea mai importantă şi cea mai complexă din toate
articulaţiile cotului, este o trohleartroză, având rol de forţă şi revenire din extensia
antebraţului pe braţ. Se realizează între suprafeţele artculţiei: din partea humerusului-
trohleea, iar din partea antebraţului- faţeta articulară a epifizei proximale a cubitusului-
inciziura semilunară a ulnei.
Suprafaţa humerală este compusă din trohlee, capitul humeral şi şanţul intermediar.
Epifiza proximală a ulnei prezintă incizura trohleară, iar epifiza proximală a radiusului-
foseta capului radial. Toate aceste suprafeţe articulare sunt acoperite de cartilaj hialin,
având o grosime de 1,5 mm. Corespunderea se face astfel: incizura trohleară răspunde
trohleei humerusului, foseta capului radial corespunde capitulului humeral, iar şanţul
intermediar corespunde marginii fosetei caoului radial.
Inserţia humerală se face de-a lungul unei linii ce trece înaintea şi deasupra fosei
coroide şi a celei radiale, înapoi la periferia fosei olecraniene, lateral şi medial ea coboară
pe partea inferioară a epicondilului lateral şi a celui medial. Cei 2 epicondili rămân astfel
liberi pentru inserţii musculare.
Sinoviala
Prelungirile fundului de sac se găsesc între triceps şi cei 2 epicondili. Când el este
plin cu lichid, ca în unele leziuni inflamatorii, prelungirile sale pot fi observate pe laturile
olecranului. Datorită situaţiei sale superficiale, el poate fi deschis pentru drenarea
colecţiilor dintre cavitatea articulară. Stratul sinovial al capsulei formează de asemenea,
un fund de sac împrejurul colului radial, numit fund de sac periradial.
Oasele antebraţului- radiusul şi ulna, sunt unite între ele la nivelul epifizelor prin
2 articulaţii, iar la nivelul diafizelor printr-o sindesmoză. Articulaţiile sunt numite
radioulnare proximală şi distală. Ele alcătuiesc o unitate funcţională legată de mişcarea de
P-S.
Inserţii: în origine prin două porţiuni: capul scurt pe vârful procesului coracoid,
printr-un tendon comun cu al coracobrahialului, capul lung aşezat lateral de precedentul,
se inseră printr-un tendon pe tuberculul supraglenoidal al scapulei şi pe cadrul glenoidal.
Tendonul trece prin interiorul cavităţii articulare scapulohumerale, învelit într-o teacă
sinovială. Iese din articulaţie şi coboară prin şanţul intertubercular, unde este acoperit de
tendonul marelui pectoral. Cele două capete la început independente, fuzionează într-un
singur corp muscular apoi şi fuziform ce descinde până în cot, unde se inseră printr-un
tendon pe tuberozitatea radiusului.
Asupra braţului are, prin capul scurt o acţiune de ADD; prin capul lung care ia
capul humeral drept hipomohlion este ABD. Când ia punctul fix pe antebraţ flectează
braţul pe antebraţ. Când ia punct fix pe omoplat bicepsul are mai multe acţiuni:
proiectează înainte şi rotează înăuntru braţul, flectează antebraţul supinat pe braţ; rotează
antebraţul în afară – supinaţia.
Capul medial – se inseră pe septul intermuscular brahial medial şi pe faţa posterioară a
humerusului, situată sub şanţul radial.
Capul lateral – se inseră pe septul intermuscular brahial lateral şi pe faţa posterioară a
humerusului, deasupra şanţului muşchiului radial.
Cele 3 porţiuni merg în jos şi se inseră printr-un tendon comun puternic pe faţa
posterioară şi pe cele 2 margini ale olecranului. Pe viu simpla extensie a cotului
evidenţiează muşchiul.
Mişcarea de flexie:
Când membrul superior acţionează în lanţ cinematic deschis, prin intrarea în contracţie a
brahialului anterior şi bicepsului, antebraţul acţionează ca o pârghie de gradul III, cu forţa
la mijloc, punctul de sprijin fiind reprezentat de articulaţia cotului, iar rezistenţa de
greutatea antebraţului.
Mişcarea de extensie:
În extensiune, olecranul ajunge în fundul fosei olecraniene, iar porţiunea anterioară a
capsulei şi muşchii anteriori vor fi întinşi la maximum. Ulna este osul care participă
obligatoriu la mişcările de flexiune-extensiune ale antebraţului, iar radiusul urmează ulna.
În poziţia stând muşchii extensori realizează extensia numai dacă braţul este
abdus la 90º şi rotat înăuntru, iar antebraţul atârnă în jos. Extensia antebraţului pe braţ din
această poziţie se face prin învingerea forţei gravitaţionale.
Pronaţia şi supinaţia nu sunt mişcări specifice cotului, ele sunt mişcări ale
antebraţului permise de articulaţia radiocubitală proximală şi distală.
În articulaţia cotului se mai produc şi foarte reduse mişcări de înclinaţie marginală.
1.3.2.Fracturile cotului
Fracturile- generalităţi:
1) fracturi supracondiliene
- fractura olecranului
Fracturile oaselor articulaţiei cotului sunt frecvente atât la copii, cât şi la adulţi.
Există diverse clasificări şi sistematizări în prezentarea acestor fracturi.
Pentru medicul recuperator, are importanţă numai dacă fractura a interesat sau nu
articulaţia, căci atitudinea lui este in primul rând în funcţie de aceasta. Sechelele acestor
fracturi fiind foarte asemănătoare, vor pune probleme de recuperare asemănătoare.
1) Fracturi supracondiliene
Reprezintă forma anatomo- clinică cea mai frecventă din cadrul epifizei distale
humerale şi ocupă al 3- lea loc ca frecvenţă în traumatologie după fracturile oaselor
antebraţului şi cele ale femurului.
Aceste fracturi se produc rar prin traumatisme directe, de cele mai multe ori
traumatismul este indirect ( căderi pe palmă, cotul fiind în hiperextensie sau hiperflexie).
După mecanismul de producere, fracturile supracondiliene se clasifică în:
a) Fractura prin extensie: cea mai fracventă, numită Kocher, survine prin cădere pe
palmă cu cotul extins; apofiza coronoidă loveşte trohleea humerală, iar palma cedează,
deplasându-se posterior.
Epifiza humerală distală prezintă o formă aplatizată antero- posterior, iar datorită
fosetelor de la acel nivel, foseta olecraniană- posterioară şi foseta coronoidă şi radială
anterioară, reprezintă o zonă cu o rezistenţă deosebit de redusă. Această porţiune a
humerusului e plasată în cleştele ulnar, reprezentată de olecran şi apofiza coronoidă şi
indiferent de direcţia în care acţionează traumatismul, acest „cleşte” va avea tendinţa de a
rupe trohleea humerusului de restul diafizei.
Acest tip de fractură se produce prin cădere pe cot cu antebraţul flectat la 90º şi
antebraţul în adducţie , şocul fiind transmis de olecran condilului care este rupt şi
basculat în jos prin tracţiunea muşchilor epicondilieni laterali, fie prin cădere pe mâna cu
antebraţul flectat, în unghi drept şi atunci condilul primeşte un şoc direct din partea
capului radial.
a) extraarticular;
b) intraarticular.
4) Fracturile epicondilului
b) la adulţi, este întotdeauna vorba de fracturi cu traiect vertical sau chiar
cominutiv.
6) Fracturile dicondiliene
7) Decolările epifizare
Frecvenţa ei în raport cu celelalte fracturi ale cotului este mult mai redusă.
Ele se produc prin contractura puternică a bicepsului brahial, când tendonul său
inferior se rupe, producând şi o fractură parcelară a tuberozităţii bicipitale(Raisson).
-Fracturile olecranului.
Este o fractură rară, întâlnită mai des la bărbaţi, apărând îm diferite împrejurări,
cauza principală fiind şocul produs prin lovirea de către trohleea humerală. Este rareori
izolată, de cele mai multe ori însoţindu-se de luxaţia posterioară de cot, de fractura de cap
radial, de cubitus sau de paleta humerală.
2. Fracturile olecranului
Fractura olecranului este fractura adultului, la tineri existând sub formă de fisură
sau fractură fără deplasare. Este în general, cu traiect oblic din afară-nînăuntru, de sus în
jos, sau are un traiect transversal.
La copii între 2- 5 ani, poate exista o fractură- tasare „în ciupercă” a
vârfului olecranului.
Cele mai multe se produc prin traumatisme directe, fragmentele fiind frecvent
deplasate, având uneori caracter de cominutivitate. Cele produse indirect sunt mult mai
rare şi de obicei incomplete sau fără deplasare.
b) Fracturile bazei
c) Fracturile vârfului
Fracturile vârfului sunt fracturi extraarticulare, ale căror traiect oblic în jos şi
înapoi detaşează un fragment care corespunde faţete de inserţie a muşchiului triceps
brahial.
Aceste fracturi sunt rare la adult şi se observă adesea la tineri sub formă de
decolări epifizare, fie pure, fie antrenând o mică lamelă osoasă din diafiză.
A. Fracturile intraarticulare
B. Fracturile extraarticulare
Sunt paraarticulare sau diafizare, neafectând direct sau prin fragmente deplasate
articular. Pot da aproape aceleaşi leziuni complexe cu sechelele respective, care au fost
expuse mai sus. Datorită lipsei reacţiei inflamatorii articulare, se poate totuşi trece repede
la kinetoterapia activă, care măreşte mult şansele de recuperare.
- decolări periostale, care vor sta la baza calusurilor exuberante sau a modificărilor
subperiostale, ce pot contribui la limitarea definitivă a mobilităţii cotului.
- Leziuni ligamentare, rupturi mai ales a ligamentelor colaterale, care vor induce
cotul valg sau var şi bineînţeles luxaţia respectivă.
- Deplasări ale fragmentelor osoase, care fie că deschid articulaţia, fie că,
incomplet reduse, vor fixa deviaţii axiale ale cotului. Reducerea inperfectă a deplasării
fragmenţilor antrenează deasemenea, formarea calusurilor vicioase, care vor determina
limitarea mişcărilor mai ales a flexiei şi P-S sau vor crea tardiv cotul valg sau var –
cubitus varus sau valgus- care poate fi responsabil de pareză tardivă.
CAPITOLUL II
Material şi metode
Aceste persoane provin din diferite localităţi, atât rural cât şi urban, aparţinând
diferitelor clase sociale, între ei aflându-se atât pacienţi din partea intelectualilor, cât şi
din alte nivele sociale.
Lotul B: cuprinde pacienţii care vor beneficia doar de terapie fizicală kinetică.
Tratamentul a fost efectuat la Ambulatorul de Specialitate Balneofizioterapie şi
Recuperare medicală al Spitalului Judeţean Oradea fără HKT.
Următoarele aspecte privind starea generală a pacienţilor din ambele loturi sunt caracteristice după
imobilizare:
Prezenţa durerii
Impotenţă funcţională
Tabel de observaţie:
6. T.D. 52 M Fractură condil humeral extern cot dr. prin traumatism accident de muncă
Tabel nr.1.-Lot A -
Tabel nr.2.-Lot B
Testul este un instrument de măsurare, o probă ştiinţifică de apreciere obiectivă a unor fenomene, atitudini
individuale, deprinderi motrice.
Măsurarea determină cantitatea, dar concomitent şi calitatea actului investigat prin
atribuirea valorilor cantitative acestora.
Cotul are mobilitate într-un singur plan în jurul unui singur ax de mişcare
Mişcările sunt în plan sagital şi în jurul axului frontal – reprezentate de flexie şi extensie;
axul mişcării trece prin mijlocul trohleei şi capitulului humeral.
- braţul fix – paralel cu linia mediană a humerusului ( braţului cu vârful orientat spre
articulaţia umărului).
Tabel nr.3
Nr. Funcţiile
Crt.
Alimentaţia cu două mâini
1
2 Îngrijirea corporală(pieptănat, spălat dinţi)
3 Spălatul (duş, îmbăiat)
4 Îmbrăcatul trenului superior
5 Îmbrăcatul trenului inferior
6 Folosirea toaletei
Tabel nr.4
5 – necesită supraveghere sau pregătire – nu este necesar ajutor fizic doar îndrumare
verbală, încurajarea sau aranjarea obiectelor.
4 – asistenţă minimă – subiectul necesită mai mult decât atingere pentru ajutor şi
consumă mai mult de 75% din efortul necesar în activitate
3 – asistenţă medie – subiectul necesită mai mult decât atingere şi consumă între 50-75%
din efortul necesar în activitatea respectivă.
Dependenţă completă
mintali.
Prindereaagrafelor,cuielor,jetoanelor,
planşete perforate.
Denumirea şi Conţinutul gestului Aplicaţii şi indicaţii
Nr.
caracteristicile gestului şi limitele de utilizare
Înşurubarea şi deşurubarea
cuţitul de carte.
Prinderea bastoanelor, transportarea
ciocanului etc.
Scrierea la calculator.
clapelor de la pian.
Tăierea cu foarfecele a diferitelor
Tabel nr.5
Imobilizarea pe perioadă cât mai scurtă în aparat gipsat, în poziţii cât mai apropiate
de funcţional;
Judet propune fixarea focarului de fractură prin broşe, trecute percutan. Metoda
dă o bună stabilitate în sens antero- posterior, dar nu permite menţinerea reducerii
decalajului între fragmente.
Sârme;
Şuruburi;
Broşe.
Important după reducere este controlul traiectului de fractură care nu trebuie să permită
nici o denivelare, deoarece o neregularitate cât de mică va avea repercursiuni asupra
funcţiei articulaţiei cotului, în sensul că va limita mişcarea de flexie-extensie.
Osteosinteza va trebui efectuată prin următoarele procedee:
Hemicerclajul cu sârmă;
Osteosinteza cu şuruburi.
Olecranectomia
Fracturile de cap radial incomplete sau complete, fără deplasare sau cu deplasare
mică, beneficiază de tratament ortopedic. Se practică imobilizarea gipsată timp de 7-10
zile, urmată de reluarea progresivă a mişcărilor şi tratament de recuperare funcţională.
2.3.b.1.Kinetoterapia
Cooperarea bolnavului;
Kinetoterapia îşi găseşte largi aplicaţii în toate cele 4 compartimente majore ale
reabilităţii, fiind indispensabilă recuperării medicale şi readaptării psihice, nelipsind din
spectrul readaptării profesionale şi readaptării sociale. În raport cu momentul aplicării
celorlalte mijloace ale tratamentului complex, kinetoterapia cuprinde:
Kinetoterapia preoperatorie;
Kinetoterapia postoperatorie.
Tehnici de hidrokinetoterapie ;
S-a văzut că imposibilitatea promovării mobilităţii (de cauză musculară) este determinată
ori de hipertonie, ori de hipotonia muşchiului. În momentul când mişcarea activă devine
posibilă, se începe aplicarea unei uşoare rezistenţe, pentru ca progresiv să se treacă spre
tehnica de inversare lentă (IL). Poziţionarea pacientului este de mare importanţă.
- cu cât durata de aplicare a contracţiei antagonistului mişcării blocate este mai mare şi
repetările acesteia într-o şedinţă mai numeroase, cu atât apare mai repede oboseala
unităţilor motorii la placa neuromotorie şi tensiunea muşchiului scade;
Aceasta este utilizată tot pentru creşterea mobilităţii, mai ales în cazul reducerii acesteia
datorită durerii sau redorilor post imobilizare gipsată. Tehnica are la bază tot izometria.
Se execută simultan (apoi alternativ) contracţii izometrice şi pe agonişti şi pe antagonişti
(contracţie). Între contracţia agonistului şi cea a antagonistului nu se permite relaxarea.
Forţa de contracţie izometrică se creşte progresiv în cadrul secvenţei. După atingerea
maximului de contracţie, se comandă relaxare lentă. Comanda verbală este: „Ţine, nu mă
lăsa să-ţi mişc!” SR este o tehnică foarte eficientă pentru creşterea mobilităţii, dar cere o
mare dexteritate din partea kinetoterapeutului să realizeze contracţia şi din partea
pacientului o înţelegere perfectă. Substratul tehnicii este acelaşi ca la RC şi RO.
- afuziuni.
b) Electroterapia prin:
Curenţii de medie frecvenţă, sub formă interferenţială sau nu, utilizându-se formele
excitoconductoare.
d) Gimnastica Moberg
2.3.b.3 Hidrokinetoterapia
Factori mecanici
FA = ρ × V × g
Aa unde:
Fig.nr.
5
Fascensională = FA – G
În apa obişnuită, în imersie totală, greutatea aparentă a corpului reprezintă cu 8,8
% mai puţin din cea reală, iar în imersia parţială a unui membru greutatea reprezintă cu
3,5 % mai puţin din cea reală. Astfel principiul mobilizării unor articulaţii bolnave sub
presiunea apei devine realitate, putându-se mobiliza articulaţii care nu pot, sau nu au voie
să se mişte pe uscat. Este vorba de intervenţii chirurgicale articulare (osteotomii,
sinovectomii), proteze articulare, anchiloze, artrite, etc.
- densitatea apei;
- viteza de execuţie
- viscozitatea fluidului.
P = ρ × g × h
unde:
Caracteristici:
- creşte cu adâncimea;
Factorul termic
Hidrokinetoterapia are avantajul că poate folosi apa caldă sau rece, realizând
astfel concomitent şi o termoterapie, ceea ce o transformă în hidrokinetotermoterapie.
În acest caz, acţiunea apei este mult mai complexă, iar hidrokinetoterapia îmbracă
forma balneaokinetoterapiei.
Caracteristic pentru această fază este faptul că nu trebuie solicitat cotul, ci trebuie să ne
ocupăm de MS în totalitate.
În această fază pe lângă medicaţia antialgică, antiinflamatoare include:
Tehnica Moeberg;
Gimnastică respiratorie.
Timp de aproximativ 5-10 minute, mâna se ţine pe umărul opus, cu cotul lângă trunchi.
Din 2 în 2 minute, MS se ridică complet la zenit, timp de 5-7-9 secunde şi se execută 2-3
contracţii izometrice a întregului MS, se menţine 5-6 secunde.
Ex.4 Antepulsia
Ex.5 ADD orizontală
Chiar dacă cotul este imobilizat sau pentru perioada de tratament se suspendă
contenţia, se fac 5-6 exerciţii izometrice pentru flexie-extensie pe zi pentru prevenirea
pierderii de forţă musculară. În lipsa acestor exerciţii se pierde 30% pe zi din forţa
muşchiului.
Ex.6-pentru flexori
-T1-menţinerea PI;
-T2-relaxare;
-T2-relaxare biceps.
E -R.dată de aparatul gipsat;
-comanda verbală .
Ex.7-pentru extensori
-T1-menţinere;
-T2-relaxare;
-T2-relaxare.
-Comanda verbală.
Obiectivul 2-
Aceste exerciţii se practică progresiv, repetându-se de câteva ori pe zi. Ele se execută
din poziţii variabile ale corpului şi braţului,
Obiectivul 3-
Creşterea forţei musculare
Pentru acest obiectiv se vor face exerciţii a căror R va fi mult mărită comparativ
cu exerciţiile de la obiectivul anterior. Încărcătura diferă de la pacient la pacient, în
funcţie de rezultatele obţinute în urma testărilor.
Ex.1
-T2-Revenire la PI;
-comanda:”Îndoaie braţul!”
-comanda:”Întinde braţul!”
E -tehnica IA.
Ex.2.
A -PI-Pacientul în decubit dorsal, priza la nivelul 1/3 distale a antebraţului, contrapriza
Kt-lui la nivelul extremităţii proximale a braţului,.I se cere pacientului:
-T2-menţinere;
-T2-izometrie;
E -tehnica ILO
Ex.3.
-T1-menţinere pe flexie;
-T2-menţinere pe extensie;
-T3-T4-idem T1-T2.
E -Tehnica IzA
Ex.4.
-T2-relaxare;
T -T1-izometrie triceps;
-T2-relaxare;
Ex.5.
A -PI- aşezat,braţul flectat din cot, antebraţ în pronaţie,mâna pe mingea Bobath
-T2-revenire la PI.
Ex.6.
-T3-relaxare;
Ex.7.
A PI-Stând cu spatele spre spalier, braţul flectat din umăr la 90º, antebraţul flectat
cât permite afecţiunea, cotul priveşte înainte. Pacientul ţine în mână capătul unui elastic
TERRa-BAND, fixat cu celălalt capăt de spalier în spatele pacientului. Se execută
extensii ale antebraţului pe braţ contra R date de banda elastică.
-T2-menţinere;
-T3-revenire la PI.
-T2-Izometrie triceps;
E -elastic TERRA-BAND,
Ex.8.
A- PI-Decubit dorsal, braţul în Fl de 90º, braţul flectat din cot la limita dată de
afecţiune, priza în 1/3 distală, faţa anterioară a antebraţului, contrapriza la nivelul 1/3
distală, faţa posterioară a braţului. I se cere pacientului:
-T2-relaxare;
-T2-relaxare;
Ex.9.
A PI- Decubit dorsal, antebraţul flectat la 90º. Priza kinetoterapeutului la nivelul
articulaţiei radioulnare distale, contrapriza la nivelul 1/3 distale a braţului. I se cere
pacientului:
-T2-menţinere;
-T2-izometrie a supinatorilor;
-comanda verbală;
Ex.10.
A PI- Decubit dorsal, antebraţul flectat la 90º. Priza kinetoterapeutului la nivelul
articulaţiei radioulnare distale, contrapriza la nivelul 1/3 distale a braţului. I se cere
pacientului:
-T2-menţinere;
-T2-izometrie a pronatorilor;
E Tehnica SI pentru extensie;
-comanda verbală;
Ex.11
A PI-aşezat, antebraţele supinate, în mâini se ţine un baston.
-comanda:”Flectează braţul!”
Ex12.
A -PI-DD, braţele pe lângă corp, antebraţ în supinaţie, cot extins, pacientul ţine în
mână capătul unui elastic, celălalt capăt fixat în podea.
E -elastic.
Ex.13.
-T2-menţinere;
-T3-revenire la PI.
-T2-izometrie triceps;
E -tehnica IA;
-greutatea corporală.
Ex.14.
Ex.15.
T -T1-cocontracţie musculaturii MS dr;
Ex.17
T -T1-izometrie pe flexie;
-T2-izometrie pe extensie.
E -IZA;
-comandă verbală, 8-10 repetări, serii5, pauză 1 minut, ritm 2/4.
Ex.18.
-T2-revenire la PI.
-T2-relaxare.
E Tehnica CR;
-comanda verbală, peretele.
Ex.19
A -PI-Patrupedie, se execută:
Ex.20
E -comanda verbală
Ex.21
Ex.22.
-T3-revenire în PI.
-T3-relaxare.
E -minge.
Ex.25: PI: pense bidigitale şi polidigitale de prindere a curelei din jurul brâului.
Ex.28:Exerciţii de imitarea gesturilor gospodăreşti: călcat. tocat. cusut spălat vase, servit
masa.
Ex.29.
A PI-stând depărtat, braţele flectate la 90º, coatele extinse, mâinile în pronaţie prind
mingea Bobath, ce e susţinută pe perete:
-T3-revenire în PI.
Ex.30.
P.I. - Aşezat, braţele adduse. Kt-ul în faţa pacientului, mâinile lor sunt împreunate, kt.
opune rezistenţă doar la mişcarea de extensie, imitând mişcarea de tăiat lemne.
A -T1-flexia cotului;
-T2-extensie cot;
-T3-revenirea în PI.
-T3-relaxare.
1. Program de hidrokinetoterapie
Ex.1
Ex.2.
-T2-revenirea în PI.
-T2-menţinere;
-T2-izometrie;
E -rezistenţa apei.
Ex.4.
-T1-pronaţia antebraţului;
-T2-revenirea în PI.
Ex.5.
-T2-menţinere;
-T3-revenirea în PI.
-T2-izometriae triceps;
-T3- contracţie excentrică triceps.
Ex.6.
-T2-revenirea în PI.
-T2-relaxare;
Ex.7.
A P.I.- Aşezat, braţul lipit de corp, cotul flectat, în mâna braţului afectat se ţine un
liniar de 30 cm lat şi se execută ritmic mişcarea de prono-supinaţie.
-T1-supinaţie antebraţ;
-T2-pronaţie antebraţ;
-T3-T4-idem T1-T2.
Faza IV
Această fază nu este obligatorie pentru toţi pacienţii, pentru majoritatea pacienţilor rezultatele fazei a III-a
fiind suficiente, atât din punct de vedere funcţional, cât şi al capacităţii de muncă.
Pentru realizarea acestei faze se fac exerciţii care să-l obişnuiască pe pacient să se
ajute singur să redevină independent în activităţile zilnice uzuale-mâncat, îmbrăcat,
spălat, mers cu sau fără ajustarea obiectelor utilizate.
Ex 3 Ştergerea prafului
Ex.6 Tricotatul
Ex.7 Utilizarea şurubelniţei
Ex.9 Ştergerea geamurilor
Ca sporturi se practică:
-înotul-orice stil, dar mai ales stilul liber sau brass
-basket-ball
-tenis de masă
CAPITOLUL III
Cura de recuperare funcţională s-a efectuat pe o durată de15 zile pentru pacienţii
din lotul A şi 1-30 de zile pentru pacienţii din lotul B.
3.1. REZULTATE
nume în grade
I F I F I F Beneficiu
1. M.S. 85 100 30 25 55 75 20
2. V.A. 90 115 30 10 60 105 45
3. C.S. 70 95 40 15 30 80 50
4. M.I. 80 95 25 10 55 85 30
5. L.O. 70 85 40 20 30 65 35
6. T.D. 90 110 20 15 70 95 25
7. E.I. 75 95 20 10 55 85 30
8. B.M. 85 120 15 5 70 115 45
9. A.C. 80 85 50 40 30 45 15
10. S.M. 90 110 50 40 40 70 30
Total grade beneficiu 325
Tabel nr.6.
Tabel nr.7.
Testing muscular manual- Lot B
Tabel Nr.10
Tabel Nr.12
Tabel Nr.13
Toţi pacienţii au obţinut ameliorarea amplitudinii articulare în direcţia de flexie iar patru pacienţi (VA,
TD,BM,SM) au obţinut chiar unghiuri de lux.
Grafic Nr.2
Deficitul de extensie a rămas semnificativ doar la doi pacienţi, la ceilalţi ameliorarea este evidentă.
Grafic Nr. 3
Doi pacienţi(RA; BS) au rămas la unghiuri sub nivel funcţional, iar alţi doi(ID; BA) au obţinut chiar
unghiuri apropiate de valori lux. Rezultatul pacientului RA a fost influenţat de diagnosticul complicat
de la internare.
Grafic Nr. 4
Grafic Nr. 5
Majoritatea pacienţilor (8) au obţinut valorea”4”, dar cea mai semnificativă ameliorare a fost obţinută
de pacientul C.S., unde de la forţa “2” s-a ajuns la o forţă musculară care permite mişcarea completă
antigravitaţională (3+).
Grafic Nr. 6
Forţa muschilor extensori ai cotului -Lot A
Toţi pacienţii au obţinut o creştere semnificativă a forţei muşchilor extensori, pacientul TD a ajuns
chiar la o forţă musculară de 4+.
Grafic Nr. 7
5 pacienţi (VA, SA, LL, ID, BA) au forţă optimă la sârşitul tratamentului.
Grafic Nr. 8
Grafic Nr.9
Statusul funcţional al pacientului CS s-a îmbunătăţit cel mai mult, care de la o valoare iniţială de 26 a
ajuns la 38 din 42.
Grafic Nr.10
Nivelul funcţional al tuturor pacienţilor a crescut, din care 5(VA, ID, BA, SE, KE) au ajuns la
o valoare maximă.
La trei pacienţi gestica s-a normalizat, deşi iniţial au fost evaluaţi cu un număr relativ mare de gesturi
modificate.
Grafic nr. 13
Mai multe grade de amplitudine de mişcare în global (45º -50º) au obţinut 3 pacienţi din Lotul A.
Grafic nr. 14
Beneficiul global referitor la creşterea amplitudinii de mişcare globală este net superioară la pacienţii
Lotului A.
CAPITOLUL IV
Concluzii şi propuneri
4.1. Concluzii
7. Deficitul restant sub nivel funcţional (flexie sub 90º) se datorează mai ales
diagnosticului iniţial.
4.2. Propuneri
BIBLIOGARAFIE: