″Şi cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepuraşul se opri o clipă să se odihnească.
Atunci, de la spate, se ridică, albă şi ea, ca de gheaţă, luna. Stelele păliră; pădurea, copacii,
tufele îşi dezbrăcară deodată umbra. Iar iepuraşul împietri de groază: chiar de lângă el, se
întinse pe pământ o arătare cu două coarne grozave. După clipa de spaimă, iepuraşul se
destinse ca o coardă şi o zbughi la goană, se prăvăli în vale, veni de-a dura ca un bulgăre, se
sculă şi iar se rostogoli până jos; apoi o luă de-a dreptul, tăind câmpul. Se opri tocmai în
stuhăria iazului.
Acolo, de-abia suflând, se ghemui cu ochii închişi… Să nu-şi mai vază umbra!″
(Emil Gârleanu, Fricosul)
1. Identifică personajul din textul dat. 2p
_____________________________________________________________________________
2. Precizează tema fragmentului dat. 2p
___________________________________________________________________________
II. Precizează sensurile cuvântului carte, citind definiţiile date mai jos. Scrie litera
corespunzătoare în chenarul dat. 8p (2p˟4)
III. Citeşte cu atenţie cerinţele date şi răspunde corect pentru fiecare cerinţă.
1. Alcătuieşte câmpul lexical pornind de la cuvântul floare (5 termeni) 10p
______________________________________________________________________________
ceapă ..................................................................
cer ...................................................................
ajunge ...................................................................
geam ...................................................................
gheară ................................................................
ghindă ................................................................
exerciţiu...............................................................
taxi .................................................................
IV. Rescrie următorul text, corectând acolo unde este cazul: 10p
(2p*6)
″Sub lumina trandafiriie a unui blând apus de soare, pământul pare adâncit întro odihnă
ne-clintită: frunzele aţipesc, pregătinduse pentru tihnitul somn al nopţii; în depărtări, miriştile
scânteiază singuratică, ca nişte ţesături de fir; iazul îşi aşterne faţa umedă, sorbind, până în
adânc, din lumina asfinţitului. din jos, din văi, răsună talanca; iar pe deal, în vi, doineşte
fluierul.″ ( Emil Gârleanu, Puişorii)