Arbitrajul comercial international este o institutie juridica pentru solutionarea litigiilor ce se ivesc in cadrul relatiilor comerciale internationale, de catre persoane investite cu aceasta sarcina, chiar de catre partile contractante aflate in litigiu. Prorogarea conventional a competentei jurisdictiilor de dr. comun, spre a fi supuse solutionarii unor alte persoane care nu au calitatea de judecatori, constituie caracterista esentiala a arbitrajului. Partile contractante au posibilitatea legala de a prevedea in contr. lor o clauza potrivit careia orice litigiu cu privire la acel contract, sa nu fie solutionat de instantele de drept comun. Caracterele arbitrajului comercial international • caracterul arbitral rezulta dn aceea ca arbitrii au puterea de a statua, de a judeca dar spre deosebire de judecatori care primesc aceasta putere de la lege, arbitrii o primesc din partea partilor in litigiu. • caracterul comercial conferit de caracterul litigiului care face obiectul arbitrarii • caracterul international In acest sens, Conventia de la Geneva din 1961 asupra arbitrajului comercial international, arata ca se numeste arbitraj comercial international acela ce are ca obiect "litigii nascute sau care se vor naste din operatii de comert international". Institutia de arbitraj este nationala dar competenta ei depaseste cadrul national. De exemplu Curtea de arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei este o institutie nationala, dar litigiile pe care le solutioneaza au caracter international, dupa criterii oferite in acest scop de Conventia Europeana asupra arbitrajului comercial international, adica izvorand din litigii de com.int. intre parti care au sediul sau resedinta in state diferite (art.l al.l) O institutie de arbitraj cu adevarat si complet internationala este Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala de la Paris. Dar in marea majoritate a cauzelor solutionarea litigiilor internat. este incredintata unor organisme de arbitraj nationale (A.A.A.=American Arbitration Association), adica acele organisme legate de o anumita tara sau de un anumit oras. (Londra, Bremen, Bucuresti,etc). Izvoare Principalele surse ale arbitrajului international sunt: Legile, tratatele internationale, jurisprudenta si doctrina. Pentru arbitrajul roman de dr.international privat: 1. Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat 2. Cartea a IV-a din codul de procedura civila modificat de legea nr.59/1993 3. Regulamentul si Normele de procedura ale Curtii de Arbitraj Comercial International Buc.C.A.B.) 4. Decretul-lege nr. 139/1990 privind camerele de comert si industrie Dintre conventiile internationale citam: - Conventia europeana asupra arbitrajului comercial international de la Geneva din 1961 (tara noastra este parte din 1963) - Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine de la New York din 1958 (tara noastra este parte din 1961) - Conventia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investitii mtre state si persoane ale altor state; Aplicarea uzurilor comerciale, regulile Incoterms si alui lex mercatoria cu titlu de norma. Organizarea arbitrajului Felurile arbitrajului, clasificare In functie de structura organizatorica: - Arbitraj institutionalizat (caracter permanent, de regula pe langa o CCI sau organizatie internationala) - Arbitraj ad-hoc (pentru solutionarea numai unui anumit litigiu, stabilit de parti) Dupa abilitatile conferite arbitrilor: - arbitraj de drept ( dejure) - arbitraj in echitate (ex aequo et bond) dupa principii de echitate, nu dupa n. de drept material sau procesual in functie de competenta: - arbitraj cu competenta generala in materie de cornert international. Cum ar fi Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala de la Paris, Curtea de Arbitraj de la Londra, Curtea permananta de Arbitraj de pe langa Comisia germana pentru probleme de arbitraj. Arbitraj de competenta speciala in domeniul comertului international cum sunt: Tribunalul de arbitraj al bursei de bumbac din Bremen, London Corn Trad (Articolul 30 din Conventia de la Viena din 1980 este intitulat "Obligatiile vanzatorului" si are urmatoarea redactare:"Vanzatorul trebuie sa livreze bunurile cu toate documentele insotitoare ale marfii si sa transfere proprietatea bunurilor conform contractului siprezentei conventii" Articolul 53 din Conventia de la Viena din 1980 este intitulat "Obligatiile cumparatorului" are urmatoarea redactare:"Cumpdrdtorul trebuie plateasca pretul marfii si sa primeasca marfa in conditiile stipulate in contract si m prezenta conventie.")