SCRIE DESPRE TINE //NUMARUL 1//IANUARIE 2019

TEXTE NOI
PUBLICAȚIE INDEPENDENTĂ CARE ADUNĂ ȘI DĂ MAI DEPARTE TEXTE DEZVOLTATE 
ÎN CADRUL ȘCOLII DE SCRIERE DRAMATICĂ ”SCRIE DESPRE TINE”

ÎN ACEST NUMĂR
O femeie pleacă în
Chile...................pag. 1
Cristina vomită
tot.....................pag .2

 O mamă tace.....pag.5
Maria și Angelo se
combină...........pag. 6
Un paznic prezice
AMR 22 DE ZILE viitorul............pag. 11

DE ANCA PANDREA
O găină face
pui...................pag 13
Veta e la
Vreau să plec, dar trebuie să stau. Vreau să rămân, menopauză......pag.19
dar mă arde să plec. Nu mi-e clar, dar cumva simt Draperiile creează
că întotdeauna am vrut să fiu altundeva. Unii îi zic monștri.............pag.20

acronimic (am căutat, nu există cuvântul ăsta) Un bărbat cumpără o

armă.................pag.21
hashtagFOMO, terapeuta zice că nu mă iubesc
Ionuț nu vrea să se
suficient. Spre deloc, aș corecta-o eu. Doar că de
despartă de
mine nu pot fugi nicăieri... Așa că am decis să fug Călin.................pag. 22
cu mine, undeva. Vreau să plec, dar trebuie să stau. Câteva explicații
Vreau să rămân, dar mă arde să plec. Ăsta e despre metoda ”Scrie
despre tine”....pag. 28
refrenul care mi se zbate între urechi de când am
zis prima dată, în gând, că vreau să plec în Chile,
acum 225 de zile. 

1
Mă acompaniază neobosit, pe repeat. De fiecare dată când
povestesc că vreau să plec, se aude și mai tare și eu
NO-ZI-A
povestesc și mai abitir, poate tace, dar nu, vocea din capul DE CRISTINA PETCU

meu e adeseori mai puternică decât vocea care îmi iese pe

gură. L-am auzit când am cerut ofertă de bilet de avion, - Ai reușit?

acum 49 de zile. L-am auzit pe drum spre bancă, când - Nu.

aveam banii de bilet în buzunar, acum 42 de zile. L-am auzit - Păi bea, mă mamă, și

când sor-mea mi-a zis că i se pare „un moft”. L-am auzit restul ăla de ceai cu lămâie!

când le-am zis prietenilor că, gata, biletul e luat, fie ce-o fi - Nu mai pot, nu înțelegi?

(doar că biletul e cu opțiune de anulare și refrenul știe - Trebuia să iei și Colebil și

asta). L-am auzit cu orchestră în spate când am spus cuiva Triferment, nu doar unul...

că plec într-o călătorie inițiatică și cu aranjament muzical - Doamne Dumnezeule,

zen și miros de bețișoare parfumate când cineva m-a doamne cât e de groaznic

întrebat dacă va fi ca Eat Pray Love (nu știu, am văzut doar să simți răul ăsta în tot

filmul din doi în paișpe). Îl aud când iubitul meu povestește corpul...

jumătate îngrijorat (plec singură, departe, rămâne singur,

departe), jumătate mândru (cred, nu știu sigur) că plec să Mama ei și-a coborât

beau vinuri chiliene. Îl aud de fiecare dată când iconița care picioarele din pat pe podea

numără zilele invers se mai schimbă cu o unitate. AMR 22. și o privește cu îngrijorare:

Trebuie să îl mai aud cel puțin o dată când o să îi spun

bunică-mii, pe care va trebui (poate) să o mint prin - Cum se zice „greață” în

omisiune, să stea doar cu grijile că plec departe, fără engleză?

bărbatul meu, pe care îl las acasă, nu și cu grija că plec - „Nausea”.

singură, departe, fără bărbatul meu, pe care îl las acasă. - Cum?

Vreau să plec, dar trebuie să stau. Vreau să rămân, dar mă - NO-ZI-A. ( Încet, ca pentru

arde să plec. Vreau să plec, dar trebuie să stau. Vreau să ea) nozia...

rămân, dar mă arde să plec. Vreau să plec, dar trebuie să - Eu nu mai suport!

stau. Vreau să rămân, dar mă arde să plec.

2

C. se rostogolește pe partea
stângă.  Se ridică. Deschide
lumina de la baie, deschide
ușa, se uită în oglindă,
deschide gura și își bagă
mâna adânc pe gât, până
când prima încheietură a
falangelor este în spatele
liniei nealiniate de dinți. Are
o minimă ezitare, dar
strânge puternic din ochi și
umple jumătate de chiuvetă
dintr-o singură mișcare.
Mama ei stă în continuare pe
marginea patului, acum cu
ochelarii pe nas. În tot acest
timp și-a căutat toate
buzunarele interioare și
laterale ale genții și a scos
pe rând toate obiectele din
portfard și din buzunarul de
plasă cu ochiuri mici al
trolerului roșu. Nu a găsit ce
căuta, așa că a revenit la
cutia de Paracetamol Sinus
în care ține câte 3-4 pastile
din diferite arii terapeutice
decupate din foliile întregi
de acasă.  3
S-a bucurat să găsească un
NoSpa rătăcit pe fundul
cutiei multimedicamentoase
de voiaj, îndoită pe la
colțuri. L-a așezat pedant pe
măsuța pe care a
improvizat-o pentru fiica ei
folosind unicul taburet din
cameră. Pe taburetul de
plastic maro stau acum
înșirate: NoSpa-ul, cele două
minifolii de Triferment și
Colebil și un pahar de bar
din sticlă groasă, plin pe
jumătate cu ceai și patru
sferturi de lămâie îndesate
în el.
- Gata. Aproape trei
chiuvete. De la cașcavalul
ăla cred. Sper că l-ai
aruncat.
- L-am aruncat. Îți e mai
bine?
- Mai bine. Dar mai rău altfel,
știi? acum urmează să fiu
leșinată fix până mâine.
- Eh, bine că ai dat afară. Dar
acum ce mai mănânci?
- Acum?! Nimic. Mâine apă
minerală și banane.
- Cum banane? Doar atât?
Cum o să ai putere pentru
muzee?
C. încearcă să ridice vocea,
dar felul în care
tărăgănește cuvintele o
face puțin convingătoare:
- Ei cum o să am?! o să
am... Dar mi-ar fi bună
niște apă minerală.
- Păi ai acolo.
- Minerală!
- De ce minerală?
- Cică are mai multe săruri
sau ceva. Rehidratează
mai bine. Așa am făcut și
când am pățit la fel în
Thailanda și mi-a fost mai
bine.
Tăcere.
C. e întinsă pe pat, cu ochii
închiși, mama ei o privește
frământându-și mâinile.
Își umezește buzele și dă
start unei propoziții cu
rapiditatea îndepărtării
unui plasture:
- Păi coboară să-ți iei!
- CE SĂ FAC?!
Mama ei strânge din ochi ca
efect al tonului ridicat și
apoi continuă:
- Coboară la recepție să-ți
iei, că am văzut că aveau
niște vitrine.
- Nu, mama! Coboară tu să-
mi iei! Nu vezi că sunt
leșinată?!
 - Nu pot...
- Poftim?!
- Nu pot, mă mamă, nu pot!
- Cum adică nu poți, mama?
Ți se pare că eu pot?
Zâmbește cu vinovăție ca să
detensioneze atmosfera:
- Ei, de ce nu pot... mi-e
rușine. Mi-e că mă fac de
baftă.
C., foarte serioasă și fără
măcar să clipească:
- Tu vorbești serios? Am
înțeles cu foehnul ăla că n-ai
vrut să te duci, dar nici în
situația asta??
- Nu știu ce să le zic dacă nu
mă descurc! Dacă-mi zic ei
ceva și nu îi înțeleg?!
- Așa și ce se poate întâmpla?!
- Păi o să se întâmple ca atunci
când mă cerți tu că nu înțeleg
ceva, doar că tu ești fata mea...
 - Adică?
- Adică tu ești fata mea și doar
mă cerți, pe când ei...
 - Ei ce?
- Pe când ei nu sunt, adică sunt
niște străini, adică o să mă
privească... cum să zic...
(râde iar vinovat) cu dispreț.
C. o privește lung, strânge din
dinți și tace. Trage aer și calm
în piept:
- Cine te privește, mama, cu
dispreț?
- Oamenii ăia! Cu dispreț sau ca
pe ceva penibil, na!
- Ce penibil, mam... (mama ei o
întrerupe)
- Și știi că mie cel mai groază
îmi este de Penibil! Eu nu vreau
să fiu Penibilă!
C. tace. Își privește mama cum
râde și plânge fără lacrimi în
același timp. Se uită apoi către
adidași, se ridică din pat din
multe mișcări și se îndreaptă
către ei. Mama ei o privește din
vârful patului cu un aer
vinovat, dar predominant
ușurat.
4 închide.
- Vezi poate au și vreun
senviș...
C. tace și se încalță evitând
să stea cu capul în jos.
- Să-ți iei una mare!
C. își ia un plovăr peste
pijama.
- Ia bani – mama îi întinde
portofelul său și C. i-l ia fără
să se uite în ochii ei.
Face aproape hotărâtă cei
zece pași până la ușă,
pivotează pe al nouălea pas
ca să ia cartela de la cameră
din suportul pentru lumină
și îi aruncă o privire ca o
săgeată mamei ei. Tăcere.
Se întoarce către ușă. Face
al zecelea pas. După ce
pune un picior afară din
cameră, se întoarce și spune
apăsat, pe un ton pasiv-
agresiv:
- Ce e cu adevărat rușinos e
momentul ăsta.
Mama ei o privește o
secundă lungă cu ochii
mari, apoi se relaxează ca
într-o capitulare:
- Eh, bine, hai, du-te.
Și ușa dintre cele două se
                                       
CE AUZI?
De când nu mai locuim
CULES DE ANDREEA GÎSCĂ împreună e mai uşor să îmi
menţin identitatea dublă.
- Mi-a dat mama azi un video pe Facebook,
Mă face ‘egoistă’ fiindcă
era un tutorial cu măști de față. Mi se pare ‘nu vreau să am copii’. A
atât de tare! auzit la televizor un preot
care zicea că anxietatea
- Păi e. Important e să vorbești cu ele, să le
vine din egoism. Nu am
spui lucruri. Spre exemplu, eu i-am zis spus niciodată că nu vreau
mamei ca am depresie, sa știe și ea. Mi-a zis să am copii. Asta crede ea.

că mă înțelege perfect, tot ce trebuie să fac e

sa mă forțez să ies pe-afară, să încerc lucruri
noi. Și că aș putea să-mi pun și o plombă,
dacă tot am timp liber.
O MINT PE MAMA
DE ARIN V DRAGOMEER
O mint pe mama. Şi nu pentru că
vreau, dar ea refuză sa audă
adevărul . Zice: ‘ Vreau să mă suni
şi tu o dată şi să îmi spui că ‘uite,
mamă, îmi place de băiatul ăsta.
M-a invitat în oraş.’’ Îmi dă textul
exact pe care vrea ea sa îl audă:
‘Aş vrea să aud şi eu O DATĂ că
regreţi relaţia cu fata aia! O DATĂ!
Dar nu o spui niciodată. Nu, că ţie
aşa îţi place!’
 De fapt, chiar îmi doresc
să am copii. Şi mă sperie,
fiindcă nu e uşor să ai copii
în situaţia mea.
Indiferent de orientarea
sexuală, de identitatea de
gen, se pare că dorinţa
asta biologică scoate
capul, mai devreme sau
mai târziu, şi nu poţi să o
Am vrut de multe ori să îi
spun adevărul, e o
ignori la infinit.
povară aşa mare să nu
Mama e o mamă singură,
pot să împărtăşesc cu ea
mereu sufocantă, ale carei
partea cea mai frumoasă,
aşteptari măreţe nu le-am
cea mai luminoasă din
împlinit. De multe ori, zic
viaţa mea. Altfel, vorbesc
că nu-mi mai pasă. Dar de
cu ea multe.
fapt îmi pasă. Prietenele
mele postează poze gen ‘în
Pe unele subiecte chiar
excursie cu prietenul meu
ne înţelegem OK, avem
şi cu părinţii’. Eu nu pot.
aceleaşi gusturi. Dar este
Mint mereu, le ţin pe cele
cea mai homofobă
două separat. Visez la o
persoană pe care o
masă în trei. Fără ură.
cunosc.
5
BOLTA
Textul ”Bolta” a fost dezvoltat de Simona Schiopu în cadrul atelierelor ”Scrie despre tine” în
2017/2018, și prezentat în spectacol lectură la Centrul de teatru Educațional ”Replika”, în

  
iulie 2018, în cadrul spectacolului ”6 autoare noi”. Acum, textul se află în proces de
transformare într-un scenariu de film, în cadrul anului 2 al ”Școlii de scriere dramatică Scrie
                despre
                SCHIOPU
DE SIMONA             tine”
         Ne
    propunem
                 să   publicăm
              ”Bolta”
             aici,
       în  formă
           de   foileton. 
           
                                                                                                                                                       (SCENA  1 )
            Sandra a dispărut şi tot ce mi-a rămas de la ea e un buchet de trandafiri uscaţi pe
care urmează să-i arunc pentru că-mi pute toată casa a putregai. Iau sacul de gunoi şi
merg cu el până aproape de vază, să m-asigur că n-o să umplu covorul de frunze uscate
care se fărâmă şi mă înţeapă în talpă.
            Dau să răstorn vaza în pungă şi văd cum o colonie de gândaci o ia la goană. Când
era Sandra aici, gândacii apăreau doar noaptea şi o zbugheau de frică atunci când
aprindeai lumina. Acum, parcă s-au obişnuit cu mine. Locuiesc la parter, în cartierul
Griviţa, pe lângă spitalul de arşi şi nu ştiu să ajung aici decât cu metroul.
             Am adus-o pe Sandra aici pentru că locuiam singură. Eu mergeam la muncă si ea la
facultate; eu aduceam bani, ea facea curat si mancare. Dormeam impreună noapte de
noapte și-atunci când rămaneam fără nimic, găsea prin cămară tot felul de conserve pe
care le gătea. Îmi făcea întotdeuna masaj înainte de culcare şi a fost, de când o ştiu,
excesiv de amabilă şi servilă. Mie asta-mi plăcea la ea- dorinţa ei de a-i face pe alţii
fericiți.

         E distractiv să vorbesc cu Angelo pe net  în fiecare zi. Îmi mai ţine de urât. Să-l vezi
cum îmi dă raportul: “Am mâncat, mami, mi-am făcut omletă cu două ouă şi brânză.” Îmi
răspunde la orice oră şi-n plus, nici n-am nevoie să mă înţeleagă. E important că am cu
cine vorbi. Fac curat înainte ca el să mă viziteze, dosesc toate hainele în dulap, pun o
lenjerie curată, curăţ scrumiera şi spăl câteva vase din bucătărie. Peste maşina de spălat
stă un morman de haine pe care am pus un aşternut, să le acopăr. Doar Sandra se ocupa
cu spălatul hainelor. Mergea afară, la ultimul etaj să le întindă pentru că noi n-aveam
balcon şi se împrietenea cu toţi vecinii din scară.
         Merg la baie să mă spăl şi să mă epilez. Dau cu Bic-ul în sus şi-n jos şi mi-aduc aminte
cum intra ea peste mine-n baie. Mă certa că nu-s atentă şi că-mi las păr pe picioare la
spate. Lua lama şi mă făcea ea, apoi ma spăla pe cap, punea capacul la şampon, făcea
curat în baie şi mă coafa cu peria.          
        Puştiul ăsta, Angelo o să-mi aline singurătatea preţ de câteva ore. E ciudat că ne
reîntâlnim după atâţia ani. Mă rog, am zis eu o dată, la mişto, că îl aştept să crească. N-
am nicio obligaţie. Cum era aia? ”No strings. No strings attached.”  Stau după el la gura
de metrou şi apare cu un zâmbet buclucaş pe faţă, care cere parcă o aprobare. “Da, totul
e în regula, baiete! Ai venit la fosta ta profă în vizită!” E în regulă pe dracu. E ciudat şi
simt cum pierd ușor teren. Nu e ca pe net. Nici pe departe. Merg la bancomat să scot
câţiva lei şi el m-aşteaptă în spate. Ne oprim şi la butic să luăm două sucuri şi-apoi
ajungem la scară unde se aşază din nou în spate.  Mă aşteaptă să descui şi-l poftesc în
bucătărie încălţat. Îmi cer scuze convenţional pentru mizerie şi-apoi clătesc două
pahare încleiate din dulap să torn nişte suc.
6
-        Ce bărbat te-ai făcut! Vrei cafea?
-        Aaa, nu-s eu cu cafeaua. Ee, mersi! Mai am de lucru. Să fac sport, să mânânc bine ca
să fiu şi io mai mare. Şi tu te-ai schimbat. Te-ai vopsit. Eşti blondă acum.
-        Ca mama ta.
-        Da, da.
-        Mai spargi geamuri la nervi?

Mă las uşor pe spate, pun picior peste picior şi iau poziţia celei-care-ştie-tot.

-         Nuu, m-am facut băiat cuminte.

Îmi trage un zâmbet de şmecheraş, în colţul gurii şi-i văd ochii cum strălucesc.

-        Vreau să strâng bani să merg la nişte cursuri de muzică. Şi şcoala de frizeri mi-ar
plăcea.
-        Măi, măi. Câte planuri pentru vârsta ta! Te gândeai tu că o să ne întâlnim după
atâţia ani?
-        Nu. Chiar că nu! Să vezi ce-i viaţa asta! De fapt, ce mică-i lumea asta!

Mi-apropii uşor picioarele de ale lui şi îl simt cum se agită.

-        Vreau eu multe. Şi-o nevastă care să mă iubească şi să fie înţelegătoare. Tu? Mai
eşti... mai eşti profesoară acolo, la 179?
-        Nu era de mine. N-ai văzut că vă lăsam să faceţi ce vreţi? Mi-era frică să nu-mi iau
cornuri cu lapte în cap. Şi-atunci când am mers cu tine la secţie c-ai spart nenorocitul ăla
de geam... simţeam că nu-i de mine pur şi simplu meseria asta. Oricum, eram doar o
suplinitoare amărâtă.
-        M-am enervat rău atunci! Noi meritam să câştigam concursul ăla, ştii bine. Rasiştii
dracului. În fiecare an plecam fără premiu de la festival deşi îl meritam de fiecare dată.
-        Da, ştiu. Cre’ că-i la fel şi-acum doar că nu m-am mai băgat în povestea asta.
-        Păi şi ce faci atunci?
-        Lucrez la un call-center.
-        Ai făcut atâta şcoală pentru call-center?
-        Mă pregătesc pentru ceva mai mare.
Îi simt mâna rece pe picior şi-mi fac curaj să-l ating.
-        Ce mai mare? Zi-mi.
-        Vreau să mă fac scriitoare.
-        Vezi cum ne-am găsit amândoi, artişti?  

7
-        Şi? Eşti singurică?
-        Da, stau singură.
-        E. Ştii la ce mă refer.

Îmi încălzeşte palma şi-l simt cum prinde uşor curaj. Şi-a luat o vestă de blugi cu capse,
un tricou alb in V şi-o pereche de blugi albastru deschis care-i vine perfect. Are părul
dat cu gel pe spate, negru lucios. Străluceşte tot şi l-aş întinde acum în patul ăla din
dormitor dacă nu mi-ar apărea imaginea maică-sii in faţă, cum a venit ea la o şedinţă cu
părinţii să ne spună că şi-a lăsat copiii în ţară să poată munci în străinătate, a strâns
bani de-o căsuţă în Ferentari, i-a trimis soră-sii să o cumpere iar aia s-a drogat de toţi
banii şi i-a lăsat copiii în stradă. Angelo era mic atunci. Toti profesorii îi plângeau de
milă. Că îi lipsesc chestii materiale, că-i lipseşte dragostea mamii. Uite-l acum, e
cuminte. N-a dat în cap, n-a ajuns la puşcărie. Vreau eu să stric băiatul. Frumoasă
femeie era mă-sa. O mai fi la fel?

-        N-am prieten. Sunt într-o perioadă a vieţii când experimentez şi cunosc oameni.
-        Adică cum?
-        Adică stau de vorbă cu oameni, aşa cum stau de vorbă şi cu tine şi mă bucur de tot
ce-mi dă viaţa.
-        Dar ştii că nu-i bine aşa. Trebuie să te aşezi la casa ta. Eşti fată.
-        Zâmbeai mai mult când erai puştan. Aveai sânge în tine. Mama ta e tot plecată?
-        Da. O să merg şi eu acolo să o ajut şi să fac nişte bani.
-        Păi dacă te bagi la muncă când o să mai ai timp de muzică?
-       Păi şi pe masă ce să punem, Maria? Tu poate că ai avut şi eşti învăţată să ţi se dea,
dar eu..
-        Ţi-e foame? Eu îţi zic sincer, habar n-am să gătesc dar pot comanda o pizza.
-        Nu ştii să găteşti nimic?!Nimic? Nimic?
-        Ba ştiu, pilaf.
-        Bleeah, fix ce nu-mi place mie. Dar ouă nu faci?
-        Odată am uitat ouăle pe aragaz la fiert şi mi-au sărit pe tavan.
-        Şi când o să ai copii?
-        Păi momentan nu vreau copii.
-        Nu vrei copii? Mamă, eu de-abia aştept! Să am grijă de ei.
-        Ai 19 ani, Angelo! Ce tot zici?
-        Păi şi ce-are. Bine, aş mai sta aşa un an doi trei să mai copilăresc. Să mai fac un
şpriţ. Sor-mea a făcut de la şaispe ani copil. Ce să-i faci dacă i-a plăcut viaţa.
-        Da? Şi se descurcă?
-        Aşa şi aşa. Munceşte cumnată-miu. De-aia zic, că tre să plec şi eu.
-        Aha. Şi cum arată aia cu care vrei tu să faci copii?

8
-        Păi de unde să ştiu io? Să aibe sufletu bun, că asta contează. Şi să fie frumoasă.
-        Cum frumoasă?
-        Ca tine, aşa.
-        Ee, hai! Auzi, dar mama ta e la fel?
-        Neschimbată. Eram o dată cu ea în autobuz pe la noi prin Berceni şi mi-a zis un
nene că ce gagică frumoasă am. Ce-ai, mă că e mama!

Şi-a comandat o pizza Diavolla cu sos picant şi mi-am luat şi io una cu pui, asta după ce
i-am băgat placa cu regimul. Că ar trebui să slăbesc şi să am grijă de mine. Mi-a venit cu
o serie de încurajări că pot să fac ce vreau, că eu sunt frumoasă şi aşa. Continuăm să
vrăjim şi-l mângâi pe obraz.

-        Un băiat aşa frumos ca tine şi singur. Auzi, tre să-şi găseşti şi tu o muză, să ai
pentru cine cânta. Tre să fii fericit, să poţi cânta. Zic şi eu.
-        Nu toţi oamenii cântă de bucurie. Mai cânţi şi de jale.

Sună interfornul, mă ridic uşor de pe scaun şi m-asigur că nu mi se ridică fusta. Dau

drumul la uşă, plătesc şi iau pizza.

-        Pe bune, trebuie să fii mai optimist. Hai să facem un plan.

-        Auzi, de ce ai face tu planuri pentru mine?
-        Trebuie să te ajut să fii mai vesel.
-        De ce?
-        Mi-ai plăcut de când erai mic. Mi-au povestit mai mulți despre tine. E nedrept
că trebuie să muncești de mic și să...
-        Ce e nedrept? Nu e nimic nedrept. Așa e viața. Cum adică îți place de mine?
-        Adică ești frumos.
-        De ce te-ai uita tu la mine? O femeie frumoasă, cu facultate? Io-s brunet.. Știi si tu
situația mea de acasă. Și-s mic...
-        Eu sunt blondă, tu brunet. Așa am vazut eu în filme că se fac copiii frumoși.
-        Haha. Păi parcă nu voiai copii.
-        EE. Nu acuma. Ai văzut că te-am făcut să zâmbești? E un studiu demonstrat
că dacă zâmbești ți-e mai bine.
-        Pai și dacă nu zâmbești ți-e mai rău, sau ce?
-        Mi se pare că mă iei un pic la mișto.
-        Hai, mă puiule. Nu te iau! Doar că tre să fim şi cu picioarele pe pământ din când în
când. Uite, când mai vin pe aici o să-ţi gătesc.
-        Da, când o să se mai poată să ne vedem.
-        Adică?
-        Adică, na. Știi cât muncesc. Auzi, dar masaj ştii să faci?

9
-        Da, m-am învăţat să-i fac mătuşi-mii mereu.
-        Hmm, atunci îmi convine să ne mai vedem.
-        Nu mă minţi?
-        Cum să te mint eu pe tine? Ai fost preferatul meu dintotdeuna.  Am ştiut mereu că
ai potenţial şi talent. Chiar te-am considerat deosebit.
-        Am înțeless.

Atunci când se-alintă lungește „s’ ul, ca un șarpe mic ce e. Când stă aproape de mine
simt un miros de portocală; pare a fi parfum de femeie. Îl rog să vină lângă mine şi stăm
acoperiţi sub plapumă cu Tv-ul aprins pe Discovery; din când în când îi rămân ochii
pironiţi în televizor. Îmi spune că-i plac animalele şi că are acasă doi câini pe care soră-
sa îi iubeşte mai mult decât pe copii. E normal, îi zic. Si eu aş face la fel.  Ma pândeşte cu
colțul ochiului, îşi calculează bine mişcarea şi-apoi se năpusteşte asupra mea să-mi
bage limba în gât. Pana mea, normal că asta aşteptam cuminte sub plapumă. Urmează
pipăiala prin pantaloni, partea care-mi place cel mai mult, mai multă respiraţie în
ureche, mai mult miros de portocală şi ne oprim fix când îi zic de unde tre să ia
prezervativul. Primul sertar de sus, din stânga. Un durex albastru, strong. N-are păr pe
piept, era de aşteptat. Cre’ că are pielea mai fină ca a mea. Mă ţine în braţe atât de mult
după, de parca m-ar pierde.

-        Cum eşti, puiule?

Când îl aud cu ‚puiule”! Sunt cu două capete mai mare ca el.

-        Bine, puiule, mă duc să-mi fac duş.

M-acopăr cu un prosop din cameră, intru în baie, las apa să curgă şi fug în bucătărie
după portofel şi telefon. Le iau după mine-n baie.

Ahhh! Pedofilă şi paranoică ce sunt. Ei, pizda mă-sii. Bine că am folosit prezervativ! Tre
să mă felicit pentru asta! De-abia mi-au iesit analizele si-am urlat cu geamul deschis că
n-am SIDA, în pana mea! De când stau singură parcă-s şi mai ipohondră. Ba mă înțeapă
în spate, ba ameţesc şi morţii mă-sii. Până şi analizele alea, tot Sandra mi le-a citit. S-a
trezit de dimineaţă, a pornit laptopul, mi-a băgat frumos CNP-ul în aplicaţia aia a lor de
la spital şi când am ieşit din dormitor mi-a zis:
- Stai jos! Negativ!

Am luat-o în braţe atunci şi-am ridicat-o, aşa mare cum e ea.

                                                                                                      (Continuarea în numărul următor)

10
PEREȚI ALBI, BIROURI NEGRE
DE SIMONA-MARIA POP

Open space. Pereți albi. Birouri negre. Multe monitoare. Zece oameni concentrați. Ochi
fixați în monitoare. Lumină pâlpâietoare. O scară. Un muncitor în salopetă albastră
schimbă un neon. Lumina scapără. Omul oftează.

Radioul cântă încet, imperceptibil. Omul în salopetă albastră întinde neonul stricat
colegului de la baza scării metalice. El îl apucă cu ambele mâini, îl privește din profil, îl
scutură puțin, introducându-l apoi într-un tub de carton. Scărțâie. Se forțează. Tubul
de neon intră greu. Omul insistă. Scârțâitul se amplifică. Asurzitor. Ca o tăietură
adâncă de lamă de-a lungul creierului.

Portarul își astupă cu palma urechea stângă. E înalt, slăbuț și cu spatele drept. Stă
înfipt în spațiu ca un băț. Pantaloni de stofă gri închis, geacă de piele maro închis.
Pantofi cu talpă rigidă, care fac zgomot la fiecare pas. Privește cu atenție avizierul.
Două coli A4, prinse în pioneze, flutură regulat sub bătaia ușoară a aerului condiționat
de pe peretele opus. Portarul întinde mâna să le oprescă tremurul. Le studiază apoi
amănunțit, urmărind cuvintele cu degetul, ca și cum nu ar vrea să sară rândul. Hmmm -
oftează el. Se îndepărtează de afișe și privește în jur. Scârț -scârț - scârț - îndeasă
muncitorul neonul în tub. Portarul își duce mâinile la spate și începe să se plimbe
relaxat prin cameră.

- Chiar trebuie să le bage înapoi în cartonul ăla? - explodează fata blondă.

- Păi cam trebuie - răspunde portarul. Că trebuie duse la reciclare. Astea e deșeuri
electronice, nu le poți arunca așa la gunoi. Este lege în UE.

Liniște. Se termină reclama de la radio. Începe o melodie lentă. Scârț - scârț - scârț. Un
alt neon este îndesat în tubul de carton. Portarul ridică privirea și studiază cu interes
fețele celorlalți. Un bărbat zvâcnește nervos și se duce la bucătărie să-și prepare un
ceai. Apa se dislocă din butoi cu un pleosc prelungit. Portarul se întoarce la avizier și
studiază foile cu și mai mare atenție. Din când în când se schimonosește ca și cum n-ar fi
tocmai de acord cu cele citite acolo. Ceilalți îl ignoră. Își duce mâinile la spate, își
îndreaptă coloana, ridică și mai sus capul și începe să se plimbe.

Pac - pac - pac. Sunetul pantofilor pe parchet. Scârț - scârț - scârț. Neonul intră în tub.
”My heart will go on” urlă din radio. Portarul se oprește brusc la biroul ei. Se apropie
din spate, se apleacă peste scaunul cu spătar înalt. Ea pare cufundată în calcule
complicate. Trei tabele excel sunt deschise pe cele două monitoare. Compară niște
cifre, verificând calculul pe calculatorul mic de pe birou. El o privește intens. Se
pregătește s-o întrebe ceva. Înclină capul înspre ea, deschide buzele ca și cum ar vrea
să scoată un sunet, apoi se răzgândește. Se îndepărtează, frecându-și mâinile una într-
alta. Ocolește biroul, privind-o insistent.
11
Ea continuă calculele. El se oprește de cealaltă parte a biroului. Se postează în spatele
celor două monitoare, înfingându-și picioarele adânc în parchet. Își freacă mâinile încă
o dată, apoi le duce la spate, înclinându-și capul înainte. Concomitent, își drege vocea.

-Eu zic că lista aia e greșită - atacă el.

Ea îl ignoră. El întinde brațul, arătând în direcția avizierului. Ea continuă calculele,

ignorându-l.

-Lista aia... aia cu rucsacul de salvare. Ce tâmpenie! Auzi la ei! Cizme de cauciuc și
pelerină de ploaie. Păi la ce-ți trebe, domle, astea? E cutremur sau inundație? Voi chiar
v-ați făcut rucsacul ăsta de salvare?

El se apleacă și mai tare peste monitoare, interogând-o și mai aspru cu privirea. Ea se

oprește din calcule.

-E opțional. Cine vrea îl face. Cine nu, nu îl face.

-Păi poți să știi că eu nu-l fac! Nu-l fac, domle, nu-l fac. Ce să cumperi atâtea, când nu
scapi oricum de sub dărâmături. Că-n orașu' ăsta - fluieră scurt- un cutremur mai
zdravăn îți trebuie și ne ducem dreacului toți.

Liniște. Scârț - scârț - scârț. Alt neon îndesat în tub. Liniște. Portarul își freacă din nou
mâinile, trăgând adânc aer în piept.
- Păi eu asta vreau să-mi explici, la ce e bun rucsacul ăsta? De ce trebuie să-l fac?

Fata ridică iritată privirea. Îl privește lung, fără să zică nimic. El îi zâmbește sfidător.

-Păi v-am mai spus de atâtea ori. E opțional. Specialiștii așa recomandă. Rucsacul nu
este pentru a fi folosit în timpul cutremurului, ci după, dacă mai supraviețuiești.

- Păi eu ce tot zic - izbucnește el. Eu asta tot zic, că nu supraviețuiești domle, nu
supraviețuiești. De asta nu-ți trebuie, domle, rucsacuri din astea.

12
O POVESTE CU GĂINI Cât de mari sunt, au ajuns totuși în josul
ierarhei din cotineață, probabil pentru că au
 DE VIVIANA MUȘA AUGUSTO
venit ulterior pe teritoriu. Găina neagră,

Angelo are un prieten francez născut la Dinero, a fost prima care a căzut cloșcă și a și

câteva ore distanță de el, în aceeași reușit singură să clocească 4 ouă din care a

maternitate din Nordul Franței. Eu am o ieșit doar un pui mare, tigrat cu caramel. De

prietenă din România care e acum în fapt au ieșit doi pui dar unul s-a înecat într-o

cuplu cu prietenul lui Angelo. Cei doi cutie de lapte praf în care pusese Angelo apă

prieteni comuni locuiesc împreună într-o pentru cloșcă. A fost învățătură de minte să nu

casă pe malul Senei, în nordul Parisului. mai punem recipiente prea adânci cu apă

Ea e însărcinată. De obicei Angelo și pentru găinile care clocesc. A două cloșcă a

prietenul lui își serbează aniversarea clocit un ou de plastic. Inițial nu am vrut să

împreună, așa că și anul asta am făcut ca mai facem alți pui dar a învins curiozitatea de

de obicei. De data asta am fost noi la ei a vedea ce fel de găini ies din ouăle găinilor

sâmbătă și duminică. mari și roșcate combinate cu cocoșii pitici. Am

pus ouăle în clocitoare și am așteptat 21 de

Sâmbătă dimineață, am sunat un vecin să zile. Au ieșit 6 pui din 10 ouă. Cele mai mari

vină să-l ia pe Wadou peste noapte. Am ouă, dintre care unul cu două gălbenușuri, nu

dat fân și apă la iepuri. Am pus crochete au dat pui. Primul a ieșit puiul pitic. E un pui

pentru motan în garaj, unde el are acces negru. 

de afară. Am pus apă și grăunțe la găini.

Apoi au ieșit 3 tigrați caramel, unul tigrat

Cu o zi înainte, vineri, au ieșit din caramel-ars și un pui aproape galben. I-am

clocitoarea electrică 6 pui. Aveam două mutat rând pe rând sub cloșca ce clocise oul de

cloști: una neagră, înspicată cu alb pe plastic. Am închis cotineața și am lăsat

cap, pe care o cheamă Dinero și una înăuntru doar cele două cloști, una cu puiul

caramel cu picouri negre, pe care o mare și una cu primii puiuți ieșiți de la

cheamă Tertzo. Sunt găini pitice, ieșite clocitoarea electrică. Celelalte găini și cocoșii

din ouă primite de la niște vecini din sat. au rămas în curtea găinilor. Am stat două ore

Anul trecut prin februarie am pus lângă cotineață să văd cum se acomodează

clocitoarea electrică și au ieșit 6 pui: cele două cloști și puii lor. Cloșca Terzo nu a

Primo, Nero, Tertzo, Dinero și încă doi, mișcat aproape deloc de pe cuibarul ei,

Quatro și Quinto. Trei găini și trei cocoși. preocupată să își încălzească puiuții abia ieșiți

Apoi am cumpărat cinci găini roșii, mari, din ouă. Nici eu nu am mișcat și am învățat că

de ouă. Nu le-am mai dat nume. găinilor le place să doarmă la soare. După ce a
verificat tot ce era de mâncat prin cotineață 

13
și după ce l-a învățat cu răbdare pe puiul
ei mărișor cum se mănîncă grâul,
porumbul și un gândac negru,
cloșca Dinero s-a întins pe o parte în
lumina făcută de razele soarelui intrat
prin ușa cotineței, și-a ridicat o aripă și a
început să moțăie. Cinci secunde apoi, ca
într-un joc de comedie, puiul de care are
ea grijă s-a trântit pe o parte în lumina
lăsată de razele soarelui intrate pe ușa
cotineței, a ridicat o aripă și a început să
imite moțăiala. S-a plictisit repede și a
luat iar la verificat paiele din cotineață.
Eu am luat la verificat telefonul, cine a
mai dat likeuri pe facebook la filmele pe
care le-am pus cu pui ieșind din ou și cu
pui scoțând capul gingaș printre penele
găinii. Găina neagră s-a trezit și a devenit
brusc interesată de găina caramel care nu
se mișca din sertarul plin cu paie ce îi
servește de cuibar. Curioasă, Dinero s-a
apropiat prea mult și și-a primit un cioc
în cap de la Tertzo. Cum nu e genul să se
lase dominată, găina neagră s-a apucat să
o ciocnească în cap pe cea caramel, care
s-a înfoiat și a început să țopăie cu puiuții
încă neuscați pe sub picioare. Am
intervenit și le-am separat. Am mutat
sertarul cu puii și cloșca de culoare
caramel într-un separeu al cotineței. Le-
am lăsat apă, mălai cu ou fiert, cereale
concasate și am pus un fel de poartă cu
grilaj pe care o făcuse Angelo acum vreo
luna pentru ca prima cloșcă să nu fie
deranjată de restul găinilor.  când de sub cloșcă. Au cerut insistent și până
 Iată, mi-am zis , îmi folosește și la a doua
cloșcă. E un pic prea mică poarta asta față de
pereții cotineței așa că am blocat crăpătura cu
o cutie de lapte praf pe care o am de când erau
copiii mei mici.
Cred că s-a grăbit Angelo când a făcut poarta
că i-a lăsat cuie ieșite din rama de lemn și când
m-am repezit să despart găinile m-am înțepat
în deget. A trebuit să fiu atentă să nu
murdăresc nici o pasăre cu sânge pentru că
găinile sunt omnivore și dacă văd sânge dau cu
ciocul și riscă se se omoare între ele. În marile
crescătorii avicole, unii fermieri le taie ciocul
ca să evite să se omoare între ele. Sunt poze
pe net cu mii de găini albe într-un hangar
imens, toate cu ciocul tăiat. Am văzut o dată la
Paris, în mijlocul unui bulevard, o coțofană
care mânca dintr-un porumbel lovit de o
mașină. Porumbelul încă trăia. Sunt convinsă
că și porumbelul ar fi mâncat din coțofană
dacă ea, și nu el, ar fi fost lovită de mășină.
Coțofanele sunt păsări inteligente și se
descurcă să scoată mâncarea din cutii cu
închizători complexe. 
Dinero se interesa de mâncarea din
compartimentul separat de grilaj a lui Tertzo.
Tertzo se înfoia. Eu am plecat să mai verific
dacă au mai ieșit pui din ouă și toată ziua am
cărat puii din clocitoare la Tertzo și le-am
admirat perfecțiunea. Câinele Wadou și pisicul
mă secondau atent. După ce i-am adus de la
școală, și copiii mei au stat minute bune să
pândească puiuții care mai ieșeau din când în
la urmă am cedat și le-am dat fiecăruia, pe
14
rând, un puiuț pufos în mână și au râs. 
Uneori păsările nu își mai recunosc puii
dacă îi atingi și le schimbi mirosul. Dar
Tertzo n-a zis nimic când i-am pus puii
înapoi sub ea. Părea fericită să se ocupe
de ei. Mi-am zis că a fost o idee bună
totuși să îi dăm pui, după ce s-a chinuit o
luna ca o campioană să încălzească oul
din plastic. A fost soare toată după
amiaza și am mâncat toți patru înghețată
în curte. Seara, când a venit Angelo, i-am
povestit tot și am stat pe terasă până
târziu.

prin întuneric. La 6 dimineața Rebeca s-a

 A doua zi, cum am zis deja,  am plecat la
trezit și a vomitat tot fisticul de îl mâncase
prieteni. Acolo erau două prietene
 seara. Pe la 7 a adormit la loc în salon, lângă
însărcinate dar ele nu s-au ciocănit în
Angelo. I-am pus un bol lângă ea, în caz că
cap, doar s-au pupat și au râs și au
vomită iar, să nu murdărească covoarele
mâncat creveți și rondele de legume și
scumpe ale prietenilor mei. Mi-am făcut o
carne friptă și prăjituri și ne-am uitat la
cafea și m-am așezat la fereastra din salon, în
vapoarele de pe Sena, la berzele care
liniște. Era friguț afară. Cineva adusese cadou
zburau aproape atingând apa, la soarele
o plantă de roșii încărcată de apetisante
apunînd. Am râs, am băut alcool, am
ciorchine de roșioare mici, coapte. Stefano îi
vorbit. Din grupul de prieteni de la
dăduse târcoale toată seara dar cum celofanul
petrecere doar eu și Angelo aveam copiii
florăriei rămăsese pe plantă și gazdele nu au
cu noi. Abia aștept să nască și prietenele
oferit roșiile pentru a fi mâncate, i-am interzis
mele ca să nu mai fiu jenată că nu reușesc
să le culeagă. Acum două coțofene și o cioară
să țin o conversație de la cap la coadă
au aterizat pe masa verde de pe terasă și le
pentru că ei mă întrerup să se pârască
dădeau și ele târcoale. Am ieșit și le-am ușuit.
între ei sau să îmi ceară să le tai carnea
Mai târziu Rebeca a mai vomitat de câteva ori,
din farfurie sau să se milogească să îi las
n-a murdărit nimic dar cam mirosea a vomă în
pe tablete.
salon. Apoi s-a trezit Angelo, și copiii, și
gazdele. Am mâncat pancake cu căpșuni și
 Am dormit acolo, cu copiii în același pat,
ciocolată belgiană, am plantat roșiile și alte
de-a curmezișul, păzindu-i toată noaptea
plante pe care le adusesem noi cadou, am
să nu se rostogolească sau să nu se
certat de zece ori copiii obosiți care nu mai
accidenteze încercând să ajungă la baie 
15 ascultau deloc să nu mănînce roșiile și să nu se
joace cu pernuțele decorative în nisip și
să nu intre înapoi în casă încălțați. Gazda
se uita cam nemulțumită la dârele de praf
de pe pernuțe și de pe canapea. Și eu
m-aș fi uitat nemulțumită în locul ei.
Eram prea obosită și eu ca să mai am
răbdare cu toate și cred că am țipat cam
tare. Și cred că am forțat un pic nota cu
tăiatului unui arbore uscat insistând la
Angelo și la prietenul lui să îl taie dar ei
nu m-au ascultat. Au plantat în schimb
zmeura unde le-am zis și au făcut un
mișto fin de mine. După prânz am plecat.
Eram încă pe aceeași stradă când am
văzut un cuplu și o doamnă mai în vârstă
care făceau și ei grădinărit și scoteau din
curte bețe de bambus verzi, proaspăt
tăiate, numai bune de făcut araci pentru
roșii și fasole agățătoare așa că le-am
recuperat. O liotă prăfuită, fără pantofi,
ieșind din mașina veche și nu foarte
curată, în orășelul șic de pe malul Senei,
umplînd portbagajul până la refuz cu
bețe de bambus de la gunoi, sub ochii
rotunjiți ai occidentalilor burghezi, cred
că le va rămâne ceva vreme în memorie.
Am râs cu lacrimi, apoi am băut apă și l-
am rugat pe Angelo să ne cânte în
portugheză și am adormit eu și copiii în
timp ce el ne conducea acasă bătând
ritmul cu palma pe volan.
 Când am ajuns, în fața porții, motanul a
sărit gardul și ne-a întâmpinat pe trotuar.
Vecinul îl adusese deja pe Wadou și a sărit
pe noi cum am deschis poarta. Ușa
din față nu se deschide ușor și mă zăpăceam
încercând chei peste mormanul de bagaje
aduse și abandonate de copii. Aveam nevoie să
merg la veceu și afurisita de cheie nu mergea
de nici o culoare și bombăneam în gând când
am auzit-o pe Ilinca urlând.
 Cunosc urletele copiilor mei și ăsta nu era un
urlet de capriciu, era unul adevărat, din inimă.
Am dat drumul cheilor din mână și am țipat un
«unde ești?» alergând de-a valma pe scările
casei. Angelo nu auzise nimic, era încă băgat
cu capul în portbagaj la descărcat bambus.
Ilinca urla și plângea undeva în spatele casei.
La găini. O văd, toată în lacrimi, ea e întreagă
dar arată cu degetul spre paiele din cotineață.
Un amărât de pui, unul din cei trei tigrați, a
ieșit prin crăpătura dintre perete și grilaj,
prost camuflată de mine cu cutia de lapte praf.
Dinero îi găurise spatele cu ciocul. Tertzo se
înfoia neputincioasă de dincolo de grilaj.
Puiul, încă viu, piuia. L-am luat în mână, am
închis ușa la cotineață, am îmbrățișat copilul,
«asta e mamă, se mai întâmplă, lasă că uite e
vioi, poate scapă», urc pe terasă prin spatele
casei, îmi dau seama că nu am cheile, trimit
copilul suspinînd după chei. În palma mea,
puiul mișca bine, « rezistă prostule » îi zic. « Ți-
a trebuit să ieși, na, curajosule». După ce am
deschis ușa, l-am tamponat ușor cu un
șervețel ud pe spate. Se vedea osul zdrobit
prin pielea subțire. I-am dat să bea un pic de
apă. Începuse să se răcească, de la lovitură, de
la lipsa căldurii cloștii, de la hemoragie. Ilinca
mă certa că nu îl ajut cu mai mult.
16
 «Ce să îi fac, mamă? Nici veterinarul n-ar
avea ce să îi facă mai mult.» Singura idee
pe care am avut-o a fost să îl pun în
clocitoarea încă funcțională, printre
ouăle mari din care nu mai ieșise nici un
pui. Era cald înăuntru, cum fusese și
acum două zile când îl filmam eu
ciocănind coaja. A mai mișcat un minut
două și pe urmă a murit, că și când s-ar fi
prefăcut că a adormit la soare.
Credeam că am scris tot ce era de scris
despre povestea asta. Aveam cele două
găini antagoniste. Două mame îmbibate
de instincte și fără nici un pic de rațiune.
Fiecare crezând că face bine, protejând
pui despre care cred că sunt ai lor.
Arătându-se războinice în fața pericolelor
reale sau imaginare. Nici puii nu sunt
nepărat ai lor, nici bine nu fac
întotdeauna și de cele mai multe ori sunt
doar fragile sub bățoșenia lor. Și totuși
au stat aproape o lună nemișcate, la
datorie, pe ouă. Vor sta încă o lună legate
de puii care le urmează peste tot. Pe
urmă mai vedem.
 Am închis documentul cu textul despre
găini și despre mine care nu știu să
descriu antagonismele și am fugit spre
școală să caut copiii. Aveam încă în cap
povestea asta despre maternitatea
protectoare și dârza până la violență. M-
am gândit iar la faptul că e a două oară
când mor animale pe care Ilinca le jelește
și eu nu arăt prea multă emoție.
 Prima oară, când au murit iepurașii pe care îi
ținea ea în cameră și îi îngrijea, mi-a și
reproșat. Mi-a zis că nu îmi pasă. I-am zis că
îmi pasă dar că nu vreau să sufere ea prea
mult. Și când a murit mama am reacționat tot
așa, am plâns necontrolat o vreme dar la un
moment dat am auzit copiii certându-se
reciproc «Ți-am zis să nu mai zici de mamaia că
ia uite iar și-a adus aminte și iar plânge». Am
început să plâng noaptea să nu mă mai vadă
ei. Apoi n-am mai plâns, doar am continuat să
mă îmbrac în negru.
 Pe ea am văzut-o de departe într-o rochie
abastră, frumoasă, cu umerii goi. E negresă și
e mama a unui grup de copii. Nici nu știu câți
sunt și nici dacă sunt toți ai ei, nu cred că am
vorbit mai mult decât « bună » de când a
apărut în sat. Poate sunt și veri sau vecini
printre ei. E nouă în sat și o salut călduros, îmi
place de ea. Și eu am fost nouă în sat, și nouă
în țara asta așa că știu ce important e să îți
zâmbească cineva pe stradă. Chiar m-am
așezat lângă ea fără însă să mai zic nimic după
«bună», ca de obicei. Dar ea mi-a căutat
privirea și mi-a zis :
- Toate bune ? Copiii sunt ok ?
I-am zis « Mulțumesc, da, sunt foarte bine ».
- Eu o am pe cea mică bolnavă, mi-a zis ea
repede, privindu-mă în ochi.
- Ah ! Îmi pare rău, i-am zis eu. Și Rebeca, fiica
mea mijlocie a vomitat zilele trecute, cred că
are o gastroenteroco...
- A, nu, a mea e chiar foarte bolnavă, are
cancer. 
17
Știți de care vorbesc, cea micuță, care
venea cu mine când căutam copiii la
școală, care abia învățase să meargă.
 Mi-au dat lacrimile și am luptat să nu o
îmbrățișez, dar am îmbrățișat-o. Ea nu
mi-a răspuns. Era un pic jenată poate
pentru că nu mă știa suficient de bine sau
poate pentru că nu vroia să vadă ceilalți
părinți care așteptau copiii sau poate
pentru că nu vroia să plângă și eu nu
știam să reacționez, ce să zic? Ce poți să
zici? Nu plângea, eu aveam lacrimi în ochi
și îmi tremura vocea. Ea era de oțel. Mi-
am cerut iertare că reacționez așa . Ea
mi-a zis, nu-i nimic, «ça me touche». Mi-a
povestit că cea mică a avut febră și că
deodată nu mai mergea și că doctorul de
la Paris a zis că are o tumoră în os, la baza
coloanei, și două pete de metastază în cei
doi plămâni. Dar e bine, sunt speranțe, că
a reacționat la chimeoterapie și tumora
s-a micșorat și acum fetița merge din nou
și când petele de pe plămâni vor dispărea
o vor interna să o opereze pe coloană.
 Am zis în viteză cele două povești de
succes pe care le știu despre cancer:
băiatul vărului meu care a făcut de două
ori cancer când era bebeluș și acum e
campion de dans și a terminat liceul că
șef de promoție, și Oana. Ea le-a ascultat
cu speranță. Mereu are efect povestea
Oanei când vorbesc cu persoane care au
cancer sau  care au apropiați care au
cancer. 
«Doctorii mi-au zis să mă duc acasă, să profit
de ultimele luni lângă copii, dar eu n-am vrut
să mor. Copiii erau mici, ar fi uitat cum arăt
dacă muream». Oana n-a murit, luptă cu boala
și de atunci au trecut mulți ani. Eu însă sunt
mereu pesimistă și îmi pare rău, că se vede. 
Copiii mei și copiii negresei cu rochie albastră
au ieșit din curtea școlii și ne-au înconjurat. I-
am zis în viteză că dacă are nevoie vreodată să
mai lase copiii cu mine dacă merge la spital să
îmi spună. Am vrut să îi las numărul de telefon
dar nu mai aveam baterie și nici ea nu avea
telefonul cu ea.
 A plecat dar eu am rămas sub șoc, plutind pe
drumul spre casă, printre ciripiturile copiilor
mei. Și nu numai pentru că un copil are cancer,
ci și pentru că de fiecare dată când întâlnesc o
pasăre moartă, cuiva din preajma mea i se
întâmplă ceva rău. Și eu tocmai scrisesem o
poveste despre un pui cu coloana fărâmată. Și
asta e tulburător.
18
La Veta. Restaurant gol. Pensionar cu șapcă și Veta, patroana.
Pensionar: Dă-mi și mie ceva de 15 lei pentru câine! CE AUZI?
Veta: Ce? CULES DE DANA CANURSCHI
P: (scoate banii și îi întinde) Pentru câine, să am până marți.
Dă-mi ceva ca lumea că câinele meu e om ca lumea.
V: Păi ce să-ți dau pentru câine că ți-am mai dat. Ia niște piept de pui. Cu cartofi îți dau că n-am
altceva.
P: Câinele meu nu mănâncă cartofi prăjiți.
V: Ia cinci lei înapoi, fără cartofi. Îți dau fără garnitură.
P: Garnitură la cearceaf să-mi dai, dacă ai.
V: Ce să-ți dau?
P: Garnitură la cearceaf.
V: Ți-aș da eu garnitură de cearceaf, da nu sunt disponibilă.
P: Cum nu ești disponibilă, că ești bătrână.
V: Sunt luată.
P: Eu sunt medic și imediat m-am dat seama că ești la menopauză.
V: Mă dezbraci din priviri... Păi sunt de la 42 de ani.
P: Devreme.
V: Asta a fost.
P: Te-a supărat cineva. Dacă-ți mai amintești, înainte de 89, femeile fertile nu puteam să le fac
raze. De-aia te-am întrebat dacă ești normală.
V: Sunt normală și sus și jos. Și la cap și dincolo. La cutia craniană toți avem câte ceva.
P: O să-ți zic dacă i-a plăcut câinelui.
V: Poftă bună la cățel. Cum îl cheamă?
P: N-are nume definit.
V: Păi cum îl strigi, bre?
P: Vino la tata!
V: Bre, am impresia că în cartierul ăsta nu e nimeni sănătos. Fiecare cu câte ceva.
P: Echinococoză.
V: Esino ce?
P: E un virus. Se ia de la câine și de la oaie.
V: Păi oi n-are nimeni pe-aicea.
P: Da câini avem. S-or fi întâlnit ei și cu vreo oaie.
V: Cum ai zis?
P: Echinococoză - e un parazit. Se localizează pe creier.

19

DRAPERII
DE MIRUNA MARIN
 Nu vreau să mă trezesc. Nu vreau să
mă ridic din pat. Mă pierd printre
frunzele de pe draperia asta cu frunze
mari, verzi, aleasă de proprietarul
apartamentului ca să se potrivească
la pereții verzui și să dea, pesemne,
un sentiment de liniște și pace.
Noaptea mă trezesc adesea, am un
somn agitat și multe neliniști care-mi
dau coșmaruri, aceleași frunze verzi
mi se par de obicei în întuneric te miri
ce vietăți mișcătoare care vin să ne
invadeze, mă trezesc sărind aproape
din pat și îmi bate inima ca la păsări
(doar că eu nu zbor niciodată, rămân
totuși ancorată de pat) și tot ce-mi
doresc e să se facă ziuă, să treacă
aceste coșmaruri nocturne. Dar
dimineața mă scufund în coșmarurile
diurne și m-aș ascunde cu drag între
frunzele verzi de pe draperie - oare ce
fel de frunze sunt?  
Parcă am văzut pe Instagram un desen al unei fete
cu frunzele astea, spunea oare că-s de bananier?
unele parcă ar fi de rododendron... te miri ce ficuși
și palmieri? Poate pot să rămân aici, printre
cearșafurile noi cu pătrate mari de diferite nuanțe
de albastru, al doilea set pe care îl avem, pe care l-
am cumpărat de curând: când am plecat din țară
am lăsat multe, multe lucruri acolo, gândindu-ne
că trebuie să luăm puțin ca să nu ne fie greu să ne
întoarcem, la nevoie, ceea ce a însemnat că am
spălat opt luni de zile aceleași cearșafuri, dimineața
le spălam, seara le puneam la loc, până când am
zis, gata, ne luăm cearșafuri noi, ca și cum am fi zis,
gata, de-acum ne simțim acasă aici. Dar nu ne
simțim. Așa că nu vreau să mă ridic din pat. Nu
vreau să mă uit dincolo de draperii, la orașul
frumos, dar străin, din care oricum de pe balconul
nostru se vede un colț atipic de gri și anost - sau
poate așa îl văd ochii mei, doar? Nu vreau să văd că
n-a venit primăvara nici azi, ci e a noua lună de nori
deși și umiditate. Nu vreau să-mi amintesc că nu
știu să mă bucur de „bine” nici aici. Nu vreau să
merg dincolo să îmi mănânc cerealele din bolurile
albastre cu buline, aduse de-acasă, din care
mâncăm cereale de 8 ani de zile, dar care nu pot,
săracele, să mă facă să mă simt acasă aici. Nu vreau
să mă așez cu cafeaua la calculatorul meu,
partenerul meu de ani și ani de zile, și să lucrez la
aceleași traduceri la care lucram și-n București,
care mă fac să mă simt prinsă în aceeași lume, în
acvariul meu, mutat însă într-un „zoo” nou. Cum
mă pot simți atât de apăsător de în lumea mea, dar
și atât de apăsător de departe de lumea mea? Cum
pot să mă ridic din pat și să negociez cu
neconcordanța asta zi de zi? De unde încep să fac
lumea asta să fie a mea? Unde am greșit? Trebuia
să iau mai multe lucruri de-acasă, să am mai multe
detalii familiare de descris? Trebuia, tocmai, să
încep doar cu lucruri noi?
20
-Stii cine e tata lu' Winnie the M: A făcut Tănase reclamație la poliție.
F: Tănase? Da-l-aș dracu că și mie îmi face că dau de mâncare
Pooh? la pisici
- Cine? M: Și cu aia de serviciu. A rămas alea toate acolo aștept pe
domnu general să le recuperez
- Winnie the Shit F: Ce?
M: Sabia de la poliție și cu pistolu

CE AUZI?
F: Le mai recuperezi tu?
M: Păi ce, le las acolo?
CULESE DE VERA ION F: Să mă lase în pace ce treabă are el că dau eu mâncare la
pisici.
M: Păi ce? Păi pisica e ca omu. Are și ea dreptu să mănânce.
( Pe bancă în stație la 137, vine un bărbat
F: Că aia neagră a murit, să nu-mi mai aduci cu pui că moare
care doarme pe-afară, să-i zicem M. Eu
M: Le calcă mașina.
mănânc o portocală, mai am două felii)
F: Ce rău îmi pare de aia neagră. Te-am căutat ieri p-aici dă-te
M: Dai și mie să mănânc și eu?
dracu că nu te-am găsit.
Eu: Ia. (Îi întind feliile)
M: Dacă îi zic lu Mihai de aia neagră, plânge.
M: Nu vreau, ia și mănâncă
F: Păi da. Să mă lase în pace. Să mă ajute și pe mine domnu
(Se așează pe bancă)
general să scap de Tănase.
Eu: Ia, că nu mai vreau.
M: Lasă mă că te ajut io. Îți aduc și bancă mare, că am una
M: Nunu ia și mănâncă stai liniștită că am
mare frumoasă la bloc. Ți-o aduc.
mâncat. Da' te-ai mai îngrășat.
F: N-am io mă nevoie de bancă.
Eu:Asta e.
M: (Către mine) Gata pleci?
M: Am avut probleme cu ăștia din bloc.
Eu: Da, păi vine autobuzu.
Eu: De ce?
M: Pa.
M: Am cumpărat un pistol două sprayuri și o
F: Aruncă alea la coș.
sabie și a chemat poliția. M-a luat la secție cu
Eu: (Nu înțeleg ce îmi spune) Cum?
cătușe.
F: (Arată spre cojile de portocală din mâna mea) Aruncă-le
Eu: Da?
la coș
M: Da, că nu știu ce... aștept pe domnu general
Eu: Aoleu urcam cu ele în mână. Așa e.(Le arunc. Către M) Pa!
să mă ajute.
M: Pa! O zi bună!
Eu: Aha.
( De ei se apropie un bărbat mai în vârstă cu barbă albă. )
M: Tănase și cu femeia de serviciu. Că am luat
M: Ohooo, trăiască domnu general!
eu alea. Și a rămas la secție. Să mă ajute
G: Ce faceți mă?
domnu general să le recuperez.
M: Uite domnu general avem probleme cu unu Tănase.
Eu: Aha.
G: Ce grad are?
M: N-am făcut nici o crimă n-am dat la nimeni
F: N-are grad, e locatar.
în cap... aia de la Mega a sunat la 112. Și
G: Păi și din locatar cum a devenit jupân?
Tănase. Aștept pe domnu general acuma.
F: Nu știu da să mă scăpați de el că nu mă lasă să dau
( Îmi ia o coajă de portocală din mână.)
mâncare la pisici.
M: Dă și mie o de-asta.
(Mă urc în autobuz. Mai văd cu coada ochiului cum
(Vine spre bancă o femeie)
generalul le toarnă ceva în pahare de carton de cafea
F: Ce dracu faci desculț?
albastre, și dau toți trei noroc. )

21

IONUȚ ȘI CĂLIN
Fragmentul de mai jos face parte din piesa „Ionuț și
Călin”, dezvoltată de Marian Enache in cadrul
atelierelor „Scrie despre tine”. Piesa a fost citită în
spectacol lectură în decembrie 2015 la Club Queens,
eveniment realizat în colaborare cu Asociația Mozaiq.
În distribuție: Marian Enache, Bogdan Giurgica, Alina
Medoia, Octavian Dan. Piesa  a stat la baza
scurtmetrajului cu același nume, filmat in ianuarie
2016, în regia lui Sorin Poamă. În 2018, ”Ionuț și Călin”
a luat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj
românesc în cadrul NexT International Film Festival.    nu știu de unde ai scos tu prostia asta cu prietenia și cu
[ Dormitor de apartament de bloc vechi
comunist (anii 1950), confort 1. Camera e
destul de mare și înaltă. Toți pereții sunt
albi, cu excepția celui pe care se află ușa,
care e vopsit într-un roșu corai și pe care se
află mai multe tablouri sau imagini pe
carton, lipite direct pe perete. Pe cel opus, la
capul patului este un tablou mare, cu o
imagine din Paris. În pat se află Călin și
Ionuț, care tocmai se trezesc. În momentul
trezirii, Ionuț îl ține pe Călin în brațe, acesta
fiind întors cu spatele. Cel care pare să se fi
trezit primul e Călin, care se întoarce pe
spate, se întinde, mai zăbovește câteva
secunde cu ochii în tavan și apoi dă să se
ridice din pat. ]
Ionuț: Bună dimineața!
Călin: Neața!
[Călin se ridică din pat și se îndreaptă spre
ușă.]
Ionuț: De ce nu mă pupi?
Călin: Pentru că am stabilit că nu ne mai
pupăm?
Ionuț: Asta ai stabilit tu, nu eu!
Călin: Ioane, te rog, nu începe iar! Am vorbit
destul aseară, OK?
Ionuț: Ioane, hm? Nu mai sunt Ionuț, hm?
Călin: Da, știi bine că, atunci când mă enervezi,
nu mai ești Ionuț.
Ionuț: Și de ce te enervez, mă, ia zi, de ce?
Călin: Pentru că ori te faci că nu înțelegi, ori ești p…
Ionuț: Ia, hai, zi! Zi că sunt prost, hai!
Călin: N-am zis că ești prost.
Ionuț: Nu, dar ai vrut, nu?
[Călin dă drumul aparatului de radio (de unde se aude o
muzică lentă, genul Magic FM, Radio Romantic etc.), apoi
face doi pași spre bidonul de 5 litri cu pompă. Ionuț stă în
ușa bucătăriei, față în față cu Călin.]
Călin: Ce faci, iar ți se-ntunecă mintea? Abia te-ai trezit și…
Ionuț: Păi nu, măi puiule, dar ești așa de rece și distant… Eu
separarea.  
Călin: Nu, pe bune, vrei să o luăm de la capăt?
Ionuț: Nu, dar…
Călin: Dar ce?
[ Călin se dă la o parte din dreptul bidonului, făcându-i
semn lui Ionuț că poate să-și pună și el apă. Ionuț urmează
aproape instinctiv ritualul celor două pahare de apă care
„se beau pe stomacul gol”. Călin bea cu înghițituri mari,
cu ochii pierduți pe fereastră, în timp ce Ionuț bea mai
încet, sorbindu-l din ochi pe Călin. Acesta își umple și al
doilea pahar. Ionuț îl urmează. Călin și-a băut și al doilea
pahar. ]
Ionuț (aproape răsfățat): Face Momar o omletă ca-n
vremurile noastre bune?
Călin: Momar a murit, Ionuț!
Ionuț: Nu. Motanul Mare nu moare decât dacă vreau eu!
Călin: Mă rog, pentru mine, și Momar, și Momic au murit.
Ionuț: L-ai omorât și pe Motanul Mic?
Călin: S-a omorât el, Ionuțule!
Ionuț: Dar faci omletă, da?
Călin: Nu. O dată pentru că vremurile noastre bune au apus –
cel puțin pentru o perioadă – și apoi pentru că o să ies cu Irina
și Ștefan să mâncăm în oraș.
Ionuț: Aha…
[ Călin merge în dormitor și deschide rapid fereastra. Ionuț
îl urmează și, în momentul în care Călin se întoarce, vrea
să-l ia în brațe. Călin îl strânge scurt și rece, cu o grimasă
pe față, după care se eliberează și pornește spre baie.
Ionuț îl urmează din nou, Văzând asta, Călin strâmbă din
22
 [ Călin trece pe lângă Ionuț și merge spre dormitor. Întâi
nas și lasă ușa deschisă. ]
închide fereastra, apoi aranjează patul. După asta va
deschide șifonierul și își va alege haine și accesorii pentru
Ionuț: Păi parcă nu aveai bani de mâncat în
a se îmbrăca. Partea următoare de dialog are loc pe
oraș…
parcursul acestor activități. ]
Călin: Păi bani nu am în continuare. Dar Irina și
Ștefan m-au invitat și fac cinste.
Călin: Tu nu înțelegi că sexul e… apogeul apropierii fizice. E…
Ionuț: Dar eu nu vreau să facem sex. Sex pot să fac oricând, e
[ Călin se dezbracă de pijama, rămânând cu
coadă.
spatele la Ionuț. Intră în cadă și trage
Călin: Știu, n-am nici un dubiu că după un tip așa de sexy ca
perdeaua de duș. Dă drumul apei să curgă. ]
tine aleargă o ceată de fete distruse. Și chiar ți-am
recomandat să te duci și să ți-o tragi, pe bune! În felul ăsta o să
Călin: Le e dor de mine. Și mie de ei. Nu ne-am
mai descarci din energiile astea negative care te copleșesc,
văzut de mai bine de-o lună. Și m-au simțit
din furie, din frustrare, din toată starea asta nasoală…
așa… Cu energia scăzută. Mă rog, știi cum sunt
Ionuț: Dar tu nu-nțelegi că eu vreau să facem dragoste, ca la
ei.
început? Și eu pe tine vreau, nu pe alții!
Ionuț: Aha… Păi și de ce ai energia scăzută?
Călin: Da, măi puiule, dar eu nu te mai vreau în această
Ce-ai pățit?
perioadă și, mai ales, în această stare.
Călin: Pentru că mă lupt să-l aduc pe linia de
Ionuț: Ce stare, mă? Ce stare? Că tu m-ai adus în starea asta.
plutire pe un om care a luat-o razna? Și pentru
Tu! Tu m-ai făcut să-mi pierd mințile!
că mă hăituiește și mă hărțuiește?
Călin: Deci recunoști!
Ionuț: Altă dată nu făceai duș fără mine.
Ionuț: Recunosc o pulă. Tu crezi că toată lumea are nevoie de
Călin: Altă dată!
psihoterapie și că toți sunt nebuni. Nu, domnu’ Călin, nu e
Ionuț: Și-acum de ce nu mai facem duș
toată lumea nebună!
împreună?
Călin: Am spus eu vreodată asta?
Călin: Pentru că ar fi o prostie!
Ionuț: Păi nu le zici tu la toți, una-două, „poate ar trebui să
Ionuț: Da, sigur… Prostii sunt astea, ce ți-au
vorbești cu un psihoterapeut”?
băgat ție alții în cap.
Călin: Păi și ce vrei să fac, Ioane, dacă întâlnesc numai oameni
cu probleme?
[ Călin s-a șters și și-a pus prosopul în jurul
Ionuț: Sigur! Mă, fir-ar al dreacu, cum se face, mă, că toată
brâului. ]
lumea are probleme și că tu ești perfect?
Călin: N-am spus niciodată asta! Nu sunt perfect – dar suntem
Călin: Nu, Ionuț, tu chiar nu vrei să înțelegi că
perfectibili noi, ca oameni – și am și eu limitele mele,
ești și suntem într-un moment foarte delicat, în
problemele mele nerezolvate… Dar, spre deosebire de marea
care orice apropiere fizică dintre noi nu ne face
majoritate, am înțeles că le am, am acceptat că le am și am
bine.
decis să mi le rezolv. Nu sunt nicidecum „vindecat” și e posibil
ca unele traume – vechi și profunde – să nu se ducă niciodată
[Călin vrea să treacă pe lângă Ionuț. Acesta îl
sau – cine știe? – poate la bătrântețe. Însă eu mi-am privit
prinde în brațe pe Călin, care rămâne
monștrii în ochi, m-am luat cu ei de gât și m-am luptat până
aproape inert.]
mi-au ieșit ochii din cap. Și știi bine că nu mi-a fost ușor, dar eu
măcar am făcut ceva. Și fac! În fiecare zi. Pentru că nu vreau să
Ionuț: Te vreau, Momar! Mi-e dor să facem
rămân așa și vreau să merg cât mai frumos și mai curat prin
dragoste! Am nevoie de tine, să mă iubești!
viață, 
Călin: Ionuț, ce parte a lui „apropiere fizică” n-o
înțelegi?

23
vreau să scap de mizeriile din suflet și… Mă
rog, nu știu de ce îți spun a mia oară chestii pe
care le știi…
Ionuț: Mda, am auzit de o mie de ori astea și știi
ceva? O mie de cuvinte o ceapă degerată nu
fac! Pentru că tu ești un băiat care vorbește așa
frumos și elevat despre chestiunile astea încât
toată lumea e… uau, cade pe spate că ce citit și
spiritualizat ești tu…
Călin: Care toată lumea?
Ionuț: Păi toate gheișele pe care le vrăjești și se
uită la tine-n gură. Și apoi te miri că ajung toți la
balamuc.
Călin: Poftim??? Iar începem aceeași discuție?
Ionuț: Da, ție îți convine, te doare la bască.
Călin: Ce să-mi convină, Ioane? Ce să-mi
convină? Că ești încă unul dintr-un șir lung cu
care eșuez lamentabil? Ți se pare convenabil că
de două săptămâni trăiesc un coșmar cu tine,
lângă tine, datorită ție? E un calvar, e un
marasm!
Ionuț: Ce e ăla marasm?
Călin: Nu contează.
Ionuț: Ce, nu mai vrei să mă înveți? Gata, te-ai
săturat, o să-ți iei un alt elev, un alt…  discipol?
Călin: Dacă vrei să înveți, ia-ți singur Dex-ul din
raft și luminează-te!
[ Ionuț stă câteva secunde aproape
nemișcat, apoi se duce brusc în sufragerie,
ia DEX-ul, caută cuvântul „marasm” și vine
în ușa dormitorului cu el deschis în brațe.]
Ionuț: Păi tu l-ai creat, mă! Ești vinovat pentru
asta! Pentru că ție, când nu-ți mai convine
ceva, dai bir cu fugiții. Așa ai făcut mereu, tu ai
zis-o cu gura ta!
Călin: Da, așa e, dar până la tine! O dată cu tine
am decis să stau și să lupt. Să stau și să îndur,
că – nu-i așa? – Universul mă pune la încercare
și vrea să vadă dacă mi-am învățat lecțiile. Și
culmea ironiei e că de tine trebuia
să fug de la prima ceartă. Dar mi-am negat intuiția și am zis că
„nu!”, trebuie să stau și să lupt. Și uite unde-am ajuns. Mai
aveam un pic și ne spărgeam capetele.Mi-aduc aminte ca ieri
de prima noastră ceartă în care ți-am spus că eu cu oameni
violenți nu vreau să am de-a face.
Ionuț: Da, sigur, și iar începi să-mi spui că numai eu sunt de
vină și că tu ești îngerul, iar eu sunt demonul.
Călin: Nicidecum! Îngeri suntem toți, dar avem și demoni. 
Mai nasol e că – cel puțin în anumite perioade ale vieții, cum
ești tu, de pildă, acum – demonii îi subjugă pe îngeri și viața
devine un film horror.
Ionuț: Bine că a ta e-o comedie!
Călin: Să știi că e, dar, din păcate, e una neagră.
[ Călin a terminat de îmbrăcat. ]
Ionuț: Ia uite ce frumos te-ai gătit! Unde mergeți, la Hilton?
Călin: Asta numești tu gătit? Mă rog, da, pentru tine asta
înseamnă gătit. Nu, pisi, asta e pentru mine o ținută decentă,
care mă face să mă simt bine cu mine, care îmi aduce aminte
că trebuie să mă respect dacă vreau să fiu respectat și – deși
ție s-ar putea să-ți sune prețios – e un semn de respect față de
oamenii cu care mă întâlnesc. În fond, atâta vreme cât am cu
ce să mă îmbrac, de ce să n-o fac? E vorba de imaginea mea și
îmi sunt dator eu mie.
Ionuț: Sigur, sigur. Imaginea ta de Mister Perfect, nu?
[ Călin pleacă spre living, unde merge și se așează relaxat
pe canapea. Ionuț rămâne în picioare, în pragul living-ului,
parcă neîndrăznind să se așeze lângă Călin fără ca acesta
să-l invite. ]
Călin: Nu, drăguță, e imaginea mea de om îngrijit, și atent, și
căruia îi pasă cum iese din casă. Ia fă-o și tu și să vezi cum îți
crește încrederea de sine, cum îți crește respectul de sine.
Ionuț: Mda, să fiu și eu ca tine și ca prietenii tăi de înaltă clasă,
nu?
Călin: Sictir, că prietenii mei de înală clasă te-au primit cu
brațele deschise și ți-au dat credit maxim! Și nu cred că
vreunul te-a făcut vreo clipă să te simți inferior, ba dimpotrivă!
Ionuț: Și de-aia nu m-au invitat și pe mine azi în oraș?
24
Călin: Greșit! Ei ne-au invitat, doar că eu le-am
spus că voi veni singur. Sunt alegerea și decizia
mele să mă duc fără tine!
Ionuț: Mele…
Călin: Da, așa e corect. Desigur, în lumea mea
de înaltă clasă. Apropos, poate c-ar fi bine să te
îmbraci. Oamenii aștia vin să mă ia și nu vreau
să-i fac să aștepte.
[Ionuț închide DEX-ul. ]
Ionuț: De ce m-ai chemat să dorm cu tine?
Călin: Poooftiiim? Eu te-am chemat? Nu te-am
chemat, Ioane, (accentuând) te-am acceptat
să dormi cu mine, în speranța că te ajut să ieși
cât mai curând din starea asta proastă.
Recunosc că am făcut-o și o fac și pentru mine
– aș minți să nu spun asta –, dar în primul rând
pentru tine, că de-aia sunt prietenii, nu?
Ionuț: Mă mai enervezi mult cu prietenia asta?
N-am nevoie de prietenie, am nevoie de iubire.
Și de afecțiune. Și de mângâieri. Și de… Și
vreau să fac dragoste cu tine. De când m-ai dat
afară, nu am mai fost cu nimeni. Au trecut două
luni.
Călin: Nu mai e problema mea. Ți-am zis să te
duci să ți-o tragi cu cine vrei, pentru că așa…
[Călin se ridică și-i ia DEX-ul lui Ionuț din
mână. Îl pune la locul lui. Ionuț rămâne în
aceeași poziție. Sună telefonul mobil al lui
Călin, aflat pe noptieră. ]
Călin: Da, iubita, ia zi! Ce faceți? Perfect, păi eu
sunt gata, cum facem? OK, dați un bip când
sunteți jos. Sau, dacă vreți, puteți urca, desigur!
Super! Da, și mie mi-e foame. Hai, vă pup, v-
aștept, pa, pa…
Ionuț: Nici măcar o cafea nu stai să bem?
Călin: Într-un an jumate n-ai învățat nici măcar
atâta lucru despre mine: că nu beau cafea pe
stomacul gol?
Ionuț: Auzi, mă, nesimțitule, aseară de ce nu mi-ai spus că azi
ieși cu ăștia?
Călin: Ce faci, bagi iar lemne în cuptorul cu violență?
Ionuț: Da! Și-mi bag și pula-n tine.
[Călin se apropie de Ionuț și vrea să-l apuce, încet, de o
mână.]
Călin: Te rog din suflet, nu face asta!
Ionuț: Ia mâna de pe mine! Acum! Toată dimineața am cerșit
o atingere de la tine și acum vii să mă iei în brațe?
Călin: Te rog eu mult, rămâi în starea aia frumoasă și liniștită
cu care ai adormit aseară! Te implor!
Ionuț: De ce, mă? Ca să-ți fac ție pe plac? De ce? Ca să-ți fie ție
bine? Uite că nu vreau, e bine?
Călin: Ionuț, te rog din suflet, nu te ambala. Hai, te rog, uite, îți
promit că…
Ionuț: Ce-mi promiți, mă, ce-mi promiți? Nu vreau să-mi
promiți nimic. Mă piș pe promisiunile tale, înțelegi? N-am
nevoie de promisiuni, auzi? Am nevoie să mă respecți. Că de
iubit m-am lămurit. La tine iubirea e doar în cărți și-n teorie,
asta e. Dar măcar să mă respecți, măi prietene, auzi?
Călin: Și de ce nu te respect, prietene? Ia zi, că mor de
curiozitate să aflu!
Ionuț: Păi ce respect e, mă, ăla când tu mă lași ca p-un prost
în casă și pleci cu prietenii tăi să vă distrați, hm?
Călin: Am zis eu că te las în casă?
Ionuț: Păi normal că nu, o să mă dai afară ca p-un câine, nu?
Călin: Ei, hai, nu exagera, că nu te scot în curu’ gol, pe geru’
bobotezii! Ieși frumos, ca un om civilizat, din casa unui prieten
care e alături de tine într-o perioadă dificilă.
Ionuț: A, da? Asta e: mi-ai întins o mână de ajutor, nu? Asta
după ce m-ai dat la gunoi ca p-un fraier. După ce mi-ai scos
lucrurile afară din casa ta și le-ai dus unde-ai crezut tu de
cuviință, fără voia mea, fără să mă-ntrebi nimic.
Călin: Iar ne-ntoarcem la discuția aia?
Ionuț: Ce, nu-ți convine, hm?
Călin: Păi vrei să-ți amintesc în ce condiții te-am scos din
casă?
Ionuț: Nu, că îți spun eu: în condiții de om nebun. Și ăla ai fost
tu, mă, nu eu! Tu te-ai apucat să distrugi casa, ca să vină
poliția. Cine-a mai pomenit așa ceva?
25
Călin: Exact asta zic și eu: cine-a mai pomenit
să fii sechestrat și privat de libertate în propria
casă, de propriul „partener” de viață? A, da, în
telenovele se-ntâmplă asta în fiecare episod,
nu? Și  probabil tot de acolo ai învățat că e OK
să-ți bruschezi fizic și verbal partenerul câteva
ore în șir, nu? Normal că am recurs la metode
extreme, într-o situație extremă.
Ionuț: Vai, erai într-o situație extremă! Săracu’
de tine! Și te-ai gândit să chemi poliția, să faci
scandal, nu?
Călin: Scandalul tu l-ai stârnit. Dar, în fine, chiar
nu vreau să vorbim a zecea oară despre
chestiuni peste care tu nu vrei sau nu poți să
treci. Te rog mult, îmbracă-te, ca să nu-i fac pe
oamenii ăștia să m-aștepte.
Ionuț: Și dacă nu vreau, ce faci? Chemi poliția?
Călin: Nu: probabil că, de data asta,Irina și
Ștefan vor bate la ușă și le voi spune lor să o
cheme!
[ Ionuț merge în dormitor, unde începe să se
îmbrace. Călin îl urmărește cumva din
pragul ușii, în timp ce se uită în telefonul
mobil. ]
Ionuț: Așa, stai geană pe mine, nu mă lăsa
singur, că – cine știe? – poate îți fur ceva din
casă.
Călin: Față de un om care mi-a fugit cu
telefonul mobil la cinci minute după ce a intrat
pe ușă, am și eu rezervele mele.
Ionuț: Păi normal! Ce? Trebuia să văd și eu cu
cine ți-o tragi, nu?
Călin: Coaie, în primul rând știai – mă rog,
trebuia să știi – că nu s-a pus problema să
te-nșel vreodată și, în al doilea rând, e că nu așa
se face: să-mi furi mie telefonul și să fugi din
casă ca un găinar ordinar. Dacă aveai un pic de
creier – că de clasă nu poate fi vorba – așteptai
un prilej să mă duc să mă piș sau să mă cac,
știind că nu mi-am parolat în viața mea
telefonul.  din viața ta. Bărbați, femei, n-a contat: când te-ai plictisit,
E drept că nici nu s-a pus vreodată problema ca cineva să
pună mâna pe telefonul meu și să-mi scotocească prin el, dar
e bine că așa am învățat și eu că „violarea intimității” e un
concept mult prea sofisticat pentru unele creiere. Desigur, doi
neuroni nu pot forma un creier…
Ionuț: Da, bine că ești tu mai dăștept, mă! Și bine că am eu
doar doi neuroni, mânca-mi-ai pula! Când te-ai cuplat cu
mine nu ai știut că sunt prost, ia zi?
Călin: Băi, dacă te-am apreciat vreodată pentru ceva mai
mult decât orice, e pentru că ai acest talent extraordinar de a
poza într-un tip inteligent. Mă rog, ce-i al tău e pus deoparte,
iar șarmul ăsta probabil că e unul dintre puținele lucruri bune
pe care ți le-a făcut viața cadou…
Ionuț: Hai, lasă, nu mă plânge pe mine, că n-ai fost tu prinț și
eu cerșetor! Știi foarte bine de unde ai plecat și ce-a fost la
tine-acasă!
 Călin: O, da, slavă Cerului! Doar că unii mai învață câte ceva
din viață, mai deschid un ochi, mai fac o sinapsă, una-alta. Și,
mai presus de orice, vor să-și depășească condiția. Ceea ce,
știi foarte bine, am apreciat întotdeauna și la tine. Numai că,
în acest moment al vieții tale atât poți tu. Sunt sigur – de fapt,
sper –că vei urca tot mai sus.
Ionuț: Vai, cât vă mulțumesc pentru aprecieri și încurajare,
dom’ profesor! Recunoștintă eternă!
Călin: Hai, lasă ironia ieftină! Știu că poți mai mult.
Ionuț: Și eu. Și despre mine, dar și despre tine!
Călin: Uau, uite că chiar îți reușește, pe bune! Bravo! Zece
puncte!
Ionuț: Dispari, mă!
Călin: Imediat, în câteva minute. Deși, dacă nu mă mai
suporți, cel mai simplu e pentru tine să dispari, ce zici?
Ionuț: Și, Crăciunul unde-l facem?
Călin: Facem? Măi omule, ne-am separat de două luni și ți-am
zis că luăm o pauză. Ce vrei, să-ți fac și un desen sau ce? Vrei
să-mi fac un tatuaj pe frunte, ca să ții minte de fiecare dată
când ne vedem?
Ionuț: Păi n-ai zis, mă, că ești alături de mine în această
perioadă dificilă?
Călin: Corect. Dar nu ți-am spus nici o clipă că facem
Crăciunul sau revelionul împreună, doamne ferește!
Ionuț: Doamne ferește! Doamne ferește? De ce, mă, doamne
ferește? E așa cum am zis eu: mă dai la gunoi ca pă toți și toate
next!
26
Călin: Ionuțule, Dumnezeu mi-e
martor – și de-asta nu mi-e frică de
judecata lui! – că ți-am dat mai mult
decât oricui. Nimeni n-a primit de la
mine atâta susținere și atâta
înțelegere și răbdare, jur pe ce-am
mai sfânt!
Ionuț: Ai tu ceva sfânt, mă? N-ai
nimic, asta e: ești un monstru, mă!
Un monstru care îi faci pe oameni să
se-ndrăgostească de tine și să te
iubească și apoi îi părăsești la prima
chestie care nu-ți mai convine!
Călin: Așa o fi, cum zici tu, Ionuțule
și, dacă e așa, știi că o să-mi primesc
pedeapsa, stai liniștit, are  El grijă de
mine. Doar că fostul tău iubit și
prietenul Călin îți mai atrage o dată
atenția că ce numești tu iubire nu are
nici o legătură cu iubirea. Aia e
atașament pur. Iar la tine e deja
fixație, o spun cu amărăciune și
grijă… Dacă mă iubești, nu mă faci
să mă tem de tine ca de Jack
Spintecătorul,  înțelegi? Nu mă
urmărești și nu mă agresezi ca pe-un
animal pe care vrei să-l mâni spre
cursă! Or tu asta ai făcut în ultimele
două luni, cu intermitențe. Și, dacă
mă iubești, nu-mi umpli yalele de la
terapeuți, nu? Hai, zi, știu că asta o să zici, și că…
mașină și de la casă cu Superglue,
știind cât mă va costa să le repar și
[ Călin se uită în telefonul inteligent care tocmai a început să
cât disconfort emoțional îmi va
sune, dar pe al cărui sunet l-a întrerupt alunecând cu degetul pe
produce asta! Ți se pare normal,
ecran. ]
pentru un om care pretinde că mă
iubește? Frate, asta nu are absolut –
Călin: Nu, o să zic că trebuie să plecăm, pentru că Irina și Ștefan au
dar absolut! – nimic cu iubirea. E
ajuns. Hai!
boală pură. E boală mentală.
Ionuț: Aha, iar începi, nu? Iar mă faci
[ Ionuț se execută și merge în hol, unde se încalță o dată cu Călin.
nebun și sigur urmează să-mi spui că
Apoi își pun hainele, fularele, căciulile, își iau gențile și ies. ]
mi-ai găsit deja trei 

27
CE TEXTE SCRIEM? 
Toate textele publicate în acest prim număr al revistei online ”Texte Noi” sunt dezvoltate în cadrul
atelierelor de scriere dramatică ale  școlii ”Scrie despre tine”. Unele dintre ele sunt studii de dialog
postate de membrii comunității SDT pe grupul de Facebook ”Ce auzi?”, altele sunt răspunsuri la teme
specifice ( Freeflow- un exercițiu în care scrii fără să te oprești pornind de la o temă dată), sau
fragmente din scenarii aflate în curs de dezvoltare.

În cadrul școlii de scriere dramatică ”Scrie despre tine” construim scenarii pornind de la experiențe
personale. Cursurile  se desfășoară în București, dar și online pentru cei care nu sunt  în oraș sau nu pot
ajunge fizic la ateliere- de altfel, mare parte din textele publicate aici au fost dezvoltate în cadrul
cursului online.  Cursurile sunt deschise oricui, indiferent de experiența anterioară în domeniul artistic

”Scrie despre tine” este un proiect independent inițiat în 2010 de Vera Ion și Sorin Poamă. SDT a
traversat peste 30 de spații independente partenere, reinventându-se și readaptându-se mereu, astfel
încât să reușească, indiferent de prezența sau absența finanțărilor, să continuie să ofere un cadru de
lucru tuturor celor care vor să descopere cum e să scrii despre propriile experiențe și să le transformi
într-un scenariu. În cadrul școlii s-au produs, între 2010 si 2019, 25 de spectacole de teatru și spectacole
lectură, 40 de scenarii inspirate din realitatea autorilor, 8 scurtmetraje -dintre care doua premiate la
NexT International Film Festival- „O colegă din Tonitza”-2015 (Premiul Vila Kult)  și ”Ionuț și
Călin”-2018 (Premiul „Cel mai bun scurtmetraj românesc”). 

Mai multe despre proiect: https://scriedespretineblog.wordpress.com.

FB: https://www.facebook.com/Scriedespretine/

Pentru orice detalii, înscrieri, informații, așteptăm mailurile voastre la scriedespretine@gmail.com

AUTORI
(ÎN ACEST NUMĂR)
Anca Pandrea, Cristina Petcu,  Andreea Gîscă,  Arin V. Dragomeer, Miruna Marin, Simona Schiopu,
Simona Maria Pop,  Viviana Mușa Augusto,  Vera Ion, Dana Canurschi, Marian Zamfir- Enache

EDITARE ȘI CONCEPT:
Vera Ion, Sorin Poamă

ASISTENȚĂ EDITARE:
 Simona Schiopu, Bogdan Marcu

28