Valoarea instructiv-educativă a basmelor culese și prelucrate de Petre

Ispirescu. Aplicații metodice

CAP. I. BIOGRAFIE
CAP.II. TEME ȘI MOTIVE LITERARE
CAP.III. APLICAȚII METODICE

CAP. I – BIOGRAFIE
Povestitorul si folcloristul român Petre Ispirescu s-a născut in ianuarie 1830 la București,
în Mahalaua Pescăria Veche. Nu a urmat cursurile unor școli, învățând cu dascălul de la Biserica
Udricani. A urmat câteva clase la școala dascălului S. Lupescu de la Biserica Olteni. Este fiul
frizerului Gheorghe Ispirescu și al Elenei, de origine transilvăneană. Învață psaltichie la Biserica
„Domnița Bălașa”1. Îl găsim pe Ispirescu ascultând de la calfele și clienții părintelui său zeci de
povești și basme, care vor constitui materia prima a viitoarelor sale basme. Darul povestirii îl va
moșteni de la părinți. Educația îi este completată de mai mulți dascăli de pe lângă unele biserici;
fire autodidactă, va citi numeroase cărți la tipografiile la care începe să lucreze, încă de la vârsta
de 14 ani (chiar și 12-14 ore pe zi). În 1848, pe când avea 18 ani, Ispirescu devine tipograf
experimentat.2
Din motive politice, Petre Ispirescu va face, timp de trei săptămâni, închisoare (1858), în
contextul Unirii Principatelor Române. Își va pierde serviciul, însă Vasile Boerescu, viitorul
ministru de externe, îi va oferi conducerea unei tipografii mai moderne, unde Petre Ispirescu va
prospera financia și va cunoaște scriitori și oameni importanți ai epocii (de exemplu Nicolae
Filimon, Dimitrie Bolintineanu, Ion Ionescu de la Brad etc.).
La 32 de ani, în 1862, Ispirescu a publicat primele șapte basme culese de el, în Țăranul
român, la îndemnul lui Nicolae Filimon. „Este vorba de basmele Tinerețe fără bătrânețe și viață
fără de moarte, Prâslea cel voinic și merele de aur, Balaurul cel cu șapte capete, Fata de
împărat și pescarul și Fiul vânătorului. Ele au fost reunite apoi, împreună cu altele, în prima sa
culegere de basme, astăzi devenită o raritate bibliografică.”3

1
https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/138-petre-ispirescu-1830-1887
2
https://www.ziarulmetropolis.ro/curiozitati-esentiale-despre-petre-ispirescu/
3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Ispirescu

1
 Timp de un deceniu, Ispirescu nu va mai publica nimic, fiind foarte ocupat din punct de
vedere profesional „director al imprimeriei ce tipărea Românul, revista Partidului Liberal și, mai
apoi, al Imprimeriei de Stat.”4
La îndemnul lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu reunește toate basmele și legendele
într-o culegere completă: Legendele și basmele românilor. Se stinge din viață la 21 noiembrie
1887 după o congestie cerebrală suferită la masa de lucru.

CAP.II. TEME ȘI MOTIVE LITERARE

G. Călinescu numea basmul cult „o oglindire a vieții în moduri fabuloase”, „un gen vast,
depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, stiință, observație morală etc. Caracteristica lui
este că eroii nu sunt numai oameni, ci și anume ființe himerice, animale. […] Când dintr-o
narațiune lipsesc acești eroi himerici, n-avem de a face cu un basm.”5 Temele exhaustive ale
basmului popular cuprind viața în complexitatea ei, oferind o perspectivă optimistă asupra
aspectelor realității. Colecția de basme cea mai amplă aparține, fără îndoială, lui Ispirescu.
„Colecțiunea lui Ispirescu este sub toate raporturile cel mai bogat repertoriu de basme române (în
număr de 37).”6
Urmând firul gândirii lui Andrei Oișteanu, putem afirma că basmul este un mit dezbrăcat
de conținut, dar încă potent în exprimarea unor valori eterne: „Desprinzându-se de ritual, mitul,
al cărui caracter sacru slăbește și în cele din urmă se pierde, pornește pe un drum de desacralizare
și demitizare, un drum de creație profan-artistică la capătul căruia se află basmul.”7 Ovidiu
Bârlea spune despre basm că „e ca un râu în care se varsă toate celelalte torente ale culturii
populare: mituri, legende, credințe și practici religioase, concepții despre lume”8
Tema reprezintă „reflectarea unui aspect general al realității surprins artistic în opera
literară”. 9 Tema generală a basmului este lupta dintre bine și rău, în diferie ipostaze: lupta între

4
https://www.ziarulmetropolis.ro/curiozitati-esentiale-despre-petre-ispirescu/
5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Basm#Basmele_rom%C3%A2ne%C8%99ti
6
Lazăr Șăineanu, Basmele române, București, Editura Minerva, 1978, pag. 132.
7
Andrei Oișteanu, Grădina de dincolo. Zoosophia, Iași, Editura Polirom, 2012, pag. 13.
8
Ovidiu Bârlea, Antologie de proză populară epică apud Andrei Oișteanu, Grădina de dincolo. Zoosophia, Iași,
Editura Polirom, 2012, pag. 13.
9
Goia Vistian, Literatura pentru copii și tineret, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003, pag. 91.

2
dreptate și nedreptate, adevăr și minciună, curaj și lașitate, bunătate și răutate, curaj și lașitate,
generozitate și egoism, hărnicie și lene etc.
Personajele se pot clasifica în funcție de anumite criterii, cum ar fi:
- principiul moral (personaje pozitive sau negative);
- lumea din care provin: reale (aparțin lumii noastre) și supranaturale (aparțin „celuilalt
tărâm”). Observăm faptul că personajele reale pot deține capacități neobișnuite,
precum înșelegerea graiului animalelor, metamorfozarea etc.
Florica Bodiștean observă10 armonia existentă între interiorul frumos din punct de vedere
moral al eroului sau al altui reprezentant al Binelui și exterior, din punct de vedere al frumuseții
fizice: „O atare relație de condiționare între exterioritate și relieful sufletesc se datorează unei
concepții populare integratoare asupra omului văzut ca armonie între fizic și psihic”. De
exemplu, Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana reprezintă idealuri de frumusețe masculină, respectiv
feminină. Detaliile portretistice lipsesc, fiind înlocuite cu elemente definitorii, unice, superlative,
suficiente pentru definirea personalității lor. În schimb, personajele negative prezintă o
diformitate, o insuficiență atât în plan fizic, cât și în plan moral. De exemplu, Spânul are ca
insuficiență lipsa pilozității, iar zmeii au mai multe capete.
Conform lui Propp, personajele basmului îndeplinesc funcții asemănătoare basmului
însuși. Basmul începe, de obicei, cu o situație inițială oarecare. Viitorul erou este introdus în
operă fie direct, fie prin simpla menționare a numelui său sau prin descrierea condiției sale.
Mai departe, personajele basmului sunt construite după temele și motivele eterne ale
basmului, deoarece orice basm presupune Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, zmei și balauri,
probe și metamorfoze, ajutoare sau donatori: „eroul apare ca urmare a constituirii subiectului, pe
de-o parte, ca un procedeu de înşirare a materialului, iar pe de altă parte, ca o motivare
personificată a legăturii dintre motive”.11
Conform lui Propp, citat de Florica Bodiștean,12 personajele basmului pot fi încadrate în
șapte tipuri de personaje reprezentând „sferele de acțiune în care se distribuie funcțiile basmului:
1. adversarul, 2. donatorul (cel care-l înzestrează pe erou cu unealta năzdrăvană), 3. ajutorul, 4.
fata de împărat și tatăl ei, 5. trimițătorul, 6. eroul, 7. impostorul.” Observăm faptul că eroul nu se

10
Florica Bodiștean, Literatura pentru copii și tineret dincolo de „story”, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de
Știință, 2007, pag. 27.
11
Boris Tomaşevski, Teoria literaturii. Poetica, Bucureşti, Ed. Univers, 1973, p. 279-280.
12
Vladimir Propp, Morfologia basmului, București, Editura Univers, 1970 apud Florica Budiștean, op. cit., pag. 27.

3
află în capul listei, acest lucru fiind rezultatul ideii că eroul nu evoluează solitar, ci el reprezintă
suma tuturor celorlalte personaje, pentru că eroismul în basm este „nu atât rezultatul propriilor
acțiuni (funcții), cât rezultatul acțiunii celorlalte personaje”13
Mai departe, Gheorghe Vrabie14 clasifică personajele în patru clase, în funcție de
capacitatea acțională și de natura intervenției. Astfel, avem categoria bătrânilor (cei caracterizați
de neputință, de lipsă precum împăratul bătrân, moșneagul, baba, frații mai mari etc.); categoria
eroilor este ilustrată de către personajele active (fiul cel mic sau alte personaje de aceeași
substanță cu eroul); categoria ajutoarelor sau a donatorilor, numiți și „confidenți”; opozanții fac
parte din categoria personajelor care se ridică împotriva eroilor, precum zmeii, balaurii, frații
perfizi etc. Prezența acestor „ființe himerice” este indispensabilă pentru ca un basm să
funcționeze: „Când dintr-o narațiune lipsesc acești eroi himerici, n-avem de a face cu un
basm”.15
Categoria zmeilor este bogat reprezentată în imaginarul discursului de tipul basmului
fantastic. Aproape umani, zmeii au propriile lor reguli de viețuire: familii, gospodării, ierarhii.
Deși soațele sunt furate, zmeii au grijă de ele și se comportă cu delicatețe cu fetele, sperând să le
câștige inima. Sunt diformi din punct de vedere fizic, foarte înalți, înfricoșători și cu un
buzdugan la nevoie. „De felul său, zmeul este nemuritor şi invicibil, ştie dinainte de existenţa
eroului, singurul care-l poate răpune. Nu încearcă să-l ucidă cu arme, cu labele sau cu colţii, ci se
străduieşte să-l bage în pământ pentru a-l distruge”.16 Lupta se dă cinstit, chiar dacă într-un mod
foarte agresiv însă o calitate de apărare este metamorfoza.
Zmeoaicele își iubesc familiile și nu se dau îndărăt de la nimic. Bătăioase, ele se
comportă, de cele mai multe ori, ca niște bătrâne fără minte. Pe de altă parte, tocmai pentru că își
iubesc feciorii cu patimă, dacă aceștia sunt uciși, ele devin extrem de periculoase; deținând puteri
miraculoase, ele pot zbura, se pot cățăra pe munți, îi împietresc pe dușmani, mănâncă pomii,
găuresc piatra etc. În general, zmeul, ființă dizgrațioasă, reprezintă un dușman al naturii
omenești.

13
Nicolae Roșianu, Stereotipia basmului, București, Editura Univers, 1981 apud Florica Budiștean, op. cit., pag. 27.
14
Gheorghe Vrabie, Structura poetică a basmului, București, Editura Academiei, 1975 apud Florica Budiștean, op.
cit., pag. 28.
15
George Călinescu, Estetica basmului, București, Editura pentru Literatură, 1965, apud Florica Budiștean, op. cit.,
pag. 29.
16
Vladimir I. Propp, Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, Bucureşti, Ed. Univers, 1973, pag. 268.

4
 Balaurii – asemănători zmeilor, sunt reptile uriașe, animale fabuloase subterestre, ce se
apropie de hidra din Lerna; ei nu au trăsături ce-i apropie de oameni, spre deosebire de zmei.
Lumea aeriană e locuită de fenomenele fizice personificate: Vântul, Bruma, Gerul,
Soarele și Luna (cu mamele și copiii lor). Primii trei iau uneori neveste muritoare și atunci eroul
pornește prin lumea aeriană să-și caute surorile și cumnații. Nu arareori un arbore crește mereu
(dintr-o mazăre sau dintr-un bob), de se înalță până în slava cerului, și eroul, urcându-se pe
dânsul, trece dincolo de vântul turbat și poate ajunge chiar în cer sau în paradis.
Uriașii reprezintă calități sau defecte omenești la scară hiperbolizată. Se supun omului,
recunoscându-i superioritatea.
Alte personaje: făpturile teratologice, dracii, adesea păcăliți din cauza propriilor
neputințe intelectuale; simbolurile meteorologice și cronologice, galeria sfintelor, a zânelor, a
divinităților.
În drumul său, Făt-Frumos întâlnește diferite animale (pește, corb, tăun, albină etc.),
cărora le adduce foloase, apoi ele îl ajută în grelele sale isprăvi, dându-i câte un semn de apel la
nevoie (solz, pană, puf, aripă etc.). El se oprește uneori și pe la diferite ființe binefăcătoare, zâne
sau sfinte care îi dau sfaturi sau lucruri minunate: o basma, un săpun, o perie, o gresie, un inel
sau pieptene. După ce scapă fata răpită, eroul e urmărit de zmeu sau de zmeoaică și atunci aruncă
pe rând acele obiecte care se prefac succesiv în apă, noroi, pădure, munte și zid, încetinind
urmăritorii și înlesnind fuga tinerilor. Când însă nici aceste obstacole nu-și ating scopul, fugarii
înșiși se supun la un șir de metamorfoze, spre a se sustrage urmăritorilor.
Ne vom opri puțin asupra imaginii și personalității eroului. El se deosebește prin însușiri
alese, precum părul de aur și trei rânduri de haine frumoase care au în componența lor cîmpul cu
florile, cerul cu stelele și soarele în piept, luna în spate și doi luceferi în umeri în unele dintre
basmele culese de Petre Ispirescu (de exemplu, Făt-Frumos cu părul de aur). De obicei, eroul
este prâslea, mezinul, al treilea dintre fiii împăratului, cel mai neînsemnat copil, dar care reușește
singur în toate acțiunile întreprinse. Inteligența și voinicia eroului ies la iveală în vreme de
primejdie. La început, Prâslea este batjocorit de frații săi mai mari, dovedindu-se neîndemânatic
și fără trăsături eroice care să-i justifice ascensiunea, fiind fiul cel mic, slab și neajutorat însă
datorită izbânzilor sale, va deveni obiect de invidie și cade adesea victima prigonirilor lor. În cele
din urmă dreptatea triumfă, iar vinovații își primesc pedeapsa cuvenită. În basmele fantastice
există mai multe personaje pozitive, dar numai unul devine erou (sau eroină), celelalte fiind

5
subordonate lui. Reușita lui Făt-Frumos depinde de o serie de condiții: de nașterea lui
neobișnuită, de calitățile lui pozitive, de patosul eroic, de ajutorul confidenților și adjuvanților și
de forța adversarului. Fiind opus fraților săi, prâslea se distinge de aceștia prin bunătate,
înțelepciune și curaj, calități de care va da dovadă treptat. Datorită adjuvanților, el învață să
lupte, să moară și apoi să reînvie, semn că inițierea s-a terminat. Calitățile sale umane fac dovada
unei inițieri necesare, în mod contrar, dacă ar fi fost o ființă mitico-fantasctică, inițierea nu și-ar
mai fi găsit locul. Se remarcă existența unui spirit cavaleresc; de exemplu, dacă opozantul său
doarme, eroul așteaptă ca acela să se trezească pentru a începe lupta.
Eroul, în multe basme numit Făt-Frumos, se luptă cu dușmanii oamenilor, învingându-i
prin puterea fizică sau prin inteligență. Numele de „făt” este arhaic și înseamnă „bărbat tânăr”.
Alteori, numele eroului sugerează originea acestuia: Pipăruș Petru, Măzăran Vasilică etc. După
ce își alege un cal năzdrăvan, eroul pornește în lume după căutarea ursitei sale. Mai întâi, ajunge
într-o pădure deasă, unde dă peste palate locuite de zmei sau pustii, dar având toate cele necesare
traiului. Alteori, Făt-Frumos are de făcut o călătorie îndepărtată; ajungând la capătul pământului,
acesta coboară cu ajutorul unei frânghii pe tărâmul celălalt. Această lume subterană, Lumea
Neagră, diferă cu totul de cea pământească, Lumea Albă, fiind locuită doar de zmei, zâne și
roabele lor, despre care vom vorbi pe larg în tratarea basmului Prâslea cel voinic și merele de
aur.
Odată ajuns la ținta călătoriei sale, Făt-Frumos de multe ori învinge de la bun început pe
zmei și ca semn suprem al puterii sale superioare eroul, la apropierea monstrului, îi azvârle
înapoi buzduganul, armă uriașă și năzdrăvană care deschide porțile, sare pe masă și se agață în
cui, vestind astfel sosirea zmeului la masă. Când însă puterile nu sunt suficiente în înfrângerea
zmeului, eroul apelează la viclenie, convingându-și iubita în a-l interoga pe zmeu în ce-i costă
puterea (în trei insecte, viermi sau gândaci, mai rar în obiecte externe, paloș sau inel vrăjit).
De multe ori, probele la care e supus eroul sunt în număr de trei. Pentru ducerea la bun
final aceste încercări, eroul este ajutat de calul năzdrăvan, de o babă sau de un moș. Ajutorul
principal îl primește însă de la animalele recunoscătoare sau de la niște tovarăși năzdrăvani (ca
Frânge-Lemne, Sfarmă-Piatră, Gerilă, Flămânzilă, Setilă etc.). Din rândul adjuvanților fac parte
ființe umane, animale sau păsări, creații curioase ale fanteziei populare, abstracții cosmice
însuflețite, obiecte și lucruri care înlesnesc succesul eroului.

6
 Alături de erou, în basmele românești întâlnim și latura feminină a eroului – eroina.
Calitățile sale, atât fizice, cât și morale, sunt ornate cu epitete simple, dar superlative, ca de
exemplu sintagma „la soare te puteai uita, dar la dânsa, ba”, apropiată de astrul ceresc, purtând
niște haine mândre: un rând e de aur, altul de mărgăritare și al treilea de diamante (Găinăreasa).
Adesea, e cu o stea în frunte (Găinăreasa), cu cosițe de aur (Ileana Simziana). Locuința ei este
departe de ochii muritorilor: în lumea de dincolo, în căsuța din vârful copacului cu crengi în cer,
în stană de piatră sau în dafin etc. De cele mai multe ori, este prizoniera unui zmeu sau a unei
vrăji care o ține captivă într-o piele de animal.
În colecția lui Ispirescu există eroine care îndeplinesc calitățile lui Făt-Frumos, de aceea
ele sunt transformate din fete în băieți, deoarece, în concepția populară, faptele vitejești din
basme nu pot fi efectuate decât de băieți (de exemplu, fiica cea mică a împăratului cu trei fete,
Ileana Simziana).
Zânele reprezintă personaje opuse zmeoaicelor. Ele nu îndeplinesc un rol activ în basm,
ci sunt repezentantele tinereții, a frumuseții, a moralității ideale. De aceea, pentru frumusețea și
puritatea lor angelice, eroii se îndrăgostesc de ele, iar uneori se însoțesc cu acestea pentru tot
restul vieții. Pot apărea metamorfozate în broaște, păsări însă prin puterea de a se da de trei ori
peste cap și de a-și schimba înfățișarea, pot deveni zâne gingașe, plăpânde și frumoase. Există
situații în care acestea își pot pierde calitatea de nemuritoare prin însoțirea lor cu muritori (Fata
din dafin).
Un rol interesant îl joacă în basmele românești din colecția lui Ispirescu arapii (de origine
orientală) care, la semnalul unui inel magic, răsar deodată spre a împlini poruncile stăpânului său
(Voinicul cel cu cartea în mână născut); în palate vrăjite ei slujesc la masă îmbrăcați în haine
scumpe (Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat). Puterea lor e nemărginită,
reușind să înghită o oștire întreagă (Făt-Frumos cu carâta de sticlă).
Orice basm este construit pe modelul formulelor narative inițiale (având rolul de a facilita
trecerea din lumea reală în lumea fantastică pe care ne-o propune basmul), mediane (face
legătura dintre două segmente importante ale basmului și anume atrage atenția cititorului sau
ascultătorului asupra faptului că eroul mai are de parcurs greutăți) și finale (marchează sfârșitul
evenimentelor fantastice, ieșirea din lumea basmului și intrarea în realitatea concretă; uneori,
povestitorul amintește în finalul basmului că el însuși a fost martor la evenimentele narate pentru
a da, astfel, valoare de adevăr basmului).

7
 Motivele mai obișnuite care constituie subiectul basmelor pot fi: îndeplinirea unui
legământ, întrecerea prin forță sau înțelepciune cu forțele răului, eliberarea prizonierilor ori lupta
cu asupritorii cu chip de om sau monstru, existența umană limitată în timp, eliberarea astrelor,
iubirea, îndepărtarea farmecelor unei vrăjitoare. Temele, care au o circulație largă, se pot contopi
în cadrul aceluiași basm, fenomenul numindu-se contaminație.
Conform cercetătorilor Mihai Pop și Pavel Ruxăndoiu, în cadrul basmului, ordinea
secvențelor se supune unor „reguli de contiguitate și predictabilitate”, în timp ce în cadrul
narațiunii propriu-zise este evidențiată regula „opoziției neutralizate”17. Cu alte cuvinte, orice
acțiune are un correspondent (bine/rău, prejudiciu/împlinire, restaurare etc). Așadar, se pot
observa cinci macrosecvențe narrative care corespund unui șablon narativ:
1. Starea inițială de echilibru;
2. Situația perturbatoare;
3. Acțiunea reparatorie;
4. Rezolvarea situației perturbatoare;
5. Situația finală; restabilirea echilibrului.
V.I. Propp are meritul de a trasa componentele comune basmelor numite „funcții”, în
număr de 31, însă aproape niciodată atinse complet într-un basm. Astfel, „prologul definește
situația inițială, nefiind încă o funcție; absența unuia dintre membrii familiei (sau părăsește casa);
interdicția adresată eroului; încălcarea interdicției; iscodirea: răufăcătorul încearcă obținerea de
informații; divulgarea: obținerea acestor informații; vicleșugul: răufăcătorul își înșeală victima;
complicitatea involuntară: victima își ajută inconștient dușmanul. Aceste prime șapte funcții
constituie secvența pregătitoare a acțiunii care începe, de fapt, odată cu funcția a opta.
Prejudicierea: răufăcătorul păgubește sau face rău unuia din membrii familiei; mijlocirea:
nenorocirea sau lipsa este comunicată eroului; lui i se adresează o poruncă, o rugăminte ori este
trimis undeva; contraacțiunea incipientă: eroul se hotărăște să întreprindă contraacțiunea;
plecarea: eroul pleacă de acasă; prima funcție a donatorului: eroul este pus la încercare (atacat,
iscodit), pregătindu-se astfel înarmarea sa cu unealta năzdrăvană ori cu ajutorul magic; reacția
eroului la acțiunea donatorului; transmiterea obiectului magic: eroul intră în posesia uneltei
năzdrăvane; deplasarea: eroul este dus (în zbor, călare) la locul căutării sale; lupta: eroul și
răufăcătorul se înfruntă; marcarea: eroul este însemnat; victoria: răufăcătorul este învins;

17
Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, București, EDP, 1990, pag. 78.

8
remedierea: nenorocirea sau lipsa inițială este remediată; întoarcerea eroului; urmărirea sa;
salvarea: eroul scapă de urmărire; sosirea incognito: eroul se intoarce acasă și nu este recunoscut;
impostura: falsul erou formulează pretenții neîntemeiate; încercarea grea: eroul este pus în fața
unei grele încercări; îndeplinirea: eroul trece cu succes încercarea; recunoașterea:
eroul este recunoscut; demascarea: răufăcătorul sau falsul erou este demascat; transfigurarea:
eroul capătă o nouă înfățișare; pedepsirea: răufăcătorul este pedepsit; căsătoria: eroul se
căsătorește și se înscăunează împărat.”18
V. I. Propp imaginează „un model sintagmatic∕sintactic cu funcții <<legate>> metonimic
(în contexte cauză-efect) pe axa orizontală. Dar nu orice acțiune <<cu consecințe>> este neapărat
o funcție; de exemplu, dacă eroul crește <<într-un ceas cât alții într-un an>>, că se dovedeste,
prin isprăvi, mai destoinic decât frații săi mai mari etc. consacră, spune autorul, nu funcții, ci
acțiuni facultative, cu rol descriptiv-copulativ gravitând în jurul unor funcții precum <<plecarea
în lume>> sau <<situația inițială>>”19.
Discursul narativ al basmului se concretizează pe metafora drumului. Acesta presupune
un punct de plecare și unul de sosire care se va parcurge, apoi, în sens invers. Astfel, drumul
pornește de la palatul împăratului20, după cum observă cercetătoarea Florica Bodiștean, palat
care are drept câmp semantic: sala tronului, podul unde se află depozitate armele și straiele din
tinerețe ale împăratului, grădina, grajdul cailor, iar ca punct terminus, palatal zmeilor, de unde,
odată eradicat răul, se va reface în sens invers. Se pot observa două aspecte: călătoria eroului
presupune, în prima parte, aceea a restabilirii echilibrului pierdut, o acțiune ofensivă, pe când în
drumul de întoarcere, acțiunea este defensivă, pentru că eroul este atacat de forțele dezlănțuite
prin nimicirea răului (mama zmeului ucis). Protagonistul pendulează între două lumi: cea terestră
(o lume cunoscută) și „celălalt tărâm” (plin de primejdii), un fel de „oglindă întoarsă” a celei
terestre, ambele toposuri fiind lipsite de determinări concrete, „funcționând ca ambianță
simbolică a acțiunii”21. Preluând observațiile d-nei Florica Budiștean, menționăm preferința
basmului pentru spații deschise: „țări”, „moșii” ale diferitelor ființe hidoase, munții, pustiuri,
păduri, podurile unde sunt așteptați zmeii, în general „spații rămase în stadiul lor originar”.
Interioarele, când sunt descrise, nu au un scop pur artistic, ci apar ca imagini ale opulenței

18
http://www.creeaza.com/referate/literatura-romana/Teme-si-motive-intalnite-in-ba154.php.
19
http://www.creeaza.com/referate/literatura-romana/Teme-si-motive-intalnite-in-ba154.php
20
Florica Bodiștean. op. cit., pag. 33.
21
Idem, ibidem, pag. 34.

9
exprimate de obicei prin pietre nestemate și metale prețioase, basmul nefiind altceva decât o
„proză a dorințelor”.
Se observă existența unui spațiu intermediar (pădurea, fântâna, prăpastia etc.), iar
mijloacele de deplasare sunt calul năzdrăvan, covorul zburător sau mătura vrăjitoarei, elemente
necesare calității de basm.
Dincolo de drumul fizic plin de pericole, eroul basmului traversează și un drum simbolic
de inițiere: „Inițierea este <<drumul>> pe care îl parcurge subiectul de la starea de profan la
starea de inițiat, este totalitatea încercărilor și obstacolelor, fizice și morale, pe care neofitul
trebuie să le depășească”.22 De aceea, simbolul drumului evocă ideea de geografie sacră, în care
drumul presupune perfecționare și purificare, „un drum de inițiere; un drum către centru; un
drum de la starea de profan la cea de sacru, sfânt (echivalată alegoric în basm cu cea de
împărat)”.23 Odată încgeiată inițierea, tânărul dobândește cele două calități care validează starea
adultă pe care nu demult a experimentat-o, și anume calitatea de soț, cap al familiei (stăpân al
microcosmosului) prin căsătorie și calitatea de bun conducător al împărăției (stăpân al
macrocosmosului) primită odată cu mâna fetei. Finalul este previzibil; odată învins răul, liniștea
și fericirea se instaurează de drept, de fapt idealuri umane propuse ca finalități în discursul
imaginar al basmului, pentru că „basmul trebuie să pregătească totul pentru reușita eroului său,
ba chiar o face și mai exemplară întârziind-o prin mii de necazuri și mii de obstacole
neprevăzute. Deci, sfârșitul poveștii este literalmente finalitatea sa: ea nu are nimic altceva de
spus decât acest triumph amânat după plac, acesta fiind scopul și sensul demonstrației sale”.24
TEME ȘI MOTIVE LITERARE
Conform delimitărilor lui Lazăr Șăineanu, avem mai multe teme (sau cicluri, așa cum
sunt numite de lingvistul și folcloristul român Lazăr Șăineanu) cărora li se subordonează alte
teme. Astfel, principalele teme sunt 1. tema părăsirilor sau om-animal; 2. tema femeia-plantă; 3.
tema inerzicerilor; 4. tema jurămintelor; 5. tema metamorfozelor; 6. tema descinderilor infernale;
7. tema ascensiunilor aeriene; 8. tema expunerilor; 9. tema isprăvilor eroice; 10. tema celor trei
frați; 11. tema celor doi frați; 12. tema animalelor recunoscătoare; 13. tema femeii perfide; 14.

22
Andrei Oișteanu, Grădina de dincolo. Zoosophia, Editura Polirom, Iași, 2012, pag. 14.
23
Andrei Oișteanu, op. cit., pag. 17.
24
Marthe Robert, Romanul începuturilor și începuturile romaului, București, Editura Univers, 1983 apud Florica
Budiștean, op. cit., pag. 35.

10
tema incestului; 15. tema mamei vitrege; 16. tema pețirilor; 17. tema fatalității; 18. tema omului
viteaz.

1. Tema părăsirilor sau om-animal

Motivul Amor și Psyche, Porcul cel fermecat, Făt-Frumos și fata negustorului, Dovleacul cel
năzdrăvan
Motivul Melusina, Zâna Zânelor, Broasca țestoasă
Motivul Neraida, Făt-Frumos cu părul de aur
2. Tema femeia-plantă:
Motivul Zîna-arbore, Cele trei rodii aurite
3. Tema interzicerilor:
Motivul locurile oprite: Mogârzea și fiul său, Poveste țărănească, Fiul vânătorului,
4. Tema jurămintelor
Motivul Iephta, Măzărel-Împărat
Motivul Zânelor promise, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
5. Tema metamorfozelor
Motivul Copiii de aur, Înșirʼte mărgăritari
6. Tema descinderilor infernale
Motivul Hesperidelor, Prâslea cel voinic și merele de aur
7. Tema ascensiunilor aeriene
Motivul Arborele ceresc, Piciul ciobănașul și pomul cel fără de căpătâi
8. Tema expunerilor
Motivul Andromeda, Balaurul cel cu șapte capete
Motivul Danae, Fata de împărat și fiul văduvei
9. Tema isprăvilor eroice
Motivul Apă vie și apă moartă, Țugulea...
Motivul Ileana Cosânzeana, Ileana Simziana
10. Tema cei trei frați
Motivul Fraților perfizi, Greuceanu
Motivul Tovarășilor năzdrăvani, Dunăre-Voinicul
11. Tema cei doi frați

11
Motivul Dioscurilor, Omul de piatră, Cei trei frați dornici, Luceafărul de ziuă și luceafărul de
noapte, Ioviță Făt-Frumos
12. Tema animalelor recunoscătoare, Aleodor-împărat
13. Tema femeii perfide
Motivul Scylla, Copiii văduvului, Voinicul cel fără de tată, Tatăl, mama și puiul de leu, Cei trei
frați împărați, Coman vânătorul
Motivul Dalila, Voinicul cel cu trei daruri, Lucer și Aman Cătcăun
14. Tema incestului
Motivul Fetei cu mâinile tăiate, Împăratul cel fără de lege
15. Tema mamei vitrege
Motivul Holle, Fata moșului și fata babei, Fata moșului cea cuminte, Tăleruș
16. Tema pețirilor
Motivul Edip, Ciobănașul cel isteț...
Motivul Enomaos, Fata cu trei pețitori, Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel
fermecat
17. Tema fatalității
Motivul Moira, Fata cu pieze rele
18. Tema omului viteaz
Motivul Orion, George cel viteaz
Motivul Hercule-Păcală, Bogdan Viteazul

TEME ȘI MOTIVE LITERARE ÎN BASMUL POPULAR PRÂSLEA CEL VOINIC ȘI

MERELE DE AUR
Motive comune: motivul apei, motivul feminității, al dorinței împlinite/dorului.
Tema iubirii, a călătoriei și a morții.
1. Prâslea cel voinic și merele de aur Tema descinderilor infernale
Motivul Hesperidelor
2. Făt-Frumos cu părul de aur Tema părăsirilor sau om-animal
Motivul Neraida
3. Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte Tema jurămintelor
Motivul Zânelor promise

12
 În continuare, vom privi cele trei basme (Prâslea cel voinic și merele de aur, Făt-Frumos
cu părul de aur, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte) dintr-o perspectivă unificatoare
din punctul de vedere al temelor și motivelor literare întâlnite în aceste basme, și anume, temele
comune identificate de noi ar putea fi tema iubirii, a călătoriei și a morții (fizice/spirituale), iar
ca motive comune: motivul apei, al feminității și al dorinței împlinite/dorului.

1. Basmul popular Prâslea cel voinic și merele de aur este clasificat de către folcloristul
Lazăr Șăineanu ca aparținând de Ciclul descinderilor infernale, iar ca tip, în cel al
Hesperidelor.25 Etapele specifice acestui tip de basm sunt:
a). O ființă misterioasă (de obicei zmeu sau balaur) fură poamele de aur dintr-o grădină
împărătească;
b). cel mai mic fecior al împăratului se coboară pe tărâmul celălalt și ucide fiara;
c). ceilalți frați, trădători din invidie, își primesc pedeapsa cuvenită.
Acest tip are ca motiv inițial episodul merelor de aur, o reminiscență despre minunata
grădină a Hrsperidelor, localizată într-o țară depărtată a Apusului și păzită de un balaur. Hercule
reușește să intre și să culeagă câteva mere pentru stăpânul său, Eurysteu.26
Povestea este simplă și respectă structura narativă a basmului: în grădina unui împărat
crește un măr de aur, dar împăratul nu se poate bucura de gustul merelor, deoarece noaptea vine
cineva și le fură. După încercările nereușite ale celor doi frați, Prâslea încearcă și el. Cu ajutorul
cărților, al țepușelor și al arcului cu tolba cu săgeți, Prâslea reușește să nu adoarmă și să-l
rănească pe hoțul merelor. Pornește pe urmele hoțului și coboară pe lumea cealaltă însă este
trădat de frații săi. Întâlnește trei palate cu trei fete în ele, iar după o luptă aprigă cu cei trei zmei,
îi înfrânge; cel de-al treilea zmeu – furul merelor și rănit de Prâslea -, este ucis de către Prâslea
cu ajutorul corbului și al fetei de împărat. Părăsit de frații săi care încearcă să-l omoare, Prâslea
reușește să ajungă în lumea oamenilor cu ajutorul zgripsoroicei. Îndeplinind dorințele fetei cea
mică (o furcă cu caierul și fusul care toarce singură, toate din aur, o cloșcă cu pui, tutol din aur și
mărul de aur care închipuia palatul de aur al zmeului răpus de Prâslea), mezinul este recunoscut

25
Lazăr Șăineanu, op. cit., pag. 288.
26
Idem, ibidem, pag. 288.

13
de către fată și de părinții acestuia; frații sunt pedepsiți, iar Prâslea se căsătorește cu fata cea
mică, urcând pe tron după moartea tatălui său.
2. Cel de-al doilea basm, Făt-Frumos cu părul de aur aparține Ciclului părăsirilor, tipul
Neraida, conform împărțirii după Lazăr Șăineanu.27 Specificul basmului constă în următoarea
structură: un flăcău se scaldă în lacul zânelor și părul primește calitățile aurului. El fuge cu
hainele zânelor și, punându-și o „beșică de cirviș în cap, se bagă argat la grădina împărătească”28.
În lipsa împăratului de-acasă, tânărul se îmbracă în hainele minunate și cutreieră grădina. Este
văzut de fata cea mică a împăratului, care ramâne acasă. Ea îl alege de bărbat între mai mulți
feciori de împărați care vin să o pețească.
3. Al treilea basm asupra căruia ne-am oprit este Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de
moarte, aparținând Ciclului jurămintelor, tipul Zânelor promise, basm care conține puternice
valențe educative în spațiul nostru geografic. Așadar, povestea este următoarea: un împărat și o
împărăteasă își doresc un copil, iar după multe încercări, împărăteasa rămâne însărcinată. Înainte
de a se naște, copilul începe să plângă, refuzând să se nască, potolindu-se abia după ce tatăl său îi
promite Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Împlinind 15 ani, acum Făt-Frumos,
cere tatălui ceea ce i-a promis la naștere, însă, deoarece tatăl nu îi poate îndeplini promisiunea,
băiatul pleacă să-și caute singur făgăduința. Își alege un cal năzdrăvan care îl sfătuiește să ia
armele și hainele tatălui său din tinerețe, iar după o călătorie care durează trei zile și trei nopți,
ajunge pe domeniul unei Gheonoaie crude (Făt-Frumos îi ia un picior, dar i-l dă înapoi pentru că
nu îl nimicește abia după ce aceasta îi dă înscris cu sângele ei că nu-i va face rău), apoi pe o
câmpie jumătate înflorită, jumătate pârlită, stăpânită de sora Gheonoaiei, Scorpia (la fel, și
acesteia îi va lua capul, dar îl returnează, promițându-i-se, în scris, că nu îi face rău). În final,
ajunge pe tărâmul unor zâne nemuritoare, o câmpie înflorită, la Tinerețe fără bătrânețe și viață
fără de moarte. Se însoțește cu sora cea mai mică a zânelor. Primește învoire să se plimbe
pretutindeni, trăind fericit și pururi tânăr, dar să nu intre în Valea Plângerii. Alergând după un
iepure, din neatenție, Făt-Frumosintră în Valea Plângerii și-l apucă dorul de părinți.
Pornind să-i revadă, el găsește pe moșiile Gheonoaiei și ale Scorpiei orașe și oameni. Făt-
Frumos nu se poate dumiri cum s-au achimbat toate în câteva zile, când de fapt trecuseră câteva
sute de ani. Pe drum încărunțește cu totul și găsește palatele părintești dărâmate și cu buruieni

27
Ibidem, pag. 186.
28
Ibidem.

14
crescute pe dânsele. Coborându-se în pivniță, Moartea ieșind dintr-un tron hodorogit îi trage o
palmă și cade, prefăcându-se țărână.
Tema iubirii este o temă universală. În basmele românești, dar nu numai, iubirea are mai
întâi sentimente fraterne. Ea se naște din ajutor, din bunătate, din milă, din prietenie, ca pe urmă
să se coaguleze în iubire de tip eros. Abia după ce protagonistul își dovedește calitățile prin
probele pe care le trece cu ajutorul donatorilor și a altor ajutoare, la baza tuturor stând calitățile
sale umane precum bunătatea, mila, sinceritatea, curajul, simțul dreptății, spiritul de sacrificiu,
căutarea adevărului, fără de care nu ar fi fost posibil celelalte tipuri de ajutor. Iată, de exemplu,
episodul în care Făt-Frumos o salvează pe sora cea mai mică din basmul Prâslea cel voinic și
merele de aur reflectă mentalitatea populară conform căreia iubirea are la bază sentimente
fraterne: „iară fetele, de bucurie, se adunară împregiurul lui, îl luau în brațe, îl sărutau și-i ziseră:
<<De azi înainte frate să ne fii>>.”29 În basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
întâlnirea dintre Făt-Frumos și zânele de pe domeniul Tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de
moarte stă sub semnul uimirii în fața frumuseții și tinereții zânelor, dar și sub semnul duioșiei,
zâna care l-a întâmpinat îl privește cu milă: „Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă ea; căci nu
mai văzuse până atunci suflet de om pe la dânsa. (...) Stăpâna era o zână naltă, supțirică, și
drăgălașă, și frumoasă, nevoie mare! Cum o văzu, Făt-Frumos rămase încremenit. Dară ea,
uitându-se cu milă la dânsul, îi zise (...). Încet, încet, se deprinseră unii cu alții, își spuse istoria și
ce păți până să ajungă la dânsele, și nu după multă vreme se și însoți cu fata cea mai mică.”30
Iubirea nu este clar evidențiată și nu se insistă foarte mult asupra acestui aspect, acest sentiment
fiind o consecință firească în urma faptelor bune ale eroului, dar și ale personajelor feminine,
replici ale eroului. Cei doi se îndrăgostesc numai atunci când se are în vedere căsătoria,
încununare deplină a dragostei dintre cei doi. Acest fapt se observă în toate cele trei basme, iar în
Făt-Frumos cu părul de aur, deși împăratul nu-și respectă promisiunea, este nevoit ca a treia
oară să respecte voința fetei: „Dacă văzu împăratul că și d-a treia oară tot cheleșul a fost lovit, s-a
plecat la sfatul împărăției și i-a dăruit lui pe fiică-sa”.31
Ne întrebăm de ce oare împăratul nu a respectat dorința fetei sale de prima dată, având în
vedere faptul că este împărat, deci o persoană cu o funcție responsabilă la cote maxime și și-a
retras cuvântul, semn de slăbiciune și imperfecțiune a împăratului. Răspunsul îl găsim în

29
Petre Ispirescu, Basmele românilor, Editura Corint, București, 2002, pag. 75.
30
Idem, ibidem, pag. 12.
31
Ibidem, pag. 24.

15
mentalitatea populară cu rădăcini în miturile grecești, conform cărora diformii, monștrii de orice
fel sunt întruchipări ale Răului, pe când cei frumoși fizic, armonioși și deschiși la culoare (opușii
arapilor, sau Feții-Frumoși cu păr de culoarea aurului etc.) sunt ipostaze ale Binelui. Cei doi, Făt-
Frumos și fiica cea mică a împăratului (sau zâna) sunt frumoși fizic, având și calități umane
superioare, aparțin unui statut social aristocratic, ambii fiind fii de împărați (sau zîna care
aparține unei condiții fantastice, superioare lumii terestre, deci tot o condiție nobilă). Susținem
ideea prin afirmația cercetătoarei Mona Mamulea, care observă legătura intrinsecă dintre
frumusețea fizică și cea morală care duce la înfiriparea iubirii; citându-l pe Simion Mehedinți,
observă „sensibilitatea estetică a neamului românesc este intim asociată cu sensibilitatea sa
morală; cu alte cuvinte, Binele și Frumosul sunt indisolubil legate: nimic nu pote fi cu
desăvârșire frumos dacă nu este și bun, după cum binele nu este suficient de bun dacă nu este și
frumos”32 Mai departe, pentru ca eroina să-și câștige frumusețea și să se facă iubită, trebuia mai
întâi să-și dovedească bunătatea, pentru că, fără dovedirea frumuseții morale, protagonistul nu-și
poate atinge scopul. De aceea, nici iubirea/însoțirea celor doi nu sunt posibile până ce nu se
adeverește bunătatea: „Mesajul este că frumusețea exterioară nu are valoare, mai mult, nu are
dreptul să existe în lipsa frumuseții interioare”.33
Așadar, împăratul din Făt-Frumos cu părul de aur nu își respectă promisiunea pentru că
viitorul ginere nu corespunde criteriilor de frumusețe masculină, chelia și condiția socială
inferioară (argat și sluga gradinarului) nu îl fac demn de calitatea sa de ginere al împăratului și,
probabil, de viitor împărat. Cu toate acestea, fata cunoaște adevărul, iar împăratul va respecta
decizia fetei, semn că frumusețea morală, chiar dacă este ascunsă de ochi omenești, este văzută și
recunoscută de ochii neprihăniți ai fetei cea mică a împăratului. Și ea, la rândul ei, dovedește
bunătate sufletească prin gestul de a dărui grădinarului câte un pumn de galbeni, apoi doi, în
final, trei pumni de galbeni pentru a nu-l pedepsi pe „argatul cel cheleș”.
În basmele românești, atunci când fetele trebuie să se mărite, iubirea apare ca o etapă
necesară, care se subînțelege, deși noi nu cunoaștem detalii despre sentimentele celor doi actanți,
despre evoluția iubirii sau stările prin care trec protagoniștii, Nu există nicio îndoială că cei doi
se iubesc, în ciuda faptului că evenimentul este „prins” în foarte puține cuvinte, sau redus la o
singură sintagmă de-a lungul basmului: „Frumușica mea – îi zise și Prâslea – dă-mi mie apă, și-ți

32
Mona Mamulea, Teme filosofice în cultura populară românească, Editura Academiei Române, București, 2015,
pag. 128.
33
Idem, ibidem, pag. 135.

16
făgăduiesc să te duc pe tărâmul nostru și acolo să ne cununăm”, „frații lui i-a adus un ginere prea
frumos și că o silesc co toții să-l ia și că nu știe de va putea scăpa. Prâslea, auzind de toate
acestea, nu puțin s-a întristat în sufletul lui și, cu inima înfrântă, a intrat în oraș”, „făcură nuntă
mare și Prâslea luă pe fata cea mică” (Prâslea cel voinic...). În aceste acțiuni, trăiri, afirmații se
ascunde iubirea în basmele populare românești. Căsătoria dintre cei doi tineri este răsplata
calităților morale ale celor doi, iubirea nefiind altceva decât o pecetluire a virtuților umane.
Fata cea mică în cele două basme (Prâslea cel voinic..., Făt-Frumos cu părul de aur)
reprezintă iubirea și fidelitatea, după modelul grecesc al Penelopei, soția lui Odysseus și mama
lui Telemahos, „simbol al castității și fidelității conjugale, fiindcă în îndelungata absență a
soțului, asaltată de pețitori, ea țese o pânză la terminarea căreia ar fi urmat să se mărite cu unul
dintre aceștia, dar tot ea destramă noaptea ce țesuse ziua” până la sosirea lui Odysseus, care va
face dreptate. „Viața conjugală își reia cursul fericit”34 Fata cea mică din Prâslea cel voinic... nu
acceptă măritișul decât dacă i se vor aduce cloșca cu puii de aur, furca și fusul care torc singure
și mărul de aur ce întruchipează palatul de aur al ultimului zmeu ucis, știind că toate acestea nu
le poate aduce decât Prâslea. Nu va fi dezamăgită, toate acestea fiind dovezi de dragoste.
Pe de altă parte, în basmul Făt-Frumos cu părul de aur iubirea vine din partea fetei cea
mică a împăratului, impresionată de înfățișarea tânărului, singura capabilă să sesizeze adevărata
frumusețe și să pătrundă dincolo de privirea omenească, până în adâncul înțelepciunii.
Frumusețea nu constă neapărat în lucrurile evidente, așa cum crede împăratul atunci când nu
acceptă, de trei ori, căsătoria, dar nici ajutorul tânărului în luptă și nici „laptele de capră roșie
sălbatică” pentru vindecarea ochilor. Fata însă vede ceea ce alții nu pot sau nu vor să vadă:
adevărata frumusețe a lui Făt-Frumos: „se îmbrăcă cu un rând de haine cu câmpul cu florile, din
cele luate de la zâne, și după ce-și lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădini în
toate părțile, fără a fi băgat de seamă că fiica împăratului îl vede de la fereastră”, 35
, apoi „se
îmbrăcă cu alte haine, cerul cu stelele, își lăsă părul pe spate, încălecă și călcă toată grădina”, ca
mai apoi, „îmbrăcă hainele cu soarele în piept, luna în spate și doi luceferi în umeri; își lăsă
părul de aur pe spate, încălecă calul și-l încură prin grădină, încât nu mai era chip de a o drege”.
Hainele inedite reprezintă apartenența tânărului la elemente cosmice, identificarea acestuia cu
elementele primordiale ale lumii, ale naturii și ale cosmosului. Unicitatea sa este deconspirată de

34
Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, 1995, pag. 492.
35
Petre Ispirescu, op. cit., pag. 21.

17
fata care reprezintă iubirea, pentru că doar cel care iubește poate să vadă esențialul dincolo de
aparență. Depășind stricarea grădinii de trei ori (deci și fata este supusă unor probe pentru a fi
vrednică de iubirea tânărului) prin iertarea băiatului, ba mai mult, protejarea lui de mânia
împăratului, fata își asumă alegerea. Drept urmare, lucrurile nu pot sta decât așa: „Nunta se făcu
în tăcere, și apoi îi oropsi pe amândoi; și nici nu voia să știe de dânșii, atât numai că de silă, de
milă, îi primi să locuiască în curtea palatului. Un bordei într-un colț al curții li se dete spre
locuință, iar argatul se făcu sacagiul (om care aduce apa) curții. Toate slugile împăratului râdeau
de dânsul, și toate murdăriile le aruncau pe bordeiul lui. Înăuntru însă, calul cu aripi le aduse
frumusețile lumii: nu era în palaturile împăratului ceea ce era în bordeiul lor”. 36 Lucrurile sunt
sau par simple, iar iubirea este un sentiment fără multe complicații, un sentiment firesc ce
urmează bunătății, cinstei, curajului și fidelității. Doar cei inițiați sau în curs de inițiere pot vedea
Adevărul, Binele și Frumosul.
În Tinerețe fără bătrânețe..., iubirea este puțin atipică, între un pământean și o zână, o
ființă ce aparține altui tărâm, la fel ca dorința lui Făt-Frumos. Zâna este simbolul dorinței
împlinite, dar și a iubirii care face posibilă împlinirea, oricare ar fi aceasta; singurul lucru care-l
mai face fericit, probabil pentru că nu a experimentat încă, este sentimentul dorului. După ce Făt-
Frumos și-a atins idealul, acela de a fi pururi tânăr, având alături de el și iubirea care-l vor
împlini (fericirea și nemurirea se împletesc cu iubirea într-un univers paradisiac): „Petrecu acolo
vreme uitată, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot așa de tânăr, ca și când venise. Trecea
prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace și în
liniște cu soția și cumnatele sale, se bucura de frumusețea florilor și de dulceața și curățenia
aerului, ca un fericit.” După ce a experimentat aceste stări, va constata că inițierea sa nu este
completă. Despre acest lucru vom vorbi mai pe larg în tratarea altei teme.

CAP.III. APLICAȚII METODICE

36
Idem, ibidem, pag. 24.

18
 METODE ALTERNATIVE FOLOSITE IN PREDAREA BASMULUI- POVEŞTII
ÎN CICLUL PRIMAR
4.1. Metode si procedee didactice valorificate in cadrul basmelor si poveştilor
4.2. Metode şi tehnici moderne de predare-învăţare a basmului
Poveşti din puzzle
Piramida poveştilor
Metoda brainstorming
Ciorchinele
Horoscop
Lectura ghidată
Lectura predictivă (anticipativă)
Harta povestirii
Poveşti actualizate
Modernizarea poveştilor
Greşind poveştile
Să inventăm o poveste
Reacţia cititorului
Metoda cubului
Pălăriile gânditoare
Cvintetul
Predarea reciprocă

CAPITOLUL IV. CERCETARE EXPERIMENTALĂ

CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAFIE

Academia României, Istoria literaturii române, vol. I, Bucureşti, 1973.

Bârlea, Ovidiu, Antologie de proză populară epică, Editura Academiei, București, 1966.
Blideanu, Eugen, Şerdean, Ion, Orientări noi în metodologia studierii limbii române la ciclul
primar, citit-scris, citire, compunere, E.D.P., Bucureşti, 1981.
Bodiştean, Florica, Literatura pentru copii şi tineret dincolo de „story”,Casa Cărţii de Stiinţă,
Cluj-Napoca, 2007
Borev, I., Estetica, Cartea Moldovenească, Chişinău, 1979
Buzaşi, Ion, Literatura pentru copii (note de curs), Bucureşti, Editura fundaţiei „România de
mâine”,1999.
Călătorie cu carte, Lecturi şcolare suplimentare pentru clasele I-IV, Ed. Corint, Bucureşti, 1995.
Călinescu, George, Istoria literaturii române, Bucureşti Editura pentru literatură, 1968
Călinescu, George, Estetica basmului, Editura pentru literatură Bucureşti, 1965
Călinescu, George,Vasile Alecsandri, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1965
Cărţile copilăriei, clasele I, II, III, IV, Ed. Z, Bucureşti, 1996.
Culegere de texte literare şi didactico-ştiinţifice pentru claseleI-IV, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1973.

19
Gherghina, Dumitru, Literatura pentru copii, Craiova, Editura Didactica Nova, 2005.
Gherghina, Dumitru, Didactica activităţilor instructiv- educative pentru învăţământul perprimar,
Craiova, Editura Didactica Nova, 2005.
Gorki, Maxim, Despre literatura pentru copii, Editura Tineretului, Bucureşti, 1965
Haşdeu, Bogdan, Petriceicu, Etymologium Magnum Romaniae, Ed. Minerva, 1970
Herlo, Dorin, Metodologie educaţională, Ed. Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad, 2000.
Ilica, Anton; Iovin, Ileana, Metodica învăţării limbii române în învăţământul primar, Ed.
Nigredo, Arad, 2000.
Iliin, En., „Arta comunicării în „Sondaje pedagogice”, Lumina, Chişinău, 1990
Ionescu, Miron; Chiş, Vasile, Strategii de predare şi învăţare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1992.
Ionescu, Miron; Chiş, Vasile, Strategii de predare şi învăţare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1992.
Ionescu, Miron; Radu, Ioan, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001.
Iordan, Iorgu, Istoria limbii române (Pe-nţelesul tuturora), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1983.
Itu, Iustina, Funcţia formativă a orelor de literatură, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
1981
Matei, Constantin Nicolae, Educarea capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ, E.D.P,
Bucureşti, 1982.
Matei, Constantin Nicolae, Educarea capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ, E.D.P,
Bucureşti, 1982.
Molan, Vasile; Peneş, Marcela, Metodica desfăşurării orelor de compunere – expunere la ciclul
primar, E.D.P., Bucureşti, 1983.
Oișteanu, Andrei, Grădina de dincolo. Zoosophia, Iași, Editura Polirom, 2012.
Parfene, Constantin, Literatura în şcoală , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977.
Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj- Napoca,
2003.
Propp V. I., Morfologia basmului, Editura Univers, Bucureşti, 1970.
Șăineanu, Lazăr, Basmele române, București, Editura Minerva, 1978.
Serdean, Ion, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1993.
Serdean, Ion, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1988.
Şinca,E.; Alexandru Gh., Îndrumător metodic pentru învăţători şi părinţi, Ed. Avrămeanca,
Craiova, 1993.
Stoica, Ana, Creativitatea elevilor – posibilităţi de cunoaştere şi educare, E.D.P., Bucureşti,
1983.
Todoran, Eugen, Timpul în basmul românesc, Limbă şi literatură, Editura pentru literatură,
Bucureşti, 1965.
Trancă, Dumitru, Biblioteca copiilor noştri, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1969.
Verzea, Emil, Conduita verbală a şcolarilor mici, E.D.P., Bucureşti, 1973.
Vianu, Tudor, Studii de literatură română, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965.
Vistian, Goia, Literatura pentru copii și tineret, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2003.
https://www.ziarulmetropolis.ro/curiozitati-esentiale-despre-petre-ispirescu/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Basm#Basmele_rom%C3%A2ne%C8%99ti

20
http://www.creeaza.com/referate/literatura-romana/Teme-si-motive-intalnite-in-ba154.php.

ANEXE

21