PLAN TEMATIC

TEORIA DRAMEI

PRELEGEREA I (4 ORE)
1. GENUL DRAMATIC. ESENŢA PROCESULUI DRAMATIC.
1.1.Trăsăturile distinctive ale genului dramatic
1.2. Evoluţia genului dramatic:
 Perioada antică (tragedia şi comedia: teoria mimesis-ului, catharsis-ului, regula celor trei unităţi)
 Evul mediu; Renaşterea, Clasicismul (tragedia şi comedia)
 Secolul al XVIII-lea (Drama)
 Romantismul – îmbinarea comicului cu tragicul
 Modernismul – teoria modernă a teatrului: combinarea tuturor categoriilor estetice în dramă;
 Perioada contemporană: abolirea regulii celor trei unităţi, negarea conflictului în teatrul epic şi în teatrul
absurd, negarea conceptului de catharsis prin efectul de distanţare; negarea conceptelor tradiţionale despre
personaj şi acţiune; nerespectarea regulii de a scrie piese în scopul reprezentării, ci pentru a fi citite.
1.3. Tipurile de piese de teatru: tragedia, comedia, drama etc.
1.4. POETICA lui Aristotel – prima lucrare teoretică consacrată teatrului.
Practică: I. PETRU RAREŞ de Horia Lovinescu

PRELEGEREA II (4 ORE)
2. CONSTRUCŢIA SUBIECTULUI DRAMATIC. FABULA ŞI SUBIECTUL.
2.1. FABULA – înlănţuirea cauzală a faptelor, „ceea ce s-a petrecut efectiv”.
2.2. SUBIECTUL - succesiunea întâmplărilor, evenimentelor care constituie conţinutul reflexiv, moral,
politic, filosofic şi are o construcţie semnificativă.
 Tipurile de subiecte dramatice:
Subiecte simple şi complexe (Aristotel).
2.3. CONSTRUCŢIA SUBIECTULUI DRAMATIC: prolog, (incipit), expoziţie, intrigă, dezvoltarea
acţiunii, conflict (colizie), (peripeţie), culminaţia (scena patetică), soluţionarea conflictului, deznodământ, final,
epilog.
 Tipurile de construcţii ale subiectului dramatic:
1. Compoziţia aristotelică;
2. Construcţia pentalgică după Horaţiu (5 acte, 5 elemente – expoziţie, conflict, peripetie, culminaţie, final);
3. Compoziţia operei după Freitag (lipsa deznodământului);
4. Opera aperta după U. Eco
Practică: I. O SCRISOARE PIERDUTĂ de I. L. Caragiale

PRELEGEREA III (4 ORE)

3. COMPOZIŢIA TEXTULUI DRAMATIC. ELEMENTELE STRUCTURALE:
3.1. Titlul: duble, simbolice, cu referire la acţiunea principală, la circumstanţele de timp şi loc;
3.2. Motto
3.3. Referirea la gen;
3.4. Lista personajelor;
3.5. Remarcile autorului sau indicaţiile scenice;
3.6. Actele;
3.7. Scenele;
3.8. Tablourile;
3.9. Replicile şi remarcile.
Practică: I. ACT VENEŢIAN de Camil Petrescu

1
 PRELEGEREA IV (4 ORE)
4. TEXTUL DRAMATIC. REPLICA. DIALOG. MONOLOG. SOLILOC. TIRADA. APARTEU.
4.1. TEXTUL DRAMATIC
4.2. REPLICA
4.3. DIALOGUL.
 Formele dialogului.
- Dialogul în teatrul antic: protagonist şi cor. Numărul locuitorilor la Eschil. Sofocle (al doilea actor, al treilea
actor);
- Dialogul în drama Barocă. Dialogul la Shakespeare. Dialogul la „spaniolii secolului de aur”.
 Tipurile de dialog:
- Dialogul direct (şcoala shakesperiană);
- Dialogul indirect (drama psihologică);
- Dialog cu concepte filosofice (Cehov, Pirandello, Strindberg);
- Dialogul în teatrul absurdului (Limbajul personajelor în teatrul absurdului – antilimbaj, joc de cuvinte).
 Elemente lirice în dialogul dramatic. Teatrul poetic.
 Elemente epice în dialogul dramatic. Teatrul epic.

4.4. MONOLOGUL
a. Monologul moral – filozofic (Monologul lui Hamlet despre moarte);
b. Discursul social – politic (tirada în teatrul romantic);
c. Dispariţia monologului în teatrul realist şi verist;
4.4.1. SOLILOCUL
4.4.2. TIRADA
4.4.3 APARTEUL
Practică: I. IONA de M. Sorescu; II. HAMLET de W. Shakespeare

PRELEGEREA V (4 ORE)
5. ACŢIUNEA DRAMATICĂ – evenimentele, faptele personajului principal în raport cu celelalte personaje.
5.1. PĂRŢILE PRINCIPALE ALE ACŢIUNII DRAMATICE: expunere, conflict, deznodământ.
5.2. TIPURILE DE ACŢIUNI:
 Acţiuni simple şi complexe (Aristotel).
 Acţiunea continuă (cronologică) şi discontinuă (cu reîntoarcerea în timp).
 Acţiunea lineară şi în planuri paralele.
 Acţiunea statică (tragedia antică, renascentistă, drama psihologică) şi dinamică (serii de evenimente asociate).
5.3. UNITATEA DE ACŢIUNE în opera dramatică: prezenţa şi lipsa ei.
Practică: I. CÂNTĂREAŢA CHEALĂ de E. Ionesco

PRELEGEREA VI (4 ORE)
6. TIMPUL ÎN DRAMĂ.
6.1. TIMPUL DRAMATIC ÎN PIESE ŞI ÎN SPECTACOLE: în antichitate, în Evul Mediu, în Epoca
Clasică, în Secolul Luminilor, în romantism, în teatrul absurdului.
6.2. UNITATEA DE TIMP FORMULATĂ DE ARISTOTEL.
6.3. DURATA SPECTACOLULUI de-a lungul istoriei teatrului:
a) reprezentaţii lungi:
 În teatrul antic; Japonia (no); India (kathakali);
 Reprezentaţiile lungi cu caracter monden: sărbătorile de la Versailles; kabuki japonez.
 Reluarea practicii reprezentaţiilor lungi în teatrul contemporan (Pantoful de satin de Claudel, montat de Vitez;
Mahabharata – Peter Brook).
b) reprezentaţii scurte, comode, „digestive”:
 Teatrul burghez, sec. XIX; teatrul de bulevard.

2
 PRELEGEREA VII (4 ORE)
7. SPAŢIUL DRAMATIC.
7.1. UNITATEA DE SPAŢIU dramatic, formulată de Aristotel, respectată de clasicişti, contestată de
romantici şi iluminişti.
7.2. EVOLUŢIA SPAŢIULUI SCENIC:
 Teatrul antic;
 Spaţiul scenic în Evul mediu;
 Edificiul teatral şi scena în Renaştere (Italia, Franţa, Spania, Anglia - teatrul elisabetan);
 Scena din Teatrul Clasicist
 Scena în „Secolul luminilor”;
 Spectacolul de teatru în epoca romantică;
 Teatrul oriental etc.
 Secolul XX:
1. Direcţii contemporane în arta spectacolului
2. Constructivismul lui Meyerhold.
2. Spaţiul în volum al lui Artaud.
3. Spaţiul gol de P. Brook.

PRELEGEREA VIII (4 ORE)

8. CARACTERUL DRAMATIC. Ansamblul de trăsături morale, psihologice ale unui personaj.
8.1. CARACTERISTICILE CARACTERULUI DRAMATIC:
 Depinde de genul dramatic abordat de autor;
 Determină dezvoltarea conflictului.
 Dependenţa caracterului personajului de starea sa socială, nivelul intelectual, profesie, loc de trai.
 Se caracterizează prin limbaj, acţiune, temperament.
8.2. TIPURILE DE CARACTERE:
 Caracterul în comedie şi tragedie;
 Caracterul în tragedia antică,
 Caracterul clasicist, secolul XVIII – clasicismul francez;
 Caracterul în secolul XIX – comedia de caracter;
 Caracterul în Secolul XX - drama modernă (Pirandello, Ionesco, Beckett).
Practică: I. APUS DE SOARE de B. Şt. Delavrancea; II. REGELE LEAR de W. Shakespeare

PRELEGEREA IX (4 ORE)
9. PERSONAJUL DRAMATIC.
9.1. EVOLUŢIA PERSONAJULUI DRAMATIC de la eroul antic la personajul lipsit de identitate în teatrul
absurd.
9.2. TIPOLOGIA. POSIBILITĂŢI DE EXISTENŢĂ A PERSONAJULUI.
a) după gradul şi modalităţile de transfigurare a realităţii: pur fictiv; cu rădăcina într-o existenţă atestată istoric;
implicând date din viaţa scriitorului;
b) după locul ocupat în ansamblul acţiunii: principal şi secundar;
c) după amploarea constituirii: plat şi rotund;
d) după modul cum evoluează: individual şi colectiv;
e) după caracter: comic şi tragic; fantastic, legendar, alegoric, istoric.
9.3. MODALITĂŢI DE CARACTERIZARE A PERSONAJULUI:
a) de către autor;
b) de alte personaje;
c) autocaracterizarea.
Practică: I. IFIGENIA ÎN AULIDA de Euripide; IFIGENIA ÎN TAURIDA de I. V. Goethe; IFIGENIA
de M. Eliade

3
 PRELEGEREA X (4 ORE)
10. SPECIILE ŞI SUBSCPECIILE GENULUI DRAMATIC.
10.1. TRAGICUL. TRAGEDIA. Definiţii.
 Provenienţa speciei:
- Tragedia antică, abordarea catharsis-ului. În antichitate – piesă de teatru în versuri în care figurează personaje
ilustre, al căror scop era de a produce groaza şi mila, se termină, de obicei, printr-un eveniment funest (Eschil,
Sofocle, Euripide).
- Tragedia renascentistă: Shakespeare – tragedia pune în scenă conflictul eroilor cu legile care îi depăşesc
(Hamlet, Macbeth, Othello, Regele Lear, Coriolan).
- Tragedia clasică - Tragicul exprimă estetic un conflict al cărui deznodământ este înfrângerea unei valori
umane. Tragedia clasică franceză: Corneille şi Racine.
 Fiinţa şi factorii tragediei. Personajul tragic.
Practică: I. OEDIP de Sofocle; II. FAUST de I. V. Goethe

PRELEGEREA XI (4 ORE)
11. SPECIILE ŞI SUBSCPECIILE GENULUI DRAMATIC.
11.1. COMICUL. COMEDIA. Definiţii.
 Evoluţia comediei:
- Grecia antică – comedia veche; comedia medie; comedia nouă.
- Roma antică – comedia palliata; comedia togata; comedia dell ’Arte etc.
- Comedia renascentistă ( Shakespeare) şi comedia clasicistă (Moliere)
- Comedia „Secolului luminilor” (Beaumarchais; Goldoni, reformator al comediei)
 Tipurile de comedie:
- Comedia de caracter, comedia de moravuri, comedia de situaţie.
- Comedia de scapă şi spadă; lacrimogenă; pastorală.
 Personajele, moravurile sociale.
 Formele comediei: feeria, vodevilul, farsa, scheciul.
11.2. TRAGICOMEDIA. ABSURDUL
Practică: I. CHIRIŢELE lui V. Alecsandri; II. REVIZORUL de N. V. Gogol

PRELEGEREA XII (4 ORE)

12. SPECIILE ŞI SUBSCPECIILE GENULUI DRAMATIC.
12.1. DRAMATICUL. DRAMA. Definiţii.
 Istoria dramei:
- Drama satirică (teatrul antic);
- Drama liturgică (evul mediu);
- Drama renascentistă (Marlowe şi Shakespeare);
- Drama burgheză (epoca iluminismului francez); Sec. XVIII – apariţia dramei propriu-zise (Lessing, Schiller,
Goethe; Diderot).
- Drama romantică (sec. XIX). Sec. XIX – amestec realist de tragedie şi comedie în dramaturgia romantică
(Vigny, Merimee, Dumas, Hugo; Byron, Shelly; Kleist, Buchner; Lermontov, Puşkin)
- Drama modernă ().
 Tipuri de dramă:
- D.p.d.v. al curentului literar: romantică, realistă, naturalistă, simbolistă, expresionistă, modernă etc.
- D.p.d.v. tematic: burgheză (Diderot), socială, psihologică, istorică, de idei.
 Autori de drame şi teoreticieni: Diderot, Beaumarchais, Lessing, Goethe, Shiller, Hugo, Dumas, Vigny,
Merimee.
 Teatrul românesc: 1. drama istorică: B. P. Haşdeu, V. Alecsandri, Al. Davila, B. Şt. Delavrancea.
2. drama de idei: C. Petrescu
Practică: I. CROMWELL de V. Hugo; II. RĂZVAN ŞI VIDRA de B. P. Haşdeu

4
 PRELEGEREA XIII (4 ORE)
13. SPECIILE ŞI SUBSCPECIILE GENULUI DRAMATIC.
13.1. MELODRAMA – piesă de teatru moralizatoare cu situaţii exagerate, rezolvări artificiale, sfârşit fericit,
scrisă într-o tonalitate sentimentală.
 Autori de melodrame:
1.Metastasio – „principele poeziei melodramatice” (Didona părăsită, Artaserise);
2. Pixérécourt (Victor sau copilul pădurii; Coelina sau copila misterelor; Le Corneille de Boulevards).
13.2. GENURILE MICI: Farsa, vodevilul, scheciul, feeria, monodrama.
Practică: I. BĂRBIERUL DIN SEVILLA de P. Beaumarchais; II. Plaut sau Aristofam

PRELEGEREA XIV (4 ORE)

14.1. MIMESIS - UL în dramă – principiu estetic conform căruia opera de artă este imitaţia realului. Conceptul
de imitare la Platon, Aristotel, clasicism, realism, naturalism.

14.2. CATHARSIS – UL - concept estetic exprimând purificarea sufletului spectatorilor de orice pasiune, de
orice ataşament la contingent, prin arta tragediei, formulat pentru prima dată de Aristotel. Teoria catharsis – ului
la Pitagoricieni, Platon, Neoplatonicieni, Lessing, Schiller, psihanalişti.
Practică: I. NORA de H. Ibsen
II. PESCĂRUŞUL de A. P. Cehov

PRELEGEREA XV (4 ORE)
15. STILISTICA ŞI FIGURILE DE STIL.
Stilistica:
1. studiul elementelor de stil.
2. studiul individual al expresiei autorului;
3. studiul stilului naţional, al epocii, al unui curent:
- Clasicism – stil: calitatea scrisului, claritatea, corectitudinea (Fedra de J. Racine) ;
- Romantism – stil: o reală bogăţie de tropi, simboluri, metafore, comparaţii, antiteze, personificări, repetiţii – un
stil prevalent liric (Boris Godunov de A. S. Puşkin);
- Realism – stil: lipsa simbolului, a retorismului de efect, a versului sau a altor mijloace lirice, de expresie
(Livada cu vişini de A. P. Cehov)
- Modernism – stil: expresia individualităţii (Pasărea albastră de M. Maeterlinck).

5
 ÎNTREBĂRI PENTRU EXAMENUL DE STAT
LA ISTORIA ŞI TEORIA TEATRULUI

III. TEORIA DRAMEI

1. „POETICA” LUI ARISTOTEL
2. GENUL DRAMATIC. ESENŢA PROCESULUI DRAMATIC
3. SUBIECTUL ŞI FABULA OPEREI DRAMATICE
4. CONSTRUCŢIA SUBIECTULUI DRAMATIC
5. COMPOZIŢIA TEXTULUI DRAMATIC
6. REPLICA, DIALOGUL DRAMATIC
7. MONOLOGUL DRAMATIC
8. ACŢIUNEA DRAMATICĂ. REGULA CELOR TREI UNITĂŢI
9. TIMPUL ÎN DRAMĂ. REGULA CELOR TREI UNITĂŢI
10. SPAŢIUL ÎN DRAMĂ. REGULA CELOR TREI UNITĂŢI
11.CARACTERUL DRAMATIC
12. PERSONAJUL DRAMATIC
13. TRAGICUL. TRAGEDIA
14. COMICUL. COMEDIA
15. DRAMA. FUNCŢIILE ŞI TIPURILE DRAMEI
16. MELODRAMA. TRAGICOMEDIA
17. GENURILE MICI: Monodrama, Farsa, Feeria, Vodevilul, Scheciul, Opereta.
18. MIMESISUL ÎN DRAMĂ
19. TEORIA CATHARSISULUI ÎN DRAMĂ
20.STILISTICA ŞI FIGURILE DE STIL.