Anda di halaman 1dari 12

Disciplina: Drepturile omului şi strategii antidiscriminatorii

Anul II, Asistenţă Socială. Suport de curs – 2

Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor români

1.1 Drepturile şi libertăţile fundamentale. Cele „patru generaţii de drepturi ale omului”.
În terminologia utilizată pentru analizarea drepturilor omului sunt folosite expresiile juridice
drepturi şi libertăţi. Şi în Constituţia României 1 este utilizat atât termenul de drept (dreptul la viaţă,
integritate fizică, dreptul la apărare, învăţătură), cât şi cel de libertate atunci când sunt consacrate
libertatea individuală sau a persoanei, libertatea de conştiinţă, de exprimare.
Această alternanţă terminologică de drepturi şi libertăţi desemnează din punct de vedere
juridic şi semantic drepturi fundamentale, dreptul fiind o libertate iar libertatea un drept.
Drepturile fundamentale pot fi clasificate 2 astfel:
1. Drepturi care ocrotesc persoana umană şi viaţa ei privată, fără nici o imixtiune din exterior,
cum sunt: dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică, dreptul la libera circulaţie, la inviolabilitatea
domiciliului, la viaţa intimă, familială şi privată, dar şi libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare.
Caracteristica primei categorii de drepturi constă în faptul că acestea pot fi exercitate
individual, fiind grupate sub denumirea de libertăţi individuale.
2. A doua categorie de drepturi fundamentale se referă la drepturile social-economice, acestea
având ca obiect asigurarea dezvoltării materiale şi spirituale a oamenilor: dreptul la muncă, la
învăţătură, la ocrotirea sănătăţii, dreptul la grevă, dreptul celui căruia i s-a încălcat un drept de a se
adresa instanţei de judecată, etc.
3. Cea de-a treia categorie, drepturile politice, are ca obiect asigurarea participării cetăţenilor
la conducerea statului: dreptul de vot, dreptul de a alege şi de a fi ales în consiliile locale, Parlament,
de a vota la referendum.
4. A patra categorie de drepturi fundamentale, drepturile social-politice, conferă cetăţenilor
dreptul de a le exercita selectiv, pentru a participa la conducerea statului cât şi în scopul dezvoltării
lor materiale şi culturale (libertatea de exprimare, libertatea de întrunire, libertatea cultelor, dreptul
de asociere, de petiţionare). Unele din aceste drepturi se deosebesc de drepturile individuale prin
faptul că se exercită de către cetăţeni prin asociere.
Egalitatea în drepturi reprezintă o categorie distinctă a drepturilor fundamentale, un corolar
având ca obiect toate drepturile garantate de Constituţie şi legi şi aplicarea lor în mod egal pentru
toate persoanele. Cetăţenii români sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor statului, fără privilegii sau
discriminări, nicio persoană nefiind mai presus de lege (art. 16).
Clasificarea drepturilor fundamentale ale omului de către organizaţii internaţionale în cele
„patru generaţii de drepturi ale omului”, este contraproductivă şi diminuează ansamblul şi
importanţa acestora. În acest sens şi autorul francez Frederic Sudre susţine că trebuie respinsă
clasificarea lor în drepturi din prima generaţie (civile şi politice), drepturi din a doua generaţie

1
Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, a fost aprobată prin referendumul national din 18 - 19 octombrie 2003 si a
intrat in vigoare la data de 29 octombrie 2003, prin publicarea in M. Of. nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărarii Curtii Constitutionale
nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului din octombrie 2003;
2
DRĂGANU, Tudor: „Drept constituţional şi instituţii politice”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, vol. I, pag. 154-155;
(economice, sociale şi culturale), din a treia generaţie (drepturi politice: dreptul de a alege şi de a fi
ales, dreptul de a vota la referendum, etc) şi drepturi din a patra generaţie (drepturi social-politice:
dreptul de petiţionare, dreptul de asociere, libertatea cuvântului, a cultelor, a întrunirilor).
Prin această clasificare se acreditează ideea de progres în evoluţia drepturilor omului, creându-
se însă un centru de greutate pe ultima generaţie de drepturi ale omului şi pe noile preocupări pe care
le au unele state, legate de dezarmare, pace, dreptul de intervenţie umanitară, etc. Astfel, această
clasificare are ca rezultat marginalizarea drepturilor aşa-zise din prima şi a doua generaţie, bazate în
esenţă pe criteriul libertăţii.3
De asemenea prin apariţia „drepturilor de solidaritate” în cadrul drepturilor fundamentale ale
omului, ca dreptul la pace, dreptul la dezarmare, la mediu, acestea fiind mixte şi aparţinând atât
persoanelor cât şi statelor, prin extinderea lor la protejarea statelor este contrazisă însăşi finalitatea
iniţială a drepturilor omului, aceea de protecţie a persoanei împotriva abuzurilor autorităţilor.
2.2. Drepturile si libertătile fundamentale consacrate în Constituţia României.
2.2.1. Libertăţile individuale. Art. 22 din Constituţia României. Dreptul la viată si la
integritate fizică si psihică.(1) Dreptul la viată, precum si dreptul la integritate fizică si psihică ale
persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsă sau de
tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.
Comentariu. În art. 22 sunt consacrate trei drepturi fundamentale ale omului, dreptul la viaţă
şi la integritate fizică şi psihică, acestea împreună cu dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, fiind
un corolar al drepturilor individuale.
Nicio persoană nu poate fi privată de viaţă, omul sau statul neavând niciun drept de a lua viaţa
unei persoane, viaţa constituind un drept natural, omul fiind înzestrat de Creator cu dreptul la viaţă.
În acest sens, Codul Penal încriminează infracţiunea de omor, fiind pedepsită ca una dintre
cele mai grave infracţiuni comise împotriva persoanei.
Orice atingere adusă integrităţii fizice sau psihice a unei persoane prin acte de tortură sau
tratamente inumane ori degradante este pedepsită de lege. Totuşi, prin lege, sunt reglementate unele
situaţii când, prin recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei sau
determinarea consumului de substanţe stupefiante, doar se poate afirma că se aduce atingere
integrităţii persoanei, însă aceste activităţi sunt strict reglementate de lege şi nu se desfăşoară pentru
a prejudicia integritatea fizică sau psihică a unei persoane, ci în scopul stabilirii vinovăţiei sau
nevinovăţiei acesteia în comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.
Există o serie de controverse juridice, religioase şi morale legate de momentele apariţiei şi
încetării dreptului la viaţă şi integritate fizică. Religia nu acceptă întreruperile de sarcină, decât în
cazul când este pusă în pericol viaţa mamei. Potrivit legii, o persoană are drepturi din momentul
concepţiei, cu condiţia ca aceasta să fie născută în viaţă.
Un alt aspect vizează faptul dacă dreptul la integritate fizică produce efecte şi după moartea
clinică a unei persoane, cunoscute fiind cazurile de recoltare a organelor unor persoane aflate în
moarte clinică, cu acordul familiei.
Art. 26 Viata intimă, familială si privată
(1) Autoritătile publice respectă si ocrotesc viata intimă, familială si privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea insăsi, dacă nu incalcă drepturile si libertătile
altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
Comentariu. Autorităţile statului sunt obligate să respecte şi să protejeze viata intimă,
familială si privată împotriva oricăror încălcări sau atingeri. Fără consimţământul liber exprimat al
persoanei, nimeni nu se poate imixtiona în viaţa acesteia şi în acest sens:

3
SUDRE, Frederic: „Drept european şi internaţional al drepturilor omului”, Ed. Polirom, Iaşi, 2006, pag. 89;
- judecătorii pot declara şedinţele de judecată secrete, dacă prin desfăşurarea lor publică se
aduce atingere vieţii intime, familiale şi private;
- sunt interzise înregistrarea, ascultarea, 4 transmiterea sau folosirea ilegală a imaginilor sau
valorilor unor persoane;
- este interzisă diseminarea publică a unor date privind viaţa conjugală a persoanelor.
Potrivit alin. (2) numai persoana are dreptul să dispună de integritatea sa fizică şi psihică şi să
dispună de corpul său (astfel poate participa la cercetări ştiinţifice, medicale şi accepta transplantul
de organe), însă acest drept nu se confundă cu sinuciderea 5 sau luarea vieţii unei persoane în scopul
recoltării de organe.
Dreptul persoanei de a dispune de corpul său este supus unor limitări legale, de exemplu în
cazurile efectuării obligatorii a fişei medicale de sănătate la încadrarea în muncă, la căsătorie, a
examenelor medicale pentru tratarea bolilor venerice, a toxicomaniei şi a vaccinărilor obligatorii.
Art. 23 Libertatea individuală
Libertatea individuală sau a persoanei constă în garanţia de siguranţă conferită de Constituţie
persoanelor aflate pe teritorial naţional, împotriva măsurilor ilegale, arbitrare sau represive ale
organelor de stat, având ca obiect privarea de libertate prin reţinere, arestare preventivă sau detenţie. 6
(1) Libertatea individuală si siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu
procedura prevăzute de lege.
(3) Retinerea nu poate depăsi 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător si numai in cursul procesului penal.
(5) In cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile
si se poate prelungi cu cate cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăsească un termen
rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile.
(6) In faza de judecată instanta este obligată, in conditiile legii, să verifice periodic, si nu mai
tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive si să dispună, de indată, punerea in
libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au incetat sau dacă
instanta constată că nu există temeiuri noi care să justifice mentinerea privării de libertate.
(7) Incheierile instantei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac
prevăzute de lege.
(8) Celui retinut sau arestat i se aduc de indată la cunostintă, in limba pe care o intelege,
motivele retinerii sau ale arestării, iar invinuirea, in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la
cunostintă numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri
au dispărut, precum si in alte situatii prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa in libertate provizorie, sub
control judiciar sau pe cautiune.
(11) Pană la rămanerea definitivă a hotărarii judecătoresti de condamnare, persoana este
considerată nevinovată.
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decat in conditiile si in temeiul legii.
(13) Sanctiunea privativă de libertate nu poate fi decat de natură penală.
Art. 25 Libera circulatie
(1) Dreptul la liberă circulatie, in tară si in străinătate, este garantat. Legea stabileste conditiile
exercitării acestui drept.

4
Interceptările şi înregistrările audio sau video sunt reglementate de art. 91 (ind.1) - 91 (ind.6) din Codul de Procedură Penală;
5
BĂDESCU, Mihai: „Drept constituţional şi instituţii politice”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 199
6
DRĂGANU, Tudor: „op. cit.”, pag. 159;
(2) Fiecărui cetătean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice
localitate din tară, de a emigra, precum si de a reveni in tară.
Comentariu. Acest drept conferă cetăţenilor români posibilitatea de a se deplasa în străinătate
şi a reveni în ţară, de a emigra şi de a-şi stabili domiciliul în străinătate, iar pentru cetăţenii străini
dreptul de a călători în România, de a-şi stabili domiciliul, dreptul la muncă, la educaţie.
Art. 27 Inviolabilitatea domiciliului şi a reşedinţei
(1) Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămane in
domiciliul ori in resedinta unei persoane fără invoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situatii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărari judecătoresti;
b) inlăturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securitătii nationale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspandirii unei epidemii.
(3) Perchezitia se dispune de judecător si se efectuează in conditiile prevăzute de lege.
(4) Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, in afară de cazul infractiunilor flagrante.
Art. 24 Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) In cursul procesului, părtile au dreptul să fie asistate de avocat, ales sau numit din oficiu.
Art. 28 Secretul corespondentei
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al
celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
Comentariu.Textul constituţional protejează opiniile şi gândurile comunicate în scris, telefonic
sau electronic, pentru a nu fi publicate sau cenzurate, ori cunoscute de alte persoane sau instituţii.
Codul Penal, în Capitolul II – Infracţiuni contra libertăţii persoanei, sancţionează la art. 195 violarea
secretului corespondenţei, constând în sustragerea, reţinerea sau deschiderea unei corespondenţe,
divulgarea conţinutului acesteia şi interceptarea convorbirilor.
Dreptul la secretul corespondenţei poate fi restrâns numai în interesul înfăptuirii justiţiei,
adică al obţinerii şi administrării mijloacelor de probă pentru stabilirea vinovăţiei sau a nevinovăţiei
unei persoane, în condiţiile prevăzute de art. 91 (ind.1) – 96 (ind.6) din Codul de Procedură Penală.
Art. 29 Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi
ingrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrans să adopte o opinie ori să adere la o credintă
religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea constiintei este garantată; ea trebuie să se manifeste in spirit de tolerantă si de
respect reciproc.
* art. 3,4 şi 5 la Libertatea cultelor;
(6) Părintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor
minori a căror răspundere le revine.
Comentariu.Libertatea de conştiinţă conferă persoanei dreptul de a avea opinii publice sau
credinţă, dar şi libertatea de a nu avea o credinţă religioasă sau opinii, fără a fi constrânsă să
desfăşoare activităţi potrivnice convingerilor sale.
Libertatea religioasă, ca formă a libertăţii de conştiinţă este garantată de Constituţie şi constă
în dreptul persoanei de a-şi exercita convingerile religioase, fără a fi constrânsă să adere la o credinţă
pe care nu o are (ateii) sau a altei religii decât cea practicată. 7
Art. 31 Dreptul la informatie
(1) Dreptul persoanei de acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingrădit.

7
DRĂGANU, Tudor: „op. cit”, pag. 72;
(2) Autoritătile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea
corectă a cetătenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informatie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protectie a tinerilor sau
securitatea natională.
(4) Mijloacele de informare in masă, publice si private, sunt obligate să asigure informarea
corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio si de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze
grupurilor sociale si politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii
si controlul parlamentar asupra activitătii lor se reglementează prin lege organică.
Este un drept fundamental deoarece pentru a-şi exercita drepturile şi libertăţile constituţionale,
persoanele au dreptul de acces la date şi informaţii de natură economică, socială, ştiinţifică,
culturală,8 etc.
Art. 33 Accesul la cultură
(1) Accesul la cultură este garantat, in conditiile legii.
(2) Libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea si de a accede la valorile culturii
nationale si universale nu poate fi ingrădită.
(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identitătii spirituale, sprijinirea culturii nationale,
stimularea artelor, protejarea si conservarea mostenirii culturale, dezvoltarea creativitătii
contemporane, promovarea valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume.
2.2.2 Drepturi social-economice. Art. 47 Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială, de natură
să asigure cetătenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetătenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistentă medicală in
unitătile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurări sociale publice sau private,
prevăzute de lege. Cetătenii au dreptul si la măsuri de asistentă socială, potrivit legii.
Comentariu. Textul constituţional nu precizează care sunt măsurile de dezvoltare economică şi
reglementarea lor prin lege, măsuri de natură să asigure cetătenilor români un nivel de trai decent.
Art. 48 Familia
(1) Familia se intemeiază pe căsătoria liber consimtită intre soti, pe egalitatea acestora si pe
dreptul si indatorirea părintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.
(2) Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.
Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali in fata legii cu cei din căsătorie.
Art. 49 Protectia copiilor si a tinerilor9
(1) Copiii si tinerii se bucură de un regim special de protectie si de asistentă in realizarea
drepturilor lor.
(2) Statul acordă alocatii pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori cu
handicap. Alte forme de protectie socială a copiilor si a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor in activităti care le-ar dăuna sănătătii, moralitătii sau
care le-ar pune in primejdie viata ori dezvoltarea normală sunt interzise.
(4) Minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati.
(5) Autoritătile publice au obligatia să contribuie la asigurarea conditiilor pentru participarea
liberă a tinerilor la viata politică, socială, economică, culturală si sportivă a tării.

8
A se vedea: Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, actualizată pana la data de 29
iunie 2007. Textul iniţial a fost publicat în M. Of. nr. 663 din 23 octombrie 2001;
9
A se vedea: Legea asistentei sociale nr. 292 din 2011, publicata in Monitorul Oficial nr. 905/2011 din 20 decembrie 2011, lege care
reglementeaza cadrul general de organizare, functionare si finantare a sistemului national de asistenta sociala in Romania.
Art. 50 Protectia persoanelor cu handicap10
Persoanele cu handicap se bucură de protectie specială. Statul asigură realizarea unei politici
nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participării
efective a persoanelor cu handicap in viata comunitătii, respectand drepturile si indatoririle ce revin
părintilor si tutorilor.
Art. 41 Munca si protectia socială a muncii
(1) Dreptul la muncă nu poate fi ingrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei,
precum si a locului de muncă este liberă.
(2) Salariatii au dreptul la măsuri de protectie socială. Acestea privesc securitatea si sănătatea
salariatilor, regimul de muncă al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tară,
repausul săptămanal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale,
formarea profesională, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbatii.
(5) Dreptul la negocieri colective in materie de muncă si caracterul obligatoriu al conventiilor
colective sunt garantate.
Comentariu. Cetăţenilor români li se asigură posibilitatea de a-şi alege profesia şi locul de
muncă şi de a desfăşura potrivit pregătirii şi competenţei, în condiţii de securitate a muncii şi igienă,
activităţi în domeniile economic, social, cultural, administrativ, remunerate echitabil.
Din textul constituţional lipsesc elementele materiale, esenţiale şi fundamentale ale dreptului
la muncă, respectiv modalităţile prin care statul se obligă să creeze condiţiile necesare dezvoltării
economico-sociale pentru ca cetăţenii să-şi exercite efectiv dreptul la muncă, prin angajarea în
instituţiile întreprinderile statului sau în domeniul privat.
Art. 42 Interzicerea muncii fortate
(1) Munca fortată este interzisă.
(2) Nu constituie muncă fortată:
a) activitătile pentru indeplinirea indatoririlor militare, precum si cele desfăsurate, potrivit
legii, in locul acestora, din motive religioase sau de constiintă;
b) munca unei persoane condamnate, prestată in conditii normale, in perioada de detentie sau
de libertate conditionată;
c) prestatiile impuse in situatia creată de calamităti ori de alt pericol, precum si cele care fac
parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.
Art. 45 Libertatea economică
Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera initiativă si exercitarea acestora in
conditiile legii sunt garantate.
Art. 35 Dreptul la mediu sănătos
(1) Statul recunoaste dreptul oricărei persoane la un mediu inconjurător sănătos si echilibrat
ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si a ameliora mediul inconjurător.
Art. 34 Dreptul la ocrotirea sănătăţii
Dreptul la sănătate ese garantat independent de calitatea de salariat şi de venituri, autorităţile
legislative având obligaţia de a reglementa domeniile asistenţei sociale, asigurărilor sociale şi a
măsurilor de protecţie a sănătăţii fizice şi psihice.
(1) Dreptul la ocrotirea sănătătii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei si a sănătătii publice.

10
Idem;
(3) Organizarea asistentei medicale si a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente,
maternitate si recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale si a activitătilor paramedicale,
precum si alte măsuri de protectie a sănătătii fizice si mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
Art. 43 Dreptul la grevă.
(1)Salariatii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice si sociale.
(2) Legea stabileste conditiile si limitele exercitării acestui drept, precum si garantiile necesare
asigurării serviciilor esentiale pentru societate.
Greva este o acţiune de protest şi constă în încetarea temporară, colectivă şi voluntară a
muncii de către salariaţi, ca o măsură economică destinată să îmbunătăţească condiţiile de muncă şi
viaţă ale angajaţilor.
Legea nr. 168 din 1999, republ. în 2007, privind soluţionarea conflictelor de muncă prevede:
- greva poate fi declarata numai daca au fost epuizate posibilitatile de solutionare a
conflictului de interese prin procedurile prevazute si daca momentul declansarii a fost adus la
cunostinta conducerii unitatii de catre organizatori cu 48 de ore inainte;
- înainte de declansarea grevei medierea si arbitrajul conflictului de interese sunt obligatorii
numai daca partile, de comun acord, au decis parcurgerea acestor etape;
- hotararea de a declara greva se ia de catre organizatiile sindicale participante la conflictul de
interese, cu acordul a cel putin jumatate din numarul membrilor sindicatelor;
- pentru salariatii unitatilor/subunităţilor in care nu sunt organizate sindicate, hotararea de
declarare a grevei se ia prin vot secret, cu acordul a cel putin unei patrimi din numarul salariatilor;
- grevele pot fi de avertisment, propriu-zise si de solidaritate. Greva de avertisment nu poate
avea o durata mai mare de doua ore, daca se face cu incetarea lucrului, si trebuie, in toate cazurile, sa
preceada cu cel putin 5 zile greva propriu-zisa;
- greva de solidaritate poate fi declarata pentru sustinerea revendicarilor formulate de salariatii
din alte unitati. Nu poate avea o durata mai mare de o zi si trebuie anuntata in scris conducerii
unitatii cu 48 de ore inainte de data incetarii lucrului;
- greva poate fi declarata numai pentru apararea intereselor cu caracter profesional, economic
si social ale salariatilor şi nu poate urmari realizarea unor scopuri politice;
- participarea la greva este libera. Nimeni nu poate fi constrans sa participe sau nu la grevă;
- participarea leală la greva sau organizarea acesteia, nu reprezinta o incalcare a obligatiilor de
serviciu ale salariatilor si nu are consecinte negative asupra grevistilor sau asupra organizatorilor;
- pe durata grevei salariatii isi mentin toate drepturile ce decurg din contractul individual de
munca, cu exceptia drepturilor salariale;
- în cazul in care organizatorii grevei si conducerea unitatii ajung la un acord, conflictul de
interese este solutionat si greva inceteaza;
- daca unitatea apreciaza ca greva a fost declarata ori continua ilegal, se poate adresa
judecatoriei, cu o cerere prin care se solicita incetarea grevei.
Nu pot declara greva:
- procurorii, judecatorii, personalul M.Ap.N., M.A.I., personalul S.R.I., S.I.E., al S.T.S.,
personalul militar incadrat in Ministerul Justitiei, precum si alte categorii de personal carora, prin
legi organice, li se interzice exercitarea acestui drept;
- în unitatile sanitare si de asistenta sociala, de telecomunicatii, ale radioului si televiziunii
publice, in unitatile de transporturi pe caile ferate, in cele care asigura transportul in comun si
salubritatea localitatilor, precum si aprovizionarea populatiei cu gaze, energie electrica, caldura si
apa, greva este permisa cu conditia ca organizatorii/conducatorii sa asigure serviciile esentiale, dar
nu mai putin de o treime din activitatea normala;
- salariatii din unitatile sistemului energetic national, din sectoarele nucleare, din cele cu foc
continuu pot declara greva cu conditia asigurarii a cel putin unei treimi din activitate, care sa nu puna
in pericol viata si sanatatea oamenilor si sa asigure functionarea instalatiilor in deplina siguranta.
Art. 44 Dreptul de proprietate privată
(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si
limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată si ocrotită in mod egal de lege, indiferent de titular.
Cetătenii străini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai
in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la U.E. si din alte tratate internationale la care Romania
este parte, pe bază de reciprocitate, in conditiile prevăzute prin lege organică precum si prin
mostenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit
legii, cu dreaptă si prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită in proprietate publică a
unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie
a titularilor.
(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei
proprietăti imobiliare, cu obligatia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului,
plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritătii.
(6) Despăgubirile prevăzute in alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul
sau, in caz de divergentă, prin justitie.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si
asigurarea bunei vecinătăti, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau
obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobandită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobandirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate
numai in conditiile legii.
Comentariu. Proprietatea este dreptul unei persoane de a avea şi de a dispune de un lucru în
mod exclusiv şi absolut, în limitele determinate de lege. 11 Proprietatea este publică sau privată. Cea
publică este inalienabilă şi aparţine statului sau unităţilor administrative teritoriale.
Bunurile aparţinând proprietăţii publice sunt scoase din circuitul civil şi în aceste condiţii nu
pot fi înstrăinate, dar pot fi administrate, concesionate ori închiriate de regii autonome sau instituţii
publice. Proprietatea privată este inviolabilă, în sensul că un bun dobândit legal intră definitiv în
patrimoniul proprietarului. Bogătiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu
potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale
zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organică, fac
obiectul exclusiv al proprietătii publice. 12
Proprietatea privată nu este exclusivă, deoarece poate aparţine oricărui subiect de drept:
cetăţenilor şi societăţilor comerciale, fundaţiilor, comunei, oraşului, statului – ca persoane juridice. 13
Art. 46 Dreptul la mostenire
Dreptul la mostenire este garantat, asigurându-se astfel transmiterea calităţii de proprietar prin
succesiune persoanelor cu vocaţie succesorală (succesorilor), asupra bunurilor aflate în proprietatea
persoanei decedate.
Art. 32 Dreptul la invătătură.

11
Art. 480 din Codul Civil
12
Art. 135 (4) din Constituţia României;
13
DRĂGANU, Tudor: „op. cit.”, pag. 167;
(1) Dreptul la invătătură este asigurat prin invătămantul general obligatoriu, prin invătămantul
liceal si prin cel profesional, prin invătămantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de
perfectionare.
(2) Invătămantul de toate gradele se desfăsoară in limba romană. In conditiile legii,
invătămantul se poate desfăsura si intr-o limbă de circulatie internatională.
(3) Dreptul persoanelor apartinand minoritătilor nationale de a invăta limba lor maternă si
dreptul de a putea fi instruite in această limbă sunt garantate; modalitătile de exercitare a acestor
drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Invătămantul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii
copiilor si tinerilor proveniti din familii defavorizate si celor institutionalizati, in conditiile legii.
(5) Invătămantul de toate gradele se desfăsoară in unităti de stat, particulare si confesionale, in
conditiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea invătămantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecărui cult.
In scolile de stat, invătămantul religios este organizat si garantat prin lege.
Liberul acces la justiţie nu este formulat explicit ca un drept fundamental, însă plecând de la
obligaţia statului de a organiza şi desfăşura activitatea jurisdicţională, potrivit art. 21 din Constituţie:
- (1) orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a
intereselor sale legitime;
- (2) nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Liberul acces la justiţie, a accesului la instanţele de judecată trebuie realizat efectiv, atât prin
dreptul procedural de a sesiza o instanţă de judecată, cât şi prin analiza efectivă a pretenţiilor
formulate, ca drept procesual.
Art. 52 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
(1) Persoana vătămată intr-un drept al său ori intr-un interes legitim, de o autoritate publică,
printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptătită să
obtină recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.
(2) Conditiile si limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este stabilită in conditiile legii si nu inlătură răspunderea magistratilor
care si-au exercitat functia cu rea-credintă sau gravă neglijentă.
2.2.3. Drepturi politice.14 Art. 36 Dreptul de vot
(1) Cetătenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pană in ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele
condamnate, prin hotărare judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Art. 37 Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi alesi cetătenii cu drept de vot care indeplinesc conditiile prevăzute in
articolul 16 alineatul 3 (să posede cetăţenia română şi să aibă domiciliul în România), dacă nu le este
interzisă asocierea in partide politice, potrivit articolului 37 alineatul (3).
(2) Candidatii trebuie să fi implinit, pană in ziua alegerilor inclusiv, varsta de cel putin 23 de
ani pentru a fi alesi in Camera Deputatilor sau in organele administratiei publice locale, varsta de cel
putin 33 de ani pentru a fi alesi in Senat si varsta de cel putin 35 de ani pentru a fi alesi in functia de
Presedinte al Romaniei.

14
A se vedea: Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr.
67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr.
393/2004 privind Statutul alesilor locali, actualizata la data de 29.08.2008; O.U.G. nr. 66/2008 publicata in M.Of. nr. 409 din
30/05/2008 şi O.U.G. nr. 97/2008 publicata in M.Of. nr. 630 din 29/08/2008; Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004 pentru alegerea
Presedintelui Romaniei, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 98/2011, publicata in M.Of. nr. 429 din 20 iunie 2011;
Art. 38 Dreptul de a fi ales in Parlamentul European
In conditiile aderării Romaniei la Uniunea Europeană, cetătenii romani au dreptul de a alege si
de a fi alesi in P.E. Comentariu. Aceste drepturi au ca obiect participarea cetăţenilor români la
conducerea statului.15 prin exercitarea dreptului de vot, de iniţiere şi de a fi ales, respectiv:
- dreptul de vota reprezentanţi în consiliile locale şi judeţene;
- dreptul de a vota primari în commune şi oraşe;
- dreptul de a vota reprezentanţi în Parlament, ca deputaţi şi senatori şi în P.E.;
- dreptul de a vota Preşedintele României;
- dreptul de a fi ales consilier local, judeţean, primar, deputat senator sau Preşedinte al
României, deputat în P.E. şi dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei.
2.2.4. Drepturi social-politice. Art. 30 Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de
orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in
public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică si libertatea de a infiinta publicatii.
(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masă obligatia de a face publică sursa
finantării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulară a
persoanei si nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea tării si a natiunii, indemnul la război de agresiune, la ură
natională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la
violentă publică, precum si manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informatia sau pentru creatia adusă la cunostintă publică revine
editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului
mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de
presă se stabilesc prin lege.
Art. 29 Libertatea cultelor
(3) Cultele religioase sunt libere si se organizează potrivit statutelor proprii, in conditiile legii.
(4) In relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrăjbire
religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome fată de stat si se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv
prin inlesnirea asistentei religioase in armată, in spitale, in penitenciare, in azile si in orfelinate.
Comentariu. Termenul de culte religioase impune două accepţiuni: prima se referă la o
asociaţie, organizaţie religioasă, iar a doua implică ritualul practicat. Reglementarea libertăţii
cultelor poate fi analizată din perspective regimurilor: 16
- teocratic, potrivit căruia biserica deţine supremaţia în raport cu puterea de stat, laică,
specifică bisericii romano-catolice (regim stabilit uneori de convenţie încheiată între stat şi biserică);
- cesaro-papal, acesta având ca specific faptul că şeful politic este şi şeful bisericii (Anglia);
- concordatelor, relaţiile dintre stat şi biserică sunt reglementate de o convenţie (concordat);
- separaţiei dintre biserică şi stat, statul se abţine în organizarea cultelor, iar acestea nu se
imixtionează în activitatea statului.
Art. 39 Libertatea intrunirilor. Mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri
sunt libere si se pot organiza si desfăsura numai in mod pasnic, fără nici un fel de arme.

15
MURARU, Ioan: „Drept constituţional şi instituţii politice”, Ed. Actami, Bucureşti, 1998, pag. 226;
16
DRĂGANU, Tudor: „op. cit”, pag. 183;
Comentariu. Libertatea întrunirilor se realizează prin mitinguri, demonstraţii, procesiuni şi
constă în dreptul oamenilor de a-şi exprima în mod public opiniile, gândurile şi credinţele. Potrivit
Legii 60/1990 care regelementează cadrul juridic de organizare şi desfăşurare a adunărilor publice:
- libertatea cetatenilor de a-si exprima opiniile politice, sociale, ş.a. de a organiza mitinguri,
demonstratii, manifestatii, procesiuni este garantata: Activitatile se pot realiza pasnic si fara arme;
- adunarile publice - mitinguri, demonstratii, manifestatii, competitii sportive, procesiuni, ce
urmeaza sa se desfasoare se pot organiza numai dupa declararea prealabila;
- adunarile publice trebuie sa se desfasoare in mod pasnic si civilizat, fara sa stanjeneasca
folosirea a drumurilor publice, a transportului, cu exceptia celor autorizate, functionarea institutiilor
publice, private, de invatamant, cultura si sanatate, a unitatilor economice, ori sa degenereze in
actiuni turbulente de natura a periclita ordinea si linistea publica, siguranta persoanelor, integritatea
corporala, viata, bunurile lor sau ale domeniului public si nu pot fi continuate dupa ora 23,00;
- sunt interzise orice manifestări care au ca scop propagarea ideilor fasciste, comuniste,
rasiste, şovine, organizarea unei lovituri de stat sau acţiunile contrare siguranţei naţionale, încălcarea
ordinei, siguranţei sau moralităţii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Art. 40 Dreptul de asociere
(1) Cetătenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de
asociere.
(2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează impotriva
pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitătii, a integritătii sau a
independentei Romaniei sunt neconstitutionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului,
magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin
lege organică.
(4) Asociatiile cu caracter secret sunt interzise.
Art. 51 Dreptul de petitionare
(1) Cetătenii au dreptul să se adreseze autoritătilor publice prin petitii formulate numai in
numele semnatarilor.
(2) Organizatiile legal constituite au dreptul să adreseze petitii exclusiv in numele colectivelor
pe care le reprezintă.
(3) Exercitarea dreptului de petitionare este scutită de taxă.
(4) Autoritătile publice au obligatia să răspundă la petitii in termenele si in conditiile stabilite
potrivit legii.
Petiţiile adresate autorităţilor statului sunt: cereri, reclamaţii, sesizări şi propuneri, acestea
având ca scop apărarea unor drepturi şi interese individuale sau colective.
Art. 53 Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti
(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrans numai prin lege si numai dacă
se impune, după caz, pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice,
a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei
calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusă numai dacă este necesară intr-o societate democratică.
Măsura trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o, să fie aplicată in mod
nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertătii.
CAP. 3 Indatoririle fundamentale. Art. 54 Fidelitatea fată de tară
(1) Fidelitatea fată de tară este sacră.
(2) Cetătenii care exercită functii publice, precum si militarii, răspund de indeplinirea cu
credintă a obligatiilor ce le revin si, in acest scop, vor depune jurămantul cerut de lege.
Comentariu. Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor români sunt constituite din acele
obligaţii corelative drepturilor fundamentale, considerate ca esenţiale pentru relizarea drepturilor
generale şi existenţa poporului roman, consacrate în Constituţie, îndatoriri îndeplinite din convingere
sau, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului. 17
Art. 55 Apărarea tării
(1) Cetătenii au dreptul si obligatia să apere Romania.
(2) Conditiile privind indeplinirea indatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
(3) Cetătenii pot fi incorporati de la varsta de 20 de ani si pană la varsta de 35 de ani, cu
exceptia voluntarilor, in conditiile legii organice.
Art. 56 Contributii financiare
(1) Cetătenii au obligatia să contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure asezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale.
Art. 57 Exercitarea drepturilor si a libertătilor
Cetătenii romani, cetătenii străini si apatrizii trebuie să-si exercite drepturile si libertătile
constitutionale cu bună-credintă, fără să incalce drepturile si libertătile celorlalţi.
Comentariu. Textul constituţional a inclus două prinicpii specifice exercitării drepturilor
şi libertăţilor fundamantale: buna credinţă şi respectul drepturilor altora, pentru prevenirea şi
sancţionarea abuzului de drept şi a fraudei la lege.
Abuzul de drept constă în exercitarea unui drept într-o formă aparent legală, 18
prejudiciindu-se astfel drepturile interesele legale ale persoanelor, statului sau comunităţii.
Frauda la lege reprezintă o încălcare intenţionată a unei norme juridice, prin invocarea
dispoziţiilor altei sau altor norme juridice, pentru a obţine avantaje sau foloase materiale,
financiare ori de altă natură pentru sine, o altă sau alte persoane.

Întocmit: Lector univ. dr. Mereuţă Mihai

17
MURARU, Ioan: „op. cit”, pag. 169;
18
BĂDESCU, Mihai: „op. cit”, pag. 226.