Norvegia are o suprafață totală de 385.207 km²[1] și o populație de 5.328.212[3] locuitori.

Norvegienii se bucură de al doilea cel mai mare PIB pe cap de locuitor între țările europene
(după Luxemburg), și al șaselea cel mai mare PIB (PPP) pe cap de locuitor din lume. Astăzi,
Norvegia este a doua cea mai bogată țară din lume în valoare monetară, cu cea mai mare rezervă
de capital pe cap de locuitor din toate țările.[106] Conform CIA World Factbook, Norvegia este un
creditor extern net.[58] Norvegia s-a menținut pe primul loc în lume după Indicele Dezvoltării
Umane (IDU) timp de șase ani consecutivi (2001-2006),[17] și apoi a recuperat această poziție în
anul 2009, până în 2015.[18] Nivelul de trai din Norvegia este printre cele mai ridicate din
lume. Foreign Policy Magazine⁠(d) clasa Norvegia pe ultimul loc în Indicele Statelor
Eșuate⁠(d) pentru anul 2009, considerând Norvegia a fi statul cel mai funcțional și
stabil. OCDE clasează Norvegia pe locul patru pe 2013 după Indicele de Viață mai Bună și pe
locul trei la elasticitatea veniturilor între generații.[107][108]
Țara este bogat înzestrată cu resurse naturale, inclusiv petrol, hidroenergie, pește, păduri⁠(d),
și minerale. Mari rezerve de petrol și gaze naturale au fost descoperite în anii 1960, ceea ce a
condus la un boom al economiei. Norvegia a obținut unul dintre cele mai înalte standarde de
viață din lume, în parte pentru că deține o cantitate mare de resurse naturale în raport cu mărimea
populației. În 2011, 28% din veniturile statului erau generate de industria petrolieră.

Demografia
Populația Norvegiei era de 5.096.300 de locuitori în octombrie 2013. Norvegienii sunt un popor
nord-germanic. De la sfârșitul secolului al XX-lea, Norvegia a atras mulți imigranți din Europa
Centrală și de Sud,
Imigranți s-au stabilit în toate comunele norvegiene. Orașele sau comunele cu cea mai mare cotă
de imigranți în 2012 erau Oslo (32%) și Drammen(27%).[158] Ponderea în Stavanger era de
16%.[158] Potrivit Reuters, Oslo este „orașul cu cea mai rapidă creștere din Europa, datorită
imigrației”.[159] În ultimii ani, imigrația a avut cea mai mare contribuție la creșterea demografică
a țării. În 2011, 16% din copii nou-născuți au fost de imigranți.

Politică și guvernare
Norvegia este considerată a fi una dintre cele mai dezvoltate democrații și state de drept din
lume. Începând cu anul 2010, Norvegia a fost clasificată ca cea mai democratică țară din lume
conform Indicelui Democrației.[77][78][79]
Potrivit Constituției Norvegiei⁠(d), adoptată la 17 mai 1814[80] și inspirată din Declarația de
Independență a Statelor Unite ale Americii și din Revoluția Franceză din 1776 și, respectiv,
1789, Norvegia este o monarhie constituțională unitară cu un sistem parlamentar de guvernare, în
care regele Norvegiei⁠(d) este șeful statului și Prim-Ministrul⁠(d) este șeful guvernului. Puterea este
separată între ramurile legislativă, executivă și judiciară ale guvernării, după cum este definit de
Constituție, care servește ca lege supremă a țării.
În practică, prim-ministrul exercită puterea executivă. Din punct de vedere constituțional,
puterea legislativă este deținută atât de guvern, cât și de Parlamentul Norvegiei, dar acesta din
urmă este organul legislativ suprem, având o structură unicamerală.[83] Norvegia este
fundamental structurată ca democrație reprezentativă. Parlamentul poate adopta o lege cu
majoritate simplă din cei 169 de deputați, care sunt aleși pe baza reprezentării proporționale în
19 circumscripții pentru mandate de patru ani.
Parlamentul Norvegiei, numit Stortinget⁠(d) (adică Marea Adunare), ratifică tratatele internaționale
elaborate de către ramura executivă. El poate pune sub acuzare pe membrii guvernului, dacă
faptele lor sunt declarate neconstituționale. Dacă cineva este pus sub acuzare, Parlamentul are
puterea de a demite respectiva persoană.

Cultura
Cultura rurală continuă să joace un rol în cultura norvegiană contemporană. În secolul al XIX-
lea, ea a inspirat o puternică mișcare romantic-naționalistă⁠(d), care este încă vizibilă în limba
norvegiană și în mass-media. Cultura norvegiană a înflorit sub eforturile naționaliste de a realiza
o identitate independentă în literatură, artă și muzică. Acest lucru continuă și astăzi în artele
interpretative și ca urmare a sprijinului acordat de stat pentru expoziții, proiecte culturale și opere
de artă.[187]