Apus de toamnă - Alexandru Philippide

 Adăugat de: Gerra Orivera

Bătrânul Soare orb trăiește încă?

La țărmurile-apusului sosit,
Bătrânul Soare obosit
A poposit
Pe-o stâncă.

Înspre apus
Un stol de corbi flămânzi s-a dus.
– Acolo unde cerul ostenit
S-a povârnit
Pe valurile verzi și moarte
Pe care stau străvechi corăbii sparte,
Istovite,
De vânturile nordului strivite,
Pe stânca lui ce mai așteaptă oare
Bătrânul Soare?

Căci iată, e târziu acum,

Și vântul suflă cerul ca pe-un fum,
– Și, uite, cel din urmă corb s-a dus
Pe ghețurile verzi de la apus,
– Spre miazănoapte cel din urmă corb

Tot mai trăiește bietul Soare orb?

Astralis - Alexandru Philippide
 Adăugat de: Gerra Orivera
Oglinzi ! adanci firide fara fund,
In voi statui de stafii se ascund !
Pe apa voastra cu fiori de stanca
 Un zbor de vechi priviri pluteste inca
Si-alunecand din gol, in voi coboara
Naluca vremii de odinioara.

—
Pe drumuri care vin din
Nicaieri,
Din toamna primaverilor de ieri,
O, vested vis, te-ntoarce mai curand
Doboara-n mine viata, simt si gand,
Si potoleste-mi sufletul flamand.

Prin lumi de nouri vom calatori !

Vazduh mai nou din noi va inflori.
La capataiul cerului o stea inmugurita pentru noi va
sta,
Din raze limpezi sa ne faca drum in lumea unde negurile
iernii
Cladesc albastre manastiri de scrum in care luna toaca
de vecernii.

C-un crin la carma, altul la catarg,

O luntre alba sa ne duca-n larg.
in haina lor de gheata cristalina
Sa salte-n aer albe baiadere.
Si cerul sa ne fie-o cupa plina
Cu picaturi albastre de tacere.

Deasupra noastra vantul isi coboara

Din zari in zari aripa lui tacuta, —
 Si-atunci nemarginirea se-nfioara
Ca o enorma harfa nevazuta.

Si-acum — oglinzi adanci ! mari ochi pustii,

De sub pleoapa serilor tarzii,
Strapungeti cu privire de cristal
Pe totdeauna visul meu astral !

Stravechiul vis, carunt si obosit.

La tarmul vostru n-a mai poposit.
Si-n voi, adanci firide fara fund,
Pe veci statui de stafii se ascund.