Anda di halaman 1dari 4

Leul românesc și dolarul american

Pentru că ieri am făcut ordine și am dat peste un dolar vechi, redau aici
povestea, așa cum mi-o amintesc:

Chiar mai înainte de câștigarea războiului de independență, prin 1870, Carol I a


reușit să bată și să pună în circulație, prima monedă națională, pentru Țările
Românești.

Exista însă o întrebare: cum să se numească această monedă? Cei lingușitori, au


propus să fie denumită un Carol (chiar mi se pare că a și existat o astfel de
monedă din aur, de 20 de lei, dar nu sunt chiar sigur).

Pe vremea aceea,pe teritoriul românesc, la fel ca în întreaga Europă, existau


foarte multe monede. Zarafii se ocupau cu schimbarea lor - un fel de case de
schimb valutar de azi.

Cea mai iubită moedă de către popor, și deci și cea mai tezaurizată, „pusă la
ciorap”-adică, erau talerii olandezi, din argint. Această monedă era frumos
realizată și greu de falsificat, iar argintul ei, de bună calitate. Pe revers, avea
inscripționat un leu ridicat pe două labe, simbolul Bavariei. Talerii-lei circulau
deja de 200 de ani pe meleagurile noastre, iar oamenii le spuneau lei-olandezi.

Așa că domnitorul Carol I a pus numele primei moede românești, leu.

Peste ocean, pe la 1785, după cucerirea independenței de către cele 13 colonii


americane, Congresul SUA a hotărât să emită propria monedă. În America
majoritatea banilor proveneau din Europa. Printre aceștia, cei mai apreciați
erau niște taleri din argint, olandezi. În engleza lor,acestora le spuneau dhaller.
Așa că, numele moedei americane a fost ales să fie dolar.

-
Poveștile adevărate sunt poate mai frumoase decât cele imaginate. Aceasta
este una adevărată. Și sunt desigur, multe. De pildă, un sfert de taler-olandez
se numea orthotaller.

De aici, expresia românească: „A da ortul popii”, adică a plăti slujba de


înmormâtare.

- Fiule cât mi-ai pus în buzunar pentru cele citite?

- 50 de lei părinte.

- De ce crezi că-i spune veșmântului acesta sutană?

Anda mungkin juga menyukai