- Dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni prin răstignirea Fiului pentru păcatele
lumii - din dragoste pentru noi S-a răstignit pe Cruce; şi, în acelaşi timp dragostea
oamenilor unii faţă de alţii (iubirea aproapelui) având ca model pe Hristos: “Dacă
vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea si sa-mi urmeze
Mie” (Matei 16, 24). Privind duşmănia dintre (doi) oameni Mântuitorul a venit ca “Să-i
împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un singur trup prin cruce, omorând prin
ea vrăjmăşia” (Efes. 2,16 ).
- Altar de jertfă (jertfelnic) sfinţitor. Dacă în Vechiul Testament locul jertfirii
animalelor era socotit sacru, iar cel ce se atingea de el era sfinţit (Ieş. 30,29), cu atât mai
mult noul altar, Crucea, este purtătoare de har sfinţitor. Prin sângele Mântuitorului s-a
sfinţit şi Crucea care devine din obiect de tortură un obiect de sfinţire şi de mântuire.
Prin Cruce se ridică păcatele lumii (Evrei 9,28). Această jertfă sângeroasă se prelungeşte
până la sfârşitul veacurilor, nesângeros, în Biserică, prin Sfânta Liturghie (Mt.28,20).
Împărtăşania sau Euharistia este trupul lui Hristos în chip real care nu diferă cu nimic
de cel dat apostolilor la Cina cea de Taină înainte de Patima Sa: „Trupul Meu este
adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi
bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” (Ioan 6, 55-56).
- Semnul dumnezeiesc al puterii lui Dumnezeu şi al biruinţei lui. Apostolul
Pavel spune clar că „cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei
ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor.1,18). Crucea este semnul
biruinţei, care se va arăta pe cer la sfârşitul veacurilor: „Atunci se va arăta pe
cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului…” (Mt. 24,30).
Atunci cei ce n-au cinstit-o o vor vedea şi se vor căi amarnic dar va fi prea târziu pentru
ei.
Crucea este obiect de sminteală pentru cei necredincioşi dar, pentru creştini,
însemnarea cu semnul Sfintei Cruci arată credinţa şi învăţătura creştină. Cele trei degete
împreunate reprezintă Sfânta Treime. Cele două degete strânse în palma mâinii drepte
reprezintă, pe de o parte, cele două firi ale Mântuitorului, umană şi dumnezeiască,
coborârea lui Dumnezeu pe pământ, iar pe de altă parte îi arată pe Adam şi Eva care se
închină Sfintei Treimi. Semnul Sfintei Cruci restabileşte legătura dintre cer şi pământ,
dintre firea umană şi cea dumnezeiască. Părţile trupului însemnate cu semnul Sfintei
Cruci au şi ele un simbolism dogmatic. Fruntea închipuie cerul, pieptul (pântecele)
închipuie pământul, iar umerii închipuie locul şi semnul puterii. Sf. Ambrozie al
Milanului spune că fruntea este sediul cugetării, al mărturisirii lui Dumnezeu prin
cuvânt şi gândire; inima este sediul iubirii, pentru că Dumnezeu este iubire şi noi la fel,
trebuie să iubim; braţele sunt efortul, munca depusă pentru Hristos.