Anda di halaman 1dari 5

Tratamentul chirurgical trebuie sã inã cont de func ia i starea

respira iei. La pacien ii cu abces constituit, franc, se începe cu antibioterapie


masivã, i interven ie chirurgicalã în urmãtoarele 12–24 ore.
Dacã este numai celulitã, se preferã antibioterapia cel pu in 24 de
ore, iar dacã simptomatologia are tendin ã la remisiune, aceasta se continuã,
putându-se evita interven ia chirurgicalã.
În caz de interven ie chirurgicalã se recomandã o cervicotomie largã,
urmatã de spãlarea plãgii cu apã oxigenatã i ser fiziologic.
Când se constatã intraoperator extensia infec iei spre torace, se
practicã plasarea drenajului aspirativ i irigarea plãgii postoperator.

2.5.9. INFLAMA IILE CRONICE NESPECIFICE ALE


FARINGELUI

esutul limfoid de la nivelul faringelui formeazã, împreunã cu


celelalte esuturi limfoide din organism, o unitate morfofunc ionalã cu rol
primordial de apãrare localã i generalã, prin mecanisme diferite
(fagocitozã, imunoprotec ie etc.).
esutul limfoid de la nivelul faringelui, bine reprezentat la copii,
supus agresiunii repetate, în special infec ioase, î i exercitã func ia de
apãrare pe plan local, dar i pe plan general.
În procesul de apãrare localã, se produce o proliferare a centrilor
germinativi din foliculii limfoizi, cu cre terea în volum a acestor forma iuni
limfoide (amigdalã epifaringianã, amigdale palatine).
Hiperplazia esutului limfatic este mai accentuatã dupã vârsta de 2–3
ani i pânã la pubertate, când se constatã o involu ie a amigdalelor, cu
excep ia amigdalelor palatine.
Hiperplazia esutului limfoid de la nivelul faringelui se datoreazã
unor cauze multiple:
– infec ii banale repetate sau din cursul bolilor infecto-contagioase,
cu coafectare amigdalianã;
– caren e vitaminice, discrinii, tulburãri digestive;
– noxe profesionale, climã umedã i rece.
Din punct de vedere anatomo-clinic deosebim:
– hiperplazii amigdaliene asociate cu o participare variabilã a
inflama iei cronice faringiene;
– procese inflamatorii cronice difuze ale mucoasei faringiene, la care
participarea esutului limfatic este minimã.

100
2.5.9.1. AMIGDALITA CRONICÃ

Este definitã ca inflama ia cronicã a amigdalelor palatine. Din punct


de vedere anatomo-clinic se manifestã sub douã aspecte:
– amigdalita cronicã hipertroficã se întâlne te în special la copii i,
mai rar, la adul i;
– amigdalita cronicã scleroasã sau scleroatroficã se întâlne te la
adul i, dupã infec ii repetate, urmate de sclerozarea amigdalei i reducerea
esutului amigdalian, amigdala este saturatã de germeni microbieni saprofi i
i patogeni.
Rolul primordial în cronicizarea esutului limfatic amigdalian îl
reprezintã infec ia cu germeni banali sau specifici, dar i limfantismul.
Pe lângã ace ti factori, existã i o serie de factori favorizan i ca:
alergia, noxe profesionale, tuberculoza, luesul, frigul i umezeala etc.
În amigdalita cronicã hipertroficã se produce o hiperplazie a
esutului limfoid, datoritã unei hiperreactivitã i func ionale a foliculilor
limfatici amigdalieni, deci se produce o hipertrofie moale a amigdalei.
Amigdalita cronicã hipertroficã simplã rezultã în urma inflama iei
repetate, amigdala îndeplinind, în aceastã fazã, o func ie de apãrare. Dupã
fiecare puseu inflamator, amigdalele palatine cresc în volum, determinând în
final o jenã mecanicã la respira ie i degluti ie, mai ales dacã la aceasta se
adaugã i vegeta iile adenoide. Cu timpul, datoritã inflama iilor repetate,
amigdalele devin un rezervor de germeni microbieni, func ia de apãrare
localã i generalã ini ialã scade, amigdalele devin mai curând un focar
infec ios.
Germenii microbieni cantona i în criptele amigdaliene în stare
saprofitã devin virulen i cu ocazia unei angine acute sau chiar în absen a
unei manifestãri patologice amigdaliene i determinã o gamã largã de
complica ii.
Infec ia determinã, cu timpul, modificãri în structura amigdalei.
Elementele limfoide încep sã disparã, iar esutul conjunctiv intra-amigdalian
se tranformã în esut scleros care cuprinde treptat toatã amigdala. În acest
mod, amidgalita cronicã simplã devine amigdalitã cronicã hipertroficã durã.
Aceasta, la rândul ei, prin procesul de sclerozã i atrofie limfaticã, se
transformã în amigdalitã cronicã scleroasã, care se întâlnesc exclusiv la
adul i.

101
Amigdalita cronicã hipertroficã

Este moale i durã, se manifestã clinic, mai ales, prin tulburãri


mecanice i, mai pu in, prin accidente infec ioase.
Simptomatologia este dominatã de sindromul obstructiv, mai ales la
copil, i mai accentuat dacã se adaugã i adenoidita cronicã. La tulburãrile
respiratorii se mai adaugã vocea nazonatã (rinolalia închisã) i alte tulburãri
de vorbire.

Anamnestic, se descriu accidente infec ioase repetate, cu febrã,


disfagie, otite i rinosinuzite, afec iuni ce obligã pacientul sã rãmânã în casã
i sã facã tratamente repetate cu antibiotice, rezultând de aici, pentru elevi,
repetate absen e la coalã. Copiii respectivi pot prezenta asociere de pusee
acute de laringitã, traheobron itã etc.
La bucofaringoscopie, examenul obiectiv deceleazã amigdale mult
mãrite în volum, hipertrofiate, uneori, ele putându-se uni pe linia medianã.
Examenul ariilor ganglionare eviden iazã, de cele mai multe ori, ganglioni
mãri i, mobili, cu sediul subangulomandibular.
La adolescent, bucofaringoscopia pune în eviden ã, de cele mai
multe ori, o hipertrofie durã a amigdalei sau o amigdalã redusã în volum,
dar profund infectatã, cu dopuri de cazeum în criptele amigdaliene, care
determinã o serie de tulburãri caracteristice amigdalitei cronice.
La palparea manualã sau instrumentalã a amigdalei, aceste dopuri se
exprimã la exterior, i, uneori, pot determina chiar halenã fetidã.
Reacutizarea unei amigdalite cronice poate determina i la adult o
serie de complica ii, mai mult sau mai pu in grave, ca: abcese
periamigdaliene, perifaringiene, traheobron ite etc.
Diagnosticul de amigdalitã cronicã hipertroficã se pune u or, în
primul rând, pe examenul ORL, la care se asociazã, obligatoriu,
investiga iile de laborator.
Dacã la o hipertrofie amigdalianã simetricã, voluminoasã, se
asociazã o adenopatie cervicalã, bolnavul trebuie investigat i în direc ia
unei boli de sistem sau a unei hemopatii maligne.
O hipertrofie amigdalianã unilateralã, masivã, durã, poate sugera:
sarcom, boalã Hodgkin sau o tumorã de serie conjunctivã.

102
Amigdalita cronicã scleroasã i cripticã

Datoritã infec iilor repetate, la adult, în special, apar modificãri


caracterizate prin esut limfoid, pu in abundent, cripte amigdaliene
profunde, în care se gãsesc germeni microbieni saprofi i. esutul conjunctiv
se caracterizeazã prin fibrozare, septurile fibroase intraamigdaliene
traverseazã amigdala, favorizând formarea criptelor amigdaliene.
Pe lângã germenii microbieni saprofi i, în cripte se acumuleazã
descuama ii epiteliale, care se eliminã periodic, sub formã de dopuri
cazeoase, spontan sau prin raclare.
Simptomatologia clinicã este sãracã, se manifestã periodic, prin
accidente infec ioase, mai mult sau mai pu in accentuate, cu sau fãrã
complica ii loco-regionale.
În perioadele de laten ã, bolnavul acuzã senza ie neplãcutã la
degluti ie, miros fetid, tuse uscatã, stare de obosealã, eliminare de dopuri
cazeoase, albicioase.
La bucofaringoscopie, se constatã amigdale mici, scleroatrofice,
chiar ascunse între cei doi pilieri amigdalieni, situa ie când poate trece
neobservatã la un examen superficial sau la un începãtor.
Palparea instrumentalã a amigdalei cu spatula lingualã, când se apasã
pe marginea externã a pilierului anterior, ca i când am încerca sã expulzãm
amigdala din lojã, aratã exteriorizarea din criptele amigdaliene a dopurilor
de cazeum, lichid lactescent sau o secre ie filantã sau urât mirositoare.
Aceastã formã de amigdalitã poate da complica ii renale,
reumatismale etc.
Tratamentul amigdalitei cronice poate fi conservator sau
chirurgical.
Tratamentul conservator constã în dezinfec ie localã cu diferite
gargarisme, iar în caz de reacutizare, tratamentul cunoscut din amigdalitele
acute. Antibioterapia efectuatã, în special cu Moldamin, permite o sterilizare
relativã a focarelor amigdaliene.
Tratamentul chirurgical este tratamentul de elec ie în amigdalita
cronicã i constã în amigdalectomie.
Indica iile amigdalectomiei:
– amigdalite cronice cu reacutizãri periodice, de mai multe ori pe an
(5–6 pusee pe an) sau 5 episoade pe an în timp de 2 ani sau 3 episoade pe an
timp de 3 ani sau înso ite periodic de complica ii supurative faringiene;
– la bolnavii cu afec iuni locale sau generale, legate etiologic sau
patogenic de angine i de procese cronice amigdaliene. Amigdalita cronicã
103
reacutizatã poate determina, ascendent, rinosinuzite, otite i conjunctivite, iar
descendent, limfadenite, laringotraheite, bron ite, apendicite, colite etc.;
– în cazul infec iei de focar, când apar leziuni la distan ã, la nivelul
aparatului locomotor, aparatului renal, cardiovascular, nervi periferici,
leziuni dermatologice sau oculare; modificãri dentofaciale asociate cu
hipertrofie adenoidianã;
– abces peritonsilar care necesitã anestezie generalã pentru drenaj;
– suspiciune de malignizare amigdalianã;
– halenã fetidã, cu eliminare din criptele amigdaliene de cazeum
persistent.
Indica ia amigdalectomiei se face în urma unui atent bilan clinic i
de laborator, iar în caz de focar de infec ie, în urma unei strânse colaborãri
între ORL-ist i medicul reumatolog, nefrolog, cardiolog etc. i sub protec ie
antibioticã.
Contraindica iile amigdalectomiei sunt relative sau absolute i vor fi
stabilite de medicul specialist: HTA, aterosclerozã, puseul acut, sifilisul
florid, TBC, boli infectocontagioase, insuficien a renalã, sarcinã, anomalii
vasculare etc.
Tehnica amigdalectomiei, incidentele i accidentele acesteia sunt
descrise în tratatele de chirurgie ORL.

2.5.9.2. ADENOIDITA CRONICÃ

Adenoidita cronicã, vegeta iile adenoide, reprezintã inflama ia


cronicã înso itã de hiperplazia amigdalei palatine a lui Luschka. În limbajul
cotidian se folose te i termenul de „polipi“, care se preteazã la confuzii cu
polipoza nazalã.
În mod normal, amigdala epifaringianã prezintã dimensiuni
moderate i involueazã spontan dupã pubertate. În perioada primei copilãrii
(3–6 ani) se produc frecvent infec ii ale esutului limfoid de la nivelul
faringelui. Limfantismul i infec iile repetate reprezintã factori care
predominã în formarea vegeta iilor adenoide.
Limfantismul este o diatezã adesea familialã, care se manifestã
printr-o reac ie limfoidã exageratã atât la nivelul inelului limfatic al lui
Waldayer, cât i la diverse grupe ganglionare sau esuturi sau organe, ca
ficatul i splina. Infec ia, cauza determinantã obi nuitã a tuturor
inflama iilor, constituie, în cazul vegeta iilor adenoide, doar al doilea factor
cauzal, ea evoluând pe terenul limfatic.
În afarã de factorii enumera i anterior, care determinã i favorizeazã
104