1.

Factori de influenţă asupra cursului valutar

Factorii principali care influențează evoluția pe termen lung a cursului de schimb între
monedele a două țări sunt:
- balanța comercială, care este măsura valorii nete a comerțului exterior într-o anumită
perioadă de timp;
- ratele relative ale inflației, prin faptul că acolo unde apare o inflație mai mare moneda
națională cunoaște o depreciere;
- ratele relative ale dobânzii, prin faptul că produc reorientarea fluxurilor financiare
internaționale către piețele care oferă o dobândă mai mare.

Factorii care influențează cursul de schimb pe termen scurt între monedele a două țări sunt
determinați în mare măsură de conjunctura pieței și includ:
- intervențiile băncilor centrale pe piața monetară, care pot avea un impact semnificativ
asupra cursului de schimb, dacă nu sunt anticipate de piață și sunt coordonate cu operațiunile
băncilor centrale din alte țări;
- modificările de politică bugetară, care influențează fie investițiile străine, fie pe cele
autohtone, afectând astfel în mod direct balanța comercială;
- modificarea încrederii în sistemul politic, care poate avea un efect de durată dacă se
consideră că starea generată nu este temporară;
- tulburările sociale, care pot avea efecte negative de durată dacă nu sunt înlăturate
cauzele;
- evenimentele neprevăzute referitoare la comerțul dintre cele două țări, care pot influența
direct balanța comercială.

Asupra cursului valutar îşi exercită influenţa o serie de factori care pot fi grupaţi în factori de
natură internă şi de natură externă. Astfel:
- factori interni (economici, monetar-financiari, psihologici, politici, militari)
- factori externi (în principal cererea şi oferta de valută)
 Factorii economici pot fi reprezentaţi de volumul şi structura producţiei, calitatea bunurilor şi
serviciilor produse în cadrul unei economii, tehnologiile utilizate, evoluţia productivităţii muncii,
nivelul şi dinamica preţurilor etc.
 Factorii monetar-financiari ce pot influenţa cursul valutar sunt reprezentaţi în principal de
nivelul ratei dobânzii, nivelul creditelor, masa monetară în circulaţie, situaţia finanţelor publice,
situaţia balanţei comerciale.
 Factorii politici vizează încrederea în conducerea ţării, în capacitatea acesteia de a menţine
echilibrul economic, in(stabilitatea) politică concretizată în schimbări de guverne etc.
 Factorii militari au în vedere faptul că ori de câte ori într-o economie se produc fenomene de
această natură (războaie, revoluţii etc.) activitatea economică este îndreptată către satisfacerea
cu prioritate a nevoilor cu caracter militar şi de aceea încrederea în capacitatea economiei
naţionale de a produce bunuri şi servicii de larg consum care să acopere masa monetară
scade, ceea ce influenţează nefavorabil cursul de schimb al monedei respective.
 Factori externi
Evoluţia unei anumite valute pe piaţa internaţională va influenţa cursul valutar al monedei
naţionale deoarece prin intermediul cursului valutar se preiau la nivelul unei economii naţionale
influenţele provenite din economiile cu care se compară moneda ţării respective.
Existenţa unor stări conflictuale poate determina întreruperea pentru o anumită perioadă a
relaţiilor comerciale dintre economia naţională şi o anumită zonă, ceea ce va produce
dezechilibre la nivelul balanţei comerciale cu urmări asupra evoluţiei cursului de schimb.
Existenţa unui embargou într-o zonă învecinată are ca efect reorientarea activităţii
economice internaţionale, ceea ce va determina costuri suplimentare pentru economia
naţională respectivă, decalaje între încasările şi plăţile derulate la nivel internaţional şi astfel
creşterea/scăderea cursului de schimb al monedei naţionale.
2.S i s t e m u l M o n e t a r E u r o p e a n

Începuturile procesului de integrare europeanăse plasează în deceniul al 6lea, când suntsemnate

două tratate esenţiale în crearea unei comunităţi economice:-
Anul1951, când se semnează, la Paris: Tratatul cu privire la Comunitatea Economică a Cărbunelui
şi a Oţelului (la care participă 6ţări: Franţa, Germania, Italia, Belgia,Olanda, Luxemburg);-

anul1957, când se semnează, la Roma: Tratatul privind crearea Comunităţii Europene a Energiei
Atomice (EURATOM)şi Tratatul privind crearea Comunităţii Economice Europene
(CEE).Astfel, Tratatul de la Roma a pus în funcţiune un mecanism de cooperare economică
,care ulterior a necesitat o coordonare a activităţii monetare.Obiectivele CEE, către care a fost
orientate întreaga politică comunitară au vizat:
•realizarea unei uniuni vamale, respectiv a unei protecţii comune tarifare faţă de terţi;
•realizarea libertăţii de circulaţie a capitalurilor, a forţei de muncă şi a serviciilor;
•realizarea unei politici comunitare în domeniul agriculturii.Integrarea monetar
în cadrul SME este iniţiată prin mecanismul „şarpelui monetar”,(1972), continuată cu
înfiintarea SME (în1979)şi urmată de procesul înfiinţării monedei uniceEURO, cu începere din
anul1993.

Crearea sistemululi monetary international

Dificultăţile „Sarpelui monetar” au condus autorităţile monetare europene spre căutarea unei
zone de stabilitate monetară. Consiliul European de la Copenhaga, din 7 – 8 aprilie1978,şi cel
de la Breme din 6 – 7 iulie, acelaşi an, au trasat liniile unui nou sistem. Acestea au fostadoptate
de Consiliul European de la Bruxelles, în decembrie1978, iar punerea în aplicare a fost decisă
la12 martie1979. La sistem au aderat Franţa, Germania, Belgia, Italia, Danemarca,Olanda,
Luxemburg şi apoi Anglia.
Funcţionarea sistemului monetar european s-a bazat pe o monedă ECU si pedefinirea
cursurilor pivot ale monedelor, faţă de ECU, precum şi pe un mecanism de intervenţii pe
piaţa valutară.
•Denumirea monedei ECU provine de la denumirea engleză European Currency Unit şievocă
o moneda franceză veche confecţionată din aur, care a circulat în Franţa, în secolul alXIII-lea
şi care era rezervată numai marilor demnitari.

•Moneda ECU era construită pornind de la un coş de monede al ţărilor participante lasistem iar
ponderea fiecăreia în definirea ECU depindea de nivelul PIB al fiecărei ţări şi devolumul
schimburilor comerciale.

•Caracterul fix al mecanismului de schimb era asigurat prin stabilirea unui curs centraldenumit
„pivot”, între fiecare monedă şi ECU. Marja de fluctuare între monede pe de o parte şi între
acestea şi ECU era de±2,25%.

•Lira italiană a beneficiat de o marjă de fluctuaţie de ±6% până în ianuarie1990. Lira sterlină
a acceptat să participe la mecanismul de schimb în octombrie1990, iar escudo-ul portughez, în
aprilie1992.
De exemplu în perioada aprilie1986 – ianuarie1987, cursul ECU faţa de $ s-a modificat astfel:
-1ECU = 0,77846 $ (până în aprilie1986)
- 1ECU = 0,900139 $ (aprilie – august1986)
-1ECU =1,01564 $ (august – ianuarie1987)
-1ECU =1,08643 $ (după ianuarie 1987)

Rolul Băncii Centrale Europene şi al Sistemului European al Băncilor Centrale

♦Banca CentralăEuropeană(BCE) înfiinţatăcu începere de la1ianuarie1999 are rolulde a sprijini
politicile economice ale Comunităţii Europene, prin acţiuni în următoarele direcţii:
•implementează politica monetară a Comunităţii;
•deţine şi administrează rezervele oficiale ale statelor member
Moneda EURO şi efectele acesteia
♦Lansarea monedei EURO
•Reuniunea de la Madrid, din decembrie 1995 a adoptat denumirea monedei unice„EURO” care
înlocuieşte vechea monedă comună ECU.Calendarul tehnic de lansare a monedei EURO a prevăzut
următorii paşi
faza I: la începutul anului1998 au fost selecţionate din cele15ţări membre UE, aceleacare au îndeplinit
criteriile de convergenţă penrtu anul 97
faza a II-a de la 1ianuarie1999, odată cu începerea activităţii Băncii CentraleEuropene, s-au stabilit
ratele de schimb între EURO şi devizele ţărilor care au aderat. MonedaEURO este introduă în paralel cu
monedele niţionale; iniţial, EURO este admisa doar camonedă scripturală; plăţile cash continua să se
realizeze în monedele naţionale. EURO seutilizează şi în cadrul împrumuturilor publice.faza a III-a: va
debuta la1ianuarie 2002si se prevede punerea în circulaţie a biletelor şi amonedelor EURO, care vor
circula paralel cu monedele naţionale timp de 6 luni.faza a IV-a: se va derula după 1iulie 2002, când
EURO va devein singurul mijloc de plată.

Introducerea monedei EURO de la1ianuarie1999 a fost precedată deadoptarea

Regulamentului11 03/97, prin care s-au prevăzut dispoziţiile referitoare la înlocuirea ECU
cuEURO, astfel:
•de la1 ianuarie1999, toate referirile la ECU, utilizate în contracte şi alte instrumente juridice au
fost înlocuite cu EURO, utilizându-se pentru conversie, raportul1/1(1ECU =1EURO);
•au fost stabilite rapoartele fixe de schimb, valabile de la1ianuarie1999;
•au fost definite regulile de rotunjire.

Cursurile de schimb valabile la1ianuarie1999, pentru cele 11monede participante lamecanismul

european al ratelor de schimb se prezintă astfel:
1EURO =1,955830 DM

Avantajele si dezavantajele monedei euro

.
Euro este moneda folosită de aproximativ 331 de
milioane de persoane din 17 ţări membre ale Uniunii
Europene, dar nu de toate.
State non-europene, precum Monaco, San Marino şi Vaticanul utilizează euro
ca monedă naţională, de comun acord cu UE, ceea ce le dă dreptul de a
emite un anumit număr de monede purtând însemnele lor naţionale. Euro
este, de asemenea, folosit în Andorra, Kosovo şi Muntenegru.
Printre principalele avandaje ale monedei unice Euro sunt
considerate:
# Utilizarea mai multor monede creează bariere atât comerțului cu
amănuntul, cât și celui cu ridicata
# Posibilitatea de a călători mult mai uşor şi mai ieftin, deoarece nu mai este
necesar schimbul de valută şi cheltuieli pe diferențe și comisioane
# Moneda unică euro este una relativ-stabilă din punct de vedere economic
Dezavandajele monedei unice euro se regăsesc în următoarele teze:
# Statul ce a adopotat moneda unica euro este dependent și de politica
economică a Uniunii Europene, astfel, reducându-se din libertatea de decizie.
# Criza zonei euro afectează fiecare utilizator al monedei unice euro.

3.Riscul valutar si masuri de protectie

Riscul valutar exprima o probabilite de a inregistra pierderi din contractele comerciale internationale sau
din alte raporturi economice, din cauza modificarii cursului de schimb al valutei in perioada dintre
incheierea contractului si scadenta acestuia. Cei care sunt supusi riscului valutar sunt importatorii si
exportatorii.
Aceasta probabilitate apare daca in momentul incasarii contravalorii marfurilor, valuta de contract se
depreciaza fata de momentul incheierii contractului comercial international. Pe de alta parte, importatorii
suporta la randul lor efectele riscului valutar in eventualitatea in care valuta de contract se apreciaza
in perioada dintre incheierea contractului si scadenta acestuia.

Masuri contractuale de atenuare a efectelor negative ale riscului valutar

1) Clauza de revizuire a preturilor - aceasta se inscrie in contractele comerciale internationale astfel
incat sa se atenueze efectele ce isi au originea in modificarea preturilor in perioada de la data incheierii
contractului si pana la incasarea contravalorii marfurilor contractate.
2) Clauza drepturilor speciale de tragere - consta in raportarea valutei din contractul comercial
international la Drepturile Speciale de Tragere si recalcularea drepturilor si obligatiilor contractuale astfel
incat sa se aiba in vedere evolutia cursului de schimb de la scadenta contractului fata de cursul valutar de
la data incheierii contractului.
3) Clauza valutara - presupune corelarea valutei de contract cu una mai stabila si agreata de ambele
parti la contract. Contractul comercial international mentioneaza cursul dintre cele doua valute de la data
incheierii si prevede faptul ca, in cazul in care raportul de schimb dintre valute sufera modificari ce
depasesc anumite limite la scadenta, plata se va realiza luandu-se in calcul noul raport de schimb dintre
valute.
4) Clauza cosului valutar - Diferenta dintre aceasta clauza si cea valutara consta in faptul ca valuta in
care se exprima contractul comercial international se raporteaza la mai multe valute, de unde si numele
de “cos valutar.” Abaterea cursurilor dintr-un cos valutar este moderata, asta deoarece posibilele efecte
negative la unele valute se compenseaza cu efecte pozitive la alte valute.
5) Clauza aur - consta in precizarea continutului in aur al monedei din momentul incheierii contractului si
a faptului ca, atat timp cat se modifica continutul in aur al monedei, plata se efectueaza la noul raport de
schimb rezultat. Aceasta clauza nu mai este, insa, de actualitate, ea utilizandu-se pana in anul 1971.

4. Metode de prognozare a cursului valutar

 În faţa unui fenomen atât de dinamic, instituţiile pieţei monetare internaţionale au
reacţionat şi în direcţia previzionării tendinţelor, cu scopul de a pregăti din timp
măsurile de apărare. Modelul cursului valutar economic fiind deosebit de complex,
metodele de previzionare s-au lovit de probabilitatea exagerată a fenomenului şi de
caracterul alea-toriu al majorităţii factorilor cuprinşi în model.
De multe ori s-a făcut remarca după care prognozarea cursului valutar ar concura, în
privinţa complexităţii, dar şi a rezultatelor, cu prognozarea vremii în meteorologie. S-a
mers până acolo încât s-a afirmat că "însăşi părerea despre evoluţia cursului dată
de unii experţi sau instituţii pot să modifice cursul valutar!"
Cu toate acestea, prognozarea cursului valutar este o activitate de bază în
mecanismele de pe piaţa valutară, rezultatele ei intrând în calculul cursurilor valutare
la termen (vezi capitolul 8), precum şi în procesele decizionale de asigurare contra
riscului valutar.
De aceea, practica monetară a sintetizat două grupe mari de metode cu ajutorul
cărora se realizează prognozarea cursului valutar economic pe perioade medii şi lungi:
- analiza tehnică;
- metode economice şi analiza fundamentală.

Analiza tehnică

Comportamentul pieţei monetare a fost supus acestei metode încă din secolul trecut,
atunci când nu existau informaţii suficiente pentru metodele economice de analiză.
Dintre numeroasele definiţii, cea reţinută de Yves Simon în Techniques Financieres
Internationales aparţine lui J. Murphy: Analiza tehnică este studiul evoluţiei unei pieţe,
în prin-pal pe bază de grafice, în scopul de a prevedea tendinţele viitoare.
Chiar dacă această metodă a fost utilizată cu precădere în do-meniul financiar, al
pieţelor de capital, ea a trecut foarte repede în do-meniul ratelor de schimb valutar, aici
fenomenul fluctuării aleatoare fiind mult mai evident decât în domeniul financiar (fapt
care determină o ineficacitate a prognozelor pe termen scurt prin metode economice şi
ana-liza fundamentală).

Principiul de bază al Analizei tehnice este reprezentat de ideea după care "istoria
tendinţelor se repetă", existând o dependenţă între variaţiile succesive ale cursurilor
valutare.
Metodele analizei tehnice sunt reprezentate de:

 metoda graficelor;

 metoda dreptelor de tendinţă şi configuraţie;

 metoda mediilor mobile;

 metoda mediilor ponderate etc.

Pentru exemplificare, vom prezenta metoda graficelor; această metodă redă tendinţa
cursului valutar pe o perioadă anterioară pentru a permite previzionarea tendinţelor
viitoare din legitatea curbei efective.
De regulă, graficul necesar analizei tehnice se construieşte pe ba-za a trei nivele ale
cursului valutar din perioada de referinţă: cursul valutar minim (iniţial); cursul valutar
maxim (final); cursul valutar mediu. Curbele cursurilor valutare sunt completate, în
partea de jos a graficului şi de evoluţia cantitativă a tranzacţiilor valutare, pentru a reda
şi tendinţa cererii şi ofertei de pe piaţă.