Al zecelea lepros

Evanghelia duminicii care tocmai a trecut nu îi priveşte pe cei de acum 2000 de ani care
au păşit demult în veşnicie, ci direct pe noi, cei care am trecut pragul bisericii şi am auzit-o
prin glasul preotului. Am auzit-o, dar am şi ascultat-o?
A asculta de învăţătura lui Hristos şi de preotul duhovnic sunt aspecte centrale în
creşterea duhovnicească a oricărui credincios practicant. Ascultarea presupune punerea în
practică a învăţăturii creştine, exercitarea virtuţilor creştine şi acceptarea Voii lui Dumnezeu.
Modelele noastre supreme de ascultare de Dumnezeu şi împlinire a misiunii sunt Mântuitorul
Iisus Hristos şi Maica Domnului- subiect la care vom reveni într-o postare ulterioară. Acum,
însă, dorim să ne referim la tema pe care o conturează vindecarea celor zece leproşi de către
Mântuitorul Iisus Hristos: Recunoştinţa.
Mântuitorul vindecă zece bolnavi incurabili care trăiau în afara comunităţii şi de care
oamenii se temeau. Boala lor numită lepră are simptome îngrozitoare: omul se descompune
bucată cu bucată îndreptându-se implacabil către exitus (moarte). Cu toate acestea, Hristos îi
vindecă într-un mod minunat. Doar că din zece vindecaţi, numai unul se întoarce la Hristos
pentru a-I mulţumi şi a-L urma. Unde sunt ceilalţi nouă, se întreabă Doctorul Doctorilor?
Oare, nu au fost şi ei vindecaţi? Oare, nu se cădea să îşi arate măcar verbal recunoştinţa faţă
de Salvatorul lor?
Să nu ne grăbim să îi judecăm pe cei nouă pentru că, în mod simbolic, ne reprezintă pe
noi cei de astăzi care am fost de atâtea ori ajutaţi de Dumnezeu. Doar că, luându-ne cu
treburile cotidiene, cu eterna „grijă a zilei de mâine” am uitat de Dumnezeu. Am uitat, poate
şi de acele persoane care ne-au ajutat în momentele cruciale ale vieţii noastre.
Recunoştinţa manifestată prin vorbe este bună. Mai bună este cea care se concretizează
în fapte. În fiecare duminică spunem „Amin” adică „aşa să fie” atunci când preotul rosteşte:
„Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Oare aşa facem?
Pentru început, însă, să facem un scurt exerciţiu al recunoştinţei. Măcar că este vorba
despre o manifestare verbală a ei. Pentru a nu fi fost degeaba la biserică duminica trecută!
La biserică mergem cu scopul de a învăţa cum să trăim creştineşte, cum să acţionăm
creştineşte, cum să ne comportăm ca urmaşi după har ai lui Hristos.
În acest sens, gândiţi-vă la acele persoane care v-au ajutat în viaţă. Daţi-le un telefon de
mulţumire sau scrieţi-le un mesaj plin de recunoştinţă. El va fi o bună încălzire, aşa cum fac
sportivii, pentru a trece la fapte. În fond, creştinul este un atlet al lui Hristos. Sau aşa ar fi
bine să fie...
În concluzie: tu, cine eşti? Eşti al zecelea lepros sau faci parte din cei nouă?
Decizia este a ta.
Doamne ajută!