UNIVERSITATEA LIBERA INTERNATIONALA DIN MOLDOVA

REFERAT

«Armologia. Balistica. Cercetarea urmelor armei de foc»

Profesor: Golubenco Gheorghe, dr. prof.univ.,

Universitatea Liberă Internaţională din Moldova,

Student: Levandovschi Serghei

Grupa: D161

-2019-

1
 Cuprinsul
1 TEZE GENERALE DESPRE ARME DE FOC ȘI BALISTICA

1.1 Partea întroductivă………………………………………………………………………....3

1.2 Generalități despre armele de foc……………………………………………………..….4

2. EXPERTIZA URMELOR FORMATE DE ARMELE DE FOC
2.1 Noțiuni generale ale expertizei…………………….…………………………………….…6
2.2 Expertiza urmelor principale ale tragerii…………………………………...…………….8
2.3 Expertiza urmelor secundare ale tragerii............................................................................8
3. IDENTIFICAREA ARMELOR DE FOC DUPĂ URMELE FORMATE PE GLONȚ ȘI
PE TUBUL CARTUȘULUI.

3.1 Identificarea armei................................................................................................................9

3.2 Identificarea armei după urmele formate pe glonț...........................................................9

3.3 Identificarea armelor după urmele lăsate pe tubul cartuşului………………..……….10

4. ALTE PROBLEME REZOLVATE DE EXPERTIZA BALISTICĂ CRIMINALISTICĂ
A ARMELOR DE FOC

4.1. Refacerea inscripțiilor ștanțate pe arme. ........................................................................10

4.2. Examinări .,acustice" .......................................................................................................11

4.3. Alte genuri de examinări balistice....................................................................................11

BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................12

ANEXE.......................................................................................................................................13

2
1 TEZE GENERALE DESPRE ARME DE FOC ȘI BALISTICA

1.1 Partea întroductivă

Expertiza balistică judiciară, respectiv expertiza criminalistică a armelor de foc, este una dintre
cele mai complexe examinări la care sunt supuse armele de foc, muniția și urmele acestora, cît și
împrejurările legate de folosirea lor.

Față de multitudinea aspectelor de clarificat, întrebările care se pot pune expertului criminalist
balistician sunt foarte numeroase, ele privind probleme variate.

Necesitatea balisticii judiciare a apărut în urma omorurilor şi atentatelor la viaţa şi integritatea

corporală a indivizilor. Conform literaturii de specialitate, balistica judiciară este o ramură a
tehnicii criminalistice ce se ocupă de cercetarea armelor şi muniţiilor aferente ale acestora, în
vederea identificării făptuitorului precum şi a diferitelor elemente care să ajute la o bună şi
rezonabilă desfăşurare a procesului penal.
Balistica judiciară are obiect de studiu propriu, principii, precum şi legături cu alte ştiinţe
juridice dar şi non-juridice. Ramura balisticii sus-numite nu se confundă cu balistica generală.
Prima este pusă în aplicare doar atunci cînd se comit infracţiuni incriminate de legea penală, a
doua prezentînd interes din punct de vedere militar. Balistica generală se compune din 2 ramuri:
a) balistica interioară;
b) balistica exterioară.
Atît balistica interioară, cît şi cea exterioară sînt 2 ştiinţe tehnice individuale, care studiază
fenomene de natură diferite, dispunînd în esenţa lor, de legi, principii şi mijloace care studiază
armele şi muniţiile de foc din punct de vedere militar, precum şi momentul atingerii de către
glonte a ţintei.
Balistica interioară, studiază fenomenele ce se produc în canalul ţevii armei după percutare, iar
balistica exterioară, care examinează fenomenele ce se produc din momentul în care glonţul
părăseşte gura ţevii şi pînă la atingerea ţintei.
Modernizarea balisticii judiciare continuă şi pînă în prezent, avînd în vedere că domeniul
armamentului este şi el într-o continuă dezvoltare. Aici se impune a menţiona faptul că balistica
judiciară nu studiază în mod absolut toate tipurile de armă existente, ci numai tipurile cel mai des
folosite de către infractori, la comiterea actului ilicit.
Investigarea criminalistică a armelor de foc întrebuinţate în săvârşirea de infracţiuni,
identificarea lor sau clarificarea modului sau circumstanţelor în care autorul s-a folosit de
acestea, se particularizează faţă de alte genuri de cercetări traseologice.

Balistica judiciară reprezintă o ramură distinctă a tehnicii criminalistice, destinată examinării

armelor de foc şi urmelor acestora, prin metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice specializate, în
scopul determinării împrejurărilor în care a fost folosită o armă la comiterea unei infracţiuni şi al
identificării sale.

Investigaţiile proprii balisticii judiciare s-au restrâns numai la armele folosite în săvârşirea de
infracţiuni, respectiv armament uşor sau arme de fabricaţie artizanală. În prezent, însă, datorită
diversificării armamentului de infanterie, de apărare, sau a celui folosit de grupe de comando, dar
şi de formaţiuni teroriste, cercetarea crimi-nalistică se diversifică prin forţa împrejurărilor.

Balistica judiciară, îndeosebi pentru descoperirea urmelor suplimentare ale tragerii cu armele de
foc, cum ar fi, de exemplu, depunerile specifice inelului de frecare.
3
1.2 Generalități despre armele de foc.
Stabilirea tabloului primar al faptei ilicite impune, pentru expertul criminalist, la nişte cunoştinţe
primare din domeniul armamentului şi al balisticii. La o simplă analiză a literaturii de specialitate
militare, vedem că principalele elemente ale unei arme de foc sunt ţeava, mecanismul de
închidere, de dare a focului (percuţie) şi de scoatere a tubului tras, patul armei şi sistemul de
ochire.
Pentru balistica judiciară prezintă un interes deosebit ţeava şi mecanismul de tragere, datorită
valorii pe care o prezintă în procesul de identificare.
Părţile componente ale ţevii armei sunt:
a) Camera cartuşului (camera de detonare);
b) Conul de forţare sau de racordare, care asigură pătrunderea glonţuluiîn ultima zonă a ţevii;
c) Zona ghintuită.
Ţeava ghintuită lasă urme, care se produc în procesul de rotire a proiectilului, acestea
diferenţiindu-se în funcţie de calibru, de număr, sens de rotaţie al ghinturilor, etc.
Ghinturile se disting în funcţie de flancurile acestora, cîmpul (care delimitează dintre două
ghinturi şi fundul ghintului). În ceea ce priveşte flancurile ghintului, acel ghint care imprimă
glontelui mişcarea de rotaţie se numeşte flanc de atac. Acesta se deosebeşte de flancul liber,
ultimul în cauză suportînd un şoc mai mic faţă de cel de atac. Privitor la armele de foc
modernizate, în partea ghintuită a ţevii, spre ieşire, se află un spaţiu destinat recuperării gazelor
în vederea reîncărcării armei.
Dacă ne referim la armele de vînătoare, atunci putem observa în primul rînd o varietate largă de
modele, acestea diferenţiindu-se în dependenţă de numărul ţevilor sau a sistemului de
funcţionare. În dependenţă de criteriile expuse anterior, avem:
a) arme de vînătoare cu o singură ţeavă, care la rîndul ei poate fi ghintuită sau lisă;
b) arme de vînătoare cu două ţevi, trei sau chiar patru.
Ansamblul mecanismelor de închidere, percuţie şi scoatere a tubului tras serveşte procesului de
identificare, datorită particularităţilor de construcţie şi de prelucrare a pieselor componente ce
vin în contact nemijlocit cu tubul cartuşului. De pildă, percutorul, peretele frontal al
închizătorului, gheara extractoare, pragul aruncător lasă urme caracteristice, apte să servească la
identificarea armei. Fireşte că urmele respective rămîn pe muniţia trasă (tub sau glonţ), ea însăşi
prezentînd elementele caracteristice cu valoare de identificare.
Opinînd în contextul celor expuse mai sus, ne putem permite luxul de a reda în cele ce urmează
şi o clasificare a armelor de foc. Clasificarea acestora prezintă o importanţă majoră, avînd în
vedere faptul că expertul criminalist poate determina mai uşor tipul armei, a grupului din care
aceasta face parte, etc.
În literatura de specialitate se susţine ideea că clasificarea armelor se referă doar la armele
portabile, raţiunea acestei idei fundamentîndu-se pe ipoteza că majoritatea infracţiunilor armate
sunt comise cu ajutorul armelor portabile. Problema este că doctrina criminalistică, dar şi cea
militară, nu se pronunţă asupra tipurilor de arme portabile, lăsînd loc pentru interpretare.
Din această cauză, putem lesne opina faptul că infracţiunile pot fi comise şi cu ajutorul
armamentului greu (tanc, elicopter, nave militare, etc.)

4
După destinaţia lor, armele se împart în:
a) arme militare sau de luptă (puşcă, carabină, pistol, etc.;
b) arme de apărare pentru distanţe apropiate (de obicei 50 sau 100 metri). Aici includem
pistolul şi revolverul;
c) arme de vînătoare;
d) arme sportive sau de tir (cu toate că după părerea mea, tir-ul este şi el un sport);
e) arme cu diferite destinaţii, cum ar fi pistoale cu gaze, de start, de semnalizare, etc.
După modul lor de funcţionare, armele pot fi grupate astfel:
a) arme simple;
b) arme de repetiţie, unde introducerea cartuşului se face prin manevrarea închizătorului după
fiecare foc;
c) arme semiautomate, unde este necesară apăsarea pe trăgaci pentru declanşarea focului;
d) arme automate.
După construcţia canalului ţevii, literatura de specialitate grupează armele astfel:
a) arme cu ţeavă lisă (specifice armelor de vînătoare);
b) arme cu ţeavă ghintuită;
c) arme cu ţevi combinate (atît lisă cît şi ghintuită).
După calibru, întîlnim următoarele tipuri de arme:
a) arme de calibru mic, pînă la 6,35 mm;
b) arme cu calibru mijlociu, acesta fiind între 6,35 mm şi 9 mm;
c) calibru mare, adică cel ce depăşeşte 9 mm. La armele de vînătoare, calibrul este identificat
de regulă, după criteriul numărului de alice fabricate dintr-un pfund englezesc. De exemplu:
calibrul 12 corespunde diametrului 18,5 mm.
După lungimea ţevii, avem:
a) arme cu ţeavă lungă, la această categorie fiind atribuite puştile şi carabinele;
b) arme cu ţeava mijlocie, aici fiind incluse pistoalele mitralieră;
c) arme cu ţeava scurtă, adică pistoalele şi revolverele.
La cele expuse mai sus, literatura de specialitate mai vine şi cu alte clasificări, acestea făcîndu-se
ţinînd cont de tipul de muniţie, numărul de cartuşe ce se pot înmagazina în încărcător, etc.
Nu putem să nu trecem în revistă şi anumite date cu caracter mai mult sau mai puţin general cu
referire la elementele principale ale cartuşului, acesta fiind şi el, unul dintre atrbutele inerente ale
armei de foc, fără de care, logic, arma de foc nu şi-ar avea sensul.

5
2. EXPERTIZA URMELOR FORMATE DE ARMELE DE FOC
2.1 Noțiuni generale ale expertizei
Noţiunea pe care o dă ştiinţa balisticii judiciare sintagmei de urme lăsate de armele de foc este
una destul de exhaustivă. Astfel, acestea reprezintă urmele create de armă pe cartuşul tras. Într-o
altă accepţie, acestea reprezintă urmele împuşcăturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele
asupra cărora şi-au exercitat acţiunea proiectilul, ceilalţi factori suplimentari ai tragerii.
La tragerile executate cu arma de foc, în mod inevitabil, anumite urme pe tubul cartuşului, în
cazul armelor cu ţeava ghintuită pe tubul cartuşului formîndu-se urme caracteristice reliefului
ţevii.
Urmele de pe tub se formează în trei etape succesive:
a) încărcarea,
b) tragerea,
c) extragerea tubului tras.
Printre piesele principale sau mecanismele armei care concurează la formarea urmelor se află
percutorul, peretele frontal al închizătorului, gheara extractoare, pragul aruncător (ejectorul) şi
pereţii camerei de detonare.
Alături de cele expuse mai sus, putem alătura şi urmele specifice introducerii cartuşului în
încărcătorul armei, ori cele ale scoaterii cartuşului din încărcător.
În timpul încărcării se formează urme dinamice longitudinale pe pereţii laterali ai tubului, prin
împingerea cartuşului în camera de detonare. Astfel, rămîn urme ale marginilor încărcătorului,
ale marginilor sau eventualelor neregularităţi ale reliefului camerei de detonare. De asemenea, se
formează o altă urmă importantă, şi anume urma ghearei extractoare, care prinde rozeta sau
gulerul tubului, în vederea extragerii sale.
La momentul tragerii focului se formează urme ale percutorului şi ale peretelui frontal al
închizătorului. Acestea se formează pe fundul cartuşului. Datorită dilatării cartuşului din cauza
presiunii gazelor, pe pereţii tubului se formează relieful pereţilor camerei de detonare.
În momentul extragerii tubului, pe rigolă sau pe marginea anterioată a rozetei, aşa – zisele urme
ale ghearei extractoare. Pe pereţii tubului mai este posibilă şi formarea de urme ale marginii
ferestruicii închizătorului.
În accepţiunea balisticii judiciare, prin urme formate în cazul folosirii armelor de foc înţelegem,
pe de o parte, urmele create de armă pe cartuşul tras, iar, pe de altă parte, urmele împuşcăturii
formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra cărora şi-au exercitat acţiunea proiectilul,
ceilalţi factori suplimentari ai tragerii.
Urmele formate de armă pe cartuş. La tragerile executate cu o armă de foc, indiferent de tipul
acesteia, se formează invariabil urme pe tubul cartuşului, iar în cazul armelor cu ţeavă ghintuită
se formează pe glonţ urme caracteristice reliefului ţevii.
Urmele de pe tub se formează în trei etape succesive: încărcarea, tragerea şi extragerea tubului
tras. Printre piesele principale sau mecanismele armei care concură la formarea urmelor se află
percutorul, peretele frontal al închizătorului, gheara extractoare, pragul aruncător (ejectorul) şi
pereţii camerei de detonare. Urmele de pe glonţ au prin excelenţă un caracter dinamic şi reflectă
caracteristicile construcţiei interioare a ţevii ghintuite.
Urmele de împuşcare. Prin urme de împuşcare se înţelege, în primul rând, urmele specifice
formate de proiectil, urme denumite şi factori primari sau urme principale ale tragerii.

6
În al doilea rând, există urme secundare (factori suplimentari), formate mai ales în tragerile de la
o anumită distanţă.
Urmele principale sunt rezultatul acţiunii directe exercitate. Ele se întâlnesc sub trei forme: urme
de perforare, urme de pătrundere, sau canale oarbe urme de ricoşare.
Urmelor de perforare a obiectelor cu o anumită grosime le sunt specifice trei elemente: orificiul
de intrare, canalul şi orificiul de ieşire.
Orificiile de intrare şi de ieşire se deosebesc între ele prin anumite caracteristici pe baza cărora se
stabileşte direcţia din care a pătruns proiectilul. De exemplu:
Pe corpul uman orificiul de intrare se caracterizează prin lipsă de ţesut, diametrul său fiind
apropiat de cel al proiectilului.
Pe îmbrăcăminte sau pe alte obiecte confecţionate din material textil, orificiul de intrare este mai
mic decât cel de ieşire.
Urmele secundare sunt rezultatul acţiunii unor factori suplimentari ai tragerii, alţii decât cei
specifici proiectilului. Urmele secundare pot fi împărţite în două mari categorii:
Urme secundare formate indiferent de distanţa de tragere:
- Inelul de frecare sau de ştergere creat prin depunerea pe marginea orificiului de intrare a unor
particule de unsoare, praf, rugină sau oricare altă substanţă aflată pe suprafaţa proiectilului;
- Inelul de metalizare, constând în principal din depuneri de particule metalice desprinse de pe
suprafaţa proiectilului, în momentul perforării unor obiecte cu un anumit grad de densitate,
întâlnit, de exemplu, la străbaterea unor oase plate ale corpului uman.
Urme secundare formate la tragerile cu ţeava armei lipită de corp sau de la mică distanţă:
– Rupturile provocate de gaze apar la tragerile efectuate la distanţe mai mici de 10 cm, în funcţie
de tipul armei sau al muniţiei, şi capătă o formă stelară, prin pătrunderea gazelor în orificiu şi
ruperea marginilor sale, ca rezultat al expansiunii lor rapide;
– Urmele gurii ţevii se formează prin lipirea acesteia de corp, având un aspect apropiat de cel al
inelului de contuzie;
– Arsurile provocate atât de gazele încinse, cât şi de flacăra de la gura ţevii sunt şi ele tipice
pentru tragerile de la foarte mică distanţă, mai ales în cazul armelor automate;
– Urmele de funingine, rezultate din combustia încărcăturii de pulbere, depind de calitatea
substanţei explozive şi de distanţa de tragere. Pe lângă pulberea arsă, la formarea lor contribuie
reziduurile din capsă, inclusiv reziduurile tragerilor anterioare. Ele pot apărea şi pe alte straturi
decât cele de la suprafaţă, cum este cazul obiectelor de îmbrăcăminte. Apar, de asemenea, şi în
tragerile ce depăşesc 40 cm, îndeosebi la armele cu ţeavă lungă sau de vânătoare, mai ales dacă
se foloseşte pulbere cu fum, în care caz se pot forma şi la aproape 2 m;
– Tatuajul este consecinţa pătrunderii în piele a resturilor de pulbere neagră sau arsă incomplet.
Uneori acestea au o forţă relativ mare, perforând îmbrăcămintea şi imprimându-se în dermă. La
tragerile cu pistolul sau revolverul, tatuajul se formează la o distanţă de până la 50 cm, iar la
armele cu ţeavă lungă la distanţă chiar mai mare de l m;
– Urmele de unsoare, existentă pe ţeava armei, apar sub formă de stropi depuşi în jurul orificiului
de intrate, mai ales la primele focuri.
Urmele secundare ale tragerii sunt deosebit de valoroase pentru determinarea distanţei de la care
s-a tras. Stabilirea faptului că o tragere s-a efectuat în limita de acţiune a factorilor suplimentari
îşi găseşte semnificaţie, mai ales pe plan juridic, când se cer clarificări ale anumitor aspecte
7
referitoare la accidente, sinucideri, la existenţa unor condiţii ale legitimei apărări, precum şi la
determinarea distanţei şi raportului de poziţie dintre victimă şi agresor.
2.2 Expertiza urmelor principale ale tragerii.
Expertiza criminalistică a urmelor principale ale unei trageri constă în examinarea orificiilor de
intrare și de ielire, a canalelor formate atît pe corpul uman cît și pe obiectele cu care glonțul a
venit în contact. Totodată sunt supuse examinării și urmele de ricoșare.
În privința expertizei orificiilor, începînd cu cele de întrare, o primă problemă de rezolvat este
aceea a stabilirii faptului dacă acestea sunt sau nu consecința unei arme de foc. Răspunsul este
posibil pe baza studierii caracteristicilor generale reflectate de urma de întrare a glonțului,
caracteristici ce diferă în funcție de natura obiectului împușcat.
Alături de aceste caracteristici privitoare, în primul rind, la forma orificiului – uneori ușor de
confundat cu arme ale altor obiecte înțepătoare- sunt avute în vedere caracteristicile individuale,
specifice factorilor secundari ai împușcării, cum ar fi urmele de funingine, arsurile, tatuajul,
rupturile provocate de gaze, precum și inelele de frecare și metalizare formate, indiferent de
distanța da la care s-a tras.
În situația existenței mai multor orificii de întrare și de ieșire, se mai cer a fi clarificate și alte
aspecte. De pildă, dacă ele au fost formate de același tip de gloanțe, dacă acestea au fost trase de
una sau mai multe arme, dintr-o singură direcție sau din direcții diferite și dacă distanța de
tragere a rămas neschimbată. Toate aceste aspecte se clarifică, în principal, pe bază examenului
comparativ dintre urme în litigiu și urmele împușcîturilor efectuate experimental, cu arme și pe
suporturi asemănătoare celor descoperite la fața locului.
2.3 Expertiza urmelor secundare ale tragerii
Cercetarea criminalistică a acestor categorii de urme este destinată descoperirii şi examinării
urmelor aparținând factorilor secundari sus-menționați ai tragerii cu o armă de foc, formaţi în
jurul sau in interiorul orificiului de intrare a proiectilului, ca şi a urmelor specifice de tragere
formate pe mâna persoanei care s-a folosit de armă.

Examinarea preliminară, respectiv prima etapă a expertizei este destinată examinării obiectului
presupus purtător de urme suplimentare de tragere, prin intermediul microscopului optic, deşi
rezultatele sale nu sunt întotdeauna concludente. De aceea, este necesar să se recurgă la metode
specializate, mai frecvent fiind utilizate.

Examinarea chimică, prin care sunt puse in evidenţă urmele suplimentare de impuşcare
existente in jurul orificiului de intrare, in teava armei şi pe mâna trăgătorulur. De exemplu, se
caută identificarea nitraților şi nitritilor cu ajutorul reactivilor speciali, cum ar fi cei pe bază de
brucină, impregnați pe o hârtie fotografică. Hârtia se introduce sub materialul presupus purtător
de urmă, după care se calcă cu un fier cald, prezenta nitritilor conducând la apariţia unor puncte
roșii. Pentru identificarea nitriților pe mâna trăgătorului se mai apelează uneori la aşa-numitul
test cu parafina", care este mai curând spectaculos decât concludent, ca, de altfel, intreaga
examinare chimică, care nu este strict specifică, dând rezultate pozitive şi in alte cazuri, din care
motiv el trebuie interpretat de organele judiciare cu rezerva cuvenita.

Examinările spectrale, indeosebi microanaliza spectrală şi spectrofotometria de absorbtie

atomică servesc la punerea în evidenţă a particulelor de cupru, plumb ş.a. existente in urmele
suplimentare. Prin aceste metode este posibilă punerea în evidentă a elementelor inelului de
metalizare şi, de aici, determinarea naturii proiectilului.

8
Metode de certitudine. In prezent, aplicarea unor tehnici moderne de vårf, in examinarile
criminalistice, a făcut posibilă, printre altele, și stabilirea cu certitudine a existentei urmelor
specifice tragerii, mai ales a celor de pulbere, inclusiv pe mâna trăgă torului. Dintre tehnicile de
varf intrate în uzul laboratoarelor de criminalistica, mentionam umatoarele:

- Microscopia electronică cu baleiaj (MEB), conjugată cu microscopia spectrală in

radiații roentgen, efectuată cu microscopia electronică de radiații cu dispersie de energie
(EDX). Acest gen de examinare permite o analiză punctuală a particulelor de pulbere
descoperite pe mâna tragatorului, prin microscopie urmată de analiza spectro-chimică
propriu-zisă.
- Microspectrofotometria în radiaţii infraroşii, efectuată cu aparate de tip ,,Nanospec".
permite analiza unor particule de pulbere cu diametrul de 20 milimicroni, stabilind cu
certitudine natura lor, fără ca metoda să aibă un caracter distructiv. Aparatul se compune
dintr-un microscop cu detector în radiații infraroșii, un înregistrator spectral și un
ordinator pentru interpretarea datelor.

3. IDENTIFICAREA ARMELOR DE FOC DUPĂ URMELE FORMATE PE GLONȚ ȘI

PE TUBUL CARTUȘULUI.

3.1 Identificarea armei

Indentificarea armei cu care s-a săvârșit o infracțiune reprezintă scopul final al oricărei expertize
balistice judiciare. În esență, procesul de indentificare constă în examinarea comparativă a
gloanțelor, a tuburilor descoperite în corpul victimei sau la față locului, cu gloanțele trase
experimental cu arma găsită în câmpul infracțional ori ridicată de la persoana suspectă

Examinarea destinată identificării parcurge cele două faze principale cunoscute. În prima fază
să determină grupul sau categoria căreia aparține arma, în bază cercetărilor generale reflectate de
urmele formate pe proiectil și pe tub, referitoare la modelul, tipul, calibrul armei ș.a. În a doua
fază, are loc indentificarea propriu-zisă prin examenul comparativ al caracteristicilor
individuale, specifice fiecărei țevi ghintuite și fiecărui ansambul al mecanismelor de tragere.

3.2 Identificarea armei după urmele formate pe glonț.

Indentificarea după urmele formate pe glonț presupune, în faza inițială, o delimitare a cercului
armelor suspecte,prin excluderea din sfera cercetării a armelor ale căror caracteristici generale
nu corespund caracteristicilor reflectate de glonț; pentru aceasta se iau în calcul numărul
golurilor și plinurilor ghinturilor, lățimea acestora unghiul și sensul de răsucire,calibrul.

Pentru obținerea modelelor de comparație se efectuează trageri experimentale trageri

experimentale cu armele examinate. Tragerile se efectuează după prealabilă verificare a stării
tehnice a armei,la nevoie recurgându-se la gammagrafiere. De asemenea, este necesară curățarea
țevii de rugină, praf, de alte reziduuri de tragere etc. Pentru trageri se apelează la muniție cu
caracteristici asemănătoare celei descoperite la fața locului. De exemplu, dacă proiectilul are un
calibru diferit de cel al armei bănuite, la tragerile experimentale se folosesc cartușe de calibrul
și calitate celui descoperit, ceea ce nu exclude și folosirea de muniție normală.

Dintre tehnicile de examinare comparativă, menționăm în primul rând examinarea la

microscopul comparator, în prezent cea mai uzitată, deoarece permite observarea directă a
continuității sau discontinuității liniare a striațiilor formate pe glonț de particularitățile
9
microreliefului țevii. Alte procedee constau în compararea mulajelor obținute de pe proiectilul în
litigiu și cel tras experimental, mulaj realizat cu materiale plastice transparente sau prin
galvanoplastie.

Se mai pot efectua examene comparative pe diagrame realizate la striagrafe care descriu grafic
relieful proiectilelor. În fine, este posibilă recurgerea la procedul rulării proiectilelor pe suporturi
plastice ( ceară, aliaje termoplastice ). Începând cu anul 1989, Poliția tehnicoștiințifică francează
studiază un sistem de măsurare profilometrică ți analiză a imaginii,apelându-se la un palplator,
un conventizor analogic digital ți la un calculator care reconstituie imaginea tridimensional.

Rezultatele examinării, care pot fi cert pozitive sau negative, dar și de probabilitate, sunt fixate
prin fotografie, procedeu care, prin el înșuri, poate constitui un mijloc de examinare a
proiectilelor ( compararea imaginii panoramice a proiectilului).

3.3 Identificarea armelor după urmele lăsate pe tubul cartuşului.

Acest tip de identificare are loc în aceleaşi condiţii şi faze ca la identificarea după urmele
formate pe proiectil.
Din numeroasa cazuistică a rezultat că identificarea după urmele formate pe tub prezintă un
avantaj important faţă de identificarea după urmele existente pe proiectil, tubul rămînînd intact în
marea majoritate a cazurilor de trageri, spre deosebire de proiectil, care se poate deforma în
impactul cu obiectele mai dure. Mai mult, tubul permite şi identificarea armelor a căror ţeava nu
conţine suficiente caracteristici individuale, în special ţevile lise.
Mijlocul tehnic de bază în examinare îl reprezintă microscopul comparator, căruia i se poate
adăuga compararea de microfotograme executate separat pentru tubul în litigiu şi cel tras
experimental.
Examinări comparative se pot efectua şi pe baza mulajelor obţinute după interiorul camerei de
detonare, compararea realizîndu-se între tubul cartuşului în litigiu şi mulajul experimental.
Fireşte că această examinarenare poate prezenta interes numai în condiţiile în care pereţii
camerei de detonare au detalii caracteristice de identificare.

4. ALTE PROBLEME REZOLVATE DE EXPERTIZA BALISTICĂ CRIMINALISTICĂ

A ARMELOR DE FOC

4.1. Refacerea inscripțiilor ștanțate pe arme.

Refacerea inscripțiilor sau seriilor înlăturate de pe armele de foc este necesară pentru stabilirea
locului de proveniență a armei, a modelului, anului de fabricație etc. Examinarea devine absolut
obligatorie în situațiile în care infaratorul a înlăturat prin pilire seria și numărul de arme. Metoda
de refacere sunt următoarele:

Metoda chimică bazată pe reacția diferită a părților metalice cu densitate mai mare, sub acțiunea
unui reactiv. De exemplu, pe suprafața armei de unde se presupune că s-a înlăturat o serie, se
toarnă o soluție pe bază de acid azotic sau acid clorhidric. Efervescenta mai pronunțată în zonele
ștanțate trebuie fotografiată imediat, întrucât dispare rapid, operația nemaiputând fi repetată.

Metoda feromagnetică, constând în aderarea selectivă a particulelor metalice la suprafața armei,

magnetizată în prealabil. Particulele metalice vor adera mai mult la zonele ștanțate.

10
Metoda electrochimică, considerată mai rapidă,sigură şi cu posibilități de repetare. Dintre
variantele acestei metode, cea mai fiabila este considerată varianta bazată pe aparatul denumit
Electronoserpil.

Precizăm că aceste metode pot fi folosite în cazul refaceri seriilor sau inscripțiilor inlăturate de
pe oricare obiect metalic. De pildă refacerea seriilor motoarelor sau caroseriilor maşinilor furate,
precum şi a altor maşini, utilaje înseriate, a căror proveniență este necunoscută sau dubioasă.

4.2. Examinări .,acustice" Investigațiile denumite ,,acustice" presupun examinarea urmelor

sonore ale împuşcăturii, armării şi percuției, controversată în practică, dar socotită de unii
specialişti ca servind atât la stabilirea tipului şi modelului armei, cât şi la identificarea propriu-
zisă, pe baza examenului comparativ al sonograme în litigiu cu sonogramele obtinute prin
tragerile experimentale . Desigur că identificarea ar fi posibilă, teoretic, numai prin existența
unei imprimări a «urmelor sonore» ale împuşcaturii, în momentul săvârşirii infracțiunii,
imprimare ce trebuie să indeplinească, obligatoriu, anumite condiții de ordin calitativ.

4.3. Alte genuri de examinări balistice.

Examinarea armelor de foc atipice si a armelor de fabricație artizanală este destinată

stabiliri caracteristicilor de fabricație, a particularițăților balistice generale, precum si a
eventualelor elemente particulare pe baza cărora se poate face identificarea. Dintre expertizele de
acest gen, cele mai frecvente privesc armele de fabricație artizanală, ori improvizații de arme,
unele confecționate din țevi de calorifer.

Examinarea urmelor lăsate de pistoalele de implantat bolturi care, deşi nu sunt incluse în
categoria armelor de foc, sunt apte să producă leziuni mortale, în practică intâlnindu-se asemenea
cazuri datorate neglijenței sau neatenției

Privitor la pistoalele de implantat bolțuri, trebuie să atragem atenția asupra necesității efectuării
de expertize balistice cu caracter tehnic general, întrucât, în practică, au fost semnalate cazuri de
încercări de modificare a funcționării lor. Prin aceste modificări, autorii urmareau transformarea
pistolului de implantat bolturi într-o armă obişnuită, pretabilă, de pildă, la săvârşirea de tâlhării.

Examinarea armelor de alarmă şi de apărare, tot mai frecventă astăzi, pe lângă aspectele
tehnice propriu-zise, specifice oricărei cercetări tehnice criminalistice, urmărește stabilirea
tipului de țeavă, de regulă obturată, destinată numai gazelor. O atenție special este acordată
muniției, identificării tipului de gaze, a modului şi a locului de fabricație.

11
BIBLIOGRAFIE

1)Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015;

2)V. Măcelaru, „Balistica judiciară”, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1972;

3) V.Levinschi, „Tratat practic de criminalistică”, vol.III, Ed. M.I. Bucuresti 1980;

RESURSE WEB

1) http://ru.scribd.com/doc/148333552/bibliografie;
2)http://www.editura.mai.gov.ro/documente/biblioteca/2006/Bibliografie%20selectiva.%2
0Criminalistica/Bibliografie%20selectiva%20Criminalistica.pdf.

12
ANEXE

13
14