Argument

În timpul anilor de studiu în seminar, după multe încercări de aprofundare a propriilor

cunostințe, mi-am dat seama cât de frumoase și importante sunt temele care stârnesc într-un
seminarist dorința către orizontul cunoașterii Sfintei Scripturi. Fiind de la început atras de
învățăturile cu privire la Maica Domnului și la cinstirea ei în mod clar în Noul și Vechiul
Testament, am ales tema ,,Pururea Fecioria Maicii Domnului”. Încă de la începuturi, cultul
cinstirii ei s-a respectat și a rămas ca o rădăcină a istoriei Bisericii Creștine care de-a lungul
timpului și până astăzi a păstrat dragostea și credința către Maica Domnului.

Sfânta Fecioară este cea care, neâncetat este lăudată de glasul credincioșilor în Biserică, acasă
și în general la nevoie, deoarece ea se roagă pentru fiecare suflet care cu umilință și credință cere
ajutorul ei, fapt care face ca Maica Domnului să fie mijlocitoarea rugăciunilor noastre. Viața ei
pură și curată pe care și-a păstrat-o încă din tinerețe este unul dintre exemplele clare de
desăvârșire pe care trebuie să le urmăm, iubirea lui Dumnezeu, care a zămislit în pântecele ei pe
Hristos, unicul Său Fiu și iubirea ei pentru pruncul trimis să mântuiască lumea și să fie osândit.
Lucrarea, viața, iubirea și minunile săvârșite de Maica Domnului m-au fascinat și m-au făcut să
aleg această temă ca mulțumire adusă către Maica Domnului. În învățătura de credință ortodoxă,
în scrierile Sfinților Părinți și chiar cântările și cărțile de cult, Maica Domnului este pururea
lăudată și preaslăvită,necontestându-se fecioria ei, nici înaintea, în timpul și după Nașterea
Mântuitorului. Așadar, în paginile următoare vă voi prezenta scopul și modul cinstirii Maicii
Domnului în Biserica Ortodoxă și motivele pentru care este numită fecioară și după nașterea lui
Hristos.
 Introducere

De-a lungul timpului, în Biserica ortodoxă, învățătura despre Sfânta Fecioară Maria își are
locul ei bine definit, întrucât stă în strânsă legătură cu învățătura despre Iisus Hristos și
despre mântuirea neamului omenesc, despre împăcarea omului cu Dumnezeu. Astfel au
apărut foarte multe scrieri cu privire la Maica Domnului și motivele cinstirii ei, ea fiind văzută
ca o lumină nestinsă a iubirii purtătoare de viață. Hristologia, soteriologia și mariologia
alcătuiesc un mănunchi de învățături care formează nucleul tezaurului de doctrină al religiei
creștine, fiindcă Dumnezeu, în nemăsurata Sa bunătate și dragoste pentru omenirea căzută în
păcat ,,Pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă
viață veșnică ( Ioan 3,16 ). Acest Fiu al lui Dumnezeu s-a întrupat apoi din Sfânta Fecioară
Maria, din care a luat trup omenesc, ca să-l elibereze pe om din robia păcatului și să-l ridice
din nou la Dumnezeu. Dar zorii de împlinire a nădejdii și de realizare a mântuirii prin Iisus
Hristos încep să se arate odată cu zămislirea și nașterea suprafirească, după trup a
Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria.

Prea Curata Fecioară devine acum Maica, după trup a Domnului Iisus Hristos, cu adevărat
Născătoare de Dumnezeu și în același timp, solidară cu întreg neamul omenesc și Maică a
tuturor creștinilor, căci prin nașterea din ea după trup a Mântuitorului, omenirea renaște la o
nouă viață, viața care deschide porțile tuturor oamenilor spre mântuire și fericirea veșnică,
tuturor oamenilor li se oferă acum posibilitatea de îndumnezeire, după cum și Sfânta Fecioară
prin Întruparea Fiului a fost ridicată mai presus de orice creatură și îndumnezeită din clipa
zămislirii. Astfel pornim cu descrierea și aprofundarea învățăturilor care o descriu pe Maica
Domnului ca pururea mijlocitoare pentru noi și oferă argumente întru totul despre viața și
lucrarea ei pe pământ.
 Prea cinstirea Maicii Domnului

Învățătura despre Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, are în doctrina Bisericii Ortodoxe
un loc bine definit și o importanță deosebită, întrucât stă în strânsă legătură cu învățătura
despre Iisus Hristos și cea despre mântuirea neamului omenesc prin împăcarea omului cu
Dumnezeu. Sfânta Fecioară Maria ocupă în cultul Bisericii Ortodoxe un loc de frunte, înaintea
tuturor făpturilor văzute și nevăzute, fiind cinstită în mod deosebit, mai presus decât toți
sfinții și decât sfinții îngeri, tocmai pentru faptul că prin nașterea după trup a Mântuitorului,
în jurul persoanei sale gravitează și-și află dezlegarea toată hristologia și soteriologia creștină.

Este un moment deosebit în istoria mântuirii, de aceea persoana Sfintei Fecioare Maria
rămâne ca o piatră de hotar în planul iconomiei divine de izbăvire și împăcare a omului prin
Iisus Hristos. Importanța și rolul deosebit al Sfintei Fecioare Maria, în realizarea mântuirii
neamului omenesc, au fost pe deplin înțelese și bine marcate încă de creștinătatea primară.

Pe de o parte, în sinoade și prin mărturiile sfinților părinți, Biserica primară a dus lupta de
apărare, afirmare și mărturisire a învățăturilor care alcătuiesc Mariologia, împotriva oricăror
abateri. Pe de altă parte, apoi, credința și pietatea creștină au înconjurat persoana Sfintei
Fecioare cu o evlavie și o cinstire deosebită, de care nu s-a învrednicit nici una dintre făpturile
lui Dumnezeu, dând expresie unui cult de preacinstire, împodobit cu imne și cântări alese,
plin de apelative, care pun în evidență, cu o vădită pregnanță, vrednicia și prerogativele
special de care se bucură Sfânta Fecioară.

Deosebita cinstire pe care Biserica Ortodoxă o acordă Sfintei Fecioare Maria izvorăște și se
fundamentează pe prerogativele sau elementele speciale care alcătuiesc Mariologia,
Învățătura că Sfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu,Theotokia, Învățătura
despre purureafecioria MaiciiDomnului- aeiparthenia -și curăția ei trupească și sufletească
sau lipsa de păcate personale, Preacinstirea Maicii Domnului- hiperdulya -și rolul ei de
mijlocitoare pe lângă Iisus Hristos, Fiul ei după trup. Acestea se întâlnesc mărturisite, atât în
Sfânta Scriptură, cât și în Sfânta Tradiție, mai ales în istorisirea evanghelică despre
Bunavestire și predica Apostolică. Preluând învățăturile revelaționale, Biserica
propovăduiește mărturisind adevărul mariologic care se face evident prin prerogativele
Sfintei Fecioare Maria.

Învățătura că Sfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu ( theotokos ) și Maică a

Domnului începe să se contureze încă de la începutul istoriei mântuirii și va străbate prin
numeroasele făgăduințe făcute de Dumnezeu prin profeții despre venirea lui Mesia,
statornicindu-se în deplinătatea și realizarea ei în clipa în care Sfânta Fecioară, zămislind în
pântece de la Duhul Sfânt, va naște, după trup, pe Dumnezeu-Fiul, Mântuitorul tuturor. Dacă
prin căderea în păcat a primilor oameni, legătura de comuniune harică dintre om și
Dumnezeu se întrerupe, prin bunătatea și dragostea Sa pentru om, pe care l-a creat spre
desăvârșire și nu spre pieire ( Iezechiel 33,11 ), Dumnezeu hotărăște și mijlocul de izbăvire a
acestuia. În hotărârea Sa, Dumnezeu va trimite pe Fiul Său ( Ioan 3,16- I Ioan 4,10 ) care,
luând trup omenesc din Sfânta Fecioară, va fi în același timp Fiu al lui Dumnezeu și Fiul al
omului, ipostaziind în Persoana Sa firea dumnezeiască cu firea omenească, Sfânta Fecioară
devenind astfel Născătoare de Dumnezeu. Adevărul că Mântuitorul se va naște dintr-o
fecioară a fost vestit în lume încă de la prima făgăduință, acel ,,Protoevangheliu,, sau prima
veste bună. După căderea în păcat a primilor oameni, Dumnezeu le anunță și făgăduința de
mântuire, care va veni printr-un urmaș al femeii, ,,Acela,, care va zdrobi capul șarpelui
seducător la păcat ( Geneza 3,15 ). Mai târziu, se va preciza că acest urmaș al femeii va fi din
neamul lui Iuda (Geneză, 49,10 ) și din familia lui David ( 3 Regi 9,5 ). Prin proorocul Isaia,
Dumnezeu vestește că Mântuitorul se va naște dintr-o fecioară, primind numele de
,,Emanuel,, ( Isaia 7,14 ), ceea ce înseamnă ,,cu noi este Dumnezeu,, ( Matei 1,23 ). Că
Mântuitorul se va naște, după trup, dintr-o femeie, o afirmă și proorocul Ieremia, care
vorbește despre o întoarcere a ,,fecioare lui Israel,, , când Sionul va deveni loc al dreptății și al
binecuvântării divine ( Ieremia 31, 21-23 ).

Din clipa în care se apropia ,,plinirea vremii,, ( Galateni 4,4 ), Dumnezeu trimite pe îngerul
Gavriil la Sânta Fecioară Maria, pentru a o anunța despre vrednica alegere de a fi Maica
Domnului, mijlocitoare a întrupării Mântuitorului ( Luca 1, 28-30), întrucât prin zămislirea de
la Sfântul Duh, va naște un Fiu al cărui nume va fi Iisus ( Mântuitor ), fiind ,,Fiul Celui Prea-
Înalt, adică, Fiul lui Dumnezeu,, ( Luca 1, 31-35 ). Aceeași solie este anunțată de înger și
bătrânului Iosif, explicându-I starea suprafirească a Sfintei Fecioare ( Matei 1, 20-21 ). Din
solia îngerului se desprind următoarele adevăruri, a) Sfânta Fecioară Maria va zămisli și va
naște după trup pe Mântuitorul, b) Zămislirea se va face prin lucrarea suprafirească a
Sfântului Duh, c) Cel ce se va naște este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, deci Sfânta
Fecioară este în mod propriu și real cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Maica după trup a
lui Iisus Hristos. Drept Născătoare de Dumnezeu, Sfânta Fecioară este recunoscută și de
Elisabeta ( Luca 1, 42-43 ), după cum singură va depune mărturie despre alegerea și lucrarea
divină ce s-a săvârșit prin ea ( Luca 1, 46-49 ). Dealtfel, în Sfintele Evanghelii, Sfânta Fecioară
Maria este denumită ,, Mama Lui,, adică ,,Mama lui Iisus Hristos,, ( Matei 1, 18, 2, 11, 13, 55,
Marcu 3, 31, Luca 2, 33, 48, Ioan 19, 26, ) ,,Maica Domnului,, ( Luca 1, 43 ) ,,Mama lui Iisus,, (
Ioan 2, 1 ), iar Cel ce S-a întrupat din ea poartă numele de ,,Iisus,, ,,Fiul lui Dumnezeu,, ( Luca
1, 31, 35 ) sau ,,Fiul Mariei,, Marcu 6, 3).

Sfântul Apostol Pavel va mărturisi theotokia Sfintei Fecioare, când va spune că Iisus Hristos
este născut, după trup, din sămânța lui David ( Romani 1, 3 ), că Fiul lui Dumnezeu este
,,născut din femeie,, ( Galateni 4, 4 ). Toate aceste mărturii îndreptățesc pe deplin și justifică
întru totul învățătura despre theotokia Sfintei Fecioare Maria, căci cine este cu adevărat
Maica lui Iisus Hristos și Maica Domnului este în mod real și adevărat Născătoare de
Dumnezeu. Dealtfel, însăși învățătura despre uniunea ipostatică implică theotokia Sfintei
Fecioare, întrucât prin întruparea Sa, Mântuitorul a unit în aceeași persoană cele două firi,
divină și umană. Biserica creștină primară a exprimat clar, a mărturisit și a apărat cu toată
tăria învățătura că Sfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu. Sinodul III ecumenic
( Efes, 431 ) condamnă pe cei ce nu recunosc că Emanuel este Dumnezeu adevărat, iar Sfânta
Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, aceeași hotărâre fiind luată și de Sinodu V ecumenic (
Constantinopol, 553 ). În epoca patristică, cel care a sintetizat și a exprimat cât mai clar
theotokia Sfintei Fecioare este Sfântul Ioan Damaschin, care spune ,,Cel născut din Fecioară
este Fiul lui Dumnezeu... Pentru aceea, pe bună dreptate și cu adevărat numim Născătoare de
Dumnezeu pe Sfânta Maria,,. În corelație organică cu prerogativa de ,,Născătoare de
Dumnezeu,, a Sfintei Fecioare se află în mod direct și necesar prerogativa de ,,pururea-
feciorie,, ( aeiparthenia ) a Maicii Domnului. Respectând întru totul mărturiile Sfintei Scripturi
și ale Sfintei Tradiții, Biserica Ortodoxă a mărturisit întotdeauna și a apărat cu aceeași
convingere învățătura despre purureafecioria Maicii Domnului, afirmând că ea a fost fecioară
înainte de naștere, în timpul nașterii și după nașterea lui Iisus Hristos. Starea de feciorie
însoțește persoana Maicii Domnului pe toată durata vieții ei, de la naștere până la adormire.