DIAGNOSTIC POZITIV

Diagnosticul de poliartrită reumatoidă necesită confirmare , solicită

diferențierea de alte suferințe cu care ar avea puncte comune și impune
aprecierea stadiului de evoluție și de activitate al bolii.
Diagnosticul pozitiv este ușor de făcut în stadiile avansate ale bolii ,
aspectul clinic și cel radiologic fiind suficient de sugestiv.
Un diagnostic precoce este însă foarte util , deoarece măsurile terapeutice
pot să fie instituite rapid , împiedicându-se astfel apariția leziunilor specifice
de boală care de obicei sunt ireversibile. Foarte des debutul real al bolii este
ignorat de bolnav , el fiind cu dificultate reconstituit după o perioadă de
evoluție mai ales că datele de laborator sunt foarte rar modificate la începutul
bolii și în plus au un mare grad de nespecificitate.
Cele mai frecvente modificări clinice de debut sunt:
- poliartrita intermitentă sau persistentă la un număr limitat de articulații ce
păstrează caracterul specific al simetriei ; articulațiile cele mai des interesate la
debut sunt cele ale mâinii sau cele ale piciorului ;
- artrita cronică progresivă deformantă , care încă de la început are o evoluție
rapidă și gravă ;
- poliartrita acută , explozivă și migratorie , foarte asemănătoare reumatis-
mului articular acut Bouillaud ;
- reumatismul polindromic ;
- în timpul juvenil , debutul poate fi pauciarticular si asimetric ;
- în cazul debutului la vârstnic , (după vârsta de 60 ani) atingerea asimetrică a
unui număr mic de articulații este mai frecventă. Se semnalează afectarea într-
o incidență superioară a articulației umărului ;
- debutul oligoarticular , dar mai ales cel visceral se întâlnesc mai rar.
Colegiul American de Reumatologie (American College of
Rheumatology - ACR) a elaborat în 1987 un număr de şapte criterii utile pentru
stabilirea diagnosticului de poliartrită reumatoidă , pe baza manifestărilor
clinice şi a modificărilor de laborator şi radiologice.
Criteriile ACR de clasificare revizuite în 1987 ale PR :
1) Redoare matinală ce durează cel puţin 60 de minute , de cel puţin 6
săptămani ;
2) Artrite la minim 3 arii articulare simultan , de cel puţin 6 săptămani ,
evidenţiate de medic ;
3) Artrita articulaţiilor de la nivelul mâinilor : pumn , articulațiilor
metacarpofalangiene sau articulațiilor interfalangiene proximale , de cel puţin 6
săptămani ;
4) Artrite simetrice cu durată de cel puţin 6 săptămani ;
5) Prezenţa de noduli reumatoizi evidenţiaţi de medic;
6) Factorul reumatoid pozitiv ;
7) Modificări radiologice la nivelul mâinilor ce trebuie să includă eroziuni
marginale sau osteoporoza juxtaarticulară.
 Diagnosticul pozitiv este stabilit de prezenţa a 4 din cele 7 criterii.
Dintre criteriile ACR 1987, pozitivarea factorului reumatoid ,
modificările radiografice şi prezenţa nodulilor reumatoizi apar tardiv în evoluţia
bolii, întârziind astfel diagnosticul.
Cunoscând faptul că PR este o boală agresivă , cu impact funcţional
important , s-a urmărit elaborarea unor criterii utile în depistarea artritei precoce
şi astfel iniţierea terapiei remisive încă din fazele incipiente. ACR şi EULAR au
elaborat in 2010 noi criterii de clasificare a PR (tabel

Diagnosticul pozitiv de PR este stabilit in prezenţa a cel puţin 6 din

10 puncte.
În PR au fost emise şi o serie de clasificări în funcţie de afectarea: clinică,
funcţională şi radiologică.
Clasificarea funcţională Steinbroker
Clasa I : posibilitatea efectuării tuturor activităţilor zilnice ;
Clasa II : posibilitatea de a efectua activităţi zilnice , în prezenţa durerii
şi a limitării funcţionale ;
Clasa III : posibilitatea efectuării doar a activităţilor de ingrijire
personală ;
Clasa IV : imobilizare , imposibilitatea efectuării tuturor activităţilor.
Clasificarea progresiei clinico-radiologice
Stadiul I (precoce) : absenţa modificărilor de distrucţie osoasă , poate fi
prezentă osteoporoza.
Stadiul II (moderat) : osteoporoză şi pot fi identificate modificări
distructive subcondrale (geode) , însoţite de atrofii ale musculaturii adiacente.
Modificări ale ţesuturilor moi pot fi prezente , precum noduli reumatoizi sau
tenosinovite.
Stadiul III (sever) : radiografic pot fi evidenţiate modificări distructive
osoase (eroziuni) , asociate cu osteoporoza. Subluxaţiile sunt obiectivate prin
devierea ulnară , deformări articulare, însă nu sunt prezente modificări de
anchiloză osoasă. Atrofiile musculare sunt extinse , sunt prezenţi noduli
reumatoizi sau tenosinovite.
Stadiul IV (terminal) : asociază prezenţa fibrozei şi anchilozei osoase şi
criteriile specifice stadiului III.
Diagnosticul diferenţial al PR include următoarele afecţiuni:
1) Alte boli ale ţesutului conjunctiv ce pot determina afectare poliarticulară :
lupusul eritematos sistemic (absenţa caracterului distructiv al artritei ,
modificări imunologice specifice : Ac anti ADNdc , Ac antiSm) , sclerodermia
sistemică , dermato-polimiozita , boala mixtă de ţesut conjunctiv ;
2) Spondiloartropatii cu debut periferic :
- Artropatia psoriazică prezintă o formă poliarticulară asemănătoare afectării
din PR , dar asocierea leziunilor tegumentare şi unghiale , aspectul radiologic
stabilesc diagnosticul ;
- Artrita reactivă afectează articulaţiile mari , mai ales la membrele inferioare ,
într-o manieră asimetrică , prezenţa trigger-ului infecţios în antecedentele
recente sunt specifice pentru diagnostic ;
3) Infecţii : bacteriene , virale (Hepatita B şi C , infecţia cu Parvovirusul B19) ,
boala Lyme. Artrita infecţioasă prezintă de obicei afectare monoarticulară ,
febră şi frison , culturi pozitive din lichidul sinovial ;
4) Artropatia gutoasă ;
5) Artroza mâinii (mai ales la pacienţii varstnici) ;
6) Alte afecţiuni : sindromul reumatoid paraneoplazic; polimialgia reumatică
(asociată cu durere şi redoare la nivelul centurilor şi redoare) , sarcoidoza ,
amiloidoza , boala Still a adultului.