Anda di halaman 1dari 2

Studiu de caz nr.

(realizat pe baza anchetei cu directorul şcolii, cu consilierul şcolar şi cu cei doi elevi)
Fraţii: C.S. , 14 ani, elev în clasa a VIII-a; R.S. , 12 ani, elevă în clasa a V-a - şcoală cu
clasele I-VIII, mediul urban

C.S. şi R.S. sunt frate şi soră, cu vârste de 14, respectiv 12 ani. Ei sunt elevi în clasa a V-a,
respectiv în clasa a VIII-a a unei şcoli generale situată într-un cartier mărginaş al oraşului I.

C.S. şi R.S. provin dintr-o familie reorganizată. Tatăl natural al copiilor este decedat, iar
mama sa recăsătorit cu actualul soţ, copiii urmând să preia numele acestuia. Familia are acum
şase membri: doi adulţi (mama şi tatăl vitreg) şi patru copii proveniţi din prima căsătorie a
mamei (de 18, 14, 12 şi 7 ani). Tatăl vitreg are, de asemenea, patru copii, dar aceştia locuiesc
separat. Ambii părinţi sunt fără ocupaţie. Veniturile familiei sunt asigurate din alocaţia
copiilor, din ajutorul social şi din micul comerţ cu lucruri din străinătate (pe care îl practică
mama). Actualul tată a făcut închisoare pentru furt, iar mama are la poliţie dosar pentru
prostituţie. Copiii cei mari mai obţin bani din vânzarea de fier vechi sau de lucruri furate (de
către alţii, conform declaraţiilor elevului - subiect al studiului de caz). Condiţiile de locuit
sunt improprii. Copiii declară că au locuit iniţial la bloc (cu chirie), iar acum s-au mutat
pentru că părinţii nu făceau faţă cheltuielilor (R.S.). În prezent locuiesc în casa unui
„personaj dubios", despre care cadrele didactice din şcoală nu au nici o informaţie (cine este,
cu ce se ocupă etc.). Locuinţa dispune de două camere: într-una dorm părinţii şi doi dintre cei
patru copii din familie, iar în cea de-a doua, proprietarul şi cei doi elevi intervievaţi. Nu
plătim chirie. Am ajutat cu toţii la curăţenie. Aceasta era o casă în care locuiau oamenii
străzii, plină de murdărie. Am ajutat la curăţenie, iar pentru asta, C. [proprietarul] nu ne ia
bani de chirie. Dar camerele nu sunt despărţite de uşă., doar de o pătură. (R.S.).

Relaţiile în familie. Relaţiile între cei doi părinţi sunt marcate de certuri şi conflicte grave,
deseori cu manifestări de violenţă, accentuate de faptul că aceştia consumă frecvent alcool. În
ceea ce priveşte atitudinea părinţilor faţă de copii, declaraţiile celor doi fraţi intervievaţi par
contradictorii. În spatele acestei contradicţii se ascunde, însă, tendinţa unuia dintre ei de a
prezenta într-o lumină mai bună situaţia dramatică în care se află:
- CS. declară: Părinţii mă bat... , ne mai înjură. Părinţii nu respectă ideile mele. Mai
obişnuiesc să spun minciuni părinţilor pentru ca să nu iau bătaie. Părinţii nu au aflat
întotdeauna despre comportamentul meu în şcoală, uneori am fugit de acasă din cauza lor şi
am fost căutat. Ne bat, mai ales tata., uneori chiar şi cu lanţul.
- R.S. afirmă: Tata ne mai pedepseşte, cu reducerea timpului liber, cu cearta cel mai des,
uneori cu palme. În general, întrebările despre familie sunt ocolite, răspunsurile sunt auto-
cenzurate; eleva se fereşte să spună ceva rău despre părinţi: Noi trebuie să avem respect faţă
de părinţi; la părinţi nu spunem vorbe urâte, că nu e bine. Bătaia nu e bună. Însă, în ziua
aplicării instrumentelor de investigaţie, R.S. venise la şcoală cu hainele murdare, bătută de
părinţi, cu vânătăi, cu cucuie în cap, tunsă, cu căciula pe cap pentru a acoperi tunsoarea şi
vânătăile. La invitaţia operatorului de teren de a-şi da jos căciula pentru că era destul de cald,
eleva a refuzat: Mi-e bine aşa, m-am tuns că aşa am vrut eu, aşa mi-a plăcut mie.

Directorul şi consilierul şcolar confirmă, însă, faptul că elevii sunt bătuţi frecvent de părinţi:
Deseori, copiii sunt trimişi să vândă în piaţa oraşului lucrurile aduse de mamă din
străinătate. Dacă nu reuşesc, sunt bătuţi. O dată chiar au dormit peste noapte în curtea
şcolii, pe nişte bănci, de frica părinţilor.
Cadrele didactice declară că ambii fraţi manifestă comportamente violente în spaţiul şcolii:
violenţă verbală şi agresiune fizică faţă de colegi şi violenţă verbală faţă de profesori.
Rezultatele şcolare ale celor doi elevi sunt mediocre; lipsesc frecvent de la şcoală, nu îşi
pregătesc lecţiile acasă.

Aceste atitudini şi comportamente faţă de colegi sunt confirmate chiar de către cei doi elevi.
- C.S. recunoaşte că se mai bate cu colegii, dar numai când are motive: Sar la bătaie
[asupra colegilor] atunci când sunt acuzat pe nedrept.
- R.S. face diverse referiri la situaţii conflictuale cu colegii sau chiar cu părinţii acestora, dar
declară că regretă propriul comportament: Mai spun şi eu vorbe urâte la colegi: handicapat,
prost., de astea de copii, nu lucruri grave. Eu sunt tare cuminte. Am avut nişte probleme o
dată cu o mamă a unui copil. Eu nu i-am făcut nimic copilului, doar l-am împins. A venit
mama lui la şcoală şi m-a bătut. Mi-a dat palme, m-a dat cu capul de pereţi. Dacă mă supără
colegii, mă răzbun pe loc. De exemplu, X mi-a rupt pixul. Trebuie să îmi aducă 10.000 lei.
Dacă nu, mardeală... O dată aveam o duşmănie pe o fată. Un alt băiat mi-a spus ceva urât. Şi
l-am bătut pe el, m-am descărcat pe băiat. Mi-a părut rău după aia, dar ce era să fac? I-am
spus: „îmi pare rău că te-am bătut. Dar o să-ţi treacă... " Şi iar o iau de la capăt cu bătaia...
Dar nu mai vreau să bat copiii. Aveam nişte prietene. Le-am bătut. Nu-mi plăcea
comportamentul lor. Erau prietene numai pe interes (pentru dulciuri etc.). Pentru că mă
înjurau, le băteam. în fiecare pauză.
În ceea ce priveşte atitudinea şi comportamentul faţă de profesori, cei doi elevi nu confirmă că
sunt violenţi faţă de aceştia, ci, dimpotrivă, critică atitudinile profesorilor faţă de ei înşişi:
- C.S. se consideră un elev etichetat pe nedrept ca fiind violent, de către profesori. Crede că
nu va termina şcoala, în special din cauza conflictelor cu aceştia, care conduc la note scăzute
la purtare.
- R.S. este critică faţă de profesori: Profesorii ne jignesc. Ne spun copii de la creşă, tembeli,
proşti... Şi profesorii sunt răi, elevii ar trebui să poată să facă reclamaţii la director. Şi
profesorii ne pedepsesc, ne dau palme, ne trag de păr.

Imagine de sine a celor doi copii este influenţată de experienţa de viaţă din familie şi de
poziţia în spaţiul şcolii:
- C.S. se declară victimă a etichetării celorlalţi şi a agresivităţii părinţilor; nu se consideră o
persoană violentă în sine; îşi afirmă încrederea în educaţie.
- R.S. pare să aibă o imagine de sine pozitivă, care nu este însă conformă cu realitatea: Sunt
deşteaptă, învăţ bine, cel mai bine din clasă, aşa mi-a spus doamna. Face mereu referire la
valori dezirabile (clişee): nu este bine să baţi copiii; fumatul dăunează grav sănătăţii; banii
nu aduc fericirea; regulile trebuie respectate; trebuie să avem respect faţă de părinţi şi faţă
de profesori etc. Recunoaşte că manifestă comportamente violente faţă de elevi, dar regretă şi
critică situaţiile de acest gen şi este încrezătoare în propriul viitor.

Asupra comportamentului ambilor copii, agresiunea părinţilor şi-a pus puternic amprenta
(dificultăţi de relaţionare cu persoane adulte sau cu persoane de aceeaşi vârstă, probleme de
concentrare a atenţiei ş.a.) şi i-a transformat pe aceştia din victime (în familie) în agresori faţă
de alţii (în spaţiul şcolii). Puţine cadre didactice din şcoală (inclusiv diriginţii lor) cunosc însă
situaţia familială reală a celor doi copii şi încearcă să înţeleagă cauzele comportamentelor
acestora. Conform declaraţiilor directorului şi ale consilierului şcolar, şcoala este
neputincioasă în faţa actelor de violenţă ale celor doi copii deoarece cauzele determinante se
regăsesc în mediul familial, iar relaţia şcoală-familie este deficitară (părinţii nu valorizează
şcoala şi educaţia, nu participă la şedinţele organizate de şcoală).