CURS 14

VIRUSURI SI CANCERE
Relatia dintre virusuri si cancere va fi analizata pt a sublinia cateva idei despre cum cancerele provin
din virusuri la om, evolutia procesului de carcinogeneza si care e diferenta dintre o celula normala si o
celula transformata/maligna/canceroasa/tumorala.
Model experimental pt celula canceroasa: in vitro-liniile celulare, care sunt alcatuite din astfel de
celule transformate. Spre deosebire de celulele normale, celulele transformate au o serie de proprietati
biochimice, morfologice, antigenice, care le particularizeaza.
 In afara faptului ca, daca ne uitam pe o lama prin histopatologie vom vedea diferenta de aspect
si de forma, pt ca de obicei celula canceroasa nu are fibronectina in membrana celulara, si poate lua
forma diferite, poate exista in spatii in care in mod normal nu ar avea ce sa caute.
 Intotdeauna vom avea un raport nucleo-citoplasmatic supraunitar, nucleu foarte mare pt ca
sufera un nr mare de diviziuni active.
 In plus, celula transformata nu are o proprietate tipica pt o cel normala-inhibitia de contact.
O celula se inmulteste pana la un moment dat, cand e inconjurata de o serie de celule identice cu ea.
Atunci apare acest fenoment de respingere la nivel membrar, care stopeaza diviziunea celulara. O
consecinta: un organ are aceeasi forma si dimensiuni similare de la o persoana la alta. In cazul celulelor
tumorale, procesul este intrerupt, si vom observa cum incep sa creasca celule in straturii suprapuse,
dand nastere acelui aspect particular al liniilor celulare in vitro, si aspectulul tumoral, exofitic,
invadant.
 De asemenea, celulele transformate sunt independente de ancorarea la un suport solid. In
mod normal o celula trebuie sa aiba un tesut de sustinere, care solidarizeaza forma organului si transmite
celulei acele semnale necesare indeplinirii functiei fiziologice. Intr-o celula transformata, aceasta
dependenta de ancorarea la tesutul de sustinere e intrerupta, si ea poate migra la distanta de organul/
tesutul de provenienta, sa ajunga in alt organ/ tesut si sa isi reia ciclul de multiplicare, indeplinind
aceeasi functie pe care o indeplinea in tesutul de origine-metastazare.
Tot timpul vedem aberatii cromozomiale-fie dpdv al numarului, fie deletii la nivelul bratelor
cromozomiale, translatatii. Exista tot felul de metode prin care putem monitoriza activitatea celulei,
ca sa vedem daca exista tendinte spre transformare, sau sa vedem daca exista un numar mare de astfel
de celule. De exemplu, in cel transformate, vom avea mereu inalt activa telomeraza. Este o enzima
care asigura refacerea capetelor lungi ale cromozomilor=telomeri. E inalt activa de-a lungul vietii
embrionare, ramane inalt activa in celulele germinale, si isi continua activitatea la un nivel scazut, dar
detectabil, in toate celulele capabile de diviziune cel. Cu cat tesutul e mai activ-piele, folicul pilos- cu
atat are o telomeraza mai activa; cu cat celulele se regenereaza mai putin-neuroni- activitatea
telomerazei e mai scazuta. Astazi, e cosiderata un marker de senescenta, deoarece pe masura ce
imbatranim activitatea se reduce, si capetele telomerilor devin mai scurte. Deci putem sa determinam
cat de batrani suntem celular.
Telomeraza devine activa la un nivel mult mai inalt, de 10-100 ori fata de in cursul vietii embrionare
in celulele transformate-cuantificand printr-un test de tip ELISA concentratia de telomeraza dintr-un
testut, putem spune daca exista acolo o tendinta catre transformare celulara. Toate celulele transformate
au o serie de avantaje replicative: va supravietui mai mult, va prolifera mai eficient. Se explica prin
criteriile biochimice-sursele de energie nu sunt aceleasi cu cele ale unei celule normale-cele normale
isi obtin energia prin Ciclul Krebs, un mare consumator, cele transformate prin glicoliza anaeroba-
ciclul Erlenmeyer, care este mult mai economic. Celulele transformate sunt autocrine-nu au nevoie
de semnal extern pt formare, si au mari modificari in cinetica mesagerilor secundari. Au si la nivelul
membranei transformari-multe celule care erau superficiale in viata emrbionara devin internalizate in
viata adulta. De ex: celulele hepatice-alfa fetoproteina e ok in cel emrbionara, nu e ok la cel matura-
e semn de carcinogeneza.
Cum se produce switch-ul? Prin pierderea controlului ciclului celular. Toate celulele au un ciclu
celular pt a se divide. Acesta are mai multe etape-unele active, prin care celulele se inmultesc, de ex
cele in care se sintetizeaza ADN celular nou si cele in care are loc mitoza- si unele pasive, de repaus.
In fazele de repaus celula nu sta, dar se executa un control al materialului genetic, astfel incat daca
in ADN-ul celular sau mediul celular exista anumite anomalii, ele pot fi corectate, a.i. celula sa parcurga
ciclul in stare de perfecta corespondenta cu celula parentala. In mod normal, trecerea dintr-o faza activa
si una de repaus in alta activa si alta de repaus e perfect controlata la nivelul unei celule normale. Acest
control se pierde in cancer.

1
 Intrarea in ciclu se face sub ctrl unor gene celulare implicate in carcinogeneza-protooncogene
(oncogene celulare-denumire mai veche). Acestia sunt factorii care transmit celulei semnalul ca este
momentul sa intre intr-o faza activa, de diviziune celulara. Ex: factorii de crestere, specifici pt fiecare
tesut. Cei epiteliali sunt foarte activi, cei neuronali mai putin activi. Acestia, in momentul in care sunt
activati , se leaga de receptorii pt factorii de crestere, care sunt altfel de protooncogene. In momentul
in care se face legarea-->complex. Receptorul este fosforilat, recrutand in interiorul celulei mai multe
kinaze, vehicule de transport al semnalului exterior, care spune ca celula trebuie sa intre intr-o faza
activa de diviziune celulara. Kinazele membranare semnalizaeaza prin proteinele G, sau kinaze
intracitoplasmatice. Semnalul e trasportat la nivelul nucleului, unde se afla factorii de transcriere,
care induc expresia ADN polimerazelor, enzimelor care intervin in replicare, care formeaza fusul de
diviziune. Fiecare dintre molecule reprezinta o protooncogena, care se activeaza intr-o secventa foarte
bine controlala si foarte bine cunoscuta. Nu va exista o activare a factorilor de transcriere fara semnal
exterior, fara kinaze care sa transporte corect semnalul respectiv. Deci diviziunea poate fi controlata la
nivelul mai multor nivele.
Celula are aceasta faza activa in care intra sub influenta protooncogenelor, si o faza de repaus in
care se ctrl materialul genetic, in care intra in actiune antioncogenele, care au grija ca orice e defect sa
fie exclus din ciclul celular. Sunt foarte multe, cateva zeci. Cele mai importante: proteina p53-paznicul
diviziunii, si gena pentru retinoblastom. Ele 2 sunt activate in faza de repaus, opresc ciclul celular si
verificia materialul genetic. Daca exista vreo defectiune, se activeaza mecanismele de reparare, pe
care virusurile nu le au (fapt care permite variabilitatea virala) si enzimele repara, iar ciclul celular se
poate relua. Daca defctul e prea mare si nu poate fi reparat-->apoptoza.
Sigur ca si antioncogenele contribuie major la mentinerea unei celule in fenotipul normal. Trecerea
din faza activa in faza de repaus e foarte bine controlata de catre un complex de cicline si kinaze
dependente de cicline =proteine care verifica modul in care se va progresa in ciclul celular. Sunt
sintetizate ciclic numai inaintea unei faze active. Ciclinele se leaga de kinazele dependente de cicline,
implicate in reglarea transcrierii si in sinteaza ARNm. Acest complex determina de obicei fosforilarea
unui substrat celular pe care il activeaza: celula va exprima antioncogenele daca e in repaus, sau
enzimele care duc la sinteza de ADN daca e in faza activa. Carcinogeneza inseamna pierderea
mecanisemelor anuntate: fie avem expresia aberanta la protooncogenelor, antioncogenelor, sau
complexele nu se formeaza la timp.
Virusurile pot introduce mutatii cu castig de functie care induc diviziunea celulei aberanta, fie prin
aducerea unui material genetic suplimentar, care nu face parte din materialul genetic al celulei, care
induce o diviziune aberanta, sau prin activarea anormala a propriilor oncogene celulare, sau prin
pierderea functiei normale, prin pierderea mecanismelor de control al calitatii acidului nucleic-
inactiveaza antioncogenele celulare--> mutatii, incorporari gresite, deletii sunt permise--> instablilitate
genetica, fenotip transformat. Sunt virusuri care mimeaza complexele cicline-kinaze, care fac ca celula
sa sara dintr-o faza activa in faza de repaus--> totul este neutralizat, iar protooncogenele si
antioncogenele se activeaza unele pe celelelte. Deci virusurile pot prin aceste 3 mecanisme sa duca la
pierderea controlului ciclului celular si la aparitia fenotipului transformat.
Exemple de virusuri posibil cancerigene: Retroviridae oncogene-Oncovirinae (HIV, ARNss cu RT,
din Lentivirinae-nu transformare celulara per se) , Hepadnaviridae-VHB, Herpesviridae-EBV,
HHV8; Papovaviridae-Papilomavirinae
Structura: guanitidin, gene pt anvelopa, gene pt capsida, gene pt polimeraza, RT, integraza, proteaza-
pt toate retrovirusurile. Retrovirusurile pot avea o astfel de structura, +o gena suplimentara, oncogena
virala-Vonc, care induce o transformare celulara: este material genetic suplimentar care actioneaza ca
protooncogena si impinge celula catre o faza activa a ciclului de diviziune celulara, cand nu e cazul.
Replicarea Retrovirusurilor incepe cu RT genomului, in care exista si oncogena virala, a. i. in urma RT
apare si oncogena virala sub forma de ADN viral compatibil cu genomul celular. Integrarea: oncogena
virala s-a integrat in ADN celular si impinge celula catre transformare aberanta. Modelul cel mai
simplu: virusul vine cu propria lui gena, similara protooncogenei celulare si genereaza diviziune
aberanta si fenotip transformat.
Exista retrovirusuri care nu au material genetic, si totusi determina cancerizarea. In general, in
momentul integrarii, care se face random (ca la HIV)- nu trebuie sa existe un loc strict in care se se
insere adn proviral. Pt Retrovirusurile capabile de a det cancere, integrarea se face mereu in acelasi loc-
in vecinatatea unei protooncogenei celulare, care ar trebui sa controleze diviziunea celulare. Isi
pierde propriul promotor, care o activeaza si trece sub ctrl promotorului viral, care este mult mai activ,
si atunci avem o diviziune celulara aberanta, accelerata. Acest mod de a genera carcinogenezei, care
duce la activ aberanta a unei protooncogene-oncogeneza prin mutageneza insertionata.

2
 Arborele filogenetic al Retrovirusurilor. HIV, cu ancestorii simieni, si HIV1, HIV2 - oncovirusuri
care au oncogene, patogene pt multe specii animale, in special pt pasare. Virusul sarcomului Rauss-
cancer foarte agresiv, la puii de gaina. Exista multe retrovirusuri care nu au oncogene, dar care
determina activarea aberanta a unor protooncogene umane. HTLV (=human T cell leukemia viruses-
leucemii cu LTh sau LTc) determina o serii de leucemii si limfoame, inalt endemice in uneze zone-
Japonia, Caraibe+asocierea cu sdr neurologice. Exista niste cofactori care determina activarea si
expresia lor in aceste zone geografice, dar nu se cunosc inca, se studiaza. Altfel, HTLV nu sunt rare in
populatia umana: din 2000 se face testarea obligatorie a mamelor, iar in populatia de donatori, 30%
sunt +. Incidenta acestor tipuri de cancere e redusa, sub 5%. Deci virusul exista, induce integrarea in
genomul celular, dar mai trebuie ceva care sa duca la cancerizare: cofactor, care nu e mereu exprimat,
ci doar in acele regiuni geografice.

Ciclul replicativ:
RT cu generarea unui ADN proviral, care se integreaza mereu in acelasi loc, in vecinatate unei
protooncogene celulare, unor factori de transcriere nucleari, care sunt implicati in generarea de citokine
si molecule stimulatorii, care sunt supraexprimati in cursul infectiei cu aceste virusuri. HTLV au gene
reglatorii, nu atat de multe-Tax si Rex care moduleaza activitatea transcriptionala a acestor LTR a
HTLV, conditionand refacerea ADN celular dupa integrarea ADN proviral. Acesta este un exemplu de
mutageneza insertionala-HTLV nu are propriile oncogene, dar se insereaza langa protooncogenele
celulare si stimuleaza activarea aberanta a acestora determinand aparitia acestor cancere cu cel T-
limfoame, leucemii.
Recapituland, exista niste RTV capabile sa determine cancere=oncovirusuri, impartite 2 categ:
 Unele care sunt transformante si in vivo si rapid oncogenice, determinand cancere foarte
agresive, in cateva saptamanani sau luni-->cancer-->deces. Au material oncogen similar
protooncogenei celulare, si din fericire de cele mai multe ori au replicare defectiva-au nevoie de
cofactori pt a se putea exprima. Nu mereu infectia e urmata de aparitia cancerelor.
 Oncovirusuri mai raspandite: nu determina transformare in vivo; puse pe culturi de celule le
lasa nemodificate si sunt lent oncogene in vivo-ani, decade, pana la cancere. Nu au oncogene si
determina transformarea in timp prin activarea anormala a protooncogenelor celulare. In momentul in
care s-a produs insertia langa protooncogena, ea devine foarte activa, impinge celula in transformare
cel, dar sunt si alte procese, care reusesc sa incetineasca progresia spre cancerizare.
Exista 2 tipuri de oncogene-bune si rele. Bune-protooncogenele celulare, care ctrl diviziunea
celulara, in mod controlat, nehaotic. Oncogenele rele, virale, determina proliferarea haotica,
necontrolata. Oncogenele rele provin din oncogene celulare: au structuri identice, nu exista diferente la
nivelul nucleotidelor, singura deosebire fiind: in oncogenele virale nu exista introni. Deci, va exista
un produs proteic si un promotor diferit-cel pentru celula virala e mult mai haotic, cel celular care
se activeaza mai dificil.
Cercetarile facute la inceputul anilor 1900: Peyton a descop virusul Sarcomului Rauss, care da
cancere la puii de gaina. A facut biopsii--> ultrafiltrare--> inoculare la puii de gaina sanatosi--> tumora
identica cu cea de provenienta. Concluzia: exista niste agenti transmisibili cu caracterele virusurilor
care pot induce aceste tumori. Multi au incercat sa reproduca experimentul, dar nimeni n-a reusit, deci
s-au ofticat si au zis ca nu e corect. Asta pana in anii 60, cand s-au descoperit enzimele de restrictie,
care taie ADN celular si il imparte in mai multe portiuni, a.i. vei obtine foarte usor gene diferite. Virusul
Sarcomului Rauss e usor de utilizat, si au vazut ca exista o singura portiune din genom care inoculata
la un animal sanatos determina tumora, deci exista o singura gena virala capabila sa induca tumori.
Au taiat si alte virusuri, sa vada daca intr-adevar sa obtine acelasi lucru, si asa a fost. Doar ca in
majoritatea acestor virusuri capabile sa induca tumori nu exista gena oncogena, impreuna cu toate
genele virale, ci de obicei oncogena este in locul unei gene virale. Deci Rauss a avut noroc, lucrand
cu unul dintre putinele virusuri in care oncogena este chiar material genetic suplimentar, pe langa toate
celelalte gene necesare replicarii virale. La celelalte virusuri, oncogena e in locul altor gene virale, si
atunci virusurile sunt defective-nu se exprima singure, au nevoie de cofactor, pe care il gasesc sau nu!
Asadar, nu se exprima in mod constant aparitia tumorilor.
Surpriza a fost cand cei 2 cercetatori au incercat sa regaseasca locul in care s-ar putea duce oncogena
virala. Au cautat oncogena in tesuturile transformate. Au avut martori-celule control, si in toate aceste
celule au gasit expresia oncogenei. Lucrau prin biologie moleculara, veneau cu niste sonde moleculare
complementare ca structura oncogenei virale, si o gaseau in tesutul tumoral, dar o gaseau si in tesutul
de control. Meritul lor e ca nu au considerat ca gresesc, si au considerat corect: in celulele noastre
normale exista ceva care seamna cu oncogenele virale. Si atunci si-au zis: oncogenele virale deriva din

 Virusul Sarcomului Rauss, oncogena responsabila-SARC, este similara cu o kinaza –sarckinaza,

care traduce semnalul de crestere si diferentierea celulara in foarte multe tipuri de celule.
 Pt. factorul de crestere plachetar exista o oncogena identica la un virus simian: SIS, care da un
cancer de tesut conjunctiv.
3
niste oncogene ale celulelor normale, amandoua produc diviziunea celulara-una normala, cealalta
aberanta. Teoria lor a fost confirmata: pt fiecare protoooncogena celulara exista un corespondent la
virusuri capabile sa determine cancere. Deci pt fiecare factor de crestere de la om exista o structura
similara dpdv al compozitiei in cate un virus care induce cancer.
O confirmare tarzie a venit in ultimii ani, dupa ce s-a reusit secventierea completa a genomului
uman. Stim ca mai putin de 8% din genom contine retrovirusuri proendogene, cu structura tipica.
Genele nu se exprima, nu determina patologii, in schimb determina o anumita diversificare a functiei
celulei normale, capabile sa duca la aparitia unor functii noi in anumite momente ale evolutiei.
Exemplul cel mai bine cunoscut este al placentei: in placenta se regasesc numai retrovirusuri
endogene, dar si proteine n-linkate, expresia acestor virusuri, care alcatuiesc niste proteine numite
sincitine, pe care le stim ca responsabile de functionarea sincitiiotrofoblastului, si care asigura schimbul
de nutrienti intre mama si fat. Expresia retrovirusurilor endogene are loc numai in timpul perioadei de
gestatie, cu functionarea corecta a placentei.
Retrovirusurile nu sunt singurele care pot determina cancere la om. Pe acelasi model al activarii
aberante a protooncogenelor, exista si alte virusuri:
 Gama herpesvirusurile-MNI. Majoritatea din noi avem acest virus in stare latenta, la niv LB.
In unele cazuri, reactivarea virusului latent poate duce la cancer. In aceste cazuri se prod o hiperexpresie
a prot virale timpurii. Herpesvirusurile au 3 categ de gene- alfa, beta, gamma. Aici se hiperexprima
alfa, care ctrl diviziunea celulara. Proteinele virale timpurii joaca rol de factori de crestere autocrini
pt LT, in care e integrat EBV, sau receptori pt GF, sau activatori ale unor protooncogene normale
ale LT. Deci diviziunea haotica, aberanta, ale LT, cu aparitia unor infiltrate limfocitare cu Limfocite
transformate.
 Limfom Burkitt-cancer dat de EBV cu infiltrari de LT transformate, cu prevalenta foarte mare
la copii in Africa, in zonele endemice pt malarie. In infiltrate detectam proteine virale timpurii
supraexprimate. Majoritatea tesuturilor moi pot fi afectate de proliferari de Ly anormale. Intotdeauna
exista in ly transf o translocatie cromozomiala- una caracteristica-intre crz8 si crz14. Pe crz 8-o
importanta protooncogena care se cheama CL?. Pe crz 14 sunt codificate lanturile grele ale Ig.
Promotorii celor 2 gene sunt complet diferiti : c-se activeaza foarte bine, intr-o succesiune de procese,
foarte lent, in timp ce lantul H al Ig se sintetizeaza continuu, promotor activ. Deci factorul de
transcriere trece sub ctrl foarte activ al Ig si determina diviziunea anormala al LB, care vor impinse sa
se divida aberant, formand ly transformate, care duc la infiltrate ly-Limfom Burkitt.

 Carcinom nazofaringian-EBV, Asia, boala limfoproliferativa posttransplant care apare peste

tot la pers care au suferit grefe.
 Alt exemplu de virus care poate deveni oncogen este virusul hepatitic B. Acesta determina in
putine cazuri, comparativ cu prevalenta lui, aparitia carcinomului hepatic primitiv. La niv mondial,
exista 400 milioane persoane infectate cu VHB, din acestea, un procent mai mic de 5%, vor dezv CHP.
Incidenta 500 000 cazuri, mai ales in Asia, unde exista si prevalenta cea mai mare de purtatori de
AgHBs. Acest virus determina cancere mai frecvent in anumite teritorii geografice. Cum? Se presupune
ca in cursul ciclului replicativ viral, in care se produce o forma completa a genomului viral, ADN partial
dublu catenar circular inchis, se poate integra in genomul hepatocitar deci in toate cancerele de CHP cu
VHB gasim aceasta forma integrata in nucleul hepatocitar. Integrarea nu se face asa usor ca pt HIV,

4
refacerea continuitatii ADN celular nu se face asa usor, pt ca nu are sticky ends, asa ca o sa apara factori
de deletie al VHB la locul de integrare. In genom, in CHP sunt afectate gene care ctrl ciclul celular.
La fel s-a observat, ca in toate CHP este supraexprimata aceasta gena X a VHB, care codifica niste
fact transactivatori pt gene celulare, care sunt protooncogene. Proteinele astea reglatorii executa la
activarea protooncogenelor, translocatii cromozomiale cu supraexpresii, sau la expresia crescuta a unor
inhibitori ai apoptozei, care favorizeaza supravietuirea celulelor transformate in defavoarea celor
normale. Pt fiecare din aceste mecan exista experimente, si probabil la orice tip de cancer nu exista un
singur mecanism, ci o intrepatrundere a. i. ciclul celular e perturbat constant.
Exista zone cu prevalenta mare: zone in care este mare si prevalenta Ag HBs. Regiunile in care sunt
cei mai multi purtatori: Taiwan, Vietnam, China, anumite zone din Africa si Filipine, si in aceste regiuni
e si cea m mare incidenta a CHP. Riscul de aparitie a cancerului in Taiwan e de peste 200 ori m mare
comparativ cu Europa pt purtatorii de AgHBs. Deci acolo mai exista ceva care fac aparitia CHP, si acest
ceva se pare ca este un factor metabolic, alimentar, o prot –afla toxina. E un metabolit al unei ciuperci
care contamineaza cerealele depozitate in conditii de umiditate mare. Mucegai-ciuperca-afla toxina,
care determina rupturi la niv dublului helix al ADN cel, provocand integrarea ADN circular inchis al
VHB la purtatorii cronici ai virusului si determina in timp dezvoltarea CHP cu frecventa mult mai mare
decat la persoanele care nu sunt expuse la aceste substante. In Europa, majoritatea CHP apar la cateva
decade de la infectie, in stadiu de ciroza avansata. E incercarea de regenerare cu aparitia de tesut fibrotic,
in care apar mutatii si deletii la niv cromozomilor, cu activari de oncogene si cancerizare.
Acestea sunt ex de virusuri care pot det cancere prin activarea aberanta a protooncogenelor:
RTv, HTLV, EBV, VHB. Pt om nu exista modelul de oncovirus rapid oncogen care sa aduca ....insa
la animale e posibil. Poate ca nu sunt compatibile cu mecan complexe de ctrl al ADN uman.
Al 2-lea mecanism prin care virusurile det cancerizarea este prin inactivarea procesului
antioncogenic. Inactivarea antioncogenelor este mecanismul prin care HPV determina cancere, o serie
de cancere din sfera genitala, desi HPV sunt cunoscute cu asocierea cu cancerul de col uterin, sunt si
alte cancere prod de aceste infectii. In general, HPV sunt virusuri mici, cu genom ADN ds,
neanvelopate, cu mare tropism pt tegumente si mucoase. Au un genom circular, alcatuit dintr-o serie
de gene in timpurii ce ctrl diviziunea si gene structurale care codifica invelisurile virale-capsida.
HPV prod 2 tipuri de infectii:
 Infectia litica-productiva, in care se exprima toate genele virale si se produc virioni progeni,
in cel permisisve, in straturile externe ale tegumentelor si mucoaselor, care se exfoliaza si se refac foarte
frecvent.
 Al 2-lea tip este infectia persistenta, in care genomul viral poate sa ramana in interiorul celulei
infectate, abortiva, fara sinteza de virioni progeni, si se produc de obicei in celule nonpermisive, gasite
in straturile mai profunde ale tegumentelor si mucoaselor, bazale. Astfel de infectii persistente pot
conduce la transformare celulara si carcinogeneza.
Deci: litice niciodata, persistente posibil.

1. Din dintre cele 2 tipuri: infectia litica productiva este tranzitorie: virusul patrunde la nivelul
unor zone cu abraziuni de la suprafata tegumentelor si mucoaselor si avanseaza la nivelul keratinocitelor
bazale, unde incepe replicarea celulara. Genomul viral circular isi incepe replicarea si expresia unor
gene timpurii: E1 si E2.

5
 E1 - helicaza care initiaza
E2 - reglator transcriptional pt toate celelalte gene.
Expresia lor e esentiala pt mentinerea ADN viral in stare epizomala, in forma circulara neintegrata
in interiorul celulei infectate. Aceste 2 gene se exprima in cantitati foarte mari in celulele permisive,
in celulele nonpermisive expresia lor e impiedicata. In cel permisive, superficiale, capabile de exfoliere,
exista aceasta expresia a genelor timpurii care mentin ADN viral in stare neintegrata-epizomala.
Ca urmare a expresiei lor, se va produce si expresia genelor E4 si E5, care au rol in progresia
virusurilor catre stratul superficial. Pe masura ce virusul isi continua replicarea, merge catre straturile
superficiale ale tegumentelor si mucoaselor. E facilitata aceasta progresie de expresia:
E4, care duce la distructia citoscheletului celular, si a lui
E5, care destabilizeaza expresia proteinelor membranare si faciliteaza eliberarea virionilor
progeni, care nu se form insa decat dupa expresia genelor structurale E1 si E2, care codifica invelisurile
acidului nucleic viral, si a caror expresie e limitata la nivelul keratinocitelor diferentiate din straturilor
externe ale tegumentului si la cel superficial de la nivelul mucoaselor. In rest, aceste 2 gene nu se
exprima si proteinele nu sunt sintetizate. Deci numai dupa ce virusul, care a plecat de jos, de la nivelul
keratinocitelor bazale, a reajuns la nivelul celulelor superficiale din tegument si mucoase, se produce
expresia genelor E1 si E2, productia de virioni progeni continua si eliminarea particulelor virale la fel.
Acest lucru se intampla doar in cursul infectiei litice: toate genele se exprima in cascada, de la E1 si
E2, cu expresia completa a proteinelor de invelis sintetizate numai in straturile superficiale ale
tegumentelor si mucoaselor, si mentinerea ADN viral in stare epizomala.

2. Al 2-lea tip-infectia persistenta, care se produce la nivelul celulelor bazale. Virusul intra prin
niste microabraziuni, merge pana la nivelul keratinocitelor bazale, dar acestea nu sunt permisive, nu
permit expresia tuturor genelor virale. Ce se intampla ca virusul sa rama aici si sa nu progreseze? Are
loc integrarea ADN viral in ADN cel. Forma clasica: ADN ds circular, care se mentine in forma
epizomala in infectia litica, si care se linializeaza si devine capabila de infectare in ADN celular in
infectia persistenta. ( In cursul acestui tip de infectie, virusul se exprima doar aici, la nivelul cel bazale,
si are loc integrarea ADN viral in ADN celular.) In cursul acestei linializari are loc supraexpresia unei
portiuni din genomul ADN viral numita LCR-long control region. In mod normal, nu este exprimata
daca se mentine ADN circular. In cursul expresiei genelor timpurii, continua cu expresia genelor
structurale, si acest LCR nu ajunge sa fie exprimat. Aceasta portiune contine niste amplificatori pentru
genele situate in imediata vecinatate, care pot fi activate si de cofactori celulari, care se vor
supraexprima in cursul infectiei persistente langa zone de control - 2 gene in rosu-E6 si E7 (singura
expresia lor, care sunt un fel de oncogene, duce la cancerizare). Deci e vorba de producerea aberanta
disproportionala a 2 gene virale, timpurii, care nu se exprima in mod normal.

6
 E6 HPV- asociat cu P53 =degradare la nivel proteazom -pierderea controlului ciclinelor –
progresie necontrolata in ciclul celular
E7 HPV asociat cu Rb = inactivare-eliberare E2F- activare necontrolata a genelor implicate in
sinteza ADN (c-myc , c-fos, ADN polimeraza).

Cum fac ele sa determine transformarea cel? Ciclul cel e mult mai complicat. Exista cunoscute foarte
multe mecanisme de ctrl: cicline, GF. Aici sunt antioncogenele cel. Prima antioncogena celulara: P53.
Odata ce vine un semnal de diviziune celulara, se opreste ciclul celular si se verfiica ce s-a intamplat in
faza imediat precedenta. Daca avem o infectie persistenta cu HPV--> gena E6 supraexprimata, se asoc
cu p53 si ii blocheaza activitatea, a.i. p53 nu o sa ii mai opreasca ciclul celular, ce va duce la expresia
aberanta a tuturor ciclinelor si kinazelor care ar trebui sa fie exprimate acolo, si la o progresie
necontrolata a ciclului celular. Deci in mod normal: fac un pas, ma opresc, verific ce s-a intamplat. Aici
nu ma opresc, merg tot timpul. Astfel, orice modif ale ADN celular persista si duc la transformarea
celulara.
Acesta nu e singurul lucru, exista si o a 2-a gena supraexprimata E7, care se asociaza cu cealalta
antioncogena importanta, gena pt retinoblastom, pe care o inactiveaza. Gena pt retinoblastom
intervine la un nivel inferior al ctrl ciclului celular, deci activarea celor 2 antioncogene e blocata de
HPV. Gena pt retinoblastom ar trebui sa stopeze progresia in ciclu inainte de sinteza (deci blocheaza
intre etapele G1 si S ale ciclului celular). Daca ea nu functioneaza--> activarea necontrolata a tuturor
genelor care duc la sinteza ADN, inclusiv a ADN polimerazei si a factorilor de transcriere. Aceasta
celula e fortata sa se divida si sa isi exprime proteine in permanenta. Aceste 2 modificari sunt perpetuate
in cursul multiplicarilor celulare continue. (ADN polimerazele sunt ale celulei gazda, de obcei! )

7
 Ce se intampla la nivelul mucoasei colului uterin? De obicei HPV e achizitionat prin contact sexual
si patrunde la nivelul celulelor superficiale de la nivelul mucoasei uterine, determina o infectie litica,
tranzitorie, productiva, care poate fi usor eliminata de RI. Aceasta infectie, in cele mai multe cazuri,
ramane asimptomatica, sau simptomatica neexprimata, dar poate fi determinata cu ajutorul unor teste
de citologie- Babes Papanicolau, care determina modificari celulelor exfoliate in mod normal din
mucoasa colului uterin. La femeile tinere si la femeile cu sistem imun competent, infectia e eliminata
complet si ramane fara consecinte. Incubatia neclara: saptamani-luni, poate duce la aparitia anomaliilor
citologice, sau veruci sau papiloame - condiloma acuminata, la nivelul mucoasei genitale.
Exista si posibilitatea ca HPV sa determine infectii persistente, care se prod in celule nepermisive,
situate mai profund la nivelul mucoasei colului uterin, la jonctiunea dintre 2 tipuri celulare. Aceste
infectii persistente pot sa progreseze in timp catre cancer de col uterin, sau pot regresa. Deci aparitia
infectiei persistente nu coincide obligatoriu cu dezvoltarea de cancer de col. Acum modificarea celulara
e treptata, cu aparitia unor displazii la nivelul mucoasei, care sunt precanceroase, care daca sunt
descoperite la timp, cu o interventie minima de ablatie a tesutului respectiv, pot fi indepartate.
Deci ca istorie naturala, infectia genitala cu HPV recunoaste infectia inititala, care se
achizitionaeaza mereu prin contact sexual!! (mereu! Nu prin vasul de toaleta, prosoape). Localizarea
infectiei poate sa fie foarte variata, nu numai femeile sunt afectate. Se poate gasi si la nivel perianal si
perineal, a.i. modificarile aceastea pot aparea pe zone destul de largi. Infectia multipla este posibila,
autoinocularea este posibila, iar utlitizarea constanta si corecta a prezervativului limiteaza nivelul de
transmitere, dar nu protejeaza 100%. Contactul direct cu microabraziuni poate duce la aparitia acestei
infectii. De cele mai multe ori, infectia ramane fara niciun fel de consecinta: in 99% din cazuri are loc
eliminarea virusului cu regresia agresiunilor.
De obicei o infectie este diagnosticata ca fiind tranzitorie, litica, fara consecinte daca reuseste sa fie
eliminata de sistemul imun pe parcursul unui an. In functie de testul citologic, daca gasesti modificari,
verifici la 6 luni si daca dupa 1 an au disparut, inseamna ca SI a reusit sa elim complet virusul. Daca
nu, se monitorizeaza regulat si se vede daca leziunea respectiva progreseaza sau nu. Daca ramane in
acelasi stadiu e ok, daca exista progresie, atunci facem ceva pt pacienta, deoarece progresia catre leziuni
precanceroase se produce intr-un procent de 10%.

8
 Leziunile precancceroase evoluaza de la o displazie usoara, catalogata intr-un test BPN: LSIL (
Leziune intracelulara de grad redus), care decompenseaza catre faze mai inaintate numai in o treime
din cazuri. In cazurile de progresie, inseamna ca avem infectie persistenta: o parte din virus a reusit sa
se integreze in genom - supraexpresie acestor gene cu blocarea antioncogenelor. Procesul este lent ca
sa se anihileze complet controlul ciclului celular, asa incat avem suficient timp sa intervenim. Dureaza
5 ani ca o displazie usoara sa progreseze catre o displazie severa HSIL, si apoi intre 5-10 ani pana la
progresia catre cancer pr-zis. Deci, teoretic, exista o lunga perioada de timp pt ca o femeie care e atent
monitorizata ( 1 test la 2-3 ani) sa poata fi surprinsa intr-o faza in care se poate interveni usor. Exista si
exceptii, motiv pt care se recomanda sa facem dupa 30 ani un control anual. La o femeie tanara (20-
25), majoritatea infectiilor HPV se vor elimina de la sine.

De obicei, nu toate HPV produc cancer de col. Pt a aparea un proces canceros, in afara infectiilor
persistente, e necesara aparitia unor anumitor tipuri de HPV=genotipuri cu risc oncogen inalt. Sunt
peste 100 de specii descrise, unele cu risc oncogen scazut,si altele cu risc oncogen crescut. HPV cu risc
scazut: 6 si 11. Ca expresie clinica, determina papiloame cutanate-negi sau veruci-fara risc de
cancerizare. Localizare: la nivelul degetelor, palmelor, plantelor-cele plantare sunt dureroase, necesita
interventie, pe baza de ac salicilic si exfoliere permanenta a tesuturilor arse. Se obtine eliminare
completa, nu e nevoie de chiuretare a leziunii, pt ca e dureroasa. Exista si leziuni mai reduse, si unele
multiple, prin autoinoculare. Formele mai urate sau forme la nivelul mucoaselor pot jena.
Condiloma acuminata-pot fi unice si fara durere asociata, sau multiple, cu reducere drastica a
activitatii sexuale, disurie, jena. Exista posibilitatea aparitiei acestor leziuni, care desi sunt urate, sunt
benigne. Aceleasi genotpuri virale dau de obicei displazia genitala usoara, un prim stadiu, o leziune
precanceroasa initiala care poate fi evidentiata prin citologie, urmata de colposcopie, cu evidentierea
unor zone care sunt diferite fata de mucoasa cervicala normala.
Tot tipurile astea 6 si 11 cu risc scazut dau un sdr destul de rar-papilomatoza respiratorie
recurenta, la copii, atribuita transmiterii materno-fetale, destul de rar, si numai daca femeia are o
infectie productiva in momentul nasterii.
Pe e alta parte, exista o serie de HPV cu risc oncogen inalt. Viroze in care integrarea se face cu
supraexpresia celor 2 gene: 16 si 18. Nu sunt singurele, insa! Nu numai cancerul de col e asociat cu
infectia cu HPV. Infectia persistena duce si la cancer anal-70% din ele sunt date de infectii persistente
cu HPV; cancere vulvare, vaginale, peniene-jumatate sunt asociate cu HPV cu risc oncogen inalt. Si
cancerele din sfera oro-farigiana sunt asoc infectiei persistente : carcinomul scuamos e dat de asta,
cancerele laringiene, orale.
De unde stim ca sunt 2 tipuri de HPV? 2008, Nobel-promotorul etiologiei virale al cancerului de
col, si mai exact HPV, pe vremea ca herpes simplex 2 era crezut a fi implicat. Observatii epidemiologice
care dateaza de foarte mult timp: niciodata calugaritele nu fac cancer de col, deci e vb de un agent cu
transmitere sexuala, infectios. Persoanele la care exista displazii cervicale observabile la microscop,
precedate de aparitia unor incluzii intraepiteliale care se stie ca sunt marci ale HPV.

9
 A fost observat ca in foarte multe cazuri exista astfel de stadii preliminarii in evolutia cancerului de
col odata cu aparitia tehnicilor de diagnostic molecular. Au fabricat niste sonde moleculare, cu ajutorul
carora au cautat ADN HPV in diferitele leziuni asociate cu HPV. Au gasit ca ADN din verucile
plantare se aseamana cu ADN existent la nivelul leziunilor provenite din cancerul de col - deci e
acelasi HPV sau alt tip de HPV. Cand s-au definit HPV cu risc scazut, primul identificat a fost 6,
regasit la nivelul tuturor leziunilor enumerate, si HPV cu risc inalt, 9, 16, 18-responsabile de 70% de
cancere de col.
Cancerul de col produce un nr mare de decese pe an-jumatate din ce produce VHB. Sunt insa zone
in care incidenta e mult mai mare si mortalitatea mare: Romania pe locul 1 in Europa. Incidenta mare
mai ales a identificarilor in faze avansate, in care tratamentul nu mai da rezultate. Profilaxie: vaccinarea
tinerelor fete.Vaccinul nu a fost acceptat, din cauza campaniei ineficiente. Profilaxia eficienta: vaccin
ADN recombinat, la fel ca in anti hep B: din genomul viral se extrag genele structurale-proteinele
capsidare, translatate in celule eucariote din laborator; se produc proteine de capsida care se
autoasambleaza, formand niste particule asemanatoare virionilor, ca in HBs. Aceste particule sunt inalt
imunogene, stimuleaza RI si previn infectia naturala cu HPV.
Exista 2 tipuri de vaccinuri: unul tetravalent, care contine proteinele de invelis pt genotipurile 16
si 18-cancere genitale si orofaringine si genotipurile 6 si 16-leziuni beninge, dar cel mai frecvent veruci
si condiloame. Al doilea vaccin este bivalent si contine numai proteinele de invelis pt genotipul 16 si
18. Amandoua sunt inalt imunogene, determinand apritia Ac in peste 98% din cazuri, sunt sigure si
confera protectie impotriva infectiilor persistente cu HPV-genotipurile continute in vaccin!!
 Vaccinarea ofera protectie pe o durata de min 6-7 ani, trebuie sa vedem cat dureaza protectia
dupa inca o decada, pt ca vaccinul dateaza din 2007.
 Se recomanda aplicarea vaccinului inaintea inceperii vietii sexuale, pt a e evita infectia.
Varstele: 11-26 ani. In unele tari: 9-10 ani, deoarece de la 12 ani incep sa apara contactele sexuale.
Probabil se va ajunge la un compromis: 11-13 ani. Se poate administra si mai tarziu, la orice varsta,
daca nu s-a inceput viata sexuala, sau dupa, daca nu au existat astfel de infectii cu HPV.
 O infectie poate fi complet eliminata si apoi te poti vaccina suplimentar impotriva unor
genotipuri cu care nu ai venit in contact.
 Vaccinarea precoce det aparitia unui RI mai puternic decat vaccinarea tardiva, cu un titru de
Ac mult mai mare decat infectia naturala.
 Vaccin in 3 doze, dupa schema de la hep B: 0-2-6 luni.
 Vaccinurile sunt complet lipsite de RA. Orice interventie terapeutica e asociaza cu un anumit
risc-dar vaccinurile anti HPV nu au RA.
 17 tari din Europa au votat DA pt vaccinarea nationala. SUA a recomandat administrarea
vaccinului tetravalent.
 Desi protejeaza numai impotriva genotipurilor pe care le contine, exista o protectie
incrucisata intre 16-18.
 Vaccinarea nu exclude screeningul precoce si screeningul virusologic pentru inf persistenta cu
HPV: ADN-ul HPV integrat in genom.
 Vaccinarea nu trebuie sa afecteze masurile de protectie pt BTS.

Bibliografie:
Ruță S., curs Virusologie, UMF Carol Davila, 2016.

10