CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................................................1
CAPITOLUL 1: CONSILIUL CONCURENŢEI - AUTORITATEA NAŢIONALĂ ÎN
DOMENIUL AJUTORULUI DE STAT.....................................................................................3
1.1. Rolul Consiliului Concurentei..........................................................................................3
1.2. Structura Consiliului Concurenţei....................................................................................4
1.3. Atribuţiile şi competenţele...............................................................................................7
1.4. Etapele reglementate de legea naţională..........................................................................9
CAPITOLUL 2: NOTIUNI PRIVIND AJUTORUL DE STAT................................................13
2.1. Conceptul de ajutor de stat.............................................................................................13
2.2. Forme ale ajutorului de stat............................................................................................16
2.3. Evaluarea ajutoarelor de stat.........................................................................................16
2.4. Controlul acordării ajutoarelor de stat...........................................................................17
CAPITOLUL 3: MODALITATI DE CLASIFICARE A AJUTOARELOR DE STAT...........20
3.1. Ajutoarele de stat regionale............................................................................................21
3.1.1. Domenii de aplicare în cadrul regiunilor.................................................................21
3.1.2. Ajutoarele regionale pentru investiţii......................................................................25
3.1.3. Ajutoarele regionale pentru întreprinderile mici nou create...................................28
3.2. Ajutorul în zone urbane defavorizate.............................................................................30
3.3. Ajutorul de stat pentru întreprinderi...............................................................................31
3.3.1. Categorii de întreprinderi.........................................................................................31
3.3.2. Ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii - IMM................................34
3.4. Ajutorul pentru instruire.................................................................................................37
3.5. Ajutorul pentru ocuparea forţei de muncă......................................................................38
3.6. Ajutorul pentru cercetare- dezvoltare.............................................................................38
3.7. Ajutorul pentru protecţia mediului înconjurător.............................................................39
3.8. Ajutorul sectorial............................................................................................................41
CAPITOLUL 4: STUDIU DE CAZ-AJUTORUL DE STAT IN ROMANIA IN CONTEXTUL
CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE...................................................................................44
4.1. Controlul ajutoarelor de stat în România.......................................................................44
4.2. Rezultatul negocierilor dintre România şi Uniunea Europeană în privinţa politicii în
domeniul ajutorului de stat....................................................................................................45
4.2.1. Perioade de tranziţie................................................................................................45
4.2.2. Clauza de salvgardare..............................................................................................46
4.2.3. Implicaţiile negocierilor..........................................................................................48
4.3. Masuri de ajutor de stat elaborate in Romania in contextul crizei economico-financiare
...............................................................................................................................................51
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................53

0
 INTRODUCERE

Articolul 87 (1) din Tratatul CE defineşte ajutorul de stat ca fiind acel ajutor acordat
„de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau
ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de
producţie, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale între statele membre”1.
Astfel ajutorul de stat reprezintă orice formă de transfer a resurselor statului prin
avantajarea anumitor agenţi economici, constituind astfel un efect potenţial asupra
concurenţei şi comerţului între statele membre ale Uniunii Europene. Acelaşi articol
precizează că ajutoarele de stat sunt, în principiu, incompatibile cu piaţa comună.
Acelaşi articol, 87, paragraful 2 enumeră categoriile de ajutoare care sunt compatibile
cu piaţa comună:
- ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiţia ca
acestea să fie acordate fără discriminare determinată de originea produselor;
- ajutoarele destinate reparării daunelor provocate de calamităţi naturale sau alte
evenimente extraordinare;
- ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania
afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea
dezavantajelor economice cauzate de această divizare.
De asemenea, în paragraful 3 al aceluiaşi articol sunt enumerate anumite categorii de
ajutoare care pot fi considerate compatibile cu piaţa comună:
- ajutoarele destinate promovării dezvoltării economice a regiunilor în care nivelul de
trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de
scăzut;
- ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes
european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;
- ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea anumitor activităţi sau anumitor
regiuni economice, în cazul în care acestea nu schimbă condiţiile schimburilor comerciale
într-o măsură care contravine interesului comun. Cu toate acestea, ajutoarele acordate pentru
construcţii navale până la data de 1 ianuarie 1957, în măsura în care compensează numai
absenţa unei protecţii vamale, sunt reduse treptat în condiţii similare condiţiilor care se aplică
1
Tratatul instituind Comunitatеa Еconomică Еuropеană, sеmnat la Roma la 25 martiе 1957, intrat în vigoarе la 1
ianuariе 1985, Partеa a III-a - Politica Comunitară, Titlul I, Sеcţiunеa a trеia – Ajutoarеlе acordatе dе statе,
Tratatul CЕ consacră acеstеi problеmе trеi articolе, dе la 87 la 89 (fostеlе Art.92-94).

1
pentru eliminarea taxelor vamale, sub rezerva dispoziţiilor prezentului tratat cu privire la
politica comercială comună faţă de ţări terţe;
- alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăşte cu
majoritate calificată la propunerea Comisiei.
În articolul 88 şi 89 este stabilită procedura urmată în cazul acordării ajutoarelor de
stat.
Comisia Europeană în cooperare cu statele membre, va ţine sub supraveghere toate
sistemele de ajutoare de stat existente în statele membre. De asemenea, va propune măsuri
necesare pentru dezvoltarea ulterioară sau pentru buna funcţionare a pieţei comune.
Ajutorul de stat fiind reglementat la nivelul Uniunii Europene, asemenea reglementări
sunt direct aplicabile în România, ca stat membru UE.
Dacă înainte de 1 ianuarie 2007 în acest domeniu exista o structură din care făceau
parte beneficiarul, autoritatea care acorda ajutorul de stat şi Consiliul Concurenţei care
autoriza acordarea fiecărui tip de ajutor, în prezent, rolul esenţial pe care îl deţinea Consiliul
Concurenţei în acest domeniu fiind preluat de către Comisia Europeană, Consiliului
rămânându-i numai rolul de intermediar între solicitant şi Comisie. Practic pregăteşte cazul
clientului, îl prezintă în faţa instanţei de autorizare şi menţine un contact între solicitant şi
Comisie.
Acest transfer de competenţe către Comisia Europeană, iniţiat cu abrogarea vechii
reglementări, a condus în mod automat la aplicarea directă în România a legislatiei
comunitare în domeniul ajutorului de stat. Noua reglementare, este O.U.G. nr. 117/2006 2
privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, care stabileşte competenţele de
pregătire a notificării, de reprezentare a Românei în faţa Comisiei şi de monitorizare şi
raportare a ajutoarelor anuale acordate.

CAPITOLUL 1: CONSILIUL CONCURENŢEI - AUTORITATEA

NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL AJUTORULUI DE STAT

2
Ordonanţa dе Urgеnţă a Guvеrnului, nr.117 din 21 dеcеmbriе 2006 privind procеdurilе naţionalе în domеniul
ajutorului dе stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 1042/28 dеc. 2006, modificată prin Lеgеa nr.137 din 17 mai
2007 pеntru aprobarеa Ordonanţеi dе Urgеnţă a Guvеrnului nr. 117/2006 privind procеdurilе naţionalе în
domеniul ajutorului dе stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 354/24 mai 2007.

2
 1.1. Rolul Consiliului Concurentei

Consiliul Concurenţei a fost înfiinţat prin Legea concurentei Nr. 21 din 10 aprilie
1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Autoritatea română de concurenţă
şi-a început activitatea la 6 septembrie 1996 prin elaborarea reglementărilor necesare aplicării
Legii concurenţei (nr.21/1996), ce a intrat în vigoare la 1 februarie 1997.
În calitatea sa de autoritate naţională în domeniul concurenţei, instituţia pune în
aplicare şi asigură respectarea prevederilor naţionale, dar şi a celor comunitare de concurenţă.
În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei are rolul de autoritate naţională de contact în
domeniul ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, şi instituţiile publice,
furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte.
Consiliului Concurenţei îi revine şi rolul de a reprezenta România în relaţiile cu
organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil; de asemenea, este responsabil de relaţia cu
instituţiile Uniunii Europene, potrivit prevederilor relevante din legislaţia europeană, şi
cooperează cu alte autorităţi de concurenţă.
Activitatea Consiliului Concurenţei se desfăşoară pe două componente principale: una
preventivă, de monitorizare a pieţelor şi supraveghere a actorilor de pe aceste pieţe şi una
corectivă, menită să restabilească şi să asigure dezvoltarea unui mediu concurenţial normal.
Astfel, misiunea autorităţii române de concurenţă poate fi definită sintetic ca fiind
aceea de a proteja şi de a stimula concurenţa pe piaţa românească în vederea dezvoltării unui
mediu concurenţial normal, pentru ca, în final, să se asigure o promovare cât mai bună a
intereselor consumatorilor.

Figura 1: Scopul, rolul, valorile şi principiile Consiliului Concurenţei

3
 Sursa: Raportul Anual al Consiliului Concurenţei pe anul 2008, p. 4,
www.consiliulconcurentei.ro.

1.2. Structura Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei este un organ colegial, format din 7 membri: un preşedinte (a

cărui funcţie este asimilată celei de ministru), 2 vicepreşedinţi (a caror funcţie este asimilată
celei de secretar de stat) şi 4 consilieri de concurenţă (a caror funcţie este asimilată celei de
subsecretar de stat).

Figura 2: Organigrama Consiliului Concurentei

4
 Sursa: www.consiliulconcurentei.ro/

Membrii Consiliului:
Preşedinte: Chiriţoiu Ct. Bogdan - Marius

Vicepreşedinte: Neagoe B. Otilian

Vicepreşedinte: Mircea V. Valentin

Consilieri de Concurenţă: Ionescu N. Dan

Teodoriu Bujor-Bogdan
Gyerkó László

Membrii Consiliului Concurentei sunt numiţi în funcţie de către Preşedintele

României, la propunerea Guvernului. Durata mandatului membrilor Plenului Consiliului
Concurenţei este de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată. Membrii Plenului

5
îndeplinesc atribuţii conform regulamentelor aprobate de către Plen sau conform delegării
Preşedintelui.
Calitatea de membru al Consiliului Concurenţei este incompatibilă cu exercitarea
oricărei alte activităţi profesionale sau de consultanţă, cu participarea, directă ori prin
persoane interpuse, la conducerea sau administrarea unor entităţi publice ori private sau cu
deţinerea de funcţii ori de demnităţi publice, cu excepţia funcţiilor şi activităţilor didactice din
învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi creaţie literar-artistică. Ei nu pot fi desemnaţi
experţi sau arbitri nici de părţi şi nici de instanţa judecătorească sau de către o altă instituţie.
Membrii Consiliului Concurenţei şi inspectorii de concurenţă nu pot face parte din
partide sau alte formaţiuni politice.
Inspectorii de concurenţă din cadrul Consiliului Concurenţei, cu excepţia debutanţilor,
au fost abilitaţi, prin lege, cu puteri speciale de inspecţie pentru investigarea încălcării
prevederilor de concurenţă.
Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen şi în
comisii.
Fiecare comisie este formată din 2 consilieri de concurenţă în componenţa stabilită de
preşedintele Consiliului Concurenţei, pentru fiecare caz în parte, şi este condusă de către un
vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei.
Preşedintele Consiliului Concurenţei ordonă efectuarea de investigaţii şi desemnează
raportorul pentru fiecare investigaţie.
Consiliul Concurenţei examinează în plen:
- rapoartele de investigaţie, cu eventualele obiecţii formulate la acestea, şi decide
asupra măsurilor de luat;
- autorizarea concentrărilor economice;
- punctele de vedere, recomandările şi avizele formulate în realizarea atribuţiilor
prevăzute de Legea concurenţei;
- proiectele de reglementări propuse spre adoptare;
- raportul anual al activităţii instituţiei, raportul anual privind ajutoarele de stat,
precum şi orice alte rapoarte privind concurenţa şi ajutoarele de stat.

În formaţiunile deliberative fiecare membru dispune de un vot; în caz de partaj egal al

voturilor, soluţia votată de preşedinte prevalează.

6
 Structura organizatorică şi de personal a Consiliului Concurenţei, atribuţiile de
conducere şi de execuţie ale personalului său se stabilesc prin regulamentele interioare
adoptate de acesta.
Consiliul Concurentei îşi întocmeşte proiectul de buget propriu, care se prevede
distinct în bugetul de stat.

1.3. Atribuţiile şi competenţele

Consiliul Concurentei are urmatoarele atributii in domeniul concurentei:

- efectuează investigaţiile privind aplicarea prevederilor naţionale şi comunitare de
concurenţă;
- ia decizii pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor naţionale şi comunitare de
concurenţă, precum şi pentru cazurile de concentrări economice;
- acceptă angajamente şi impune măsuri interimare;
- retrage beneficiul exceptării pentru înţelegerile, deciziile asociaţiilor de întreprinderi
sau practicile concertate cărora li se aplică prevederile unuia dintre regulamentele europene de
exceptare pe categorii;
- asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii, inclusiv monitorizarea măsurilor
dispuse şi a efectelor concentrărilor economice autorizate condiţionat prin decizii;
- efectuează, din proprie iniţiativă, investigaţii privind un anumit sector economic sau
un anumit tip de acord în diferite sectoare, atunci când rigiditatea preţurilor sau alte
împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau denaturării concurenţei pe piaţă.;
- sesizează Guvernul asupra existenţei unei situaţii de monopol sau a altor cazuri şi
propune acestuia adoptarea măsurilor necesare pentru remedierea disfuncţionalităţilor
constatate;
- sesizează instanţele judecătoreşti asupra cazurilor în care acestea sunt competente;
- urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în
domeniul de reglementare al Legii concurenţei;
- sesizează Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administraţiei publice
centrale şi locale în aplicarea prezentei legi;
- emite avize pentru proiectele de acte normative care pot avea impact
anticoncurenţial, autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale fiind

7
obligate să solicite acest aviz, şi poate recomanda modificarea actelor normative care au un
asemenea efect;
- face recomandări Guvernului şi organelor administraţiei publice locale pentru
adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurenţei;
- propune Guvernului sau organelor administraţiei publice locale luarea de măsuri
disciplinare împotriva personalului din subordinea acestora, în cazul în care acesta nu respectă
dispoziţiile obligatorii ale Consiliului Concurenţei;
- realizează studii şi întocmeşte rapoarte privind domeniul său de activitate şi
furnizează Guvernului, publicului şi organizaţiilor internaţionale specializate informaţii
privind această activitate;
- reprezintă România şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în relaţiile
cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profil; ca autoritate naţională de concurenţă,
Consiliul Concurenţei este responsabil de relaţia cu instituţiile Uniunii Europene, potrivit
prevederilor relevante din legislaţia europeană, şi cooperează cu alte autorităţi de concurenţă;
- stabileşte şi aprobă misiunea, strategia generală şi programele de activitate ale
autorităţii de concurenţă.

Consiliul Concurentei va comunica punctul sau de vedere asupra oricarui aspect în

domeniul politicii concurentiale, la cererea:
- Preşedinţiei şi Guvernului României;
- comisiilor parlamentare, senatorilor şi deputaţilor;
- autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale;
- organizaţiilor profesionale şi patronale în măsura în care acestea au atribuţii legale de
reglementare a domeniilor în care activează;
- organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor;
- instanţelor judecătoreşti şi parchetelor.

Consiliul Concurentei întocmeste anual un raport privind activitatea sa si modul în

care agentii economici si autoritatile publice respecta regulile concurentei, potrivit prezentei
legi. Raportul se adopta în plenul Consiliului Concurentei si se da publicitatii.

In domeniul ajutorului de stat, Consiliul Concurentei asigură aplicarea prevederilor

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul
ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, precum şi

8
precum şi aplicarea prevederilor Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale,
cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, Consiliul Concurenţei:
- emite avize pentru notificările privind măsurile de ajutor de stat, respectiv pentru
informările privind măsurile de ajutor de stat care intră în domeniul de aplicare al exceptărilor
pe categorii de la obligaţia de notificare;
- reprezintă România în faţa Comisiei Europene în procedurile comunitare privind
ajutorul de stat, ca punct de contact;
- este singura autoritate competentă să transmită Comisiei Europene notificările,
informările, respectiv raportările întocmite potrivit legislaţiei privind procedurile naţionale în
domenul ajutorului de stat;
- acordă asistenţă de specialitate în domeniul ajutorului de stat autorităţilor, altor
furnizori şi beneficiarilor de ajutor de stat, inclusiv în cadrul procesului de elaborare a actelor
normative sau administrative prin care se instituie măsuri de natura ajutorului de stat;
- asigură informarea autorităţilor, altor furnizori de ajutor de stat, a beneficiarilor şi a
publicului privind reglementările europene în domeniul ajutorului de stat, prin publicarea de
ghiduri, buletine lunare, sinteze legislative şi de jurisprudenţă şi alte materiale informative,
precum şi prin organizarea de seminarii, mese rotunde, conferinţe şi altele asemenea;
- monitorizează ajutoarele de stat, în baza raportărilor, informaţiilor şi datelor
transmise de furnizori, care pot fi autorităţi şi alţi furnizori de ajutor de stat;
- organizează registrul ajutoarelor de stat şi elaborează raportul anual al ajutoarelor de
stat acordate in România.

1.4. Etapele reglementate de legea naţională

Etapa de pregătire a notificării ajutorului de stat şi a informării

În cadrul acestei etape, Consiliul Concurenţei primeşte notificările şi emite un aviz 3,
cu caracter preliminar, ca urmare a cererilor înaintate în acest scop de către solicitant
(autoritatea care acordă ajutorul), în termen de 30 de zile de la primirea cererii de avizare,
exceptând cazul în care solicitantul cere prelungirea termenelor pentru completarea notificării
sau informării.
Acest moment este urmat de o colaborare între Consiliu şi solicitant pentru
completarea şi îmbunătăţirea notificărilor sau informărilor în scopul respectării regulilor
comunitare.
3
idеm, art. 11.

9
 Etapa înaintării notificării/ informării, în forma avizată, prin intermediul
Reprezentanţei permanente a României pe langă Uniunea Europeană, după comunicarea
avizului către solicitant.

Etapa în faţa Comisiei Europene

Consiliul Concurenţei are competenţe de reprezentare a României în faţa Comisiei
Europene în procedurile comunitare privind ajutorul de stat. În susţinerea notificării în faţa
Comisiei, Consiliul Concurenţei va fi asistat de către autoritatea care a elaborat notificarea. În
urma emiterii deciziilor cu privire la ajutoarele de stat notificate, Consiliul Concurenţei
informeză, de îndată, autoritatea sau alţi furnizori, după caz, cu privire la deciziile adoptate de
Comisie, trimiţând totodată şi o copie a decizei în cauză4.

Etapa monitorizării ajutorelor de stat

Consiliul Concurenţei monitorizează ajutoarele de stat potrivit prevederilor din
regulamentele comunitare referitoare la acţiunile de monitorizare, în baza raportărilor,
informaţiilor şi datelor transmise de furnizori, care pot fi autorităţi şi alţi furnizori de ajutor de
stat5.
Consiliul Concurenţei este responsabil cu întocmirea şi actualizarea inventarul
ajutoarelor de stat, pe baza raportărilor, datelor şi informaţiilor primite de la furnizori. De
asemenea, Consiliul Concurenţei organizează registrul ajutoarelor de stat şi elaborează
raportul anual al ajutoarelor de stat acordate în România şi alte rapoarte necesare îndeplinirii
obligaţiilor de stat membru pe baza inventarului ajutoarelor de stat, a raportărilor transmise de
furnizori, respectiv, a răspunsurilor primite la cererile de informaţii ale Consiliului
Concurenţei către furnizori6.
Consiliul Concurenţei va elabora raportul anual privind ajutoarele de stat acordate în
România, care este supus aprobării Guvernului. În vederea asigurării transparenţei în acest
domeniu, raportul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se transmite
Comisiei Europene. Raportul anual privind ajutoarele de stat cuprinde date şi informaţii
despre ajutoarele de stat acordate în ultimii trei ani, inclusiv anul pentru care se face
raportarea, în special cu privire la valoarea, obiectivul, tipul şi modalităţile de acordare a
acestora7.

4
idеm, art. 13.
5
Idеm, art. 17-18.
6
Idеm, art. 19.
7
Idеm, art. 23.

10
 Un rol important revine Consiliului Concurenţei în cazul în care Comisia Europeană
dispune prin decizie rambursarea, recuperarea, suspendarea, sau recuperarea provizorie a
ajutorului de stat considerat ilegal şi a ajutorului de stat utilizat abuziv, moment în care în
sarcina beneficiarului se naşte obligaţia de rambursare a sumei reprezentând echivalentul
ajutorului a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie.

Rambursarea şi recuperarea ajutoarelor de stat

Alte prevederi ale actului normativ vizează rambursarea, recuperarea, suspendarea sau
recuperarea provizorie a ajutorului de stat ilegal şi a ajutorului de stat utilizat abuziv. Astfel,
beneficiarul unui ajutor de stat este obligat să ramburseze suma reprezentând echivalentul
ajutorului de stat a cărui recuperare a fost dispusă de Comisia Europeană. Ajutorul de stat care
trebuie rambursat sau recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii până la
data recuperării sau a rambursării.
În cazul în care beneficiarul nu rambursează ajutorul de stat, furnizorul, în baza
deciziei Comisiei Europene, se va adresa Curţii de Apel Bucureşti pentru ca aceasta să
dispună anularea actului prin care a fost acordat ajutorul de stat şi, pe cale de consecinţă,
recuperarea acestuia şi a dobânzii aferente8.

Contravenţii şi sancţiuni9
Actul normativ cuprinde şi prevederi referitoare la contravenţii. Astfel, se sancţionează
cu avertisment sau amendă cuprinsă între 5.000 de lei şi 40.000 de lei, următoarele fapte:
• furnizarea de informaţii şi documente inexacte sau incomplete, precum şi
nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate în termenele stabilite de Consiliul
Concurenţei sau furnizori autorităţi publice;
• refuzul de a se supune controlului desfăşurat conform prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenţă;
• refuzul acordării explicaţiilor solicitate;
• neîndeplinirea obligaţiei de organizare a evidenţei specifice privind ajutoarele de stat
primite.

8
OUG nr. 117/2006, privind procеdurilе naţionalе în domеniul ajutorului dе stat, modificată şi complеtată,
Capitolul V: Rambursarеa, rеcupеrarеa, suspеndarеa sau rеcupеrarеa provizoriе a ajutorului dе stat ilеgal şi a
ajutorului dе stat utilizat abuziv art. 26-32.
9
Idеm, Capitolul VI: Contravеnţii şi sancţiuni, art. 33.

11
 Contravenţiile se constată şi se sancţionează de Consiliul Concurenţei sau de către
furnizori autorităţi publice, după caz, prin persoane împuternicite. Personalul Consiliului
Concurenţei, la solicitare, beneficiază de protecţie din partea organelor abilitate ale statului.

CAPITOLUL 2: NOTIUNI PRIVIND AJUTORUL DE STAT

12
 2.1. Conceptul de ajutor de stat
Conceptul de ajutor de stat a fost interpretat de Comisie şi de Curtea de Justiţie într-un
sens foarte larg, astfel încât el include orice ajutor public, acordat de către autorităţile centrale,
precum şi ajutoarele acordate de autorităţile locale sau regionale. Mai mult, ajutorul poate
proveni chiar de la organisme private sau alte organisme asupra cărora statul, o instituţie
publică, o autoritate locală sau regională exercită o influenţă puternică, direct sau indirect.
Forma sub care este acordat ajutorul (reduceri fiscale, garanţii la împrumuturi, livrari
de bunuri sau servicii în condiţii preferenţiale, injecţii de capital în condiţii discriminatorii în
raport cu investiţiile private) sau motivul acordării nu sunt relevante. Ceea ce contează în
cazul ajutoarelor de stat sunt efectele generate de acestea asupra concurenţei de pe piaţă.
În interpretarea Comisiei şi a instanţelor comunitare, există patru condiţii cumulative
în care o măsură sau tranzacţie economică în care este implicat statul poate fi considerată ca
implicând ajutor de stat. Aceste condiţii sunt10:
- măsura să implice utilizarea resurselor statului;
- măsura să confere un avantaj firmei/firmelor beneficiare;
- măsura să fie selectivă;
- măsura să distorsioneze sau să ameninţe cu distorsionarea concurenţei la nivel
transfrontalier.
Ca atare, putem concluziona că o măsură va fi considerată drept ajutor de stat în
următoarele circumstanţe:

1. Ajutorul de stat implică utilizarea resurselor statului

Conform Art. 87(1) CE, ajutorul de stat poate fi acordat “de către stat sau din resursele
statului”. Rezultă că forma în care ajutorul de stat este acordat este irelevantă din punctul de
vedere al controlului ajutorului de stat: ceea ce contează este efectul măsurii. De fapt,
distincţia între “ajutorul acordat de stat” şi “ajutorul acordat din resursele statului” are rolul de
a face explicit faptul că nu numai ajutorul acordat de guvernul central, ci şi ajutorul acordat de
autorităţile de stat regionale şi locale, precum şi de organismele publice şi private ce
acţionează în numele statului intră în sfera exclusivă de control a Comisiei.
În ceea ce priveşte forma efectivă în care ajutorul de stat este acordat, faptul că
ajutorul de stat nu se referă numai la cheltuielile directe făcute din buzunarul statului (adică
subvenţiile de la buget) ci şi la transferurile indirecte de resurse ale statului (ceea ce atrage
10
Institutul Еuropеan din România în colaborarе cu Human Dynamics, Politica în domеniul concurеnţi, 2003,
Sеria Micromonografii - Politici Еuropеnе, vеrsiunе actualizată, lucrarе еlaborată în cadrul proiеctului Pharе RO
0006.18.02, p. 25.

13
pierderi de venit pentru stat) ţine de jurisprudenţa general acceptată. Într-adevăr, o pierdere de
venituri din impozitare este considerată echivalentă cu consum de resurse ale statului,
indiferent de nivelul, regional sau local, la care este suportată pierderea.

2. Ajutorul de stat conferă un avantaj firmei/firmelor beneficiare

Încă din primii ani ai aplicării reglementărilor din tratat referitoare la ajutorul de
stat, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a definit noţiunea de ajutor de stat ca “incluzând
orice măsură, indiferent de forma ei, ce reduce povara suportată în mod normal de o firmă,
chiar dacă ea nu reprezintă o subvenţie directă în sensul strict al termenului ci este
echivalentă acesteia în virtutea naturii şi efectelor ei”.11
În consecinţă, în Fiscal Aid Notice Comisia doar enunţă un concept bine-cunoscut: o
măsură fiscală care scuteşte firmele de poveri suportate în mod normal din resursele lor
proprii satisface al doilea criteriu din definiţia ajutorului de stat. Comisia dă şi câteva exemple
de măsuri fiscale care conferă un asemenea avantaj12:
- măsuri ce reduc baza fiscală (precum deduceri speciale, aranjamente de depreciere
(amortizare) specială sau accelerată, includerea rezervelor în bilanţul firmei);
- măsuri ce implică o reducere parţială sau totală a sumei datorate ca impozit
(exemplu: scutirile de taxe sau creditele fiscale);
- amânarea, anularea sau chiar reeşalonarea în mod excepţional a datoriilor faţă de
buget.

3. Ajutorul de stat este selectiv

Art. 87(1) CE se aplică doar măsurilor care au o natură selectivă, adică acelora care
“favorizează anumite activităţi sau producerea anumitor bunuri”. Aplicarea criteriului
selectivităţii atrage după sine trasarea unei distincţii între măsurile cu aplicabilitate generală,
cu alte cuvinte acele măsuri care se aplică tuturor firmelor şi sectoarelor fără deosebire, şi
măsurile care generează avantaje doar pentru anumite firme sau sectoare. Nu de puţine ori,
totuşi, este extrem de dificil să trasezi o graniţă clară între măsurile de sprijin generale şi cele
selective. Măsurile fiscale sunt în plus dificil de evaluat pe baza acestui criteriu şi din cauza
faptului că dreptul comunitar consideră că selectivitatea anumitor măsuri fiscale poate fi totuşi
justificată prin natura sau schema generală a sistemului.

11
http://www.iеr.ro/documеntе/formarе/Politica_concurеnta.pdf
12
Octavian Manolachе, Tratat dе drеpt comunitar, Еd. All, Bucurеşti, 2006, p. 273.

14
 Totuşi în unele cazuri concrete, pentru ca o asemenea compensaţie să nu poata fi
considerate ajutor de stat trebuie îndeplinite patru condiţii13:
- întreprinderea beneficiară trebuie să aibă efectiv obligaţii de serviciu public, clar
definite;
- parametrii pe baza cărora vor fi calculate compensaţiile trebuie să fie stabiliţi în
prealabil în mod obiectiv şi transparent;
- compensaţia nu va depăşi în tot sau în parte costurile ocazionate de executarea
obligaţiilor de serviciu public, ţinând cont de sumele care sunt legate de acestea şi de un
beneficiu rezonabil;
- când selectarea se face în afara cadrului pieţei publice, nivelul compensaţiei trebuie
determinat în funcţie de analiza costurilor unei întreprinderi de transport medii (ţinând cont
de cheltuielile şi beneficiile rezultate din executarea acestor obligaţii).

4. Ajutorul de stat afectează relaţiile comerciale dintre statele membre

Intervenţiile care implică ajutor de stat duc la afectarea relaţiilor comerciale dintre
statele membre şi la distorsionarea concurenţei. Cele două condiţii sunt organic dependente,
deoarece, dacă acordarea unui ajutor duce la întărirea poziţiei unui întreprinzător în raport cu
alţi întreprinzători care acţionează în spaţiul comunitar, cei care nu au beneficiat de ajutor sunt
discriminaţi şi afectaţi în mod negativ.
Ajutoarele acordate de state sunt analizate pentru a se constata dacă sunt susceptibile
să afecteze concurenţa în cadrul Comunităţii Europene sau în relaţiile cu alte state din afara
pieţei comunitare. Curtea de Justiţie a apreciat că un ajutor de stat este incompatibil cu piaţa
comună dacă aduce atingere comerţului între statele membre, în sensul că ar putea prejudicia
realizarea obiectivelor pieţei unice14.
Statele intervin în economie din diferite motive, principala motivaţie a acordării
ajutoarelor de stat se referă la caracterul vital pentru interesul naţional al anumitor sectoare
din economie.
2.2. Forme ale ajutorului de stat
Ajutorul de stat se poate concretiza:
- fie într-un transfer de fonduri publice catre o întreprindere,

13
Daniеl Mihai Şandru, Drеpt comunitar – Intеgrarеa еuropеană, Еd. Univеrsitară, Bucurеşti, 2008, pp. 244-
245.
14
Nicolеta Diaconu, Drеptul Uniunii Еuropеnе – partе spеcială – politici comunitarе, Еd. Lumina Lеx,
Bucurеşti, 2007, p. 154.

15
 - fie în renunţarea la unele venituri viitoare, certe sau posibile, şi care asigură unei
îtreprinderi un beneficiu de natură economică sau financiară, pe care nu l-ar fi obţinut în
absenţa unor astfel de măsuri.

De asemenea, acesta poate lua forma:

- unei scheme de ajutor de stat (sistem pe baza căruia pot fi acordate alocări specific
individuale de ajutoare întreprinderilor definite în mod general şi abstract sau orice sistem pe
baza căruia ajutorul, care nu este legat de un anume proiect, poate fi acordat uneia sau mai
multor întreprinderi pentru o perioadă de timp nedeterminată sau într-un cuantum
nedeterminat);
- unui ajutor individual (orice formă de ajutor care nu este acordat pe baza unei
scheme de ajutor).

Din punct de vedere al naturii, ajutoarele pot fi:

- ajutoare de stat directe, de natura cheltuielilor bugetare sau a veniturilor la care
statul renunţă şi în care se includ: subvenţii, alocaţii, prime, participări cu capital ale statului,
ale autorităţilor publice centrale sau locale ori ale altor organisme care administrează surse ale
statului sau ale colectivităţilor locale, vânzare de terenuri sau alte active sub preţul pieţei,
reduceri de preţ la bunuri furnizate sau servicii prestate, anularea sau reducerea de datorii,
acordarea de credite cu dobânda preferenţială etc;
- ajutoare de stat indirecte, acordate prin intermediul sistemului fiscal sau al
asigurărilor sociale, în care se includ: exceptări, reduceri la plata taxelor vamale, reduceri sau
scutiri la plata obligaţiilor bugetare sau a majorărilor de întârziere, amânări, eşalonări la plata
obligaţiilor bugetare şi a majorărilor de întârziere etc.

2.3. Evaluarea ajutoarelor de stat

Bazându-se pe experienţa şi expertiza acumulate de-a lungul timpului, programul de
reformă a ajutoarelor de stat a introdus o abordare economică mai precisă în ceea ce priveşte
evaluarea cazurilor de ajutor de stat. Definirea unei metodologii şi a unor criterii economice
mai precise de evaluare a elementelor pozitive şi negative a unei măsuri de ajutor de stat a
avut drept obiectiv „acordarea unui volum mai mic de ajutoare de stat, dar mai bine
direcţionate”15.

15
http://www.ajutordеstat.ro/?pag=134

16
 Evaluarea compatibilităţii unui ajutor reprezintă, în principal, analiza efectelor
pozitive ale ajutorului (în termeni de contribuţie la realizarea unui obiectiv de interes comun
bine definit) comparativ cu efectele negative ale acestuia (în principal denaturarea concurenţei
şi a comerţului), ceea ce constituie „testul comparativ”. Pentru ca ajutorul să fie declarat
compatibil, acesta trebuie să fie necesar şi proporţional pentru realizarea unui obiectiv specific
de interes comun.
Cu toate acestea, abordarea economică mai precisă nu înseamnă că fiecare caz de
ajutor de stat face obiectul unei evaluări aprofundate specifice. Utilizând raţionamentul
economic al testului comparativ, Comisia Europeană a ţinut seama de cerinţele economice
atunci când a stabilit normele generale privind ajutoarele de stat, oferind, în acelaşi timp,
posibilitatea folosirii sistemului de control cel mai adecvat. In consecinţă, cazurile cu cele mai
mici efecte de denaturare nu sunt considerate ajutor de stat (ajutorul de minimis).
In al doilea rând, cazurile pentru care se poate elabora ex ante un set de criterii de
compatibilitate uşor de aplicat sunt scutite de obligaţia de notificare (ajutoarele de stat incluse
în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare).
Următorul nivel, evaluarea standard, permite Comisiei să analizeze majoritatea
cazurilor de ajutor în raport cu condiţiile predefinite (inclusiv intensităţile ajutorului
predefinite) în scopul asigurării proporţionalităţii şi necesităţii ajutorului, precum şi a
efectelor limitate de denaturare ale acestuia, şi anume pentru care evaluarea economică
precisă este efectuată în bloc în prealabil şi, este reflectată în prezumţiile legale ale normelor.
Ultimul nivel de control – evaluarea detaliată – se aplică acelor cazuri care pot
determina efectele de denaturare cele mai grave, în cazul cărora Comisia verifică
fundamentarea economică a ajutorului de la caz la caz16.

2.4. Controlul acordării ajutoarelor de stat

Comisia are obligaţia să vegheze asupra modului în care sunt respectate reglementările
în domeniul concurenţei. Ea poate acţiona din proprie iniţiativă, în urma unei plângeri făcute
de un stat membru, în urma unei notificări a acordurilor realizate de către diferite firme sau
urmare a notificării ajutorului de stat. Comisia dispune de însemnate puteri de investigare; ea
poate efectua controale la nivelul firmelor fără a le preveni în prealabil şi poate solicita
consultarea materialelor necesare.
Deoarece Comisia trebuie să se asigure de faptul că nu sunt acordate decât acele
ajutoare ce pot fi considerate compatibile cu piaţa unică, articolul 88 (fost 93) fixează
16
http://www.ajutordеstat.ro/?pag=134

17
procedura şi prevede că statele membre au obligaţia să informeze, în timp util, Comisia
asupra proiectelor care tind/intenţionează să instituie un ajutor nou sau să modifice un ajutor
existent. Acest lucru se traduce în mod concret prin notificarea prealabilă a proiectului.
Comisia poate autoriza ajutorul, poate cere modificarea sau respingerea acestuia. În
cazul în care Comisia consideră că un anumit tip de ajutor nu este compatibil cu piaţa comună
şi nici cu excepţiile acceptate, acesta cere statului membru să transmită observaţiile sale
privind această măsură în cel mult o lună. Dacă justificările respective nu sunt convingătoare,
Comisia poate decide modificarea sau eliminarea ajutorului de stat respectiv, într-o perioadă
determinată (de regulă, două luni). În cazul în care statul membru nu se conformează deciziei
până la termenul stabilit, Comisia sau oricare alt stat membru afectat pot aduce cazul în faţa
CEJ. În acelaşi timp, şi statul membru vizat poate recurge la CEJ sau la Consiliul UE (dacă
acesta nu se pronunţă în termen de trei luni, formularea deciziei rămâne în sarcina Comisiei)17.
Consiliul, cu unanimitate, poate decide că un ajutor instituit sau care urmează a fi
instituit este compatibil cu piaţa comună, în cazul în care circumstanţe excepţionale justifică o
asemenea decizie. Într-o asemenea situaţie, toate procedurile desfăşurate până în momentul
respectiv vor fi suspendate.
Consiliul, cu majoritate calificată, pe baza propunerilor Comisiei şi după consultarea
Parlamentului European, poate adopta regulamentele necesare pentru aplicarea articolelor de
mai sus (Art.89 – fostul Art.94).
Astfel, prin Regulamentul nr. 994/98/CE, Comisia poate excepta anumite tipuri de
ajutoare de stat, de tip orizontal, de la obligaţia notificării, respectiv: ajutoarele pentru IMM-
uri, pentru cercetare-dezvoltare, protecţia mediului, ocuparea forţei de muncă şi formare
profesională, ajutoare regionale în conformitate cu harta ajutoarelor regionale aprobată de
Comisie, iar prin Regulamentul nr.659/1999/CE a clarificat şi consolidat regulile de
procedură privind ajutorul de stat.
Regulamentul 994/98/CE privind aplicarea Art.87 şi 88 ale Tratatului UE privind unele
categorii de ajutoare de stat orizontale, instituie dreptul Comisiei de a emite regulamente de
exceptare pe categorii, privind anumite tipuri de ajutoare. Aceste regulamente vor trebui să
specifice pentru fiecare categorie scopul lor, beneficiarii, pragurile valorice, condiţiile privind
cumulul şi modalităţile de control. De asemenea, Comisia poate decide că în cazul anumitor
ajutoare care nu depăşesc un anumit plafon, notificarea către Comisie nu mai este necesară
(regula „de minimis”). În plus, regulamentul conţine prevederi privind transparenţa şi
17
Institutul Еuropеan din România în colaborarе cu Human Dynamics, Politica în domеniul concurеnţi, 2003,
Sеria Micromonografii - Politici Еuropеnе, vеrsiunе actualizată, lucrarе еlaborată în cadrul proiеctului Pharе RO
0006.18.02, p. 28.

18
controlul ajutoarelor, durata de validitate şi modul de modificare a regulamentelor emise de
Comisie.

CAPITOLUL 3: MODALITATI DE CLASIFICARE A

AJUTOARELOR DE STAT

În cadrul comunicărilor Comisiei Europene către ţările membre o importantă de prim

ordin o deţine cea referitoare la clasificarea şi codificarea obiectivelor ajutorului de stat,
astfel:

19
 A. Agricultura şi pescuitul;
B. Obiective orizontale: cercetare- dezvoltare- inovare, mediu, întreprinderi mici şi
mijlocii, comerţ, energie, salvare, restructurare, închidere, ocuparea forţei de muncă, formare
profesională, capital de risc, servicii de interes economic general;
C. Obiective sectoriale: oţel, construcţii navale, fibre sintetice, auto, alte sectoare de
prelucrare, cărbune, transporturi, turism, servicii financiare;
D. Ajutoare regionale;
E. Cultura şi conservarea patrimoniului;
F. Ajutoare de stat cu caracter social;
G. Ajutoare de stat pentru înlăturarea efectelor provocate de dezastre
H.

Figura 3.1 Ajutoare de stat compatibile

20
 Figura 3.2. Tipuri de ajutor de stat

Figura 3.3 Ajutoare interzise

3.1. Ajutoarele de stat regionale

3.1.1. Domenii de aplicare în cadrul regiunilor
În temeiul articolului 87 alineatul (3) literele (a) şi (c) din Tratatul CE, ajutoarele
destinate să favorizeze dezvoltarea economică a unor zone defavorizate din Uniunea

21
Europeană pot fi considerate, de către Comisie, compatibile cu Piaţa Comună. Acest tip de
ajutoare de stat este cunoscut sub denumirea de ajutor de stat regional. Ajutoarele de stat
regionale constau în ajutoare pentru investiţii acordate întreprinderilor mari sau, în anumite
circumstanţe limitate, în ajutoare pentru funcţionare destinate, în ambele cazuri, anumitor
regiuni în vederea reducerii disparităţilor regionale. De asemenea, se consideră ajutoare
regionale şi ajutoarele pentru investiţii destinate întreprinderilor mici şi mijlocii situate în
regiuni defavorizate, de un nivel superior celui autorizat în alte regiuni.
Pentru că au în vedere depăşirea handicapurilor regiunilor defavorizate, ajutoarele de
stat regionale promovează coeziunea economică, socială şi teritorială a statelor membre şi a
Uniunii Europene în ansamblul său. Această caracteristică geografică deosebeşte ajutoarele
regionale de alte forme de ajutoare orizontale, cum ar fi ajutoarele pentru cercetare, dezvoltare
şi inovare, ocuparea forţei de muncă, formare sau protecţie a mediului, care urmăresc alte
obiective de interes comun în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) din Tratatul CE, chiar
dacă uneori nivelurile acestora sunt mai mari în zonele defavorizate datorită dificultăţilor
specifice cu care se confruntă.
Ajutoarele de stat regionale pentru investiţii sunt destinate susţinerii dezvoltării celor
mai defavorizate regiuni prin sprijinirea investiţiilor şi a creării de noi locuri de muncă.
Acestea favorizează extinderea şi diversificarea activităţilor economice ale întreprinderilor
situate în regiunile cele mai puţin favorizate, în special prin încurajarea întreprinderilor să
înfiinţeze noi sedii secundare în aceste regiuni.
Ajutoarele regionale sunt eficiente numai în cazul în care sunt utilizate cu moderaţie şi
în mod proporţional şi în cazul în care sunt concentrate pe cele mai defavorizate regiuni ale
Uniunii Europene. Plafoanele admise ale ajutorului trebuie să reflecte gravitatea relativă a
problemelor care afectează dezvoltarea regiunilor în cauză. De asemenea, avantajele
ajutoarelor din punct de vedere al dezvoltării unei regiuni mai puţin favorizate trebuie să fie
mai importante decât denaturarea concurenţei cauzată de ajutoare. Importanţa atribuită
avantajelor aduse de ajutoare poate varia în funcţie de derogarea aplicată, astfel încât să se
poată accepta o denaturare mai mare a concurenţei în cazul regiunilor celor mai defavorizate
menţionate la articolul 87 alineatul (3) litera (a) decât în cazul celor menţionate la articolul 87
alineatul (3) litera (c).
În anumite situaţii, foarte rare şi bine definite, handicapurile structurale ale unei
regiuni pot să fie atât de grave, încât ajutoarele regionale pentru investiţii, împreună cu un
sistem complex de ajutoare orizontale, pot să fie insuficiente pentru sustinerea procesului de

22
dezvoltare regională. Numai în astfel de cazuri ajutoarele regionale pentru investiţii pot fi
completate cu ajutoare regionale pentru funcţionare.
Un număr tot mai mare de elemente indică faptul că există bariere considerabile în
calea înfiinţării de noi întreprinderi în Comunitate, în special în regiunile defavorizate. În
consecinţă, Comisia a decis introducerea în noile linii directoare a unui nou instrument de
ajutor pentru a încuraja înfiinţarea de întreprinderi mici în regiunile defavorizate cu plafoane
ale ajutorului diferenţiate în funcţie de regiunile în cauză.
Comisia va aplica noile linii directoare ajutoarelor regionale acordate în toate
sectoarele de activitate, excepţie făcând sectorul pescuitului şi industria cărbunelui, care sunt
reglementate de norme speciale stabilite prin instrumente juridice specifice.
În ceea ce priveşte sectorul agricol, liniile directoare nu se aplică producţiei de
produse agricole menţionate de anexa I la Tratatul CE. Ele se aplică totuşi transformării şi
comercializării acestor produse, dar numai în măsura stabilită de liniile directoare comunitare
privind ajutoarele de stat în sectorul agricol, sau în oricare dintre liniile directoare de
înlocuire.
În ceea ce priveşte industria siderurgică18, Comisia consideră, în conformitate cu
practica să bine stabilită, că ajutoarele regionale acordate industriei siderurgice, nu sunt
compatibile cu Piaţa comună. De asemenea, sunt incompatibile ajutoarele individuale de
valoare mare acordate în acest sector întreprinderilor mici şi mijlocii în sensul articolului 6
din Regulamentul (CE) nr. 70/2001, sau oricărui regulament ulterior, care nu sunt exceptate
prin acest regulament.
Ca regulă generală, ajutoarele regionale trebuie acordate în temeiul unei scheme de
ajutoare multisectoriale, ca parte integrantă a unei strategii de dezvoltare regională cu
obiective clar stabilite. De asemenea, o astfel de schemă poate să permită autorităţilor
competente să stabilească o ordine de prioritate a proiectelor de investiţii în funcţie de
interesul pe care acestea îl prezintă pentru regiunea în cauză. Atunci când, în mod excepţional,
se prevede acordarea unui ajutor individual ad- hoc unei singure societăţi sau a unor ajutoare
limitate la un singur domeniu de activitate, statului membru îi revine sarcina de a dovedi că
proiectul contribuie la o strategie de dezvoltare regională coerentă şi că, ţinând seama de
natură şi mărimea proiectului, nu vor rezulta denaturări inacceptabile ale concurenţei. În cazul
în care ajutorul acordat în temeiul unei scheme pare să fie concentrat, în mod nejustificat,
asupra unui anumit sector de activitate, Comisia poate revizui schema în temeiul articolului
17 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare
18
Tratat CЕCO

23
a articolului 93 din Tratatul CE şi poate propune, în temeiul articolului 18 litera (c) din acest
regulament, eliminarea acestei scheme.
Potrivit principiului caracterului excepţional al ajutoarelor regionale pentru perioada
2007- 2013, Comisia consideră că acoperirea demografică totală a regiunilor asistate din
Comunitate trebuie să fie mult mai mică decât cea a regiunilor neasistate.
Ajutoarele regionale care intră sub incidenţa derogării prevăzute la articolul 87
alineatul (3) litera (c) trebuie, cu toate acestea, să se înscrie într- o politică regională bine
definită a statului membru şi să respecte principiul concentrării geografice. Având în vedere
că sunt destinate regiunilor mai puţin defavorizate decât cele prevăzute la articolul 87
alineatul (3) litera (a), atât aria geografică a derogării, cât şi intensitatea permisă a ajutorului
trebuie strict limitate. Astfel, numai o mică parte a teritoriului naţional al unui stat membru
poate beneficia, în mod normal, de ajutoarele în cauză.
Determinarea acoperirii demografice naţionale eligibile. Ca primă etapă,
determinarea acoperirii demografice naţionale eligibile pentru acordarea ajutoarelor în temeiul
derogării prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (c) trebuie realizată printr- o metodă
obiectivă, echitabilă şi transparentă. De asemenea, rezultatul final trebuie să rămână între
limitele generale de acoperire ale ajutoarelor regionale stabilite de Comisie luând în
considerare şi mecanismul de siguranţă.
Selectarea regiunilor eligibile. Criteriile de eligibilitate pentru selectarea regiunilor de
către statele membre trebuie să fie suficient de flexibile pentru a ţine seama de o mare
diversitate de situaţii în care acordarea ajutoarelor de stat regionale poate fi justificată şi, în
acelaşi timp, trebuie să fie transparente şi să ofere suficiente garanţii că acordarea ajutoarelor
regionale nu va denatura schimburile comerciale şi concurenţa într- o măsură contrară
interesului comun. În consecinţă, Comisia consideră că următoarele regiuni pot fi selectare de
către statele membre în cauză în vederea acordării de ajutoare regionale pentru investiţii:
(a) regiunile în curs de dezvoltare economică;
(b) regiunile cu o densitate scăzută a populaţiei: aceste zone cuprind în principal
regiunile geografice cu o densitate a populaţiei mai mică de 8 locuitori/km 2, sau regiunile
geografice cu o densitate a populaţiei mai mică de 12,5 locuitori/km 2. Cu toate acestea, se
permite o anumită flexibilitate în selectarea acestor zone, sub rezerva următoarelor limite:
- flexibilitatea în selectarea zonelor nu trebuie să presupună o creştere a acoperirii
demografice;
- zonele care beneficiază de flexibilitate trebuie să aibă o densitate a populaţiei mai
mică de 12,5 locuitori/km2;

24
 - zonele trebuie să se învecineze cu regiuni a carei densitate a populatiei sa fie sub
12,5 locuitori/km2 care respectă criteriul densităţii scăzute a populaţiei;
(c) regiunile care formează zone contigue cu o populaţie de cel puţin 100 000 de
locuitori şi care sunt situate în regiuni al căror PIB pe locuitor este mai mic decât media UE-
27 sau a căror rată a şomajului este mai mare de 115 % din media naţională (ambele calculate
pe baza unei medii pe ultimii trei ani cu privire la care există date Eurostat);
(d) regiunile de nivel cu o populaţie mai mică de 100 000 de locuitori, cu PIB pe
locuitor mai mic decât media UE- 27 sau cu rata şomajului mai mare de 115 % din media
naţională (ambele calculate pe baza unei medii pe ultimii trei ani cu privire la care există date
Eurostat);
(e) insulele şi alte zone caracterizate printr- o izolare geografică similară, cu PIB pe
locuitor mai mic decât media UE- 27 sau cu o rată a şomajului mai mare de 115 % din media
naţională (ambele calculate pe baza unei medii pe ultimii trei ani cu privire la care există date
Eurostat);
(f) insulele cu mai puţin de 5 000 de locuitori şi alte comunităţi cu mai puţin de
5 000 de locuitori caracterizate printr- o izolare geografică similară;
(g) de asemenea, în cazuri temeinic justificate, statele membre pot desemna alte
regiuni care formează zone contigue cu o populaţie de cel puţin 50 000 de locuitori care
suferă o schimbare structurală majoră sau sunt într- un declin relativ grav comparativ cu alte
regiuni comparabile.

3.1.2. Ajutoarele regionale pentru investiţii

Ajutoarele regionale pentru investiţii sunt ajutoare acordate pentru un proiect iniţial de
investiţii.

Figura 3.4. Investiţia iniţială

25
 Activele corporale sunt activele reprezentând terenuri, clădiri şi instalaţii/utilaje. În
cazul în care se achiziţionează o unitate, se iau în considerare numai costurile de achiziţie a
activelor de la terţi, cu condiţia ca tranzacţia să fi avut loc în condiţiile pieţei.
Activele necorporale sunt activele care rezultă în urma transferului de tehnologie prin
achiziţia de brevete, licenţe, know- how sau cunoştinţe tehnice nebrevetate.
Investiţiile de înlocuire care nu îndeplinesc una din aceste condiţii sunt excluse din
această definiţie.
Achiziţia activelor legate direct de o unitate poate fi, de asemenea, considerată
investiţie iniţială cu condiţia că unitatea să se fi închis sau să fi urmat să se închidă în cazul în
care nu ar fi fost cumpărată de un investitor independent.
Ajutorul regional pentru investiţii se calculează în funcţie de costurile investiţiilor în
active corporale şi necorporale derivate din proiectul iniţial de investiţii sau de costurile
salariale (estimative) pentru locurile de muncă create de acest proiect de investiţii. Ajutorul
poate luă forme variate, de exemplu subvenţii, împrumuturi cu dobândă mică sau bonificări
ale dobânzii, garanţii publice, cumpărarea de acţiuni sau alte aporturi de capital în condiţii
avantajoase; scutiri sau reduceri de impozite, contribuţii la asigurările sociale sau alte taxe
obligatorii; furnizarea de terenuri, bunuri sau servicii la preţuri privilegiate.
Intensitatea ajutorului trebuie adaptată naturii şi gravităţii problemelor regionale avute
în vedere. Prin urmare, intensităţile admisibile ale ajutoarelor sunt, de la început, mai scăzute
în regiunile care beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (c) decât
în regiunile care intră sub incidenţa articolului 87 alineatul (3) litera (a). De asemenea,
Comisia trebuie să ţină seama de faptul că, în urma extinderii UE, disparităţile în ceea ce
priveşte prosperitatea relativă a regiunilor care beneficiază de derogarea prevăzută la articolul
87 alineatul (3) litera (a) au crescut substanţial. De fapt, un număr mare de regiuni, chiar state
membre întregi, au în prezent un PIB pe locuitor mai mic de 45 % din media UE- 27, ceea ce
nu era valabil în 1998. Existenţa acestor disparităţi mai mari în ceea ce priveşte prosperitatea
în cadrul Comunităţii obligă Comisia să introducă o clasificare mai detaliată a regiunilor în
cauză.
Prin urmare, Comisia consideră că, în cazul regiunilor care intră sub incidenţa
articolului 87 alineatul (3) litera (a), intensitatea ajutoarelor regionale nu trebuie să
depăşească:

26
 - 30% ESB pentru regiunile cu PIB pe locuitor mai mic de 75% din media UE-
27,pentru regiunile ultra periferice cu PIB pe locuitor mai mare şi până la1ianuarie 2010
pentru regiunile cu efect statistic;
- 40% ESB pentru regiunile cu PIB pe locuitor mai mic de 60% din media UE- 27;
- 50% ESB pentru regiunile cu PIB pe locuitor mai mic de 45% din media UE- 27.
Regiunile cu efect statistic care intră sub incidenţa derogării prevăzute la articolul 87
alineatul (3) litera (c) de la 1 ianuarie 2011 pot beneficia de o intensitate a ajutorului de 20 %.
Cheltuielile pentru terenuri, construcţii şi instalaţii/utilaje sunt eligibile pentru
acordarea unui ajutor pentru investiţia iniţială.
În toate cazurile, activele necorporale eligibile trebuie să respecte condiţiile necesare
pentru a rămâne asociate regiunii eligibile pentru acordarea ajutoarelor regionale şi, prin
urmare, nu pot fi cedate în beneficiul altor regiuni, mai ales celor care nu sunt eligibile pentru
acordarea ajutoarelor regionale.
În acest scop, activele necorporale eligibile trebuie să respecte în special condiţiile
următoare:
- să fie exploatate exclusiv în unitatea care beneficiază de ajutorul regional;
- să fie considerate active amortizabile;
- să fie achiziţionate de la terţi în condiţiile pieţei;
— să figureze printre activele întreprinderii şi să rămână în unitatea care primeşte
ajutorului regional pentru cel puţin cinci ani (trei ani pentru IMM- uri).

Tabel 3.1. Pragurile de notificare pentru diferitele regiuni cu intensitatea

ajutorului
Intensitatea
10 15 20 30 40 50
ajutorului %
Prag de
notificare 7,5 11,25 15,0 22,5 30,0 37,5
(mil.euro)
Sursa: www.consiliulconcurentei.ro

27
 Statele membre trebuie să păstreze dosare detaliate referitoare la ajutoarele acordate
pentru toate proiectele mari de investiţii. Aceste dosare, care trebuie să conţină toate
informaţiile necesare pentru a stabili dacă s- a respectat intensitatea maximă permisă a
ajutorului, trebuie păstrate timp de 10 ani de la data acordării ajutorului.
Ajutoarele regionale pentru investiţii în cazul proiectelor mari de investiţii sunt
limitate de un plafon ajustat al ajutoarelor regionale, pe baza următoarei grile:

Tabel 3.2. Grila ajutoarelor regionale pentru proiecte mari de investiţii

Cheltuieli eligibile Plafon al ajutorului ajustat
Până la 50 000 000 EUR 100 % din plafonul regional
Între 50 000 000 şi 100 000 000 EUR 50 % din plafonul regional
Peste 100 000 000 EUR 34 % din plafonul regional
Sursa: www.consiliulconcurentei.ro

3.1.3. Ajutoarele regionale pentru întreprinderile mici nou create

În timp ce întreprinderile mici nou create întâmpină dificultăţi în întreaga Uniune
Europeană, dezvoltarea economică a regiunilor asistate pare să fie împiedicată de nivelurile
relativ scăzute de activitate antreprenorială şi în special de nivelul sub medie al ratelor de
înfiinţare a întreprinderilor. În consecinţă, este necesar să se introducă o nouă formă de
ajutoare, care să se poată acorda suplimentar faţă de ajutoarele regionale pentru investiţii, în
vederea încurajării înfiinţării întreprinderilor şi al dezvoltării în primă fază a întreprinderilor
mici din zonele asistate.
Pentru a-şi îndeplini obiectivul în mod eficient, aceste ajutoare ar trebui acordate
treptat în funcţie de dificultăţile întâmpinate de fiecare categorie de regiune. De asemenea,
pentru a evita un risc inacceptabil de denaturare a concurenţei, inclusiv riscul de a alunga
întreprinderile existente datorită supraaglomerării, ajutoarele ar trebui, cel puţin pentru o
perioadă iniţială, să se limiteze strict la întreprinderile mici, să fie limitate ca valoare şi să fie
degresive.
În consecinţă, Comisia va autoriza schemele de ajutoare care prevăd acordarea
ajutoarelor de până la două milioane de euro pe întreprindere pentru întreprinderile mici care
îşi desfăşoară activitatea economică în regiunile eligibile pentru derogarea prevăzută la
articolul 87 alineatul (3) litera (a) şi de până la un milion de euro pe întreprindere pentru
întreprinderile mici care îşi desfăşoară activitatea economică în regiunile eligibile pentru
derogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (c). Cuantumul anual al ajutoarelor

28
acordate pentru întreprinderi mici nou create nu trebuie să depăşească 33 % din cuantumurile
totale ale ajutoarelor pe întreprindere menţionate anterior.
Cheltuielile eligibile sunt costurile juridice, de asistenţă, de consultanţă şi
administrative legate direct de crearea întreprinderii, precum şi de următoarele costuri, în
măsura în care acestea sunt, într- adevăr, suportate în primii cinci ani de la crearea
întreprinderii, respectiv:
- dobânzile percepute la finanţările externe şi dividendele la capitalul propriu utilizat
care nu depăşeşte rata de referinţă;
- taxele pentru închirierea de instalaţii/echipamente de producţie;
- energia electrică, apa, energia termică, impozite (altele decât TVA şi impozit pe
profitul societăţii) şi cheltuielile administrative;
- amortizarea, cheltuielile pentru achiziţionarea în regim de leasing a
instalaţiilor/echipamentelor de producţie, precum şi costurile salariale, inclusiv contribuţiile
obligatorii la asigurările sociale, care pot fi de asemenea incluse cu condiţia ca investiţiile de
bază sau măsurile de creare de locuri de muncă şi de recrutare de personal să nu fi beneficiat
de alte forme de ajutor.
Intensitatea ajutorului nu poate depăşi
- în regiunile care intră sub incidenţa articolului 87 alineatul (3) litera (a), 35 % din
cheltuielile eligibile în primii trei ani de la înfiinţarea întreprinderii şi 25 % în următorii doi
ani;
- în regiunile care intră sub incidenţa articolului 87 alineatul (3) litera (c), 25 % din
cheltuielile eligibile în primii trei ani de la înfiinţarea întreprinderii şi 15 % în următorii doi
ani;
Aceste intensităţi se majorează cu 5 % în regiunile care intră sub incidenţa articolului
87 alineatul (3) litera (a) cu PIB pe locuitor mai mic de 60 % din media comunitară UE- 27, în
regiunile cu o densitate a populaţiei mai mică de 12,5 locuitori/km 2 şi în insulele mici cu o
populaţie mai mică de cinci mii de locuitori, precum şi în alte comunităţi de aceeaşi
dimensiune care suferă de o izolare similară.

Tabel 3.3. Grila intensităţilor maxime

Între 50 000 000 şi 100 000 000 EUR 50 % din plafonul regional

Peste 100 000 000 EUR 34 % din plafonul regional

29
 Sursa: www.consiliulconcurentei.ro

3.2. Ajutorul în zone urbane defavorizate

Motivul principal care stă la baza tratării speciale a zonelor urbane este acela de a
căuta soluţii la problemele legate de dezvoltare, competitivitate şi ocuparea forţei de muncă în
respectivele zone ale oraşului. Acele zone, unde indicatorii socio- economici sunt semnificativ
mai slabi decât media oraşelor de care aparţin, au o asemenea concentrare a handicapurilor
încât sunt incapabile să atragă sau, pur şi simplu, să păstreze o textură adecvată a afacerilor,
piatra de temelie a oricărei dezvoltări economice. Forţa de muncă necalificată, sărăcia
constantă a populaţiei, care este semnul puterii de cumpărare scăzute şi consumului scăzut,
rata criminalităţii care indică un grad ridicat de nesiguranţă, rata mare a şomajului,
deteriorarea mediului înconjurător şi a infrastructurii publice, precum şi standardul scăzut al
locurilor de agrement reprezintă probleme care fac ca regiunea să fie respinsă de lumea
afacerilor în favoarea districtelor mai potrivite pentru activităţile economice sănătoase.
Având în vedere că celelalte instrumente (existente) ale ajutoarelor de stat nu s- au
dovedit capabile să rezolve această problemă, Comisia a adoptat în 1997 un cadru special prin
intermediul căruia speră să dea un impuls ocupării forţei de muncă şi investiţiilor în zonele
implicate – Liniile directoare cu privire la ajutoarele de stat pentru activităţile din zone urbane
defavorizate. Obiectul acestor linii directoare este de a stabili o modalitate prin care statele
membre să poată acorda ajutoare unor întreprinderi situate în zonele respective, cu
îndeplinirea criteriilor de necesitate şi proporţionalitate.
Ajutoarele pentru întreprinderile situate în zone urbane dificile şi limitate geografic se
pot justifica dacă zonele respective îndeplinesc următoarele criterii :
- sunt identificabile şi omogene din punct de vedere geografic;
- au o populaţie cuprinsă între 10.000 şi 30.000 de locuitori şi aparţin oraşelor sau
aglomerărilor urbane cu cel puţin 100.000 de locuitori;
- prezintă date statistice semnificativ mai proaste decât media naţionala şi decât media
oraşelor sau aglomerărilor urbane de care aparţin, indiferent de gradul de prosperitate al
acestora din urmă;
- au fost selectate în cadrul iniţiativei comunitare urbane.
Mai jos sunt redate alte prevederi ale Comisiei în această privinţa :
· Nivelul populaţiei implicat de acest tip de asistenta de stat a fost fixat la 1% din
populaţia naţionala ;

30
 · Numai întreprinderile mici se pot încadra la exceptările prevăzute de liniile
directoare ;
· Întreprinderile mici situate în zone urbane defavorizate care desfăşoară activităţile
enumerate în Anexă la Liniile directoare, cu condiţia ca activităţile lor să nu aibă caracter
transnaţional, trebuie considerate a nu fi supuse restricţiilor de la Articolul 87 (1) CE, acestea
neafectând comerţul dintre statele membre.
· Atât întreprinderile noi, cât şi cele deja existente pot beneficia de prevederile
Liniilor directoare.
Statele membre au obligaţia de a notifica Comisiei orice schemă de ajutor care are
drept scop asistarea agenţilor economici din zone urbane defavorizate.

3.3. Ajutorul de stat pentru întreprinderi

3.3.1. Categorii de întreprinderi
Unul dintre principalele obiective ale Comisiei este asigurarea măsurilor de susţinere
pentru acele întreprinderi care chiar au nevoie de acestea.
Având în vedere interacţiunea dintre măsurile naţionale şi cele impuse de UE pentru
susţinerea IMM- urilor în domenii precum dezvoltarea regionala şi căutarea de fonduri, se
impune o nouă definiţie mai potrivită pentru diferitele categorii de IMM. Ea ia în considerare
diferitele relaţii dintre întreprinderi, ajuta la promovarea inovării, la dezvoltarea
parteneriatelor şi asigură faptul că doar întreprinderile ce au nevoie de ajutor vor fi ţinta
programelor publice.
Noua definiţie facilitează finanţarea egala pentru IMM- uri, prin acordarea unui
tratament favorabil pentru anumiţi investitori, precum fondurile regionale şi companiile cu
capital de risc fără că întreprinderile să- şi piardă statutul de IMM.
Deasemenea se oferă posibilitate universitatilor şi centrelor de dezvoltare non- profit
de a avea contribuţie financiară într- un IMM şi a beneficia împreună cu aceasta de programe
suport.
Regulamentul indică pragurile referitoare la numărul mediu de salariaţi şi pragurile
financiare (cifra de afaceri anuală neta sau activele totale) în funcţie de care o întreprindere
poate fi catalogată drept microîntreprindere, întreprindere mică sau întreprindere mijlocie.
La efectuarea calculelor financiare şi de personal, se iau în considerare datele
conţinute în ultimele situaţii financiare anuale aprobate. Pentru întreprinderile nou înfiinţate,

31
care nu au încă aprobate situaţiile financiare anuale, trebuie efectuată o estimare serioasă a
datelor relevante din exerciţiul financiar în curs.
Este important de precizat că în timp ce respectarea pragurilor referitoare la numărul
mediu de salariaţi este obligatorie, un IMM poate alege între a respecta fie pragul referitor la
cifra de afaceri dintr- un an, fie cel referitor la activele totale. Nu este necesară satisfacerea
ambelor criterii şi se poate depăşi unul dintre ele fără pierderea statutului de IMM.
Categoria micro- întreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii are în vedere
întreprinderi care au mai puţin de 250 de salariaţi şi care au o cifră de afaceri anuală neta ce
nu depăşeşte 50 de milioane de euro, sau care deţin active totale care nu depăşesc 43 de
milioane de euro.
Diferenţierea pe categorii de întreprinderi în cadrul I.M.M- urilor în funcţie de
indicatorii prezentaţi mai sus (cu menţiunea ca îndeplinirea criteriului de cifră de afaceri şi
active totale este alternativă), se prezintă astfel:

Tabel 3.4. Diferenţierea pe categorii de întreprinderi

Categoria Număr Cifră de afaceri Active totale
întreprinderii mediu de
salariaţi
Mijlocie <250 ≤50 milioane euro ≤43 milioane
euro
sau
Mică <50 ≤10 milioane euro ≤10 milioane
euro
Micro <10 ≤2 milioane euro ≤2 milioane
euro
Sursa: www.mfin.ro

În ceea ce priveşte pragurile financiare, cifra de afaceri anuală neta este stabilită prin
calcularea veniturilor pe care întreprinderea le realizează în cursul unui an din vânzări şi
servicii după ce toate datoriile au fost plătite. Ea nu include TVA- ul sau alte taxe indirecte.
Activele totale se referă la valoarea bunurilor întreprinderii şi anume active
imobilizate+active circulante + cheltuieli în avans.
O întreprindere este autonomă dacă nu este întreprindere partenera sau întreprindere
legată adică o întreprindere este autonomă dacă:

32
 · Întreprinderea este total independenta, de exemplu nu deţine capital social sau
drepturi de vot în nici o altă întreprindere şi nici o altă întreprindere nu deţine capital social
sau drepturi de vot în întreprinderea respectiva ;
· Deţine mai puţin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare
dintre acestea e mai mare) în una sau mai multe întreprinderi şi/sau o altă întreprindere nu
deţine mai mult din 25% din capitalul social sau din drepturile de vot în întreprinderea
respectivă.
Dacă întreprinderea este autonomă, se folosesc în stabilirea tipului de întreprindere
doar numărul mediu de salariaţi şi datele financiare incluse în situaţiile financiare anuale ale
întreprinderii pentru a verifica respectarea plafoanelor.
Întreprinderea parteneră este întreprinderea care stabileşte parteneriate financiare
importante cu una sau mai multe întreprinderi, fără ca una dintre acestea să exercite efectiv,
direct sau indirect, controlul asupra celeilalte/celorlalte. Întreprinderi partenere sunt
întreprinderile care nu sunt autonome sau legate.
Astfel, o întreprindere este partenera dacă:
· capitalul social şi/sau drepturile de vot deţinute la alta întreprindere sunt egale sau
mai mari de 25%, şi/sau altă firmă deţine mai mult de 25% din capitalul social sau drepturile
de vot ale întreprinderii în cauză
· nu este legată de alta întreprindere,adică drepturile de vot deţinute în cealaltă
întreprindere să nu fie mai mari de 50% ( şi vice versa).
Datele unei întreprinderi partenere, inclusiv numărul de angajaţi, ale unei întreprinderi
partenere sau legate cu o altă întreprindere se stabilesc pe baza evidenţelor contabile şi a altor
date ale întreprinderii sau, dacă există, pe baza conturilor consolidate în care întreprinderea
este inclusă în consolidare.
În ceea ce priveşte întreprinderile publice o întreprindere nu poate fi considerată IMM
dacă: 25% sau mai mult din capitalul sau drepturile de vot ale acesteia sunt controlate direct
sau indirect, individual sau în comun, de una sau mai multe organisme publice şi aceasta
pentru că parteneriatul public poate oferi acestor întreprinderi avantaje, în special de natura
financiară sau pentru că uneori sunt imposibil de calculat datele privind numărul de salariaţi şi
cele financiare relevante ale întreprinderilor publice.
Întreprinderea legată este întreprinderea care face parte dintr- un grup, prin controlul
direct sau indirect al majorităţii drepturilor de vot sau al capitalului social, inclusiv prin

33
acorduri, sau, în anumite cazuri, prin intermediul acţionarilor, persoane fizice, ori prin
posibilitatea de a exercita o influenţă dominantă asupra unei întreprinderi.
Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele
raporturi:
· O întreprindere deţine majoritatea acţiunilor sau drepturilor de vot la o altă
întreprindere;
· O întreprindere are dreptul de a numi sau demite majoritatea persoanelor din
consiliul de administraţie, conducerea întreprinderii sau organismele de supraveghere ale
altei întreprinderi;
· O întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte
întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din
statutul acesteia;
· O întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine
singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea
drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

3.3.2. Ajutorul de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii - IMM

Cadrul legislativ pentru acordarea ajutorului de stat întreprinderilor mici şi mijlocii
este reprezentat de Regulamentul (CE) nr. 70/2001 al Comisiei din 12 ianuarie 2001 privind
aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE a ajutorului de stat pentru întreprinderile mici şi
mijlocii.
Fără să aducă atingere regulamentelor sau directivelor comunitare specifice, adoptate
în temeiul dispoziţiilor Tratatului CE, care reglementează acordarea ajutoarelor de stat în
sectoare specifice, şi pentru că regulamentele şi directivele menţionate să fie mai mult sau mai
puţin restrictive decât regulamentul, acesta se aplică ajutoarelor acordate întreprinderilor mici
şi mijlocii din toate sectoarele.
Regulamentul nu se aplică:
(a) activităţilor legate de producţia, prelucrarea sau comercializarea produselor
prevăzute in anexa I la tratat;
(b) ajutoarelor în favoarea activităţilor legate de export, şi anume ajutoarelor direct
legate de cantităţile exportate, de constituirea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau a
altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;

34
 (c) ajutoarelor subordonate utilizării produselor naţionale de preferinţă faţă de
produsele importate.
În sensul prezentului regulament:
(a) „ajutor” înseamnă orice măsură ce îndeplineşte toate criteriile enunţate la articolul
87 alineatul (1) din tratat;
(b) „întreprinderi mici şi mijlocii” înseamnă întreprinderile, definite mai sus;
(c) „investiţii în active corporale” înseamnă orice investiţie în active fixe corporale
legate de crearea unei noi unităţi, extinderea unei unităţi existente sau angajarea într- o
activitate care implică o schimbare fundamentală în produsul său procesul de producţie al unei
unităţi existente (mai ales prin raţionalizare, diversificare sau modernizare).
(d) „investiţii în active necorporale” înseamnă orice investiţie în transfer de tehnologie
prin dobândirea drepturilor de brevet, a licenţelor, a know- how- ului sau a cunoştinţelor
tehnice nebrevetate;
(e) „intensitatea brută a ajutorului” înseamnă cuantumul ajutorului exprimat ca
procentaj din costurile eligibile ale proiectului
(f) „intensitatea netă a ajutorului” înseamnă cuantumul ajutorului net, după impozitare,
exprimat ca procentaj al costurilor eligibile ale proiectului;
(g) „numărul de angajaţi” înseamnă numărul unităţilor de muncă pe an (UMA), şi
anume numărul angajaţilor cu normă întreagă într- un an, munca cu normă parţială şi cea
sezonieră fiind fracţiuni ale UMA.
Schemele de ajutor care îndeplinesc toate condiţiile din regulament sunt compatibile
cu Piaţa Comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din Tratat şi sunt exceptate de la
obligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat, cu condiţia ca:

35
 Figura 3.5: Conditii de exceptare de la obligatia de notificare

Ajutoarele pentru investiţii în active corporale şi necorporale, în cadrul şi în afara

Comunităţii, sunt compatibile cu Piaţa Comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat,
şi sunt exceptate de la obligaţia de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din Tratat,
dacă îndeplinesc condiţiile enunţate mai jos:
Intensitatea brută a ajutorului nu poate depăşi:
1 (a) 15 % pentru întreprinderile mici;
2 (b) 7,5 % pentru întreprinderile mijlocii.
Ajutoarele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii pentru servicii de consultanţă şi
alte servicii şi activităţi,19 care îndeplinesc următoarele condiţii, sunt compatibile cu Piaţa
Comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din Tratat şi sunt exceptate de la obligaţia de
notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat:
(a) pentru serviciile furnizate de către consilierii externi, ajutorul brut nu depăşeşte 50
% din costurile aferente serviciilor menţionate. Serviciile în cauză nu constituie o activitate
permanentă sau periodică şi nu sunt legate de cheltuielile normale de funcţionare a
întreprinderii, ca de exemplu serviciile obişnuite de consultanţă fiscală sau juridică, sau
publicitate;
(b) pentru participarea la târguri şi expoziţii, ajutorul brut nu depăşeşte 50 % din
costurile suplimentare ce rezultă din închirierea, amenajarea şi funcţionarea standului. Această
exceptare nu este valabilă decât pentru prima participare a unei întreprinderi la un anumit târg
sau o anumită expoziţie.
Prezentul regulament nu exceptează ajutoarele individuale ce ating unul dintre cele
două praguri următoare:

19
Voicu Valerian-Curs de finante publice. Editura Era, Bucuresti 2003, pag. 121

36
 Figura 3.6: Praguri de exceptare de la regulament

Ajutorul nu este exceptat de la regulament decât în cazul în care, înainte de începerea

lucrărilor de executare a proiectului care face obiectul ajutorului:
- beneficiarul a adresat o cerere de ajutor statului membru sau
- statul membru a adoptat dispoziţii legislative care instituie un drept la ajutor pe baza
unor criterii obiective şi fără ca statul membru să exercite suplimentar puteri discreţionare.

3.4. Ajutorul pentru instruire

Ajutorul pentru instruire se încadrează la categoria ajutoarelor de stat considerate în
mod tradiţional ca intrând în obligaţiile statelor membre faţă de forţa de muncă şi, de obicei,
nu cade sub incidenţa interdicţiei generale de la Articolul 87 (1) CE. Instruirea are de obicei
efecte externe pozitive asupra societăţii în ansamblul său deoarece măreşte fondul de lucrători
calificaţi de care pot beneficia şi ceilalţi agenţi economici, îmbunătăţeşte competitivitatea şi
joacă un rol important în strategia de ocupare a forţei de muncă.
Regulamentul se aplică la ajutoarele din toate sectoarele. Cuprinde atât ajutorul
individual, cât şi schemele de ajutor, care vor fi considerate compatibile cu Piaţa Comună şi
vor fi exceptate de la cerinţa de notificare, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii prealabile.
Regulamentul face deosebirea între ajutorul pentru instruire specifica (care este doar în
beneficiul unui grup de persoane sau agenţi economici) şi cel pentru instruire generală ( care
oferă calificare transferabila), acesta din urmă fiind tratat favorabil faţă de primul.

37
 3.5. Ajutorul pentru ocuparea forţei de muncă
Promovarea ocupării forţei de munca este unul din obiectivele principale ale
majoritatii politicilor economice şi sociale ale Comunităţii şi ale statelor membre. Şomajul
este o problemă foarte serioasă şi, prin urmare, unele măsuri stimulative acordate
întreprinderilor pentru a- şi mari nivelul de ocupare a forţei de munca au o importanţă
crucială. În acest sens, Comunitatea a adoptat în 1995 Liniile directoare cu privire la
ajutoarele de stat pentru ocuparea forţei de muncă, care au fost însoţite în 1997 de o notă
privind monitorizarea ajutoarelor de stat pentru ocuparea forţei de muncă şi reducerea
costurilor privind forţa de muncă.
Scopul ajutorului pentru ocuparea forţei de muncă. În cadrul politicii sale de
concurenţă, Comisia îşi îndreaptă atenţia asupra ajutoarelor care se încadrează în scopul
Articolului 87(1) CE. Ajutorul nu cade sub incidenţa Articolului 87(1) CE dacă :
- constituie ajutor pentru persoane fizice care nu favorizează anumiţi agenţi
economici sau producerea anumitor bunuri (instruire profesională, ajutor pentru persoane cu
handicap permanent etc.),
- nu este afectat comerţul dintre Statele membre (iniţiative locale de ocuparea forţei
de muncă, pragul minim etc. ),
- este o măsura cu caracter general (îmbunătăţirea condiţiilor de munca).
Măsurile care nu constituie ajutor de stat în sensul Articolului 87 (1) CE nu trebuie
notificate Comisiei în prealabil. În schimb, toate schemele de ajutor pentru ocuparea forţei de
muncă şi toate cazurile de ajutor ad- hoc pentru ocuparea forţei de munca care ies din sfera
schemelor autorizate trebuie notificate în prealabil Comisiei în virtutea articolului 88 (3) CE.

3.6. Ajutorul pentru cercetare- dezvoltare

În mod tradiţional, Comisia şi- a exprimat atitudinea favorabilă faţă de ajutorul pentru
cercetare- dezvoltare, deoarece este necesar să se facă eforturi pentru îmbunătăţirea
competitivităţii internaţionale a industriei comunitare. Dar, în ciuda beneficiilor acestui tip de
asistentă, ea poate genera preocupări legate de posibila denaturare a concurenţei.
În conformitate cu Articolul 163(1) CE, obiectivul Comunităţii trebuie să fie
consolidarea bazei ştiinţifice şi tehnologice a industriei europene şi încurajarea acesteia să
devină mai competitiva pe plan internaţional. În această privinţa, în conformitate cu Articolul
163 (2) CE, este necesar să se încurajeze cooperarea pe teme de cercetare şi dezvoltare 20 ( care

20
www.ocdе.еu

38
reprezintă o versiune revizuită a aceluiaşi cadru din 1986 ), Comisia subliniază raţiunile
pentru care tratează ajutoarele pentru cercetare- dezvoltare în mod preferenţial : obiectivele
acestor ajutoare, cerinţele financiare adeseori considerabile şi riscurile pe care le presupun
operaţiunile de cercetare- dezvoltare şi, având în vedere distanţa dintre aceste proiecte şi
activităţile comerciale, probabilitatea redusă ca aceste ajutoare să denatureze condiţiile
concurentei şi comerţului.
În mod obişnuit, ajutoarele cercetare- dezvoltare acordate de statele membre sau, în
unele cazuri, de instituţiile publice de învăţământ superior şi de cercetare nelucrative se
încadrează la interdicţia generală de la Articolul 87(1) CE. Totuşi, aceste ajutoare pot fi
considerate compatibile cu Piaţa Comună conform excepţiilor prevăzute la Articolul 87(3)(b)
CE (execuţia unui proiect important de interes european comun, de exemplu televiziunea de
înalta definiţie)21 şi Articolul 87(3) (c) CE ( dezvoltarea anumitor activităţi economice).
Acordarea de ajutoare în cadrul schemelor aprobate trebuie în general notificata
individual dacă costurile proiectului respectiv depăşesc 25 milioane euro. Toate
împrumuturile nerambursabile trebuie notificate, exceptând situaţia în care sunt sub pragul
minim. În cazul ajutoarelor de cercetare- dezvoltare pentru IMM- uri, se aplică o procedură de
aprobare accelerată.

3.7. Ajutorul pentru protecţia mediului înconjurător

În anul 1994, Comisia a adoptat orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru
protecţia mediului, care au evoluat, la iniţiativa statelor membre şi a Comunităţii, precum şi la
nivel mondial, în special în urma adoptării protocolului de la Kyoto. De exemplu, ajutoarele
acordate de statele membre sunt mai numeroase în sectorul energetic şi se manifestă sub
forme care au fost mai puţin utilizate până recent, precum reducerea sau scutirea de obligaţii
fiscale. De asemenea, tind să se dezvolte noi forme de ajutoare de exploatare. Prin urmare,
Comisia trebuie să adopte noi orientări, necesare pentru a familiariza statele membre şi
întreprinderile cu criteriile pe care le va aplica în deciziile privind compatibilitatea cu piaţa
comună a măsurilor de ajutor prevăzute de statele membre.
În conformitate cu dispoziţiile articolului 6 din Tratatul CE, politicile Comisiei privind
controlul ajutoarelor în domeniul mediului trebuie să cuprindă obiectivele politicii de mediu,
în special în scopul promovării unei dezvoltări durabile. Prin urmare, politica de concurenţă şi
politica de mediu nu sunt antagoniste, iar cerinţele protecţiei mediului trebuie integrate în

21
www.еtti.pub.ro

39
definirea şi punerea în aplicare a politicii de concurenţă, în special în scopul promovării unei
dezvoltări durabile.
Totuşi, faptul că se ţine seama de cerinţele de mediu pe termen lung nu înseamnă că
trebuie autorizate toate ajutoarele. Trebuie să se ţină seama de efectele pe care ajutoarele le
pot avea din punctul de vedere al dezvoltării durabile şi al aplicării integrale a principiului
„poluatorul plăteşte”. Anumite forme de ajutoare se încadrează în mod incontestabil în această
categorie, în special dacă permit atingerea unui nivel ridicat de protecţie a mediului, evitând
totodată conflictele cu principiul internalizării costurilor. În schimb, alte forme de ajutor, pe
lângă faptul că pot avea efecte negative asupra schimburilor comerciale între statele membre
şi asupra concurenţei, pot fi contrare principiului „poluatorul plăteşte” şi pot pune obstacole în
calea procesului de dezvoltare durabilă. Această situaţie apare, de exemplu, dacă ajutoarele nu
urmăresc decât să faciliteze adaptarea la noi standarde comunitare obligatorii.
Prin urmare, abordarea Comisiei în prezentele orientări constă în a determina dacă şi
în ce condiţii ajutoarele de stat pot fi considerate necesare pentru a se asigura protecţia
mediului şi dezvoltarea durabilă, fără a avea efecte disproporţionate asupra concurenţei şi
asupra creşterii economice. Această analiză trebuie efectuată în lumina experienţei acumulate
în urma funcţionării orientărilor din 1994 şi în lumina modificărilor intervenite după acea dată
în politica de mediu.
Prin noţiunea de protecţie a mediului în sensul prezentelor orientări, Comisia înţelege
toate acţiunile destinate să remedieze sau să prevină prejudiciile aduse mediului fizic sau
resurselor naturale ori să încurajeze utilizarea raţională a acestor resurse. Comisia consideră
că măsurile de economisire a energiei şi utilizarea surselor regenerabile de energie sunt, de
asemenea, acţiuni de protecţie a mediului. Prin „măsuri de economisire a energiei” se
înţelege, printre altele, orice acţiune care permite întreprinderilor să îşi reducă consumul de
energie utilizată în ciclul de producţie. Proiectarea şi fabricarea de maşini sau de mijloace de
transport care necesită mai puţine resurse naturale nu intră sub incidenţa prezentelor orientări.
Acţiunile întreprinse în cadrul uzinelor sau al altor unităţi de producţie în scopul creşterii
siguranţei şi a igienei sunt importante şi pot fi eligibile pentru anumite tipuri de ajutoare, dar
nu intră sub incidenţa prezentelor orientări.
Noţiunea de internalizare a costurilor: în sensul prezentelor orientări, prin
„internalizarea costurilor” se înţelege principiul conform căruia toate costurile privind
protecţia mediului trebuie incluse în costurile de producţie ale întreprinderii.
Principiul „poluatorul plăteşte”: principiul conform căruia costurile măsurilor de
combatere a poluării trebuie suportate de către poluatorul care cauzează poluarea.

40
 Prin urmare, politicile Comisiei privind controlul ajutoarelor de stat pentru mediu
trebuie să îndeplinească o cerinţă dublă:
(a) să asigure funcţionarea concurenţială a pieţelor, promovând în acelaşi timp
realizarea unei pieţe unice şi competitivitatea ridicată între întreprinderi;
(b) să asigure integrarea cerinţelor de protecţie a mediului în definirea şi punerea în
aplicare a politicii de concurenţă, în special în scopul promovării unei dezvoltări durabile. În
acest context, Comisia consideră că internalizarea costurilor este un obiectiv prioritar care
poate fi atins prin diferite mijloace, inclusiv cu ajutorul instrumentelor fondate pe legile pieţei
sau al instrumentelor de reglementare, care sunt cele mai eficiente mijloace pentru a atinge
obiectivele menţionate anterior.

3.8. Ajutorul sectorial

Ajutorul sectorial constă din asistenţa financiară acordată de stat pentru facilitarea
dezvoltării unor activităţi economice. Acest ajutor nu trebuie să afecteze negativ condiţiile
comerciale până la a contraveni interesului comun, iar concurenţa de pe Piaţa Comună nu
trebuie să fie denaturată. Tratamentul ajutorului sectorial trebuie să respecte reglementările
care derivă din politică comună pentru diversele sectoare (de exemplu, industria cărbunelui,
siderurgia, agricultura etc.), pentru care sunt prevăzute baze legale specifice. Anumite
sectoare (cum ar fi industria autovehiculelor) pot beneficia de tratament favorabil datorită
gradului înalt de presiune competitiva şi de intensitate a capitalului, precum şi datorită
importantei sale pentru economia Comunităţii.
Comisia a adoptat o serie de linii directoare şi cadre pentru diferitele sectoare
economice ; unele sectoare sunt reglementate de directive şi regulamente emise de către
Consiliu.
· În domeniul textilelor, Comisia a emis în 1971 o comunicare aplicabila, care în
1995 a fost declarată nulă de către CEJ. În prezent, domeniul respectiv este reglementat de
prevederile Cadrului Multisectorial.
· În ceea ce priveşte industria fibrelor sintetice, Comisia a adoptat în 1977 primele
măsuri pentru acest domeniu, recunoscând astfel rata medie scăzută de utilizare a capacităţilor
de producere a fibrelor şi firelor sintetice, şi în consecinţa pierderea locurilor de muncă şi
riscul ca ajutoarele ulterioare să agraveze situaţia şi să denatureze concurenţa. Până la sfârşitul
anului 2001, a fost aplicabil Codul din 1996 privind ajutoarele în industria fibrelor şi firelor
sintetice, iar prelungirea valabilităţii sale depinde de evaluarea eficientei Cadrului

41
Multisectorial, care este probabil că în viitor să aibă incidenta asupra industriei fibrelor
sintetice.
· În ceea ce priveşte industria autovehiculelor, Comisia a introdus primul sau cadru
de reglementare în 1998. Cadrul comunitar aplicabil în prezent la ajutoarele de stat pentru
industria autovehiculelor a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998. Cadrul vizează fabricarea şi
asamblarea autovehiculelor, a motoarelor acestora şi a modulelor ori subansamblelor acestor
vehicule şi motoare, fie direct de către fabricant, fie de către “ un furnizor de componente de
prim palier” şi, în acest ultim caz, numai în contextul unui proiect global.
· Domeniul construcţiilor navale a fost iniţial reglementat prin intermediul Directivei
Consiliului bazată pe articolele 87(3)(e) şi 133 CE. În prezent, este aplicabil în acest domeniu
Regulamentul Consiliului (CE) nr.3094/95 din 22 decembrie 1995 cu privire la ajutoarele
pentru construcţiile navale. Asistenta de stat pentru construcţii navale se justifica prin
denaturările concurenţei pe piaţa mondială care fac industria comunitara a construcţiilor
navale incapabilă să se protejeze împotriva concurentei externe prin măsuri tarifare sau alte
măsuri de politică comercială, fără a provoca daune armatorilor din comunitate care- şi
desfăşoară activitatea pe piaţa internaţionala.
· Sectoarele siderurgice fac obiectul reglementarilor Cadrului din 1998 pentru
anumite sectoare siderurgice care nu cad sub incidenţa Tratatului CECO. Cadrul a fost
conceput pentru un mai bun control al ajutoarelor destinate unei game largi şi combinate de
fabricare a produselor din fier şi oţel cum ar fi fabricarea conductelor şi ţevilor, care nu este
cuprinsă în Tratatul CECO. Acest cadru a fost adoptat pentru a se evita acordarea ajutoarelor
unor activităţi neacoperite de CECO şi care aparţineau sucursalelor companiilor siderurgice,
care puteau în cele din urmă aduce avantaje activităţilor CECO ale aceluiaşi grup.
· Liberalizarea sectorului transporturilor aeriene a făcut necesar controlul strict al
Comisiei asupra ajutoarelor de stat acordate acestui sector. Acest obiectiv sta la baza liniilor
directoare ale Comisiei privind aplicarea Articolelor 92 şi 93 ( în prezent 87 şi 88) CE şi
Articolului 61 din Acordul Spaţiului Economic European privind ajutoarele în sectorul
aviaţiei. Totuşi, aceste linii directoare au un caracter mai degrabă determinant decât sectorial,
deoarece cadrele şi liniile directoare pe orizontală sunt de o importantă mult mai mare în
sectorul aviaţiei.
· Aceleaşi principii care stau la baza sectorului transporturilor aeriene se aplică şi la
transportul maritim. Liniile directoare comunitare cu privire la ajutoarele de stat pentru
transportul maritim au la bază, în mare măsura, principiile generale pentru ajutoarele de stat

42
aplicate de către Comisie, care conţin în acelaşi timp o serie de reglementari specifice vizând
transportul maritim.
· Ajutoarele de stat pentru transportul pe şosea, calea ferată şi fluvial fac obiectul
Regulamentului Consiliului ( CEE ) nr. 1107 / 70.
· Comisia a emis cadre sectoriale speciale şi pentru agricultură, piscicultura şi
acvacultura. De fapt, în conformitate cu Articolul 36 CE, reglementările cu privire la
concurenţa din Tratatul CE sunt aplicabile acelor sectoare stabilite de către Consiliu. Totuşi,
până acum, toate dispoziţiile menite să instituie o organizare a Pieţei Cmune – în absenţa altor
prevederi – declară aplicabile reglementările Comunităţii cu privire la ajutorul de stat.

CAPITOLUL 4: STUDIU DE CAZ -AJUTORUL DE STAT IN ROMANIA

IN CONTEXTUL CRIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

43
 4.1. Controlul ajutoarelor de stat în România
Una dintre cele mai controversate probleme cu care s-a confruntat şi se confruntă
mediul concurenţial românesc este intervenţia statului în economie. În România, până în
1989, statul era singurul actor economic, concurenţa fiind, practic, exclusă. Statul a rămas şi
după 1989 principalul actor economic, atât prin întreprinderile deţinute, cât şi prin puterea sa
de intervenţie pe piaţă. Liberalizarea anumitor sectoare economice s-a facut de multe ori într-
un mod lipsit de transparenţă, acest lucru creând mari probleme de credibilitate mediului de
afaceri românesc. Privatizarea unor mari întreprinderi de stat, chiar dacă a fost un proces
controversat, şi a ridicat, uneori, probleme destul de mari în privinţa mediului concurenţial (de
exemplu în cazul privatizării Romtelecom, un monopol de stat în domeniul telecomunicaţiilor
a devenit un monopol privat), a dus totuşi la o liberalizare treptată a pieţelor şi la deschiderea
lor către noi competitori. Au rămas însă nerezolvate multe probleme sociale legate de
posibilitatea recalificării forţei de muncă şi de sprijinirea unor zone defavorizate
(subdezvoltate), aceste probleme neavând rezolvări decât pe termen lung. În acest context,
intervenţia statului în acoperirea pierderilor uriaşe înregistrate de unele întreprinderi a devenit
regula şi nu excepţia. Pentru controlarea şi monitorizarea intervenţiei statului în economie a
fost adoptată Legea Ajutorului de Stat nr.43 din 27 iulie 1999, care stipulează că „ajutoarele
de stat sub formă de schemă sau ajutoare individuale, prevăzute în proiecte de acte
administrative sau în proiecte de acte normative – legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă,
hotărâri de guvern, etc – se notifică Consiliului Concurenţei şi se acordă numai după
autorizarea lor de către acesta.”
Consiliul Concurenţei poate autoriza măsuri ce constituie ajutor de stat în baza
Regulamentelor şi Instrucţiunilor emise în aplicarea Legii Ajutorului de Stat, reglementări ce
sunt armonizate cu acquis-ul comunitar.

4.2. Rezultatul negocierilor dintre România şi Uniunea Europeană în

privinţa politicii în domeniul ajutorului de stat

44
 4.2.1. Perioade de tranziţie
Finalizarea negocierilor la capitolul 6 „Politica în domeniul Concurenţei”, din cadrul
negocierilor de aderare a României la UE, a fost condiţionată mai ales de dovedirea aplicării
corecte a legislaţiei armonizate în domeniul antitrust şi al ajutorului de stat, şi nu doar de
existentţa unui cadru legislativ armonizat şi a instituţiilor necesare implementării acestuia.
Deşi negocierile au impus o implementare imediată a legislaţiei armonizate, România a
obţinut următoarele perioade de tranziţie:
1. Posibilitatea de a menţine exceptarea de la plata impozitului pe profit, care a fost
acordată agenţilor economici ce au obţinut certificatul de investitor în zonă defavorizată până
la 1 iulie 2003, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.24/1998 privind regimul
zonelor defavorizate, în condiţiile respectării limitărilor impuse de ajutorul de stat pentru
investiţii regionale. Perioada de tranziţie a fost solicitată pentru întreaga perioadă de existenţă
a zonelor defavorizate, după cum urmează:22
 Pentru 3 zone defavorizate până la 31 decembrie 2008;
 Pentru 22 zone defavorizate până la 31 decembrie 2009;
 Pentru alte 3 zone defavorizate până la 31 decembrie 2010.
Chiar dacă schema de ajutor de stat existentă în zonele defavorizate este în continuare
una incompatibilă cu acquis-ul comunitar, această joacă un rol important în contextul
diminuării treptate a decalajelor existente între diferitele zone ale ţării. De această perioadă de
tranziţie beneficiază sute de companii.
2. Posibilitatea de a menţine exceptarea de la plata redevenţei datorată administraţiei
zonelor libere, de către agenţii economici care operează în aceste zone şi care au încheiat
contracte comerciale cu administraţia zonelor libere înainte de 1 iulie 2002, în baza Legii
84/1992 privind regimul zonelor libere, în condiţiile respectării limitărilor impuse de ajutorul
de stat pentru investiţii regionale. Perioada de tranziţie a fost solicitată până la 31 decembrie
2011. Solicitarea unei perioade de tranziţie în zonele libere a fost necesară pentru a asigura o
perioadă cât mai îndelungată pentru ca schema de ajutor de stat să devină compatibila cu
acquis-ul comunitar. Aceasta, întrucat, la momentul instruirii, schema era substanţial contrară
acquis-ul comunitar. De această perioadă beneficiază 40 de companii.
În cadrul negocierilor cu privire la cele două perioade de tranziţie anterior menţionate,
s-a obţinut un beneficiu important în favoarea companiilor care operează în aceste zone şi
anume ştergerea unor ajutoare care au fost acordate în trecut, înainte de 2 ianuarie 2003
(momentul intrării în vigoare a Regulamentului Consiliului Concurenţei privind ajutorul de
22
Mihai Emilia - Ajutoare de stat si politici publice europene, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 37

45
stat regional). În plus, solicitarea celor două perioade de tranziţie, menite să asigure alinierea
treptată a acestor scheme incompatibile de ajutor de stat, a urmărit şi reducerea efectelor în
plan financiar asupra companiilor care deja au investit în aceste zone.
3. Posibilitatea de a restructura industria siderurgică naţională până la finele anului
2008. România şi-a asumat următoarele angajamente:
· Să nu mai acorde sau să nu mai plătească, în perioada 1 ianuarie 2005 – 31
decembrie 2008, ajutoare de stat companiilor prevăzute în Strategia de restructurare a
industriei siderurgice;
· Să respecte nivelul ajutorului de stat agreat în contextul Protocolului 2 al
Acordului European pentru companiile prevăzute în Strategia de restructurare a industriei
siderurgice;
· Să respecte reducerile de capacităţi pentru produse finite, de 2,05 milioane tone,
prevăzute pentru întreaga perioadă de restructurare.
În privinţa acestui sector, dacă se constată că angajamentele nu vor fi respectate sau pe
parcursul restructurării se acordă ajutor de stat suplimentar, în special companiilor care fac
obiectul Strategiei, Comisia va lua măsurile adecvate pentru a determina România să ceară
rambursarea ajutorului care a fost acordat cu încălcarea angajamentelor relevante. Dacă este
necesar, se va recurge la diferitele clauze de salvgardare care au fost incluse în Tratatul de
Aderare.

4.2.2. Clauza de salvgardare

În contextul negocierilor, România şi Uniunea Europeană au convenit asupra unei
clauze de salvgardare, care vizează în principal următoarele:
 Consolidarea implementării legislaţiei, îndeosebi în materie de ajutor de stat;
 Respectarea angajamentelor asumate în privinţa sectorului siderurgic;
Conform acestei clauze, Comisia, în orice moment înainte de intrarea în vigoare a
Tratatului de Aderare, putea recomanda Consiliului UE amânarea datei de aderare cu un an,
până la 1 ianuarie 2008, dacă rezultă clar riscul că România să nu fie pregatită să facă faţă
condiţiilor de stat membru de la data aderării (1 ianuarie 2007) într-un număr de domenii
importante. Decizia Consiliului în acest ar fi trebuit să fie luată prin majoritate calificată.
Clauză de salvgardare aferentă politicii în domeniul concurenţei cuprinde:
1. Asigurarea unui control efectiv de către Consiliul Concurenţei al oricărui potenţial
ajutor de stat, inclusiv al ajutoarelor fiscale, sociale şi al eşalonărilor la plata energiei. În acest
context, orice ajutor de stat trebuie notificat în prealabil la Consiliul Concurenţei, putând fi
46
acordat numai după ce a fost autorizat de acesta, cu respectarea strictă a legislaţiei naţionale,
armonizată cu cea comunitară. Acest aspect presupune:
· Respectarea cu stricteţe a obligaţiei notificării ex-ante a tuturor măsurilor de ajutor
de stat, înainte de adoptarea acestora – obligaţia revine instituţiilor furnizoare de ajutor de
stat;
· Stoparea implementării oricărei măsuri de ajutor de stat până când Consiliul
Concurenţei nu ia o decizie în acest sens – obligaţia revine instituţiilor furnizoare de ajutor de
stat;
· Monitorizarea ajutoarelor de stat şi promovarea măsurilor necesare în conformitate
cu legislaţia în vigoare, astfel încât să se evite acordarea de ajutoare incompatibile – obligaţia
revine Consiliului Concurenţei.
2. Consolidarea fără întârziere a implementării legislaţiei în domeniul ajutoarelor de
stat. Asigurarea unei implementări depline a legislaţiei atât în domeniul antitrust cât şi al
ajutorului de stat presupune:
· Antitrust – consolidarea argumentării juridice a deciziilor în domeniu, înasprirea
politicii de sancţionare a practicilor anticoncurenţiale, concentrarea resurselor Consiliului
Concurenţei asupra celor mai importante cazuri de distorsionare a mediului concurenţial şi
utilizare mai bună a instrumentelor de control (investigaţii din proprie iniţiativă şi inspecţii
inopinate) – obligaţia revine Consiliului Concurenţei.
· Ajutorul de stat – încadrarea strictă a deciziilor Consiliului Concurenţei în
criteriile prevăzute de articolul 87 din Tratatul CE. Toate deciziile trebuie să cuprindă o
descriere clară a măsurii, identificarea beneficiarului, a sumei, dar mai ales o evaluare solid
justificată în conformitate cu acquis-ul comunitar în domeniu – obligaţia revine Consiliului
Concurenţei.
3. Respectarea intergrală a angajamentului de a nu acorda sau plăti ajutoare de stat
pentru combinate siderurgice, conform Strategiei Naţionale de Restructurare pentru perioada
1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2008.
În acest context, România şi-a asumat următoarele angajamente:23

23
Ciprian Pilan; Constantin Secure, Fondurile europene şi ajutorul de stat”, în “Concurenţa. Studii şi cercetări
privind protecţia concurenţei economice”, Buletinul direcţiei de monitorizare teritorială , Consiliul Concurenţei –
România, Anul III , Nr. 1 – 2 (5 -6), septembrie 2009
Fondurile europene şi ajutorul de stat”, în “Concurenţa. Studii şi cercetări privind protecţia concurenţei
economice”, Buletinul direcţiei de monitorizare teritorială , Consiliul Concurenţei – România, Anul III , Nr. 1 – 2
(5 -6), septembrie 2009

47
 · Să respecte nivelul ajutorului de stat agreat în contextul Protocolului 2 al
Acordului European pentru companiile prevăzute în Strategia de restructurare a industriei
siderurgice – obligaţia revine instituţiilor furnizoare de ajutor de stat.
· Să respecte reducerile de capacităţi pentru produse finite, de 2,05 milioane tone,
prevăzute pentru întreaga perioadă de restructurare (1993-2003) – obligaţia revine
Ministerului Economiei şi Comerţului.
4. Continuarea dezvoltării capacităţii administrative a Consiliului Concurenţei.
Aceste aspect presupune:
· Alocarea de resurse financiare adecvate şi suficiente – obligaţia revine Guvernului
României.
· Calificarea corespunzătoare a personalului – obligaţia revine Consiliului
Concurenţei.

4.2.3. Implicaţiile negocierilor

Restructurarea şi consolidarea competitivităţii companiilor româneşti producătoare de
bunuri şi servicii a fost necesară cu mult înainte de data aderării, pentru a permite acestora să
facă faţă presiunilor concurenţiale ale Uniunii Europene. Din acest motiv s-a impus
implicarea imediată şi în întregime a acquis-ului.
Mecanismele pieţei nu ajung de fiecare dată la cel mai bun rezultat doar prin propria
lor funcţionare, fiind necesară acţiunea politicii în domeniul concurenţei pentru a crea un
spaţiu de joc echitabil pentru toate firmele de pe piaţă.
Analiza subiectivă sau acordarea clientelară a ajutoarelor de stat trebuie înlocuită cu
una profesionistă, bazată pe criterii comunitare stricte. Această abordare se traduce prin:
 Limitarea, în termeni relativi (% din PIB), a nivelului ajutorului de stat. În UE
există un trend descendent al ajutorului de stat, aşa cum cere şi „Strategia de la Lisabona”, dar
în România nu s-a cristalizat o tendinţă similară.
 Acordarea de ajutoare de stat în formele practicate la nivel comunitar. În România
predomină ajutoare care presupun renunţarea la venituri bugetare (ajutoare fiscale), în timp ce
finanţările bugetare directe (majoritate în UE) au o pondere extrem de redusă.
 Structura ajutoarelor orizontală trebuie apropiată de cea existenţă în UE. Proporţia
ajutoarelor acordate în Romania şi care au sarcina de a corecta imperfecţiunile pieţei (de
exemplu, ajutoare de mediu, pentru cercetare-dezvoltare, pentru IMM-uri) este inferioară
ponderii ajutoarelor de restructurare. În acest context, urmărind experienţa comunitară, este de

48
aşteptat ca în viitor, România, să acorde cu preponderenţă ajutoare de stat pentru: dezvoltare
regională, dezvoltarea IMM-urilor, protecţia mediului înconjurător, promovarea cercetării şi
dezvoltării, crearea de noi locuri de muncă şi promovarea instruirii profesionale.
 Reorientarea politicii de acordare a ajutoarelor de stat, impusă de respectarea
strictă a acquis-ului comunitar, determină şi o diminuare a măsurilor de sprijin în favoarea
companiilor care activează în sectoarele sensibile. În aceste sectoare, se aplică reguli mai
stricte decât cele aplicabile la nivelul altor industrii. În general,ajutoarele acordate pentru
investiţii care conduc la creşterea capacităţilor sunt sever limitate sau chiar interzise. În unele
cazuri, ajutorul este permis numai dacă va conduce la reducerea capacităţilor. Principalele
sectoare considerate sensibile sunt: sectorul siderurgic, industia auto, industria carboniferă,
industria construcţiilor navale şi sectorul fibrelor sintetice.
Pe lângă posibilitatea activării clauzei de salvgardare, neîndeplinirea de către România
a angajamentelor legate de implementarea acquis-ului privind ajutoarele de stat ar fi putut
avea următoarele efecte:24
· Ajutoarele de stat acordate de autorităţile române înainte de semnarea Tratatului de
Aderare nu ar fi fost incluse în lista de ajutoare existente anexată Tratatului de Aderare;
· Ajutorul de stat acordat între data semnării Tratatului de Adeare şi aderarea
României la UE nu ar fi fost evaluate în cadrul unui mecanism prevăzut în Tratatul de Aderare
şi în cadrul căruia Comisia ar fi decis, după data aderării, asupra legalităţii ajutoarelor de stat
acordate între 1 septembrie 2004 şi data aderării.
În ceea ce priveşte sectorul siderurgic (punctul 3 al clauzei de salvgardare), dacă se
constată că angajamentele nu sunt respectate sau pe parcursul restructurării se acordă ajutor de
stat suplimentar, în special companiilor care fac obiectul Strategiei, Comisia evaluează
măsurile adecvate pentru a determina România să ceară rambursarea ajutorului care a fost
acordat cu încălcarea angajamentelor relevante.
Companiile siderurgice care trebuie să respecte condiţiile (nivelul ajutorului de stat şi
reducerile de capacităţi) stabilite în contextul negocierilor, prin Strategia de restructurare a
sectorului siderurgic sunt:
 ISPAT SIDEX Galaţi;
 ISPAT Siderurgica Hunedoara;
 COST Târgovişte;
 ISCT Câmpia Turzii;
 CSR Reşiţa;
24
Mihai Emilia - Ajutoare de stat si politici publice europene, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008, p. 73

49
  DONASID Călăraşi.
În privinţa mediului concurenţial, economia României mai are un drum destul de lung
de parcurs până să ajungă la nivelul celor mai liberale economii, unde abuzurile agenţilor
economici sunt, totuşi, cel mai sever pedepsite. Cu toate acestea, România a făcut paşi
importanţi pe acest drum, atât prin adoptarea acquis-ului comunitar, cât şi prin forţa şi
competenţa tot mai mare de care beneficiază Consiliul Concurenţei.Totuşi eficacitatea politicii
de protecţie a concurenţei trebuie ameliorată substanţial prin implicarea mai multor actori,
publici şi privaţi, după modelul existent în UE.
Deşi clauza de salvgardare vizează în primul rând intervenţia statului român în
economie, nu trebuie neglijată componenta antitrust a politicii concurenţei. În România multe
pieţe sunt încă în formare, iar acest lucru poate fi speculat de unii agenţi economici care, prin
practici anticoncurenţiale, ar putea acapara aceste pieţe emergente. Implementarea acquis-ului
comunitar în domeniul antitrust a devenit o prioritate a Consiliului Concurenţei, dovadă fiind
şi amenda record cu care au fost sancţionate, în 26 mai 2005, companiile producătoare de
ciment. Dar şi abuzul de poziţie dominantă trebuie combătut în mod energic şi eficient prin
consolidarea capacităţii administrative şi a expertizei Consiliului, precum şi prin colaborarea
cu alte instituţii publice şi reprezentanţi ai societăţii civile (gen asociaţiile de protecţie a
consumatorilor). În ultimă instanţă, eficacitatea politicii concurenţei depinde de un mix de
politici şi strategii, implementate într-o strânsă corelaţie cu obiectivul promovării concurenţei
libere şi competitivităţii agenţilor economici.
Controlul ajutoarelor de stat este o atribuţie care revine aproape exclusiv Comisiei şi
autorităţilor naţionale. Regulile care se aplică sunt o combinaţie între prevederile din Tratat,
precedentele juridice şi regulamentele Comisiei. DG Concurenţă are o mare flexibilitate în
diferite etape ale procesului decizional, având puterea de a decide dacă o acţiune a unui
guvern poate fi considerată ajutor de stat, dacă ajutorul poate fi încadrat la exceptări şi modul
în care va fi abordat. În ciuda autonomiei sale, DG Concurenţă are o putere limitată în
comparţie cu autorităţile naţionale din domeniul concurenţei.
Controlul ajutoarelor de stat serveşte la o funcţionare adecvata a pieţei interne, în care
concurenţa nu este distorsionată; totuşi, spre deosebire de componenta antitrust a politicii
concurenţei, în cazul ajutoarelor de stat au fost permise excepţii majore timp de mulţi ani,
acest fapt distorsionând semnificativ mediul concurenţial. În plus, ajutoarele de stat tind să fie
politizate în mai multe moduri, acest lucru reducând eficienţa supravegherii de către Comisie.
Cu toate acestea, Comisia a reuşit să reducă sau să elimine, pas cu pas, un număr
însemnat de practici ample de ajutoare de stat, în timp ce le-a condiţionat raţional pe altele. În

50
mai multe sectoare economice (căi ferate, cărbune, agricultură şi pescuit), nivelul subvenţiilor
a rămas însă destul de ridicat, mediul concurenţial în aceste domenii nefiind o prioritate nici
pentru statele membre, nici pentru Comisie.
Problema cheie în controlul ajutoarelor de stat rămâne politizarea excesivă, Comisia
fiind nevoită să discute direct cu guvernele naţionale, şi nu cu firmele private, aşa cum o face
în politica antitrust.
La momentul actual, nivelul subvenţiilor a scăzut destul de mult, iar politica în acest
domeniu a început să se bazeze tot mai mult pe criterii economice, şi mai puţin pe criterii
sociale şi politice.

4.3. Masuri de ajutor de stat elaborate in Romania in contextul crizei

economico-financiare
Bugetul total alocat masurilor de ajutor de stat elaborate in Romania, in anul 2013,
este de peste 7 mld Euro, urmand sa beneficieze de sprijin, aproximativ 60.000 agenti
economici.
„Nu trebuie inteles ca toti acesti bani vor fi acordati in anul 2013, schemele
intinzandu-se pe mai multi ani ca si aplicabilitate dar, trebuie avute in vedere si schemele
emise in anii trecuti si care sunt valabile si in anul 2013. Marea majoritate a acestor masuri de
ajutor vizeaza dezvoltarea regionala -realizarea de noi investitii productive care vor avea ca
rezultat crearea si mentinerea de locuri de munca, precum si formarea profesionala” a declarat
domnul Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
Astfel, pe parcursul acestui an, in Romania, au fost elaborate 22 masuri de sprijin (din
fonduri nationale si comunitare) atat in cadrul reglementarilor temporare emise in contextul
crizei, cat si in cadrul reglementarilor comunitare obisnuite: 25
· 4 scheme autorizate de Comisia Europeana:
- buget de 4,180 mld Euro
- 745 agenti economici beneficiari
· 4 scheme exceptate de la notificarea Comisiei Europene:
- buget 1,7 mld Euro
- 5.137 agenti economici beneficiari
· 13 scheme de minimis:
- buget 1,5 mld Euro

25
Reimer von Borries, Controlul ajutorului de stat, Profil: Concurenţa, nr. 4, decembrie 2006, p. 83

51
 - aprox 54.000 agenti
economici beneficiari
· 1 schema de servicii de interes economic general:
- buget 26.000.000 Euro
- 100 agenti economici beneficiari.

In contextul crizei economico-financiare, in Romania s-a implementat o schema de

ajutor de stat avand un buget de aproximativ 5 milioane Euro., schema Eximbank-ului, prin
care se acorda garantii agentilor economici.
De asemenea, se afla in analiza la Comisia Europeana inca doua masuri de ajutor de
stat ce se intentioneaza a se acorda in contextul crizei economico-financiare, respectiv
garantia pentru Ford (320 milioane Euro) si o schema prin care se va crea cadrul national
general pentru acordarea de ajutoare de stat in suma de pana la 500.000 Euro pentru un agent
economic (bugetul schemei este de aproximativ 220 milioane Euro).

BIBLIOGRAFIE

52
 1. Daniel Mihai Şandru, Drept comunitar – Integrarea europeană, Ed. Universitară,
Bucureşti, 2008
2. Nicoleta Diaconu, Dreptul Uniunii Europene – parte specială – politici comunitare,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007
3. Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, Ed. All, Bucureşti, 2006
4. Ilie, G., Ilie, T., Popescu, A. – Mediul Concurenţial şi politica Uniunii Europene în
domeniul concurenţei, 2006
5. Prisecaru, P - Politici comune ale Uniunii Europene, Ed. Economică, Bucureşti,
2004
6. Profiroiu, M. - Politici Europene, Ed. Economica, Bucuresti, 2003
7. Profiroiu, A. - Introducere în realităţi europene, Ed. Economică, Craiova, 1999
8. Roşu, H.I. - Organizatii economice internaţionale,ediţia a- V- a,Editura
Universitaria, Craiova, 2004
9. Roşu, H.I.- Politica comercială a României şi relaţiile economice externe, Ed.
Universitaria, Craiova, 2005
10. Mihai Emilia - Ajutoare de stat si politici publice europene, Editura C.H. Beck,
Bucuresti, 2008
11. Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană, semnat la Roma la 25
martie 1957, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1985, Partea a III-a - Politica Comunitară, Titlul I,
Secţiunea a treia – Ajutoarele acordate de state, Tratatul CE consacră acestei probleme trei
articole, de la 87 la 89 (fostele Art.92-94).
12. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, nr.117 din 21 decembrie 2006 privind
procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, publicată în Monitorul Oficial nr.
1042/28 dec. 2006, modificată prin Legea nr.137 din 17 mai 2007 pentru aprobarea
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul
ajutorului de stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 354/24 mai 2007.
13. Institutul European din România în colaborare cu Human Dynamics, Politica în
domeniul concurenţi, 2003, Seria Micromonografii - Politici Europene, versiune actualizată
14. http://www.ier.ro/documente/formare/Politica_concurenta.pdf
15. www.ajutordestat.ro
16. www.consiliulconcurentei.ro

53